ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4647/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4647/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 293 din 13 martie

2013 pronunțată în Dosarul nr. 17038/211/2010, Tribunalul Cluj a admis excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a recursului declarat de reclamanții R.E. și K.C.G. împotriva

Sentinței civile nr. 14628 din 5 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria

Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Cluj a reținut că acțiunea promovată are ca obiect obligarea

pârâtei Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca la plata sumei de 160.000

RON cu titlu de despăgubiri

În drept,

reclamantele s-au prevalat de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., art. 1000

alin. (3) C. civ., invocând răspunderea civilă delictuală.

În atare situație,

tribunalul în baza art. 228 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a

Noului C. civ., a apreciat că prezenta cauză este de competența Tribunalului

Specializat, vizând răspunderea civilă delictuală a unui profesionist, așa cum

este definit în art. 3 alin. (2) din Noul C. civ., cauzele de o asemenea natură

căzând în competența acestei instanțe, așa cum de altfel s-a statuat în

literatura de specialitate anterior, pornindu-se de la aplicarea art. 4 din

vechiul C. com. care instituia prezumția de comercialitate.

În raport de

prezumția de comercialitate instituită de art. 4 sus-menționat, vor constitui

fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând

din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu

activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde,

răspunderea pe care recurentele o atribuie societății intimate are un caracter

vădit comercial.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 în cadrul tribunalelor

funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile,

cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de

contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții

maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art. 37 din

același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot

înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără

personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor și al

municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de

județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în

domeniile în care se înființează.

Prin înființarea

Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art. 37

alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul

în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și

litigiile dintre sau cu profesioniști.

S-a reținut în acest sens

faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul

material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele Noului C. civ.

ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice

separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de

profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări

de servicii" (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011,

înlocuiește expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de

comerț") de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii

și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor

specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al

Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/2011.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ

și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile,

a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii,

în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de

insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc; cereri în materia

societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate,

împiedicarea ori denaturarea concurenței, cererile privind titlurile de valoare

și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din

Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ,

până la data intrării în vigoare a C. civ., tribunalele comerciale Argeș, Cluj

și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții

civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.

Prin Decizia civilă

nr. 313 din 20 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj și în

consecință, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea

Tribunalului Cluj. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a

înaintat dosarul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Specializat Cluj a reținut că dosarul a fost înregistrat la

registratura instanței specializate la data de 29 martie 2013, ca și recurs, în

condițiile preluării dosarului prin sistemul E., reclamantele depunând la dosar

la data de 13 mai 2013 un înscris în cuprinsul căruia au invocat excepția

necompetenței materiale a instanței specializate de soluționare a căii de atac.

S-a susținut astfel

că natura litigiului dedus nu este una comercială, ci esențialmente civilă și

că simplul fapt că una dintre părțile litigante are calitate de comerciant nu

este suficient pentru a atrage natura comercială a litigiului.

Obligația ce rezultă

din raporturile dintre părți este una civilă, răspunderea civilă delictuală neavând

o etimologie comercială și nerezultând din faptele de comerț ale pârâtei, fiind

rezultatul ocupării abuzive și a distrugerii unui imobil redobândit în

condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamante.

Distincția pe care o

făceau dispozițiile art. 4 din C. com. este apreciată ca fiind clară, faptele

ilicite săvârșite de pârâtă nu au caracter comercial ci civil, răspunderea

civilă a unui comerciant putând avea caracter comercial doar când obligația pe

care o are de îndeplinit comerciantul nu poate să atragă răspunderea oricărei

alte persoane.

În plus, s-a susținut

că operațiunile ce priveau imobilele potrivit fostului C. com. nu erau privite

ca fapte de comerț ci drept operațiuni civile.

Astfel învestită,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, prin Sentința civilă nr. 406 din 2 septembrie 2013 a stabilit

competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat

Cluj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Reclamantele au

învestit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei

R.A.D.P. Cluj-Napoca la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri

reprezentând echivalentul prejudiciului pretins cauzat prin fapta culpabilă a

acesteia constând în sustragerea unor bunuri și cauzării unor distrugeri

aferente imobilului localizat în Cluj-Napoca str. A.I., imobil retrocedat

acestora în condițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii

s-a susținut că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale

astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. și art.

1000 alin. (3) C. civ. în condițiile în care cererea a fost înregistrată pe

rolul judecătoriei la data de 1 iunie 2010, iar faptele pentru care s-a

solicitat angajarea răspunderii delictuale au fost săvârșite anterior acestei

date.

Întrucât cererea

vizează antrenarea răspunderii civile delictuale a unui profesionist,

competența materială de soluționare a cauzei s-a stabilit în condițiile art. 1

C. proc. civ. 1865 prin raportare la art. 2 din același act normativ și ale

art. 4 din vechiul C. com.

Altfel spus, în

raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4, vor constitui fapte

de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând din

fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea

comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde, răspunderea pe care

recurentele o atribuie societății intimate are un caracter comercial.

Aceasta, întrucât

printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligații, alături

de gestiunea intereselor altuia, plata lucrului nedatorat și îmbogățirea fără

justă cauză, se regăsește și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind

lipsită de relevanță împrejurarea că ea nu este cuprinsă de art. 3 din C. com.

Așadar, demersul

judiciar al reclamantelor s-a apreciat ca fiind unul de natură comercială, iar

în raport de câtimea obiectului cererii de chemare în judecată, competența

materială de soluționare a cauzei în mod corect a fost stabilită competența

materială a judecătoriei.

Cât privește

soluționarea recursului împotriva hotărârii pronunțate, Curtea a reținut că

potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 în cadrul tribunalelor

funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile,

cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de

contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții

maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art. 37 din

același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot

înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără

personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor și al

municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de

județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în

domeniile în care se înființează.

Prin înființarea

Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art. 37

alin. (3) din Legea nr. 304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul

în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și

litigiile dintre sau cu profesioniști.

S-a reținut în acest

sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la

dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele Noului

C. civ. ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu

interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea

de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau

prestări de servicii" (expresie care, conform art. 8 din Legea nr.

71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț", respectiv

"fapte de comerț") de celelalte litigii care implică profesioniști în

alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii

tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior

al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/2011.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ

și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile,

a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii,

în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de

insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc; cereri în materia

societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate,

împiedicarea ori denaturarea concurenței, cererile privind titlurile de valoare

și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din

Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ,

până la data intrării în vigoare a C. civ., tribunalele comerciale Argeș, Cluj

și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții

civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.

Stabilirea întregii

sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin.

(1) din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile

art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența

tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin

raportare la Noul C. civ. prevăd expres că anumite cauze sunt de competența

tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale

tribunalelor sau curților de apel.

Tribunalele

comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate,

prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654/2011. Deși

Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței

materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc,

volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a

căror natură "comercială" era determinată prin aplicarea

dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din C. com. din 1887.

În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera

competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale

tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor

specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale

comerciale.

Împotriva sentinței

curții de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamantele.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentele-reclamante susțin că decizia curții de apel

este nelegală, întrucât simpla calitate de comerciant (în speță, pârâta) nu conferă

litigiului caracter comercial, dacă obligația este civilă, așa cum este în

speță.

Cererea dedusă

judecății are o natură civilă, fiind întemeiată pe răspunderea civilă

delictuală și nu rezultă din faptele de comerț ale pârâtei.

Se mai susține că

natura și circumstanțele speței sunt de natură să înlăture prezumția de

comercialitate, faptele imputate pârâtei derivând din restituirea, în temeiul

Legii nr. 10/2001, a unui imobil deținut de aceasta.

Recurentele-reclamante

solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul

stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj,

secția civilă.

Examinând criticile

formulate prin cererea de recurs cu care a fost învestită, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantele au

învestit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei

R.A.D.P. Cluj-Napoca la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri

reprezentând echivalentul prejudiciului pretins cauzat prin fapta culpabilă a

acesteia constând în sustragerea unor bunuri și cauzării unor distrugeri

aferente imobilului situat în Cluj-Napoca str. A.I., imobil retrocedat acestora

în condițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii

s-a susținut că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale

astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. și art.

1000 alin. (3) C. civ.

Chestiunea pusă în

discuție în prezentul recurs privește natura civilă sau comercială a cauzei de

față.

Caracterizarea unui

litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de

normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți.

Dreptul comercial are

ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și el

privește raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de

comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi

patrimoniale, precum și raporturile procesuale nepatrimoniale.

Competența

jurisdicției comerciale nu intervine automat ori de câte ori una dintre părțile

litigante este o societate comercială, ci doar atunci când comercianții

săvârșesc fapte de comerț.

În speță, nu se pune

problema săvârșirii unor fapte de comerț, deoarece faptele reclamate nu se pot

încadra în categoria celor reglementate ca fiind fapte de comerț.

Obligația ce rezultă

din raporturile dintre părți este una civilă, răspunderea civilă delictuală pe

care reclamantele și-au întemeiat acțiunea nu rezultă din faptele de comerț ale

pârâtei, ci derivă din posesia exercitată de aceasta cu privire la un imobil

redobândit în condițiile Legii nr. 10/2001 de către reclamante.

Așa fiind, având în

vedere că obiectul litigiului este o acțiune în răspundere civilă delictuală,

precum și faptul că prezumția de comercialitate a prezentului litigiu,

decurgând din calitatea pârâtei de comerciant este răsturnată de împrejurarea

că pretinsul delict nu are la origine un act comercial, o faptă de comerț

săvârșită de pârâtă, Curtea apreciază că pricina dedusă judecății are caracter

civil.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante și va modifica

decizia recurată, în sensul că va stabili competența de soluționare a

recursului în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții R.E. și K.C.G. împotriva Sentinței civile nr. 406 din 2

septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că stabilește competența de soluționare a recursului

reclamantelor în favoarea Tribunalului Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS