ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 458/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iunie 2012 sub nr. 8000/117/2012 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamantul N.R.V. a solicitat, în temeiul art. 50 1 , 50 alin. (2) și (3), 48 din Legea nr. 10/2001, art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Biserica Unitariană Maghiară, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață al imobilului apartament situat în Cluj-Napoca, iar în subsidiar, la prețul actualizat; obligarea pârâtei Biserica Unitariană Maghiară la plata unei despăgubiri reprezentând sporul de valoare adus apartamentului și instituirea unui drept de retenție până la plata acestor sume.

Prin sentința nr. 188 din 29 martie 2013, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului echivalentul în RON la data plății comunicat de Banca Națională a României al sumei de 1.030,67 euro reprezentând prețul de vânzare actualizat al apartamentului situat în Cluj-Napoca; a respins cererea de obligare a aceluiași pârât la restituirea prețului de piață a apartamentului descris mai sus; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată patțiale; a respins acțiunea în contradictoriu cu Biserica Unitariană Maghiară, prin Episcopia Unitariană Cluj.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, N.F., antecesoarea reclamantului, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului din imobilul situat în Cluj-Napoca. Acest contract a fost constatat nul absolut prin decizia nr. 320/A/2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Napoca în Dosar nr. 3466/117/2007, dispunându-se rectificarea cărții funciare Y Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului. În baza autorizației de construire din 2003 emisă de Primăria Cluj, antecesoarea reclamantului a executat lucrări de construire cu privire la acest imobil pentru amenajare spațiu comercial, lucrările fiind finalizate în anul 2005, după cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat de Primăria Cluj-Napoca.

Având în vedere că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat fără respectarea Legii nr. 112/1995, prima instanță a constatat că nu se impune decât restituirea prețului actualizat. Tribunalul a mai reținut că nu sunt întrunite nici cerințele legale pentru obligarea pârâtului la plata sporului de valoare în sumă de 77.000 euro, adus imobilului de către reclamant, prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 având în vedere, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, iar nu și altor categorii de imobile, precum este cazul celui din prezentul proces. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul N.R.V., cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul N.R.V. a formulat următoarele critici: I. Față de împrejurarea că pretențiile deduse judecății se situau sub valoarea de 500.000 RON, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță aparținea Judecătoriei Cluj-Napoca, iar nu Tribunalului Cluj, hotărârea pronunțată fiind, astfel, nelegală. II. Prin decizia civilă nr. 320/A/2010 a Curții de Apel Cluj, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, dar cu titlu. De asemenea, trebuia să se țină seama de faptul că imobilul a fost cumpărat cu bună-credmță în baza Legii nr. 112/1995, fiind justificată cererea reclamantului de a i se plăti valoarea de piață a imobilului. III. În ce privește solicitarea subsidiară privitoare la restituirea prețului actualizat și plata sporului de valoare, era necesar a se ține seama de concluziile expertizei efectuate în cauză.

Este fără relevanță făptul că în imobil se desfășoară activități comerciale, fiind însă important a se reține că lucrările de îmbunătățire efectuate cu caracter necesar și util, ele fiind efectuate într-un moment în care imobilul avea destinația de locuință. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că, deși a invocat prin întâmpinare, înaintea primei instanțe, excepția necompetenței materiale a acesteia, excepția a rămas nesoluționată. Prin decizia nr. 41/A din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelurile și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei Cluj-Napoca. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că fiecare dintre capetele de cerere deduse judecății de către reclamant, socotite individual, are un obiect cu o valoare situată sub pragul valoric de 500.000 RON instituit prin prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., sens în care competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, iar nu tribunalului, în speță, Judecătoria Cluj-Napoca. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj, formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantului, care, în propria cale de atac, a invocat aspecte ce trebuiau calificate ca fiind legate de îndeplinirea propriilor obligații procesuale. Pe de altă parte, în mod greșit, instanța de apel nu a ținut cont de neregularitățile invocate de pârât în apelul propriu, legate de formularea acțiunii, procedura de citare și calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Sub acest aspect, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. II. Î n mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantului și a trimis cauza spre soluționare în primă instanță la Judecătoria Cluj-Napoca, întrucât pretențiile reclamantului vizează restituirea prețului actualizat și, respectiv a prețului de piață, pretenții solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, deși situația de fapt existentă conduce la concluzia că aceste dispoziții nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, existând hotărâri judecătorești care atestă că imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, aspecte care impuneau respingerea apelului reclamantului.

Din această perspectivă, hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. III. Hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că nu a ținut cont de faptul că acțiunea reclamantului este inadmisibilă șî exclude răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, acesta fiind în mod greșit obligat la plata prețului actualizat al apartamentului în litigiu, fără a fi identificat vreun raport juridic sau vreun temei legal care să atragă o astfel de obligație. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat atât la excepția lipsei de interes invocată de către intimatul-reclamant, cât și raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate.

Recurentul-pârât arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală în sensul că în mod greșit a admis apeiui reclamantului, care, în propria cale de atac, a invocat aspecte ce trebuiau calificate ca fiind legate de îndeplinirea propriilor obligații procesuale și, totodată, în mod greșit nu a ținut cont de neregularitățile invocate de pârât în apelul propriu, legate de formularea acțiunii, procedura de citare și calitatea procesuală pasivă a acestuia, critici pe care le circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. De asemenea, recurentul-pârât critică soluția instanței de apel în sensul că nu a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului, sens în care hotărârea este contradictorie (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.) și că în mod greșit Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la restituirea, către reclamant, a prețului actualizat al apartamentului în litigiu, în lipsa oricărui temei legal, sens în care s-a procedat la o greșită interpretare și aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Prin decizia recurată s-a reținut însă că, raportat la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, sens în care instanța de apel a anulat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Judecătoriei Cluj-Napoca. O atare soluție împiedică instanța de trimitere a analiza problemele de fond supuse analizei în calea de atac, ce vor fi dezbătute de către instanța competentă, în speță, Judecătoria Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, chiar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în apelul declarat, a formulat critici cu privire la necompetența materială a tribunalului, în soluționarea cauzei pendinte. Față de cele arătate, se constată că aspectele pe care recurentul-pârât le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează chestiuni ce nu se raportează la soluția conținută în hotărârea recurată, ceea ce are drept consecință imposibilitatea încadrării criticilor acestuia în vreunul din pct. art. 304 C. proc. civ. Astfel, susținerile recurentuiui-pârât, deși formal încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficientă simpla indicare a textului legal, fiind necesară raportarea acestuia la considerentele hotărârii atacate.

Or, în speță, recurentul-pârât nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj-Napoca, nu este conformă legii, ci exprimă nemulțumiri legate de problemele de fond ale litigiului, în condițiile în care decizia atacată a anulat sentința tribunalului pentru necompetența naterială. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate, urmând a obliga recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata, către intimatul-reclamanl N.R.V., a sumei de 3.192 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 41/A din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Obligă recurentul-pârât la plata, către intimatul-reclamant N.R.V., a sumei de 3.192 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014.