ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 799/2010

Prin sentința comercială nr. 2051 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta SC S. SRL și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții Ț.V. și V.Ț., constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003 la Biroul Notarului Public C.M., respingând totodată cererea acordării unui drept de retenție, ca nefondat. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, din interpretarea probelor și a raportului de expertiză contabilă efectuată prin analiza registrelor societății pârâte, rezultă că, încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat s-a tăcut sub o cauză falsă, de conivența ambelor părți, întrucât prețul nu a fost niciodată conceput în scopul de a fi plătit și primit în realitate, astfel încât contractului de vânzare-cumpărare îi lipsește un element esențial sancționat cu nulitatea.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia comercială nr. 198 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. În considerentele deciziei se rețin următoarele: Prețul contractului de vânzare-cumpărare atacat a fost conceput numai fictiv, reclamanții nu au intenționat în mod real niciodată să vândă, scopul încheierii actului a fost generat de relația apropiată de rudenie dintre reclamanții și cei care, la data contractului aveau interese și dreptul de reprezentare în societatea pârâtă. Contractul nu a fost considerat că generează o obligație reală a cumpărătorului și un drept al vânzătorilor, prețul a fost stabilit de formă, pentru a crea aparența unei vânzări care, în realitate nu a existat niciodată.

Reclamanții au consimțit încheierea acestui act doar aparent, pentru ca pârâta să obțină o linie de creditare și au făcut acest lucru ca să-și ajute fiica și că acest scop a fost atins în realitate. Toate acestea rezultă din ansamblul probator administrat respectiv: procesul verbal de inspecție fiscală întocmit la 26 aprilie 2007, expertiza contabilă, martorul B.G., recunoașterile reprezentanților pârâtei, prezumții. S-a reținut că, indiferent de abordarea actuală a societății pârâte, care înțelege greșit că actul este perfect întrucât a cules fructele imobilului prin constituirea unei ipoteci și astfel i-a deposedat pe vânzători, s-a demonstrat că prețul vânzării a fost o condiție neîndeplinită.

Întrucât, potrivit art. 1303 C. civ., lipsa prețului în vânzare generează o lipsă a cauzei imediate a contractului, potrivit art. 948 și 966 C. civ. actul astfel încheiat este lovit de nulitate. Împotriva deciziei pârâta a declarat recurs, prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolventă D.A., în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că nu a ținut cont de încheierea nr. 1801 din 22 decembrie 2003 prin care pârâta și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul contractului în litigiu.

În motivarea recursului se arată că greșit s-a reținut împrejurarea că imobilul nu a ieșit niciodată din posesia reclamanților, că acesta este întabulat pe societatea pârâtă indiferent de plătitorul sarcinilor fiscale, că încheierea de intabulare nu a fost atacată rămânând irevocabilă, că înregistrările din registrul de încasări a societății sunt măsuri care țin strict de administratorul societății, astfel încât concluziile expertizei pentru stabilirea nerealității prețului sunt nerelevante, faptul că reclamanții nu au solicitat plata prețului reprezintă tocmai o dovadă că l-au încasat, proba testimonială nu era permisă în contra înscrisului autentic, nu există act secret între părți pentru a reține fictivitatea prețului, actul putând fi interpretat ca o donație deghizată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor retine următoarele: Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003 la Biroul Notarului Public C.M., reclamanții Ț.V. și V.Ț. i-au vândut cumpărătoarei SC S. SRL imobilul proprietatea lor, situat în comuna Mănăstirea, jud. Călărași, intabulat în CF, pentru prețul de 3.100.000.000 lei (ROL), preț pe care vânzătorii au declarat că l-au primit la data autentificării actului. Așa cum corect a reținut instanța de apel, această afirmație din contract privitoare la preț nu constituie domeniul constatărilor personale ale notarului public și deci, poate fi combătută în regimul probator obișnuit. Astfel, doar constatările personale ale notarului, menționate într-un înscris autentic, cum sunt cele referitoare la prezența părților, modul de identificare a lor sau luarea consimțământului, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.

Chiar și privitor la valabilitatea consimțământului însă se poate face proba contrară, deoarece notarul ia act de voința părților fără să aibă posibilitatea de a controla în ce măsură aceea voință a fost sau nu afectată de vreo cauză de nulitate absolută sau relativă. Din acest motiv Curtea a procedat la analizarea situației de fapt referitoare la împrejurările încheierii actului și consecințele sale în drept, punându-se în speță, problema incidenței cauzei de nulitate derivată din împrejurarea că prețul a fost fictiv, adică părțile nu au intenționat, în realitate, să-l plătească și respectiv să îl încaseze. Astfel se reține că, dacă prețul este fictiv, contractul de vânzare-cumpărare este nul, deoarece obligația cumpărătorului, în lipsa prețului, este fără obiect, iar obligația vânzătorului este fără cauză.

Potrivit art.1294 C. civ., prețul este un element esențial al vânzării și totodată definește și caracterizează cauza contractului, mai exact cauza obligației vânzătorului. În mod legal s-a reținut, din acest punct de vedere, că, pentru ca un contract de vânzare-cumpărare să ia naștere în mod valabil, trebuie, între alte condiții ca prețul să constituie o cauză suficientă a transferului de proprietate din partea vânzătorului. Ansamblul probatoriului administrat în speță a fost reținut de instanță pentru a stabili că reclamanții nu au intenționat în mod real să vândă niciodată și că, în acest sens, prețul a fost stabilit și conceput numai fictiv, că niciodată el nu a fost considerat că generează o obligație reală a cumpărătorului și un drept al vânzătorilor, că a fost stabilit de formă, pentru a crea aparența unei vânzări care, în realitate nu a existat niciodată.

Imobilul a rămas în permanență în posesia vânzătorilor, fiind incorectă afirmația recurentei potrivit căreia posesia s-a pierdut prin vânzare. Faptul că reclamanții au continuat să achite sarcinile fiscale ale imobilului, într-adevăr, nu prezintă relevanță sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate, însă acesta a constituit - ca și păstrarea posesiei, de fapt - un argument în plus în sprijinul ideii că vânzarea nu a avut loc și că nici nu s-a intenționat în mod real aceasta. În ceea ce privește încheierea de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei se va reține că anularea acesteia se poate realiza doar printr-o acțiune în rectificarea cărții funciare, pentru exercitarea căreia, una din condițiile cerute este aceea a anulării actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate.

Ori, prin acțiunea de față tocmai spre acest lucru se tinde, deci, rectificarea este subsecventă prezentei acțiunii. Susținerile recurentei referitoare la modalitatea de interpretarea a concluziilor raportului de expertiză față de împrejurarea că înregistrările contabile sunt măsuri ce țin de administratorul societății nu vor fi avute în vedere pentru că vizează aspecte legate de netemeinicia soluției, incompatibile cu prezentul recurs în raport de abrogarea art. 304 pct. l C. proc. civ. De asemenea, fictivitatea prețului reținută de instanță se raportează la cauză, ca element al actului juridic, care face parte din structura voinței juridice, ca scop urmărit la încheierea actului juridic și nu la existența unui alt act juridic între aceleași părți, ocult, real care să ridice problema anulării contractului pentru simulație, cum greșit susține recurenta.

În baza considerentelor mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar decizia atacată va fi menținută în întregime.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SRL Mănăstirea - prin lichidator judiciar C.I.D.A. împotriva deciziei nr. 198 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.