ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4996/2012

Prin Sentința civilă

nr. 44F din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, în rejudecare

după casare, a fost admisă cererea formulată de reclamanții H.I.L., H.M.,

H.N.I., R.E. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul

general și Primarul general al municipiului București, s-a dispus anularea

Dispoziției nr. 4044 din 7 martie 2005 emisă de Primăria municipiului București

și obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire în natură către

reclamanți a cotei de ½ din spațiile aflate în proprietatea pârâtei,

care nu au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, din imobilul situat în București,

strada S. nr. 3 (fost 11) și terenul aferent.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul Municipiul

București.

Prin Decizia civilă

nr. 638 A din 21 iunie 2011Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de pârât, a admis apelul declarat de reclamanți, a

schimbat în parte sentința în sensul că, urmare a anulării Dispoziției nr. 4044

din 7 martie  2005 emisă de Primăria municipiului București, a dispus obligarea

pârâtei să restituie în natură către reclamanți cota-parte de proprietate de

½ din spațiile aflate în deținerea sa din imobilul situat în București,

strada S. nr. 3 (fost 11), care nu au făcut obiectul vânzării conform Legii nr.

112/1995 și a terenului în suprafață de 106,71 mp și a constatat dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ de

proprietate din spațiile vândute conform Legii nr. 112/1995 și teren înstrăinat

în suprafață de 97,23 mp.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că toate criticile formulate de pârât au

fost tranșate prin Decizia de casare nr. 16 din 11 ianuarie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, care a stabilit că reclamanții au depus pe parcursul

procesului actele care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului și

calitatea lor de moștenitori ai fostului proprietar și că pe calea contestației

reclamanții au posibilitatea de a completa actele depuse în dosarul

administrativ, pe care instanța nu le poate ignora. În raport de art. 315 C. proc.

civ., aceste statuări ale instanței de casare se impun cu putere de lucru

judecat.

Cât privește apelul

declarat de reclamanți, Curtea a constatat că este fondată critica potrivit

căreia în mod greșit tribunalul a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă

decizie de restituire în natură, în loc să dispună el însuși, în mod direct,

restituirea în natură a spațiilor neînstrăinate, în raport de Decizia nr. XX

din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs

în interesul legii. De asemenea, a considerat fondată și critica referitoare la

faptul că, în mod greșit, tribunalul nu a dispus restituirea prin echivalent

pentru partea din imobil care nu se mai afla în deținerea pârâtei, întrucât a

fost înstrăinată. Cât privește întinderea dreptului la măsuri reparatorii și

caracterul acestora, Curtea a reținut că prin notificarea precizată, dar și

prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat în mod expres

restituirea cotei de ½ din imobil, ce a aparținut autorului lor, H.N.,

fără a face vreo referire la situația celeilalte cote de ½, ce a

aparținut autoarei H.S.. Prima oară când au înțeles să formuleze vreo pretenție

asupra acestei din urmă cote a fost în apel, în al doilea ciclu procesual. De

aceea, în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și de

principiul disponibilității, Curtea a respins criticile vizând faptul că

tribunalul, în mod greșit, nu a dispus măsuri reparatorii și pentru cota de

½ de pe urma autoarei H.S. Cu privire la caracterul măsurilor reparatorii,

instanța de apel a decis că se impune restituirea în natură pentru spațiile

aflate în deținerea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr.

10/2001 și măsuri reparatorii echivalente valorii de piață stabilite conform

standardelor internaționale de evaluare, în condițiile Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, pentru spațiile înstrăinate și terenul aferent.

În termen legal,

împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

Reclamanții, invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., au

susținut că au făcut dovada calității de moștenitori după persoanele

îndreptățite coproprietare ale imobilului la data naționalizării, H.N. și H.S.,

că în această calitate au formulat cerere de restituire pentru întregul imobil

și că în mod greșit instanța de apel, anulând hotărârea atacată, a ales să nu

trimită cauza spre rejudecare, ci a judecat procesul evocând fondul,

pronunțându-se astfel pentru prima dată asupra cererii reclamanților de restituire

a întregului imobil, care nu era o cerere nouă și asupra către tribunalul nu se

pronunțase prin dispozitiv.

Pârâtul Municipiul

București a criticat decizia instanței de apel din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că nu a clarificat situația juridică a

imobilului în raport de concluziile raportului de expertiză în construcții, cu

atât mai mult cu cât în etapa administrativă reclamanții nu au depus actele

doveditoare necesare soluționării notificării. De aceea, instanța nu ar fi

putut acorda mai mult decât ar fi putut face-o entitatea învestită. De

asemenea, a criticat decizia atacată susținând că în mod greșit s-a restituit

în natură terenul aferent imobilelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995,

încălcându-se dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Pentru

aceste considerente a solicitat modificarea deciziei atacate și respingerea

cererii de chemare în judecată.

Analizând

recursurile, în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, pentru considerentele

ce succed:

Cu privire la

recursul reclamanților, Curtea constată, mai întâi, că în cauză nu este

incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitor

la încălcarea, prin hotărârea dată, a formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți

au încercat să acrediteze ideea că tribunalul a soluționat procesul fără să se

pronunțe asupra fondului, respectiv asupra cererii de restituire (în natură sau

în echivalent) a întregului imobil, motiv pentru care Curtea de Apel trebuia să

desființeze sentința și să trimită cauza spre rejudecare. Această critică se

află însă în strânsă legătură cu primul motiv de recurs referitor la faptul că

reclamanții au formulat notificare cu privire la întregul imobil. De aceea,

Înalta Curte va răspunde prin considerente comune acestor două critici, pe care

le va analiza din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit notificării

formulate inițial de reclamanți la 14 februarie 2002 (filele 29-31 dosar fond),

aceștia au solicitat restituirea în natură a întregului imobil situat în București,

strada S. nr. 11 (fost 3), compus din clădire (subsol, parter, 2 etaje și

mansardă) și teren în suprafață de 200 mp.

Ulterior, la 2

noiembrie 2004, reclamanții au făcut o precizare la notificare, arătând textual

că își modifică cererea, în sensul că solicită restituirea în natură a cotei de

½ din imobil (filele 33-34 dosar fond).

Nu în ultimul rând,

prin cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța s-a

solicitat restituirea cotei de ½ din imobil, în motivarea acțiunii

reclamanții învederând că această precizare a notificării s-a datorat

împrejurării că sunt numai moștenitorii coproprietarului H.N., nu și ai soției

acestuia, H.S., care a decedat fără moștenitori (filele 5 – 6 dosar fond).

Aceeași solicitare,

de restituire a cotei de ½ din imobilul în litigiu, se menține și în

apelul declarat de reclamanți în primul ciclu procesual (fila 3 Dosar

14315/3/2005 al Curții de Apel București).

Abia în apelul

declarat în al doilea ciclu procesual reclamanții au pretins că au făcut dovada

calității de succesori după persoanele îndreptățite coproprietare ale

imobilului la data preluării în mod abuziv, H.N. și H.S.

De aceea, în mod

corect instanța de fond a judecat pricina, în raport de dispozițiile art. 129

alin. (6) C. proc. civ., hotărând numai asupra obiectului cererii deduse

judecății, iar instanța de apel a constatat că a proceda altfel, ar însemna

încălcarea principiului tantum devolutum quantum judicatum, cuprins în

dispozițiile art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit căruia în apel

nu se pot face cereri noi.

Or, cererea

reclamanților de restituire și a cotei de 1/2 din imobil, de pe urma autoarei

H.S., constituie o cerere nouă în accepțiunea art. 294 C. proc. civ., distinctă

de cea formulată în primă instanță, tinzând la o condamnare care nu a fost

solicitată până în această etapă. Scopul instituirii regulii prevăzute de

textul de lege invocat este acela al garantării principiului dublului grad de

jurisdicție, iar norma cuprinsă în art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. are

un caracter imperativ, astfel încât nici părțile, nici instanța nu pot deroga

de la ea.

Așa fiind, nu se

poate reține nici critica reclamanților în sensul că se impunea desființarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care nu

se pronunțase asupra fondului pricinii deduse judecății.

Cât privește recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, Înalta Curte reține următoarele:

Critica referitoare

la greșita soluționare a pricinii de către instanță, în condițiile în care în

etapa administrativă a soluționării notificării reclamanții nu au depus toate

actele doveditoare, nu poate fi primită.

În mod corect

instanța de apel a reținut că această chestiune a fost tranșată cu putere de

lucru judecat prin Decizia de casare nr. 16 din 11 ianuarie 2007 a Curții de

Apel București. Într-adevăr, prin decizia menționată s-a statuat că, deși

potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 există obligația depunerii

actelor doveditoare ale dreptului de proprietate până la data soluționării

notificării, completarea probatoriului cu acte noi pentru dovedirea acestui

drept pe calea contestației bazată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu poate

fi ignorată de către instanță. Reținând că reclamanții au făcut dovada

dreptului de proprietate al autorului lor, instanța de casare a dezlegat o

problemă de drept care nu mai poate fi repusă în discuție în următoarele

cicluri procesuale, deoarece se opun dispozițiile imperative ale art. 315 C.

proc. civ., ce dau valoare obligatorie unor asemenea dezlegări.

Nici critica

referitoare la greșita restituire în natură a terenului aferent imobilelor

înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu poate fi primită.

Potrivit

dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 “Nu se restituie în natură

terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.”

Analizând actele și

lucrările dosarului, se constată că instanța de apel nu a încălcat această

dispoziție legală. Curtea de Apel, în considerentele deciziei atacate, a

constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

cota de ½ de proprietate din spațiile vândute conform Legii nr.

112/1995, respectiv părți de construcție și teren înstrăinat conform acestor

contracte de vânzare-cumpărare în suprafață totală de 97,23 mp, menționând

pentru fiecare contract care este suprafața terenului aferent construcției

înstrăinate. De aceea a dispus restituirea în natură doar a terenului în

suprafață de 106,71 mp din totalul de 203,94 mp.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ca nefondate recursurile, cu consecința menținerii deciziei pronunțate

în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții H.I.L., H.M., H.N.I., R.E. și de pârâtul

Municipiul București prin Primarul general împotriva Deciziei nr. 638A din 21

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG