ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4572/2010

Asupra recursurilor penale de față; Prin decizia penală nr. 66 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3211/3/2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 547/F din 26 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală. S-a desființat în totalitate sentința penală și a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța competentă material, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 1.356 din 26 octombrie 2005, din dosarul nr. 566/2004, Tribunalul București, secția a I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a unora dintre faptele penale din infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., formulată de inculpata V.B.E. și din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen., formulată de inculpatul V.B.F.G.; în temeiul art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata V.B.E.

la pedeapsa de 8 ai închisoare, pentru comiterea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, cu aplicarea, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, apoi, în temeiul art. 31 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și, de asemenea, în temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, după care, în temeiul art. 33, lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care, în temeiul art. 35 alin. (1) C. pen., va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a),

b) și c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii; în temeiul art. 26 C. pen., raportat la art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.B.F.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, cu aplicarea, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, făcând aplicarea art. 71-art.64 alin. (1) lit. a) și b), C. pen.; în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 15 C. proc. pen., a luat act că partea vătămată C.C.B.P.F. nu s-a constituit parte civilă; în temeiul art. 118 lit. d), C. proc. pen., a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul V.B.F.G. a sumei de 111.300 dolari S.U.A., obținută din săvârșirea infracțiunii; în temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus desființarea contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din data de 29 iulie 2000, cu actul adițional, a declarației nr. 130 din 15 mai 2001 depusă la Banca Italo-Romena, a dispozițiilor de plată valutară externă Seria B, nr. 2279559 din 15 mai 2001, Seria B, nr. 2279561 din 19 iunie 2001, Seria B, nr. 2279562 din 1 august 2001 și Seria B, nr. 2304518 din 5 septembrie 2001; în temeiul art. 191 C. proc.

pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 176 din 6 martie 2006, din dosarul nr. 235/2006 (55/2006), Curtea de Apel București, secția a I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-inculpați V.B.E. și V.B.F.G., obligând pe fiecare la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare statului. Prin decizia penală nr. 6810 din 21 noiembrie 2006, din dosarul nr. 235/2/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de recurenții-inculpați V.B.E. și V.B.F.G., a casat, în totalitate, decizia penală și sentința penală, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București, pentru verificarea tuturor apărărilor și probelor, inclusiv pentru efectuarea de comisii rogatorii în Republica Ungaria și Statele Unite ale Americii.

În rejudecare, prin sentința penală nr. 547/F din 26 mai 2009, din dosarul nr. 3211/3/2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata V.B.E., pentru infracțiunea de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe aceeași inculpată, pentru participație improprie la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen.

și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul V.B.F.G., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu a soluționat acțiunea civilă; în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Instanța de fond a arătat că, prin rechizitoriu, s-a reținut, pe situația de fapt, că inculpata V.B.E., în calitate de administrator și director general al C.C.B.P.F., în perioada august 1998 – iulie 2002, a încheiat, în mod fictiv, cu C.I.

L.L.C., societate off-shore, prin reprezentantul legal W.G., neidentificat, contractul de prestări servicii nr. RO 00066 din data de 29 iulie 2000, având ca obiect consultanță managerială și de marketing, înregistrat, prin înlocuirea unei poziții din „Registrul de intrări-ieșiri corespondență”, abia în luna septembrie a anului 2001, de către martora B.L., din dispoziția inculpatei V.B.E., și, ulterior, un act adițional, prin care durata de valabilitate a contractului de prestări servicii era 1 august 2000 – 31 decembrie 2001, înregistrat în contabilitate pe data de 17 aprilie 2001, astfel că, în perioada 15 mai 2001 – 5 septembrie 2001, inculpata V.B.E., prezentând declarația falsă nr. 130 din 15 mai 2001, potrivit căreia plățile efectuate către C.I.

L.L.C. sunt exonerate de la impunere, conform art. 2, pct. c din O.G. nr. 83/1998, a ordonat efectuarea unui număr de 4 transferuri bancare, prin B.I.R., pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., ridicată integral, de la M.K.K. B.R.T., din Budapesta, Ungaria, de coinculpatul V.B.F.G., pe atunci concubinul inculpatei V.B.E., membru în Consiliul de Administrație al C.C.B.P.F. și, de asemenea, în calitate de reprezentant al C.I. L.L.C. În motivare, instanța de fond a arătat că, în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, nu există dovezi indubitabile cu privire la activitatea infracțională a inculpaților, ci, dimpotrivă, a constatat existența materială și juridică a contractului de prestări servicii nr. RO 00066 din data de 29 iulie 2000, atâta timp cât autoritățile judiciare americane, prin intermediul comisiei rogatorii efectuată la rejudecarea fondului, au ridicat de la C.I.

L.L.C. un exemplar al contractului de prestări servicii, de pe care au trimis o copie certificată, cu același conținut ca al exemplarului ridicat de la C.C.B.P.F., în baza căruia C.I. L.L.C. a emis un număr de 13 facturi, și anume nr. 661 din 31 august 2000, nr.662 din 29 septembrie 2000, nr. 663 din 31 octombrie 2000, nr. 664 din 30 noiembrie 2000, nr. 665 din 29 decembrie 2000, nr. 666 din 31 ianuarie 2001, nr. 667 din 28 decembrie 2001, nr. 668 din 30 martie 2001, nr. 669 din 30 aprilie 2001, nr. 6610 din 31 mai 2001, nr. 6611 din 29 iunie 2001, nr. 6612 din 31 iulie 2001 și nr. 6613 din 31 august 2001, pentru suma totală de 111.300 dolari S.U.A., înregistrate în contabilitate, care, de asemenea, au fost predate, în fotocopie, autorităților judiciare americane, iar C.C.B.P.F.

a plătit, prin virament bancar, în contul acesteia, deschis la M.K.K. B.R.T., din Budapesta, Republica Ungaria, suma de 91.600 dolari S.U.A., după cum rezultă din extrasul de cont, predat autorităților judiciare americane, astfel că nu a fost însușită, în interes propriu, nici o sumă de bani, ci a existat o activitate comercială certă, dovedită prin înscrisurile legalizate și apostilate depuse la dosar. Referitor la inculpatul V.B.F.G., a arătat că reprezentanții C.I. L.L.C. l-au împuternicit să desfășoare pe teritoriul Ungariei inclusiv o serie de operațiuni comerciale, în baza relațiilor comerciale dintre C.I. L.L.C. și M.E.L.L.C., atestate de autoritățile judiciare americane, astfel că inculpatul a retras din contul C.I.

L.L.C. suma de 91.000 dolari S.U.A., pe care a depus-o în contul M.E.L.L.C., ce emisese către C.I. L.L.C. facturile nr. 358405 din 3 octombrie 2001, nr. 258411 din 5 octombrie 2001 și nr. 171542 din 25 noiembrie 2001, înregistrate în contabilitate. Cât privește infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținute în sarcina inculpatei V.B.E., a arătat că declarația nr. 130 din 15 mai 2001, potrivit căreia plățile, dovedite reale, efectuate către C.I. L.L.C. sunt exonerate de la impunere, nu este falsă, fiind probată împrejurarea că prestațiile au fost efectuate în condițiile stipulate în convenția de prestări servicii, iar determinarea, cu intenție directă, a martorei B.L. de a altera conținutul „Registrului de intrări-ieșiri corespondență”, nu întrunește elementele constitutive ale participației improprii la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, pentru nelegalitate, prin greșita achitare a inculpaților. În motivarea în scris a apelului, s-a susținut că există probe clare de vinovăție, administrate până la rejudecarea fondului, ignorate de instanța de fond, iar relațiile comunicate prin intermediul comisiei rogatorii nu au schimbat, cu nimic, situația de fapt, atâta timp cât se arată că nu s-a putut lua legătura cu vreun reprezentant legal al C.I. L.L.C., ci cu un terț, R.G., care abia în anul 2005 a aflat despre societatea comercială respectivă, de la prietenul său A.G., coleg la F.S.I. cu A.V.D., care, pe data de 1 decembrie 2008, ca răspuns la solicitările sale despre interesul B.F.I., i-a trimis documentele privind pe C.I.

L.L.C., C.C.B.P.F. și M.E.L.L.C., pe care, la rândul său, pe data de 2 decembrie 2008, le-a oferit agenților speciali ai B.F.I. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea, în totalitate, a sentinței penale și, rejudecând pe fond, condamnarea inculpatei V.B.E. la pedeapsa închisorii, pentru infracțiunea de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de aceeași inculpată, pentru participație improprie la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen.

și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca efect al prescripției speciale a răspunderii penale, și, de asemenea, condamnarea inculpatului V.B.F.G. la pedeapsa închisorii, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2009, Curtea a procedat la audierea intimaților-inculpați V.B.E. (filele 46, 48 dosar de apel) și V.B.F.G. (fila 47 dosar de apel), ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.

La solicitarea Curții, prin adresa nr. 173.575 din 16 decembrie 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat istoricul C.C.B.P.F. (filele 36-38 dosar de apel). Din oficiu, Curtea a dispus efectuarea de comisii rogatorii atât de către Oficiul Registrului Comerțului din Districtul Columbia, Statele Unite ale Americii, pentru a comunica toate datele deținute cu privire la C.I. L.L.C., inclusiv istoricul, începând cu anul 1999 până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2003 și cu precizarea dacă W.G. a lucrat la societatea comercială respectivă, iar, în caz afirmativ, calitatea avută, cu documentele justificative ale calității sale, cât și de către M.K.K. B.R.T.

din Budapesta, Republica Ungaria, pentru a comunica, în materialitatea sa, cererea de deschidere a contului nr. 504.20900.4100.4016, cu mențiunea că autoritățile judiciare române califică ca „secret bancar” acest document justificativ, la dosar fiind comunicat faptul că înscrisul respectiv a fost distrus, după împlinirea termenului de păstrare de 8 ani (filele 89-101 dosar de apel). La termenul de judecată din 19 martie 2010, Curtea a invocat, din oficiu, motivul de apel al necompetenței materiale a instanței de fond, pe care l-a pus în discuția părților. Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea a apreciat că apelul este fondat, doar din punctul de vedere al motivului de apel ridicat din oficiu. Astfel, Curtea a reținut că, prin rechizitoriul din data de 28 ianuarie 2004, din dosarul nr. 496/P/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei V.E., pentru comiterea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru participație improprie la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen.

și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și a inculpatului B.F.G., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 1 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind sesizat Tribunalul București, însă, prin decizia penală nr. 6810 din 21 noiembrie 2006, din dosarul nr. 235/2/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate de recurenții-inculpați V.B.E.

și V.B.F.G., a casat, în totalitate, decizia penală nr. 176 din 6 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a I penală, din dosarul nr. 235/2006 (55/2006) și sentința penală nr. 1.356 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a I penală, din dosarul nr. 566/2004, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București, pentru verificarea tuturor apărărilor și probelor, inclusiv pentru efectuarea de comisii rogatorii în Republica Ungaria și Statele Unite ale Americii.

Însă, la data de 21 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, când a casat, în întregime, atât decizia penală, cât și sentința penală a Tribunalului București, cu trimitere, spre rejudecarea fondului, la aceeași instanță de judecată, trebuia să observe că, prin intrarea în vigoare, încă din data de 7 august 2006, a Legii nr. 356 din 21 iulie 2006, au fost modificate dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora tribunalul nu mai era competent material să judece, în primă instanță, infracțiunea de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., care, conform art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a trecut în competența materială a judecătoriei, astfel că, o dată cu trimiterea, spre rejudecare, trebuia să aibă în vedere instanța de judecată competentă material pe fond în raport cu noile reglementări procedurale, care sunt de imediată aplicare.

Potrivit art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen., încălcarea normelor procedurale privind competența după materie atrage sancțiunea nulității absolute, astfel că, pentru acest motiv de ordine publică, care trebuie avut în vedere cu precădere, Curtea va trimite cauza judecătoriei, ca primă instanță, fără a mai examina motivul de apel invocat în scris de Ministerul Public. La stabilirea competenței materiale a judecătoriei, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. pen., constată că faptele penale au fost comise, în mare parte, la sediul social al C.C.B.P.F., din București, Sectorul 2, astfel după cum rezultă din adresa nr. 173.575 din 16 octombrie 2009 a oficiului Național al Registrului Comerțului (filele 36-38 dosar de apel), așa încât instanța de fond competentă teritorial este Judecătoria Sectorului 2 București.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs inculpații, criticând soluția ca netemeinică, întrucât instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 356/2006, dând relevanță normelor de competență prevăzute de art. 27 în forma prevăzută de actul nou, deși cauza se afla în curs de judecată în baza unor norme de competență stabilite de legea în vigoare la data înregistrării dosarului. Înalta Curte, analizând recursurile formulate, constată că acestea sunt fondate. În prezenta cauză, după epuizarea unui ciclu procesual, la 21 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a casat atât decizia penală, cât și sentința penală cu trimiterea spre rejudecarea fondului cauzei la Tribunalul București.

Având în vedere că, în cauză, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei și de la data pronunțării acestei decizii nu a intervenit vreo normă de modificare a competenței materiale, o instanță inferioară în grad, respectiv Curtea de Apel București, nu putea dispune în sens contrar, deoarece conform dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) C. proc. pen. „instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs”, ca atare și în ceea ce privește cele dispuse relativ la competența materială. Întrucât Tribunalul București a soluționat în primă instanță cauza, în conformitate cu cele stabilite de instanța supremă, rezultă că apelul declarat în cauză urmează a fi soluționat de Curtea de Apel București.

De aceea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile formulate de inculpații V.B.E. și V.B.F.G., va casa decizia penală atacată și va trimite cauza pentru continuarea judecării apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenții inculpați V.B.E. și V.B.F.G. împotriva deciziei penale nr. 66 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru continuarea judecării apelului declarat de Parchet. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2010.