ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de recurs de față,

deliberând constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 5 iunie 2012 sub nr.

1067/1285 reclamanta SC P. SA a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu

pârâta SC U. SRL, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la

plata sumei de 937.852,05 lei reprezentând daune - interese moratorii aferente plății

cu întârziere a prețului datorat în baza antecontractului de vânzare -

cumpărare autentificat din 01 iulie 2008; la plata de daune - interese

compensatorii cauzate de devalorizarea monedei naționale intre data de 26

aprilie 2012 și data plății efective a daunelor moratorii indicate la pct. 1,

cu cheltuieli de judecată. Ulterior, la data de 30 august 2012, s-a depus la

dosar o precizare de acțiune prin intermediul căreia s-a cuantificat suma

solicitată cu titlu de daune - interese compensatorii, până la data

introducerii acțiunii, acesta fiind de 1.500,56 lei, menținându-se petitul

privind obligarea pârâtei la plata acestor daune - interese, până la achitarea

efectivă a sumei ce face obiectul primului capăt de cerere.

Prin sentința

civilă nr. 3048/05 septembrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 1067/1285/2012 al

Tribunalului Specializat Cluj s-a admis acțiunea formulată și precizată de

reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL și, în consecință: a

fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 937.852,05

lei, cu titlu de daune - interese moratorii și a sumei de 1.500,56 lei cu titlu

de daune - interese compensatorii. A fost obligată pârâta la plata sumei de

35.587,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Apelul declarat

de către pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr.

172 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de apel

a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC P. SA și a

obligat pârâta SC U. SRL să-i plătească acesteia sumele de 788.863,36 lei cu

titlu de daune interese moratorii și de 1.262,18 lei, cu titlu de daune -

interese compensatorii, calculate până la data de 5 iunie 2012, precum și suma

constând în daune - interese compensatorii reprezentând devalorizarea monedei

naționale în intervalul cuprins între 5 iunie 2012 și cel al plății efective a

sumei de 788.863,36 lei. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de

33.595,08 lei cheltuieli de judecată la fond. S-a dispus compensarea parțială a

cheltuielilor de judecată din apel și obligă apelanta-pârâtă să achite

reclamantei intimate suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de apel a validat cea de-a doua critică invocată în

susținerea solicitării de schimbare a sentinței, legată de împrejurarea că

reclamanta a efectuat un calcul greșit al daunelor moratorii, în considerarea

includerii cotei de T.V.A. în prețul asupra căruia s-a calculat dobânda legală.

Din această

perspectivă, s-a constatat că, în temeiul art. 43 C. com., reclamanta a pretins

obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru achitarea cu întârziere a

prețului prevăzut în antecontract din ziua următoare scadenței fiecărei tranșe

din preț, calculată conform precizărilor din acțiunea introductivă și a anexei

de la fila 15 dosar fond, respectiv 15 iulie 2009 și 30 august 2009 și până la

data plății efective.

Deși curtea nu

a negat justețea alegațiilor conform cărora prejudiciul constă în daunele

produse prin executarea cu întârziere a obligației de plată a prețului, la data

de 26 aprilie 2012 în loc de 15 iulie 2009 și 30 august 2009, fiind considerat

reparat potrivit art. 43 C. corn. prin plata dobânzii în intervalul cuprins

între data scadenței și data plății efective, nu a validat modalitatea de

calcul prezentată de intimată din apel, apreciind că nu sunt datorate daunele -

interese moratorii calculate și asupra T.V.A. aferente prețului de 1.000.000

euro.

Aceasta

întrucât, potrivit condițiilor generale, pentru ca prejudiciul să fie

susceptibil de reparare, trebuie să fie cert, determinat și să nu fi fost

reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât

în privința existenței, cat și în privința posibilității de evaluare.

Prin

întâmpinare, intimata din apel a susținut că obligația de plată a taxei pe

valoarea adăugată privește exclusiv raporturile reclamantei cu statul român și

nu o implică pe apelanta-pârâtă. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta

avea dreptul să solicite compensarea T.V.A.-ului colectat cu cel dedus, acesta

fiind stabilit global și nu pentru o singură tranzacție. Practic, dacă pentru o

anumită perioadă reclamanta invoca compensarea era posibilă chiar situația în

care să nu aibă obligații de plată către stat, invocând, ca atare, pierderea

unei șanse de care ar fi beneficiat în ipoteza în care prețul ar fi fost

achitat conform înțelegerii părților.

Pornind de la

aceste premise, curtea de apel a luat act de faptul că în legătură cu cerința

existenței unui prejudiciu cert, s-a admis că prejudiciile viitoare și

eventuale nu sunt certe, deoarece producerea lor nu este sigură. Ele vor deveni

certe numai din momentul în care s-au produs sau este sigur că se vor produce.

Până în acel moment ele sunt doar prejudicii virtuale, potențiale sau

ipotetice.

Totodată, s-a

relevat însă și că prejudiciile viitoare și eventuale nu trebuie confundate cu

prejudiciile constând în pierderea unei șanse. Prin pierderea unei șanse se

înțelege pierderea posibilității unei persoane de a realiza un câștig sau de a

evita o pierdere; de aici rezultă un prejudiciu pentru persoana în cauză.

Atunci când această șansă se datorează unei conduite ilicite a altei persoane,

se pune desigur problema dacă victima îi poate sau nu pretinde repararea

prejudiciului constând în câștigul pe care nu l-a putut realiza sau, după caz,

valoarea a cărei pierdere nu a fost în măsură să o evite.

Curtea a

constatat că, deși de principiu, nu se poate nega dreptul reclamantei de a

beneficia de daunele - interese moratorii și, implicit, compensatorii,

calculate și asupra T.V.A., existând posibilitatea virtuală de câștig sau de

evitare a unei pierderi, din partea acesteia, dat fiind mecanismul compensării

T.V.A., nu este mai puțin adevărat că, în lipsa furnizării și probării unor

date concrete cu privire la balanța de încasări și plăți a acesteia, de la

datele de referință, pierderea de care se prevalează nu este indemnizabilă,

nefiind dovedit caracterul real și serios al ei.

Astfel de date

ar fi putut fi atestate prin depunerea deconturilor de T.V.A., a balanțelor de

verificare și a altor documente contabile ale reclamantei, numai acestea

permițând o analiză concretă și aplicată, care să fie de natură să combată în

mod pertinent criticile apelantei, legate de împrejurarea că, raportat la

probațiunea administrată, obligarea la plata dobânzii legale asupra cotei de

19%, reprezentând T.V.A. nevirat bugetului statului, echivalează cu o

îmbogățire fără justă cauză, câtă vreme, în principiu, T.V.A.-ul nu este o sumă

care i se cuvine creditorului, ci această sumă se virează la bugetul statului,

ca urmare a emiterii unei facturi purtătoare de T.V.A.

Din această

perspectivă, nu au fost acceptate apărările intimatei conform cărora textele

legale invocate, respectiv art. 43 C. com., O.G. nr. 9/2000 sau O.G. nr. 13/2001,

nu realizează distincția avansată de către pârâtă, din moment ce construcția

instanței de apel nu se raportează la acestea decât în subsidiar, ulterior

analizei referitoare la caracterul cert al prejudiciului invocat. în plus, a

fost avută în vedere împrejurarea că, în materia analizată, legea consideră că

lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un

prejudiciu care este egal cu dobânda legală, or, raportat la datele existente

la dosar, nu s-a dovedit că ar fi îndeplinită, nici chiar prin extrapolare,

această cerință.

Ca atare, în

apel s-a constatat că tribunalul a acordat în mod greșit reclamantei, cu titlu

de daune - interese moratorii aferente T.V.A., și suma de 148.988,69 lei, fără

să fie dovedit vreun prejudiciu real și serios în acest sens.

Referitor la

apelul formulat împotriva încheierii de completare a dispozitivului, în ceea ce

privește critica principală, s-a considerat că rămân valabile cele anterior

expuse, privind necesitatea îndeplinirii cumulative a celor două condiții

impuse de textul art. 297 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ.

În primul rând,

curtea de apel a constatat că dispozitivul sentinței atacate menționează foarte

clar „admite acțiunea formulată și precizată", iar nu admite în parte

acțiunea.

Mai mult, în

considerentele sentinței (pag. 5), instanța reține că pârâta a produs

reclamantei un prejudiciu pecuniar, cuantificat în daune -interese moratorii și

daune - interese compensatorii constând în devalorizarea monedei naționale în

intervalul cuprins între 26 aprilie 2012 și data plății efective a daunelor

moratorii.

Așa fiind,

corect subliniază intimata din apel că instanța a omis să se pronunțe în

totalitate asupra petitului II al acțiunii deși a motivat admiterea acestui

petit, iar această situație se circumscrie art. 281

2

alin. (1) C. proc.

civ. în plus, conform prevederilor art. 281

2

a C proc. civ., apelul

având ca obiect exclusiv aspecte care țin de completare ar fi fost inadmisibil,

nicidecum cererea de completare.

Pentru aceste

motive, încheierea prin care a fost soluționată cererea de completare a fost

schimbată numai ca urmare a constatării caracterului întemeiat al criticilor

legate de nelegalitatea obligării pârâtei și la plata sumei de 148.988,69 lei,

o astfel de măsură fiind considerată necesară și datorită modului în care a

fost redactat dispozitivul ei, preîntâmpinând astfel eventuale litigii ce s-ar

putea naște în procedura de executare.

Ca atare,

pârâta a fost obligată și la plata sumei constând în daune - interese

compensatorii reprezentând devalorizarea monedei naționale în intervalul

cuprins între 5 iunie 2012 și cel al plății efective a sumei de 788.863,36 lei.

Văzând faptul

că acțiunea a fost admisă în parte, a fost obligată pârâta să achite

reclamantei suma de 33.595,08 lei cheltuieli de judecată la fond, constând în

taxa de timbru și timbrul judiciar aferente pretențiilor admise, în cuantum de

12.017,25 lei și, parțial, onorariu avocațial în sumă de 21.577, 83 lei.

Totodată, având

în vedere soluția din apel, precum și prevederile art. 276 C. proc. civ., s-a

dispus compensarea cheltuielilor de judecată din apel, respectiv a sumei

achitate de apelantă cu titlu de taxă de timbru aferentă pretențiilor validate

și, parțial, cu titlu de onorariu, în sumă totală de 2.000 lei, cu același

cuantum achitat de intimată cu titlu de onorariu avocațial, dispunându-se în

final obligarea apelantei la plata sumei de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată în apel, constând în onorariu avocațial (filele 56-58).

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei atacate, respingerea

apelului și menținerea hotărârii de primă instanță.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel a analizat cu

prioritate condițiile instituite de art. 969 C. civ., mai exact condiția

existenței unui prejudiciu cert, concluzionând că reclamanta nu a probat

existența unui prejudiciu suferit prin achitarea cu întârziere a sumei care ar

fi fost T.V.A.

Recurenta

susține că în speță avem de-a face cu un contract intervenit între doi

comercianți (profesioniști) fiind incidente dispozițiile art. 43 C. com. care,

față de dispozițiile art. 969 vechiul C. civ., având caracter de normă specială

ce necesită a fi aplicată cu prioritate. De altfel, inclusiv curtea de apel

reține că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 43 C.com., însă

ulterior face abstracție de caracterul special al acestei norme, aplicând și

analizând cu prioritate condițiile instituite de art. 969 din vechiul C. civ.

Recurenta

susține că nu are obligația de a proba existența unui prejudiciu, cum în mod

greșit a reținut instanța de apel în cuprinsul deciziei recurate, incidența în

speță a art. 43 C. corn. prezumând atât existența prejudiciului reprezentat de

dobânda legală calculată asupra întregii sume reprezentând prețul, cât și

existența raportului de cauzalitate între prejudiciu și fata ilicită a pârâtei

(executarea cu întârziere a obligației de plată a prețului).

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate de către recurenta reclamantă, în

limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate și reține următoarele:

Potrivit art. 2

din antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat la data de 01 iulie

2008 reclamanta SC P. SA, în calitate de promitent-vânzător și pârâta SC U.

SRL, în calitate de promitent-cumpărător s-au obligat reciproc la încheierea

unui contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect două imobile:

terenul situat administrativ în comuna Baciu, județul Cluj înscris în C.F.

Baciu, constând în arabil în suprafață totală de 1.600 mp întabulat și,

respectiv, terenul în suprafață de 2.192 mp, ce reprezintă cota de jumătate

parte din terenul arabil în suprafață totală de 1.218 stj.p. echivalentul a 4.381

mp înscris în C.F. Baciu cotă parte dobândită de vânzătoare prin cumpărare,

întabulată cu încheierea din 1995 C.F.

Părțile au

negociat prețul total aferent transferului dreptului de proprietate asupra

imobilelor de mai sus în cuantum de 1.000.000 de euro plus T.V.A., indicând

explicit în contract că: „prețul total este de 1.190.000 lei" (fila 27 din

dosarul de fond).

Înainte de

autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, promitenta-vânzătoare avea de

îndeplinit două condiții prealabile: să prezinte pârâtei extras de carte

funciară fără sarcini privind terenul ce îi revine în proprietate exclusivă în

urma sistării indiviziunii asupra imobilului teren înscris în C.F. Baciu,

astfel încât lotul atribuit vânzătorului să fie amplasat cu front atât la

drumul național, cât și la drumul comunal care intersectează drumul național,

cât și extras C.F. fără sarcini privind terenul înscris în C.F. Baciu.; cea

de-a doua condiție, potrivit art. 3 din antecontractul menționat impunea

vânzătorului să facă dovada achitării la zi a taxelor și impozitelor aferente

terenurilor.

Deși

reclamanta, în calitate de promitent-vânzător și-a îndeplinit aceste obligații,

la termenul stipulat de părți pentru transferul dreptului de proprietate,

pârâta a refuzat să facă demersurile necesare încheierii contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică.

În aceste

condiții, reclamanta SC P. SA a solicitat instanței de judecată să pronunțe o

hotărâre care să țină loc de act autentic raportat la dispozițiile

antecontractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat. Prin Decizia civilă nr.

144/2011 pronunțată în Dosarul nr. 3705/1285/2009 (devenită irevocabilă la data

de 24 aprilie 2012 prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 2053/2012), Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat

de apelanta SC P. SA, a modificat sentința comercială nr. 1456 din 07 aprilie 2010

pronunțată de Tribunalul Comercial în Dosarul nr. 3705/1285/2009 în sensul

admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC P. SA în

contradictoriu cu pârâta SC U. SRL și, în consecință a decis: „prezenta

hotărâre ține loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca

obiect transmiterea de către reclamanta SC P. SA în calitate de vânzătoare

către pârâta SC U. SRL, în calitate de cumpărător a dreptului de proprietate

asupra imobilului situat în comuna Baciu, județul Cluj înscris în C.F. Baciu,

teren în suprafață de 1.600 mp și imobilul situat în comuna Baciu, județul Cluj

înscris în C.F. Cluj-Napoca, teren în suprafață de 2192 mp pentru prețul de

1.000.000 de euro plus T.V.A."

În considerente,

curtea a statuat că în raport de situația de fapt existentă, în mod corect a

reținut tribunalul că pârâta SC U. SRL refuză în mod nejustificat să se

prezinte la biroul notarial în vederea perfectării contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică cu toate că reclamanta (SC P. SA) și-a

îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare.

Revenind la

cererea dedusă judecății în prezentul dosar, Înalta Curte constată faptul că

s-a decis cu autoritate de lucru judecat că reclamanta SC P. SA și-a executat

obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data

de 1 iulie 2008, iar pârâta SC U. SRL a refuzat nejustificat să își execute

obligațiile, respectiv să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului

autentic de vânzare-cumpărare și să plătească prețul.

Potrivit art. 4.2

din antecontract prețul va fi achitat de cumpărător după semnarea contractului

de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel:

200.000 de euro plus T.V.A. se va achita în echivalent lei la cursul valutar al

B.N.R. din data plății în termen de 24 de ore de la data primirii extrasului de

carte funciară care confirmă întabularea dreptului de proprietate al

cumpărătorului prin virament bancar.

800.000 de euro la care se adaugă T.V.A. se va achita prin transfer bancar în

contul vânzătoarei în termen de 60 de zile calendaristice de la data încheierii

contractului autentic de vânzare-cumpărare.

În

considerentele Deciziei civile nr. 144/2011, care se bucură de autoritate de

lucru judecat, se menționează că la data de 19 iunie 2009 reclamanta a dobândit

în deplină proprietate suprafața de teren de 1600 de mp din comuna Baciu

înscrisă în C.F. Baciu. Așadar, aceasta și-a îndeplinit propriile obligații

prealabile încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Astfel termenul

de maxim un an calendaristic prevăzut pentru încheierea contractului de

vânzare-cumpărare care se împlinea în data de 1 iulie 2009 ar fi putut fi

respectat din perspectiva executării obligației de ieșire din indiviziune

asumată de reclamantă și ar fi trebuit respectat de pârâta cumpărătoare SC U.

SRL din perspectiva Deciziei civile nr. 144/2011 a Curții de Apel Cluj care a

constatat cu autoritate de lucru judecat faptul că pârâta a refuzat nejustificat

încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Debitoarea,

prin achitarea la data de 26 aprilie 2012 a prețului de 1.000.000 de euro plus

T.V.A., deci cu o întârziere de aproximativ trei ani a produs creditoarei

reclamante un prejudiciu pecuniar, cuantificat de reclamantă în daune-interese

moratorii reprezentând dobânda legală aferentă prețului datorat și neplătit la

termen și daune-interese compensatorii constând în devalorizarea monedei

naționale în intervalul cuprins între 26 aprilie 2012 și data plății efective a

daunelor moratorii.

Întrucât

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, potrivit

art. 969 C. civ. aplicabil antecontractului încheiat la data de 1 iulie 2008,

rezultă că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale

a pârâtei SC U. SRL.

Fapta ilicită

și vinovăția constă în încălcarea art. 2.3 și 4.2 din antecontract, respectiv

refuzul nejustificat de a se prezenta la notar în vederea încheierii

contractului de vânzare-cumpărare și neplata la termen a prețului.

Legătura de

cauzalitate și prejudiciul sunt prezumate de legiuitor. Astfel, potrivit art. 43

C. com. aplicabil raporturilor de drept material din 1 iulie 2008, datoriile

comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când

devin exigibile.

Potrivit art. 4.2.1

din antecontract suma de 200.000 de euro plus T.V.A. trebuia achitată în termen

de 24 de ore de la data primirii extrasului de carte funciară, iar art. 4.2.2.

din aceeași prevedere stipulează că diferența de 800.000 de euro cu T.V.A. se

va achita prin transfer bancar în contul vânzătoarei în termen de 60 de zile

calendaristice de la data încheierii contractului autentic de

vânzare-cumpărare.

Astfel, se

constată că cele două obligații ce incumbau debitoarei SC U. SRL sunt afectate

fiecare de o condiție și de un termen.

Condiția este

un eveniment viitor și, spre deosebire de termen, nesigur ca realizare, de care

depinde existența dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative.

Art. 1014 C.

civ. reglementează ipoteza conduitei culpabile a debitorului ce împiedică

realizarea acestei condiții și, implicit, nașterea propriei obligații,

statuând: condiția este reputată ca îndeplinită, când debitorul obligat sub

această condiție a împiedicat îndeplinirea ei.

Astfel cum a

reținut Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 144 din

6 septembrie 2011, pârâta SC U. SRL a refuzat în mod nejustificat prezentarea

la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare,

astfel că tribunalul reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 1014 C.

civ. și va statua faptul că cele două condiții prevăzute de art. 4.2.1. și

4.2.1. din antecontract au fost îndeplinite, fiind rezonabil a stabili ca dată

scadentă a obligației pârâtei de la plată a sumei de 200.000 de euro plus T.V.A.

ca fiind 15 iulie 2009, iar a sumei de 800.000 de euro plus T.V.A. ca fiind 30

august 2009 (respectiv 60 de zile de la data la care ar fi trebuit să fie

încheiat contractul autentic). Cu privire la acest ultim termen tribunalul

reiterează că reclamanta SC P. SA și-a îndeplinit obligația de ieșire din

indiviziune, prezentând extrasul C.F. încă din 16 iunie 2009, astfel încât la

data de 01 iulie 2009 se consideră îndeplinită condiția încheierii contractului

autentic de vânzare-cumpărare (potrivit art. 2.3 din antecontract termenul

stabilit pentru perfectarea contractului notarial este de maxim un an).

Prejudiciul

constă în daunele produse prin executarea cu întârziere a obligației de plată a

prețului (la data de 26 aprilie 2012 în loc de 15 iulie 2009 și 30 august 2009),

fiind considerat reparat potrivit art. 43 C.com. prin plata dobânzii în

intervalul cuprins între data scadenței și data plății efective.

întrucât

părțile, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 iulie

2008 nu au înțeles să stabilească o dobândă convențională pentru executarea cu

întârziere a obligațiilor astfel asumate, devin incidente în cauză dispozițiile

art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru

obligații bănești și, respectiv, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind

dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

Tribunalul a

constatat că modul de calcul al dobânzii legale efectuat de reclamantă este

corect, nefiind contestat de pârâtă, astfel că în mod corect a obligat pârâta

debitoare la plata sumei de 937.852,05 lei reprezentând daune - interese pentru

întârziere.

De asemenea,

raportat la precizarea de acțiune, tribunalul a constatat corect că sunt

justificate și pretențiile reclamantei creditoare constând în repararea

prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale între data de 26

aprilie 2012 (până la care a fost calculată dobânda legală) și data formulării

prezentei acțiuni ca fiind în cuantum de 1.500,56 de lei.

Pentru toate

considerentele reținute și reținând greșita aplicare a legii de către instanța

de apel, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de

reclamanta SC P. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 172/2012 din 28

noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, se va modifica decizia recurată în sensul că se va

respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC U. SRL împotriva sentinței

civile nr. 3048 din 05 septembrie 2012 și a încheierii civile f.n. din 10

octombrie 2012, ambele pronunțate în Dosarul nr. 1067/1285/2012 al Tribunalului

Specializat Cluj și se va menține în tot sentința nr. 3048 din 05 septembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

În temeiul art.

274 C. proc. civ. și față de înscrisurile depuse la dosar, va obliga pârâta SC

U. SRL la plata sumei de 28.712 lei reprezentând cheltuieli de judecată din

apel și recurs către reclamanta SC P. SA Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC P. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 172

din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică

decizia recurată în sensul că respinge, ce nefondat, apelul declarat de pârâta

SC U. SRL împotriva sentinței civile nr. 3048 din 05 septembrie 2012 și a

încheierii civile f.n. din 10 octombrie 2012, ambele pronunțate în Dosar nr. 1067/1285/2012

al Tribunalului Specializat Cluj.

Menține în tot

sentința nr. 3048 din 05 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat

Cluj.

Obligă pârâta

SC U. SRL la plata sumei de 28.712 lei reprezentând cheltuieli de judecată din

apel și recurs către reclamanta SC P. SA Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 martie 2014.