ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2033/2016

Decizia nr. 2033/2016 Asupra cererii de față, constată următoarele: La data de 14 ianuarie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost înregistrate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 428A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin Decizia nr. 820 din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 428A din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii. La data de 1 iulie 2016, recurenta-pârâtă B. a formulat cerere privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în conformitate cu prevederile art. 281 2 C. proc.

civ. În motivarea cererii, petenta a arătat că dispozitivul deciziei menționate nu face referire la cererea de plată a cheltuielilor de judecată de către cel care a pierdut procesul și a provocat cheltuielile, respectiv reclamantul A. În ședința când a avut loc dezbaterea recursurilor din data de 23 martie 2016, pârâta B. a solicitat plata cheltuielilor de judecată de către reclamantul pierzător A., aspect consemnat în încheierea de ședință de la acea dată. Reclamantul, prin apărător, a acceptat preluarea cheltuielilor de judecată. Totodată, în încheierea de ședință din 23 martie 2016 se menționează că pârâta a depus la dosar, în data de 21 martie 2016, un decont de cheltuieli din recurs, cât și concluzii și cereri scrise depuse în timpul ședinței de judecată.

Ca urmare, petenta a susținut că Instanța de recurs a omis a se pronunța asupra obligării reclamantului pierzător A. la preluarea cheltuielilor de judecată, conform cererilor verbale repetate și a actelor doveditoare depuse la dosarul cauzei de către recurenta-pârâta. În acest sens, petenta B. a solicitat admiterea cererii de completare a dispozitivului deciziei, prin aplicarea și respectarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., care obligă instanța de judecată să acorde cheltuielile necesare și dovedite prin documente, facturi etc. Prin cerere, petenta a arătat și faptul că Decizia nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți i-a fost comunicată la data de 21 iunie 2016, prin poșta electronică și că a luai cunoștință de conținutul acestei hotărâri la data de 22 iunie 2016. La termenul de judecata din 12 octombrie 2016, intimatul A. a depus concluzii scrise prin care invocat excepția inadmisibilității cererii de completare și excepția tardivității cererii de completare, iar m subsidiar, a solicitat, respingerea cererii de completare a dispozitivului, ca neîntemeiată. În susținerea excepției inadmisibilității, intimatul a arătat că dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ. nu permit completarea hotărârilor irevocabile, cum este și cazul Deciziei nr. 820/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, pentru cazul hotărârilor irevocabile, legiuitorul a prevăzut posibilitatea formulării unei căi extraordinare de atac, și anume, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În susținerea excepției tardivității, intimatul a arătat că această cerere a fost depusă după termenul de 15 zile de la pronunțarea, Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți, respectiv la data de 1 iulie 2016. Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., vor fi analizate cu prioritate excepțiile invocate de intimat prin întâmpinare.

Norma reglementată de art. 281 2 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu, ori o cerere conexă sau incidentală, totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății și limitele învestirii instanței. În temeiul prevederii legale enunțate, hotărârile susceptibile de completare sunt hotărârile date în primă instanță, cele ale instanței de apel, precum și hotărârile instanței de recurs, atât cele de respingere a recursului (pentru nesoluționarea unei cereri accesorii sau incidentale în recurs, nu pentru omisiunea de a se analiza o critică de nelegalitate), cât și cele pronunțate în fond după casarea cu reținere.

Această procedură este expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor cu care a fost învestit, prin efectul introducerii acțiunii în justiție. Ca urmare, recurenta-pârâtă poate uza de instituția "completării hotărârii", demers motivat de formularea unei cereri accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, care, contrar susținerilor intimatului, nu poate fi solicitată pe calea extraordinară a revizuirii, în baza motivului prevăzut de art.322 pct. 2 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, verificarea motivului de revizuire menționat presupune raportarea la pretențiile reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată, la pretențiile pârâtului formulate prin cererea reconvențională, precum și la cele formulate de terți ori părți prin alte cereri incidente cum sunt: intervențiile principale, cererile de chemare în judecată a altor persoane ori de chemare în garanție. Prin urmare, în reglementarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ., "lucru cerut" înseamnă cererile care fixează cadrul litigiului, determinându-i limitele, reprezentând pretențiile deduse judecății, care alcătuiesc fondul cauzei. Cele trei ipoteze prevăzute de norma legală - ultra, extra sau minus petita - sunt expresia aplicării principiului disponibilității în procesul civil și vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii deduse judecății și ceea ce instanța a hotărât.

Ceea ce caracterizează aceste cereri care au fixat cadrul litigiului, față de toate celelalte ce pot fi formulate de părți în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând, prin admitere sau respingere, în dispozitivul hotărârii. Or, nepronunțarea instanței de recurs asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată nu se circumscrie noțiunii de "lucru cerut" în sensul mai sus reținut, situație în care o astfel de solicitare nu poate fi formulată de părți decât în baza dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., pe calea unei cereri de completare a hotărârii. Această interpretare a normei legale ce prevede instituția "completării hotărârii", rezultă fără echivoc și din textul art. 281 2a C. proc.

civ., introdus de legiuitor prin Legea nr. 202/2010, potrivit căruia "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281 2 ." Față de cele ce preced, excepția inadmisibilității cererii de completare a dispozitivului este nefondată, urmând a fi respinsă. Referitor la termenul în care poate fi formulată cererea de completare a dispozitivului în cazul recursului, numai în situația hotărârilor irevocabile date în fond după casare cu reținere, termenul pentru formularea cererii de completare a hotărârii este de 15 zile de la pronunțare, după cum prevede, cu titlu de excepție, art. 281 2 alin. (1) teza finală C. proc.

civ., ceea ce nu se regăsește în speță. Pentru celelalte hotărâri nu se prevede un termen, ceea ce nu exclude posibilitatea formulării unei astfel de cereri. A raționa în sens contrar în privința celorlalte hotărâri în cazul în care se solicită completarea dispozitivului, ar duce la lipsirea de efecte a textului legal mai sus citat, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului. Sub acest aspect este de reținut și faptul că o hotărâre irevocabilă poate fi susceptibilă de executare, situație în care cererea de completare a dispozitivului este supusă termenului general de prescripție, înlăuntrul acestui termen subzistând interesul părților de a formula o astfel de cerere, întrucât există și dreptul de a obține executarea silita.

Având în vedere considerentele reținute, excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului este nefondată, urmând a fi respinsă. Analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 820/2016, formulată de petenta B., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acesteia în sensul celor ce succed: Intenția legiuitorului, prin edictarea prevederilor art. 281 2 C. proc. civ., a fost aceea de a asigura părților posibilitatea înlăturării omisiunii instanței de a se pronunța cu privire la cererile cu care a fost învestită, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 281 2 C. proc.

civ., sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare. Prin Decizia nr. 820 din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 428A din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva aceleiași decizii. În cauză sunt întrunite condițiile art. 281 1 C. proc. civ., față de împrejurarea că petenta B., având calitatea de recurentă-pârâtă, a solicitat obligarea recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, atât prin cererea de recurs, cât și prin întâmpinare, depunând decontul de cheltuieli din recurs, astfel cum s-a reținut prin încheierea de dezbateri din data de 23 martie 2016. Din această perspectivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile este întemeiată.

Cu toate acestea însă, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată," La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar dreptul la acordarea acestor cheltuieli, ce derivă dintr-un raport juridic procesual, are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. În speță, față de soluția de respingere a recursului reclamantului și de constatare a nulității recursului pârâtei, niciuna dintre părți nu este câștigătoare, pentru a fi îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să admită cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016, formulată de petenta B. și să dispună completarea dispozitivului hotărârii, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-pârâtă. Cererea petentei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente prezentei cereri de completare a dispozitivului deciziei sus-menționate va fi respinsă, în temeiul prevederilor art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii de completare a dispozitivului, invocate de intimatul A. Admite cererea formulată de petenta B. privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 820 din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Completează dispozitivul deciziei, în sensul că: "Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta B." Respinge cererea formulată de petenta B. privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente cererii de completare a dispozitivului deciziei menționate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016. Procesat de GGC - GV