ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 mai 2014, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281 1 și art. 281 2 C. proc. civ., petentul V.N.A. a solicitat completarea și lămurirea dispozitivului deciziei nr. 1186 din 8 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea cererii, petentul arată că solicită a se înlătura dispozițiile potrivnice din considerentele și dispozitivul deciziei menționate, hotărâre pronunțată, în opinia sa, cu încălcarea tuturor procedurilor legale. Analizând cererea formulată de petent, se constată că aceasta este neîntemeiată , în raport cu dispozițiile art. 281 1 și art. 281 2 C. proc.
civ., invocate de petent, pentru considerentele ce succed: Potrivit textului art. 281 1 C. proc. civ., „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”. Art. 281 2 C. proc. civ. prevede că „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 1186 din 8 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 210/1/2014, s-a constatat nul recursul declarat de petentul V.N.A. împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Se constată că dispozitivul deciziei menționate este clar și nu lasă loc de interpretări, în sensul că recursul a fost constatat nul. Instanța de recurs a reținut, în considerentele deciziei, că petentul V.N.A. și-a motivat recursul cu depășirea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
(încheierea de ședință a Curții de Apel Pitești, secția I civilă fiind pronunțată la data de 25 februarie 2013, îndreptată prin încheierea din 25 noiembrie 2013, aceasta din urmă fiind comunicată petentului la 17 decembrie 2013, iar motivele de recurs fiind depuse printr-un memoriu separat la data de 2 aprilie 2014) și, întrucât nu există nici motive de ordine publică, care să oblige instanța să le analizeze din oficiu, a constatat nulitatea căii de atac formulate de către petent. Prin urmare, susținerile petentului, în sensul că se impune completarea și lămurirea dispozitivului deciziei nr. 1186 din 8 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sunt neîntemeiate, acesta fiind, în realitate, nemulțumit de constatarea nulității căii de atac a recursului.
Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 281 1 și art. 281 2 C. proc. civ., cererea formulată de petentul V.N.A. urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de completare și lămurire a dispozitivului deciziei nr. 1186 din 8 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petentul V.N.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.