ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6918/2012

Asupra recursurilor civile de față: Prin cererea din data de 25 noiembrie 2005, înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 4667/2005 reclamanții S.D. și R.E. au chemat în judecată pe pârâții C.L. și C.P., SC A.B. SA și Primăria Municipiului București solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005 încheiat între pârâții persoane fizice și pârâții persoane juridice în baza Legii nr. 112/1995. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a formulat prin executor notificarea nr. N1. prin care solicita să-i fie restituit în natură imobilul situat în str. C.P.G., sector 4 confiscat de către Statul Român în baza sentinței penale nr. 856 din 15 august 1961 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Urmare a notificării, la pârâta Primăria Municipiului București s-a format Dosarul nr. 8889/2001. Prin dispoziția nr. D1. din 06 ianuarie 2005 pârâta Primăria Municipiului București a respins solicitarea reclamanților de restituire în natură a imobilului. În acțiune se mai arată că prin cererea din data de 14 aprilie 2005, înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției nr. D1. din 06 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului București, solicitând anularea dispoziției și obligarea pârâtei Primăria Municipiului București la a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul compus din teren în suprafață de aproximativ 282,32 mp și construcția nevândută aflată pe teren, ambele situate în București, str. C.P.G., Sector 4. La o zi după formularea contestației, pârâții C.L.

și C.P. au cumpărat prin contractul a cărei nulitate absolută se solicită, corpul A de construcție și terenul aferent de 73 mp din imobilul situat în str. C.P.G., sector 4 București. Reclamanții susțin că primul motiv de nulitate constă în faptul că legea interzicea înstrăinarea imobilelor a căror restituire fusese solicitată de către foștii proprietari, atâta timp cât, procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, administrative sau judiciare erau în curs de desfășurare. Al doilea motiv de nulitate invocat de către reclamanți este cauza ilicită, deoarece în contract figurează doar mandatarul proprietarului, mai exact SC A.B. SA în nume propriu, și nu Primăria Municipiului București în a cărui patrimoniu se afla imobilul.

Prin sentința civilă nr. 1483 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei de interes și a fost admisă cererea reclamanților, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005. În motivarea sentinței s-a arătat că reclamanții au interes să introducă acțiunea, deoarece în situația în care se constată nulitatea absolută a vânzării, pot obține restituirea în natură a imobilului. De asemenea s-a arătat că la încheierea contractului, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999. Împotriva sentinței tribunalului, au declarat apel pârâții C.L. și C.P., dosarul fiind înregistrat la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 31915/3/2005.

Prin decizia civilă nr. 327/A din 22 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 31915/2005, s-a admis apelul declarat de apelanții pârâți C.L. și C.P. împotriva sentinței civile nr. 1483 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a desființat sentința atacată, s-a admis cererea de suspendare a judecării formulată de pârâții C. și conform art. 274 pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecății în primă instanță, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 1514/2005 a Tribunalului București. Urmare a deciziei menționate anterior, Dosarul nr. 4677/2005 având ca obiect constatare nulitate absolută, s-a întors la tribunal și a rămas suspendat în fața primei instanțe în temeiul art. 244 C. proc.

civ. conform celor arătate mai sus. După dispariția cauzei de suspendare, dosarul a fost repus pe rol, la cererea reclamanților, prin încheierea tribunalului din data de 30 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4677/2005. Prin sentința civilă nr. 1641 din 09 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 4677/2005 judecându-se acțiunea pe fond, s-a admis cererea reclamanților și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005 încheiat între pârâții C.L. și C.P. - cumpărători, și Primăria Municipiului București, prin SC A.B. SA - vânzător, potrivit Legii nr. 112/1995 având ca obiect locuința situată în Municipiul București, str. C.P.G., sector 4, respectiv apartamentul nr. X1.

situat la parterul imobilului compus din trei camere, bucătărie, magazie și dependințe, corp A. Împotriva sentinței tribunalului, au declarat apel pârâții C.L. și C.P., dosarul fiind înregistrat la această instanță sub nr. 6626/2/2001. Prin decizia nr. 792 A din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul. În motivarea deciziei s-au re ț inut următoarele. Intimații reclamanți sunt succesorii fostului proprietar al imobilului preluat abuziv de către stat și înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 20 aprilie 2005. Intimații au formulat în termen notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedurile administrative și judiciare cu privire la această notificare finalizându-se în anul 2008. Pe parcursul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către chiriași.

Înstrăinarea a avut loc la 6 zile după ce dispoziția nr. D1. din 06 ianuarie 2005 fusese atacată în justiție de către foștii proprietari, deci nu era definitivă. Curtea reține că acțiunea în anularea contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost formulat în termenul prevăzut de lege, dat fiind faptul că înstrăinarea a avut loc la data de 20 aprilie 2005. Curtea reține de asemenea că la momentul înstrăinării procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu era finalizată, astfel că orice act de înstrăinare către chiriași a imobilului în cauză este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege conform dispozițiilor art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999. Curtea mai reține că potrivit art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 „actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14 februarie 2001, cu nerespectarea interdicției prevăzută de art. 44 din O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 46 alin. (1), republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului”. Acțiunea reclamanților se înscrie în domeniul propriu de aplicare al textului de lege menționat anterior.

Chiar dacă în mod normal, în cazul contractelor încheiate anterior Legii nr. 10/2001, instanțele soluționau acțiunea în anulare și suspendau contestația la dispoziția nr. D1./2005 și nu invers, ca în speță, unde s-a suspendat acțiunea în anulare până la judecarea contestației, acest aspect nu influențează soluția din prezenta cauză, deoarece nulitatea absolută pentru fraudă la lege nu este susceptibilă de confirmare, dacă acțiunea este introdusă în cadrul termenului special de prescripție. Din această perspectivă, trebuie observat că reclamanții au avut atât interes, cât și calitate la momentul atacării contractului de vânzare-cumpărare, iar textul din Legea nr. 247/2005 confirmă pe deplin acest lucru.

Curtea precizează că în conformitate cu dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, încălcarea dispozițiilor respectivei legi atrage după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală. Sub acest aspect, trebuie remarcat că la momentul depunerii notificării de către reclamanți și la momentul emiterii dispoziției nr. D1./2005 (contestată la instanță în termenul prevăzut de lege) imobilul se afla în patrimoniul Municipiului București și nu putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995. O astfel de înstrăinare putea fi avută în vedere doar dacă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 era definitiv finalizată și evident după momentul finalizării. După cum a reținut și prima instanță, în cauză este relevant, inclusiv faptul că, contractul de vânzare-cumpărare nr. V1.

din 20 aprilie 2005 a fost încheiat de SC A.B. SA prin reprezentanți - I.M.A. - director, și I.R., contabil, în calitate de vânzător, pe de o parte, și pârâții C. în calitate de cumpărători, pe de altă parte. Nicăieri în cuprinsul contractului nu se face mențiune despre faptul că proprietarul imobilului ar fi Municipiul București sau că vânzătorul SC A.B. SA ar acționa în baza vreunui mandat. Tribunalul a reținut corect că vânzarea de către un neproprietar a unui bun care potrivit legii nu putea fi înstrăinat este lovit de nulitate absolută inclusiv pe motiv de conivență frauduloasă între vânzătorul lucrului altuia și cumpărător, atâta timp cât, prin aceasta s-a urmărit zădărnicirea drepturilor reclamanților de a obține restituirea în natură a imobilului.

Curtea constată de asemenea că tribunalul a făcut o corectă interpretare a probatoriului atunci când a reținut că apelanții au fost de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (existența procedurilor pe rol, a notificării și a contestației dispoziției fiind aspecte care nu doar că puteau fi aflate prin minime diligențe, dar trebuiau să fie în mod obligatoriu verificate atât de către vânzătorul neproprietar, cât și de către cumpărători). Relativ la susținerile apelanților, conform cărora, prin menținerea hotărârii primei instanțe se deschide calea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea le găsește ca fiind vădit nefondate, deoarece hotărârea dată într-o contestație la dispoziția Primarului, este total diferită de hotărârea dată într-o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.

Pct. 7 se referă la pricini identice purtate între aceleași persoane, care au aceeași calitate, și care, prin ipoteză, au același obiect, ceea ce nu este cazul în speță. Dacă urmare a constatării nulității absolute a unui act pentru fraudă la lege, s-ar putea formula cerere de revizuire în condițiile art. 322 pct. 4 sau pct. 5 C. proc. civ., aceasta nu înseamnă că instanțele sesizate cu acțiunea în constatarea nulității absolute a actului juridic sunt împiedicate să soluționeze respectivul litigiu și să aplice legea, desființând actul încheiat cu nerespectarea acesteia.

Susținerile apelanților conform cărora, intimații ar fi nesocotit dispozițiile Legii nr. 112/1995 sau ale Legii nr. 10/2001 sunt vădit nefondate, acest lucru rezultând din notificarea formulată în termen, din faptul contestării dispoziției nr. D1./2005 și chiar din sentința civilă nr. 681/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8100/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva deciziei nr. 792 A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă, au declarat recurs SC A.B. SA București și C.L. și C.P. În motivarea recursului SC A.B. SA București a arătat în esen ț ă că a fost încheiat cu respectarea dispozi ț iilor Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare-cumpărare nr. V1.

din 20 aprilie 2005. În motivarea recursului pârâ ț ii C.L. și C.P. au arătat că decizia atacată este nelegală ș i netemeinică întrucât în mod gre ș it a apreciat că SC A.B. SA a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. V1./2005 fără a fi proprietarul imobilului în condi ț iile în care din adresa nr. A1. rezultă că această societate a fost înfiin ț ată de P.M.B. cu obiect de activitate administrarea ș i vânzarea locuin ț elor, fiind îndeplinite condi ț iile art. 33 din Legea nr. 112/1995. Recuren ț ii pârâ ț i au arătat în continuare că decizia este nelegală sub aspectul aprecierii că au fost de rea credin ț ă la încheierea contractului în cauză în sensul că nu au depus toate diligen ț ele pentru a afla dacă intima ț ii reclaman ț i au atacat dispozi ț ia nr. D1./2005 a Primarului general prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în cauză.

Instan ț a de apel a interpretat gre ș it sub acest aspect probele administrate întrucât au depus la dosar adresa nr. A2. a SC A.B. SA din care rezultă că de la data apari ț iei Legii nr. 112/1995 intima ț ii reclaman ț i nu au notificat această societate privind interdic ț ia de vânzare a apartamentului în cauză ș i nici cu privire la existen ț a pe rolul instan ț elor a unui proces de revendicare privind imobilul în cauză Nici după emiterea dispozi ț iei nr. D2. a Primarului general prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în cauză nu au notificat această societate că inten ț ionează să conteste această dispozi ț ie, a ș a cum nu i-au notificat nici pe pârâ ț ii recuren ț i, în calitate de chiria ș i ai imobilului.

Ace ș tia au dat dovadă de pasivitate neîndeplinindu- ș i obliga ț ia prevăzută de dispozi ț iile Legii nr. 112/1995 de a notifica societatea că inten ț ionează să revendice imobilul pentru a împiedica înstrăinarea acestuia. Recuren ț ii au arătat în continuare că beneficiază de prezum ț ia de bună credin ț ă, pe care reclaman ț ii nu au răsturnat-o, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001, apartamentul fiind cumpărat cu respectarea legilor în vigoare, că nu se fac culpabile de fraudă la lege. Instan ț a nu a luat în considerare adresa nr. V1./2005 a SC A.B. SA în care se arată că au fost de bună credin ț ă, dar nici dispozi ț iile art. 18, art. 45 ale Legii nr. 10/2001 ș i art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 1/2009 conform cărora nu se restituie în natură ci prin echivalent imobilele înstrăinate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Recuren ț ii au arătat în continuare că decizia atacată este nelegală întrucât prin respingerea apelului men ț ine sentin ț a civilă nr. 1641/2010 prin care se admite ac ț iunea intima ț ilor reclaman ț i, solu ț ie care se întemeiază pe dispozitivul sentin ț ei civile nr. 681/2008 a Tribunalului Bucure ș ti, sec ț ia a V a civilă, prin care s-a admis anularea dispozi ț iei nr. D1./2005 a primarului general, ceea ce duce la apari ț ia puterii lucrului judecat. Dispozi ț iile sentin ț ei civile nr. 1641/2010 a Tribunalului Bucure ș ti, sec ț ia a V-a civilă, intră în contradic ț ie cu dispozitivul sentin ț ei civile nr. 681/2008 a Tribunalului Bucure ș ti, sec ț ia a V-a civilă, pronun ț ată în Dosarul nr. 1196/3/2005 irevocabilă ș i sub acest aspect are caracter de lucru judecat raportat la art. 163 C. proc.

civ., art. 1200 ș i art. 1201 C. civ., având aceea ș i cauză, acela ș i obiect, acelea ș i păr ț i. Prin sentin ț a civilă nr. 1641/2010 a Tribunalului Bucure ș ti, sec ț ia a V a civilă, s-a dispus anularea contractului încheiat între SC A.B. SA ș i pârâ ț ii recuren ț i privind imobilul în cauză iar prin sentin ț a civilă nr. 681/2008 a Tribunalului Bucure ș ti, sec ț ia a V-a civilă, s-a admis anularea dispozi ț iei nr. D1./2005 a Primarului general, prin dispozitivul sentin ț ei stabilindu-se că imobilul de la adresa în cauză, întrucât a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 nu poate fi restituit în natură, făcându-se propunere pentru despăgubiri prin echivalent. Intima ț ii reclaman ț i au acceptat sentin ț a civilă nr. 681/2008 întrucât nu au atacat-o, dar s-au întemeiat pe ea pentru a cere anularea contractului.

Raportat la această sentin ț ă reclaman ț ii nu mai aveau calitatea să ceară constatarea nulită ț ii contractului întrucât s-a hotărât că imobilul nu se poate restitui în natură, pierzându- ș i interesul legitim de a cere anularea contractului. În spe ț ă sunt două hotărâri potrivnice astfel că dacă sentin ț a civilă nr. 1641/2010 rămâne irevocabilă se deschide calea revizuirii. La termenul din 13 noiembrie 2012 Înalta Curte a invocat admisibilitatea recursului declarat de pârâta SC A.B. SA, fa ț ă de împrejurarea că aceasta nu a declarat apel în cauză. Înalta Curte a constatat inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A.B. SA ș i nefondat recursul declarat de pârâții C.L. și C.P. pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce prive ș te excep ț ia inadmisibilită ț ii recursului declarat de SC A.B. SA București Înalta Curte a constatat-o fondată raportat la faptul că această parte nu a declarat apel, neputându-se exercita o cale de atac omisso medio. În consecin ț ă recursul declarat de către această parte va fi respins ca inadmisibil. Referitor la recursul declarat de către pârâții C.L. și C.P., Înalta Curte a constatat nefondată sus ț inerea re ț inerii gre ș ite a faptului că SC A.B. SA a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. V1./2005, în nume propriu, fără a fi proprietarul imobilului, prin raportare la dispozi ț iile legale care reglementează înfiin ț area acestei societă ț i de către PMB în scopul administrării ș i vânzării locuin ț elor.

Aceste societă ț i au fost înfiin ț ate pentru a ac ț iona în calitate de mandatari ai PMB nedându-li-se în proprietate din patrimoniul unită ț ii administrativ teritoriale imobilele pe care erau împuternicite să le înstrăineze, art. 33 din Legea nr. 112/1995, invocat de către recuren ț i nefiind în acest sens. Astfel, ș i în acest caz, în realizarea scopului pentru care aceste societă ț i au fost înfiin ț ate, în contract trebuia să figureze, în calitate de vânzător proprietarul imobilului de la data încheierii contractului, ș i anume Municipiul Bucure ș ti, iar nu societatea care ac ț iona în calitate de mandatar. Atâta timp cât în calitate de vânzător a figurat doar această societate, care nu era proprietarul imobilului s-a re ț inut corect de către instan ț ele de fond vânzarea bunului de către un neproprietar.

În ceea ce prive ș te constatarea relei credin ț e a recuren ț ilor la încheierea contractului, Înalta Curte va avea în vedere doar motivele de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. Criticile referitoare la interpretarea gre ș ită a probelor administrate țin de aprecierea temeiniciei unei hotărâri și nu pot fi invocate în recurs, nefiind motive de nelegalitate.

Sus ț inerea recuren ț ilor pârâ ț i privind existen ț a obligativită ț ii notificării pârâ ț ilor de către reclaman ț i, cu privire la demersurile efectuate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a bunului, incluzând contesta ț ia formulată în fa ț a instan ț elor judecătore ș ti, anterior încheierii contractului, pentru a se putea răsturna prezum ț ia de bună credin ț ă, nu poate fi re ț inută, neexistând vreun text de lege (nici în Legea nr. 112/1995, indicată generic de către recuren ț i, ș i nici în Legea nr. 10/2001) care să prevadă vreo astfel de obliga ț ie, ș i care astfel să fi fost interpretat gre ș it de către instan ț ele de fond. Astfel, adresa nr. A2. a SC A.B.

SA, (men ț ionată în mod gre ș it în recurs ca fiind 2664/2005, acesta fiind numărul contractului a cărui anulare se cere în cauză) prin care se sus ț ine buna credin ț ă a păr ț ilor la încheierea contractului în cauză în baza situa ț iei de fapt expusă anterior nu are o înrâurire determinantă asupra re ț inerii situa ț iei de fapt în cauză fiind de altfel un act întocmit pro causa de către una dintre păr ț ile contractante. Pe de altă parte, buna credin ț ă nu salvează un act dacă la încheierea acestuia au fost încălcate normele imperative, sanc ț iunea fiind nulitatea absolută indiferent de atitudinea subiectivă a păr ț ilor la data încheierii acestuia, concluzie ce reiese ș i din prevederile art. 45 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 interpretate coroborat.

Astfel, în alin. (1) al art. 45 se prevede situa ț ia regulă în materia valabilită ț ii actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 în sensul că sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. Prin alin. (3) se prevede că în situa ț ia imobilelor preluate cu titlu valabil, acestea sunt lovite de nulitate dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Prin alin. (2) se introduce o distinc ț ie pentru situa ț ia actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, în sensul că sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.

Ca atare, dacă în cazul actelor de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil se precizează că sunt nule absolut dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, fără a se prevedea condi ț ia ca actul să fi fost încheiat cu bună-credință, această regulă este aplicabilă cu atât mai mult în cazul actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, cu privire la imobilele din această categorie legiuitorul adoptând o reglementare preferen ț ială. Or, interdic ț ia de vânzare a imobilelor cu privire la care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât nu s-a solu ț ionat notificarea, reprezintă o astfel de normă imperativă, prevăzută de expres de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ș i cu un con ț inut identic de art. 44 din O.U.G.

nr. 40/1999. Faptul dacă imobilul face obiectul unei notificări reprezenta una dintre condi ț iile care trebuiau verificate în primul rând de către persoanele care participau la încheierea unui astfel de contract, dată fiind interdic ț ia expresă a înstrăinării unor astfel de imobile prevăzută de lege, demersuri care în mod corect au fost re ț inute de către instan ț a de apel ca fiind minime, cu atât mai mult cu cât situa ț ia imobilelor notificate este ș i publicată pe site-ul primăriei.

În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 18, art. 45 ale Legii nr. 10/2001 ș i art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 1/2009 conform cărora nu se restituie în natură ci prin echivalent imobilele înstrăinate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, invocate de către recuren ț i, având în vedere că aceste prevederi legale privesc situa ț ia imobilelor înstrăinate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru cele încheiate ulterior intrării în vigoare a acestei legi ș i pentru care s-a formulat notificare fiind aplicabilă interdic ț ia prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, men ț ionată anterior. Ca atare, nu se poate sus ț ine în mod întemeiat că actul în cauză a fost încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii lui.

Este nefondat ș i motivul de recurs prin care se sus ț ine încălcarea puterii de lucru judecat a sentin ț ei civile nr. 681/2008 pronun ț ată de Tribunalul Bucure ș ti, sec ț ia a V a civilă, prin care s-a anulat dispozi ț ia nr. D1./2005 a Primarului general, ș i a fost obligat Primarul municipiului Bucure ș ti să facă propunere pentru despăgubiri prin echivalent, întrucât imobilul a fost vândut. A ș a cum corect a re ț inut instan ț a de apel nu există identitate de cauză ș i de obiect între cele două litigii. Astfel, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie declararea nulită ț ii unui contract, în timp ce obiectul cererii cu privire la care s-a pronun ț at sentin ț a civilă nr. 681/2008 îl constituie contestarea unei dispozi ț ii emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cauza prezentei cereri de chemare în judecată o constituie încălcarea normei imperative prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 ș i art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, art. 966, 968 C.civ, iar cauza cererii solu ț ionate prin sentin ț a civilă nr. 681/2008 este reprezentată de încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 sub aspectul re ț inerii calită ț ii de persoană îndreptă ț ită raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) la emiterii dispozi ț iei de solu ț ionare a notificării.

Nu este fondată sus ț inerea recuren ț ilor în sensul că reclaman ț ii ș i-ar fi pierdut interesul de a cere nulitatea contractului la data la care ar fi rămas irevocabilă sentin ț a civilă nr. 681/2008, în care s-a re ț inut că au dreptul la despăgubiri băne ș ti întrucât imobilul a fost înstrăinat prin contractul în cauză, trecând peste faptul că această sus ț inere nu este nici morală, atâta timp cât suspendarea prezentei cauze până la solu ț ionarea contesta ț iei formulată împotriva dispozi ț iei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, ș i nu invers, cum era firesc, a avut loc tocmai la cererea acestora.

Astfel, inclusiv în procedura prevăzută de Titlul VII intitulat Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente [art. 16 alin. (4)] se prevede obligativitatea verificării legalei respingeri a cererii de restituire în natură, legiuitorul punând accentul pe restituirea în natură a imobilelor în măsura posibilă, iar nu prin echivalent. În consecin ț ă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C.L. și C.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A.B. SA București împotriva deciziei nr. 792 A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C.L. și C.P. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012.