ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3288/2013

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 101/ F din 12

februarie 2013 Tribunalul București, secția I penală, a respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de revizuientul C.C. împotriva sentinței penale nr.

551 din 01 iulie 2010 a Tribunalului București, secția I penală.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în fapt că:

Prin cererea

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 1718/III-6/2012,

condamnatul C.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 551 din 01 iulie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010.

În motivarea cererii

revizuientul a arătat, în esență, că pedeapsa în executarea căreia se află,

respectiv 25 de ani, este mult prea mare în raport cu fapta săvârșită și prin

urmare solicită rejudecarea cauzei.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a întocmit (în conformitate cu dispozițiile art. 397-399

și 403 C. proc. pen.) referatul cu propunere de respingere a cererii de

revizuire ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de revizuient nu se

încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C.

proc. pen.

Referatul întocmit de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul București însoțit de cererea de

revizuire a fost înaintat Tribunalului București cu adresa nr. 1718/III-6/2012

din 18 ianuarie 2013, aceasta fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la

data de 19 ianuarie 2013 sub nr. 1962/3/2013.

În vederea

soluționării cauzei, la dosar a fost atașat Dosarul de fond nr. 13179/3/3010.

Examinând cererea de

revizuire sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 551

din 01 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 13179/3/2010, s-au hotărât următoarele: s-a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului C.C., ca neîntemeiată;

în baza art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a

fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 22 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art.

20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art.

211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 ani

închisoare; în baza art. 33, art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate, urmând ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa de 22 ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; s-a

făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului; în baza art. 88 C. pen.

s-a dedus prevenția inculpatului C.C. de la 20 noiembrie 2009 la zi.

Împotriva acestei

sentinței a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar prin

decizia penală nr. 209 din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel București a

modificat sentința penală după cum urmează:

În temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 551/ F din data de 01 iulie

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010,

s-a desființat în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

S-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatului C.C., în

pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

pedeapsa principală de 22 de ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicate

pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174- 176 lit. d)

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; pedeapsa principală de 10 ani închisoare

și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., aplicate pentru infracțiunea de tentativă la omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. d) cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; pedeapsa principală de 20 de ani închisoare,

aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C.

pen.

În temeiul art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dintr-o infracțiune de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b), c) cu

aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. în infracțiunile concurente de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b), c) cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192

alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a majorat pedeapsa

principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen.,

la 25 de ani închisoare.

S-a majorat pedeapsa

principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 12 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 211 alin.

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b), c cu aplicarea art. 37 lit. b)

din C. pen., a fost condamnat inculpatul Ia pedeapsa principală de 20 de ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 192 alin.

(2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul la

pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

violare de domiciliu.

În temeiul art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele 4 pedepse principale

anterior menționate și s-a dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa

principală de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C.

pen.

În temeiul art. 35 alin.

(3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară de 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit.

e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.C. a sumelor de 800 RON și

50 euro (în echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, din ziua plății).

S-a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Decizia susmenționată a

rămas definitivă prin decizia nr. 46 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 13179/3/2010.

A mai reținut

tribunalul că motivul invocat de revizuient, respectiv faptul că pedeapsa

aplicată este mult prea mare, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile

expres prev. de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.,

împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul C.C.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că cererea

de revizuire trebuia admisă în principiu, față de motivele invocate.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia nr. 110 din 26 aprilie 2013, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul condamnat C.C. împotriva sentinței penale nr. 101 din data de 12

februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în Dosarul

nr. 1962/3/2013, reținând că cele invocate de revizuient nu reprezintă fapte și

împrejurări de natură a conduce la stabilirea existenței unei erori judiciare.

Împotriva sus-menționatei

decizii a declarat recurs revizuientul C.C., reiterând motivul invocat inițial

în cererea de revizuire, respectiv faptul că pedeapsa în executarea căreia se

află, respectiv 25 de ani, este mult prea mare în raport cu fapta săvârșită și,

în plus, arătând faptul că la comiterea infracțiunii a participat și nepotul

său, împrejurarea pe care o poate dovedi cu martori.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

pronunțată prin prisma cazurilor de casare în raport de noile modificări

introduse prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul

trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris și

trebuie depuse la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de

judecată.

Or, în cauză nu au

fost respectate dispozițiile anterior menționate, revizuientul depunând în ședința

publică de la acest termen, prin apărătorul desemnat din oficiu, un memoriu cu

solicitările sale și cu criticile aduse.

În aceeași succesiune

logico-juridică, Înalta Curte constată că în cauză, nefiind respectate

condițiile prevăzute în alin. (1) și (2) ale art. 385

10

C. proc.

pen., nici nu este incident vreunul din cazurile de casare care se iau

întotdeauna în considerare din oficiu.

Mai mult decât atât,

potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă

definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute la

alin. (1) lit. a)-e) din text.

În cadrul situației

de drept revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea unor

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Constituie fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, în accepțiunea dispozițiilor art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și faptele sau împrejurările care nu au

putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității

dovedirii lor.

Nu constituie fapte

sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin

probele administrate în ciclul procesual ordinar. (Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011).

Din interpretarea

dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un

mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori

determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a

unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul,

împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare

sau încetare a procesului penal.

Or, în cauză, așa

după cum ambele instanțe au reținut, revizuientul nu a invocat fapte și

împrejurări noi, necunoscute instanței, de natură să conducă la o soluție

diametral opusă, de achitare, ci a solicitat reaprecierea circumstanțelor în

care a avut loc comiterea faptei cu luarea în considerare, în plan subiectiv, a

existenței unor cauze de atenuare a răspunderii penale.

Pe cale de

consecință, cum cele invocate de revizuient nu reprezintă fapte și împrejurări

de natură a conduce la stabilirea existenței unei erori judiciare, Înalta Curte

constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă

aplicare a legii.

Ca atare, după

verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul C.C. împotriva deciziei penale nr. 110

din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a I-a penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 octombrie 2013.