ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 893/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 893/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin adresa nr. 2448/III-6/2012 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe

sub nr. 8218/2/2012 la data de 02 noiembrie 2012, a fost înaintată spre

competentă soluționare cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 65 din 27 octombrie

2003 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1259/2003, formulată

de revizuentul B.I.

După efectuarea

actelor de cercetare prev. de art. 399 C. proc. pen. în concluziile

procurorului s-a arătat că, prin cererea formulată în data de 06 iulie 2012 și

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu nr.

2448/III-6/2012, revizuentul B.I., a solicitat revizuirea Sentinței penale nr.

65 din 27 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în dosarul cu nr. 1259/2003, definitivă prin Decizia penală nr. 3660

din 01 iulie 2004 a Curții Supreme de Justiție, pronunțată în Dosarul nr.

231/2004.

Prin sentința penală

mai sus indicată, revizuentul a fost condamnat după cum urmează: în baza art.

26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în

baza art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001,

aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare; în

baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr.

243/2002, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33

alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus

executarea pedepsei rezultante cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la

care s-a aplicat și un spor de 4 luni, fiind astfel stabilită o pedeapsă finală

de 3 ani și 10 luni închisoare.

Prin Decizia penală

nr. 3660 din 01 iulie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 231/2004 Curtea Supremă de

Justiție a admis în parte recursul formulat de inculpat și în consecință, cu

privire la revizuent a înlăturat sporul de 4 luni închisoare și aplicarea

dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen.

A fost descontopită

pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente de 1

an închisoare, 2 ani închisoare, 1 an și 10 luni închisoare și 3 ani și 6 luni

închisoare

În temeiul art. 11

alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen. a dispus achitarea revizuentului sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen. raportat la art. 291

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 71 alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 alin.

(1) lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus contopirea

pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu pedeapsa de 1 an și 10 luni

închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001,

aprobată prin Legea nr. 243/2002, dând spre executare pedeapsa rezultantă, cea

mai grea respectiv aceea de 1 an și 10 luni închisoare.

Întrucât inculpatul

nu era cunoscut cu antecedente penale, instanța supremă în temeiul art. 81 și

art. 82 C. pen. a hotărât suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni, făcând în același timp și

aplicarea prevederilor art. 359 C. proc. pen.

În conținutul cererii,

revizuentul a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 65 din 27 octombrie

2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și

rejudecarea cauzei, deoarece nu se consideră vinovat de comiterea niciuneia din

infracțiunile reținute în sarcina sa.

În sprijinul

solicitării sale revizuentul a invocat două argumente de fapt și de drept.

Primul dintre acestea

este reprezentat de faptul că, în opinia sa, în prezent există fapte și

împrejurări noi, necunoscute de instanța de fond și de cea de recurs în

momentul judecății, întrucât din adresa nr. 2156882 din 07 iunie 2010 emisă de

Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Teritorial al Poliției

de Frontieră - Oradea, rezultă că: "sectorul poliției de frontieră - Valea

lui Mihai - nu deține documente care să ateste, neîndeplinirea condițiilor

legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului B.I., ori suspiciuni de

neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor care l-au însoțit în

perioada 1999 - 2002."

În privința celor arătate

mai sus, revizuentul a indicat ca și temei în drept a cererii sale,

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar ca și dovadă a

anexat cererii sale adresa la care am făcut referire mai sus.

În continuare, în

conținutul cererii, revizuentul a învederat, că în opinia sa, anumiți martori

ascultați în faza de urmărire penală și care au prezentat depoziții și în fața

instanței de fond, respectiv B.D.I., D.E.C. și S.I.R. au săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă, întrucât au făcut afirmații mincinoase care au avut o

influență hotărâtoare asupra soluției pronunțate.

Totodată revizuentul

a arătat că această atitudine a celor trei martori, care au relatat instanței

de nepreexistența unor suspiciuni privind legăturile sale cu "lumea

interlopă" și de un posibil ajutor acordat pentru trecerea frauduloasă a

frontierei de stat a României de către diverse persoane care nu beneficiau de

acest drept, sunt explicabile prin faptul că martorii au încercat să ascundă o

posibilă neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel în opinia

revizuentului, în condițiile în care cei trei martori aveau suspiciuni privind

comiterea uneia din infracțiunile reținute, în sarcina sa, prin rechizitoriul

întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiției aceștia trebuiau

să dea eficiență prevederilor art. 17, art. 30 și art. 31 din Legea nr. 56/1992

și în consecință să-l întrerupă din călătorie și să-l rețină în vederea

efectuării de cercetări.

Omiterea acestui

fapt, consideră revizuentul, nu se poate explica altfel decât prin faptul că,

în realitate cei trei martori nu au sesizat nici o ilegalitate privind trecerea

frontierei de stat a României, de către el și persoanele față de care prin

rechizitoriu a fost reținută comiterea infracțiunii prevăzute de art. 70 alin.

(1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002.

Dovada celor

menționate mai sus, (privitor la lipsa oricăror indicii de complicitate la

trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României), conform susținerilor

revizuentului sunt mențiunile din conținutul adresei nr. 2156882 din 07 iunie

2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor -Inspectoratul Teritorial

al Poliției de Frontieră - Oradea, din care rezultă că: "sectorul poliției

de frontieră - Valea lui Mihai - nu deține documente care să ateste,

neîndeplinirea condițiilor legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului

B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor

care l-au însoțit în perioada 1999 - 2002."

Pe de altă parte,

revizuentul a recunoscut, că raportat la data comiterii faptelor, potrivit art.

122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție pentru săvârșirea

infracțiunilor de mărturie mincinoasă de către cei trei martori s-a împlinit,

însă a considerat că acest aspect nu poate reprezenta un impediment real pentru

admisibilitatea cererii, în condițiile în care prevederile art. 395 alin. (2)

C. proc. pen., permit constatarea săvârșirii acestora în faza cercetărilor

prealabile ale cererii de revizuire.

În final, a arătat că

raportat la cele menționate mai sus înțelege să întemeieze cererea de revizuire

pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Printr-o adresă emisă

în data de 12 iulie 2012, în vederea soluționării în bune condiții a prezentei

cereri de revizuire și pentru a verifica temeinicia celor învederate în

conținutul acesteia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat

Curții de Apel București, secția a II-a penală, remiterea dosarului nr.

1259/2003.

Revizuentul fiind

audiat a arătat că își menține cererea formulată atât în privința temeiurilor

de fapt cât și a celor de drept invocate și nu înțelege să indice în susținerea

acesteia, în plus și alte motive.

A precizat că până în

prezent nu a formulat plângere penală în fața unei unități de parchet

competente din punct de vedere material și după calitatea persoanei, privind

comiterea de către numiții B.D.I., D.E.C. și S.I.R., a infracțiunii prevăzute

și pedepsite de art. 260 C. pen.

În aceste condiții,

în continuare, cererea de revizuire va fi analizată, atât prin prisma motivelor

în fapt și în drept invocate în conținutul acesteia cât și raportat la

mențiunile existente în declarația de revizuent.

În opinia

revizuentului, în situația în care un revizuent își întemeiază în drept, cererea

sa pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța sesizată

cu judecarea admisibilității în principiu/inadmisibilității acestei căi

extraordinare de atac, trebuie să verifice îndeplinirea a trei condiții

cumulative.

Prima dintre acestea

constă în existența unei judecăți a fondului cauzei.

Cea de a doua se

referă la existența unui caracter definitiv al hotărârii prin care instanța de

fond a soluționat cauza.

Cea de a treia

cerință privește existența unor fapte și/sau împrejurări noi invocate de

revizuent în conținutul cererii și care să nu fi fost cunoscute de instanță în

momentul judecării în fond a cauzei, iar acestea la rândul lor, potrivit art.

394 alin. (2) C. proc. pen. să fi susceptibile de a dovedi netemeinicia

hotărârii de condamnare.

Prima cerință este

îndeplinită, deoarece prin Sentința penală nr. 65 din 27 octombrie 2003 Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului B.I.

după cum urmează: în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare, în baza

art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 26 C. pen. raportat la art.

70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la

pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare l-a condamnat pe revizuent la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Chiar dacă hotărârea

instanței de fond, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C.

proc. pen. a fost casată parțial prin Decizia penală nr. 3600 din 01 iulie 2004

a Curții Supreme de Justiție, aceasta a menținut față de revizuent soluțiile de

condamnare pronunțate de prima instanță pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002.

Prin urmare, aceste

considerente demonstrează fără echivoc îndeplinirea primei condiții, respectiv

aceea care se referă la judecarea în fond a cauzei prin prisma pronunțării

uneia din soluțiile expres stabilite de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește

cea de a treia condiție se poate constata că motivul de revizuire invocat de

petent în susținerea cererii, constând în faptul că: "sectorul poliției de

frontieră - Valea lui Mihai - nu deține documente care să ateste,

neîndeplinirea condițiilor legale de intrare/ieșire în/din țară a numitului

B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a condițiilor legale asupra persoanelor

care l-au însoțit în perioada 1999 - 2002.", nu îndeplinește cerința de

noutate prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și nici aceea

prevăzută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, din ansamblul

probator administrat în cauză rezultă că Poliția de Frontieră - Valea lui

Mihai, nu cunoștea despre activitatea revizuentului. Corectitudinea acestei

concluzii a rezultat fără echivoc din declarațiile de făptuitor, învinuit și

inculpat ale numitei M.C., care, de fiecare dată, a arătat că a trecut

frontiera de stat a României, cu ajutorul revizuentului, fără a întâmpina

probleme, la punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău.

"După ce ne-am urcat în M., ne-am îndreptat spre graniță. La punctul de

frontieră șoferul a luat toate pașapoartele ocupanților și a mers la un ghișeu.

Înainte de a coborî din mașină, șoferul ne-a spus că atunci când ne strigă să

facem semn cu mâna. Am văzut când șoferul i-a prezentat celui din frontieră

pașapoartele și conform înțelegerii când am fost strigată pe nume am făcut semn

cu mâna. După aceasta ne-am continuat drumul s-a făcut verificare și la vama

maghiară și nefiind nici o problemă am fost lăsați să trecem."

În ceea ce privește a

doua cerință aceasta nu este îndeplinită întrucât nu se poate dovedi

netemeinicia hotărârii deoarece conținutul adresei nu este de natură să

înlăture cele reținute în hotărârea de condamnare numai prin simplul fapt că

sectorul poliției de frontieră nu deține documente.

Cel de al doilea

motiv de revizuire invocat de B.I. este reprezentat de comiterea infracțiunii

de mărturie mincinoasă de către numiții B.D.I., D.E.C. și S.I.R., care fiind

ascultați în calitate de martor, în ședința publică din data de 03 iulie 2003,

pentru a ascunde o probabilă neglijență în serviciu, au indicat aspecte

neconforme cu realitatea.

Revizuentul cu ocazia

formulării cererii nu a depus la dosar niciun înscris în dovedirea celor

invocate, solicitând ca dovedirea săvârșirii infracțiunii de mărturie

mincinoasă de către D.E.C., S.I.R. și B.D.I. să fie realizată, potrivit

prevederilor cu caracter de excepție ale art. 395 alin. (2) C. proc. pen. și în

cadrul cercetărilor prealabile care trebuie efectuate potrivit art. 397 alin.

(1) raportat la art. 399 C. proc. pen. de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

În doctrină și în jurisprudență

există unanimitate de opinii în privința faptului că prevederile art. 395 alin.

(2) C. proc. pen. sunt aplicabile numai și strict în cazul în care revizuentul

face dovada în cursul cercetării prealabile stabilite de art. 399 C. proc. pen.

a unei învestiri anterioare a organelor de cercetare penală/instanță de

judecată și emiterea de către acestea a unei soluții de neîncepere/încetare a

urmăriri penale sau încetare a procesului penal.

Revizuentul a

învederat că nu se află în posesia acestor acte întrucât până în acest moment

nu a formulat plângere penală împotriva martorilor B.D.I., S.I.R. și D.E.C.,

acesta fiind și motivul pentru care a solicitat aplicarea art. 395 alin. (2) C.

proc. pen., întrucât apreciază că în privința faptelor comise de aceștia a

intervenit prescripția răspunderii penale.

În aceste condiții,

este evident că revizuentul neputând face dovada învestirii organelor de

urmărire penală competente material și după calitatea persoanei privind

comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către persoanele reclamate ca

și autori a acestei fapte și emiterea de către aceste organe a unor soluții de

neîncepere/încetare a urmăririi penale motivate de intervenția prescripției

generale/speciale, este evident că în prezenta cauză nu pot fi aplicate

prevederile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., ci doar cele ale art. 395 alin.

(1) C. proc. pen.

Întrucât aceste

dispoziții solicită dovada comiterii faptei reclamate de revizuent doar

printr-o hotărâre judecătorească ori o ordonanță a procurorului, care

soluționează în fond cauza, iar revizuentul nu se află în posesia acestora s-a

apreciat că nici sub acest aspect cererea formulată de revizuent nu este

admisibilă.

Prima instanță,

examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I., în vederea

admiterii în principiu, conform art. 403 C. proc. pen., constată că aceasta a

fost făcută în termen legal, fiind formulată în favoarea condamnatului, conform

art. 398 alin. (1) C. proc. pen., însă din probele administrate în cursul

cercetării efectuate de procurori nu rezultă date suficiente pentru admiterea

în principiu a acestei cereri.

În ceea ce privește

primul temei legal invocat de către revizuent, art. 394 lit. e) C. proc. pen.,

în cererea de revizuire, prima instanță a constat că nu este întemeiat

avându-se în vedere că actul invocat și depus la dosar de către revizuent,

adresa nr. 2156882 din 07 iunie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial al

Poliției de Frontieră Oradea, confirmă în mod concret un fapt negativ și anume

lipsa documentelor în cadrul subunității S.P.F. Valea lui Mihai, ceea ce,

evident și de necontestat, este faptul că acest document nu poate face operabil

în speță primul temei legal invocat.

În ce privește al

doilea temei legal invocat de revizuent, art. 394 lit. b) C. proc. pen., așa

cum judicios s-a reținut și în concluziile procurorului, nu poate fi primit și

admis în speță, cât timp revizuentul nu a dovedit prin hotărâre judecătorească

sau prin ordonanța procurorului că cei trei martori au săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se solicită.

Faptul că acești

martori au săvârșit această infracțiune, se poate constata și în procedura de

revizuire, conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen. doar în situația în care

cele două organe judiciare prevăzute în alin. (1) al acestui text de lege, nu

au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul de față atâta timp cât

revizuentul nu a sesizat aceste organe judiciare cu privire la o pretinsă

infracțiune de mărturie mincinoasă săvârșită de martori.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.I., solicitând,

potrivit memoriului depus la dosar, admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond

pentru soluționarea admiterii în principiu a cererii de revizuire, iar, în

subsidiar, rejudecarea admiterii în principiu de către instanța de recurs, cu

consecința admiterii ei și trimiterii spre competentă judecată pe fond la

Curtea de Apel București.

Recursul declarat nu

este fondat pentru următoarele considerente:

Prin intermediul

revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la

desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori

comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt. Aceste

erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări,

fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri,

corupție etc.

Revizuirea unei

hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și

limitativ de art. 394 C. proc. pen.

În ceea ce privește

cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este

necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost

cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare

și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C.

proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să

conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a

revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi

admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C.

proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza

probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv

faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și

neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se

cere.

Raportând

considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta

Curte constată că instanța de fond a analizat în hotărârea pronunțată apărarea

revizuentului, motivând că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă

că Poliția de Frontieră - Valea lui Mihai, nu cunoștea despre activitatea

revizuentului.

Astfel,

procesul-verbal de sesizare din oficiu și cel al începerii urmăririi penale a

fost întocmit de organele de poliție din cadrul I.P.T.F. Arad, aceștia reținând

în sarcina inculpatei M.C. că "în data de 27 decembrie 2002 a trecut

ilegal frontiera în Ungaria prin PTF Barantău, jud. Bihor, cu un pașaport

falsificat prin înlocuirea fotografiei titularei, împreună cu alte persoane,

într-un autoturism M. condus de numitul B.I.".

Din declarațiile de

făptuitor, învinuit și inculpat ale numitei M.C., rezultă că, de fiecare dată,

a arătat că a trecut frontiera de stat a României, cu ajutorul revizuentului,

fără a întâmpina probleme, la punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai -

Barantău. "După ce ne-am urcat în M., ne-am îndreptat spre graniță. La

punctul de frontieră șoferul a luat toate pașapoartele ocupanților și a mers la

un ghișeu. Înainte de a coborî din mașină, șoferul ne-a spus că atunci când ne

strigă să facem semn cu mâna. Am văzut când șoferul i-a prezentat celui din

frontieră pașapoartele și conform înțelegerii când am fost strigată pe nume am

făcut semn cu mâna. După aceasta ne-am continuat drumul, s-a făcut verificare

și la vama maghiară și nefiind nici o problemă am fost lăsați să trecem."

Prin urmare, actele

de sesizare din oficiu și de începere a urmăririi penale față de numita M.C.

fiind întocmite de organele de cercetare penală ale I.P.J.F. Arad la sesizarea

P.T.F. Curtici și nu de către organele de cercetare aparținând I.P.J.F. Bihor

și la sesizarea din oficiu a P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău, era evident de

la bun început că această din urmă unitate nu deține nici măcar cele mai

elementare indicii privind comiterea de către revizuent a infracțiunilor

prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 26 C.

pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Chiar dacă în data de

27 decembrie 2002, la punctul de trecere de frontieră Valea lui Mihai -

Barantău, numita M.C., folosindu-se în acest sens de un pașaport fals a comis

infracțiunile prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. și art. 70 alin. (1) din

O.U.G. nr. 105/2001, beneficiind în acest sens de complicitatea revizuentului,

organele de constatare din cadrul P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău nu aveau

cunoștință de acest fapt (toate activitățile de repatriere au fost efectuate

prin intermediul P.T.F. Curtici și I.P.J.F. Arad).

Din aceste declarații

rezultă că organele P.T.F. Valea lui Mihai - Barantău nu numai că nu dețin

documente "care să ateste, neîndeplinirea condițiilor legale de

intrare/ieșire în/din țară a numitului B.I., ori suspiciuni de neîndeplinire a

condițiilor legale asupra persoanelor care l-au însoțit în data de 27 decembrie

2009", dar nu au nici măcar cele mai minime indicii în legătură cu

săvârșirea de către revizuent a infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin.

(1) din O.U.G. nr. 105/2001, astfel încât, rezultă inutilitatea emiterii unei

adrese către Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Teritorial

al Poliției de Frontieră - Oradea care să confirma aspectele deja cunoscute.

În aceste condiții,

niciuna dintre împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care

ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de

cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost

cunoscute de către prima instanță și analizate, ca de altfel și de către

instanțele de control.

În ceea ce privește

admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, infracțiune ce se constată prin

hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a

dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc. pen.), iar mărturia

mincinoasă a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Potrivit art. 395

alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a acestui caz este

condiționată de prezentarea de către revizuent a unuia dintre cele două acte

autentice, expres și limitativ enumerate de acest text de lege, respectiv: ori

o hotărâre judecătorească definitivă ori o ordonanță a procurorului prin care

se dispune în legătură cu fondul cauzei și existența/inexistența infracțiunii

reclamate.

Procurorul sesizat cu

efectuarea cercetărilor prealabile, este obligat în temeiul art. 395 alin. (2)

C. proc. pen. să efectueze verificări privind comiterea infracțiunii de

mărturie mincinoasă de către persoanele reclamate, numai dacă revizuentul îi

prezintă/anexează cererii o soluție de neîncepere/încetare a urmăriri penale

sau de încetare a procesului penal emisă de organele judiciare competente.

În consecință, în

lipsa acestora nefiind aplicabile dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc.

pen., devin aplicabile prevederile art. 395 alin. (1) C. proc. pen.,

solicitarea revizuentului putând a fi considerată doar ca un denunț și

nicidecum un real temei pentru admisibilitatea în principiu a revizuirii.

În ceea ce privește

celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că

acesta nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres și limitativ

prin dispozițiile art. 394 din C. proc. pen.

În consecință

hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică.

Față de

considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs

invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.I.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata

sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Sentinței penale nr.

473/F din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 450 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2013.

Procesat de GGC - GV