ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 799/2010

Prin

sentința comercială nr. 2051 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Călărași s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta SC

S. SRL și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții Ț.V. și V.Ț., constatând

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3

decembrie 2003 la Biroul Notarului Public C.M., respingând totodată cererea

acordării unui drept de retenție, ca nefondat.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, din interpretarea probelor

și a raportului de expertiză contabilă efectuată prin analiza registrelor

societății pârâte, rezultă că, încheierea contractului de vânzare-cumpărare

atacat s-a tăcut sub o cauză falsă, de conivența ambelor părți, întrucât prețul

nu a fost niciodată conceput în scopul de a fi plătit și primit în realitate,

astfel încât contractului de vânzare-cumpărare îi lipsește un element esențial

sancționat cu nulitatea.

Apelul

declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia

comercială nr. 198 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

În considerentele

deciziei se rețin următoarele:

Prețul

contractului de vânzare-cumpărare atacat a fost conceput numai fictiv,

reclamanții nu au intenționat în mod real niciodată să vândă, scopul încheierii

actului a fost generat de relația apropiată de rudenie dintre reclamanții și

cei care, la data contractului aveau interese și dreptul de reprezentare în

societatea pârâtă. Contractul nu a fost considerat că generează o obligație

reală a cumpărătorului și un drept al vânzătorilor, prețul a fost stabilit de

formă, pentru a crea aparența unei vânzări care, în realitate nu a existat

niciodată.

Reclamanții au

consimțit încheierea acestui act doar aparent, pentru ca pârâta să obțină o

linie de creditare și au făcut acest lucru ca să-și ajute fiica și că acest

scop a fost atins în realitate.

Toate acestea

rezultă din ansamblul probator administrat respectiv: procesul verbal de

inspecție fiscală întocmit la 26 aprilie 2007, expertiza contabilă, martorul B.G.,

recunoașterile reprezentanților pârâtei, prezumții.

S-a reținut

că, indiferent de abordarea actuală a societății pârâte, care înțelege greșit

că actul este perfect întrucât a cules fructele imobilului prin constituirea

unei ipoteci și astfel i-a deposedat pe vânzători, s-a demonstrat că prețul

vânzării a fost o condiție neîndeplinită.

Întrucât,

potrivit art. 1303 C. civ., lipsa prețului în vânzare generează o lipsă a

cauzei imediate a contractului, potrivit art. 948 și 966 C. civ. actul astfel

încheiat este lovit de nulitate.

Împotriva

deciziei pârâta a declarat recurs, prin lichidatorul judiciar Cabinet

Individual de Insolventă D.A., în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că nu a ținut cont de

încheierea nr. 1801 din 22 decembrie 2003 prin care pârâta și-a intabulat în

cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul

contractului în litigiu.

În motivarea

recursului se arată că greșit s-a reținut împrejurarea că imobilul nu a ieșit

niciodată din posesia reclamanților, că acesta este întabulat pe societatea

pârâtă indiferent de plătitorul sarcinilor fiscale, că încheierea de intabulare

nu a fost atacată rămânând irevocabilă, că înregistrările din registrul de

încasări a societății sunt măsuri care țin strict de administratorul

societății, astfel încât concluziile expertizei pentru stabilirea nerealității

prețului sunt nerelevante, faptul că reclamanții nu au solicitat plata prețului

reprezintă tocmai o dovadă că l-au încasat, proba testimonială nu era permisă

în contra înscrisului autentic, nu există act secret între părți pentru a

reține fictivitatea prețului, actul putând fi interpretat ca o donație

deghizată.

Analizând

recursul prin prisma motivelor invocate se vor retine următoarele:

Potrivit

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003 la Biroul

Notarului Public C.M., reclamanții Ț.V. și V.Ț. i-au vândut cumpărătoarei SC S.

SRL imobilul proprietatea lor, situat în comuna Mănăstirea, jud. Călărași,

intabulat în CF, pentru prețul de 3.100.000.000 lei (ROL), preț pe care vânzătorii

au declarat că l-au primit la data autentificării actului.

Așa cum corect

a reținut instanța de apel, această afirmație din contract privitoare la preț

nu constituie domeniul constatărilor personale ale notarului public și deci,

poate fi combătută în regimul probator obișnuit.

Astfel, doar

constatările personale ale notarului, menționate într-un înscris autentic, cum

sunt cele referitoare la prezența părților, modul de identificare a lor sau

luarea consimțământului, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în

fals. Chiar și privitor la valabilitatea consimțământului însă se poate face

proba contrară, deoarece notarul ia act de voința părților fără să aibă

posibilitatea de a controla în ce măsură aceea voință a fost sau nu afectată de

vreo cauză de nulitate absolută sau relativă.

Din

acest motiv Curtea a procedat la analizarea situației de fapt referitoare la

împrejurările încheierii actului și consecințele sale în drept, punându-se în

speță, problema incidenței cauzei de nulitate derivată din împrejurarea că

prețul a fost fictiv, adică părțile nu au intenționat, în realitate, să-l

plătească și respectiv să îl încaseze.

Astfel se

reține că, dacă prețul este fictiv, contractul de vânzare-cumpărare este nul,

deoarece obligația cumpărătorului, în lipsa prețului, este fără obiect, iar

obligația vânzătorului este fără cauză.

Potrivit

art.1294 C. civ., prețul este un element esențial al vânzării și totodată

definește și caracterizează cauza contractului, mai exact cauza obligației

vânzătorului.

În mod

legal s-a reținut, din acest punct de vedere, că, pentru ca un contract de

vânzare-cumpărare să ia naștere în mod valabil, trebuie, între alte condiții ca

prețul să constituie o cauză suficientă a transferului de proprietate din

partea vânzătorului.

Ansamblul

probatoriului administrat în speță a fost reținut de instanță pentru a stabili

că reclamanții nu au intenționat în mod real să vândă niciodată și că, în acest

sens, prețul a fost stabilit și conceput numai fictiv, că niciodată el nu a

fost considerat că generează o obligație reală a cumpărătorului și un drept al

vânzătorilor, că a fost stabilit de formă, pentru a crea aparența unei vânzări

care, în realitate nu a existat niciodată.

Imobilul a

rămas în permanență în posesia vânzătorilor, fiind incorectă afirmația

recurentei potrivit căreia posesia s-a pierdut prin vânzare.

Faptul că

reclamanții au continuat să achite sarcinile fiscale ale imobilului,

într-adevăr, nu prezintă relevanță sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate,

însă acesta a constituit - ca și păstrarea posesiei, de fapt - un argument în

plus în sprijinul ideii că vânzarea nu a avut loc și că nici nu s-a intenționat

în mod real aceasta.

În ceea

ce privește încheierea de intabulare în cartea funciară a dreptului de

proprietate al pârâtei se va reține că anularea acesteia se poate realiza doar

printr-o acțiune în rectificarea cărții funciare, pentru exercitarea căreia,

una din condițiile cerute este aceea a anulării actului care a stat la baza

înscrierii dreptului de proprietate. Ori, prin acțiunea de față tocmai spre

acest lucru se tinde, deci, rectificarea este subsecventă prezentei acțiunii.

Susținerile

recurentei referitoare la modalitatea de interpretarea a concluziilor

raportului de expertiză față de împrejurarea că înregistrările contabile sunt

măsuri ce țin de administratorul societății nu vor fi avute în vedere pentru că

vizează aspecte legate de netemeinicia soluției, incompatibile cu prezentul

recurs în raport de abrogarea art. 304 pct. l C. proc. civ.

De asemenea, fictivitatea prețului

reținută de instanță se raportează la cauză, ca element al actului juridic,

care face parte din structura voinței juridice, ca scop urmărit la încheierea

actului juridic și nu la existența unui alt act juridic între aceleași părți,

ocult, real care să ridice problema anulării contractului pentru simulație, cum

greșit susține recurenta.

În baza

considerentelor mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

se va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar decizia atacată va fi

menținută în întregime.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC S. SRL Mănăstirea - prin lichidator judiciar C.I.D.A.

împotriva deciziei nr. 198 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.