ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 893/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin adresa nr. 2448/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 8218/2/2012 la data de 02 noiembrie 2012, a fost înaintată spre competentă soluționare cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 65 din 27 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1259/2003, formulată de revizuentul B.I. După efectuarea actelor de cercetare prev. de art. 399 C. proc. pen.

în concluziile procurorului s-a arătat că, prin cererea formulată în data de 06 iulie 2012 și înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 2448/III-6/2012, revizuentul B.I., a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 65 din 27 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul cu nr. 1259/2003, definitivă prin Decizia penală nr. 3660 din 01 iulie 2004 a Curții Supreme de Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 231/2004. Prin sentința penală mai sus indicată, revizuentul a fost condamnat după cum urmează: în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare; în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei rezultante cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a aplicat și un spor de 4 luni, fiind astfel stabilită o pedeapsă finală de 3 ani și 10 luni închisoare. Prin Decizia penală nr. 3660 din 01 iulie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 231/2004 Curtea Supremă de Justiție a admis în parte recursul formulat de inculpat și în consecință, cu privire la revizuent a înlăturat sporul de 4 luni închisoare și aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente de 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 1 an și 10 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare În temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea revizuentului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, dând spre executare pedeapsa rezultantă, cea mai grea respectiv aceea de 1 an și 10 luni închisoare. Întrucât inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale, instanța supremă în temeiul art. 81 și art. 82 C. pen. a hotărât suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni, făcând în același timp și aplicarea prevederilor art. 359 C. proc.

pen. În conținutul cererii, revizuentul a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 65 din 27 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și rejudecarea cauzei, deoarece nu se consideră vinovat de comiterea niciuneia din infracțiunile reținute în sarcina sa. În sprijinul solicitării sale revizuentul a invocat două argumente de fapt și de drept.

Primul dintre acestea este reprezentat de faptul că, în opinia sa, în prezent există fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanța de fond și de cea de recurs în momentul judecății, întrucât din adresa nr. 2156882 din 07 iunie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră - Oradea, rezultă că: "sectorul poliției de frontieră - Valea lui Mihai - nu deține documente care să ateste, neîndeplinirea condițiilor legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor care l-au însoțit în perioada 1999 - 2002." În privința celor arătate mai sus, revizuentul a indicat ca și temei în drept a cererii sale, dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., iar ca și dovadă a anexat cererii sale adresa la care am făcut referire mai sus. În continuare, în conținutul cererii, revizuentul a învederat, că în opinia sa, anumiți martori ascultați în faza de urmărire penală și care au prezentat depoziții și în fața instanței de fond, respectiv B.D.I., D.E.C. și S.I.R. au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât au făcut afirmații mincinoase care au avut o influență hotărâtoare asupra soluției pronunțate. Totodată revizuentul a arătat că această atitudine a celor trei martori, care au relatat instanței de nepreexistența unor suspiciuni privind legăturile sale cu "lumea interlopă" și de un posibil ajutor acordat pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României de către diverse persoane care nu beneficiau de acest drept, sunt explicabile prin faptul că martorii au încercat să ascundă o posibilă neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel în opinia revizuentului, în condițiile în care cei trei martori aveau suspiciuni privind comiterea uneia din infracțiunile reținute, în sarcina sa, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiției aceștia trebuiau să dea eficiență prevederilor art. 17, art. 30 și art. 31 din Legea nr. 56/1992 și în consecință să-l întrerupă din călătorie și să-l rețină în vederea efectuării de cercetări. Omiterea acestui fapt, consideră revizuentul, nu se poate explica altfel decât prin faptul că, în realitate cei trei martori nu au sesizat nici o ilegalitate privind trecerea frontierei de stat a României, de către el și persoanele față de care prin rechizitoriu a fost reținută comiterea infracțiunii prevăzute de art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002.

Dovada celor menționate mai sus, (privitor la lipsa oricăror indicii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României), conform susținerilor revizuentului sunt mențiunile din conținutul adresei nr. 2156882 din 07 iunie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor -Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră - Oradea, din care rezultă că: "sectorul poliției de frontieră - Valea lui Mihai - nu deține documente care să ateste, neîndeplinirea condițiilor legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor care l-au însoțit în perioada 1999 - 2002." Pe de altă parte, revizuentul a recunoscut, că raportat la data comiterii faptelor, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă de către cei trei martori s-a împlinit, însă a considerat că acest aspect nu poate reprezenta un impediment real pentru admisibilitatea cererii, în condițiile în care prevederile art. 395 alin. (2) C. proc.

pen., permit constatarea săvârșirii acestora în faza cercetărilor prealabile ale cererii de revizuire. În final, a arătat că raportat la cele menționate mai sus înțelege să întemeieze cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. Printr-o adresă emisă în data de 12 iulie 2012, în vederea soluționării în bune condiții a prezentei cereri de revizuire și pentru a verifica temeinicia celor învederate în conținutul acesteia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat Curții de Apel București, secția a II-a penală, remiterea dosarului nr. 1259/2003. Revizuentul fiind audiat a arătat că își menține cererea formulată atât în privința temeiurilor de fapt cât și a celor de drept invocate și nu înțelege să indice în susținerea acesteia, în plus și alte motive.

A precizat că până în prezent nu a formulat plângere penală în fața unei unități de parchet competente din punct de vedere material și după calitatea persoanei, privind comiterea de către numiții B.D.I., D.E.C. și S.I.R., a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 260 C. pen. În aceste condiții, în continuare, cererea de revizuire va fi analizată, atât prin prisma motivelor în fapt și în drept invocate în conținutul acesteia cât și raportat la mențiunile existente în declarația de revizuent. În opinia revizuentului, în situația în care un revizuent își întemeiază în drept, cererea sa pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța sesizată cu judecarea admisibilității în principiu/inadmisibilității acestei căi extraordinare de atac, trebuie să verifice îndeplinirea a trei condiții cumulative.

Prima dintre acestea constă în existența unei judecăți a fondului cauzei. Cea de a doua se referă la existența unui caracter definitiv al hotărârii prin care instanța de fond a soluționat cauza. Cea de a treia cerință privește existența unor fapte și/sau împrejurări noi invocate de revizuent în conținutul cererii și care să nu fi fost cunoscute de instanță în momentul judecării în fond a cauzei, iar acestea la rândul lor, potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să fi susceptibile de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Prima cerință este îndeplinită, deoarece prin Sentința penală nr. 65 din 27 octombrie 2003 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului B.I.

după cum urmează: în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare l-a condamnat pe revizuent la pedeapsa de 8 luni închisoare. Chiar dacă hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. a fost casată parțial prin Decizia penală nr. 3600 din 01 iulie 2004 a Curții Supreme de Justiție, aceasta a menținut față de revizuent soluțiile de condamnare pronunțate de prima instanță pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002. Prin urmare, aceste considerente demonstrează fără echivoc îndeplinirea primei condiții, respectiv aceea care se referă la judecarea în fond a cauzei prin prisma pronunțării uneia din soluțiile expres stabilite de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen. În ceea ce privește cea de a treia condiție se poate constata că motivul de revizuire invocat de petent în susținerea cererii, constând în faptul că: "sectorul poliției de frontieră - Valea lui Mihai - nu deține documente care să ateste, neîndeplinirea condițiilor legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor care l-au însoțit în perioada 1999 - 2002.", nu îndeplinește cerința de noutate prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și nici aceea prevăzută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că Poliția de Frontieră - Valea lui Mihai, nu cunoștea despre activitatea revizuentului.

Corectitudinea acestei concluzii a rezultat fără echivoc din declarațiile de făptuitor, învinuit și inculpat ale numitei M.C., care, de fiecare dată, a arătat că a trecut frontiera de stat a României, cu ajutorul revizuentului, fără a întâmpina probleme, la punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău. "După ce ne-am urcat în M., ne-am îndreptat spre graniță. La punctul de frontieră șoferul a luat toate pașapoartele ocupanților și a mers la un ghișeu. Înainte de a coborî din mașină, șoferul ne-a spus că atunci când ne strigă să facem semn cu mâna. Am văzut când șoferul i-a prezentat celui din frontieră pașapoartele și conform înțelegerii când am fost strigată pe nume am făcut semn cu mâna.

După aceasta ne-am continuat drumul s-a făcut verificare și la vama maghiară și nefiind nici o problemă am fost lăsați să trecem." În ceea ce privește a doua cerință aceasta nu este îndeplinită întrucât nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii deoarece conținutul adresei nu este de natură să înlăture cele reținute în hotărârea de condamnare numai prin simplul fapt că sectorul poliției de frontieră nu deține documente. Cel de al doilea motiv de revizuire invocat de B.I. este reprezentat de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către numiții B.D.I., D.E.C. și S.I.R., care fiind ascultați în calitate de martor, în ședința publică din data de 03 iulie 2003, pentru a ascunde o probabilă neglijență în serviciu, au indicat aspecte neconforme cu realitatea.

Revizuentul cu ocazia formulării cererii nu a depus la dosar niciun înscris în dovedirea celor invocate, solicitând ca dovedirea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către D.E.C., S.I.R. și B.D.I. să fie realizată, potrivit prevederilor cu caracter de excepție ale art. 395 alin. (2) C. proc. pen. și în cadrul cercetărilor prealabile care trebuie efectuate potrivit art. 397 alin. (1) raportat la art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În doctrină și în jurisprudență există unanimitate de opinii în privința faptului că prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen. sunt aplicabile numai și strict în cazul în care revizuentul face dovada în cursul cercetării prealabile stabilite de art. 399 C. proc.

pen. a unei învestiri anterioare a organelor de cercetare penală/instanță de judecată și emiterea de către acestea a unei soluții de neîncepere/încetare a urmăriri penale sau încetare a procesului penal. Revizuentul a învederat că nu se află în posesia acestor acte întrucât până în acest moment nu a formulat plângere penală împotriva martorilor B.D.I., S.I.R. și D.E.C., acesta fiind și motivul pentru care a solicitat aplicarea art. 395 alin. (2) C. proc. pen., întrucât apreciază că în privința faptelor comise de aceștia a intervenit prescripția răspunderii penale.

În aceste condiții, este evident că revizuentul neputând face dovada învestirii organelor de urmărire penală competente material și după calitatea persoanei privind comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către persoanele reclamate ca și autori a acestei fapte și emiterea de către aceste organe a unor soluții de neîncepere/încetare a urmăririi penale motivate de intervenția prescripției generale/speciale, este evident că în prezenta cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., ci doar cele ale art. 395 alin. (1) C. proc. pen. Întrucât aceste dispoziții solicită dovada comiterii faptei reclamate de revizuent doar printr-o hotărâre judecătorească ori o ordonanță a procurorului, care soluționează în fond cauza, iar revizuentul nu se află în posesia acestora s-a apreciat că nici sub acest aspect cererea formulată de revizuent nu este admisibilă.

Prima instanță, examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I., în vederea admiterii în principiu, conform art. 403 C. proc. pen., constată că aceasta a fost făcută în termen legal, fiind formulată în favoarea condamnatului, conform art. 398 alin. (1) C. proc. pen., însă din probele administrate în cursul cercetării efectuate de procurori nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a acestei cereri. În ceea ce privește primul temei legal invocat de către revizuent, art. 394 lit. e) C. proc. pen., în cererea de revizuire, prima instanță a constat că nu este întemeiat avându-se în vedere că actul invocat și depus la dosar de către revizuent, adresa nr. 2156882 din 07 iunie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, confirmă în mod concret un fapt negativ și anume lipsa documentelor în cadrul subunității S.P.F.

Valea lui Mihai, ceea ce, evident și de necontestat, este faptul că acest document nu poate face operabil în speță primul temei legal invocat. În ce privește al doilea temei legal invocat de revizuent, art. 394 lit. b) C. proc. pen., așa cum judicios s-a reținut și în concluziile procurorului, nu poate fi primit și admis în speță, cât timp revizuentul nu a dovedit prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului că cei trei martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se solicită. Faptul că acești martori au săvârșit această infracțiune, se poate constata și în procedura de revizuire, conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen.

doar în situația în care cele două organe judiciare prevăzute în alin. (1) al acestui text de lege, nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul de față atâta timp cât revizuentul nu a sesizat aceste organe judiciare cu privire la o pretinsă infracțiune de mărturie mincinoasă săvârșită de martori. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.I., solicitând, potrivit memoriului depus la dosar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea admiterii în principiu a cererii de revizuire, iar, în subsidiar, rejudecarea admiterii în principiu de către instanța de recurs, cu consecința admiterii ei și trimiterii spre competentă judecată pe fond la Curtea de Apel București.

Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente: Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupție etc. Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal. Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat în hotărârea pronunțată apărarea revizuentului, motivând că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că Poliția de Frontieră - Valea lui Mihai, nu cunoștea despre activitatea revizuentului. Astfel, procesul-verbal de sesizare din oficiu și cel al începerii urmăririi penale a fost întocmit de organele de poliție din cadrul I.P.T.F. Arad, aceștia reținând în sarcina inculpatei M.C.

că "în data de 27 decembrie 2002 a trecut ilegal frontiera în Ungaria prin PTF Barantău, jud. Bihor, cu un pașaport falsificat prin înlocuirea fotografiei titularei, împreună cu alte persoane, într-un autoturism M. condus de numitul B.I.". Din declarațiile de făptuitor, învinuit și inculpat ale numitei M.C., rezultă că, de fiecare dată, a arătat că a trecut frontiera de stat a României, cu ajutorul revizuentului, fără a întâmpina probleme, la punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău. "După ce ne-am urcat în M., ne-am îndreptat spre graniță. La punctul de frontieră șoferul a luat toate pașapoartele ocupanților și a mers la un ghișeu. Înainte de a coborî din mașină, șoferul ne-a spus că atunci când ne strigă să facem semn cu mâna.

Am văzut când șoferul i-a prezentat celui din frontieră pașapoartele și conform înțelegerii când am fost strigată pe nume am făcut semn cu mâna. După aceasta ne-am continuat drumul, s-a făcut verificare și la vama maghiară și nefiind nici o problemă am fost lăsați să trecem." Prin urmare, actele de sesizare din oficiu și de începere a urmăririi penale față de numita M.C. fiind întocmite de organele de cercetare penală ale I.P.J.F. Arad la sesizarea P.T.F. Curtici și nu de către organele de cercetare aparținând I.P.J.F. Bihor și la sesizarea din oficiu a P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău, era evident de la bun început că această din urmă unitate nu deține nici măcar cele mai elementare indicii privind comiterea de către revizuent a infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. Chiar dacă în data de 27 decembrie 2002, la punctul de trecere de frontieră Valea lui Mihai - Barantău, numita M.C., folosindu-se în acest sens de un pașaport fals a comis infracțiunile prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, beneficiind în acest sens de complicitatea revizuentului, organele de constatare din cadrul P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău nu aveau cunoștință de acest fapt (toate activitățile de repatriere au fost efectuate prin intermediul P.T.F. Curtici și I.P.J.F. Arad). Din aceste declarații rezultă că organele P.T.F.

Valea lui Mihai - Barantău nu numai că nu dețin documente "care să ateste, neîndeplinirea condițiilor legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor care l-au însoțit în data de 27 decembrie 2009", dar nu au nici măcar cele mai minime indicii în legătură cu săvârșirea de către revizuent a infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, astfel încât, rezultă inutilitatea emiterii unei adrese către Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră - Oradea care să confirma aspectele deja cunoscute.

În aceste condiții, niciuna dintre împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanță și analizate, ca de altfel și de către instanțele de control. În ceea ce privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, infracțiune ce se constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc.

pen.), iar mărturia mincinoasă a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a acestui caz este condiționată de prezentarea de către revizuent a unuia dintre cele două acte autentice, expres și limitativ enumerate de acest text de lege, respectiv: ori o hotărâre judecătorească definitivă ori o ordonanță a procurorului prin care se dispune în legătură cu fondul cauzei și existența/inexistența infracțiunii reclamate. Procurorul sesizat cu efectuarea cercetărilor prealabile, este obligat în temeiul art. 395 alin. (2) C. proc. pen. să efectueze verificări privind comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către persoanele reclamate, numai dacă revizuentul îi prezintă/anexează cererii o soluție de neîncepere/încetare a urmăriri penale sau de încetare a procesului penal emisă de organele judiciare competente.

În consecință, în lipsa acestora nefiind aplicabile dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., devin aplicabile prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., solicitarea revizuentului putând a fi considerată doar ca un denunț și nicidecum un real temei pentru admisibilitatea în principiu a revizuirii. În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 394 din C. proc. pen. În consecință hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 473/F din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 450 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2013. Procesat de GGC - GV