ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4679/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4679/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin sentința civilă nr. 469 din 24 octombrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Comuna Șeitin,

reprezentată prin Primarul Comunei Șeitin, în contradictoriu cu pârâta Curtea

de Conturi și anulat parțial pct. 8 din dispozitivul Deciziei nr. S170 din 17

august 2010 emisă de Camera de Conturi Arad și Încheierea din 9 decembrie 2010

emisă de Curtea de Conturi în ceea ce privește obligația reclamantei de a lua

măsuri de recuperare a prejudiciului de 26.000 lei și a foloaselor nerealizate

aferente acestei sume, reprezentând plăți efectuate de reclamantă pentru

executarea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 7846 din 29

octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad, secția civilă, în Dosar nr. 56/55/2008.

Totodată, a fost

respinsă în rest acțiunea, iar reclamanta nu a solicitat cheltuielile de

judecată.

În motivarea

soluției, instanța a reținut că în prezenta cauză, reclamanta Comuna Șeitin a

contestat legalitatea actelor Curții de Conturi - respectiv punctul 8 din

dispozitivul Deciziei nr. S/170 din 17 august 2010 emisă de Camera de Conturi

Arad și Încheierea din 9 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi - acte prin

care Curtea de Conturi a dispus conducerii Primăriei Comunei Șeitin să ia

măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor estimate la suma totală de

97.898 lei ( 9.161 lei + 56.501 lei + 26.000 lei + 6.236 lei), la care se

adaugă foloase nerealizate în valoare de 5.362 lei (554 lei + 3.844 lei + 690 lei

+ 274 lei), precum și de recuperare a acestora.

Instanța a constatat

că aceste prejudicii rezultă din următoarele constatări ale Curții de Conturi:

bugetar 2009, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese,

primarul și viceprimarul comunei, au beneficiat, în mod nelegal de "Spor

de dispozitiv", formă de remunerare care excede prevederile art. 57 alin. (5)

din Legea nr. 215/2001, republicată, art. 3 și 5 din O.G. nr. 10/2008, precum

și art. 4 din Legea nr. 53/2003.

Valoarea totală a

cheltuielilor bugetare reprezentând spor de dispozitiv, angajate și efectuate

cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (3) și art. 23 alin. (1) din Legea nr.

273/2006, însumează 9.161 lei, determinând producerea unui prejudiciu în

resursele financiare ale bugetului local în aceeași sumă, la care se adaugă

foloase nerealizate în valoare de 554 lei.

3.

În baza contractului

colectiv de muncă nr. 674 din 23 martie 2009, în exercițiul bugetar 2009, au

fost acordate angajaților Primăriei Șeitin - funcționari publici și personal

contractual, unele venituri de natură salarială, respectiv: spor condiții

vătămătoare, spor de fidelitate, normă de hrană și sume reprezentare, fără ca

aceste drepturi să fie prevăzute de legislația în vigoare în materie, încălcându-se

prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2008,

coroborat cu prevederile art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 și art. 12

alin. (1) din Legea nr. 130/1996.

Mai mult, sporul

pentru condiții vătămătoare a fost acordat în condițiile în care locurile de

muncă, care au beneficiat de acest spor nu au fost stabilite pe baza unor

buletine de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens,

așa cum se prevede la art. 16 alin. (1) și din O.G. nr. 6/2007.

Valoarea totală a

acestor cheltuieli bugetare însumează 56.501 lei (4.801 lei + 51.700 lei),

angajarea și efectuarea lor fiind în contradicție cu prevederile art. 14 alin. (3)

și 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, determinând producerea unui prejudiciu

în sumă de 56.501 lei, la care se adaugă foloase nerealizate în valoare de

3.844 lei ( 305 lei + 3.539 lei).

bugetului local Șeitin, în perioada octombrie 2009 - aprilie 2010, a fost achitată unei persoane fizice, în mod nelegal, contrar prevederilor art. 14 alin. (3) și

23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, suma de 26.000 lei, reprezentând

despăgubiri stabilite de Judecătoria Arad prin sentința nr. 7846/2008, care în

dispozitivul sentinței obligă la plata de despăgubiri Comisia locală pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Șeitin, din a

cărei culpă s-a produs prejudiciul pentru care instanța a acordat despăgubirile

și nu unitatea administrativ teritorială comuna Șeitin.

Plata nelegală a

acestor despăgubiri a generat un prejudiciu în resursele financiare ale

bugetului local în valoare de 26.000 lei, la care se adaugă foloase nerealizate

în sumă de 690 lei.

5.

În anul 2009, a fost alocată de la bugetul local A.S. "U." Șeitin, suma de 22.000 lei, pusă la

dispoziția reprezentantului asociației în numerar pe baza unor cereri ale

acestuia și nu pe baza unor contracte încheiate în temeiul art. 69 din Legea nr.

69/2000, care să permită un control din partea Primăriei, al modului de

utilizare a acestor resurse publice.

Auditul Curții a

reliefat că din suma totală alocată, Asociația sportivă nu a justificat cu

documente legale suma de 6.236 lei (989,95 lei + 5.246,05 lei), plata acestei

sume, producând un prejudiciu în resursele bugetului local, în valoare egală,

la care se adaugă foloase nerealizate în valoare de 274 lei.

Instanța de fond a

menținut concluziile actului Curții de Conturi în privința pct. 1, 2, 4, dar au

fost anulate parțial actele contestate în privința prejudiciului cauzat

constând în plata despăgubirilor datorate de Comisia locală pentru stabilirea

dreptului de proprietate, în baza Sentinței nr. 7846/2008.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Curtea de Conturi a României, invocând ca motiv de

recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în

sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii privind anularea parțială a pct. 8

din Decizia nr. S/70 din 17 august 2010 și a Încheierii din 09 decembrie 2010

emise de Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește obligația

reclamantei de a lua măsuri de recuperare a prejudiciului de 26.000 lei și a

foloaselor nerealizate aferente acestei sume.

de recurs

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport de actele

depuse la dosar, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea Deciziei nr. S/170 din 17 august 2010 emisă de Camera de

Conturi Arad și a Încheierii din 9 decembrie 2010 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Curții Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13

decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C.,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de

soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în

care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De

asemenea, prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea

acelorași dispoziții.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență,

cât și în astfel de litigii, cum este și cel care face obiectul cauzei deduse

judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a

acestor cauze tribunalelor (ex. Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011,

Decizia nr. 498 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe

unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (1) și art.

313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Arad – Secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, Înalta

Curte reține că pronunțarea acestei soluții face de prisos examinarea

celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, formulate în fața instanței de

control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 469 din

24 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2012.