ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3054/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3054/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au fost

condamnați inculpații V.B.E. și V.B.F.G. la pedepse de câte 8 ani închisoare

pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă

continuată, prevăzută de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și

art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de delapidare

cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C.

pen. rap. la art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2)

C. pen.

Prin aceeași

sentință, inculpata V.B.E. a mai fost condamnată, în baza art. 31 C. pen. rap.

la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la o pedeapsă de 2 (două) luni

închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată și, respectiv, în temeiul art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.

pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la o pedeapsă de 2 (două) luni

închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

penală nr. 176 din 06 martie 2006, Pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de

inculpați.

au fost casate, pentru motive procedurale, de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 6.810 din 21 noiembrie 2006,

dispunându-se admiterea recursurilor inculpaților și rejudecarea cauzei de

către instanța de fond pentru suplimentarea probatoriului prin admiterea

probelor solicitate de aceștia (în sinteză, obținerea de la organele judiciare

din Ungaria și SUA a informațiilor legate de societatea off-shore, plata

serviciilor de consultanță, existența reprezentantului societății off-shore

care ar fi semnat contractul respectiv, etc).

penală nr. 547 din 26 mai 2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus

achitarea ambilor inculpați în temeiul art. 10 lit. b) din C. proc. pen. pentru

infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă

continuată, prevăzută de art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de

delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de

art. 26 C. pen. rap. la art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

sentinței a declarat apel Ministerul Public, ulterior fiind pronunțate

Deciziile nr. 66 din 19 martie 2010 de către Curtea de Apel București, secția I

penală, și nr. 4.572 din 16 decembrie 2010 de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în urma acestor decizii, ambele vizând aspecte

procedurale ale cauzei penale, Curtea de Apel București, secția I penală,

continuând judecarea pe fond a apelului declarat de Ministerul Public.

penală nr. 124 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală,

a admis apelul declarat de Ministerul Public, a desființat Sentința penală nr.

547 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și a

dispus următoarele:

În temeiul art. II

pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat

procesul-penal față de inculpata V.B.E. pentru participație improprie la fals

în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 290

C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. II

pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat

procesul-penal pornit față de inculpata V.B.E. pentru fals în înscrisuri sub

semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1)

lit. a) și alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata V.B.E. la pedeapsa de 6

ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 65

alin. (2) Cod penal a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C.

pen. rap. la art. 215

1

alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. a condamnat

pe inculpatul V.B.F.G. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 65

alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

S-a luat act că

partea vătămată SC C.C.B.P.F. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 118

alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul V.B.F.G. suma de

111.300 dolari S.U.A. dobândită din săvârșirea infracțiunii.

În temeiul art. 348

C. proc. pen. s-a dispus desființarea contractului de prestări servicii nr. RO

00066 din 29 iulie 2000 și actul adițional la acesta, Declarația nr. 130 din 15

mai 2001 depusă la Banca I.R. și a dispozițiilor de plată valutară externă nr.

2279559 din 15 mai 2001, seria B nr. 2279561 din 19 iunie 2001, seria B nr.

2279562 din 1 august 2001 și seria B nr. 2304518 din 5 septembrie 2001.

În temeiul art. 192

alin. (2) și (4) C. proc. pen. au fost obligați inculpații V.B.E. și V.B.F.G.

la plata sumei de 200 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de apel - în ultimul ciclu procesual - a reținut

următoarele:

La data de 3

decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de

Politie a Municipiului București - Serviciul Poliției Economico-Financiare au

procedat la consemnarea denunțului oral al numitei C.G., cenzor la Cooperativa

de Credit - B.P.F., cu referire la numiții V.E. - director general al

Cooperativei de Credit și, respectiv, B.F.G., concubinul acesteia.

Denunțătoarea a sesizat organele judiciare că inculpata V.E., în calitatea pe

care o avea, a întocmit fictiv un contract de consultanță managerială cu firma

C.I.L.U., pentru a scoate din Cooperativa de Credit suma de 111.300 dolari

S.U.A., sumă pe care a depus-o într-un cont la o bancă comercială din

Budapesta, al cărei beneficiar era concubinul făptuitoarei.

În sinteză, conform

sentinței de condamnare inițială a inculpaților, s-a reținut că inculpata V.E.

a ocupat funcția de director general și administrator al Cooperativei de Credit

- B.P.F. în perioada august 1998 - septembrie 2001. Din analiza contractului

nr. RO 00066 din 29 iulie 2000, încheiat între Cooperativa de Credit B.P.F. și

societatea off-shore C.I.L., precum și a Actului adițional nr. 1 la contract

prin care perioada de valabilitate a contractului era stabilită între 1 august

2000 - 31 decembrie 2001, a rezultat că obiectul de activitate al contractului

îl constituia prestarea de către societatea off-shore a unor servicii de

consultanță managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a

pieței curente și viitoare, facilități de schimb de informații, etc. pe

perioada stabilită. Prin același document, s-a convenit ca locul

efectuării-prestațiilor să fie în Ungaria, iar contravaloarea acestora să fie

făcută anual, în 12 rate lunare. S-a reținut că nu se poate stabili în ce mod

prestațiile de consultanță managerială asumate de firma off-shore, și înșiruite

în contract, au putut să contribuie la rentabilizarea activității cooperativei

de credit, de vreme ce aceasta reprezintă pur și simplu noțiuni teoretice, fără

funcționalitate economică în cazul concret avut în vedere. Inculpata nu a putut

să explice nici ea, cu argumente practice, în ce mod serviciile de consultanță

de care pretinde că a beneficiat au condus la obținerea performanțelor

financiare pe care le invocă în apărea sa. Cu privire la modalitatea în care

contractul a fost negociat, redactat și semnat de ambele părți, inculpata V.E.

a arătat că acesta i-a fost remis, redactat în limba engleză, și chiar semnat

de către un anume W.G., cu care a purtat mai multe convorbiri telefonice cu

referire la situația Cooperativei de Credit pe care inculpata o conducea și,

pentru că inculpata nu a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la conținutul

și clauzele contractuale, l-a semnat, contractul devenind astfel executabil.

S-a reținut că nu se poate stabili cine este persoana fizică ce a semnat

contractul pentru societatea off-shore, ca reprezentant legal al acesteia, în

lipsa oricărei mențiuni cu privire la numele său, astfel că s-au înlăturat

apărările inculpatei referitoare la identitatea persoanei cu care a negociat și

încheiat contractul. Martora B.L. a declarat că, în cursul lunii septembrie

2001, inculpata i-ar fi cerut să modifice o poziție din registrul de

întrări-ieșiri corespondență pe anul 2000, în sensul de a șterge Mențiunea cu

nr. 567/2000, iar în dreptul acestei poziții să fie înregistrat contractul nr.

RO 00066, lucru pe care martora l-a și făcut, la inițiativa directorului

general, respectiv inculpata. În cursul cercetării judecătorești, aceeași martoră

a invocat obligația de păstrare a secretului profesional, susținând că nu-și

mai amintește dacă și din ordinul cui ar fi efectuat acea modificare, atitudine

procesuală pe care instanța a apreciat-o ca fiind consecința temerii martorei

de a nu-și pierde locul de muncă, ea fiind încă angajata Cooperativei de Credit

B.P.F. Expertiza grafică efectuată în cursul urmăririi penale a atestat însă că

scrisul de completare pentru poziția 567/2000 a fost executat de martora B.L.

Inculpata V.E., în numele Cooperativei de Credit B.P.F., pentru care a și

semnat în calitate de reprezentant legal, a efectuat 4 transferuri bancare

către Banca I.R., prezentând reprezentanților acesteia declarația nr. 130 din

15 mai 2001 potrivit căreia, pentru serviciile ce nu au fost prestate pe

teritoriul României, plățile sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct.

c din O.G. nr. 83/1998. Suma totală de 111.300 dolari S.U.A. a fost virată din

contul Cooperativei de Credit în contul nr. x deschis, la data de 25 aprilie

2001, de către inculpatul B.F.G. - pe numele persoanei juridice nerezidente

C.I. LLC - la Banca M.C.E.. Inculpatul a debitat ulterior acest cont prin

încasare de numerar în perioada 01 octombrie 2001 - 21 noiembrie 2001,

solicitând închiderea contului la data de 25 noiembrie 2002. S-a constatat că

sediul societății off-shore este o căsuță poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18

România, titularul acesteia - în perioada iulie 2001 - iulie 2002 - fiind SC

C.L., în cadrul căreia inculpatul deținea funcția de director general.

Concluzionând, s-a reținut că din analiza probatoriului administrat în cauză

rezultă, fără dubiu, că inculpata V.B.E., în calitate de administrator și

director general al cooperativei de credit, ajutată prin acte de executare

comisive de către concubinul său la aceea dată - inculpatul V.B.F.G. - în

prezent soțul coinculpatei, care deținea funcția de membru în Consiliul de

Administrație, a acționat după un plan bine stabilit, apelând la o

"inginerie financiară" în scopul ca o parte din profitul realizat pe

anul 2000 să fie evidențiat cu titlu de cheltuieli pentru investiții pentru ca,

ulterior, prin virarea sumei de 111.300 dolari SUA în contul unei firme

off-shore deschis la o bancă din Budapesta, cu titlu de plată servicii

consultanță managerială și încasarea sumei de către concubinul său, suma

alocată să ajungă, practic, în posesia celor doi inculpați.

Potrivit deciziei din

apel, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților, s-a

reținut - în sinteză - că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de

delapidare, în calitate de autor, respectiv complice, întrucât aveau atribuții

de conducere și drept de dispoziție cu privire la sumele de bani aflate în

patrimoniul băncii. Referitor la realitatea contractului de prestări servicii,

încheiat cu societatea off-shore, instanța de apel a reținut că acesta apare ca

încheiat și înregistrat la 10 august 2000, deși, în realitate, operațiunea de

înregistrare s-a realizat abia în septembrie 2001. Inculpata a recurs la

modificarea registrului de întrare-ieșire a corespondenței băncii pentru a

ascunde activitatea infracțională de însușire a sumelor de bani din patrimoniul

cooperativei cu complicitatea concubinului său și pentru a da o aparență de

legalitate operațiunilor bancare efectuate. Cu privire la contul deschis în

numele societății off-shore la o bancă din Budapesta, prin intermediul

procedurilor de asistență judiciară internațională în materie penală, s-a

stabilit că inculpatul V.B.F.G. este persoana care a deschis contul pe numele

acestei societăți și a debitat acest cont, după care a solicitat închiderea

lui. S-a reținut de asemenea, că - pe mai multe documente bancare întocmite de

către Banca M.C.E. - este menționat ca sediu al firmei off-shore căsuța poștală

nr. 113, Oficiul Poștal 18 România, al cărui titular figura ca fiind o

societate administrată de inculpat. Irealitatea contractului a fost conturată,

în opinia instanței de apel, și de imposibilitatea inculpaților de a prezenta

datele de identificare ale persoanei numită W.G., presupusa semnatară a

contractului de consultanță, de absența din listingul convorbirilor telefonice

a contactelor cu această persoană, de imposibilitatea de a dovedi realitatea

prestațiilor de consultanță managerială efectuate de presupusa societate

prestatoare. Contractul de consultanță a fost mijlocul fraudulos prin care

inculpații au reușit să sustragă suma de bani pe care au însușit-o și au

folosit-o în interes personal.

Rejudecând cauza

penală, conform celor anterior arătate în decizia instanței de recurs, instanța

de fond a suplimentat probatoriul prin administrarea probelor solicitate de

inculpați (constând, în sinteză, în obținerea unor informații de la organele

judiciare din SUA și Ungaria pentru verificarea apărărilor acestora).

În urma rejudecării

cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor

mijloacelor de probă administrate, instanța de fond a apreciat că faptele

inculpaților nu sunt prevăzute de legea penală, neexistând dovezi indubitabile

ale unei activități infracționale, consecința fiind achitarea acestora în

temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.; în opinia instanței de rejudecare,

derularea unor operațiuni comerciale, contestate de instanțele care au judecat

cauza în primul ciclu procesual - dar dovedite cert prin informațiile

suplimentare obținute de la organele judiciare din statele respective - și

evidențierea acestora la nivel financiar contabil și bancar - confirmă

caracterul comercial al raporturilor dintre părți. Astfel, menționează instanța

de rejudecare, contrar celor arătate în rechizitoriu și în hotărârile

anterioare - în sensul fictivității contractului de consultanță managerială și

a actelor adiționale încheiate între Cooperativa de Credit - B.P.F. și C.I.L.,

precum și a fictivității plăților efectuate de B.P.F. (condusă atunci de

inculpată) către societatea din SUA (banii fiind în această opinie însușiți de

inculpați în interes propriu) - se poate reține cu certitudine existența

materială și juridică a contractului nr. RO 000066 din 29 iulie 2000,

exemplarul aflat în posesia societății C.I.L. fiind predat autorităților

judiciare americane (FBI) care l-au trimis în copie certificată la dosarul

cauzei prin intermediul comisiei rogatorii; același contract și acte adiționale

au fost ridicate și de la Banca Furnica, conținutul fiind identic (acte aflate

la dosarul cauzei).

În consecință, reține

instanța de rejudecare că, în baza acestei convenții, între cele două părți

s-au încheiat raporturi comerciale având ca obiect prestarea, respectiv

primirea, de servicii de consultanță de marketing și management, servicii

necesare pentru dezvoltarea unei activități comerciale în perioada de tranziție

din punct de vedere economic a anilor 2000. Pentru serviciile prestate în baza

convenției menționate, C.I.L. a emis 13 facturi în perioada august 2000 -

august 2001 pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., facturi înregistrate

în contabilitatea firmei și predate, în copie, autorităților americane pentru a

face dovada realității lor. În baza aceleiași convenții, și a facturilor menționate,

B.P.F. a achitat - potrivit prevederilor contractuale - prin virament bancar,

în contul societății C.I.L., deschis la M.K.B., suma de 91.600 dolari S.U.A. -

așa cum a rezultat din extrasul de cont emis de banca maghiară și predat

autorităților americane. În final, a apreciat instanța de rejudecare că

dovedindu-se atât existența contractului de prestări servicii, cât și plata

serviciilor de consultanță, banii fiind încasați de societatea americană, nu se

poate vorbi de o delapidare în forma însușirii de către inculpată a sumei

respective, în interes propriu, ci de o activitate comercială certă, ilustrată

prin înscrisurile legalizate și apostilate depuse la dosar.

De asemenea, în

opinia instanței de rejudecare, în ceea ce privește acuzațiile aduse coinculpatului

- de complicitate la delapidare - acestea nu sunt susținute de materialul

probator administrat, mai exact de concluziile comisiei rogatorii. Astfel,

menționează instanța de rejudecare că din înscrisurile primite de la

reprezentanții societății C.I.L. și extrasele de cont furnizate de banca

maghiară, rezultă incontestabil următoarele aspecte:

Prin Convenția nr. RO

000066/2000 s-a stabilit de comun acord ca locul materializării financiar

contabile a operațiunilor comerciale stabilite între B.P.F. și C.I.L. să fie

Ungaria, inculpatul deplasându-se de mai multe ori în această țară pentru a

controla îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate prin convenție. Pornind

de la relații comerciale stabile și de încredere, reprezentanții societății

americane l-au împuternicit pe inculpat să finalizeze și alte operațiuni

comerciale, derulate tot pe teritoriul Ungariei, încheiate între societatea

americană și M.E.L. Existența relațiilor comerciale între C.I.L. și M.E.L.

este, în opinia instanței de rejudecare, o certitudine atestată de autoritățile

judiciare americane (prin comisia rogatorie). Potrivit extrasului de cont emis

de banca maghiară, inculpatul - împuternicit de C.I.L. - a scos din contul

acestei societăți, la date diferite, suma de 91.000 dolari S.U.A., depusă în

numerar, în aceeași zi, în contul societății M.E.L. Suma reprezenta

contravaloarea facturilor emise de M.E.L. pentru C.I.L., respectiv facturile

nr. 358405 din 03 octombrie 2001, 258411 din 05 octombrie 2001, 171542 din 25

noiembrie 2001 - toate înregistrate în contabilitatea firmei - pentru suma de

91.000 dolari S.U.A., menționându-se ca modalitate de plată achitarea în

numerar de către inculpatul V.B.F.G. Prin urmare, s-a apreciat că suma ridicată

de inculpat, în numerar, nu a fost folosită în interes propriu, ci s-a achitat

- în același cuantum și în aceeași zi - către M.E.L., și reprezintă

contravaloarea facturilor emise de această societate către C.I.L.

Referitor la

infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. și art.

290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în sarcina inculpatei V.B.E.,

instanța de rejudecare a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale acestor infracțiuni, dispunând achitarea art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu

motivarea constând, în sinteză, că prin comisia rogatorie s-a făcut dovada

certă că plățile nu au fost fictive, iar toate facturile au fost emise de

societatea americană și înregistrate în contabilitatea ei, că prestațiile

contractuale au fost efectuate în condițiile stipulate în convenție, deci nu se

poate vorbi de un fals material în înscrisuri sub semnătură privată și, în

final, referitor la fapta inculpatei de a o determina cu intenție directă pe

numita B.L. să altereze registrul de evidență al Cooperativei de Credit prin

ștergerea mențiunii existente în dreptul poziției nr. 567 din 10 august 2000 și

înregistrarea în locul acesteia a contractului de prestări servicii nr. RO

000066 din 29 iulie 2000, că s-a dovedit - fără putință de tăgadă - existența

atât a convenției, cât și efectuarea plăților în mod real, și deci nu se mai

poate vorbi de consecințe juridice în sensul cerut de textul incriminator.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București

solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și - în

urma rejudecării cauzei penale - condamnarea inculpaților pentru infracțiunile

care au făcut obiectul trimiterii în judecată. În motivele de apel ale

Ministerului Public s-a susținut că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților,

având în vedere întregul material probator administrat în cauză, probatoriu

care conduce indubitabil la stabilirea vinovăției acestora, existând probe

decisive, complete și sigure, care însă au fost ignorate de instanța de

rejudecare.

Astfel, s-a menționat

că instanța de rejudecare și-a întemeiat soluția de achitare exclusiv pe baza

informațiilor transmise de către organele judiciare străine, fără a observa că

acestea nu schimbă cu nimic situația de fapt reținută în actul de inculpare. De

asemenea, s-a arătat că informațiile transmise de F.B.I. nu au identificat un

reprezentant legal al societății la încheierea contractului de consultanță,

aspect care întărește ipoteza încheierii fictive a contractului de consultanță,

și nu s-a făcut dovada faptului că acel contract a fost pus în practică în

folosul societății financiare române, că nu s-a făcut dovada existenței

persoanei cu care s-ar fi vorbit telefonic pentru încheierea contractului și

pentru prestarea efectivă a consultanței financiare ori manageriale. În plus,

un alt argument, în opinia acuzării, îl constituie și faptul că plata

pretinselor prestații de consultanță s-a stabilit să se facă prin transfer

bancar către o bancă din Ungaria, în contul unui off-shore controlat de

inculpatul V.B.F.G., acesta ridicând, în numerar, sumele de bani destinate

persoanei juridice din SUA, operațiune ilogică dacă, într-adevăr, sumele de

bani erau destinate către firma off-shore din SUA. Conform acuzării, inculpata

nu a fost în măsură să producă dovezi în sensul contactării numitului W.G.

anterior datei încheierii contractului, și nici ulterior, pe perioada derulării

contractului, nefiind făcută dovada existenței unor convorbiri internaționale

prin care s-ar fi prestat serviciile de consultanță; de asemenea, sumele de

bani ridicate de inculpat - în calitate de reprezentant al firmei C.I.L. - nu

au fost justificate sub aspectul destinației. În final, acuzarea concluzionează

că suma de 111.300 dolari S.U.A., alocată din profitul Cooperativei de Credit -

B.P.F. pe anul 2000 pentru investiții, a ajuns în posesia inculpaților.

În etapa apelului

s-au solicitat, și s-au comunicat, informații de la autoritățile judiciare din

Ungaria și SUA - Guvernul Districtului Columbia și s-a procedat la audierea

nemijlocită a inculpaților.

Din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și în

cursul judecății, din ambele cicluri procesuale, instanța de apel a reținut

următoarele:

La data de 03

decembrie 2001, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de

Poliție a Municipiului București - Serviciul Poliției Economico-Financiare au

procedat la consemnarea denunțului oral formulat de numita C.G., cenzor în

cadrul Cooperativei de Credit - B.P.F., cu privire la faptele numiților V.E. -

director general al Cooperativei de Credit și B.F.G. - concubinul numitei V.E.,

la aceea dată. În sinteză, numita C.G. a sesizat organele judiciare despre

faptul că V.E., în calitate de director general al Cooperativei de Credit

B.P.F., a întocmit în mod fictiv un contract de consultanță managerială cu

societatea C.I.L.U. pentru a scoate din Cooperativa de Credit suma de 111.300

dolari S.U.A., pe care a depus-o într-un cont de la o bancă comercială din

Budapesta, al cărui beneficiar este concubinul acesteia - B.F.G.

În urma cercetărilor,

s-a stabilit că B.P.F. este o organizație cooperatistă de credit, cu capital

exclusiv privat, care a fost înființată la data de 27 februarie 1998, sub

imperiul Legii nr. 109/1996, fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului

sub nr. J/40/1919/1998.

În cadrul adunării

generale a membrilor cooperatori, din data de 15 august 1998, numita V.E. a

fost desemnată pentru a ocupa funcția de administrator al Cooperativei de

Credit- B.P.F., iar în prima ședință a Consiliului Director, ce a urmat acestei

adunări generale, V.E. a fost numită și în funcția de director general al

cooperativei, aceste funcții fiind îndeplinite efectiv de către aceasta în

perioada august 1998 - septembrie 2001.

În ceea ce privește

componența Consiliului de Administrație al Cooperativei B.P.F., în adunarea

generală a membrilor cooperativei din data de 23 decembrie 1999, s-a hotărât ca

cei cinci membri ai Consiliului de Administrație al Cooperativei să fie B.C.O.,

V.E., B.F.G., C.D. și F.C.

Procedând la verificarea

registrelor de evidență a intrărilor și ieșirilor de corespondență ținute de

Cooperativa de Credit B.P.F., organele judiciare au constatat că, la poziția

nr. 567 din 10 august 2000, figura înregistrat contractul de prestări servicii

nr. RO 00066, încheiat la data de 29 iulie 2000, între Cooperativa de Credit

B.P.F. și societatea off-shore C.I.L., iar în registrul de evidențe pe anul

2001, la poziția nr. 116 din 17 aprilie 2001, figura înregistrat Actul

adițional nr. 1 la contractul nr. RO 00066 prin care perioada de valabilitate a

contractului de prestări servicii era stabilită între 01 august 2000 - 31

decembrie 2001.

Din examinarea

clauzelor contractului de servicii manageriale nr. RO 00066, și a Actului

adițional nr. 1 la acest contract, rezultă că obiectul contractului îl

constituie prestarea de către societatea off-shore a unor servicii de

consultanță managerială în domeniul strategiei de vânzări, analizei economice a

pieței curente și viitoare, facilități de schimb de informații, metodei de estimare

a performanței, etc, pe perioada cuprinsă între 01 august 2000 - 31 decembrie

consultanță să fie în Ungaria, iar în privința modalității de achitare a

contravalorii prestațiilor s-a prevăzut ca plata să se facă anual, în 12 rate

lunare.

Instanța de apel a

constatat, în primul rând, că nu se poate stabili în ce mod anume prestațiile

de consultanță managerială asumate de firma off-shore, și înșiruite în

contract, ar fi putut să contribuie la rentabilizarea activității cooperativei,

de vreme ce acestea reprezintă pur și simplu niște noțiuni de ordin teoretic,

fără funcționalitate economică în cazul concret avut în vedere. De altfel, în

declarațiile date, inculpata V.E., a susținut în mod constant că beneficiul

înregistrat de cooperativa de credit prin încheierea și derularea acestui

contract l-ar fi constituit lărgirea portofoliului de clienți ai băncii și

diversificarea serviciilor oferite, cu consecința îmbunătățirii considerabile a

performanțelor economice obținute, însă aceasta nu a fost în măsură să explice,

prin considerente de ordin practic, în ce mod anume serviciile de consultanță -

de care pretinde că a beneficiat - ar fi condus la obținerea performanțelor pe

care le invocă.

În legătură (cu

împrejurările și modalitatea în care contractul de consultanță nr. RO 00066 ar

fi fost negociat și semnat (încheiat) de cele două părți, inculpata a declarat

că - aproximativ în lunile iunie - iulie 2000, întrucât cooperativa de credit

se afla într-o perioadă în care intenționa să lărgească portofoliul de clienți

și să diversifice paleta de servicii oferite - o fostă colegă de facultate,

stabilită în SUA, i-ar fi recomandat pe un anume domn W.G., despre care i-a

spus că este expert în consultanță managerială în domeniul financiar, dându-i

în acest sens un număr de telefon la care să-l contacteze.

Astfel, susține

inculpata - prin intermediul mai multor convorbiri telefonice purtate cu acest

domn W.G. în vederea negocierii clauzelor contractului - i-a expus acestuia

situația cooperativei, iar acesta din urmă, fiind de acord să presteze

serviciile de consultanță solicitate, i-a trimis - prin intermediul serviciilor

poștale - contractul redactat în limba engleză, și chiar semnat, pentru a-și

exprima părerea cu privire la clauzele contractuale inserate, și - pentru că nu

a avut niciun fel de obiecțiuni cu privire la conținutul său - l-a semnat în

calitate de director general al cooperativei, contractul devenind astfel

executabil.

A reținut instanța de

apel că, dacă în privința părții române ce figurează în contract ca beneficiară

a prestațiilor de consultanță managerială - Cooperativa de Credit B.P.F. -

inculpata V.E. a recunoscut că a semnat contractul de servicii în calitate de

director general al acestei organizații cooperatiste, în ceea ce privește

prestatorul de servicii -societatea off-shore C.I.L., a cărei ștampilă

figurează aplicată pe contract, nu se poate deduce cine ar fi fost persoana

fizică ce a semnat acest contract în calitate de reprezentant legal al

persoanei juridice nerezidente; a conchis instanța de apel că în lipsa oricărei

mențiuni referitoare la numele acesteia, apărările inculpatei în privința

identității persoanei cu care a negociat și încheiat contractul, sub aspectul avut

în vedere, nu sunt verificabile în mod obiectiv.

Instanța de apel a

reținut, conform probelor administrate, că - deși contractul de prestări

servicii nr. RO 00066 figurează înregistrat în evidențele cooperativei la

poziția nr. 567 din 10 august 2000 - în realitate înregistrarea acestui

contract în registrul de intrări-ieșiri corespondență s-a făcut abia în luna

septembrie a anului 2001, de către martora B.L. Fiind audiată în cursul

urmăririi penale, martora B.L. a declarat că, aproximativ în cursul lunii

septembrie 2001, mai înainte de arestarea directoarei generale V.E., aceasta

din urmă i-a solicitat să modifice o poziție din registrul de intrări-ieșiri

corespondență pe anul 2000, în sensul de a șterge cu pastă corectoare mențiunea

de la poziția nr. 567/2000, lucru pe care l-a și făcut, iar în dreptul acestei

poziții, la inițiativa numitei V.E., a înregistrat contractul RO 00066 din 29

iulie 2000. În cursul judecății, martora a manifestat o atitudine extrem de

rezervată - invocând obligația de păstrare a secretului profesional - arătând

că datorită timpului îndelungat care s-a scurs din anul 2001, până în prezent,

nu își mai amintește dacă ea a efectuat acea modificare la poziția nr. 567/2000

în registrul de evidență și nici din ordinul cui.

În opinia instanței

de apel, afirmațiile inculpatei V.E. conform cărora este posibil ca martora

B.L., care s-a ocupat de înregistrarea în evidențele cooperativei a

contractului de prestării servicii, să fi făcut acea corectură în registru

datorită faptului că respectivul contract era redactat în limba engleză, iar

martora nu cunoștea această limbă, astfel încât ar fi putut greși ceva, nu sunt

confirmate de martora în discuție, așa încât nu pot fi acceptate ca pertinente

pentru lămurirea împrejurărilor legate de înregistrarea contractului la poziția

nr. 567 din 10 august 2000.

Instanța de apel a

reținut că, dimpotrivă, declarațiile martorei B.L. făcute în cursul urmăririi

penale se coroborează cu concluziile expertizei grafice efectuate în cursul

urmăririi penale potrivit cărora scrisul de completare în litigiu, la poziția

nr. 567 din registrul nr. 1, a fost executat de către numita B.L.

De asemenea, s-a

reținut că martora C.G., prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, a

relatat în mod detaliat circumstanțele în care s-a ajuns la

"încheierea" contractului de consultanță managerială nr. RO 00066, și

la înregistrarea acestuia în evidențele cooperativei de credit, infirmând

astfel apărările nesincere ale inculpatei formulate sub acest aspect.

S-a mai reținut și

că, la data de 05 iunie 2002, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a

Spălării Banilor, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

informarea nr. S 11/122 din 05 iunie 2002 cu privire la tranzacțiile suspecte

efectuate de persoanele fizice V.E. și B.F.G. din conturile Cooperativei de

Credit B.P.F. Din cuprinsul acestei informări a reieșit că, în perioada 15 mai

2001 - 05 septembrie 2001, numita V.E., în calitate de director general al

Cooperativei de Credit - B.P.F., a ordonat, în baza contractului de prestării

servicii nr. RO 00066, efectuarea unui număr de 4 transferuri bancare, prin

Banca I.R., pentru plata unor facturi externe. Pentru efectuarea celor 4

transferuri bancare ordonate Băncii I.R., inculpata V.E. a semnat - în numele

Cooperativei de Credit B.P.F. - dispozițiile de plată valutară externă.

Totodată, inculpata a prezentat reprezentanților Băncii I.R. Declarația nr. 130

din 15 mai 2005, semnată în calitate de director general al cooperativei de

credit, potrivit căreia plățile efectuate către societatea off-shore C.I.L.

sunt exonerate de la impunere conform art. 2 pct. c din O.G. nr. 83/1998,

întrucât ar reprezenta plăți pentru servicii ce nu au fost prestate pe

teritoriul României. Tot din informarea Oficiului Național de Prevenire și

Combatere a Spălării Banilor a rezultat că suma totală de 111.300 dolari

S.U.A., pentru care inculpata V.E. a ordonat efectuarea plății din contul

cooperativei de credit deschis la Banca I.R. pe baza dispozițiilor de plată

valutară externă, a fost virată în contul nr. x, deschis pe numele persoanei

juridice nerezidente C.I.L., la Banca M.K. Budapesta, Republica Ungară.

Pe baza informării

primite de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor la

data de 22 august 2002 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a solicitat autorităților judiciare din

Ungaria, prin comisie rogatorie, efectuarea următoarelor acte procedurale:

obținerea de la Banca M.C.E. (M.K.B.) a datelor de identificare ale persoanelor

fizice care au deschis contul bancar nr. x pentru persoana juridică nerezidentă

C.I.L., a fișelor cu specimene de semnătură ale împuterniciților și extrasele

de cont din care rezultă operațiunile de încasări și plăți. Urmare a cererii de

asistență juridică internațională în materie penală adresată de partea română,

autoritățile judiciare maghiare au înaintat la dosarul cauzei toate documentele

ce au rezultat în cursul îndeplinirii cererii de asistență juridică în legătură

cu numărul de cont indicat, puse la dispoziție de către Banca M.C.E., și anume:

fișa de date de identificare, contractul de deschidere de cont, conturile

proprietarilor de conturi, pozițiile contului, copia pașaportului,

împuternicire, adeverință de casă înștiințare privind creditul. Din relațiile

furnizate de către Banca M.C.E. din Budapesta, cu prilejul îndeplinirii cererii

de asistență juridică internațională formulată de autoritățile judiciare din

România, rezultă că inculpatul B.F.G. este persoana care a deschis, la data de

25 aprilie 2001, pe numele persoanei juridice C.I.L., contul nr. x, a debitat

acest cont prin încasare de numerar, în perioada 01 octombrie 2001 - 21

noiembrie 2001, și a solicitat închiderea contului la data de 25 noiembrie

2002.

Astfel, s-a constatat

împrejurarea că acest cont a fost deschis la data de 25 aprilie 2001 de către

inculpatul B.F.G., în numele societății C.I.L., fiind dovedită de faptul că, pe

mai multe din documentele întocmite de către Banca M.C.E. în legătură cu

administrarea acestui cont, este menționat, ca sediu al firmei off-shore,

căsuța poștală nr. 113, Oficiul Poștal 18 România; or, din verificările

efectuate la Compania Națională Poșta Română SA a rezultat că titularul acestei

căsuțe poștale, în perioada iulie 2001 - iulie 2002, a fost SC C.L. SRL, în

cadrul căreia inculpatul deține calitatea de director general.

De altfel, s-a

constatat că despre lejeritatea procedurii de deschidere de conturi în unele

bănci din Ungaria, situație care ar reprezenta un paradis fiscal, și de efectuare

de operațiuni bancare prin intermediul unor astfel de conturi, se face referire

în broșura "P.F. 2000", broșură ridicată de la inculpata V.E. și

atașată la dosarul de urmărire penală.

Conform adeverințelor

bancare, puse la dispoziție de către Banca M.C.E. din Budapesta, rezultă că

suma de 111.300 dolari S.U.A., virată în contul nr. x de către Cooperativa de

Credit B.P.F., a fost ridicată integral de către inculpatul B.F.G.- (la acea

dată concubinul inculpatei V.E. și membru în Consiliul de Administrație al

Băncii P.F.) în calitate de reprezentant al firmei C.I.L., în mai multe tranșe,

în perioada 01 - 05 octombrie 2001 și 25 noiembrie 2001. Așa cum rezultă din

cererea de închidere a contului, transmisă prin comisie rogatorie de către

M.K.B., la data de 25 noiembrie 2002 inculpatul a solicitat băncii maghiare

închiderea contului nr. x, contul fiind radiat la data de 26 noiembrie 2002;

această împrejurare este dovedită de faptul că pe cererea de închidere a

contului figurează semnătura indescifrabilă a inculpatului B.F.G.

În opinia instanței

de apel, din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă, fără dubiu, că

inculpata V.E. - în calitate de administrator și director general al

Cooperativei de Credit B.P.F. - ajutată de concubinul său, inculpatul B.F.G.

(actualmente soț) - care îndeplinea, la acea dată, funcția de membru în

consiliul de administrație al băncii - a acționat după un plan bine determinat,

apelând la "ingineria financiară" ilicită anterior descrisă, în

scopul ca o parte din profitul realizat de Cooperativa de Credit pe anul 2000

să fie evidențiat în contabilitate cu titlu de cheltuieli pentru investiții,

pentru ca, ulterior, prin virarea sumei totale de 111.300 dolari S.U.A. în

contul deschis pe numele firmei off-shore la Banca M.K.B. din Budapesta, cu

titlu de plată pentru servicii de consultanță managerială și încasarea

integrală a acestei sume de către inculpatul B.F.G., ca reprezentant al firmei

C.I.L., suma de bani alocată din profitul cooperativei de credit pe anul 2000

pentru investiții să ajungă practic, fără drept, în posesia celor doi

inculpați, în interesul acestora.

Conform curții de

apel, împrejurările în care inculpata V.E. susține că s-a negociat, s-a

încheiat și s-a derulat contractul de consultanță managerială nr. RO 00066, nu

au fost dovedite prin vreun mijloc de probă.

Astfel, a arătat

Curtea de Apel că formarea convingerii în sensul că acest contract de prestări

servicii manageriale nr. RO 00066 din 29 iulie 2000 reprezintă mijlocul

fraudulos prin care inculpata V.E., conferind aparența de legalitate necesară

acțiunilor sale, a reușit să scoată din patrimoniul Cooperativei de Credit

B.P.F. suma totală de 111.300 dolari S.U.A., pe care apoi - cu ajutorul

concubinului său - inculpatul B.F.G., și-au însușit-o în interes personal, este

fundamentată de întregul ansamblu probator administrat în cauză, fiind

menționate următoarele argumente probatorii:

Pe de o parte, nu

rezultă care este numele reprezentantului legal al firmei off-shore C.I.L. în

numele căreia ar fi semnat contractul pe care inculpata susține că l-ar fi

primit prin corespondență.

Pe de altă parte,

inculpata a afirmat, în mod constant, că negocierea contractului de consultanță

managerială s-a realizat prin intermediul convorbirilor telefonice pe care

le-ar fi purtat cu "domnul W.G.", expert în domeniul consultanței

manageriale de ordin financiar ce i-a fost recomandat de către o fostă colegă

de facultate stabilită în SUA, însă aceasta nu a reușit să producă niciun fel

de dovezi cu privire la contactarea fizică ori telefonică a acestei persoane în

perioada de dinaintea datei menționate în contract ca dată a încheierii

acestuia (29 iulie 2000).

De asemenea, deși

inculpata a susținut că, în perioada derulării contractului, serviciile de

consultanță managerială oferite contra-cost de așa-zisul domn W.G.,

reprezentant al firmei off-shore, au fost prestate prin intermediul

convorbirilor telefonice purtate cu acesta, atât de pe telefonul său mobil,

având nr. 0722286xxx, cât și de la postul telefonic al cooperativei de credit,

nu există nicio probă sub acest aspect, astfel că nu s-a probat realizarea în

fapt a acestor servicii de consultanță managerială de către pretinsul domn W.G.

Fiind întrebată, atât

în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, despre

numărul de telefon la care pretinde că l-a contactat telefonic pe așa-zisul

"domn W.G." în vederea negocierii contractului de consultanță

managerială și, ulterior, pentru executarea prestațiilor ce făceau obiectul

contractului, inculpata a precizat - de fiecare dată - că nu-și mai amintește

acest număr de telefon și că nu-l mai are, fiind posibil "să se fi

pierdut" odată cu arestarea sa, în cursul lunii septembrie 2001, moment în

care de la sediul cooperativei de credit au fost ridicate foarte multe

documente, inclusiv înscrisuri cu caracter personal.

În opinia instanței

de apel, această apărare a inculpatei a fost înlăturată ca fiind vădit

nesinceră, întrucât - dacă ar fi avut interesul să demonstreze că negocierea și

consultanță managerială au avut loc în maniera pretinsă de ea - atunci ar fi

putut apela, din nou, la sprijinul acelei foste colege de facultate, numita

N.M. sau L. (nu se cunoaște exact), persoană stabilită în SUA și care i l-a

recomandat pe pretinsul expert W.G., pentru a obține și pune la dispoziția

organelor judiciare toate datele necesare pentru verificarea veridicității

apărărilor sale.

Curtea de Apel a

reținut că apărările inculpatei, sub acest aspect, sunt infirmate de

informațiile comunicate - la solicitarea organelor de cercetare penală - de

către operatorii de telefonie SC M. SA și R. SA. Astfel, cu adresa nr. 2346 din

10 ianuarie 2003 SC M. SA a transmis, cu referire la cauza de față, listingul

convorbirilor telefonice efectuate de la postul telefonic 0722286xxx (aparținând

inculpatei V.E.) din perioada 28 martie - 22 septembrie 2000, listing din care

rezultă că, în această perioadă, nu au fost apelate de la postul telefonic

menționat numere de telefon aparținând operatorilor internaționali de

telefonie. De asemenea, s-a reținut și că, prin adresa nr. 251/13877 din 20

februarie 2002, Romtelecom SA a transmis facturile detaliate pentru posturile

telefonice cu numerele 2117xxx, 2123xxx, 2326xxx, 3136xxx, 3136xxx, 3137xxx,

aparținând titularului Cooperativa de Credit B.P.F., aferente perioadei 01

ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001, din examinarea cărora nerezultând apelarea

unor numere de telefon din străinătate.

A mai reținut

instanța de apel, în ceea ce privește perioada de derulare a contractului, că -

deși prin Actul adițional nr. 1 din 17 aprilie 2001 este prevăzută ca perioadă

de valabilitate a convenției 01 august 2000 - 31 decembrie 2001 - au fost

efectuate plăți în valută de către cooperativa de credit, în baza acestui

contract, doar până în luna septembrie 2001 (perioadă care coincide cu

arestarea preventivă a inculpatei într-un alt dosar); or, în acest context,

este nefiresc ca B.P.F. să nu mai beneficieze contra-cost de serviciile de

consultanță managerială prestate de "expertul W.G.", contractul fiind

în vigoare.

Cu privire la

participația penală a inculpatului B.F.G. la activitățile infracționale

desfășurate în legătură cu contractul de consultanță managerială nr. RO 00066

din 29 iulie 2000, instanța de apel a reținut că împrejurările în care acesta

susține că a ajuns să efectueze operațiuni bancare (acte de dispoziție) în

contul deschis pe numele, persoanei juridice nerezidente off-shore C.I.L. la

M.K.B. din Budapesta nu sunt susținute de probe, ci - dimpotrivă - din probele

administrate rezultă că inculpatul a acționat într-o deplină conveniență

infracțională cu concubina sa în scopul aducerii la îndeplinire a planului

conceput pentru însușirea, în interesul lor, a sumelor de bani virate din

contul Băncii P.F. pentru plata unor prestații de consultanță managerială fictive.

Din relatările făcute

de inculpatul B.F.G., cu prilejul repetatelor sale audieri în cursul

procesului-penal, se reține de Curtea de Apel că acesta ar fi intrat în

legătură cu pretinsul domn W.G. sunându-l pe acesta la un numărul de telefon

găsit la domiciliu, pe o carte de vizită aflată între niște documente personale

ale prietenei (concubinei) sale V.E., el fiind gelos, după care a trecut la o

veritabilă relație de afaceri cu așa-zisul domn W.G., acesta din urmă făcându-i

propunerea de a-l sprijini în achiziționarea de mașini second hand de pe alte

piețe din Europa, propunere pe care ar fi acceptat-o după câteva luni de zile,

iar dintre adresele dealerilor de pe piața externă, pe care i le-a prezentat

W.G., și-a ales unele din Ungaria.

În acest context, Curtea

de Apel reține că, pentru a justifica deplasările sale în Ungaria tocmai în

perioada în care a fost deschis la Banca M.C.E. din Budapesta contul nr. x, pe

numele firmei off-shore C.I.L., inculpatul a susținut că, în primăvara anului

2001, s-a deplasat la Budapesta cu scopul de a achiziționa autoturisme second

hand la prețuri avantajoase, dar - pentru faptul că nu era în măsură să

dovedească aceste susțineri - a invocat împrejurarea că nu a reușit să

materializeze această afacere din pricina reticenței băncilor comerciale din

România, care nu sunt de acord cu finanțarea achiziționării de autoturisme

second hand.

În realitate, reține

instanța de apel, deplasarea inculpatului la Budapesta, în primăvara anului

2001, a avut drept scop deschiderea contului (la data de 25 aprilie 2001) de la

M.K.B., în care, ulterior, începând cu data de 15 mai 2001, au fost virați, din

dispoziția inculpatei V.E., cei 111.300 dolari S.U.A. din patrimoniul Băncii

P.F.

În opinia instanței

de apel, apărările inculpatului în legătură cu împrejurările și modul în care

ar fi ajuns să fie împuternicit de către pretinsul domn W.G. să efectueze

operațiuni bancare (încasări de numerar) în numele societății off shore C.I.L.,

în contul nr. x deschis la Banca M.C.E., sunt neverosimile, ele neputând fi

acceptate și pentru considerentul că, într-o relație comercială, reprezentantul

uneia dintre părțile contractante nu poate fi, în același timp, și

reprezentantul celeilalte părți, pentru că ar fi într-un vădit conflict de

interese.

Pe de altă parte,

instanța de apel reține că inculpatul nu a fost în măsură să dovedească la ce

număr de telefon l-ar fi apelat, în nenumărate rânduri, potrivit propriilor

susțineri, pe "domnul W.G." cu care pretinde a avut o relație

benefică, precizând - ca și coinculpata V.E. - că nu și-l mai amintește și că,

după întreruperea relațiilor cu acesta, i-a pierdut.

De asemenea, se

reține de Curtea de Apel că inculpatul a precizat că nu l-a întâlnit niciodată

personal pe așa-numitul domn W.G., iar în aceste condiții pare de necrezut cum

acest W.G., având o încredere deplină într-o persoană necunoscută, îi solicită

acesteia din urmă ca, ori de câte ori se deplasează din România la Budapesta,

în interes de afaceri personale, să îndeplinească un comision pentru el

(neremunerat), în sensul de a debita contul firmei C., deschis la Banca M.C.E.,

cu diverse sume de bani în numerar, pe care - apoi - să le remită unor

furnizori de servicii pentru stingerea unor datorii. În același context, se

reține de instanța de apel faptul că nu se justifică de ce pretinsul W.G. ar fi

avut nevoie să apeleze la serviciile de comisionat ale inculpatului B.F.G.

pentru încasarea în numerar a sumelor virate de către B.P.F. în contul deschis

pe numele firmei C.L., și remiterea acestor sume pentru stingerea unor datorii

ale firmei C. față de anumiți furnizori din Budapesta, în condițiile în care

acesta avea la îndemână posibilități mult mai comode și mai facile de debitare

a contului în scopul efectuării de plăți către terți, de exemplu transmițând

către bancă, prin intermediul mijloacelor moderne de corespondență, ordine de

plată sau dispunând efectuarea unor plăți prin transferuri bancare. În plus,

suma totală cu care a fost creditat contul deschis la Banca M.C.E. provine

exclusiv din transferurile bancare ordonate de clientul B.P.F., fiind încasată

integral de către inculpat în perioada 01 octombrie - 25 noiembrie 2001 conform

adeverințelor bancare aflate la dosar.

Tot referitor la

sumele de bani ridicate de inculpat din contul deschis în banca M.K.B., instanța

de apel menționează că nu există nicio dovadă care să ateste faptul că cele

trei facturi fiscale, de care se prevalează inculpatul, ar fi fost achitate

chiar cu sume de bani provenind din contul în care a fost virată de către

B.P.F. contravaloarea pretinselor prestații, cu atât mai mult cu cât una dintre

aceste facturi, în valoare de 11.000 dolari S.U.A., apare ca fiind achitată la

data de 25 noiembrie 2002, iar contul deschis pe numele firmei C. a fost

debitat integral până în data de 25 noiembrie 2001, fără ca în acest cont să

mai fie efectuate, după această dată și alte operațiuni bancare de creditare.

Pe de altă parte, menționează Curtea de Apel, chiar dacă susținerile

inculpatului ar fi în parte reale, se poate aprecia că procedeul folosit de inculpat

- prin plasarea unei părți din banii ridicați din contul deschis pe numele

firmei C. sub formă de plată pentru servicii manageriale - reprezintă tot o

modalitate de disimulare a activității ilicite desfășurată în complicitate de

către cei doi inculpați în legătură cu contractul de servicii manager ale nr.

RO 00066, pentru întărirea aparenței de legalitate a acțiunilor lor.

În opinia instanței

de apel, apărările inculpatului în legătură cu incidentul în urma căruia s-a

aj