ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3054/2013

Prin Sentința penală nr. 1.356 din 26 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost condamnați inculpații V.B.E. și V.B.F.G. la pedepse de câte 8 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. Prin aceeași sentință, inculpata V.B.E. a mai fost condamnată, în baza art. 31 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, respectiv, în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Prin Decizia penală nr. 176 din 06 martie 2006, Pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Cele două hotărâri au fost casate, pentru motive procedurale, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 6.810 din 21 noiembrie 2006, dispunându-se admiterea recursurilor inculpaților și rejudecarea cauzei de către instanța de fond pentru suplimentarea probatoriului prin admiterea probelor solicitate de aceștia (în sinteză, obținerea de la organele judiciare din Ungaria și SUA a informațiilor legate de societatea off-shore, plata serviciilor de consultanță, existența reprezentantului societății off-shore care ar fi semnat contractul respectiv, etc).

Prin Sentința penală nr. 547 din 26 mai 2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus achitarea ambilor inculpați în temeiul art. 10 lit. b) din C. proc. pen. pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel Ministerul Public, ulterior fiind pronunțate Deciziile nr. 66 din 19 martie 2010 de către Curtea de Apel București, secția I penală, și nr. 4.572 din 16 decembrie 2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în urma acestor decizii, ambele vizând aspecte procedurale ale cauzei penale, Curtea de Apel București, secția I penală, continuând judecarea pe fond a apelului declarat de Ministerul Public.

Prin Decizia penală nr. 124 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Ministerul Public, a desființat Sentința penală nr. 547 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și a dispus următoarele: În temeiul art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul-penal față de inculpata V.B.E. pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În temeiul art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul-penal pornit față de inculpata V.B.E. pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În temeiul art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata V.B.E. la pedeapsa de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 65 alin. (2) Cod penal a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.B.F.G. la pedeapsa de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. S-a luat act că partea vătămată SC C.C.B.P.F. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul V.B.F.G. suma de 111.300 dolari S.U.A. dobândită din săvârșirea infracțiunii. În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 și actul adițional la acesta, Declarația nr. 130 din 15 mai 2001 depusă la Banca I.R. și a dispozițiilor de plată valutară externă nr. 2279559 din 15 mai 2001, seria B nr. 2279561 din 19 iunie 2001, seria B nr. 2279562 din 1 august 2001 și seria B nr. 2304518 din 5 septembrie 2001. În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen. au fost obligați inculpații V.B.E. și V.B.F.G. la plata sumei de 200 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel - în ultimul ciclu procesual - a reținut următoarele: La data de 3 decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București - Serviciul Poliției Economico-Financiare au procedat la consemnarea denunțului oral al numitei C.G., cenzor la Cooperativa de Credit - B.P.F., cu referire la numiții V.E. - director general al Cooperativei de Credit și, respectiv, B.F.G., concubinul acesteia. Denunțătoarea a sesizat organele judiciare că inculpata V.E., în calitatea pe care o avea, a întocmit fictiv un contract de consultanță managerială cu firma C.I.L.U., pentru a scoate din Cooperativa de Credit suma de 111.300 dolari S.U.A., sumă pe care a depus-o într-un cont la o bancă comercială din Budapesta, al cărei beneficiar era concubinul făptuitoarei. În sinteză, conform sentinței de condamnare inițială a inculpaților, s-a reținut că inculpata V.E. a ocupat funcția de director general și administrator al Cooperativei de Credit - B.P.F. în perioada august 1998 - septembrie 2001. Din analiza contractului nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, încheiat între Cooperativa de Credit B.P.F. și societatea off-shore C.I.L., precum și a Actului adițional nr. 1 la contract prin care perioada de valabilitate a contractului era stabilită între 1 august 2000 - 31 decembrie 2001, a rezultat că obiectul de activitate al contractului îl constituia prestarea de către societatea off-shore a unor servicii de consultanță managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a pieței curente și viitoare, facilități de schimb de informații, etc. pe perioada stabilită. Prin același document, s-a convenit ca locul efectuării-prestațiilor să fie în Ungaria, iar contravaloarea acestora să fie făcută anual, în 12 rate lunare. S-a reținut că nu se poate stabili în ce mod prestațiile de consultanță managerială asumate de firma off-shore, și înșiruite în contract, au putut să contribuie la rentabilizarea activității cooperativei de credit, de vreme ce aceasta reprezintă pur și simplu noțiuni teoretice, fără funcționalitate economică în cazul concret avut în vedere. Inculpata nu a putut să explice nici ea, cu argumente practice, în ce mod serviciile de consultanță de care pretinde că a beneficiat au condus la obținerea performanțelor financiare pe care le invocă în apărea sa. Cu privire la modalitatea în care contractul a fost negociat, redactat și semnat de ambele părți, inculpata V.E. a arătat că acesta i-a fost remis, redactat în limba engleză, și chiar semnat de către un anume W.G., cu care a purtat mai multe convorbiri telefonice cu referire la situația Cooperativei de Credit pe care inculpata o conducea și, pentru că inculpata nu a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la conținutul și clauzele contractuale, l-a semnat, contractul devenind astfel executabil. S-a reținut că nu se poate stabili cine este persoana fizică ce a semnat contractul pentru societatea off-shore, ca reprezentant legal al acesteia, în lipsa oricărei mențiuni cu privire la numele său, astfel că s-au înlăturat apărările inculpatei referitoare la identitatea persoanei cu care a negociat și încheiat contractul. Martora B.L. a declarat că, în cursul lunii septembrie 2001, inculpata i-ar fi cerut să modifice o poziție din registrul de întrări-ieșiri corespondență pe anul 2000, în sensul de a șterge Mențiunea cu nr. 567/2000, iar în dreptul acestei poziții să fie înregistrat contractul nr. RO 00066, lucru pe care martora l-a și făcut, la inițiativa directorului general, respectiv inculpata. În cursul cercetării judecătorești, aceeași martoră a invocat obligația de păstrare a secretului profesional, susținând că nu-și mai amintește dacă și din ordinul cui ar fi efectuat acea modificare, atitudine procesuală pe care instanța a apreciat-o ca fiind consecința temerii martorei de a nu-și pierde locul de muncă, ea fiind încă angajata Cooperativei de Credit B.P.F. Expertiza grafică efectuată în cursul urmăririi penale a atestat însă că scrisul de completare pentru poziția 567/2000 a fost executat de martora B.L. Inculpata V.E., în numele Cooperativei de Credit B.P.F., pentru care a și semnat în calitate de reprezentant legal, a efectuat 4 transferuri bancare către Banca I.R., prezentând reprezentanților acesteia declarația nr. 130 din 15 mai 2001 potrivit căreia, pentru serviciile ce nu au fost prestate pe teritoriul României, plățile sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct. c din O.G. nr. 83/1998. Suma totală de 111.300 dolari S.U.A. a fost virată din contul Cooperativei de Credit în contul nr. x deschis, la data de 25 aprilie 2001, de către inculpatul B.F.G. - pe numele persoanei juridice nerezidente C.I. LLC - la Banca M.C.E.. Inculpatul a debitat ulterior acest cont prin încasare de numerar în perioada 01 octombrie 2001 - 21 noiembrie 2001, solicitând închiderea contului la data de 25 noiembrie 2002. S-a constatat că sediul societății off-shore este o căsuță poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România, titularul acesteia - în perioada iulie 2001 - iulie 2002 - fiind SC C.L., în cadrul căreia inculpatul deținea funcția de director general. Concluzionând, s-a reținut că din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă, fără dubiu, că inculpata V.B.E., în calitate de administrator și director general al cooperativei de credit, ajutată prin acte de executare comisive de către concubinul său la aceea dată - inculpatul V.B.F.G. - în prezent soțul coinculpatei, care deținea funcția de membru în Consiliul de Administrație, a acționat după un plan bine stabilit, apelând la o "inginerie financiară" în scopul ca o parte din profitul realizat pe anul 2000 să fie evidențiat cu titlu de cheltuieli pentru investiții pentru ca, ulterior, prin virarea sumei de 111.300 dolari SUA în contul unei firme off-shore deschis la o bancă din Budapesta, cu titlu de plată servicii consultanță managerială și încasarea sumei de către concubinul său, suma alocată să ajungă, practic, în posesia celor doi inculpați. Potrivit deciziei din apel, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților, s-a reținut - în sinteză - că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de delapidare, în calitate de autor, respectiv complice, întrucât aveau atribuții de conducere și drept de dispoziție cu privire la sumele de bani aflate în patrimoniul băncii. Referitor la realitatea contractului de prestări servicii, încheiat cu societatea off-shore, instanța de apel a reținut că acesta apare ca încheiat și înregistrat la 10 august 2000, deși, în realitate, operațiunea de înregistrare s-a realizat abia în septembrie 2001. Inculpata a recurs la modificarea registrului de întrare-ieșire a corespondenței băncii pentru a ascunde activitatea infracțională de însușire a sumelor de bani din patrimoniul cooperativei cu complicitatea concubinului său și pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor bancare efectuate. Cu privire la contul deschis în numele societății off-shore la o bancă din Budapesta, prin intermediul procedurilor de asistență judiciară internațională în materie penală, s-a stabilit că inculpatul V.B.F.G. este persoana care a deschis contul pe numele acestei societăți și a debitat acest cont, după care a solicitat închiderea lui. S-a reținut de asemenea, că - pe mai multe documente bancare întocmite de către Banca M.C.E. - este menționat ca sediu al firmei off-shore căsuța poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România, al cărui titular figura ca fiind o societate administrată de inculpat. Irealitatea contractului a fost conturată, în opinia instanței de apel, și de imposibilitatea inculpaților de a prezenta datele de identificare ale persoanei numită W.G., presupusa semnatară a contractului de consultanță, de absența din listingul convorbirilor telefonice a contactelor cu această persoană, de imposibilitatea de a dovedi realitatea prestațiilor de consultanță managerială efectuate de presupusa societate prestatoare. Contractul de consultanță a fost mijlocul fraudulos prin care inculpații au reușit să sustragă suma de bani pe care au însușit-o și au folosit-o în interes personal. Rejudecând cauza penală, conform celor anterior arătate în decizia instanței de recurs, instanța de fond a suplimentat probatoriul prin administrarea probelor solicitate de inculpați (constând, în sinteză, în obținerea unor informații de la organele judiciare din SUA și Ungaria pentru verificarea apărărilor acestora). În urma rejudecării cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților nu sunt prevăzute de legea penală, neexistând dovezi indubitabile ale unei activități infracționale, consecința fiind achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.; în opinia instanței de rejudecare, derularea unor operațiuni comerciale, contestate de instanțele care au judecat cauza în primul ciclu procesual - dar dovedite cert prin informațiile suplimentare obținute de la organele judiciare din statele respective - și evidențierea acestora la nivel financiar contabil și bancar - confirmă caracterul comercial al raporturilor dintre părți. Astfel, menționează instanța de rejudecare, contrar celor arătate în rechizitoriu și în hotărârile anterioare - în sensul fictivității contractului de consultanță managerială și a actelor adiționale încheiate între Cooperativa de Credit - B.P.F. și C.I.L., precum și a fictivității plăților efectuate de B.P.F. (condusă atunci de inculpată) către societatea din SUA (banii fiind în această opinie însușiți de inculpați în interes propriu) - se poate reține cu certitudine existența materială și juridică a contractului nr. RO 000066 din 29 iulie 2000, exemplarul aflat în posesia societății C.I.L. fiind predat autorităților judiciare americane (FBI) care l-au trimis în copie certificată la dosarul cauzei prin intermediul comisiei rogatorii; același contract și acte adiționale au fost ridicate și de la Banca Furnica, conținutul fiind identic (acte aflate la dosarul cauzei). În consecință, reține instanța de rejudecare că, în baza acestei convenții, între cele două părți s-au încheiat raporturi comerciale având ca obiect prestarea, respectiv primirea, de servicii de consultanță de marketing și management, servicii necesare pentru dezvoltarea unei activități comerciale în perioada de tranziție din punct de vedere economic a anilor 2000. Pentru serviciile prestate în baza convenției menționate, C.I.L. a emis 13 facturi în perioada august 2000 - august 2001 pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., facturi înregistrate în contabilitatea firmei și predate, în copie, autorităților americane pentru a face dovada realității lor. În baza aceleiași convenții, și a facturilor menționate, B.P.F. a achitat - potrivit prevederilor contractuale - prin virament bancar, în contul societății C.I.L., deschis la M.K.B., suma de 91.600 dolari S.U.A. - așa cum a rezultat din extrasul de cont emis de banca maghiară și predat autorităților americane. În final, a apreciat instanța de rejudecare că dovedindu-se atât existența contractului de prestări servicii, cât și plata serviciilor de consultanță, banii fiind încasați de societatea americană, nu se poate vorbi de o delapidare în forma însușirii de către inculpată a sumei respective, în interes propriu, ci de o activitate comercială certă, ilustrată prin înscrisurile legalizate și apostilate depuse la dosar. De asemenea, în opinia instanței de rejudecare, în ceea ce privește acuzațiile aduse coinculpatului - de complicitate la delapidare - acestea nu sunt susținute de materialul probator administrat, mai exact de concluziile comisiei rogatorii. Astfel, menționează instanța de rejudecare că din înscrisurile primite de la reprezentanții societății C.I.L. și extrasele de cont furnizate de banca maghiară, rezultă incontestabil următoarele aspecte: Prin Convenția nr. RO 000066/2000 s-a stabilit de comun acord ca locul materializării financiar contabile a operațiunilor comerciale stabilite între B.P.F. și C.I.L. să fie Ungaria, inculpatul deplasându-se de mai multe ori în această țară pentru a controla îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate prin convenție. Pornind de la relații comerciale stabile și de încredere, reprezentanții societății americane l-au împuternicit pe inculpat să finalizeze și alte operațiuni comerciale, derulate tot pe teritoriul Ungariei, încheiate între societatea americană și M.E.L. Existența relațiilor comerciale între C.I.L. și M.E.L. este, în opinia instanței de rejudecare, o certitudine atestată de autoritățile judiciare americane (prin comisia rogatorie). Potrivit extrasului de cont emis de banca maghiară, inculpatul - împuternicit de C.I.L. - a scos din contul acestei societăți, la date diferite, suma de 91.000 dolari S.U.A., depusă în numerar, în aceeași zi, în contul societății M.E.L. Suma reprezenta contravaloarea facturilor emise de M.E.L. pentru C.I.L., respectiv facturile nr. 358405 din 03 octombrie 2001, 258411 din 05 octombrie 2001, 171542 din 25 noiembrie 2001 - toate înregistrate în contabilitatea firmei - pentru suma de 91.000 dolari S.U.A., menționându-se ca modalitate de plată achitarea în numerar de către inculpatul V.B.F.G. Prin urmare, s-a apreciat că suma ridicată de inculpat, în numerar, nu a fost folosită în interes propriu, ci s-a achitat - în același cuantum și în aceeași zi - către M.E.L., și reprezintă contravaloarea facturilor emise de această societate către C.I.L. Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. și art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina inculpatei V.B.E., instanța de rejudecare a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, dispunând achitarea art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea constând, în sinteză, că prin comisia rogatorie s-a făcut dovada certă că plățile nu au fost fictive, iar toate facturile au fost emise de societatea americană și înregistrate în contabilitatea ei, că prestațiile contractuale au fost efectuate în condițiile stipulate în convenție, deci nu se poate vorbi de un fals material în înscrisuri sub semnătură privată și, în final, referitor la fapta inculpatei de a o determina cu intenție directă pe numita B.L. să altereze registrul de evidență al Cooperativei de Credit prin ștergerea mențiunii existente în dreptul poziției nr. 567 din 10 august 2000 și înregistrarea în locul acesteia a contractului de prestări servicii nr. RO 000066 din 29 iulie 2000, că s-a dovedit - fără putință de tăgadă - existența atât a convenției, cât și efectuarea plăților în mod real, și deci nu se mai poate vorbi de consecințe juridice în sensul cerut de textul incriminator. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și - în urma rejudecării cauzei penale - condamnarea inculpaților pentru infracțiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată. În motivele de apel ale Ministerului Public s-a susținut că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, probatoriu care conduce indubitabil la stabilirea vinovăției acestora, existând probe decisive, complete și sigure, care însă au fost ignorate de instanța de rejudecare. Astfel, s-a menționat că instanța de rejudecare și-a întemeiat soluția de achitare exclusiv pe baza informațiilor transmise de către organele judiciare străine, fără a observa că acestea nu schimbă cu nimic situația de fapt reținută în actul de inculpare. De asemenea, s-a arătat că informațiile transmise de F.B.I. nu au identificat un reprezentant legal al societății la încheierea contractului de consultanță, aspect care întărește ipoteza încheierii fictive a contractului de consultanță, și nu s-a făcut dovada faptului că acel contract a fost pus în practică în folosul societății financiare române, că nu s-a făcut dovada existenței persoanei cu care s-ar fi vorbit telefonic pentru încheierea contractului și pentru prestarea efectivă a consultanței financiare ori manageriale. În plus, un alt argument, în opinia acuzării, îl constituie și faptul că plata pretinselor prestații de consultanță s-a stabilit să se facă prin transfer bancar către o bancă din Ungaria, în contul unui off-shore controlat de inculpatul V.B.F.G., acesta ridicând, în numerar, sumele de bani destinate persoanei juridice din SUA, operațiune ilogică dacă, într-adevăr, sumele de bani erau destinate către firma off-shore din SUA. Conform acuzării, inculpata nu a fost în măsură să producă dovezi în sensul contactării numitului W.G. anterior datei încheierii contractului, și nici ulterior, pe perioada derulării contractului, nefiind făcută dovada existenței unor convorbiri internaționale prin care s-ar fi prestat serviciile de consultanță; de asemenea, sumele de bani ridicate de inculpat - în calitate de reprezentant al firmei C.I.L. - nu au fost justificate sub aspectul destinației. În final, acuzarea concluzionează că suma de 111.300 dolari S.U.A., alocată din profitul Cooperativei de Credit - B.P.F. pe anul 2000 pentru investiții, a ajuns în posesia inculpaților. În etapa apelului s-au solicitat, și s-au comunicat, informații de la autoritățile judiciare din Ungaria și SUA - Guvernul Districtului Columbia și s-a procedat la audierea nemijlocită a inculpaților. Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, din ambele cicluri procesuale, instanța de apel a reținut următoarele: La data de 03 decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Poliției Economico-Financiare au procedat la consemnarea denunțului oral formulat de numita C.G., cenzor în cadrul Cooperativei de Credit - B.P.F., cu privire la faptele numiților V.E. - director general al Cooperativei de Credit și B.F.G. - concubinul numitei V.E., la aceea dată. În sinteză, numita C.G. a sesizat organele judiciare despre faptul că V.E., în calitate de director general al Cooperativei de Credit B.P.F., a întocmit în mod fictiv un contract de consultanță managerială cu societatea C.I.L.U. pentru a scoate din Cooperativa de Credit suma de 111.300 dolari S.U.A., pe care a depus-o într-un cont de la o bancă comercială din Budapesta, al cărui beneficiar este concubinul acesteia - B.F.G. În urma cercetărilor, s-a stabilit că B.P.F. este o organizație cooperatistă de credit, cu capital exclusiv privat, care a fost înființată la data de 27 februarie 1998, sub imperiul Legii nr. 109/1996, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/40/1919/1998. În cadrul adunării generale a membrilor cooperatori, din data de 15 august 1998, numita V.E. a fost desemnată pentru a ocupa funcția de administrator al Cooperativei de Credit- B.P.F., iar în prima ședință a Consiliului Director, ce a urmat acestei adunări generale, V.E. a fost numită și în funcția de director general al cooperativei, aceste funcții fiind îndeplinite efectiv de către aceasta în perioada august 1998 - septembrie 2001. În ceea ce privește componența Consiliului de Administrație al Cooperativei B.P.F., în adunarea generală a membrilor cooperativei din data de 23 decembrie 1999, s-a hotărât ca cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al Cooperativei să fie B.C.O., V.E., B.F.G., C.D. și F.C. Procedând la verificarea registrelor de evidență a intrărilor și ieșirilor de corespondență ținute de Cooperativa de Credit B.P.F., organele judiciare au constatat că, la poziția nr. 567 din 10 august 2000, figura înregistrat contractul de prestări servicii nr. RO 00066, încheiat la data de 29 iulie 2000, între Cooperativa de Credit B.P.F. și societatea off-shore C.I.L., iar în registrul de evidențe pe anul 2001, la poziția nr. 116 din 17 aprilie 2001, figura înregistrat Actul adițional nr. 1 la contractul nr. RO 00066 prin care perioada de valabilitate a contractului de prestări servicii era stabilită între 01 august 2000 - 31 decembrie 2001. Din examinarea clauzelor contractului de servicii manageriale nr. RO 00066, și a Actului adițional nr. 1 la acest contract, rezultă că obiectul contractului îl constituie prestarea de către societatea off-shore a unor servicii de consultanță managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a pieței curente și viitoare, facilități de schimb de informații, metodei de estimare a performanței, etc, pe perioada cuprinsă între 01 august 2000 - 31 decembrie 2001. Prin același contract, s-a stabilit ca locul efectuării prestațiilor de consultanță să fie în Ungaria, iar în privința modalității de achitare a contravalorii prestațiilor s-a prevăzut ca plata să se facă anual, în 12 rate lunare. Instanța de apel a constatat, în primul rând, că nu se poate stabili în ce mod anume prestațiile de consultanță managerială asumate de firma off-shore, și înșiruite în contract, ar fi putut să contribuie la rentabilizarea activității cooperativei, de vreme ce acestea reprezintă pur și simplu niște noțiuni de ordin teoretic, fără funcționalitate economică în cazul concret avut în vedere. De altfel, în declarațiile date, inculpata V.E., a susținut în mod constant că beneficiul înregistrat de cooperativa de credit prin încheierea și derularea acestui contract l-ar fi constituit lărgirea portofoliului de clienți ai băncii și diversificarea serviciilor oferite, cu consecința îmbunătățirii considerabile a performanțelor economice obținute, însă aceasta nu a fost în măsură să explice, prin considerente de ordin practic, în ce mod anume serviciile de consultanță - de care pretinde că a beneficiat - ar fi condus la obținerea performanțelor pe care le invocă. În legătură (cu împrejurările și modalitatea în care contractul de consultanță nr. RO 00066 ar fi fost negociat și semnat (încheiat) de cele două părți, inculpata a declarat că - aproximativ în lunile iunie - iulie 2000, întrucât cooperativa de credit se afla într-o perioadă în care intenționa să lărgească portofoliul de clienți și să diversifice paleta de servicii oferite - o fostă colegă de facultate, stabilită în SUA, i-ar fi recomandat pe un anume domn W.G., despre care i-a spus că este expert în consultanță managerială în domeniul financiar, dându-i în acest sens un număr de telefon la care să-l contacteze. Astfel, susține inculpata - prin intermediul mai multor convorbiri telefonice purtate cu acest domn W.G. în vederea negocierii clauzelor contractului - i-a expus acestuia situația cooperativei, iar acesta din urmă, fiind de acord să presteze serviciile de consultanță solicitate, i-a trimis - prin intermediul serviciilor poștale - contractul redactat în limba engleză, și chiar semnat, pentru a-și exprima părerea cu privire la clauzele contractuale inserate, și - pentru că nu a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la conținutul său - l-a semnat în calitate de director general al cooperativei, contractul devenind astfel executabil. A reținut instanța de apel că, dacă în privința părții române ce figurează în contract ca beneficiară a prestațiilor de consultanță managerială - Cooperativa de Credit B.P.F. - inculpata V.E. a recunoscut că a semnat contractul de servicii în calitate de director general al acestei organizații cooperatiste, în ceea ce privește prestatorul de servicii -societatea off-shore C.I.L., a cărei ștampilă figurează aplicată pe contract, nu se poate deduce cine ar fi fost persoana fizică ce a semnat acest contract în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice nerezidente; a conchis instanța de apel că în lipsa oricărei mențiuni referitoare la numele acesteia, apărările inculpatei în privința identității persoanei cu care a negociat și încheiat contractul, sub aspectul avut în vedere, nu sunt verificabile în mod obiectiv. Instanța de apel a reținut, conform probelor administrate, că - deși contractul de prestări servicii nr. RO 00066 figurează înregistrat în evidențele cooperativei la poziția nr. 567 din 10 august 2000 - în realitate înregistrarea acestui contract în registrul de intrări-ieșiri corespondență s-a făcut abia în luna septembrie a anului 2001, de către martora B.L. Fiind audiată în cursul urmăririi penale, martora B.L. a declarat că, aproximativ în cursul lunii septembrie 2001, mai înainte de arestarea directoarei generale V.E., aceasta din urmă i-a solicitat să modifice o poziție din registrul de intrări-ieșiri corespondență pe anul 2000, în sensul de a șterge cu pastă corectoare mențiunea de la poziția nr. 567/2000, lucru pe care l-a și făcut, iar în dreptul acestei poziții, la inițiativa numitei V.E., a înregistrat contractul RO 00066 din 29 iulie 2000. În cursul judecății, martora a manifestat o atitudine extrem de rezervată - invocând obligația de păstrare a secretului profesional - arătând că datorită timpului îndelungat care s-a scurs din anul 2001, până în prezent, nu își mai amintește dacă ea a efectuat acea modificare la poziția nr. 567/2000 în registrul de evidență și nici din ordinul cui. În opinia instanței de apel, afirmațiile inculpatei V.E. conform cărora este posibil ca martora B.L., care s-a ocupat de înregistrarea în evidențele cooperativei a contractului de prestării servicii, să fi făcut acea corectură în registru datorită faptului că respectivul contract era redactat în limba engleză, iar martora nu cunoștea această limbă, astfel încât ar fi putut greși ceva, nu sunt confirmate de martora în discuție, așa încât nu pot fi acceptate ca pertinente pentru lămurirea împrejurărilor legate de înregistrarea contractului la poziția nr. 567 din 10 august 2000. Instanța de apel a reținut că, dimpotrivă, declarațiile martorei B.L. făcute în cursul urmăririi penale se coroborează cu concluziile expertizei grafice efectuate în cursul urmăririi penale potrivit cărora scrisul de completare în litigiu, la poziția nr. 567 din registrul nr. 1, a fost executat de către numita B.L. De asemenea, s-a reținut că martora C.G., prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, a relatat în mod detaliat circumstanțele în care s-a ajuns la "încheierea" contractului de consultanță managerială nr. RO 00066, și la înregistrarea acestuia în evidențele cooperativei de credit, infirmând astfel apărările nesincere ale inculpatei formulate sub acest aspect. S-a mai reținut și că, la data de 05 iunie 2002, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție informarea nr. S 11/122 din 05 iunie 2002 cu privire la tranzacțiile suspecte efectuate de persoanele fizice V.E. și B.F.G. din conturile Cooperativei de Credit B.P.F. Din cuprinsul acestei informări a reieșit că, în perioada 15 mai 2001 - 05 septembrie 2001, numita V.E., în calitate de director general al Cooperativei de Credit - B.P.F., a ordonat, în baza contractului de prestării servicii nr. RO 00066, efectuarea unui număr de 4 transferuri bancare, prin Banca I.R., pentru plata unor facturi externe. Pentru efectuarea celor 4 transferuri bancare ordonate Băncii I.R., inculpata V.E. a semnat - în numele Cooperativei de Credit B.P.F. - dispozițiile de plată valutară externă. Totodată, inculpata a prezentat reprezentanților Băncii I.R. Declarația nr. 130 din 15 mai 2005, semnată în calitate de director general al cooperativei de credit, potrivit căreia plățile efectuate către societatea off-shore C.I.L. sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct. c din O.G. nr. 83/1998, întrucât ar reprezenta plăți pentru servicii ce nu au fost prestate pe teritoriul României. Tot din informarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a rezultat că suma totală de 111.300 dolari S.U.A., pentru care inculpata V.E. a ordonat efectuarea plății din contul cooperativei de credit deschis la Banca I.R. pe baza dispozițiilor de plată valutară externă, a fost virată în contul nr. x, deschis pe numele persoanei juridice nerezidente C.I.L., la Banca M.K. Budapesta, Republica Ungară. Pe baza informării primite de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor la data de 22 august 2002 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a solicitat autorităților judiciare din Ungaria, prin comisie rogatorie, efectuarea următoarelor acte procedurale: obținerea de la Banca M.C.E. (M.K.B.) a datelor de identificare ale persoanelor fizice care au deschis contul bancar nr. x pentru persoana juridică nerezidentă C.I.L., a fișelor cu specimene de semnătură ale împuterniciților și extrasele de cont din care rezultă operațiunile de încasări și plăți. Urmare a cererii de asistență juridică internațională în materie penală adresată de partea română, autoritățile judiciare maghiare au înaintat la dosarul cauzei toate documentele ce au rezultat în cursul îndeplinirii cererii de asistență juridică în legătură cu numărul de cont indicat, puse la dispoziție de către Banca M.C.E., și anume: fișa de date de identificare, contractul de deschidere de cont, conturile proprietarilor de conturi, pozițiile contului, copia pașaportului, împuternicire, adeverință de casă înștiințare privind creditul. Din relațiile furnizate de către Banca M.C.E. din Budapesta, cu prilejul îndeplinirii cererii de asistență juridică internațională formulată de autoritățile judiciare din România, rezultă că inculpatul B.F.G. este persoana care a deschis, la data de 25 aprilie 2001, pe numele persoanei juridice C.I.L., contul nr. x, a debitat acest cont prin încasare de numerar, în perioada 01 octombrie 2001 - 21 noiembrie 2001, și a solicitat închiderea contului la data de 25 noiembrie 2002. Astfel, s-a constatat împrejurarea că acest cont a fost deschis la data de 25 aprilie 2001 de către inculpatul B.F.G., în numele societății C.I.L., fiind dovedită de faptul că, pe mai multe din documentele întocmite de către Banca M.C.E. în legătură cu administrarea acestui cont, este menționat, ca sediu al firmei off-shore, căsuța poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România; or, din verificările efectuate la Compania Națională Poșta Română SA a rezultat că titularul acestei căsuțe poștale, în perioada iulie 2001 - iulie 2002, a fost SC C.L. SRL, în cadrul căreia inculpatul deține calitatea de director general. De altfel, s-a constatat că despre lejeritatea procedurii de deschidere de conturi în unele bănci din Ungaria, situație care ar reprezenta un paradis fiscal, și de efectuare de operațiuni bancare prin intermediul unor astfel de conturi, se face referire în broșura "P.F. 2000", broșură ridicată de la inculpata V.E. și atașată la dosarul de urmărire penală. Conform adeverințelor bancare, puse la dispoziție de către Banca M.C.E. din Budapesta, rezultă că suma de 111.300 dolari S.U.A., virată în contul nr. x de către Cooperativa de Credit B.P.F., a fost ridicată integral de către inculpatul B.F.G.- (la acea dată concubinul inculpatei V.E. și membru în Consiliul de Administrație al Băncii P.F.) în calitate de reprezentant al firmei C.I.L., în mai multe tranșe, în perioada 01 - 05 octombrie 2001 și 25 noiembrie 2001. Așa cum rezultă din cererea de închidere a contului, transmisă prin comisie rogatorie de către M.K.B., la data de 25 noiembrie 2002 inculpatul a solicitat băncii maghiare închiderea contului nr. x, contul fiind radiat la data de 26 noiembrie 2002; această împrejurare este dovedită de faptul că pe cererea de închidere a contului figurează semnătura indescifrabilă a inculpatului B.F.G. În opinia instanței de apel, din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă, fără dubiu, că inculpata V.E. - în calitate de administrator și director general al Cooperativei de Credit B.P.F. - ajutată de concubinul său, inculpatul B.F.G. (actualmente soț) - care îndeplinea, la acea dată, funcția de membru în consiliul de administrație al băncii - a acționat după un plan bine determinat, apelând la "ingineria financiară" ilicită anterior descrisă, în scopul ca o parte din profitul realizat de Cooperativa de Credit pe anul 2000 să fie evidențiat în contabilitate cu titlu de cheltuieli pentru investiții, pentru ca, ulterior, prin virarea sumei totale de 111.300 dolari S.U.A. în contul deschis pe numele firmei off-shore la Banca M.K.B. din Budapesta, cu titlu de plată pentru servicii de consultanță managerială și încasarea integrală a acestei sume de către inculpatul B.F.G., ca reprezentant al firmei C.I.L., suma de bani alocată din profitul cooperativei de credit pe anul 2000 pentru investiții să ajungă practic, fără drept, în posesia celor doi inculpați, în interesul acestora. Conform curții de apel, împrejurările în care inculpata V.E. susține că s-a negociat, s-a încheiat și s-a derulat contractul de consultanță managerială nr. RO 00066, nu au fost dovedite prin vreun mijloc de probă. Astfel, a arătat Curtea de Apel că formarea convingerii în sensul că acest contract de prestări servicii manageriale nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 reprezintă mijlocul fraudulos prin care inculpata V.E., conferind aparența de legalitate necesară acțiunilor sale, a reușit să scoată din patrimoniul Cooperativei de Credit B.P.F. suma totală de 111.300 dolari S.U.A., pe care apoi - cu ajutorul concubinului său - inculpatul B.F.G., și-au însușit-o în interes personal, este fundamentată de întregul ansamblu probator administrat în cauză, fiind menționate următoarele argumente probatorii: Pe de o parte, nu rezultă care este numele reprezentantului legal al firmei off-shore C.I.L. în numele căreia ar fi semnat contractul pe care inculpata susține că l-ar fi primit prin corespondență. Pe de altă parte, inculpata a afirmat, în mod constant, că negocierea contractului de consultanță managerială s-a realizat prin intermediul convorbirilor telefonice pe care le-ar fi purtat cu "domnul W.G.", expert în domeniul consultanței manageriale de ordin financiar ce i-a fost recomandat de către o fostă colegă de facultate stabilită în SUA, însă aceasta nu a reușit să producă niciun fel de dovezi cu privire la contactarea fizică ori telefonică a acestei persoane în perioada de dinaintea datei menționate în contract ca dată a încheierii acestuia (29 iulie 2000). De asemenea, deși inculpata a susținut că, în perioada derulării contractului, serviciile de consultanță managerială oferite contra-cost de așa-zisul domn W.G., reprezentant al firmei off-shore, au fost prestate prin intermediul convorbirilor telefonice purtate cu acesta, atât de pe telefonul său mobil, având nr. 0722286xxx, cât și de la postul telefonic al cooperativei de credit, nu există nicio probă sub acest aspect, astfel că nu s-a probat realizarea în fapt a acestor servicii de consultanță managerială de către pretinsul domn W.G. Fiind întrebată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, despre numărul de telefon la care pretinde că l-a contactat telefonic pe așa-zisul "domn W.G." în vederea negocierii contractului de consultanță managerială și, ulterior, pentru executarea prestațiilor ce făceau obiectul contractului, inculpata a precizat - de fiecare dată - că nu-și mai amintește acest număr de telefon și că nu-l mai are, fiind posibil "să se fi pierdut" odată cu arestarea sa, în cursul lunii septembrie 2001, moment în care de la sediul cooperativei de credit au fost ridicate foarte multe documente, inclusiv înscrisuri cu caracter personal. În opinia instanței de apel, această apărare a inculpatei a fost înlăturată ca fiind vădit nesinceră, întrucât - dacă ar fi avut interesul să demonstreze că negocierea și consultanță managerială au avut loc în maniera pretinsă de ea - atunci ar fi putut apela, din nou, la sprijinul acelei foste colege de facultate, numita N.M. sau L. (nu se cunoaște exact), persoană stabilită în SUA și care i l-a recomandat pe pretinsul expert W.G., pentru a obține și pune la dispoziția organelor judiciare toate datele necesare pentru verificarea veridicității apărărilor sale. Curtea de Apel a reținut că apărările inculpatei, sub acest aspect, sunt infirmate de informațiile comunicate - la solicitarea organelor de cercetare penală - de către operatorii de telefonie SC M. SA și R. SA. Astfel, cu adresa nr. 2346 din 10 ianuarie 2003 SC M. SA a transmis, cu referire la cauza de față, listingul convorbirilor telefonice efectuate de la postul telefonic 0722286xxx (aparținând inculpatei V.E.) din perioada 28 martie - 22 septembrie 2000, listing din care rezultă că, în această perioadă, nu au fost apelate de la postul telefonic menționat numere de telefon aparținând operatorilor internaționali de telefonie. De asemenea, s-a reținut și că, prin adresa nr. 251/13877 din 20 februarie 2002, Romtelecom SA a transmis facturile detaliate pentru posturile telefonice cu numerele 2117xxx, 2123xxx, 2326xxx, 3136xxx, 3136xxx, 3137xxx, aparținând titularului Cooperativa de Credit B.P.F., aferente perioadei 01 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001, din examinarea cărora nerezultând apelarea unor numere de telefon din străinătate. A mai reținut instanța de apel, în ceea ce privește perioada de derulare a contractului, că - deși prin Actul adițional nr. 1 din 17 aprilie 2001 este prevăzută ca perioadă de valabilitate a convenției 01 august 2000 - 31 decembrie 2001 - au fost efectuate plăți în valută de către cooperativa de credit, în baza acestui contract, doar până în luna septembrie 2001 (perioadă care coincide cu arestarea preventivă a inculpatei într-un alt dosar); or, în acest context, este nefiresc ca B.P.F. să nu mai beneficieze contra-cost de serviciile de consultanță managerială prestate de "expertul W.G.", contractul fiind în vigoare. Cu privire la participația penală a inculpatului B.F.G. la activitățile infracționale desfășurate în legătură cu contractul de consultanță managerială nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, instanța de apel a reținut că împrejurările în care acesta susține că a ajuns să efectueze operațiuni bancare (acte de dispoziție) în contul deschis pe numele, persoanei juridice nerezidente off-shore C.I.L. la M.K.B. din Budapesta nu sunt susținute de probe, ci - dimpotrivă - din probele administrate rezultă că inculpatul a acționat într-o deplină conveniență infracțională cu concubina sa în scopul aducerii la îndeplinire a planului conceput pentru însușirea, în interesul lor, a sumelor de bani virate din contul Băncii P.F. pentru plata unor prestații de consultanță managerială fictive. Din relatările făcute de inculpatul B.F.G., cu prilejul repetatelor sale audieri în cursul procesului-penal, se reține de Curtea de Apel că acesta ar fi intrat în legătură cu pretinsul domn W.G. sunându-l pe acesta la un numărul de telefon găsit la domiciliu, pe o carte de vizită aflată între niște documente personale ale prietenei (concubinei) sale V.E., el fiind gelos, după care a trecut la o veritabilă relație de afaceri cu așa-zisul domn W.G., acesta din urmă făcându-i propunerea de a-l sprijini în achiziționarea de mașini second hand de pe alte piețe din Europa, propunere pe care ar fi acceptat-o după câteva luni de zile, iar dintre adresele dealerilor de pe piața externă, pe care i le-a prezentat W.G., și-a ales unele din Ungaria. În acest context, Curtea de Apel reține că, pentru a justifica deplasările sale în Ungaria tocmai în perioada în care a fost deschis la Banca M.C.E. din Budapesta contul nr. x, pe numele firmei off-shore C.I.L., inculpatul a susținut că, în primăvara anului 2001, s-a deplasat la Budapesta cu scopul de a achiziționa autoturisme second hand la prețuri avantajoase, dar - pentru faptul că nu era în măsură să dovedească aceste susțineri - a invocat împrejurarea că nu a reușit să materializeze această afacere din pricina reticenței băncilor comerciale din România, care nu sunt de acord cu finanțarea achiziționării de autoturisme second hand. În realitate, reține instanța de apel, deplasarea inculpatului la Budapesta, în primăvara anului 2001, a avut drept scop deschiderea contului (la data de 25 aprilie 2001) de la M.K.B., în care, ulterior, începând cu data de 15 mai 2001, au fost virați, din dispoziția inculpatei V.E., cei 111.300 dolari S.U.A. din patrimoniul Băncii P.F. În opinia instanței de apel, apărările inculpatului în legătură cu împrejurările și modul în care ar fi ajuns să fie împuternicit de către pretinsul domn W.G. să efectueze operațiuni bancare (încasări de numerar) în numele societății off shore C.I.L., în contul nr. x deschis la Banca M.C.E., sunt neverosimile, ele neputând fi acceptate și pentru considerentul că, într-o relație comercială, reprezentantul uneia dintre părțile contractante nu poate fi, în același timp, și reprezentantul celeilalte părți, pentru că ar fi într-un vădit conflict de interese. Pe de altă parte, instanța de apel reține că inculpatul nu a fost în măsură să dovedească la ce număr de telefon l-ar fi apelat, în nenumărate rânduri, potrivit propriilor susțineri, pe "domnul W.G." cu care pretinde a avut o relație benefică, precizând - ca și coinculpata V.E. - că nu și-l mai amintește și că, după întreruperea relațiilor cu acesta, i-a pierdut. De asemenea, se reține de Curtea de Apel că inculpatul a precizat că nu l-a întâlnit niciodată personal pe așa-numitul domn W.G., iar în aceste condiții pare de necrezut cum acest W.G., având o încredere deplină într-o persoană necunoscută, îi solicită acesteia din urmă ca, ori de câte ori se deplasează din România la Budapesta, în interes de afaceri personale, să îndeplinească un comision pentru el (neremunerat), în sensul de a debita contul firmei C., deschis la Banca M.C.E., cu diverse sume de bani în numerar, pe care - apoi - să le remită unor furnizori de servicii pentru stingerea unor datorii. În același context, se reține de instanța de apel faptul că nu se justifică de ce pretinsul W.G. ar fi avut nevoie să apeleze la serviciile de comisionat ale inculpatului B.F.G. pentru încasarea în numerar a sumelor virate de către B.P.F. în contul deschis pe numele firmei C.L., și remiterea acestor sume pentru stingerea unor datorii ale firmei C. față de anumiți furnizori din Budapesta, în condițiile în care acesta avea la îndemână posibilități mult mai comode și mai facile de debitare a contului în scopul efectuării de plăți către terți, de exemplu transmițând către bancă, prin intermediul mijloacelor moderne de corespondență, ordine de plată sau dispunând efectuarea unor plăți prin transferuri bancare. În plus, suma totală cu care a fost creditat contul deschis la Banca M.C.E. provine exclusiv din transferurile bancare ordonate de clientul B.P.F., fiind încasată integral de către inculpat în perioada 01 octombrie - 25 noiembrie 2001 conform adeverințelor bancare aflate la dosar. Tot referitor la sumele de bani ridicate de inculpat din contul deschis în banca M.K.B., instanța de apel menționează că nu există nicio dovadă care să ateste faptul că cele trei facturi fiscale, de care se prevalează inculpatul, ar fi fost achitate chiar cu sume de bani provenind din contul în care a fost virată de către B.P.F. contravaloarea pretinselor prestații, cu atât mai mult cu cât una dintre aceste facturi, în valoare de 11.000 dolari S.U.A., apare ca fiind achitată la data de 25 noiembrie 2002, iar contul deschis pe numele firmei C. a fost debitat integral până în data de 25 noiembrie 2001, fără ca în acest cont să mai fie efectuate, după această dată și alte operațiuni bancare de creditare. Pe de altă parte, menționează Curtea de Apel, chiar dacă susținerile inculpatului ar fi în parte reale, se poate aprecia că procedeul folosit de inculpat - prin plasarea unei părți din banii ridicați din contul deschis pe numele firmei C. sub formă de plată pentru servicii manageriale - reprezintă tot o modalitate de disimulare a activității ilicite desfășurată în complicitate de către cei doi inculpați în legătură cu contractul de servicii manager ale nr. RO 00066, pentru întărirea aparenței de legalitate a acțiunilor lor. În opinia instanței de apel, apărările inculpatului în legătură cu incidentul în urma căruia s-a aj