ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3811/2013

Asupra recursului de față, analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Tribunalul

Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 147/F/ Com din data de 1 iunie 2012, a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanta SC A.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.I.

SRL, cu motivarea că bunurile indicate în procesul verbal sunt accesorii ale

imobilului fără de care un hotel nu poate funcționa și care nu pot fi desprinse

de bunul principal în cadrul unei vânzări prin licitație publică, iar

reclamanta nu a făcut nicio dovadă că bunurile imobiliare revendicate nu ar fi

aparținut imobilului ipotecat și ar fi fost aduse cu destinație specială să

deservească hotelul.

Prin

Decizia nr. 95 de la 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a II a civilă,

maritimă și fluvială, a respins apelul declarat de reclamanta SC A.S. SRL,

reținând că motivele care au stat la baza hotărârii instanței de fond se

corelează între ele și nu sunt susceptibile de interpretări contradictorii,

reclamanta nu poate solicita restituirea bunurilor care fac parte din imobilul

adjudecat de pârâtă întrucât hotelul T., în întregul său, a făcut obiectul

executării silite și a fost adjudecat de pârâtă, în ceea ce privește critica

reclamantei referitoare la aplicarea greșită a art. 1777 C. civ., s-a reținut

că între dispozițiile convenționale și cele legale la care se referă reclamanta

nu se identifică nicio limitare, iar procesele verbale din septembrie 2008 au

fost încheiate ulterior executării silite și, respectiv, evacuării din spațiu a

reclamantei, fiind semnate de o persoană care nu are calitatea de reprezentant

al societății pârâte și nici nu a fost împuternicită în acest scop și nu au

valoarea unor contracte de depozit.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.S. SRL a

solicitat admiterea recursului, în principal, modificarea deciziei civile, și,

pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, casarea

deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând drept

motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În

argumentarea acestora, s-a învederat că instanța de apel s-a pronunțat asupra

inopozabilității proceselor verbale ce ar valora contracte de depozit,

chestiune care nu a fost cerută prin apelul reclamantei, ci solicitată de

intimată prin întâmpinare, nu s-a motivat soluția declarării inopozabilității/

nulității actelor juridice, nerespectându-se, astfel, prevederile art. 261 pct.

5 C. proc. civ., s-au încălcat principiile „non reformatio in pejus" și „

tantum devolutum quantum appelatur", nu s-au arătat în baza căror probe

s-a decis să se lipsească de efecte juridice procesele-verbale încheiate în

septembrie 2008 și s-a reținut, în mod nelegal, că bunurile solicitate de

reclamantă și-au pierdut caracterul de bunuri mobile din momentul încorporării

acestora în bunul imobil hotel T., apreciindu-se că acestea fac parte din sfera

bunurilor asupra cărora s-a întins ipoteca.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma

motivelor de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente :

Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte va dispune

respingerea acestuia, având în vedere că intimata avea posibilitatea de a

reitera în fața instanței de apel toate apărările formulate în fața instanței

de fond sau arătate prin întâmpinarea depusă la motivele de apel, raportat la

dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „ părțile nu se

vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare

și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea

apelului ori în întâmpinare."

Așadar, prin efectul devolutiv al apelului, o parte

care a câștigat la prima instanță poate opune în apel toate mijloacele de

apărare prin care poate respinge pretenția îndreptată împotriva sa, deoarece

având câștig de cauză la prima instanță, nu are interes să facă apel și nu îl

poate face împotriva considerentelor avute în vedere de instanța de fond la

pronunțarea hotărârii.

Referitor la al doilea motiv de recurs, se constată că

instanța de apel a făcut referire în motivare la întreg probatoriu administrat

(declarații de martor, procesele verbale calificate drept contracte de

custodie, înscrisurile emise de O.R.C. și fișe de atribuții), apreciind în mod

corect că acestea nu sunt opozabile intimatei deoarece nu au fost încheiate cu

administratorul acesteia, singura persoană care putea angaja, din punct de

vedere juridic, intimata.

Critica privind reanalizarea probatoriului administrat în

cauză (înscrisuri și martori) vizează netemeinicia deciziei recurate și nu

nelegalitatea acesteia, or, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel nu

mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, pct. 10 și 11 ale art. 304 C.

proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât va fi respins ca

nefondat și motivul de recurs privind neindicarea probelor în baza cărora s-a

decis lipsirea de efecte juridice a proceselor-verbale încheiate în septembrie

2008.

Nefondat este și motivul de recurs referitor la încălcarea

principiilor „non reformatio in pejus" și „ tantum devolutum quantum

appelatur", întrucât instanța de apel a menținut hotărârea primei

instanțe, iar efectul devolutiv al apelului are consecințe și asupra probelor

care pot fi administrate în această fază procesuală, instanța de apel fiind în

drept să-și însușească faptele și motivele din sentința apelată, dacă înaintea

sa nu se produc fapte noi și nu se invocă mijloace noi de apărare.

Ultimul motiv de recurs se referă la stabilirea naturii

juridice a bunurilor ce se solicită a fi restituite și, având în vedere că

acestea au devenit imobile prin destinație, Înalta Curte va respinge susținerea

privind greșita aplicare a art. 1777 C. civ., prin executarea silită a

contractului de ipotecă procedându-se, în mod corect, la transferul dreptului de

proprietate asupra întregului Hotel Turist, inclusiv asupra bunurilor mobile ce

îl dotau.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC

A.S. SRL Galați împotriva Deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga reclamanta

SC A.S. SRL la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

către pârâta SC S.I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC

A.S. SRL Galați împotriva Deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială.

Obligă reclamanta SC A.S. SRL la plata sumei de 13.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC S.I. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.