ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2033/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2033/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 2033/2016
Asupra
cererii de față, constată următoarele:
La data
de 14 ianuarie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, au fost înregistrate recursurile
declarate de reclamantul A. și de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 428A
din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă.
Prin
Decizia nr. 820 din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul
declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 428A din 29 septembrie 2015 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a
constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii.
La
data de 1 iulie 2016, recurenta-pârâtă B. a formulat cerere privind
completarea dispozitivului Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în
conformitate cu prevederile art. 281
2
C. proc. civ.
În
motivarea cererii, petenta a arătat că dispozitivul deciziei
menționate nu face referire la cererea de plată a cheltuielilor de
judecată de către cel care a pierdut procesul și a provocat
cheltuielile, respectiv reclamantul A.
În
ședința când a avut loc dezbaterea recursurilor din data de 23 martie
2016, pârâta B. a solicitat plata cheltuielilor de judecată de către
reclamantul pierzător A., aspect consemnat în încheierea de
ședință de la acea dată. Reclamantul, prin
apărător, a acceptat preluarea cheltuielilor de judecată.
Totodată,
în încheierea de ședință din 23 martie 2016 se
menționează că pârâta a depus la dosar, în data de 21 martie
2016, un decont de cheltuieli din recurs, cât și concluzii și cereri
scrise depuse în timpul ședinței de judecată.
Ca
urmare, petenta a susținut că Instanța de recurs a omis a se
pronunța asupra obligării reclamantului pierzător A. la
preluarea cheltuielilor de judecată, conform cererilor verbale repetate
și a actelor doveditoare depuse la dosarul cauzei de către
recurenta-pârâta.
În
acest sens, petenta B. a solicitat admiterea cererii de completare a
dispozitivului deciziei, prin aplicarea și respectarea dispozițiilor
art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța de
judecată să acorde cheltuielile necesare și dovedite prin
documente, facturi etc.
Prin
cerere, petenta a arătat și faptul că Decizia nr. 820 din 6
aprilie 2016 a Înaltei Curți i-a fost comunicată la data de 21 iunie
2016, prin poșta electronică și că a luai
cunoștință de conținutul acestei hotărâri la data de
22 iunie 2016.
La
termenul de judecata din 12 octombrie 2016, intimatul A. a depus concluzii
scrise prin care invocat excepția inadmisibilității cererii de
completare și excepția tardivității cererii de completare,
iar m subsidiar, a solicitat, respingerea cererii de completare a
dispozitivului, ca neîntemeiată.
În
susținerea excepției inadmisibilității, intimatul a
arătat că dispozițiile art. 281
2
C. proc. civ. nu
permit completarea hotărârilor irevocabile, cum este și cazul Deciziei
nr. 820/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție. De asemenea, pentru cazul hotărârilor irevocabile,
legiuitorul a prevăzut posibilitatea formulării unei căi
extraordinare de atac, și anume, revizuirea întemeiată pe
dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În
susținerea excepției tardivității, intimatul a arătat
că această cerere a fost depusă după termenul de 15 zile de
la pronunțarea, Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți,
respectiv la data de 1 iulie 2016.
Potrivit
dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., vor fi analizate cu
prioritate excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare.
Norma
reglementată de art. 281
2
C. proc. civ. are în vedere ipoteza
în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere
principal sau accesoriu, ori o cerere conexă sau incidentală,
totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății
și limitele învestirii instanței.
În
temeiul prevederii legale enunțate, hotărârile susceptibile de
completare sunt hotărârile date în primă instanță, cele ale
instanței de apel, precum și hotărârile instanței de
recurs, atât cele de respingere a recursului (pentru nesoluționarea unei
cereri accesorii sau incidentale în recurs, nu pentru omisiunea de a se analiza
o critică de nelegalitate), cât și cele pronunțate în fond
după casarea cu reținere.
Această
procedură este expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal
independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care
trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor cu care a fost
învestit, prin efectul introducerii acțiunii în justiție.
Ca
urmare, recurenta-pârâtă poate uza de instituția
"completării hotărârii", demers motivat de formularea unei
cereri accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, care, contrar
susținerilor intimatului, nu poate fi solicitată pe calea
extraordinară a revizuirii, în baza motivului prevăzut de art.322
pct. 2 C. proc. civ.
Aceasta
întrucât, verificarea motivului de revizuire menționat presupune
raportarea la pretențiile reclamantului formulate prin cererea de chemare
în judecată, la pretențiile pârâtului formulate prin cererea
reconvențională, precum și la cele formulate de terți ori
părți prin alte cereri incidente cum sunt: intervențiile principale,
cererile de chemare în judecată a altor persoane ori de chemare în
garanție.
Prin
urmare, în reglementarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ., "lucru cerut"
înseamnă cererile care fixează cadrul litigiului, determinându-i
limitele, reprezentând pretențiile deduse judecății, care
alcătuiesc fondul cauzei.
Cele
trei ipoteze prevăzute de norma legală - ultra, extra sau minus
petita - sunt expresia aplicării principiului disponibilității
în procesul civil și vizează inadvertențele dintre obiectul
pricinii deduse judecății și ceea ce instanța a
hotărât.
Ceea
ce caracterizează aceste cereri care au fixat cadrul litigiului,
față de toate celelalte ce pot fi formulate de părți în
proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor,
instanța poate pune capăt litigiului, statuând, prin admitere sau
respingere, în dispozitivul hotărârii.
Or,
nepronunțarea instanței de recurs asupra cererii de acordare a
cheltuielilor de judecată nu se circumscrie noțiunii de "lucru
cerut" în sensul mai sus reținut, situație în care o astfel de
solicitare nu poate fi formulată de părți decât în baza
dispozițiilor art. 281
2
C. proc. civ., pe calea unei cereri de
completare a hotărârii.
Această
interpretare a normei legale ce prevede instituția "completării
hotărârii", rezultă fără echivoc și din textul
art. 281
2a
C. proc. civ., introdus de legiuitor prin Legea nr.
202/2010, potrivit căruia "îndreptarea, lămurirea,
înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii
nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile
art. 281 - 281
2
."
Față
de cele ce preced, excepția inadmisibilității cererii de
completare a dispozitivului este nefondată, urmând a fi respinsă.
Referitor
la termenul în care poate fi formulată cererea de completare a
dispozitivului în cazul recursului, numai în situația hotărârilor irevocabile
date în fond după casare cu reținere, termenul pentru formularea
cererii de completare a hotărârii este de 15 zile de la pronunțare,
după cum prevede, cu titlu de excepție, art. 281
2
alin.
(1) teza finală C. proc. civ., ceea ce nu se regăsește în speță.
Pentru celelalte hotărâri nu se prevede un termen, ceea ce nu exclude
posibilitatea formulării unei astfel de cereri.
A
raționa în sens contrar în privința celorlalte hotărâri în cazul
în care se solicită completarea dispozitivului, ar duce la lipsirea de
efecte a textului legal mai sus citat, ceea ce nu a fost în intenția
legiuitorului.
Sub
acest aspect este de reținut și faptul că o hotărâre
irevocabilă poate fi susceptibilă de executare, situație în care
cererea de completare a dispozitivului este supusă termenului general de
prescripție, înlăuntrul acestui termen subzistând interesul
părților de a formula o astfel de cerere, întrucât există
și dreptul de a obține executarea silita.
Având
în vedere considerentele reținute, excepția tardivității
cererii de completare a dispozitivului este nefondată, urmând a fi
respinsă.
Analizând
cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 820/2016, formulată de
petenta B., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acesteia în
sensul celor ce succed:
Intenția
legiuitorului, prin edictarea prevederilor art. 281
2
C. proc. civ.,
a fost aceea de a asigura părților posibilitatea
înlăturării omisiunii instanței de a se pronunța cu privire
la cererile cu care a fost învestită, ca o garanție a
respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este
reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea
instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de
judecată se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 281
2
C. proc. civ., sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre
separată, asupra cererii de completare.
Prin
Decizia nr. 820 din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul
declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 428A din 29 septembrie 2015 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a
constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii.
În
cauză sunt întrunite condițiile art. 281
1
C. proc. civ.,
față de împrejurarea că petenta B., având calitatea de
recurentă-pârâtă, a solicitat obligarea recurentului-reclamant A. la
plata cheltuielilor de judecată, atât prin cererea de recurs, cât și
prin întâmpinare, depunând decontul de cheltuieli din recurs, astfel cum s-a
reținut prin încheierea de dezbateri din data de 23 martie 2016.
Din
această perspectivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei
civile este întemeiată.
Cu
toate acestea însă, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.
proc. civ. "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la
cerere, să plătească cheltuieli de judecată,"
La
baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă
culpa procesuală, iar dreptul la acordarea acestor cheltuieli, ce
derivă dintr-un raport juridic procesual, are ca finalitate acoperirea
prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.
În
speță, față de soluția de respingere a recursului
reclamantului și de constatare a nulității recursului pârâtei,
niciuna dintre părți nu este câștigătoare, pentru a fi îndreptățită
la acordarea cheltuielilor de judecată, în baza dispozițiilor art.
274 C. proc. civ.
Așa
fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să
admită cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 820 din 6
aprilie 2016, formulată de petenta B. și să dispună
completarea dispozitivului hotărârii, în sensul respingerii cererii de
acordare a cheltuielilor de judecată formulată de
recurenta-pârâtă.
Cererea
petentei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente prezentei
cereri de completare a dispozitivului deciziei sus-menționate va fi
respinsă, în temeiul prevederilor art. 281
3
alin. (2) C. proc.
civ., potrivit cărora "Părțile nu pot fi obligate la plata
cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea
hotărârii."
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepțiile inadmisibilității și tardivității
cererii de completare a dispozitivului, invocate de intimatul A.
Admite
cererea formulată de petenta B. privind completarea dispozitivului
Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția I civilă.
Completează
dispozitivul deciziei, în sensul că:
"Respinge
cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de
recurenta B."
Respinge
cererea formulată de petenta B. privind acordarea cheltuielilor de
judecată aferente cererii de completare a dispozitivului deciziei
menționate.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.
Procesat
de GGC - GV