ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2010

HOTĂRÂRE
24.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 272 din 27 februarie

2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost admisă acțiunea

reclamantei A.E., formulată prin mandatar A.I., pârâtul Primarul Mun. Constanța

fiind obligat să emită dispoziție motivată cu propunerea de despăgubiri conform

legii speciale, pentru construcția situată în mun. Constanța, jud. Constanța,

compusă din patru camere și dependințe, cu scăderea valorii actualizate a

despăgubirilor primite din valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că, imobilul menționat a fost

expropriat conform Decretului nr. 223/1974 pe numele reclamantei, fiind indicat

în Decizia nr. 370 din 18 august 1986 a fostului Consiliu Popular al Jud.

Constanța, dispunându-se preluarea construcției, contra cost, ca urmare a

formulării cererii de plecare definitivă a acesteia din țară.

Reclamanta și-a

dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Constanța, prin

actul de construire din 1967 și procesul verbal de predare-primire din 1967.

Instanța de fond a

reținut că, prin noțiunea de acte doveditoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001

se înțelege orice act juridic translativ de proprietate care atestă calitatea

de persoană îndreptățită, titular al bunului preluat sau moștenitorului

acestuia, act juridic sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind

abuzivă, iar conform art. 22

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

absența unor probe contrare, existența sau după caz întinderea dreptului de

proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În cauză, s-a reținut

că operează prezumția instituită prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul

că imobilul situat în Constanța, compus din patru camere și dependințe, a fost

proprietatea reclamantei și a fost expropriat în baza Decretului nr. 223/1974,

act normativ calificat ca fiind abuziv, prezumție care nu a fost răsturnată de

pârât.

Judecătorul fondului

a constatat în continuare că, în speță, nu poate da prevalență principiului

restituirii în natură, întrucât din înscrisuri rezultă fără echivoc că imobilul

în litigiu a fost înstrăinat fostului chiriaș, în temeiul dispozitiilor Legii nr.

112/1995. S-a apreciat astfel că, în mod obiectiv, restituirea în natură a

imobilului nu mai este posibilă, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii

prin echivalent constând în despăgubiri bănești.

Cum persoana

îndreptățită a susținut că a încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat,

s-a stabilit ca la determinarea despăgubirilor bănești cuvenite reclamantei să

se aibă în vedere suma actualizată încasată la data exproprierii.

Prin Decizia 206/ C

din 21 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul civil declarat

de apelantul pârât Primarul Municipiului Constanța, în contradictoriu cu

intimata reclamantă A.E., prin procurist A.I., împotriva sentinței civile nr. 272

din 27 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în Dosarul

nr. 10000/118/2008, ca nefondat.

Pentru a pronunta

aceasta hotarare au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de

drept;

Interpretarea dată de

apelantul pârât Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție este parțial conformă dezlegării impuse conform art. 329 alin. (3) C.

proc. civ., întrucât secțiile unite nu au statuat exclusiv asupra situației

notificărilor având ca obiect restituirea în natură, ci asupra cazurilor în

care procedura administrativă nu este finalizată în termenul prevăzut de

lege-motivarea vizând competența instanțelor judecătorești de a intra în

cercetarea fondului dreptului pretins atât în contestația clasică împotriva

dispoziției de respingere a notificării, cât și în ipoteza nerezolvării

notificării.

S-a reținut că o

astfel de apărare - care nu a fost invocată în fond - este superfluă, câtă

vreme apelantul pârât nu contestă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită

și nu a negat pe tot parcursul procesului că imobilul este supus dispozitiilor art.

2 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că

aplicabilitatea deciziei de îndrumare nu a fost antamată în considerentele

hotărârii instanței de fond și că motivele de netemeinicie formulate nu au

relevanță sub aspectul dezlegării date situației de fapt, în raport de disp. art.

296 din C. proc. civ., apelul formulat în cauză a fost respins ca nefondat.

Împotriva decizii

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 13 octombrie 2009, Primarul

Municipiului Constanța, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub

următoarele aspecte:

Hotărârea pronunțată

în apel este nelegală, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

S-a facut precizarea

expresa ca nu se contestă calitatea reclamantei de persoana îndreptățită, in

sensul dispozitiilor legii speciale.

Decizia 20 din 19

martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție permite abandonarea căii

administrativ-jurisdicțională și accesul judiciar direct la instanța pentru

cererile de restituire în natură și în caz de tăcere culpabilă abuzivă a

deținătorului imobilului.

Niciuna din cele doua

condiții nu este îndeplinită în cauza pentru ca se pretind despăgubiri, pe de o

parte, situație reglementată distinct de Legea nr. 10/2001, cu metodologie

proprie, iar nerezolvarea notificării în termenul prescris de lege este

imputabilă doar reclamanților, care nu au inteles sa însoțeasca notificarea de

actele necesare rezolvării acesteia.

Pentru motivele de

nelegalitate sustinute, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în

tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii

ca nefondate, cu cheltuieli de judecata in fond, apel si recurs.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmeaza:

Prin sentința civilă nr.

272 din 27 februarie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost

admisă acțiunea reclamantei A.E., formulată prin mandatar A.I.,

recurentul-pârât Primarul Municipiului Constanța fiind obligat să emită

dispoziție motivată cu propunerea de despăgubiri conform legii speciale, pentru

construcția situată în mun. Constanța, jud. Constanța, compusă din patru camere

și dependințe, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din

valoarea corespunzătoare a imobilului expropriat.

Recurentul-parat a

facut precizarea expresa ca nu intelege sa conteste calitatea reclamantei de

persoana îndreptățită, in sensul dispozitiilor Legii speciale - Legea nr. 10/2001.

Nu poate fi retinuta

critica relativa la interpretarea si aplicarea in cauza a Deciziei nr. 20 din

19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, asa cum corect

s-a retinut in expunerea de motive a hotararii atacate, secțiile unite, nu au

statuat exclusiv asupra situației notificărilor având ca obiect restituirea în

natură, ci si asupra cazurilor în care procedura administrativă nu a fost

finalizată în termenul prevăzut de lege, continutul explicit al acestei decizii

referindu-se in mod concret la competența instanțelor judecătorești de a intra

în cercetarea fondului dreptului pretins, atât în contestația clasică împotriva

dispoziției de respingere a notificării, cât și în ipoteza nerezolvării

notificării.

S-a reținut corect că,

o astfel de apărare este superfluă, câtă vreme apelantul pârât nu contestă

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și nu a negat, pe tot parcursul

procesului, că imobilul este supus dispozitiilor exprese ale art. 2 din Legea nr.

10/2001.

Pe de alta parte, având

în vedere că, prin cererea de recurs, se invoca, alaturi de chestiunile de

nelegalitate, prezentate si cercetate in paragrafele anterioare, si motive de

netemeinicie pe aspectul atitudinii unitatii detinatoare in raportul sau cu

persoana indreptatita, beneficiara a legii speciale de reparatie civila, care

exced dispozitiilor art. 304 din C. proc. civ. care reglementeaza cauza

recursului, Înalta Curte nu le va cerceta din considerente ce tin de

neincadrarea lor in ipotezele concrete prevazute de norma procedurala

susmentionata.

Este necesar sa se

precizeze, in contextul cauzei pendinte ca, in calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele strict prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., care concretizează

aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin

procedural si/sau substanțial).

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizata prin configurarea situatiei de fapt a dosarului si cu o

rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre partile cu

interese contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația

de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, ceea ce nu este

cazul tuturor criticilor formulate.

În fața unei instanțe

de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate,

nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret

de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in

mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste

considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va r

espinge recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului

Constanța împotriva Deciziei nr. 206/ C din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâtul

Primarul

Municipiului Constanța împotriva Deciziei nr. 206/ C din 21 septembrie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2010
municipiului Constanța, numai în ceea ce privește articolul 1 referitor la respingerea cererii de restituire a imobilului teren în suprafață de 300 mp, au fost obligați pârâții să acorde reclamanților pentru terenul de 300 mp, situat în Con
ÎCCJ 2011-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Primarul Municipiului Constanța a emis dispoziția din 2 aprilie 2008, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de petentul C.G.B. a imobil
ÎCCJ 2011-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7074/2011
Municipiului Constanța, către reclamant, la plata sumei de 1.041.300 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prevederile art. 3 alin. (1) lit.
ÎCCJ 2010-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4905/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 4 iulie 2008, reclamanta T.A. a solicitat, în temeiul art. 480, 481, 483 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1
ÎCCJ 2011-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5420/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial sub nr. 1714/118/2008 pe rolul Tribunalului Constanța, în urma declinării competenței materiale de către Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr. 13606 din
Sursă