ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5749/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2005, reclamanții F.M., F.V.I., F.A.G., F.L. și F.C. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Caracal, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Consiliul Municipal Caracal, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la retrocedarea în natură a imobilelor din Caracal, str. C.B. și B-dul A.C.

cu terenul aferent construcțiilor, stabilirea modului de preluare a imobilului de către stat în 1950, în sensul dacă a fost preluat cu respectarea decretului de naționalizare și legilor în vigoare, constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare intervenite între consiliul local și diferite persoane fizice și juridice și, pe cale de consecință, anularea Hotărârilor Consiliul Local nr. 14 din 29 februarie 2000 și nr. 16 din 24 martie 2000. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că împreună cu mama lor, P.F.T., au solicitat, atât în temeiul Legii nr. 112/1995, cât și a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului și terenului aferent, proprietatea autorului lor F.A., însă pârâții nu au soluționat notificarea și nu s-au pronunțat cu privire la valabilitatea actelor de înstrăinare, refuzând să întocmească răspunsul legal.

Reclamanții au complinit cererea introductivă cu un capăt de cerere nou prin care au solicitat anularea Dispoziției nr. 3569 din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Caracal, prin care s-a soluționat notificarea. Prin Încheierea din 24 octombrie 2005, s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, reținându-se că se afla în curs de soluționare un alt dosar având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare privind părți ale imobilului solicitat de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001. La solicitarea reclamanților din 26 noiembrie 2009 cauza a fost repusă pe rol, depunându-se la dosar, în copie, Sentința civilă nr. 4755 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. 3806.3/207/2007 și Decizia nr. 1348 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a schimbat în parte Sentința civilă nr. 4755/2008.

La termenul din 7 ianuarie 2010, au formulat cereri de intervenție în interes propriu D.D., B.P., SC C. SRL și SC M.G. SNC, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, întrucât prin Decizia nr. 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins acțiunea reclamanților privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și pe cale de consecință s-a confirmat valabilitatea titlurilor lor de proprietate. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții au solicitat să se constate că există autoritate de lucru judecat cu privire la capetele de cerere din acțiunea introductivă vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și constatarea lipsei titlului de preluare al statului asupra imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților, în raport de Sentința civilă 4755/2008 și Decizia civilă 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Prin Sentința civilă nr. 115 din 8 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt, a fost respinsă excepția invocată de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.V.I. - decedat pe parcursul procesului prin moștenitori F.M.A. și S.G., privind inadmisibilitatea cererilor de intervenție formulate de intervenienții în interes propriu D.D., B.P., SC C. SRL și SC M.G. SNC. S-a admis excepția invocată de pârâții Primăria Caracal, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Consiliul Municipal Caracal privind autoritatea de lucru judecat și s-au respins capetele de cerere privind modul de preluare a imobilului și constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare conform art. 1201 C. civ. A fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația reclamanților împotriva Dispoziției nr. 3569 din 26 septembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Caracal în temeiul Legii nr. 10/2001.

A fost respinsă cererea de retrocedare în natură a imobilului și terenului din Caracal, str. C.B. și B-dul A.C., județul Olt, în integralitatea lor, ca neîntemeiată. Au fost admise cererile de intervenție formulate de intervenienții D.D., B.P., SC C. SRL și SC M.G. SNC Caracal. S-a disjuns capătul de cerere privind anularea Hotărârilor Consiliului Local Caracal cu nr. 14 din 29 februarie 2000 și nr. 16 din 24 martie 2000 și s-a înaintat secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Olt spre competentă soluționare.

Cu privire la excepția invocată de reclamanți s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme reclamanții au capăt de cerere separat în acțiunea introductivă, menținut și cu ocazia concluziilor în fond, prin care au solicitat retrocedarea în natură a imobilelor și terenului, însă părți din imobile și terenuri au fost vândute cu acte de vânzare-cumpărare către intervenienți, iar aceștia justifică interesul propriu în apărarea proprietăților astfel dobândite. În ce privește excepția invocată prin întâmpinare de pârâți, vizând autoritatea de lucru judecat cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și constatarea lipsei titlului statului asupra imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților, s-a constatat că aceasta este fondată.

Într-adevăr, aceste cereri au format obiectul acțiunii introduse de reclamanți la Judecătoria Caracal, finalizată prin Sentința civilă 4755/2008, modificată irevocabil prin Decizia Curții de Apel Craiova 1348/2009, în sensul respingerii acțiunii sub ambele capete de cerere, soluția fiind pronunțată în contradictoriu cu mai mulți pârâți cumpărători, între care se regăsesc intervenienții D.D., B.P., SC C. SRL și SC M.G. SNC Caracal. Prin urmare, o nouă judecată cu privire la aceleași cereri, aceleași părți, având același obiect și calitate, nu mai este posibilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile autorității lucrului judecat conform dispozițiilor art. 1201 C. civ.

S-a reținut ca neîntemeiată, de asemenea, contestația formulată de reclamanți împotriva Dispoziției nr. 3569 din 26 septembrie 2005, întrucât spațiile - părți ale imobilelor notificate, au fost înstrăinate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar actele de înstrăinare au fost confirmate, din punctul de vedere al legalității, prin respingerea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Au fost invocate prevederile art. 1 alin. (2), art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 29 din Legea nr. 10/2001. În raport de această situație, s-a constatat că dispoziția contestată este legală și temeinică.

În ceea ce privește capătul de cerere care vizează anularea Hotărârilor Consiliului Local nr. 15 și 16/2000 prin care s-a aprobat vânzarea la licitație a spațiilor comerciale s-a constatat că nu este în competența materială a secției civile a tribunalului, motiv pentru care, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2001, acesta a fost disjuns pentru a fi înaintat spre competentă soluționare secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Olt. Prin Decizia civilă nr. 112 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A., S.G., împotriva Sentinței civile nr. 115 din 8 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt.

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Au fost respinse apelurile formulate de pârâții Primăria Municipiului Caracal, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal și Consiliul Local Caracal, cu sediul în Caracal, județul Olt, împotriva aceleiași sentințe. Prin Decizia civilă nr. 1644 din 23 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și S.G. împotriva Deciziei nr. 1123 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova.

S-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. S-a reținut că hotărârea instanței de apel este contradictorie, în condițiile în care în considerentele deciziei instanța analizează amplu excepția autorității lucrului judecat, constatând că această excepție operează, în timp ce în dispozitiv este menționată o soluție diametral opusă, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți, schimbării în parte a sentinței și respingerii excepției autorității lucrului judecat.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 3917/104/2005*, curtea de apel reținând următoarele: Este neîntemeiată critica formulată de apelanți în privința disjungerii capătului de cerere privind anularea Hotărârilor Consiliului Local Caracal, înregistrate sub nr. 14 din 29 februarie 2000 și nr. 16 din 24 martie 2000, în condițiile în care competența soluționării acestui capăt de cerere aparține secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Olt, instanță căreia i s-a înaintat spre competentă soluționare acest capăt de cerere.

În privința capetelor de cerere privind modul de preluare a imobilului în litigiu și constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare, tribunalul a aplicat corect prevederile art. 1201 C. civ., în condițiile în care este incidentă excepția autorității de lucru judecat, prin Sentința civilă nr. 4755/2008, modificată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, respingându-se acțiunea reclamanților privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și constatarea lipsei titlului statului asupra imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților. În privința soluționării contestației formulată împotriva Dispoziției nr. 3569 din 26 septembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Caracal, și a cererii de retrocedare în natură a imobilului și terenului situat în Caracal, str. C.B.

și B-dul. A.C., județul Olt, instanța de fond a reținut întemeiat că dispoziția emisă de primar, prin care s-au restituit în natură o parte din imobilele notificate de reclamanți, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru părțile din imobil ce nu pot fi restituite în natură, este legală și temeinică. Imobilele pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, a căror valabilitate a fost menținută prin respingerea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, fiind incidente prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă.

Sunt nefondate criticile din apelul formulat de reclamanți în care se susține că modul de soluționare al acțiunii privind constatarea nulității absolute a contactelor de vânzare-cumpărare nu a vizat cercetarea fondului acelei cauze, ce a fost soluționată în baza excepției prescripției dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune al reclamanților de a solicita constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, prin care Primăria Caracal a înstrăinat o parte din spațiile ce compun imobilele în litigiu, a fost deja exercitat de către aceștia, nemaiavând posibilitatea ca într-un nou litigiu să formuleze aceleași cereri, chiar dacă sunt formulate pe cale incidentală, întrucât examinarea acelorași solicitări ar încălca principiul autorității de lucru judecat, instituit de art. 1201 C. civ., text legal ce operează și în situația în care primul litigiu a fost soluționat în baza excepției prescripției dreptului la acțiune.

Sunt irelevante aspectele invocate în apel referitoare la faptul că nu au fost citate în prezenta cauză, în calitate de pârâți, persoanele care au cumpărat spațiile înstrăinate prin acte de vânzare-cumpărare, în actualul litigiu existând identitate în privința apelanților-reclamanți și apelantei-pârâte Primăria Municipiului Caracal, părți ce au avut aceeași calitate procesuală și în litigiul finalizat prin Sentința civilă nr. 4755/2008, modificată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1348/2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În actualul cadru procesual, aspectele invocate în apelul reclamanților referitoare la motivele pentru care a fost promovată acțiunea în constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare, cu depășirea termenului prevăzut de lege nu pot fi examinate, în condițiile în care aceste motive puteau fi invocate numai în litigiul anterior, soluționat în baza excepției prescripției dreptului la acțiune, neputând fi analizate susținerile referitoare la emiterea cu întârziere a dispoziției și la consecințele produse. Este nefondată și critica din apelul reclamanților în care se susține că instanța nu a avut în vedere preluarea fără titlu valabil a imobilului în litigiu.

În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, preluarea cu sau fără titlu valabil a unui bun imobil a prezentat importanță numai în privința imobilelor care erau înstrăinate la data apariției legii și numai în măsura în care erau contestate în termenul legal actele de înstrăinare, fiind verificată pe fond legalitatea acestora, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 27 și art. 46 din lege, în forma pe care acestea o aveau în decembrie 2004. Pentru restul imobilelor ce au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilirea modului de restituire în natură sau prin echivalent s-a făcut prin raportare la alte criterii, decât criteriul valabilității titlului de preluare de către stat, fiind astfel irelevantă verificarea legalității și temeiniciei dispoziției contestate, în privința preluării de stat a imobilului cu titlu valabil sau fără titlu valabil.

Imobilele în litigiu nu se mai află în patrimoniul municipiului Caracal, situație în care dispoziția emisă de primar este legală, nemaiputându-se dispune de aceste imobile. În contextul în care nu era posibilă restituirea în natură a spațiilor din imobil, ce nu se mai aflau în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, nu a fost posibilă nici restituirea terenului aferent ce a fost înstrăinat odată cu spațiile din construcție, tribunalul aplicând corect prevederile art. 21 alin. (1) și (2) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, în privința îndreptățirii reclamanților la acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În privința cererilor de intervenție formulate în cauză, tribunalul a aplicat corect dispozițiile art. 49 C. proc.

civ., în condițiile în care intervenienții au cumpărat părți din imobilul în litigiu, iar actele de dobândire nu au fost desființate, justificându-se existența dreptului acestora de a interveni în proces în interes propriu, pentru apărarea drepturilor dobândite. Ca urmare, prin Decizia nr. 304 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și S.G. și de pârâții Primăria Municipiului Caracal, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Caracal, Consiliul Local Caracal, împotriva Sentinței civile nr. 115 din 8 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3917/194/2005.

Împotriva menționatei hotărâri, au declarat recurs reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și S.G., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., au susținut următoarele: - hotărârea atacată este nelegală, întrucât motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura pricinii, dat fiind că actele depuse în cauză au fost greșit interpretate, ceea ce a schimbat înțelesul lămurit al acestora. S-a susținut, astfel, că a fost greșit soluționată excepția autorității de lucru judecat privind capătul de cerere care a vizat stabilirea modului de preluare a imobilului în litigiu de către stat (respectiv nevalabilitatea preluării), prin raportare la considerentele Deciziei nr. 1349/2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În această cauză, condiția interesului a fost analizată prin raportare la capătul de cerere care a vizat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, care însă nu pot fi fundamentate pe nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie. Or, potrivit acestora, respectiv art. 25 din Legea nr. 10/2001, termenul stabilit în mod imperativ de dispozițiile legii speciale, privitor la momentul până la care trebuie formulată notificarea, se socotește de la data comunicării datelor privind persoanele (altele decât notificatul) care dețin părți din imobil (care, în speță, nu au fost comunicate). Fraudarea dispozițiilor legale nu poate produce consecințe juridice, în sensul sancționării persoanei care a fost victima unei astfel de conduite, motiv pentru care refuzul examinării cererii reclamanților (pentru soluționarea pe fond a notificării) nu poate fi permis.

Termenul de 1 an stipulat de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv, din rațiuni determinate de realitățile vizând modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor legale speciale. Obligația de comunicare a tuturor datelor privind partea din imobil pe care nu ar deține-o unitatea notificată, este imperativă. Examinarea judiciară a cererilor care vizează retrocedarea bunului, obiect al notificării, din perspectiva legii speciale, se impune a fi realizată unitar, prin raportare la toate dispozițiile legale speciale și actele/lucrările dosarului. Din această perspectivă, considerentele deciziei apar ca fiind străine de natura pricinii, nefiind lămurite care sunt porțiunile din imobil imposibil de restituit.

- decizia pronunțată în apel nu analizează sub niciun aspect chestiunile referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare sub pretextul existenței Sentinței civile nr. 4755/2008, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1348/2009 a Curții de Apel Craiova, sens în care au arătat ca fiind greșită argumentația ce susține admiterea excepției autorității de lucru judecat, fiind una care excede cadrului judecății. - hotărârea este nelegală, rezultat al aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). S-a susținut în acest sens ca fiind fără corespondent în actele și lucrările dosarului concluzia privind imposibilitatea restituirii imobilului în natură, rezultat al ignorării dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură.

A dovedit că actele de înstrăinare a unor părți din imobil nu au fost niciodată comunicate proprietarilor, astfel încât, fiind preluat fără titlu valabil de către stat, bunul în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul acestora, motiv pentru care, în acord cu prevederile art. 1, 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a solicitat admiterea acțiunii. Din această perspectivă, se vădește a fi nelegală și soluția disjungerii cererilor deduse judecății. Referitor la calea de atac dedusă judecății, se constată următoarele: Prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., procedând la analiza excepției nulității căii de atac justificat de imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate de textul art. 304 C. proc.

civ., se constată, că, dimpotrivă, calea de atac dedusă judecății este motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precizate în ședința publică ca aparținând motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar argumentele dezvoltate în susținerea acestui motiv de recurs pot fi subsumate cazului de nelegalitate invocat. Ca urmare, constatând ca neîntemeiată excepția invocată, urmează ca aceasta să fie respinsă în consecință. Cu privire la fondul cauzei, se constată ca nefondate criticile formulate, pentru considerentele: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea hotărârii se poate cere (...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt dintre cele mai diferite: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Numai în măsura în care motivarea/nemotivarea are conotații care vizează nelegalitatea hotărârii, criticile privind operațiunea de motivare a hotărârii pot fi subsumate cazului de nelegalitate evocat, în caz contrar acestea constituindu-se în motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ce nu sunt susceptibile a fi invocate în calea de atac dedusă judecății. Or, în speță, în dezvoltarea motivului de recurs analizat, recurenții au susținut că hotărârea atacată este nelegală, deoarece motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât actele depuse în cauză au fost greșit interpretate, ceea ce a schimbat înțelesul lămurit al acestora. Astfel, se constată, pe de o parte, că invocarea acestui caz de nelegalitate s-a făcut exclusiv formal, întrucât nu a fost dezvoltată nicio critică în susținerea sa, expunerea ipotezei textului art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nefiind aptă să antreneze controlul judiciar specific căii de atac a recursului, iar, pe de altă parte, dezvoltarea criticii menționate se vădește a fi un amalgam între ipoteza normei menționate, ce aparține art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și cea stipulată de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la actele depuse în cauză în probațiune, care au fost greșit interpretate. Or, motivul de recurs menționat urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Textul legal arătat vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție, înțeles ca negotium, iar nu greșita interpretare a actelor depuse în probațiune, cu referire la cadrul procesual ori la stabilirea/reținerea unei situații de fapt greșite cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale, caz în care criticile astfel dezvoltate pot fi subsumate, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținut, de altfel, de către reclamanți cu prilejul dezbaterii cauzei.

Analizând hotărârea atacată în raport de motivul de recurs menționat, astfel cum a fost acesta dezvoltat, se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (5) (în numerotarea actuală) din Legea nr. 10/2001 "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii". Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din actuala numerotare, a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și, respectiv, O.U.G.

nr. 145/2001, împlinindu-se la data de 14 august 2002. Legiuitorul a permis astfel titularului dreptului subiectiv pretins exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv de stat doar în intervalul 14 februarie 2001 - 14 august 2002. Asupra constituționalității dispozițiilor legale menționate s-a pronunțat și Curtea Constituțională (nr. 167, 249, 212 și nr. 276), care a considerat că legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele exercitării dreptului de proprietate în temeiul art. 44 alin. (1) teza II și art. 136 alin. (5) din Constituție și are drept scop evitarea unei stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește securitatea raporturilor juridice civile.

Or, în speță, în legătură cu acest aspect, legal s-a reținut atât imposibilitatea repunerii în discuție a unei chestiuni tranșate judiciar irevocabil (prin Sentința civilă nr. 4755/2008, modificată prin Decizia nr. 1348/2009 a Curții de Apel Craiova), cât și a irelevanței modificării cadrului procesual în prezenta cauză (în care nu au mai fost indicați în calitate de pârâți și cumpărătorii bunurilor solicitate), esențial fiind că anterior, cu putere de lucru judecat, s-a decis în sensul respingerii cererii reclamanților de constatare a nulității absolute a actelor de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul litigios.

Corect s-a decis a fi irelevant aspectul valabilității/nevalabilității titlului statului în speța dedusă judecății, justificat de faptul că legea specială, Legea nr. 10/2001, include în câmpul său de aplicațiune imobilele preluate în mod abuziv de stat, în sensul legii prin "preluare abuzivă" înțelegându-se preluarea bunurilor vizate de corpul legii speciale cu sau fără titlu, astfel încât analizarea acestei chestiuni, în contextul menționat, se vădește, cum legal s-a decis, a fi inutilă. De asemenea, din dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că restituirea bunului în natură, fondată pe dispozițiile legii speciale, este condiționată de constatarea nulității actelor de transmisiune vizând bunul ce face obiectul procedurii reglementate de această lege.

Într-adevăr, din economia reglementărilor cuprinse în corpul său, rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilului ce intră sub incidența acestei reglementări constituie o chestiune prejudicială, a cărei soluție are o înrâurire covârșitoare supus dreptului dedus procedurii de restituire în natură a bunurilor incluse în câmpul său de reglementare. Or, așa cum s-a arătat mai sus, atâta vreme cât irevocabil s-a decis în sensul respingerii cererii de anulare a actelor de transmisiune, legal s-a decis în sensul imposibilității restituirii bunului solicitat în natură, soluție conformă textului legii speciale. Sunt nefondate și criticile privind greșita disjungere a cererii de anulare a unor acte administrative, justificat de respectarea normelor speciale de competență în soluționarea unei atare cereri, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 554/2001, perspectivă în raport cu care, de asemenea, recursul nu poate fi primit.

Ca urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații D.D., B.P., SC M.G. SNC și SC C. SRL. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții F.M., F.A., F.L., F.C., F.M.A. și S.G. împotriva Deciziei nr. 304 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ