ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2008 pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. 3205/280/2008, reclamanta F.S.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului Pitești, prin Primar și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Pitești, B-dul R. (fost R.E.). Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 480 C. civ. Pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată la aceeași dată, sub nr. 3206/280/2008, cererea prin care reclamanta F.S.M. solicita, în baza aceluiași temei, ca pârâta Primăria Municipiului Pitești să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Pitești, B-dul R. (fost R.E.).

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 2 octombrie 2008, Judecătoria Pitești a dispus conexarea Dosarului nr. 3206/280/2008 la Dosarul nr. 3205/280/2008, iar prin Sentința civilă nr. 5536 din 2 octombrie 2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. La rândul său, Tribunalul Argeș, prin Sentința civilă nr. 276 din 2 decembrie 2008 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pitești. Învestită cu conflictul negativ de competență ivit, prin Sentința civilă nr. 1 din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel Pitești a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Pitești. După reînvestirea Judecătoriei Pitești cu soluționarea cauzei, urmare a conflictului de competență soluționat de Curtea de Apel Pitești, pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată, la data de 15 octombrie 2009, sub nr. 15362/280/2009, cererea prin care reclamanta F.S.M.

chema în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Pitești și solicita instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Pitești, B-dul R. (fost R.E.), cerere întemeiată în drept pe prevederile art. 480 C. civ. Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești a admis excepția de litispendență și a dispus întrunirea Dosarului nr. 15362/280/2009 la Dosarul nr. 3205/280/2008. Urmare a cererii precizatoare formulate de reclamantă la data de 14 octombrie 2009, instanța a dispus citarea în cauză, în calitate de intervenient în interes propriu a Municipiului Pitești. Prin Sentința civilă nr. 308 din 14 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu are calitate procesual activă deoarece nu a dovedit că a acceptat succesiunea lui C.M.

Prin Decizia civilă nr. 92 din 12 mai 2010, Tribunalul Argeș, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, a desființat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, constatând că reclamanta și-a dovedit calitatea de moștenitor al autorului C.M. Împotriva acestei decizii, au formulat recurs Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului Pitești, iar prin Decizia civilă nr. 1580/R din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești a admis recursul, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza Tribunalului Argeș pentru a fi soluționată în primă instanță, față de valoarea imobilului în litigiu. La data de 24 ianuarie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a arătat că înțelege să revendice imobilele situate în Municipiul Pitești, Bulevardul R. (fostă R.E.), deoarece imobilele indicate inițial ca fiind situate în Municipiul Pitești, Bulevardul R. (fostă R.E.) au fost renumerotate și comasate.

Prin Sentința civilă nr. 175 din 16 mai 2011, Tribunalul Argeș a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea acesteia. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Imobilele revendicate de către reclamantă au aparținut defunctului C.N.A., tatăl testatorului C.M. Cu actele primate de proprietate, respectiv actele de vânzare-cumpărare din 9 ianuarie 1904 și din 6 februarie 1912 și în conformitate cu foaia cu date pentru cartea funciară și foile matricole nr. 2 (privind impozitul pe clădiri), reclamanta a făcut dovada că autorul testatorului a deținut în proprietate terenul revendicat. Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare din data de 23 decembrie 1949, coroborat cu celelalte înscrisuri depuse, rezultă că testatorul C.M.

a acceptat succesiunea rămasă de pe urma autorului său, C.N.A. Totodată, din foile matricole nr. 2 (impozitul pe clădiri), rezultă că cele două terenuri au fost comasate pe B-dul E., însă aceste foi matricole sunt aferente doar anilor 1942/1943 - 1946/1947. Deși reclamanta a susținut că cele două imobile revendicate au fost preluate în mod abuziv de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, nu a produs nicio dovadă în acest sens. Din cele doi foi matricole mai sus analizate, ce privesc impozitul pe clădiri, rezultă că proprietarul acestora, C.A., a plătit impozit doar până în anul 1947, deci anterior apariției decretului invocat de către reclamantă. În plus, din cuprinsul adresei nr. 50874 din 4 octombrie 2007, rezultă că cele două imobile revendicate au fost preluate în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, din proprietatea Z.A.

și proprietatea moștenitorilor D. În acest context probator, instanța a concluzionat că cele două imobile solicitate de reclamantă au fost înstrăinate anterior apariției Decretului nr. 92/1950, de către moștenitorii autorului C.A., unor terțe persoane, așa cum aceștia au procedat și cu alte imobile aflate în proprietatea autorului lor la data decesului acestuia, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 23 decembrie 1947. Așadar, de vreme ce reclamanta nu a probat că cele două imobile revendicate au fost preluate de stat de la autorul său, nu-și legitimează calitatea procesuală activă în promovarea acțiunii.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin Decizia civilă nr. 83/A din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis apelul formulat, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza Tribunalului Argeș spre rejudecare, reținând că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) din C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Pitești prin Primar și Municipiul Pitești. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5214 din 12 septembrie 2012, a admis recursul, a casat Decizia nr. 83/A din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 297 din C. proc.

civ. Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 105 din 26 iunie 2013, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 175 din 16 mai 2011 a Tribunalului Argeș. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în faza de judecată a apelului nu s-au făcut dovezi în contra celor reținute de tribunal prin decizia apelată și nici nu s-a solicitat refacerea sau completarea probelor de către reclamantă. Prin urmare, reclamanta nu a probat nici la fond și nici în apel că cele două imobile revendicate au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorul său, C.M., astfel încât nu și-a legitimat calea procesuală activă în promovarea acțiunii în revendicare de față.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta F.S.M. Prin motivele de recurs, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ., reclamanta formulează următoarele critici: Din certificatul din 1 septembrie 2011 rezultă că imobilul ce a fost situat în Pitești, Bd. E., matricola pe anii 1942 - 1950 figurează în proprietatea autorului reclamantei, A.C. La data de 20 mai 1950, imobilul a fost naționalizat din proprietatea acestuia. Instanța apreciază în mod eronat faptul că imobilul ar fi fost înstrăinat înaintea apariției Decretului nr. 92/1950 de către moștenitorii lui C.A. și că imobilul ar fi fost naționalizat din proprietatea Z.A.

și a moștenitorilor D., conform pozițiilor 1524 și 284 deoarece nu există la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte faptul că autorii reclamantei ar fi înstrăinat imobilul înainte de anul 1950. Dimpotrivă, la dosar este depus certificatul din 1 septembrie 2011 din care rezultă că imobilul a fost naționalizat de la C.A. Mai mult, din adresele nr. 1684 din 31 august 2011 și nr. 1683 din 31 august 2011 emise de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale rezultă ca în anii 1947 - 1951 nu au fost încheiate acte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilele din Bd-ul E. revendicate de reclamantă. Eroarea instanței de apel constă în faptul că imobilul din Bd-ul E. nu a fost naționalizat de la Z. și moștenitorii lui D., acestora naționalizându-se imobilul din Bd-ul E.; în anul 1950. Așa cum rezultă din matricola nr. 2 privind plata impozitelor, depusă la dosarul cauzei, în anul 1950 apare ca proprietar, plătitor al impozitelor pentru Bd.

E., autorul reclamantei, C.A., conform rolului fiscal nr. x. Recurenta susține că excepția lipsei calității sale procesuale active este neîntemeiată pentru următoarele motive: În ceea ce privește dreptul de proprietate al imobilul la dosarul cauzei au fost depuse actele de vânzare-cumpărare din 9 ianuarie 1904 și din 6 februarie 1912, acte din care rezultă că autorul reclamantei a deținut în proprietate imobilul. Cât privește naționalizarea imobilului, din anexa la Decretul nr. 92/1950, poziția 1460, rezultă că imobilul ce a fost situat în Pitești, Bd-ul R. a fost naționalizat de la autorul reclamantei, A.C. Din actul de vânzare-cumpărare din anul 1949 rezultă că autorul reclamantei, C.M. a acceptat succesiunea rămasă de pe urma autorului său, C.N.A.

Prin urmare, reclamanta este îndreptățită să revendice imobilul situat în Pitești, Bd. R., fost Bd. E. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta F.S.M. a învestit instanțele cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ., prin care a solicitat ca pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele situate în Pitești, Bd. R., fost Bd. E. Singurele critici formulate prin cererea de recurs, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 din C. proc. civ., sunt cele prin care reclamanta susține o greșită soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale active.

Aceste critici urmează a fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. raportat la art. 480 C. civ., respectiv din perspectiva modului în care instanța de apel a stabilit înțelesul acelei condiții de exercițiu a acțiunii civile, care este calitatea procesuală activă, în cazul unei acțiuni în revendicare imobiliară. Înțelegând acțiunea în revendicare ca fiind acțiunea reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun, de la posesorul neproprietar, și calitatea procesuală activă ca fiind acea condiție de exercițiu a acțiunii civile ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, rezultă că reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că ea (ori autorul său) este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Prin urmare, recurenta trebuia să dovedească că în patrimoniul autorului său, a existat, la data preluării bunului de către stat, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, situate, în prezent, în Pitești, Bd. R., fost Bd. E. Or, câtă vreme, pe baza probelor administrate, instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu a probat că imobilele în litigiu erau deținute de autorul său la data preluării de către stat, în mod corect, curtea de apel a concluzionat că dovada calității procesuale active, în condițiile specifice unei acțiuni în revendicare imobiliare, nu a fost făcută în cauză. Modul în care instanța de apel a ajuns la această concluzie, prin interpretarea probelor administrate, nu poate fi, însă, cenzurat de Înalta Curte, deoarece, în condițiile art. 304 din C. proc.

civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 din C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să verifice modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. De aceea, Înalta Curte nu va analiza nici celelalte critici formulate prin motivele de recurs care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, ori vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea probelor administrate, deoarece acestea nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor.

Tot astfel, Înalta Curte constată că, deși prin motivele de recurs sunt indicate și prevederile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., controlul judiciar de legalitate nu poate fi efectuat din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, întrucât decizia apelată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic care, greșită fiind, să fi determinat schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă F.S.M. împotriva Deciziei civile nr. 105 din 26 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS