ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2614/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Deva, la 16 august 2005, în Dosarul nr. 5162/2005, reclamanta SC S.F. SRL Deva a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 15 martie 2002 la B.N.P. Ș.O.l. având ca obiect imobilul înscris în C.F. Deva, constând în teren în suprafață de 3.943 mp cu construcții, precum și restabilirea situației anterioare de C.F., cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta susține că la 27 decembrie 1999 a cumpărat la licitație imobilul înscris în C.F.

Deva, compus din clădirea administrativă, magazie de cereale și curte în suprafață de 44.356 mp, la prețul de 780.000.000 lei, că ulterior cumpărării, pârâta, folosindu-se de un înscris probabil antedatat, respectiv contractul de leasing imobiliar din 17 decembrie 1999, a „șantajat-o" pe reclamantă să-i vândă o parte din teren și construcții, în suprafață de 4.633 mp, obținând prin manevre dolosive consimțământul reclamantei la vânzare. Astfel s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub din 15 martie 2002 pentru prețul de 5.000.000 lei, iar în aceeași zi părțile au încheiat o declarație de predare autentificată din 15 martie 2002 la același notar public, prin care a fost dezmembrată parcela topografică ce urma să fie vândută pârâtei.

Reclamantă invocă nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pe considerentul vicierii consimțământului vânzătorului, facilitată de faptul că reprezentantul reclamantei este cetățean italian, necunoscător al limbii și legii române, precum și pe considerentul prețului derizoriu înscris în contract și achitat de cumpărător. Ulterior, după depunerea întâmpinării prin care pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune (f. 23), care, în materia viciilor de consimțământ este de 3 ani, fiind vorba despre nulitate relativă, societatea reclamantă și-a precizat acțiunea (f. 32), invocând eroarea-obstacol și deci lipsa consimțământului, conform art. 948 pct. 2 C. civ., precum și prețul derizoriu prevăzut.

Prin sentința civilă nr. 2217 din 12 mai 2006 Judecătoria Deva a admis acțiunea promovată de reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți la data de 15 martie 2002 și autentificat din 15 martie 2002 și a dispus restabilirea situației anterioare în cartea funciară. Recursurile părților împotriva acestei sentințe au fost strămutate de la Tribunalul Hunedoara în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, care, prin Decizia comercială nr. 16/ R din 21 ianuarie 2008 a casat sentința cu reținere spre judecare în primă instanță, constatând caracterul nepatrimonial al acțiunii, de competența - în primă instanță- a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. În rejudecare, pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție (f. 40 - 43) a notarului public Ș.O.l. și a C.A.N.P. pentru ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâților în solidar la plata unor daune interese compensatorii de 450.000 lei, cu cheltuieli de judecată. Instanța, prin încheierea din 2 iunie 2008 (f. 71) a disjuns cererea de chemare în garanție față de acțiunea principală, constatând că aceasta din urmă se află în stare de judecată. Prin sentința comercială nr. 1423 din 9 iunie 2008, care face obiectul apelului, Tribunalul Comercial Cluj a dispus admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat părți la data de 15 martie 2002 și autentificat din 15 martie 2002 de către B.N.P.

Ș.O.I. și restabilirea situației anterioare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC C.I. SRL asupra imobilului, cu suprafața de 3.943 mp teren și construcții, înscris în C.F. Deva și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui teren, cu cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, Tribunalul Comercial Cluj a găsit fondat motivul de nulitate absolută bazat pe prețul derizoriu al vânzării, care lipsește de efecte actul juridic încheiat între părți încă de la momentul încheierii sale și face inutilă analizarea celuilalt motiv de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentințe atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 16 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ șl fiscal, a admis apelul, a schimbat în parte sentința comercială nr. 1423 din 9 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 183/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj și, rejudecând pe fond, a respins acțiunea precizată înaintată de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva pârâtei SC C.T. SRL, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul T.P. în favoarea pârâtei, a menținut încheierea din 2 iunie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj cu privire la modul de soluționare a excepției de disjungere a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chemaților în garanție Ș.O.I.

și C.A.N.P., a obligat pe reclamantă să-i achite pârâtei suma de 22.496 lei cheltuieli de judecată și a respins apelul declarat de reclamanta SC S.F. SRL împotriva aceleiași sentințe. În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că probele administrate coroborate cu existența declarației de partaj care exprimă foarte clar intenția reclamantei de a delimita suprafața folosită de pârâtă și pentru care are încheiat contract de leasing imobiliar, conduc la concluzia că reprezentantului societății reclamante nu i-a fost viciat consimțământul în nici un fel la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, că eroarea-obstacol care a fost invocată drept temei al nulității absolute a contractului nu se regăsește și nu a fost probată, or, sarcina probei revine, potrivit art. 1169 C. civ.

celui care face o propunere în fața instanței de judecată, potrivit adagiilor „onus probandi incumbit actori"și „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat". Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.F. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și, în principal, casarea hotărârilor instanțelor de fond și apel în temeiul art. 313 coroborat cu 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ., iar, în subsidiar, admiterea recursului în baza art. 312 alin. (1) teza I coroborat cu art. 304 pct. 9 teza a III- a C. proc. civ. modificarea în parte a deciziei atacate, respingerea apelului declarat de pârâta și a cererii de intervenție formulată de T.P., admiterea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Comercial Cluj și modificarea sentinței în sensul constatării incidenței cauzei de nulitate privind eroarea - obstacol, cu cheltuieli de judecată.

În expunerea motivelor de recurs reclamanta susține că hotărârile pronunțate în cauză s-au dat cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcate dispozițiile Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederile art. 167 alin. (3) C. proc. civ. și regulile procedurale care guvernează soluționarea procesului civil. Sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arată că în mod greșit a acordat instanța de apel valoare probantă contractului de leasing imobiliar din 17 decembrie 1999 încheiat pentru același imobil, deoarece în acest contract reclamanta nu a figurat ca parte, iar în ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arată că acesta este incident în cauză în privința considerentelor hotărârii din apel asupra cauzei de nulitate reprezentată de prețul neserios și de eroarea obstacol. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 este nefondat, întrucât Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție este ulterioară introducerii acțiunii, respectiv 16 august 2005, situație în care competența de soluționare a prezentei cauze rămâne câștigată tribunalului ca primă instanță. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este însă fondat sub aspectul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. deoarece instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin prorogarea încuviințării probelor solicitate de reclamantă prin încheierea de ședință de la 17 octombrie 2010 ( filele 67 și 68 dosar apel ) și neadministrarea probelor incuviințate, ca și prin neîncuviințarea probelor solicitate în termenul procedural. Soluționarea fondului cauzei fără a da cuvântul reprezentantului reclamantei și fără a da dreptul reclamantei să formuleze și să administreze probe în dovedirea pretențiilor și în combaterea susținerilor pârâtei constituie o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituție, hotărârea pronunțată fiind nulă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 312 alin. (5) C. proc.

civ. De vreme ce reclamanta nu a putut pune concluzii în fond și nu și-a putut face apărări în privința problemei în raport de care instanța s-a pronunțat asupra fondului- preț neserios și incidența erorii- obstacol-, Înalta Curte apreciază că au fost încălcate principiile contradictorialității și al dreptului la apărare, reclamanta fiind vătămată, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții, respectiv decizia recurată. Înalta Curte va înlătura susținerea reclamantei SC S.F. SRL potrivit căreia nu a fost respectat principiul continuității judecății întrucât judecata cauzei s-a făcut de către același complet de judecată. Reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că nu este necesară analizarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Față de aceste considerente, apreciind că neregularitățile procedurale săvârșite de instanța de apel nu pot fi îndreptate decât prin casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva Deciziei nr. 16 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2010.