ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3701/2013

Deliberând asupra recursului declarat de de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia și de către inculpatul P.B.V. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 12066/107/2012, s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul P.B.V., la pedepsele de:

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen.;

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Pe aceeași durată, de 2 ani și 8 luni, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate I.P.J. Alba a fost integral recuperat.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv a chitanțelor.

În baza art 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință pr mia instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul emis în Dosar nr. 1066/ P din data de 07 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) și a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale).

În motivarea actului de sesizare a instanței se arată, în esență, că inculpatul, în perioada februarie 2012 - mai 2012, în calitate de agent de poliție și-a însușit și a folosit în interes personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenții a contravalorii amenzilor aplicate.

S-a reținut totodată că, în aceeași calitate, în exercițiul atribuțiilor de serviciu a falsificat mai multe chitanțe în vederea producerii de consecințe juridice.

Din actele și lucrările existente la dosar, prima instanță a reținut că în fapt, inculpatul P.B.V. are gradul profesional de agent principal de poliție, iar în perioada 15 septembrie 2009 - 09 septembrie 2012 și-a desfășurat activitatea profesională în cadrul Poliției Municipiului Alba lulia - Biroul Rutier.

Conform fișei postului, inculpatul are ca îndatoriri constatarea infracțiunilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere' de către participanții la trafic, transmiterea documentelor reținute, a proceselor verbale cu puncte de penalizare și a celorlalte documente de serviciu, cu respectarea procedurilor și dispozițiilor care reglementează activitatea de secretariat.

În temeiul art. 12 din Ordinul ministrului administrației și internelor din 28 noiembrie 2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind utilizarea chitanțelor de amenzi contravenționale privind circulația pe drumurile publice" s-a procedat la verificarea registrului în care se ține evidența sumelor încasate de la agenții constatatori și a documentelor justificative primite de la casieriile instituțiilor abilitate să administreze veniturile bugetelor locale pe raza teritorială în care unitatea de poliție își desfășoară activitatea.

S-a constatat că sumele de bani încasate de gestionarul de chitanțe, martora M.A.C. de la agenții constatatori, corespund cu sumele depuse la casieriile acestor instituții și sunt respectate termenele de depunere prevăzute în normele metodologice.

Cu ocazia controlului efectuat în cazul agentului principal de poliție P.B.V. s-a constata că acesta a ridicat la data de 30 ianuarie 2012 de la gestionarul de chitanțe din cadrul Serviciului Rutier Alba, agent principal de poliție D.I., carnetul de chitanțe pe care l-a folosit în perioada 30 ianuarie 2012-03 mai 2012.

La data de 04 septembrie 2012, inculpatul P.B.V. s-a prezentat la Serviciul Rutier Alba pentru a-i preda gestionarului D.I. carnetul de chitanțe folosite.

Procedându-se la verificarea acestuia cu ocazia mtocmirii procesului verbal de predare - primire, martora D.I. a observat că nu există chitanțe lipsă și nici chitanțe anulate, însă semnătura de primire a sumelor de bani încasate de inculpatul P.B.V. i s-a părut că este contrafăcută.

S-a stabilit că inculpatul P.B.V. nu a predat sumele încasate.

Din dinamica anchetei penale a rezultat că inculpatul și-a însușit și a folosit în interesul său suma de 4.060 lei, rezultată din sancțiunile contravenționale pe care le-a aplicat conducătorilor auto.

În acest sens, activitatea infracțională a inculpatului a constat în aceea că pe un număr de 7 șapte chitanțe, în perioada 21 februarie 2012 - 03 mai 2012 a contrafăcut semnătura pretins autentică a gestionarei M.A.C., inserând faptul că i-ar fi predat suma de 4.060 lei, folosind sintagma „amprimit suma de (...) lei".

Prin raportul de expertiză grafică din data de 24 octombrie 2012 s-a concluzionat că scrisul olograf pe reversul chitanțelor a fost executat de P.V.B. Semnăturile de pe reversul celor șapte chitanțe enumerate mai sus nu au fost executate de către M.A.C.

Inculpatul recunoaște că a contrafăcut semnătura de pe chitanțele din data de 21 februarie 2012 cu suma de 420 lei, din data de 27 februarie 2012 cu suma de 980 lei, din data de 04 martie 2012 cu suma de 700 lei, din data de 07 martie 2012 cu suma de 280 lei, din data de 09 aprilie 2012 cu suma de 770 lei, din data de 23 aprilie 2012 cu suma de 280 lei și din data de 03 mai 2012 cu suma de 630 lei.

Inculpatul nu a respectat dispozițiile art. 8 din Ordinul ministrului administrației și internelor din 28 noiembrie 2006 care stipulează „Sumele încasate de la contravenient, se predau de agenții constatatori în aceeași zi sau, cel mai târziu, în ziua lucrătoare următoarei zile de încasare, gestionarului de chitanțe sau, după caz, înlocuitorul acestuia".

La data de 11 septembrie 2012, inculpatul a recuperat prejudiciul integral, eliberându-se chitanță.

Starea de fapt reținută mai sus a reieșit din coroborarea întregului material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul - verbal încheiat la data de 07 septembrie 2012 de către organele de poliție din cadrul I.P.J. Alba, prin care s-a procedat la verificarea modului de utilizare a chitanțelor de amenzi contravenționale privind circulația pe drumurile publice de către lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Alba Iulia; raportul întocmit de inculpatul P.B.V. la data de 06 septembrie 2012; raportul întocmit de agentul principal de poliție D.I. la data de 04 septembrie 2012; copia filei din registrul de evidență nominală a carnetelor de chitanțe; copia chitanței prin care s-a procedat la recuperarea sumei de 4.060 lei; raportul de expertiză grafică din data de 24 octombrie 2012; extrasul din fișa postului inculpatului P.B.V.; declarația martorei M.A.C., agent șef principal în cadrul Poliției municipiului Alba Iulia, în care relatează că i s-au prezentat un număr de 7 chitanțe, iar semnăturile de pe acestea nu-i aparțin; declarația martorei D.I., agent principal de poliție în cadrul I.P.J. Alba - Serviciul Rutier în care menționează că la data de 30 ianuarie 2012 i-a predat inculpatului P.B.V. blocul de chitanțe (martora precizează că la data de 04 septembrie 2012 când i-a restituit blocul de chitanțe, i s-a părut suspectă semnătura și mențiunile cu privire la predarea unor sume de bani gestionarei M.A.C.;declarația martorului D.M.I.); dovada prin care s-a procedat la ridicarea blocului de chitanțe; blocul de chitanțe; declarațiile inculpatului P.B.V.

Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, însă a invocat lipsa de pericol social a infracțiunilor comise.

În cauză nu se poate reține lipsa de pericol social ale infracțiunilor comise de inculpat, a arătat prima instanță, pentru următoarele considerente:

Caracterizarea unei fapte ca infracțiune presupune întrunirea celor trei trăsături esențiale consacrate de art. 17 C. pen.: pericolul social, vinovăția și prevederea în legea penală.

Pericolul social al infracțiunii trebuie să se verifice prin fapta săvârșită pentru a o caracteriza ca infracțiune, fiind posibil ca, în concret, pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

Astfel, potrivit art. 181 C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

De asemenea, în alin. (2) se prevede că „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului".

Analizând aceste criterii legale de stabilire a pericolului social concret în raport cu faptele săvârșite de inculpat, prima instanță a apreciat că faptele acestuia prezintă gradul de pericol social concret al infracțiunii, inculpatul, raportat la funcția deținută, avea obligația să apere și să aplice corect legea și nu să se preteze la săvârșirea unor fapte de natură penală.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret și colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză.

În drept, fapta inculpatului P.B.V. care în calitate de agent de poliție, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în perioada februarie 2012- mai 2012 și-a însușit și a folosit în interes personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenții a contravalorii amenzilor aplicate, la intervale diferite de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), a reținut prima instanță.

Fapta aceluiași inculpat, care în calitate de agent de poliție, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a falsificat înscrisurile intitulate chitanțe, prin contrafacerea scrierii și subscrierii în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., a mai reținut prima instanță.

In fața primei instanțe inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și nu dorește administrarea de probe noi, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Având în vedere această declarație și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., constatând că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 71 C. pen., respectiv limitele pedepsei reduse conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, precum și persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală.

Pentru toate aceste considerente expuse, prima instanță l-a condamnat pe inculpat astfel cum mai sus s-a arătat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante, prima instanță a apreciat că, raportat la persoana inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, argument pentru care în baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Pe aceeași durată, de 2 ani și 8 luni, prima instanță a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform, art. 71 alin. ultim C. pen.

Pronunțându-se în conformitate cu art. 14 alin. (3) C. proc. pen., prima instanță a dispus anularea înscrisurilor întocmite în fals de către inculpat, respectiv chitanțele.'

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, apel inculpatul, solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare, a se dispune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen.

Inculpatul nu și-a motivat în scris apelul dar, prezent fiind în fața instanței de apel, personal și prin apărător ales, a susținut că faptele sale nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni. Apărările inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Procurorul și-a exprimat punctul de vedere în sensul respingerii apelului.

Instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție aplicabilitatea dispozițiilor art. 741 C. pen., cu referire la infracțiunea de delapidare, cu privire la care inculpatul și procurorul și-au exprimat opinia în sensul neaplicării dispozițiilor respective.

Prin Decizia penală nr. 57/ A din 18 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul P.B.V. împotriva sentinței penale nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 12066/107/2012, pe care a desființat-o, în parte, numai sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea prev. de art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, rejudecând în aceste limite:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare în pedepsele componente de:

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen.;

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen., art. 741 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 741 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 500 lei, care se va înscrie în cazierul judiciar.

A menținut dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. și a redus durata termenului de încercare de la 2 ani și 8 luni, la 2 ani și 4 luni.

A menținut, în rest dispozițiile sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate si a motivului pus în discuție din oficiu, Curtea a apreciat că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarația de recunoaștere și de solicitare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

S-a considerat că respectiva stare de fapt, constând în aceea că inculpatul, în calitate de agent de poliție, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în perioada februarie 2012- mai 2012 și-a însușit și a folosit în interes personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenții a contravalorii amenzilor aplicate, la intervale diferite de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, precum și în faptul că inculpatul, în aceeași calitate de agent de poliție, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a falsificat înscrisurile intitulate chitanțe, prin contrafacerea scrierii și subscrierii în vederea producerii de consecințe juridice întrunește elementele constitutive a două infracțiuni, respectiv delapidare, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) și fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de delapidare, Curtea a apreciat că, dat fiind faptul că inculpatul a achitat în întregime prejudiciul de 4.060 lei, cum corect a reținut și prima instanță, în speță devin incidente prevederile art. 741 alin. (2) C. pen.

Deși prin Decizia nr. 573/2011 Curtea Constituțională a declarat că dispozițiile art. 741 sunt neconstituționale, instanța de apel consideră că respectivele dispoziții sunt aplicabile speței, pentru următoarele argumente:

Conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de-zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.

Curtea a arătat că dispozițiile art. 741 C. pen. nu au fost puse în acord cu dispozițiile constituționale, dar ele continuă să ființeze în corpul Codului penal.

Acest din urmă aspect, constând în existența într-o lege penală, care este una din categoria legilor organice, conform art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, a unui text de lege declarat neconstituțional este de natură a crea o confuzie în rândul persoanelor cărora legea respectivă li se adresează, determinându-i la o conduită bazată pe acel text de lege.

S-a mai apreciat și faptul că același aspect reprezintă și o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, între altele și prin impunerea în sarcina statelor a obligației de a avea o legislație clară și accesibilă oricărui individ.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că, în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile de favoare ale art. 741 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a considerat că prima instanță a stabilit, în mod corect, că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen.

Gradul de pericol social al faptei este de natură să atingă nivelul caracteristic unei infracțiuni mai ales prin prisma funcției de polițist a inculpatului, în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit fapta.

Astfel, prima instanță a realizat și o justă individualizare judiciară a pedepsei pentru respectiva faptă de fals, cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă just dozată la minimul special obținut prin aplicarea reducerii prev. de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de către inculpatul P.B.V.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C proc. pen. în raport de greșita aplicare a dispozițiilor legale ale art. 741 C .pen., susținând că în mod greșit a fost considerat acest text legal ca fiind prevedere legală mai favorabilă, întrucât la 25 mai 2011 a fost publicată Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, care a statuat că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale.

Recurentul P.B.V. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că în speță, lipsește latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen., în sensul inexistenței intenției explicite a inculpatului de a săvârși faptele pentru care a fost trimis în judecată. A solicitat aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., considerând că faptei săvârșite îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Analizând decizia atacată, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat, în timp ce recursul declarat de către inculpatul P.B.V. este nefondat

Potrivit art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din același cod. Astfel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia la 18 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că atât recursul parchetului (motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 19 aprilie 2013) cât și recursul inculpatului (a cărui motive s-au depus la 21 octombrie 2013 și au fost completate la 23 octombrie 2013) au fost motivate în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

I. Asupra criticii invocate de către parchet:

Instanța de recurs constată că aceasta se subsumează cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., aspectul învederat fiind greșita aplicare a dispozițiilor art. 741 C. pen. ca lege penală mai favorabilă, în ciuda faptului că prin Decizia nr. 573/2011 a Curții Constituționale, publicată la 25 mai 2011, textul menționat a fost declarat neconstituțional.

În analiza acestei critici, înalta Curte pornește de la definirea conceptului de lege mai favorabilă și reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Pentru ca acest articol să-și găsească o corectă aplicare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: i) fapta să fie prevăzută ca infracțiune de legea sub incidența căreia s-a consumat; ii) după săvârșirea infracțiunii, dar înainte de judecarea definitivă a cauzei, să se fi succedat una sau mai multe legi penale care prevăd și pedepsesc aceeași faptă și iii) dintre legile penale menționate, una să conțină dispoziții mai favorabile.

Regulile aplicării legii penale mai favorabile sunt incidente și în cazul prevederilor legale declarate neconstituționale dacă, în timpul când acestea s-au aflat în vigoare, au cuprins dispoziții penale mai favorabile (având în vedere că efectele deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor).

Textul art. 741 C. pen. a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 573/2011, publicată în M. Of. la 25 mai 2011, iar potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

În cauză, se constată că fapta de delapidare săvârșită de inculpatul P.B.V. s-a desfășurat între lunile februarie 2012 - mai 2012, cu mult după ieșirea din vigoare a dispoziției de favoare a art. 741 C. pen.

Ca atare, condiția obligatorie a succesiunii uneia sau mai multor legi penale mai favorabile după săvârșirea infracțiunii, dar înainte de judecarea definitivă a cauzei nu este îndeplinită în cauză, nefiind aplicabil textul art. 13 alin. (1) C. pen.

În atare situație, achitarea integrală a prejudiciului nu constituie o împrejurare căreia să i se poată da semnificația prev. de art. 741 alin. (2) teza ultimă C. pen., în sensul incidenței unei cauze de nepedepsire, cu consecința încetării procesului penal, astfel cum a dispus instanța de apel.

Așadar, în cauză nu se pune problema aplicabilității art. 7 parag. 1 din Convenția din 4 noiembrie 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv a „condamnării inculpatului pentru o faptă care, în momentul săvârșirii nu mai constituia infracțiune, potrivit dreptului național" sau a aplicării unei „pedepse mai severe decât aceea care era în vigoare la momentul săvârșirii" ci, dimpotrivă, devine incident parag. 2 al aceluiași articol, care prevede necesitatea judecării și condamnării persoanelor vinovate de o „acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii, este considerată infracțiune, potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate".

Înalta Curte consideră că în mod greșit a apreciat Curtea că inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile de favoare ale art. 741 alin. (2) C. pen. în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, în cauză nefiind incidente prevederile art. 13 alin. (1) C. pen. și ale art. 7 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu a existat o succesiune de legi penale, în înțelesul conturat de textul menționat.

Mai mult, în cazul de față nu se poate vorbi nici despre o lipsă de claritate a legii, având în vedere condiDiile concrete de comitere a faptei, respectiv calitatea inculpatului de agent de poliție, ce implică cunoaDterea legii penale.

II. Asupra criticilor formulate de către inculpatul P.B.V.:

Se constată că acesta a invocat, inițial, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen.

În ședința publică din 25 noiembrie 2013, recurentul inculpat, prin intermediul apărătorului său ales, a renunțat în mod expres la susținerea criticii circumscrise prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în temeiul căreia solicitase aplicarea unei sancțiuni dintre cele ce se încadrează în prevederile art. 181 C. pen.

Prin urmare, față de manifestarea de voință a apărătorului ales al recurentului, instanța nu va mai analiza această critică, în raport și de împrejurarea că aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen. reprezintă o chestiune de apreciere a instanței de judecată referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite, aspect ce nu se mai circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la critica subsumată cazului de casare prev. art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma faptului că aspectele de fapt au fost deja stabilite de către instanțele de fond și apel, în baza unei analize a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, precum și a împrejurării că situația de fapt a fost însușită în totalitate de către inculpat prin declarația de recunoaștere și de solicitare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că susținerea recurentului, în sensul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen., lipsind intenția explicită a inculpatului de a săvârși faptele pentru care a fost trimis în judecată, este neîntemeiată.

În plus, precizările apărării, în sensul că inculpatul ar fi comis fapta constrâns de o situație materială precară, dorind „să compenseze parteneriatul cu Ministerul de Interne" și încălcându-și atribuțiile cu intenția de a restitui integral suma însușită, pe lângă faptul că nu sunt dovedite, nu sunt nici de natură a atrage concluzia inexistenței laturii subiective a infracțiunii, ci de a produce efectul contrar, avându-se în vedere și recunoașterea de către acesta, în integralitate, a faptelor săvârșite.

Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs urmează a respinge recursul formulat de către inculpat, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

În concluzie, având în vedere toate aspectele anterior menționate, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa, în totalitate, decizia menționată și va menține sentința penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba.

Totodată, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul P.B.V. împotriva aceleiași decizii.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. (2) din același Cod, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, sens în care instanța va face aplicarea Protocolului încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției privind plata onorariilor apărătorilor din oficiu, în considerarea activităților desfășurate, anume studierea dosarului și asigurarea asistenței juridice a inculpatului la două termene de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în totalitate decizia menționată și menține sentința penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul P.B.V. împotriva aceleiași decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2013.