ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2614/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Deva, la 16 august 2005, în Dosarul nr. 5162/2005, reclamanta SC S.F.

SRL Deva a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL solicitând constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 15

martie 2002 la B.N.P. Ș.O.l. având ca obiect imobilul înscris în C.F. Deva,

constând în teren în suprafață de 3.943 mp cu construcții, precum și

restabilirea situației anterioare de C.F., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta susține că la 27 decembrie 1999 a cumpărat la licitație

imobilul înscris în C.F. Deva, compus din clădirea administrativă, magazie de

cereale și curte în suprafață de 44.356 mp, la prețul de 780.000.000 lei, că

ulterior cumpărării, pârâta, folosindu-se de un înscris probabil antedatat,

respectiv contractul de leasing imobiliar din 17 decembrie 1999, a

„șantajat-o" pe reclamantă să-i vândă o parte din teren și construcții, în

suprafață de 4.633 mp, obținând prin manevre dolosive consimțământul

reclamantei la vânzare.

Astfel s-a

încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub din 15 martie 2002 pentru

prețul de 5.000.000 lei, iar în aceeași zi părțile au încheiat o declarație de

predare autentificată din 15 martie 2002 la același notar public, prin care a

fost dezmembrată parcela topografică ce urma să fie vândută pârâtei.

Reclamantă

invocă nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pe

considerentul vicierii consimțământului vânzătorului, facilitată de faptul că

reprezentantul reclamantei este cetățean italian, necunoscător al limbii și

legii române, precum și pe considerentul prețului derizoriu înscris în contract

și achitat de cumpărător.

Ulterior, după

depunerea întâmpinării prin care pârâta a invocat excepția prescripției

dreptului material la acțiune (f. 23), care, în materia viciilor de

consimțământ este de 3 ani, fiind vorba despre nulitate relativă, societatea

reclamantă și-a precizat acțiunea (f. 32), invocând eroarea-obstacol și deci

lipsa consimțământului, conform art. 948 pct. 2 C. civ., precum și prețul

derizoriu prevăzut.

Prin sentința

civilă nr. 2217 din 12 mai 2006 Judecătoria Deva a admis acțiunea promovată de

reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare

încheiat între părți la data de 15 martie 2002 și autentificat din 15 martie

2002 și a dispus restabilirea situației anterioare în cartea funciară.

Recursurile

părților împotriva acestei sentințe au fost strămutate de la Tribunalul

Hunedoara în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, care, prin Decizia

comercială nr. 16/ R din 21 ianuarie 2008 a casat sentința cu reținere spre

judecare în primă instanță, constatând caracterul nepatrimonial al acțiunii, de

competența - în primă instanță- a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a)

C. proc. civ.

În rejudecare,

pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție (f. 40 - 43) a notarului

public Ș.O.l. și a C.A.N.P. pentru ipoteza admiterii cererii de chemare în

judecată, solicitând obligarea pârâților în solidar la plata unor daune interese

compensatorii de 450.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, prin

încheierea din 2 iunie 2008 (f. 71) a disjuns cererea de chemare în garanție

față de acțiunea principală, constatând că aceasta din urmă se află în stare de

judecată.

Prin sentința

comercială nr. 1423 din 9 iunie 2008, care face obiectul apelului, Tribunalul

Comercial Cluj a dispus admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare - cumpărare încheiat părți la data de 15 martie 2002 și

autentificat din 15 martie 2002 de către B.N.P. Ș.O.I. și restabilirea

situației anterioare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate

al pârâtei SC C.I. SRL asupra imobilului, cu suprafața de 3.943 mp teren și

construcții, înscris în C.F. Deva și înscrierea dreptului de proprietate al

reclamantei asupra acestui teren, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței, Tribunalul Comercial Cluj a găsit fondat motivul de nulitate

absolută bazat pe prețul derizoriu al vânzării, care lipsește de efecte actul

juridic încheiat între părți încă de la momentul încheierii sale și face

inutilă analizarea celuilalt motiv de nulitate absolută.

Împotriva

acestei sentințe atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel, iar prin Decizia

civilă nr. 16 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ șl fiscal, a admis apelul, a schimbat în parte

sentința comercială nr. 1423 din 9 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr.

183/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj și, rejudecând pe fond, a respins

acțiunea precizată înaintată de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva pârâtei

SC C.T. SRL, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenientul T.P. în favoarea pârâtei, a menținut încheierea din 2 iunie 2008

a Tribunalului Comercial Cluj cu privire la modul de soluționare a excepției de

disjungere a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva

chemaților în garanție Ș.O.I. și C.A.N.P., a obligat pe reclamantă să-i achite

pârâtei suma de 22.496 lei cheltuieli de judecată și a respins apelul declarat

de reclamanta SC S.F. SRL împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea

hotărârii, instanța de apel a reținut că probele administrate coroborate cu

existența declarației de partaj care exprimă foarte clar intenția reclamantei

de a delimita suprafața folosită de pârâtă și pentru care are încheiat contract

de leasing imobiliar, conduc la concluzia că reprezentantului societății

reclamante nu i-a fost viciat consimțământul în nici un fel la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, că eroarea-obstacol care a fost invocată

drept temei al nulității absolute a contractului nu se regăsește și nu a fost

probată, or, sarcina probei revine, potrivit art. 1169 C. civ. celui care face

o propunere în fața instanței de judecată, potrivit adagiilor „onus probandi

incumbit actori"și „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat".

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC S.F. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea

acestuia și, în principal, casarea hotărârilor instanțelor de fond și apel în

temeiul art. 313 coroborat cu 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ., iar, în subsidiar,

admiterea recursului în baza art. 312 alin. (1) teza I coroborat cu art. 304 pct.

9 teza a III- a C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei atacate,

respingerea apelului declarat de pârâta și a cererii de intervenție formulată

de T.P., admiterea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței

Tribunalului Comercial Cluj și modificarea sentinței în sensul constatării

incidenței cauzei de nulitate privind eroarea - obstacol, cu cheltuieli de

judecată.

În expunerea

motivelor de recurs reclamanta susține că hotărârile pronunțate în cauză s-au

dat cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, motiv de casare

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și că s-au încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) - motiv de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcate dispozițiile

Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prevederile art. 167 alin. (3) C. proc. civ. și regulile

procedurale care guvernează soluționarea procesului civil. Sub motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arată că în mod greșit a

acordat instanța de apel valoare probantă contractului de leasing imobiliar din

17 decembrie 1999 încheiat pentru același imobil, deoarece în acest contract

reclamanta nu a figurat ca parte, iar în ceea ce privește art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., arată că acesta este incident în cauză în privința considerentelor

hotărârii din apel asupra cauzei de nulitate reprezentată de prețul neserios și

de eroarea obstacol.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Primul motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 este nefondat, întrucât

Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție este ulterioară introducerii acțiunii, respectiv 16 august 2005,

situație în care competența de soluționare a prezentei cauze rămâne câștigată

tribunalului ca primă instanță.

Motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este însă fondat

sub aspectul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. deoarece instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantei

prin prorogarea încuviințării probelor solicitate de reclamantă prin încheierea

de ședință de la 17 octombrie 2010 ( filele 67 și 68 dosar apel ) și

neadministrarea probelor incuviințate, ca și prin neîncuviințarea probelor

solicitate în termenul procedural.

Soluționarea

fondului cauzei fără a da cuvântul reprezentantului reclamantei și fără a da

dreptul reclamantei să formuleze și să administreze probe în dovedirea

pretențiilor și în combaterea susținerilor pârâtei constituie o încălcare a

dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituție, hotărârea pronunțată

fiind nulă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., devenind astfel incidente

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 312 alin. (5) C. proc. civ.

De vreme ce

reclamanta nu a putut pune concluzii în fond și nu și-a putut face apărări în

privința problemei în raport de care instanța s-a pronunțat asupra fondului-

preț neserios și incidența erorii- obstacol-, Înalta Curte apreciază că au fost

încălcate principiile contradictorialității și al dreptului la apărare,

reclamanta fiind vătămată, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât

prin casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții, respectiv decizia

recurată.

Înalta Curte va

înlătura susținerea reclamantei SC S.F. SRL potrivit căreia nu a fost respectat

principiul continuității judecății întrucât judecata cauzei s-a făcut de către

același complet de judecată.

Reținând

incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că nu este necesară analizarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Față de aceste

considerente, apreciind că neregularitățile procedurale săvârșite de instanța

de apel nu pot fi îndreptate decât prin casarea deciziei recurate, în temeiul

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva Deciziei nr. 16 din 6

februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 7 iulie 2010.