ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1
aprilie 2008 pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. 3205/280/2008, reclamanta
F.S.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului Pitești, prin Primar și a
solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta
să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Pitești, B-dul
R. (fost R.E.).
Cererea a fost
întemeiată în drept pe prevederile art. 480 C. civ.
Pe rolul aceleiași
instanțe a fost înregistrată la aceeași dată, sub nr. 3206/280/2008, cererea
prin care reclamanta F.S.M. solicita, în baza aceluiași temei, ca pârâta
Primăria Municipiului Pitești să fie obligată să-i lase în deplină proprietate
și posesie imobilul situat în Pitești, B-dul R. (fost R.E.).
Prin încheierea de la
termenul de judecată din data de 2 octombrie 2008, Judecătoria Pitești a dispus
conexarea Dosarului nr. 3206/280/2008 la Dosarul nr. 3205/280/2008, iar prin
Sentința civilă nr. 5536 din 2 octombrie 2008 a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
La rândul său, Tribunalul
Argeș, prin Sentința civilă nr. 276 din 2 decembrie 2008 și-a declinat
competența în favoarea Judecătoriei Pitești.
Învestită cu
conflictul negativ de competență ivit, prin Sentința civilă nr. 1 din 21
ianuarie 2009, Curtea de Apel Pitești a stabilit competența de soluționare a
cauzei în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Pitești.
După reînvestirea
Judecătoriei Pitești cu soluționarea cauzei, urmare a conflictului de
competență soluționat de Curtea de Apel Pitești, pe rolul Judecătoriei Pitești
a fost înregistrată, la data de 15 octombrie 2009, sub nr. 15362/280/2009,
cererea prin care reclamanta F.S.M. chema în judecată pe pârâta Primăria
Municipiului Pitești și solicita instanței ca, prin hotărârea pe care o va
pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul
situat în Pitești, B-dul R. (fost R.E.), cerere întemeiată în drept pe
prevederile art. 480 C. civ.
Prin încheierea de la
termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești a admis
excepția de litispendență și a dispus întrunirea Dosarului nr. 15362/280/2009
la Dosarul nr. 3205/280/2008. Urmare a cererii precizatoare formulate de
reclamantă la data de 14 octombrie 2009, instanța a dispus citarea în cauză, în
calitate de intervenient în interes propriu a Municipiului Pitești.
Prin Sentința civilă
nr. 308 din 14 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești a respins acțiunea, reținând
că reclamanta nu are calitate procesual activă deoarece nu a dovedit că a
acceptat succesiunea lui C.M.
Prin Decizia civilă
nr. 92 din 12 mai 2010, Tribunalul Argeș, a admis apelul declarat de reclamantă
împotriva acestei sentințe, a desființat sentința apelată și a trimis cauza,
spre rejudecare, aceleiași instanțe, constatând că reclamanta și-a dovedit
calitatea de moștenitor al autorului C.M.
Împotriva acestei
decizii, au formulat recurs Primarul Municipiului Pitești și Primăria
Municipiului Pitești, iar prin Decizia civilă nr. 1580/R din 19 octombrie 2010,
Curtea de Apel Pitești a admis recursul, a casat decizia civilă recurată și a
trimis cauza Tribunalului Argeș pentru a fi soluționată în primă instanță, față
de valoarea imobilului în litigiu.
La data de 24
ianuarie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a arătat că
înțelege să revendice imobilele situate în Municipiul Pitești, Bulevardul R.
(fostă R.E.), deoarece imobilele indicate inițial ca fiind situate în
Municipiul Pitești, Bulevardul R. (fostă R.E.) au fost renumerotate și
comasate.
Prin Sentința civilă
nr. 175 din 16 mai 2011, Tribunalul Argeș a admis excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea acesteia.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilele revendicate
de către reclamantă au aparținut defunctului C.N.A., tatăl testatorului C.M.
Cu actele primate de
proprietate, respectiv actele de vânzare-cumpărare din 9 ianuarie 1904 și din 6
februarie 1912 și în conformitate cu foaia cu date pentru cartea funciară și
foile matricole nr. 2 (privind impozitul pe clădiri), reclamanta a făcut dovada
că autorul testatorului a deținut în proprietate terenul revendicat.
Din cuprinsul actului
de vânzare-cumpărare din data de 23 decembrie 1949, coroborat cu celelalte
înscrisuri depuse, rezultă că testatorul C.M. a acceptat succesiunea rămasă de
pe urma autorului său, C.N.A.
Totodată, din foile
matricole nr. 2 (impozitul pe clădiri), rezultă că cele două terenuri au fost
comasate pe B-dul E., însă aceste foi matricole sunt aferente doar anilor
1942/1943 - 1946/1947.
Deși reclamanta a
susținut că cele două imobile revendicate au fost preluate în mod abuziv de
Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, nu a produs nicio dovadă în
acest sens.
Din cele doi foi
matricole mai sus analizate, ce privesc impozitul pe clădiri, rezultă că
proprietarul acestora, C.A., a plătit impozit doar până în anul 1947, deci
anterior apariției decretului invocat de către reclamantă.
În plus, din
cuprinsul adresei nr. 50874 din 4 octombrie 2007, rezultă că cele două imobile
revendicate au fost preluate în proprietatea statului prin Decretul nr.
92/1950, din proprietatea Z.A. și proprietatea moștenitorilor D.
În acest context
probator, instanța a concluzionat că cele două imobile solicitate de reclamantă
au fost înstrăinate anterior apariției Decretului nr. 92/1950, de către
moștenitorii autorului C.A., unor terțe persoane, așa cum aceștia au procedat
și cu alte imobile aflate în proprietatea autorului lor la data decesului
acestuia, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare
încheiat în data de 23 decembrie 1947.
Așadar, de vreme ce
reclamanta nu a probat că cele două imobile revendicate au fost preluate de
stat de la autorul său, nu-și legitimează calitatea procesuală activă în
promovarea acțiunii.
Reclamanta a declarat
apel împotriva acestei sentințe, iar prin Decizia civilă nr. 83/A din 28
septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis apelul formulat, a desființat
sentința civilă apelată și a trimis cauza Tribunalului Argeș spre rejudecare,
reținând că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5
din C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) din C.
proc. civ.
Împotriva acestei
hotărâri, au declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Pitești prin Primar
și Municipiul Pitești.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5214 din 12 septembrie 2012, a admis
recursul, a casat Decizia nr. 83/A din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel
Pitești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că
instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 297 din C.
proc. civ.
Rejudecând cauza,
prin Decizia civilă nr. 105 din 26 iunie 2013, Curtea de Apel Pitești a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile
nr. 175 din 16 mai 2011 a Tribunalului Argeș.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut că, în faza de judecată a apelului
nu s-au făcut dovezi în contra celor reținute de tribunal prin decizia apelată
și nici nu s-a solicitat refacerea sau completarea probelor de către reclamantă.
Prin urmare,
reclamanta nu a probat nici la fond și nici în apel că cele două imobile
revendicate au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la
autorul său, C.M., astfel încât nu și-a legitimat calea procesuală activă în
promovarea acțiunii în revendicare de față.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta F.S.M.
Prin motivele de
recurs, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc.
civ., reclamanta formulează următoarele critici:
Din certificatul din
1 septembrie 2011 rezultă că imobilul ce a fost situat în Pitești, Bd. E.,
matricola pe anii 1942 - 1950 figurează în proprietatea autorului reclamantei,
A.C. La data de 20 mai 1950, imobilul a fost naționalizat din proprietatea
acestuia.
Instanța apreciază în
mod eronat faptul că imobilul ar fi fost înstrăinat înaintea apariției
Decretului nr. 92/1950 de către moștenitorii lui C.A. și că imobilul ar fi fost
naționalizat din proprietatea Z.A. și a moștenitorilor D., conform pozițiilor
1524 și 284 deoarece nu există la dosarul cauzei niciun înscris din care să
rezulte faptul că autorii reclamantei ar fi înstrăinat imobilul înainte de anul
1950.
Dimpotrivă, la dosar
este depus certificatul din 1 septembrie 2011 din care rezultă că imobilul a
fost naționalizat de la C.A. Mai mult, din adresele nr. 1684 din 31 august 2011
și nr. 1683 din 31 august 2011 emise de Serviciul Județean al Arhivelor
Naționale rezultă ca în anii 1947 - 1951 nu au fost încheiate acte de
vânzare-cumpărare având ca obiect imobilele din Bd-ul E. revendicate de
reclamantă.
Eroarea instanței de
apel constă în faptul că imobilul din Bd-ul E. nu a fost naționalizat de la Z.
și moștenitorii lui D., acestora naționalizându-se imobilul din Bd-ul E.; în
anul 1950.
Așa cum rezultă din
matricola nr. 2 privind plata impozitelor, depusă la dosarul cauzei, în anul
1950 apare ca proprietar, plătitor al impozitelor pentru Bd. E., autorul
reclamantei, C.A., conform rolului fiscal nr. x.
Recurenta susține că
excepția lipsei calității sale procesuale active este neîntemeiată pentru
următoarele motive:
În ceea ce privește
dreptul de proprietate al imobilul la dosarul cauzei au fost depuse actele de
vânzare-cumpărare din 9 ianuarie 1904 și din 6 februarie 1912, acte din care
rezultă că autorul reclamantei a deținut în proprietate imobilul.
Cât privește
naționalizarea imobilului, din anexa la Decretul nr. 92/1950, poziția 1460,
rezultă că imobilul ce a fost situat în Pitești, Bd-ul R. a fost naționalizat
de la autorul reclamantei, A.C.
Din actul de
vânzare-cumpărare din anul 1949 rezultă că autorul reclamantei, C.M. a acceptat
succesiunea rămasă de pe urma autorului său, C.N.A.
Prin urmare,
reclamanta este îndreptățită să revendice imobilul situat în Pitești, Bd. R.,
fost Bd. E.
Analizând decizia
recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte
constată următoarele:
Reclamanta F.S.M. a
învestit instanțele cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile
dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ., prin care a solicitat ca pârâții
să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele situate
în Pitești, Bd. R., fost Bd. E.
Singurele critici
formulate prin cererea de recurs, care pot fi încadrate în prevederile art. 304
din C. proc. civ., sunt cele prin care reclamanta susține o greșită soluționare
a excepției lipsei calității sale procesuale active.
Aceste critici
urmează a fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
raportat la art. 480 C. civ., respectiv din perspectiva modului în care
instanța de apel a stabilit înțelesul acelei condiții de exercițiu a acțiunii
civile, care este calitatea procesuală activă, în cazul unei acțiuni în
revendicare imobiliară.
Înțelegând acțiunea
în revendicare ca fiind acțiunea reală prin care proprietarul, care a pierdut
posesia bunului său, cere restituirea acestui bun, de la posesorul
neproprietar, și calitatea procesuală activă ca fiind acea condiție de
exercițiu a acțiunii civile ce presupune existența unei identități între
persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul juridic dedus
judecății, rezultă că reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că ea (ori
autorul său) este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului
revendicat.
Prin urmare,
recurenta trebuia să dovedească că în patrimoniul autorului său, a existat, la
data preluării bunului de către stat, dreptul de proprietate asupra imobilelor
în litigiu, situate, în prezent, în Pitești, Bd. R., fost Bd. E.
Or, câtă vreme, pe
baza probelor administrate, instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu a
probat că imobilele în litigiu erau deținute de autorul său la data preluării
de către stat, în mod corect, curtea de apel a concluzionat că dovada calității
procesuale active, în condițiile specifice unei acțiuni în revendicare
imobiliare, nu a fost făcută în cauză.
Modul în care
instanța de apel a ajuns la această concluzie, prin interpretarea probelor
administrate, nu poate fi, însă, cenzurat de Înalta Curte, deoarece, în
condițiile art. 304 din C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru
motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar.
Dispozițiile art. 304 pct. 11 din C. proc. civ. care permiteau instanței de
recurs să verifice modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul
administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din
O.U.G. nr. 138/2000.
De aceea, Înalta
Curte nu va analiza nici celelalte critici formulate prin motivele de recurs
care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, ori vizează modul
în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea
probelor administrate, deoarece acestea nu mai învestesc în mod legal instanța
de recurs cu analiza lor.
Tot astfel, Înalta
Curte constată că, deși prin motivele de recurs sunt indicate și prevederile
art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., controlul judiciar de legalitate nu poate fi
efectuat din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, întrucât
decizia apelată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic care,
greșită fiind, să fi determinat schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă F.S.M. împotriva Deciziei
civile nr. 105 din 26 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AS