ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3811/2013

Asupra recursului de față, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 147/F/ Com din data de 1 iunie 2012, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, cu motivarea că bunurile indicate în procesul verbal sunt accesorii ale imobilului fără de care un hotel nu poate funcționa și care nu pot fi desprinse de bunul principal în cadrul unei vânzări prin licitație publică, iar reclamanta nu a făcut nicio dovadă că bunurile imobiliare revendicate nu ar fi aparținut imobilului ipotecat și ar fi fost aduse cu destinație specială să deservească hotelul.

Prin Decizia nr. 95 de la 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a II a civilă, maritimă și fluvială, a respins apelul declarat de reclamanta SC A.S.

SRL, reținând că motivele care au stat la baza hotărârii instanței de fond se corelează între ele și nu sunt susceptibile de interpretări contradictorii, reclamanta nu poate solicita restituirea bunurilor care fac parte din imobilul adjudecat de pârâtă întrucât hotelul T., în întregul său, a făcut obiectul executării silite și a fost adjudecat de pârâtă, în ceea ce privește critica reclamantei referitoare la aplicarea greșită a art. 1777 C. civ., s-a reținut că între dispozițiile convenționale și cele legale la care se referă reclamanta nu se identifică nicio limitare, iar procesele verbale din septembrie 2008 au fost încheiate ulterior executării silite și, respectiv, evacuării din spațiu a reclamantei, fiind semnate de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al societății pârâte și nici nu a fost împuternicită în acest scop și nu au valoarea unor contracte de depozit.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.S. SRL a solicitat admiterea recursului, în principal, modificarea deciziei civile, și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea acestora, s-a învederat că instanța de apel s-a pronunțat asupra inopozabilității proceselor verbale ce ar valora contracte de depozit, chestiune care nu a fost cerută prin apelul reclamantei, ci solicitată de intimată prin întâmpinare, nu s-a motivat soluția declarării inopozabilității/ nulității actelor juridice, nerespectându-se, astfel, prevederile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., s-au încălcat principiile „non reformatio in pejus" și „ tantum devolutum quantum appelatur", nu s-au arătat în baza căror probe s-a decis să se lipsească de efecte juridice procesele-verbale încheiate în septembrie 2008 și s-a reținut, în mod nelegal, că bunurile solicitate de reclamantă și-au pierdut caracterul de bunuri mobile din momentul încorporării acestora în bunul imobil hotel T., apreciindu-se că acestea fac parte din sfera bunurilor asupra cărora s-a întins ipoteca. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente : Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte va dispune respingerea acestuia, având în vedere că intimata avea posibilitatea de a reitera în fața instanței de apel toate apărările formulate în fața instanței de fond sau arătate prin întâmpinarea depusă la motivele de apel, raportat la dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora „ părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare." Așadar, prin efectul devolutiv al apelului, o parte care a câștigat la prima instanță poate opune în apel toate mijloacele de apărare prin care poate respinge pretenția îndreptată împotriva sa, deoarece având câștig de cauză la prima instanță, nu are interes să facă apel și nu îl poate face împotriva considerentelor avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii. Referitor la al doilea motiv de recurs, se constată că instanța de apel a făcut referire în motivare la întreg probatoriu administrat (declarații de martor, procesele verbale calificate drept contracte de custodie, înscrisurile emise de O.R.C.

și fișe de atribuții), apreciind în mod corect că acestea nu sunt opozabile intimatei deoarece nu au fost încheiate cu administratorul acesteia, singura persoană care putea angaja, din punct de vedere juridic, intimata. Critica privind reanalizarea probatoriului administrat în cauză (înscrisuri și martori) vizează netemeinicia deciziei recurate și nu nelegalitatea acesteia, or, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000, astfel încât va fi respins ca nefondat și motivul de recurs privind neindicarea probelor în baza cărora s-a decis lipsirea de efecte juridice a proceselor-verbale încheiate în septembrie 2008. Nefondat este și motivul de recurs referitor la încălcarea principiilor „non reformatio in pejus" și „ tantum devolutum quantum appelatur", întrucât instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, iar efectul devolutiv al apelului are consecințe și asupra probelor care pot fi administrate în această fază procesuală, instanța de apel fiind în drept să-și însușească faptele și motivele din sentința apelată, dacă înaintea sa nu se produc fapte noi și nu se invocă mijloace noi de apărare.

Ultimul motiv de recurs se referă la stabilirea naturii juridice a bunurilor ce se solicită a fi restituite și, având în vedere că acestea au devenit imobile prin destinație, Înalta Curte va respinge susținerea privind greșita aplicare a art. 1777 C. civ., prin executarea silită a contractului de ipotecă procedându-se, în mod corect, la transferul dreptului de proprietate asupra întregului Hotel Turist, inclusiv asupra bunurilor mobile ce îl dotau. Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Galați împotriva Deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga reclamanta SC A.S. SRL la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC S.I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Galați împotriva Deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială. Obligă reclamanta SC A.S. SRL la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC S.I. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.