ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2016

Decizia nr. 2188/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 31 octombrie 2016, petenta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 2004 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, în sensul obligării recurentei-pârâte SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa. În motivarea cererii, petenta a arătat că, deși atât prin întâmpinarea formulată în cauză, cât și oral, la termenul din 21 octombrie 2016, a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs reprezentând onorariu de avocat, pentru care a depus la dosarul cauzei facturile fiscale, instanța a omis să se pronunțe asupra acestora.

Analizând cererea formulată în raport de dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii. Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către intimată se circumscrie cazurilor reglementate de prevederile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare. Art. 453 alin. (1) C. proc.

civ. instituie regula conform căreia „partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.” Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Acest drept este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În speță, Înalta Curte constată că, atât prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 8 martie 2016, cât și prin concluziile orale, la termenul din 21 octombrie 2016, intimata-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 9.606,66 lei reprezentând onorariu de avocat, conform facturilor fiscale nr. 004627 din 30 octombrie 2015 în sumă de 3.811,00 lei și nr. 000393 din 31 martie 2016, solicitare a cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri. Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.

Prin decizia nr. 2004 din 21 octombrie 2016 al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, Înalta Curte a respins motivele de ordine publică invocate de recurenta pârâtă SC B. SRL în ședința publică din 21 octombrie 2016 și a respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeași pârâtă împotriva deciziei nr. 439/A din 7 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Față de soluția adoptată și de solicitarea intimatei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părții care a pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea care a câștigat procesul.

Înalta Curte va face însă și aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Astfel, făcând aplicarea în cauză a criteriilor legale cuprinse în dispozițiile legale sus-menționate, la solicitarea intimatei-pârâte, Înalta Curte reține ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 9.606,66 lei pretins de avocatul intimatei-reclamante A., întrucât nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, față de munca depusă de avocat care a constat în formularea întâmpinării, având în vedere și durata procedurii în recurs, care a presupus prezența părților la un singur termen de judecată.

Ca atare, Înalta Curte considera că suma de 5.000 lei este suficientă pentru a compensa valoarea prestației avocatului intimatei-reclamante A., apreciind că numai în aceste limite cheltuielile de judecata constând în onorariu de avocat pot fi puse în sarcina recurentei-pârâte SC B. SRL. În mod evident, această apreciere nu reprezintă o cenzurare a însuși onorariului de avocat convenit de către părțile contractului de asistență juridică, ci reflectă o evaluare a cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata- reclamantă pe temeiul acestui contract, care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat și munca prestată de către acesta, criteriu prevăzut art. 451 alin. (2) C. proc.

civ. Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va admite cererea petentei și va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2004 din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că va dispune obligarea recurentei pârâte SC B. SRL la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, după reducerea acestora, în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea urmând a se face pe ambele exemplare ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea formulată de petenta A. Completează dispozitivul deciziei nr. 2004 din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, în sensul că obligă pe recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.