ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5749/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5749/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie

2005, reclamanții F.M., F.V.I., F.A.G., F.L. și F.C. au chemat în judecată pe

pârâții Primarul Municipiului Caracal, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001

și Consiliul Municipal Caracal, solicitând instanței ca prin sentința ce se va

pronunța, să fie obligați pârâții la retrocedarea în natură a imobilelor din

Caracal, str. C.B. și B-dul A.C. cu terenul aferent construcțiilor, stabilirea

modului de preluare a imobilului de către stat în 1950, în sensul dacă a fost

preluat cu respectarea decretului de naționalizare și legilor în vigoare,

constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare intervenite între consiliul

local și diferite persoane fizice și juridice și, pe cale de consecință,

anularea Hotărârilor Consiliul Local nr. 14 din 29 februarie 2000 și nr. 16 din

24 martie 2000.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că împreună cu mama lor, P.F.T., au solicitat, atât în

temeiul Legii nr. 112/1995, cât și a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a

imobilului și terenului aferent, proprietatea autorului lor F.A., însă pârâții

nu au soluționat notificarea și nu s-au pronunțat cu privire la valabilitatea

actelor de înstrăinare, refuzând să întocmească răspunsul legal.

Reclamanții au

complinit cererea introductivă cu un capăt de cerere nou prin care au solicitat

anularea Dispoziției nr. 3569 din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Caracal, prin care s-a soluționat notificarea.

Prin Încheierea din

24 octombrie 2005, s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, reținându-se că

se afla în curs de soluționare un alt dosar având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind părți ale

imobilului solicitat de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001.

La solicitarea

reclamanților din 26 noiembrie 2009 cauza a fost repusă pe rol, depunându-se la

dosar, în copie, Sentința civilă nr. 4755 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de

Judecătoria Caracal în Dosarul nr. 3806.3/207/2007 și Decizia nr. 1348 din 16

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a schimbat în

parte Sentința civilă nr. 4755/2008.

La termenul din 7

ianuarie 2010, au formulat cereri de intervenție în interes propriu D.D., B.P.,

SC C. SRL și SC M.G. SNC, solicitând respingerea acțiunii reclamanților,

întrucât prin Decizia nr. 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a

respins acțiunea reclamanților privind constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare și pe cale de consecință s-a confirmat valabilitatea

titlurilor lor de proprietate.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâții au solicitat să se constate că există autoritate de

lucru judecat cu privire la capetele de cerere din acțiunea introductivă vizând

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și

constatarea lipsei titlului de preluare al statului asupra imobilului ce a

aparținut autorilor reclamanților, în raport de Sentința civilă 4755/2008 și

Decizia civilă 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Prin Sentința civilă

nr. 115 din 8 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt, a fost respinsă

excepția invocată de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.V.I. - decedat pe

parcursul procesului prin moștenitori F.M.A. și S.G., privind inadmisibilitatea

cererilor de intervenție formulate de intervenienții în interes propriu D.D.,

B.P., SC C. SRL și SC M.G. SNC.

S-a admis excepția

invocată de pârâții Primăria Caracal, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr.

10/2001, Consiliul Municipal Caracal privind autoritatea de lucru judecat și

s-au respins capetele de cerere privind modul de preluare a imobilului și

constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare conform art. 1201 C. civ.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, contestația reclamanților împotriva Dispoziției nr. 3569 din 26

septembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Caracal în temeiul Legii nr.

10/2001.

A fost respinsă

cererea de retrocedare în natură a imobilului și terenului din Caracal, str.

C.B. și B-dul A.C., județul Olt, în integralitatea lor, ca neîntemeiată.

Au fost admise

cererile de intervenție formulate de intervenienții D.D., B.P., SC C. SRL și SC

M.G. SNC Caracal.

S-a disjuns capătul

de cerere privind anularea Hotărârilor Consiliului Local Caracal cu nr. 14 din

29 februarie 2000 și nr. 16 din 24 martie 2000 și s-a înaintat secției

comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Olt spre competentă

soluționare.

Cu privire la

excepția invocată de reclamanți s-a constatat că aceasta este neîntemeiată,

câtă vreme reclamanții au capăt de cerere separat în acțiunea introductivă,

menținut și cu ocazia concluziilor în fond, prin care au solicitat retrocedarea

în natură a imobilelor și terenului, însă părți din imobile și terenuri au fost

vândute cu acte de vânzare-cumpărare către intervenienți, iar aceștia justifică

interesul propriu în apărarea proprietăților astfel dobândite.

În ce privește

excepția invocată prin întâmpinare de pârâți, vizând autoritatea de lucru

judecat cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și constatarea lipsei titlului

statului asupra imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților, s-a

constatat că aceasta este fondată.

Într-adevăr, aceste

cereri au format obiectul acțiunii introduse de reclamanți la Judecătoria

Caracal, finalizată prin Sentința civilă 4755/2008, modificată irevocabil prin

Decizia Curții de Apel Craiova 1348/2009, în sensul respingerii acțiunii sub

ambele capete de cerere, soluția fiind pronunțată în contradictoriu cu mai

mulți pârâți cumpărători, între care se regăsesc intervenienții D.D., B.P., SC

C. SRL și SC M.G. SNC Caracal.

Prin urmare, o nouă

judecată cu privire la aceleași cereri, aceleași părți, având același obiect și

calitate, nu mai este posibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile

autorității lucrului judecat conform dispozițiilor art. 1201 C. civ.

S-a reținut ca

neîntemeiată, de asemenea, contestația formulată de reclamanți împotriva

Dispoziției nr. 3569 din 26 septembrie 2005, întrucât spațiile - părți ale

imobilelor notificate, au fost înstrăinate anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, iar actele de înstrăinare au fost confirmate, din punctul de

vedere al legalității, prin respingerea acțiunii având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Au fost invocate

prevederile art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) și

art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În raport de această

situație, s-a constatat că dispoziția contestată este legală și temeinică.

În ceea ce privește

capătul de cerere care vizează anularea Hotărârilor Consiliului Local nr. 15 și

16/2000 prin care s-a aprobat vânzarea la licitație a spațiilor comerciale s-a

constatat că nu este în competența materială a secției civile a tribunalului,

motiv pentru care, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2001, acesta a fost

disjuns pentru a fi înaintat spre competentă soluționare secției comerciale și

de contencios administrativ a Tribunalului Olt.

Prin Decizia civilă

nr. 112 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul

declarat de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A., S.G., împotriva

Sentinței civile nr. 115 din 8 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt.

A fost schimbată în

parte sentința, în sensul că a fost respinsă excepția autorității de lucru

judecat formulată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței.

Au fost respinse

apelurile formulate de pârâții Primăria Municipiului Caracal, Comisia locală de

aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal și Consiliul Local Caracal, cu sediul în

Caracal, județul Olt, împotriva aceleiași sentințe.

Prin Decizia civilă

nr. 1644 din 23 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C.,

F.M.A. și S.G. împotriva Deciziei nr. 1123 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel

Craiova.

S-a casat decizia și

s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

S-a reținut că

hotărârea instanței de apel este contradictorie, în condițiile în care în

considerentele deciziei instanța analizează amplu excepția autorității lucrului

judecat, constatând că această excepție operează, în timp ce în dispozitiv este

menționată o soluție diametral opusă, în sensul admiterii apelului declarat de

reclamanți, schimbării în parte a sentinței și respingerii excepției

autorității lucrului judecat.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată sub nr. 3917/104/2005*, curtea de apel reținând

următoarele:

Este neîntemeiată

critica formulată de apelanți în privința disjungerii capătului de cerere

privind anularea Hotărârilor Consiliului Local Caracal, înregistrate sub nr. 14

din 29 februarie 2000 și nr. 16 din 24 martie 2000, în condițiile în care

competența soluționării acestui capăt de cerere aparține secției comerciale și

de contencios administrativ a Tribunalului Olt, instanță căreia i s-a înaintat

spre competentă soluționare acest capăt de cerere.

În privința capetelor

de cerere privind modul de preluare a imobilului în litigiu și constatarea

nulității actelor de vânzare-cumpărare, tribunalul a aplicat corect prevederile

art. 1201 C. civ., în condițiile în care este incidentă excepția autorității de

lucru judecat, prin Sentința civilă nr. 4755/2008, modificată irevocabil prin

Decizia civilă nr. 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

respingându-se acțiunea reclamanților privind constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare și constatarea lipsei titlului statului

asupra imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților.

În privința

soluționării contestației formulată împotriva Dispoziției nr. 3569 din 26

septembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Caracal, și a cererii de

retrocedare în natură a imobilului și terenului situat în Caracal, str. C.B. și

B-dul. A.C., județul Olt, instanța de fond a reținut întemeiat că dispoziția

emisă de primar, prin care s-au restituit în natură o parte din imobilele

notificate de reclamanți, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru părțile

din imobil ce nu pot fi restituite în natură, este legală și temeinică.

Imobilele pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri au făcut obiectul

unor contracte de vânzare-cumpărare, a căror valabilitate a fost menținută prin

respingerea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare, fiind incidente prevederile art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, în raport de care se stabilesc măsuri reparatorii prin

echivalent, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă.

Sunt nefondate

criticile din apelul formulat de reclamanți în care se susține că modul de

soluționare al acțiunii privind constatarea nulității absolute a contactelor de

vânzare-cumpărare nu a vizat cercetarea fondului acelei cauze, ce a fost

soluționată în baza excepției prescripției dreptului la acțiune. Dreptul la

acțiune al reclamanților de a solicita constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare, prin care Primăria Caracal a înstrăinat o parte din spațiile

ce compun imobilele în litigiu, a fost deja exercitat de către aceștia,

nemaiavând posibilitatea ca într-un nou litigiu să formuleze aceleași cereri,

chiar dacă sunt formulate pe cale incidentală, întrucât examinarea acelorași

solicitări ar încălca principiul autorității de lucru judecat, instituit de

art. 1201 C. civ., text legal ce operează și în situația în care primul litigiu

a fost soluționat în baza excepției prescripției dreptului la acțiune.

Sunt irelevante

aspectele invocate în apel referitoare la faptul că nu au fost citate în

prezenta cauză, în calitate de pârâți, persoanele care au cumpărat spațiile

înstrăinate prin acte de vânzare-cumpărare, în actualul litigiu existând

identitate în privința apelanților-reclamanți și apelantei-pârâte Primăria

Municipiului Caracal, părți ce au avut aceeași calitate procesuală și în

litigiul finalizat prin Sentința civilă nr. 4755/2008, modificată irevocabil

prin Decizia civilă nr. 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În actualul cadru

procesual, aspectele invocate în apelul reclamanților referitoare la motivele

pentru care a fost promovată acțiunea în constatarea nulității actelor de

vânzare-cumpărare, cu depășirea termenului prevăzut de lege nu pot fi

examinate, în condițiile în care aceste motive puteau fi invocate numai în

litigiul anterior, soluționat în baza excepției prescripției dreptului la

acțiune, neputând fi analizate susținerile referitoare la emiterea cu

întârziere a dispoziției și la consecințele produse.

Este nefondată și

critica din apelul reclamanților în care se susține că instanța nu a avut în

vedere preluarea fără titlu valabil a imobilului în litigiu.

În raport de

prevederile Legii nr. 10/2001, preluarea cu sau fără titlu valabil a unui bun

imobil a prezentat importanță numai în privința imobilelor care erau

înstrăinate la data apariției legii și numai în măsura în care erau contestate

în termenul legal actele de înstrăinare, fiind verificată pe fond legalitatea

acestora, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 27 și art. 46

din lege, în forma pe care acestea o aveau în decembrie 2004.

Pentru restul

imobilelor ce au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, stabilirea modului de restituire în natură sau prin echivalent s-a făcut

prin raportare la alte criterii, decât criteriul valabilității titlului de

preluare de către stat, fiind astfel irelevantă verificarea legalității și

temeiniciei dispoziției contestate, în privința preluării de stat a imobilului

cu titlu valabil sau fără titlu valabil. Imobilele în litigiu nu se mai află în

patrimoniul municipiului Caracal, situație în care dispoziția emisă de primar

este legală, nemaiputându-se dispune de aceste imobile.

În contextul în care

nu era posibilă restituirea în natură a spațiilor din imobil, ce nu se mai

aflau în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, nu a fost posibilă

nici restituirea terenului aferent ce a fost înstrăinat odată cu spațiile din

construcție, tribunalul aplicând corect prevederile art. 21 alin. (1) și (2) și

art. 29 din Legea nr. 10/2001, în privința îndreptățirii reclamanților la

acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În privința cererilor

de intervenție formulate în cauză, tribunalul a aplicat corect dispozițiile

art. 49 C. proc. civ., în condițiile în care intervenienții au cumpărat părți

din imobilul în litigiu, iar actele de dobândire nu au fost desființate,

justificându-se existența dreptului acestora de a interveni în proces în

interes propriu, pentru apărarea drepturilor dobândite.

Ca urmare, prin

Decizia nr. 304 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și S.G. și de pârâții

Primăria Municipiului Caracal, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001

Caracal, Consiliul Local Caracal, împotriva Sentinței civile nr. 115 din 8

februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3917/194/2005.

Împotriva menționatei

hotărâri, au declarat recurs reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și

S.G., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., au susținut următoarele:

- hotărârea atacată

este nelegală, întrucât motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și

străine de natura pricinii, dat fiind că actele depuse în cauză au fost greșit

interpretate, ceea ce a schimbat înțelesul lămurit al acestora.

S-a susținut, astfel,

că a fost greșit soluționată excepția autorității de lucru judecat privind

capătul de cerere care a vizat stabilirea modului de preluare a imobilului în

litigiu de către stat (respectiv nevalabilitatea preluării), prin raportare la

considerentele Deciziei nr. 1349/2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În această cauză,

condiția interesului a fost analizată prin raportare la capătul de cerere care

a vizat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, care însă nu pot fi

fundamentate pe nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

Or, potrivit

acestora, respectiv art. 25 din Legea nr. 10/2001, termenul stabilit în mod

imperativ de dispozițiile legii speciale, privitor la momentul până la care

trebuie formulată notificarea, se socotește de la data comunicării datelor

privind persoanele (altele decât notificatul) care dețin părți din imobil

(care, în speță, nu au fost comunicate).

Fraudarea

dispozițiilor legale nu poate produce consecințe juridice, în sensul

sancționării persoanei care a fost victima unei astfel de conduite, motiv

pentru care refuzul examinării cererii reclamanților (pentru soluționarea pe

fond a notificării) nu poate fi permis.

Termenul de 1 an

stipulat de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit

succesiv, din rațiuni determinate de realitățile vizând modalitatea concretă de

aplicare a dispozițiilor legale speciale.

Obligația de

comunicare a tuturor datelor privind partea din imobil pe care nu ar deține-o

unitatea notificată, este imperativă.

Examinarea judiciară

a cererilor care vizează retrocedarea bunului, obiect al notificării, din

perspectiva legii speciale, se impune a fi realizată unitar, prin raportare la

toate dispozițiile legale speciale și actele/lucrările dosarului.

Din această

perspectivă, considerentele deciziei apar ca fiind străine de natura pricinii,

nefiind lămurite care sunt porțiunile din imobil imposibil de restituit.

- decizia pronunțată

în apel nu analizează sub niciun aspect chestiunile referitoare la nulitatea

actelor de înstrăinare sub pretextul existenței Sentinței civile nr. 4755/2008,

astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1348/2009 a Curții de Apel

Craiova, sens în care au arătat ca fiind greșită argumentația ce susține

admiterea excepției autorității de lucru judecat, fiind una care excede

cadrului judecății.

- hotărârea este

nelegală, rezultat al aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor legale

incidente în cauză (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

S-a susținut în acest

sens ca fiind fără corespondent în actele și lucrările dosarului concluzia

privind imposibilitatea restituirii imobilului în natură, rezultat al ignorării

dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 și 11 din

Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură.

A dovedit că actele

de înstrăinare a unor părți din imobil nu au fost niciodată comunicate

proprietarilor, astfel încât, fiind preluat fără titlu valabil de către stat,

bunul în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul acestora, motiv pentru

care, în acord cu prevederile art. 1, 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, a solicitat admiterea acțiunii.

Din această

perspectivă, se vădește a fi nelegală și soluția disjungerii cererilor deduse

judecății.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Prioritar, în

conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., procedând la

analiza excepției nulității căii de atac justificat de imposibilitatea

încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate de textul art.

304 C. proc. civ., se constată, că, dimpotrivă, calea de atac dedusă judecății

este motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

precizate în ședința publică ca aparținând motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., iar argumentele dezvoltate în susținerea acestui

motiv de recurs pot fi subsumate cazului de nelegalitate invocat.

Ca urmare, constatând

ca neîntemeiată excepția invocată, urmează ca aceasta să fie respinsă în

consecință.

Cu privire la fondul

cauzei, se constată ca nefondate criticile formulate, pentru considerentele:

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea hotărârii se poate cere (...)

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipostazele în care se

poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. sunt dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între

considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii,

iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre

dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv

și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare

în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a

acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura

pricinii.

Numai în măsura în

care motivarea/nemotivarea are conotații care vizează nelegalitatea hotărârii,

criticile privind operațiunea de motivare a hotărârii pot fi subsumate cazului

de nelegalitate evocat, în caz contrar acestea constituindu-se în motive de

netemeinicie a hotărârii atacate, ce nu sunt susceptibile a fi invocate în

calea de atac dedusă judecății.

Or, în speță, în

dezvoltarea motivului de recurs analizat, recurenții au susținut că hotărârea

atacată este nelegală, deoarece motivele pe care se sprijină sunt contradictorii

și străine de natura pricinii, întrucât actele depuse în cauză au fost greșit

interpretate, ceea ce a schimbat înțelesul lămurit al acestora.

Astfel, se constată,

pe de o parte, că invocarea acestui caz de nelegalitate s-a făcut exclusiv

formal, întrucât nu a fost dezvoltată nicio critică în susținerea sa, expunerea

ipotezei textului art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nefiind aptă să antreneze

controlul judiciar specific căii de atac a recursului, iar, pe de altă parte,

dezvoltarea criticii menționate se vădește a fi un amalgam între ipoteza normei

menționate, ce aparține art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și cea stipulată de

prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la actele depuse în

cauză în probațiune, care au fost greșit interpretate.

Or, motivul de recurs

menționat urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când

judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit

căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Textul legal arătat vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în

justiție, înțeles ca negotium, iar nu greșita interpretare a actelor depuse în

probațiune, cu referire la cadrul procesual ori la stabilirea/reținerea unei

situații de fapt greșite cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale, caz

în care criticile astfel dezvoltate pot fi subsumate, în conformitate cu

prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținut, de altfel, de către

reclamanți cu prilejul dezbaterii cauzei.

Analizând hotărârea

atacată în raport de motivul de recurs menționat, astfel cum a fost acesta

dezvoltat, se constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 45 alin. (5) (în numerotarea actuală) din Legea nr. 10/2001

"prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate,

dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în

vigoare a legii". Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14

februarie 2001, iar termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din actuala

numerotare, a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr.

109/2001 și, respectiv, O.U.G. nr. 145/2001, împlinindu-se la data de 14 august

exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare

a imobilelor preluate în mod abuziv de stat doar în intervalul 14 februarie

2001 - 14 august 2002.

Asupra

constituționalității dispozițiilor legale menționate s-a pronunțat și Curtea

Constituțională (nr. 167, 249, 212 și nr. 276), care a considerat că

legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele exercitării

dreptului de proprietate în temeiul art. 44 alin. (1) teza II și art. 136 alin.

(5) din Constituție și are drept scop evitarea unei stări de incertitudine

prelungite în ceea ce privește securitatea raporturilor juridice civile.

Or, în speță, în

legătură cu acest aspect, legal s-a reținut atât imposibilitatea repunerii în

discuție a unei chestiuni tranșate judiciar irevocabil (prin Sentința civilă

nr. 4755/2008, modificată prin Decizia nr. 1348/2009 a Curții de Apel Craiova),

cât și a irelevanței modificării cadrului procesual în prezenta cauză (în care

nu au mai fost indicați în calitate de pârâți și cumpărătorii bunurilor

solicitate), esențial fiind că anterior, cu putere de lucru judecat, s-a decis

în sensul respingerii cererii reclamanților de constatare a nulității absolute

a actelor de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul litigios.

Corect s-a decis a fi

irelevant aspectul valabilității/nevalabilității titlului statului în speța

dedusă judecății, justificat de faptul că legea specială, Legea nr. 10/2001,

include în câmpul său de aplicațiune imobilele preluate în mod abuziv de stat,

în sensul legii prin "preluare abuzivă" înțelegându-se preluarea

bunurilor vizate de corpul legii speciale cu sau fără titlu, astfel încât

analizarea acestei chestiuni, în contextul menționat, se vădește, cum legal s-a

decis, a fi inutilă.

De asemenea, din

dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că restituirea

bunului în natură, fondată pe dispozițiile legii speciale, este condiționată de

constatarea nulității actelor de transmisiune vizând bunul ce face obiectul

procedurii reglementate de această lege. Într-adevăr, din economia

reglementărilor cuprinse în corpul său, rezultă că nulitatea actelor de

înstrăinare a imobilului ce intră sub incidența acestei reglementări constituie

o chestiune prejudicială, a cărei soluție are o înrâurire covârșitoare supus

dreptului dedus procedurii de restituire în natură a bunurilor incluse în

câmpul său de reglementare.

Or, așa cum s-a

arătat mai sus, atâta vreme cât irevocabil s-a decis în sensul respingerii

cererii de anulare a actelor de transmisiune, legal s-a decis în sensul

imposibilității restituirii bunului solicitat în natură, soluție conformă

textului legii speciale.

Sunt nefondate și

criticile privind greșita disjungere a cererii de anulare a unor acte

administrative, justificat de respectarea normelor speciale de competență în

soluționarea unei atare cereri, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea nr.

554/2001, perspectivă în raport cu care, de asemenea, recursul nu poate fi

primit.

Ca urmare, constatând

că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 (1) C.

proc. civ., recursul dedus judecății urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimații D.D., B.P., SC M.G. SNC și SC C.

SRL.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și

S.G. împotriva Deciziei nr. 304 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ