ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2016

Decizia nr. 2188/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

La data de 31

octombrie 2016, petenta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 444 C.

proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 2004 din 21 octombrie 2016

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, în sensul obligării

recurentei-pârâte SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată în favoarea

sa.

În motivarea

cererii, petenta a arătat că, deși atât prin întâmpinarea

formulată în cauză, cât și oral, la termenul din 21 octombrie

2016, a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate în recurs reprezentând onorariu de avocat, pentru care

a depus la dosarul cauzei facturile fiscale, instanța a omis să se

pronunțe asupra acestora.

Analizând

cererea formulată în raport de dispozițiile art. 444 alin. (1) C.

proc. civ., incidente în cauză, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor legale sus-menționate, dacă prin hotărârea

dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt

de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau

incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Omisiunea

instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de

judecată efectuate în recurs de către intimată se circumscrie

cazurilor reglementate de prevederile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., sens în

care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra

cererii de completare.

Art. 453

alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care

pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a

câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de

judecată.”

Dreptul la

acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă

dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea

prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Acest drept

este recunoscut părții și atunci când ea a solicitat cheltuieli

de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În

speță, Înalta Curte constată că, atât prin întâmpinarea

depusă la dosar la data de 8 martie 2016, cât și prin concluziile

orale, la termenul din 21 octombrie 2016, intimata-reclamantă a solicitat

cheltuieli de judecată în cuantum de 9.606,66 lei reprezentând onorariu de

avocat, conform facturilor fiscale nr. 004627 din 30 octombrie 2015 în

sumă de 3.811,00 lei și nr. 000393 din 31 martie 2016, solicitare a

cărei soluționare nu se regăsește în dispozitivul deciziei,

obiect al prezentei cereri.

Or, asupra

cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să se pronunțe

în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate

decât prin intermediul executării silite.

Prin decizia

nr. 2004 din 21 octombrie 2016 al cărei dispozitiv se solicită a fi

completat, Înalta Curte a respins motivele de ordine publică invocate de

recurenta pârâtă SC B. SRL în ședința publică din 21

octombrie 2016 și a respins, ca nefondat, recursul declarat de

aceeași pârâtă împotriva deciziei nr. 439/A din 7 octombrie 2015 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Față

de soluția adoptată și de solicitarea intimatei-reclamante A. de

acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză

dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea

părții care a pierdut procesul, la plata cheltuielilor de

judecată, solicitate și dovedite de partea care a câștigat

procesul.

Înalta Curte

va face însă și aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C.

proc. civ., potrivit cărora instanța poate, chiar și din oficiu,

să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată

reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit

disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu

activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de

circumstanțele cauzei.

Astfel,

făcând aplicarea în cauză a criteriilor legale cuprinse în

dispozițiile legale sus-menționate, la solicitarea intimatei-pârâte,

Înalta Curte reține ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 9.606,66 lei

pretins de avocatul intimatei-reclamante A., întrucât nu se circumscrie

criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, față de munca

depusă de avocat care a constat în formularea întâmpinării, având în

vedere și durata procedurii în recurs, care a presupus prezența

părților la un singur termen de judecată.

Ca atare,

Înalta Curte considera că suma de 5.000 lei este suficientă pentru a

compensa valoarea prestației avocatului intimatei-reclamante A., apreciind

că numai în aceste limite cheltuielile de judecata constând în onorariu de

avocat pot fi puse în sarcina recurentei-pârâte SC B. SRL.

În mod

evident, această apreciere nu reprezintă o cenzurare a însuși

onorariului de avocat convenit de către părțile contractului de

asistență juridică, ci reflectă o evaluare a cheltuielilor

de judecată solicitate de către intimata- reclamantă pe temeiul acestui

contract, care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă

între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat și munca

prestată de către acesta, criteriu prevăzut art. 451 alin. (2) C.

proc. civ.

Așa

fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va admite cererea

petentei și va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2004 din 21

octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, în sensul că va dispune obligarea recurentei pârâte SC B.

SRL la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 5.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată în recurs, după reducerea acestora,

în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea urmând a se

face pe ambele exemplare ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

cererea formulată de petenta A.

Completează

dispozitivul deciziei nr. 2004 din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, în sensul că obligă pe

recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata către intimata-reclamantă A.

a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse

conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.