ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3135/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 ianuarie 2013

petentul C.G.R. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr.

45 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 41020.01/3/2009, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Structura Centrală, cu motivarea că nu a

existat nicio probă în defavoarea sa, nicio convorbire care ar fi dovedit

faptul că a fost constrâns să participe la această infracțiune.

A mai arătat că

a colaborat cu organele de anchetă, denunțând o persoană care făcea trafic cu droguri

în penitenciar, însă nu a beneficiat de reducerea corespunzătoare a pedepsei ca

urmare acestui denunț, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Prin referatul

întocmit, parchetul a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă,

întrucât nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de

art. 394 C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 107/F din 13 februarie 2013 Tribunalul București, secția I penală, în

baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins cererea de revizuire formulată de

petentul C.G.R. ca inadmisibilă.

S-a reținut că

prin sentința penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția II penală, inculpatul C.G.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 15

ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni prevăzute de

Legea nr. 143/2000. Sentința a fost modificată prin decizia penală nr. 87/A din

25 martie 2010 a Curții de Apel București, secția II penală, în sensul că inculpatul

C.G.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și a rămas definitivă

prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 30

noiembrie 2010

S-a constatat

că deși revizuientul invocă formal dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., rezultă în realitate că acesta dorește în fapt o reinterpretare a probatoriului

deja administrat cu ocazia soluționării fondului cauzei și în final reducerea pedepsei,

în condițiile în care acest lucru nu poate avea loc pe calea revizuirii, apreciindu-se

că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de

art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 107/F din 13 februarie 2013 a Tribunalului București a formulat apel

petentul C.G.R. și prin decizia penală nr. 112/A din 5 aprilie 2013 Curtea de Apel,

secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul revizuientului C.G.R., constatându-se

că nu se învederează apariției unor fapte sau împrejurări noi, ci se cere o reinterpretare

a probatoriului deja administrat și că motivele invocate de condamnat nu se încadrează

în niciunul dintre acestea.

Împotriva acestei

decizii, la data 10 aprilie 2013 revizuientul C.G.R. în termen legal, a declarat

recurs.

S-a solicitat,

în esență, admiterea recursului invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394

lit. a) C. proc. pen., arătând ca nu a fost audiat de procuror, nu exista nicio

declarație dată în faza de urmărire penală și nu a beneficiat de un proces echitabil.

Examinând recursul

declarat de revizuientul C.G.R., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor

art. 393 C. proc. pen. sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive

prin care se soluționează conflictul de drept substanțial penal, neprezentând relevanță

dacă hotărârile au rămas definitive la prima instanță sau după exercitarea căilor

de atac, ambele hotărâri pronunțate în cauză conținând o rezolvare a fondului cauzei

privindu-l pe revizuient.

Exercitarea căii

extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar

la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare

penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau

mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile

art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.

Potrivit textului

de lege sus-menționat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă

sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările

noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv,

condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral

opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

Astfel, împrejurările

invocate de revizuientul C.G.R., nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună

revizuirea sentinței atacate, întrucât, motivele invocate nu sunt admisibile în

calea extraordinară de atac a revizuirii.

Astfel, legea

se referă la situații de fapt noi, în sensul că din diverse motive, acestea au rămas

necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare

a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate.

Or, în această

cale extraordinară de atac revizuientul C.G.R.,solicită prelungirea probatoriului

și nu invocă fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanțe.

Înalta Curte constată

că susținerile revizuienului C.G.R., nu cad sub incidența cazurilor de revizuire

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a

respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta, soluție menținută

și de instanța de apel.

În raport cu cele

arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul. formulat de revizuentul C.G.R., împotriva deciziei penale

nr. 112/A din 5 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În conformitate

cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 112/A din

5 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință, publică, azi, 15 octombrie 2013.