ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7409/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7409/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 30 martie 2010 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „D.A.S.” SRL

a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 60537 din 4 martie 2010 emisă de

pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond de garantare

(reorganizată la data pronunțării prezentei decizii, în temeiul art. 1 alin.

(2) din O.U.G. nr. 93/2012, ca Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ASF”), prin care a fost respins

plata sumei de 15.307 RON, care trebuia să fie onorată de SC „S.E.” SA

(societate aflata în insolvență), reprezentând contravaloarea intervențiilor

service efectuate de societate, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de

15.307 RON, reprezentând plăți restante ale SC „S.E.” SA.

În fapt, reclamanta a

arătat că, în luna februarie 2009, a depus o cerere la ASF, înregistrată sub

nr. 503 din 20 februarie 2009, prin care a solicitat plata din Fondul de

garantare a sumei de 60.325,95 RON, reprezentând sume neplătite de SC „S.E.” SA

în dosare de despăgubiri.

ASF a achitat suma de

45.019 RON, respingând la plată suma de 15.307 RON, cu motivarea că aceasta a

fost achitată.

În esență, reclamanta

susține că este îndreptățită la plata sumei solicitate, așa cum rezultă din

factura nr. 7126 din 22 decembrie 2007 emisă pe numele A.V.P. (pentru suma

neachitată de 1.602,69 RON), factura nr. 7315 din 11 ianuarie 2008 emisă pe

numele S.M.C. (pentru suma neachitată de 6.000 RON) și factura nr. 5928 emisă

pe numele B.E.C. (pentru suma neachitată de 7.701,94 RON).

instanțe

Prin Sentința nr.

3390 din 22 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamantă;

- a anulat, în parte,

Decizia nr. 60537 din 4 martie 2010, în ceea ce privește pct. 1;

- a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 13.701,94 RON (7.701,94 RON + 6.000 RON);

- a respins, ca

neîntemeiată, cererea de anulare a art. 1 din decizia menționată cu privire la

respingerea cererii SC „D.A.S.” SRL pentru suma de 4.172,08 RON.

În esență, Curtea de

apel a reținut următoarele:

Cu privire la factura

nr. 5028 din 27 noiembrie 2007 emisă pentru suma de 24.760,94 RON, instanța a

reținut că, din evidențele tehnico-contabile preluate de la SC „S.E.” SA,

rezultă că societatea a achitat reclamantei suma de 18.461,94 RON, rămânând un

rest de 6.299 RON.

Curtea de apel a

constatat că soluția adoptată prin decizia contestată se raportează la extrasul

de cont nr. 130 din 7 iulie 2008, din care rezultă că SC „S.E.” SA a plătit

reclamantei suma de 21.500 RON pentru dosarele de daună 0062/07, 395/07,

281/07, 0197/07, 448/07 și, parțial, 048107. Deși pe copia extrasului a fost

adăugat ulterior, de către persoanele care au analizat cererea, și numărul

dosarului de daună 0426/07 (privind pe B.E.C., în care a fost aprobată suma de

24.760,94 RON), Curtea de apel a reținut că nu există niciun element obiectiv

care să stea la baza concluziei că transferul sumei de 21.000 RON ar fi privit

și dosarul de daună 0426/07 (privind plată parțială de 7.701,94 RON).

Cu privire la factura

nr. 7315 din 11 ianuarie 2008 emisă pe numele S.M.C., în valoare de 11.598,69

RON, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada plății sumei de 6.000 RON la 20

mai 2008, conform documentului nr. 96, care nu a fost depus la dosar.

Cu privire la factura

nr. 7126 din 22 decembrie 2007 emisă pe numele A.V.P., în valoare de 4.172,08

RON aferentă Dosarului de daună nr. 448/07, instanța a reținut că Documentul

nr. 130 din 7 iulie 2008 atestă achitarea sumei respective.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta CSA, formulând

critici de nelegalitate și netemeinicie, în sensul celor arătate în continuare.

În prealabil,

recurenta-pârâtă invocă dispozițiile legale incidente, respectiv art. 3 lit. h)

și art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, art. 60 alin. (2) și (4) din Legea

nr. 136/1995 și art. 14 alin. (3) din Normele privind Fondul de garantare,

aprobate prin Ordinul președintelui CSA nr. 10/2009.

Totodată,

recurenta-pârâtă prezintă istoricul cauzei, arătând că reclamanta a solicitat

să fie despăgubită din disponibilitățile Fondului de garantare cu suma de

60.325,95 RON, aferentă unui număr de 10 dosare de dauna deschise la SC „S.E.”

SA, aflată în insolvență, suma reprezentând contravaloarea intervențiilor

service efectuate. Din suma solicitată, ASF a achitat suma de 45.019 RON,

rămânând neachitată suma de 15.307 RON, întrucât această sumă figurează ca

fiind achitată de către asigurătorul aflat în insolvență.

În esență,

recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată este netemeinică și a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece, potrivit actelor depuse la

dosarul de fond rezultă că, pentru 3 dosare de daună, SC „S.A.R.E.” SA a

efectuat plăți parțiale către SC „D.A.S.” SRL, în cuantum total de 15.305 RON,

motiv pentru care această sumă nu a fost acceptată la plata din

disponibilitățile Fondului de garantare.

Recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că actele contabile

(chitanțe, ordine de plată) se regăsesc în contabilitatea societății de

asigurare și se află la dispoziția lichidatorului judiciar, iar ASF nu are

acces la documentele respective.

Totodată,

recurenta-pârâtă arată că, în dosarul de faliment al SC „S.E.” SA, reclamanta a

formulat declarație de creanță pentru suma de 57.045,82 RON, iar, în urma

verificării acesteia, a fost admisă în tabelul preliminar rectificat al

creanțelor pentru suma de 45.018,62 RON, cu mențiunea că suma respectivă este

deja achitată de CSA. Sub același aspect, se arată că, în tabelul definitiv

consolidat rectificat al creanțelor înregistrate față de SC „S.E.” SA, publicat

în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 237 din 7 ianuarie 2011, depus la

dosarul cauzei, reclamanta nu mai figurează înscrisă cu nicio sumă, iar contestația

formulată de SC „D.A.S.” SRL a fost respinsă prin hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Pe de altă parte,

recurenta-pârâtă susține că, deși avea posibilitatea administrării probei cu

expertiză contabilă pentru a se stabili concordanța între evidențele preluate

și actele contabile ale societății aflate în insolvență, instanța de fond nu a

pus în discuția părților și nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată în

acest sens de reclamantă, reținând însă în hotărârea atacată că situația de

fapt nu este dovedită cu probele administrate.

Mai arată

recurenta-pârâtă că, în conformitate cu art. 48 alin. (1) din Legea nr.

503/2004, creditorii de asigurări beneficiază de doua posibilități, și anume:

prioritate absolută în ceea ce privește recuperarea creanțelor din pasivul

debitoarei aflate în insolvență (art. 49 din Legea nr. 503/2004, respectiv

posibilitatea legală a recuperării creanțelor lor din disponibilitățile

Fondului de garantare (art. 48 din Legea nr. 503/2004). Față de cele două

posibilități, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a ignorat

dispozițiile legale, precum și condițiile și limitele în care ASF poate face

plăți din disponibilitățile Fondului de garantare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

și de drept

În prezenta cauză,

instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune în anularea

parțială a deciziei prin care a fost respinsă cererea reclamantei privind plata

sumei de 15.307 RON din Fondul de garantare.

Prin cererea adresată

pârâtei la data de 20 februarie 2009, reclamanta a solicitat plata din Fondul

de garantare a sumei neachitate de 60.325,95 RON aferentă unui număr de 10

dosare de daună deschise la SC „S.E.” SA, societate aflată în insolvență.

Prin decizia

contestată a fost admisă cererea reclamantei privind plata din Fondul de

garantare a sumei de 45.019 RON, fiind respinsă cererea privind plata sumei de

15.307 RON.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține că instanța de fond, analizând probatoriul administrat, în

mod judicios a constatat că, potrivit documentelor contabile (Factura nr. 5028

din 27 noiembrie 2007, extrasul de cont nr. 130 din 7 iulie 2008, factura nr.

7315 din 11 ianuarie 2008 și factura nr. 7126 din 22 decembrie 2007), prin

decizia contestată:

- în mod greșit, au

fost respinse cererile privind plata sumei de 7.701,94 RON în dosarul de fond

nr. 0426/07 privind pe B.E.C. și plata sumei de 6.000 RON în dosarul de daună

nr. CA0001/08 privind pe S.M.C.;

- în mod corect, a

fost respinsă cererea privind plata sumei de 4.172,08 RON în Dosarul de daună

nr. CA0448 privind pe A.V.P.

Înalta Curte constată

că recurenta-pârâtă nu formulează în concret critici cu privire aserțiunile

instanței de fond referitoare la faptul că, prin decizia contestată, suma de

13.701,94 RON (7.701,94 RON + 6.000 RON) în mod greșit a fost respinsă la

plată, în timp ce suma de 4.172,08 RON în mod corect a fost respinsă la plată.

Totodată, se constată că recurenta nu combate în concret și nu indică

mijloacele de probă de natură a demonstra netemeinicia aspectelor reținute de

instanța de fond în sensul că nu s-a făcut dovada plății sumelor la plata

cărora a fost obligată pârâta. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă, fără a

individualiza mijloacele de probă care atestă efectuarea plăților, se rezumă să

afirme că din analiza dosarelor de daună și a evidențelor tehnico-operative și

contabile aferente acestora predate de SC „S.E.” SA rezultă că, pentru 3 dosare

de daună, societatea respectivă a efectuat plăți parțiale către reclamantă în

cuantum total de 15.305 RON.

Se observă că

argumentația în calea de atac a recursului este fundamentată, în principal, pe

elemente ce țin de derularea procedurilor în dosarul de faliment al SC „S.E.”

SA (Dosarul nr. 46745/3/2008).

Este adevărat că

reclamanta a formulat declarație de creanță pentru suma de 57.045,82 RON în

Dosarul nr. 46745/3/2008 al Tribunalului București privind SC „S.E.” SA,

societate aflată în insolvență.

De asemenea, se

constată că, potrivit Tabelului preliminar rectificat al creanțelor

înregistrate față de SC „S.E.” SA, publicat în Buletinul procedurilor de

insolvență nr. 4846/2009, creanța admisă a fost în sumă de 45.018,62 RON, cu

mențiunea că această sumă a fost achitată de Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor.

Totodată, se constată

că, în Tabelul definitiv consolidat rectificat nr. 6 al creanțelor înregistrate

față de SC „S.A.R.E.” SA, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.

237 din 7 ianuarie 2011, SC „D.A.S.” SRL nu mai figurează cu vreo creanță

admisă față de societatea în faliment.

Sunt reale

susținerile recurentei-pârâte în sensul că, prin hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă (Hotărârea din 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VII-a civilă în Dosarul nr. 46745/3/2008, irevocabilă, prin

Hotărârea din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București) a fost respinsă, ca

tardivă, contestația formulată de reclamantă privind neînscrierea în totalitate

a creanței la masa credală a debitorului SC „S.E.” SA

Însă, prin

respingerea ca tardivă a contestației formulate de reclamantă, în litigiul

respectiv nu a fost soluționat fondul pretenției deduse judecății, care,

potrivit chiar susținerilor recurentei, ar viza suma de 15.307 RON, astfel că

nu se poate reține efectul pozitiv al lucrului judecat, așa cum se degajă din

susținerile recurentei.

Or, în litigiul de

față, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ

privind legalitatea Deciziei nr. 60537 din 4 martie 2010 emisă de Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor, prin care i-a fost respinsă cererea privind plata

din Fondul de garantare a sumei de 15.307 RON.

Demersurile judiciare

ale reclamantei fac dovada faptului că societatea a uzat de dispozițiile legale

ce îi permiteau să își recupereze creanțele fie din Fondul de garantare, fie

din pasivul debitoarei aflate în faliment.

Conduita reclamantei

care a urmărit să obțină satisfacerea creanței sale fie din Fondul de

garantare, fie în cadrul dosarului de faliment al debitoarei, iar nu să obțină

de două ori plata aceleiași sume, este demonstrată și de faptul că, în dosarul

de fond, prin încheierea din 28 iunie 2011, judecata a fost suspendată având în

vedere „acordul părților de suspendare a judecății și interesul soluționării

amiabile a litigiului, prin recuperarea creanței de la debitor”, până la

soluționarea cererii reclamantei în Dosarul nr. 46754/3/2008 aflat pe rolul Curții

de Apel București, secția a VII-a. Astfel, judecata a fost suspendată de la 28

iunie 2011, până la data de 3 aprilie 2012, când a fost repusă pe rol în urma

cererii reclamantei din 6 februarie 2012 (ca efect al hotărârii pronunțate la

aceeași dată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 46745/3/2008).

În consecință, Înalta

Curte reține că nu pot fi primite criticile din recurs prin care

recurenta-pârâtă tinde să demonstreze legalitatea deciziei contestate în cauză,

emisă în anul 2010, prin raportate la soluția pronunțată la data de 6 februarie

2012 în dosarul de faliment al debitoarei, prin care a fost respinsă, ca

tardivă, contestația societății privind neînscrierea în totalitate a creanței

sale la masa credală a SC „S.E.” SA

2.Temeiul de drept al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 și al

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, nefiind

identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Departamentul Fond de

Garantare împotriva Sentinței civile nr. 3390 din 22 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM