ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2984/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2984/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele;

Prin

sentința penală nr. 387/F din 10 mai 2012, din Dosarul nr. 11373/3/2012,

Tribunalul București, secția I penală:

În

temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul I.M.

la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de deținere de

droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept,

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64

alin. (1) Iit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa

închisorii aplicată în această cauză cu restul de pedeapsă de 15 ani și 5 luni

închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală din data de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția

21, Regatul Spaniei, definitivă la data de 11 noiembrie 2008, recunoscută prin sentința

penală nr. 165, 19 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția l penală,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume

pedeapsa de 15 ani și 5 luni închisoare,

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64

alin. (1) Iit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 86

4

alin. (1) C. pen. raportat la

art. 83 C. pen., a revocat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei Buzău, definitivă, prin neapelare,

la data de 10 martie 2003, pe care a adăugat-o la pedeapsa rezultantă de 15 ani

și 5 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul urmează să execute pedeapsa

de 18 ani și 5 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus pedeapsa executată, de

la data de 8 decembrie 2011 la zi.

S-a constatat că proba a fost consumată

în procesul analizelor de laborator.

S-a anulat mandatul de executare a

pedepsei închisorii din 2011, emis de Curtea de Apel București, secția l penală

și mandatul de executare a pedepsei închisorii din 2008, emis de Judecătoria Buzău,

cu emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă

a sentinței penale,

În

temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat

la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că, prin rechizitoriul din data de 6 iunie 2012 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

București, din Dosarul nr. 17/D/P/2012, s-a reținut în sarcina inculpatului că,

pe data de 8 decembrie 2011, fiind transferat din Regatul Spaniei, în vederea continuării

executării pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința penală din data

de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția 21, Regatul Spaniei,

recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția l penală, din Dosarul nr. 11629/2/2010 (3164/2010), la introducerea sa în

Arestul Central al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost

găsit asupra sa, în tivul pantalonilor, un baton, care conținea cantitatea de 0,71

grame de rezină de cannabis, destinată consumului propriu, fără drept.

S-a reținut că prin sentința penală

nr. 359 din 27 noiembrie 2003 a Judecătoriei Buzău din Dosarul nr. 1229/2003, rămasă

definitivă, prin neapelare, la data de 10 martie 2003, i-a fost aplicată pedeapsa

de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe durata

unui termen de încercare de 5 ani, iar, prin sentința penală din data de 27

iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția 21, Regatul Spaniei,

recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția l penală din Dosarul nr. 11629/2/2010 (3164/2010), i-a fost aplicată pedeapsa

de 20 ani închisoare, cu deducerea arestării preventive și perioadei executate de

la data de 8 mai 2007 la zi, fiind emis mandatul de executare a pedepsei

închisorii din 17 octombrie 2011.

În motivare, s-a arătat că, la urmărirea

penală, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume procesul-verbal

din data de 8 decembrie 2011, privind constatarea infracțiunii flagrante, cu declarațiile

martorilor-asistenți V.M. și M.I.C., raportul de constatare tehnico-știinpcă din

25 ianuarie 2012, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor,

prin care s-a stabilit că fragmentul de substanță solidă conține cantitatea de 0,71

grame de rezină de cannabis, consumată în procesul analizelor de laborator, declarațiile

de recunoaștere ale inculpatului.

S-a reținut că, la termenul de judecată

din data de 26 aprilie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate,

prevăzută de art. 320

1

alin. (1) și alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei

închisorii, a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de

art. 72 C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii, reduse cu o

treime, ca efect al aplicării art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul

ridicat de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului, împrejurările

care atenuează răspunderea penală.

În

termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă de pe

lângă Tribunalul București, pentru nelegalitate, și inculpatul, pentru nelegalitate.

În

motivarea în scris și orală a apelului, Ministerul Public

a susținut că instanța de fond nu a manifestat rol activ, deoarece nu a avut în

vedere sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău, secția penală,

din Dosarul nr. 8419/200/2007, prin care suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27

februarie 2003 a Judecătoriei Buzău, județul Buzău în Dosarul nr. 1229/2003, a fost

deja revocată, astfel că nu mai putea dispune, din nou, revocarea, cu atât mai mult

cu cât fapta penală din această cauză a fost comisă pe data de 8 decembrie 2011,

prin urmare ulterior revocării suspendării sub supraveghere, ceea ce înseamnă că,

nefiind comisă în interiorul termenului de încercare, pedeapsa închisorii nu putea

fi cumulată, ci trebuiau aplicate dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. raportat

la art. 39 alin. (1) C. pen. A arătat că există contradicție între considerente

și dispozitiv, deoarece prima instanță, cu toate că, în considerente, nu face nici

o referire la sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău, secția

penală în Dosarul nr. 8419/200/2007, în dispozitiv a dispus anularea mandatului

de executare a pedepsei închisorii din 27 mai 2008,

emis

de Judecătoria Buzău, în baza sentinței penale respective. A susținut că instanța

de fond a dispus, în mod greșit, deducerea perioadei executate începând cu data

de 8 decembrie 2011 la zi, întrucât, prin sentința penală nr. 165 din 19

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția l penală în Dosarul nr. 11629/2/2010

(3164/2010), a fost recunoscută sentința penală din data de 27 iunie 2008 a Tribunalului

Provincial din Barcelona, secția 21, Regatul Spaniei, prin care i-a fost aplicată

pedeapsa de 20 ani închisoare, cu deducerea arestării preventive și a perioadei

executate de la data de 8 mai 2007 la zi, fiind emis mandatul de executare a

pedepsei închisorii din 17 octombrie 2011 de către Curtea de Apel București, secția

l penală, ori fapta penală din această cauză a fost săvârșită în timpul executării

pedepsei de 20 ani închisoare, nefiind posibilă o dublă deducere, cu precizarea

că inculpatul nu a fost nici reținut și nici arestat preventiv în această cauză.

În

dovedire, a depus adresa din 6 iunie 2012 a Penitenciarului

Galați, la care a fost atașată sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei

Buzău, secția penală în Dosarul nr. 8419/200/2007, cu mențiunea: „Definitivă, prin

nerecurare, la data de 27 mai 2008”.

În

motivarea orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat a susținut

că, în mod greșit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) C. pen., în loc de dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. raportat la

art. 34 lit. b) C. pen.

A solicitat admiterea apelului, desființarea,

în totalitate, a sentinței penale, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța

de fond.

La solicitarea instanței de apel, Penitenciarul

Giurgiu, prin adresa din 24 iulie 2012, a comunicat situația executării pedepsei

de 20 ani închisoare, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din

17 octombrie 2011, emis de Curtea de Apel București, secția l penală, în Dosarul

nr. 11629/2/2010 (3164/2010).

Analizând actele și lucrările dosarelor,

precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate

invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel București a dispus prin decizia

penală nr. 220 din 8 august 2012:

În

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale

nr. 387/F din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția l penală în Dosarul

nr. 11373/3/2012.

Desființează, în parte, sentința penală

și, rejudecând pe fond:

Descontopește pedeapsa de 18 ani și 5 luni

închisoare, repunând, în individualitatea lor, pedeapsa de 15 ani și 5 luni închisoare,

stabilită în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen. și pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei Buzău

în Dosarul nr. 1229/2003, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 10

martie 2003.

În

temeiul art. 39 alin. (1) C. pen. contopește pedeapsa de 15

ani și 5 luni închisoare, stabilită în cauză, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei Buzău în Dosarul

nr. 1229/2003, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 10 martie 2003, executorie

prin sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău, secția penală

în Dosarul nr. 8419/200/2007, rămasă definitivă, prin nerecurare, astfel că inculpatul

I.M. va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 15 ani și

5 luni închisoare.

Înlătură aplicarea art. 88 C. pen., privind

scăderea perioadei începând cu data de 8 decembrie 2011 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale.

Constată că intimatul-inculpat I.M. este

arestat în altă cauză.

S-a apreciat că apelurile formulate de

Ministerul Public și de apelantul-intimat-inculpat sunt fondate, reținând în considerente

că într-adevăr, instanța de fond nu a avut în vedere sentința penală nr. 384

din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău, secția penală în Dosarul nr. 8419/200/2007,

rămasă definitivă, prin nerecurare, care, de altfel, era trecută în cazierul judiciar

al inculpatului, prin care s-a dispus, în temeiul art. 86

4

alin. (2)

C. pen., revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

rezultante de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 359 din 27

februarie 2003 a Judecătoriei Buzău în Dosarul nr. 1229/2003, rămasă definitivă,

prin neapelare, pe data de 10 martie 2003. Așadar, deși pedeapsa de 3 ani închisoare

era executorie încă din data de 27 mai 2008, fiind, de altfel, emis mandatul de

executare a pedepsei închisorii 27 mai 2008 de către Judecătoria Buzău, în Dosarul

nr. 8419/200/2007, prin urmare anterior datei de 8 decembrie 2011, când a fost comisă

fapta penală din această cauză, instanța de fond, în mod nelegal, a mai revocat,

încă o dată, suspendarea sub supraveghere, cu efectul cumulului aritmetic.

Ca atare, instanța de apel a constatat

că primul termen al recidivei postcondamnatorie îl constituie atât pedeapsa de 3

ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei

Buzău în Dosarul nr. 1229/2003, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 10

martie 2003, devenită executorie prin sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei

Buzău,

secția penală în Dosarul nr. 8419/200/2007, rămasă definitivă, prin nerecurare,

cât și pedeapsa de 20 ani închisoare, în a cărei executare se află, aplicată prin

sentința penală din data de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona,

secția 21, Regatul Spaniei, recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19

aprilie 20.11 a Curții de Apel București, secția l penală în Dosarul nr. 11629/2/2010

(3164/2010), în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei

închisorii din 17 octombrie 2011.

Potrivit art. 39 alin. (1) și alin.

(2), C. pen., în cazul recidivei după condamnare, prevăzută de art. 37 lit. a)

C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea comisă în această cauză se contopește atât

cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27

februarie 2003 a Judecătoriei Buzău în Dosarul nr. 1229/2003, rămasă definitivă,

prin neapelare, pe data de 10 martie 2003, executorie prin sentința penală nr. 384

din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău, secția penală, în Dosarul nr. 8419/200/2007,

rămasă definitivă, prin nerecurare, cât și cu restul de 15 ani și 5 luni închisoare,

rămas neexecutat din pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința penală

din data de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția 21, Regatul

Spaniei, recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția l penală în Dosarul nr. 11629/2/2010 (3164/2010), prin care,

totodată, s-a dispus deducerea duratei arestării preventive și scăderea perioadei

executată începând cu data de 8 mai 2007 la zi.

De asemenea, perioada rămasă de executat,

începând cu data de 8 decembrie 2011 și până la zi, trebuia scăzută, și nu dedusă,

după cum a procedat instanța de fond.

În

ceea ce privește contradicția dintre considerente și dispozitiv,

invocată de Ministerul Public, instanța de apel, a apreciat că menționarea în dispozitivul

hotărârii judecătorești a mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în

baza unei sentințe penale, despre care instanța de fond a omis să facă referire

în motivare, nu constituie o nepotrivire între cele două părți ale hotărârii judecătorești.

Contradicția presupune existența unei evidente opoziții între considerente și soluția

pronunțată, astfel că hotărârea judecătorească, prin caracterul său confuz, este

lovită de nulitate relativă.

Totodată, având în vedere caracterul devolutiv

integral al apelului, instanța de apel a rejudecat în fond, și nu a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de judecată, după cum a solicitat apelantul

intimat inculpat, soluție care, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

s-ar fi justificat doar în situația neîndeplinirii procedurii de citare sau în cazul

în care

există vreunul dintre motivele de nulitate

absolută, prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul I.M., iar prin decizia

penală nr. 355 din 1 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor,

având în vedere că instanța de apel nu

s-a pronunțat pe apelul inculpatului, făcând referire la acesta doar în considerente

nu și în dispozitiv, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de Apel.

Prin decizia penală nr. 92/A din 11 aprilie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și inculpatul I.M. împotriva sentinței penale nr. 387 din 10 mai 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 11373/3/2012.

A fost desființată, în parte, sentința

penală apelată și în fond rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă

de 18 ani și 5 luni închisoare în pedepsele componente, pe care Ie-a repus în individualitatea

lor, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei Buzău definitivă prin neapelare la data

de 10 martie 2003 și devenită executorie prin sentința penală nr. 384 din 7 mai

2008 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin nerecurare, urmare a revocării suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei și restul rămas neexecutat de 15 ani și 5

luni închisoare din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința din

data de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția 21, definitivă

la data de 11 noiembrie 2008, recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

S-a constată că faptele care au atras pedepsele

de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359/2003 a Judecătoriei Buzău

și de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală a Tribunalului Provincial

din Barcelona recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 noiembrie 2011 sunt

concurente. Conform art. 33 lit. a) C. pen. și conform art. 34 lit. b) C. pen. au

fost contopite cele două pedepse dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea

mai grea de 20 de ani închisoare.

S-a constatat că prezenta faptă a fost

săvârșită în timpul executării pedepsei de 20 de ani închisoare (după transferul

inculpatului în România) și conform art. 39 alin. (2) C. pen. a fost contopită această

pedeapsă prezentă

de 4 luni închisoare cu restul rămas neexecutat

de 15 ani și 5 luni închisoare din pedeapsa de 20 de ani închisoare astfel anterior

contopită (rest calculat de la data de 7 decembrie 2011 de la săvârșirea faptei)

inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea potrivit art. 34 lit. b) C.

pen. de 15 de ani și 5 luni închisoare.

S-a dispus anularea mandatului de

executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 384/2008 a Judecătoriei

Buzău privind pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv mandatul de executare a

pedepsei închisorii din 2008 și a mandatului de executare a pedepsei închisorii

din 2011 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza sentinței penale

nr. 165/2011 privind pedeapsa de 20 de ani închisoare recunoscută și emiterea unui

nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

S-a constatat că inculpatul este arestat

în executarea acestei pedepse rezultante aplicate de 15 de ani și 5 luni închisoare.

S-a dedus din durata acestei pedepse perioada

8 decembrie 2011 la zi, inculpatul rămânând în continuare în executarea prezentei.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Au fost înlăturate dispozițiile din sentința

penală referitoare la aplicarea art. 39 alin. (2) și art. 86

4

alin.

(1) raportat la art. 83 C. pen., aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) C.

pen. urmând a se efectua conform prezentei.

Au fost menținute celelalte dispoziții

din sentința penală.

Pentru a decide astfel, analizând actele

și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere

al motivelor de nelegalitate invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de

fapt și de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a

constatat că apelurile declarate de inculpat și de Parchet sunt fondate sub aspectele

susținute, reținând că Parchetul a susținut doar motivul referitor la modalitatea

de efectuarea contopirii pedepselor, apelul inculpatului vizând același aspect,

împrejurare în raport de care apreciază că nu se impun discuții suplimentare referitoare

la situația de fapt și încadrarea juridică a faptei prezente, instanța de apel limitându-se

la a reține că probele administrate fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă

că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat și pentru care a fost condamnat

la pedeapsa legală și temeinică de 4 luni închisoare, deoarece la data de 8

decembrie 2011, fiind transferat din Regatul Spaniei, în vederea continuării executării

pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința penală din data de 27

iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția 21, Regatul Spaniei,

recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția l penală, în Dosarul nr. 11629/2/2010 (3164/2010), la introducerea sa în

arestul central al Direcției

Generale de Poliție a Municipiului

București, a fost găsit asupra sa, în tivul pantalonilor, un baton, care conținea

cantitatea de 0,71 grame de rezină de cannabis, destinată consumului propriu, fără

drept, faptă ce întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul

laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Instanța de apel a constatat astfel că

primul termen al recidivei postcondamnatorii îl constituie atât pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei

Buzău în Dosarul nr. 1229/2003, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 10

martie 2003, devenită executorie prin sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei

Buzău, secția penală în Dosarul nr. 8419/200/2007, rămasă definitivă, prin nerecurare,

cât și pedeapsa de 20 ani închisoare, în a cărei executare se află inculpatul, aplicată

prin sentința penală din data de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona,

secția 21, Regatul Spaniei, recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 11629/2/2010

(3164/2010), în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei

închisorii din 17 octombrie 2011.

Instanța de apel a reținut că prezenta

faptă a fost săvârșită în timpul executării pedepsei de 20 de ani închisoare (după

transferul inculpatului în România) și conform art. 39 alin. (2) C. pen. va contopi

această pedeapsă prezentă de 4 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 15

ani și 5 luni închisoare din pedeapsa de 20 de ani închisoare astfel anterior contopită

(rest calculat de la data de 7 decembrie 2011 de la săvârșirea faptei) inculpatul

urmând să execute pedeapsa cea mai grea potrivit art. 34 lit. b) C. pen. de 15 de

ani și 5 luni închisoare.

Față de condamnările anterioare, instanța

de apel a descontopit pedeapsa rezultantă de 18 ani și 5 luni închisoare în pedepsele

componente, pe care Ie-a repus în individualitatea lor, respectiv pedeapsa de 3

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27 februarie 2003 a Judecătoriei

Buzău definitivă prin neapelare la data de 10 martie 2003 și devenită executorie

prin sentința penală nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău definitivă prin

nerecurare, urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

și restul'rămas neexecutat de 15 ani și 5 luni închisoare din pedeapsa de 20 de

ani închisoare aplicată prin sentința din data de 27 iunie 2008 a Tribunalului Provincial

din Barcelona, secția 21, definitivă la data de 11 noiembrie 2008, recunoscută prin

sentința penală nr. 165 din 19 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

l penală.

Constatând că faptele care au atras pedepsele

de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359/2003 a Judecătoriei Buzău

și de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală a Tribunalului Provincial

din Barcelona recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 noiembrie 2011 sunt

concurente, conform art. 33 lit. a) C. pen. și conform art. 34 lit. b) C. pen. a

contopit cele două pedepse, dând spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea

de 20 de ani închisoare.

Constatând că prezenta faptă a fost săvârșită

în timpul executării pedepsei de 20 de ani închisoare (după transferul inculpatului

în România) și conform art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit această pedeapsă prezentă

de 4 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 15 ani și 5 luni închisoare din

pedeapsa de 20 de ani închisoare astfel anterior contopită (rest calculat de la

data de 7 decembrie 2011 de la săvârșirea faptei) inculpatul urmând să execute pedeapsa

cea mai grea potrivit art. 34 lit. b) C. pen. de 15 de ani și 5 luni închisoare,

înlăturând dispozițiile din sentința penală referitoare la aplicarea art. 39

alin. (2) și art. 86

4

alin. (1) raportat la art. 83 C. pen., aplicarea

dispozițiilor art. 39 alin. (2) C. pen. urmând a se efectua conform prezentei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul I.M., care a susținut, invocând temeiul de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct14 C. proc. pen., că pedeapsa rezultantă este nelegală,

fiind greșit calculată.

Recursul declarat de inculpat este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 11 aprilie

2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013).

În acest caz, decizia atacată este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat; trebuie precizat

că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute

de C. proc. pen. anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele

penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni

de drept.

Astfel, în ceea ce privește cazul de casare

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de

recurentul inculpat I.M., se constată că acesta a fost modificat sub aspectul conținutului

prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind

supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului

Înalta Curte constată că primul termen al recidivei postcondamnatorii îl constituie

atât pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 359 din 27

februarie 2003 a Judecătoriei Buzău în Dosarul nr. 1229/2003, rămasă definitivă,

prin neapelare, pe data de 10 martie 2003, devenită executorie prin sentința penală

nr. 384 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Buzău, secția penală în Dosarul nr. 8419/200/2007,

rămasă definitivă, prin nerecurare, cât și pedeapsa de 20 ani închisoare, în a cărei

executare se află inculpatul, aplicată prin sentința penală din data de 27

iunie 2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona, secția 21, Regatul Spaniei,

recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală, în Dosarul nr. 11629/2/2010 (3164/2010), în baza căreia a fost

emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 17 octombrie 2011.

Totodată se constată că faptele care au

atras pedepsele de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359/2003 a

Judecătoriei Buzău și de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală a Tribunalului

Provincial din Barcelona, recunoscută prin sentința penală nr. 165 din 19

noiembrie 2011 sunt concurente, astfel încât, conform art. 33 lit. a) C. pen. și

conform art. 34 lit. b) C. pen. aceste două pedepse au fost contopite, dându-se

spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare.

Conform art. 39 alin. (2) C. proc.

pen., dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între

pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită

ulterior.

De asemenea, Înalta Curte constată că fapta

săvârșită de inculpat la data de 8 decembrie 2011, atunci când fiind transferat

din Regatul Spaniei, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare,

la introducerea sa în Arestul Central al Direcției Generale de Poliție a Municipiului

București, a fost găsit asupra sa, în tivul pantalonilor, un baton, care conținea

cantitatea de 0,71 grame de rezină de cannabis, destinată consumului propriu, fără

drept, faptă ce întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost săvârșită în timpul executării

pedepsei de 20 de ani închisoare (după transferul inculpatului în România).

Prin urmare, în baza art. 39 alin. (2)

C. proc. pen., în mod corect, instanța de apel a contopit pedeapsa de 4 luni închisoare

aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

cu restul rămas neexecutat de 15 ani și 5 luni închisoare din pedeapsa de 20 de

ani închisoare astfel anterior contopită (rest calculat de la data de 7 decembrie

2011 de la săvârșirea faptei), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea

potrivit art. 34 lit. b) C. pen., de 15 de ani și 5 luni închisoare.

Având în vedere acestea, în mod corect,

s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței

penale nr. 384/2008 a Judecătoriei Buzău privind pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv

mandatul de excutare a pedepsei închisorii nr. 472/2008 și a mandatului de

executare a pedepsei închisorii nr. 185/2011 emis de Curtea de Apel București, secția

I penală, în baza sentinței penale nr. 165/2011 privind pedeapsa de 20 de ani închisoare

recunoscută și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Ca atare, pedeapsa rezultantă aplicată

inculpatului I.M. a fost calculată în mod corect, potrivit dispozițiilor legale,

de către instanța de apel, astfel încât hotărârea atacată nu este supusă cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Față de considerentele arătate mai sus,

nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să

poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli

judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 92/A din 11 aprilie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie

2013.