ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 458/2014

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de

15 iunie 2012 sub nr. 8000/117/2012 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă,

reclamantul N.R.V.

a

solicitat, în temeiul art. 50

1

, 50 alin. (2) și (3), 48 din Legea

nr. 10/2001, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și Biserica Unitariană Maghiară, obligarea

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață al

imobilului apartament situat în Cluj-Napoca, iar în subsidiar, la prețul

actualizat; obligarea pârâtei Biserica Unitariană Maghiară la plata unei

despăgubiri reprezentând sporul de valoare adus apartamentului și instituirea

unui drept de retenție până la plata acestor sume.

Prin sentința nr. 188 din 29 martie

2013, Tribunalul Cluj, secția civilă,

a

admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să

plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății comunicat de Banca Națională

a României al sumei de 1.030,67 euro reprezentând prețul de vânzare actualizat

al apartamentului situat în Cluj-Napoca; a respins cererea de obligare a

aceluiași pârât la restituirea prețului de piață a apartamentului descris mai

sus; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului

suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată patțiale; a respins

acțiunea în contradictoriu cu Biserica Unitariană Maghiară, prin Episcopia

Unitariană Cluj.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1997, încheiat în

temeiul Legii nr. 112/1995, N.F., antecesoarea reclamantului, a dobândit

dreptul de proprietate asupra apartamentului din imobilul situat în Cluj-Napoca.

Acest contract a fost constatat nul absolut prin decizia nr. 320/A/2010,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Napoca în Dosar nr. 3466/117/2007, dispunându-se

rectificarea cărții funciare Y Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al

antecesoarei reclamantului.

În baza autorizației de construire din

2003 emisă de Primăria Cluj, antecesoarea reclamantului a executat lucrări de

construire cu privire la acest imobil pentru amenajare spațiu comercial,

lucrările fiind finalizate în anul 2005, după cum rezultă din procesul-verbal

de recepție la terminarea lucrărilor încheiat de Primăria Cluj-Napoca.

Având în vedere că actul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat fără respectarea Legii nr. 112/1995, prima

instanță a constatat că nu se impune decât restituirea prețului actualizat.

Tribunalul a mai reținut că nu sunt

întrunite nici cerințele legale pentru obligarea pârâtului la plata sporului de

valoare în sumă de 77.000 euro, adus imobilului de către reclamant, prevederile

art. 48 din Legea nr. 10/2001 având în vedere, la data introducerii cererii de

chemare în judecată, sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de

locuință, iar nu și altor categorii de imobile, precum este cazul celui din

prezentul proces.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel atât reclamantul N.R.V., cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul N.R.V.

a formulat următoarele critici:

I. Față de împrejurarea că pretențiile

deduse judecății se situau sub valoarea de 500.000 RON, competența de soluționare

a acțiunii în primă instanță aparținea Judecătoriei Cluj-Napoca, iar nu Tribunalului

Cluj, hotărârea pronunțată fiind, astfel, nelegală.

II. Prin decizia civilă nr. 320/A/2010

a Curții de Apel Cluj, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că imobilul în

litigiu a fost preluat abuziv, dar cu titlu. De asemenea, trebuia să se țină seama

de faptul că imobilul a fost cumpărat cu bună-credmță în baza Legii nr. 112/1995,

fiind justificată cererea reclamantului de a i se plăti valoarea de piață a imobilului.

III. În ce privește solicitarea subsidiară

privitoare la restituirea prețului actualizat și plata sporului de valoare, era

necesar a se ține seama de concluziile expertizei efectuate în cauză. Este fără

relevanță făptul că în imobil se desfășoară activități comerciale, fiind însă important

a se reține că lucrările de îmbunătățire efectuate cu caracter necesar și util,

ele fiind efectuate într-un moment în care imobilul avea destinația de locuință.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

a

arătat că nu are calitate

procesuală pasivă în cauză și că, deși a invocat prin întâmpinare, înaintea primei

instanțe, excepția necompetenței materiale a acesteia, excepția a rămas nesoluționată.

Prin decizia nr. 41/A din 18 iunie 2013,

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă,

a

admis apelurile și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei

Cluj-Napoca.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut că fiecare dintre capetele de cerere deduse judecății de către reclamant,

socotite individual, are un obiect cu o valoare situată sub pragul valoric de 500.000

RON instituit prin prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., sens în care

competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, iar nu tribunalului, în

speță, Judecătoria Cluj-Napoca.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj,

formulând

următoarele critici:

I. În mod greșit instanța de apel a admis

apelul reclamantului, care, în propria cale de atac, a invocat aspecte ce trebuiau

calificate ca fiind legate de îndeplinirea propriilor obligații procesuale.

Pe de altă parte, în mod greșit, instanța

de apel nu a ținut cont de neregularitățile invocate de pârât în apelul propriu,

legate de formularea acțiunii, procedura de citare și calitatea procesuală pasivă

a acestuia.

Sub acest aspect, instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

II. Î

n mod greșit instanța de apel a admis apelul

reclamantului și a trimis cauza spre soluționare în primă instanță la Judecătoria

Cluj-Napoca, întrucât pretențiile reclamantului vizează restituirea prețului actualizat

și,

respectiv a prețului de

piață, pretenții solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, deși situația de fapt

existentă conduce la concluzia că aceste dispoziții nu sunt aplicabile raportului

juridic dedus judecății, existând hotărâri judecătorești care atestă că imobilul

nu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, aspecte care impuneau respingerea apelului

reclamantului.

Din această perspectivă, hotărârea pronunțată

cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

III. Hotărârea instanței de apel este dată

cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că nu a ținut cont de faptul

că acțiunea reclamantului este inadmisibilă șî exclude răspunderea Ministerului

Finanțelor Publice, acesta fiind în mod greșit obligat la plata prețului actualizat

al apartamentului în litigiu, fără a fi identificat vreun raport juridic sau vreun

temei legal care să atragă o astfel de obligație.

Examinând recursul în raport de excepția

de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat atât la

excepția lipsei de interes invocată de către intimatul-reclamant, cât și raportat

la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta

Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu

a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate

rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut

de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate

expres și limitativ reglementate.

În

consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori

atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În

speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în

așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de

a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În

cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii

apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei

recurate, ori dispozițiile legale încălcate.

Recurentul-pârât arată că instanța de apel

a pronunțat o hotărâre nelegală în sensul că în mod greșit a admis apeiui reclamantului,

care, în

propria cale de atac,

a invocat aspecte ce trebuiau calificate ca fiind legate de îndeplinirea propriilor

obligații procesuale și, totodată, în mod greșit nu a ținut cont de neregularitățile

invocate de pârât în apelul propriu, legate de formularea acțiunii, procedura de

citare și calitatea procesuală pasivă a acestuia, critici pe care le circumscrie

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul-pârât critică soluția

instanței de apel în sensul că nu a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului,

sens în care hotărârea este contradictorie (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) și că

în mod greșit Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la restituirea, către

reclamant, a prețului actualizat al apartamentului în litigiu, în lipsa oricărui

temei legal, sens în care s-a procedat la o greșită interpretare și aplicare a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Prin decizia recurată s-a reținut însă

că, raportat la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății, competența de

soluționare a cauzei aparține judecătoriei, sens în care instanța de apel a anulat

sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Judecătoriei

Cluj-Napoca.

O atare soluție împiedică instanța de trimitere

a analiza problemele de fond supuse analizei în calea de atac, ce vor fi dezbătute

de către instanța competentă, în speță, Judecătoria Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, chiar pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, în apelul declarat, a formulat critici cu privire la necompetența

materială a tribunalului, în soluționarea cauzei pendinte.

Față de cele arătate, se constată că aspectele

pe care recurentul-pârât le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului

vizează chestiuni ce nu se raportează la soluția conținută în hotărârea recurată,

ceea ce are drept consecință imposibilitatea încadrării criticilor acestuia în vreunul

din pct. art. 304 C. proc. civ.

Astfel, susținerile recurentuiui-pârât,

deși formal încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., nu

se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate

care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva

recursul în sensul legii este insuficientă simpla indicare a textului legal, fiind

necesară raportarea acestuia la considerentele hotărârii atacate.

Or, în speță, recurentul-pârât nu arată

în ce modalitate decizia instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare

pe fond la Judecătoria Cluj-Napoca, nu este conformă legii, ci exprimă nemulțumiri

legate de problemele de fond ale litigiului, în condițiile în care decizia atacată

a anulat sentința tribunalului pentru necompetența naterială.

Recursul este o cale extraordinară de atac,

de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate

nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare

de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât

sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru considerentele arătate, constatând

și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata,

în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății

este lovit de nulitate, urmând a obliga recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice,

în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata, către intimatul-reclamanl

N.R.V., a sumei de 3.192 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 41/A din 18 iunie 2013 a Curții

de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata, către

intimatul-reclamant N.R.V., a sumei de 3.192 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 februarie 2014.