ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 698/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 21 octombrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Sindicatul Liber al Universității Pitești și B. la plata sumei de 200.000 RON, cu titlu de prejudiciu moral cauzat reclamantei, prin defăimarea adusă acesteia în spațiul public, precum și obligarea acelorași pârâți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 71, art. 72, art. 252, art. 253, art. 257, art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1381 și următoarele din C. civ. republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 21, 26 și 30 din Constituția României, art. 8, 9 și 10 din C.E.D.O și art. 94, art. 107, art. 192, art. 194 și următoarele din C. proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare.

La 17 februarie 2017 pârâții B. și Sindicatul Liber al Universității Pitești au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata despăgubirilor morale în cuantum de 50.000 RON pentru pârâtul-reclamant B., pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la viață privată, onoare și reputație și obligarea reclamantei-pârâte la plata despăgubirilor morale în cuantum de 5.000 RON pentru Sindicatul Liber al Universității Pitești, pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la corespondență și reputație, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 04 mai 2017 numiții C., D., E. și F. au formulat cerere de intervenție principală, prin care au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata a câte 40.000 RON pentru fiecare dintre intervenienți cu titlu de prejudiciu moral.

La data de 12 iunie 2017, pârâții și-au completat cererea reconvențională, în sensul că au solicitat chemarea în judecată, alături de pârâta persoană juridică, și a intervenienților C., D., E. și F. pentru obligarea acestora, în solidar cu reclamanta, la plata despăgubirilor morale către pârâții-reclamanți B. și Sindicatul Liber al Universității Pitești pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului la viață privată, onoare și reputație, respectiv, încălcarea dreptului la corespondență.

Prin sentința nr. 10783 din 20 decembrie 2017, Judecătoria Pitești, secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Sindicatul Liber al Universității Pitești și B.. A respins cererea reconvențională formulată de pârâții Sindicatul Liber al Universității Pitești și B. și a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții C., D., E. și F..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și intervenienții C., D., E. și F..

Împotriva aceleiași sentințe și a încheierilor pronunțate în ședințele publice din data de 14 decembrie 2017 și 21 septembrie 2017, au declarat apel pârâții Sindicatul Liber al Universității Pitești și B..

Prin decizia nr. 617 din 06 februarie 2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei tribunalului au formulat recurs toate părțile litigante.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă la 10 aprilie 2019, care, prin încheierea din 10 octombrie 2019, a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civile invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., de intervenienții C., D., E. și F. și de pârâții Sindicatul Liber al Universității Pitești și B., în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, din punct de vedere funcțional, competența unei secții a curții de apel decurge din repartizarea atribuțiilor stabilite între secțiile instanței respective, Colegiul de conducere stabilind obiectele din sistemul Ecris corespunzătoare fiecărei secții, conform art. 19 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În structura Curții de Apel Pitești funcționează două secții civile, I Civilă și a II-a Civilă, iar prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016, emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești, s-a stabilit că, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secții civile, începând cu data de 15 martie 2016, secția a II-a civilă judecă toate dosarele în materia litigiilor cu profesioniști, indiferent de tribunalul care le-a soluționat pe fond.

S-a mai reținut că, prin această Hotărâre nu s-a stabilit o competență în funcție de natura litigiilor, și anume, litigii civile ori, după caz, litigii cu profesioniști, ci, pentru a înlătura deficiența semnalată de Inspecția Judiciară, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secții civile, s-au analizat cele două soluții propuse în acest sens în ședința de colegiu și anume, trecerea unui judecător de la secția a II-a Civilă la secția I Civilă, respectiv preluarea de către secția a II-a Civilă a tuturor cauzelor cu profesioniști, optându-se pentru cea de-a doua soluție, în sensul ca toate dosarele cu profesioniști să fie atribuite secției a II-a Civilă, cu păstrarea numărului de judecători în secție.

În raport de aceste aspecte și în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) C. civ., respectiv ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ. referitoare la noțiunea de "profesionist", se constată că determinant în stabilirea competenței funcționale a celor două secții civile din cadrul acestei instanțe este criteriul ce ține de calitatea părților implicate în procese, aceea de profesionist, sens în care un litigiu cu profesionist este de competența secției a II-a Civilă, chiar dacă litigiul ar avea natură pur civilă, atâta vreme cât obiectul său vizează acte/fapte încheiate/săvârșite în desfășurarea activității comerciale, de profesionist ori decurgând dintr-o astfel de activitate, indiferent ce tribunal a judecat în primă instanță cauza.

S-a mai arătat că nu se pot avea în vedere dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și nici interpretarea acestor prevederi dată prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece, pentru adoptarea Hotărârii nr. 5/2016, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești a avut în vedere echilibrarea volumului de activitate al secțiilor, iar nu delimitarea competenței între secții, în raport de natura civilă/cu profesioniști a cauzelor.

Totodată, s-a învederat că secția a II-a Civilă a Curții de Apel Pitești nu este o secție specializată, cum este cazul Tribunalului Specializat Argeș, în cazul căruia se aplică Decizia nr. 18/2016 a Î.C.C.J., ci tot o secție civilă care, pe lângă alte cauze, judecă și cauze cu profesioniști, indiferent dacă în primă instanță au fost soluționate de Tribunalul Specializat Argeș sau de Tribunalul Argeș, potrivit hotărârii colegiului de conducere mai sus amintită.

Mai mult, raportându-se la natura litigiului dedus judecății, Curtea a constatat că, în speță, obiectul acțiunii constă în obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor sub forma daunelor morale pentru prejudiciul de imagine adus unui profesionist, respectiv unei societăți comerciale cu profil jurnalistic, Jurnal S.R.L., invocându-se în mod special lezarea reputației și credibilității publicației prin defăimarea imaginii în spațiul public.

Având în vedere scopul urmărit prin pronunțarea Hotărârii nr. 5 din 10 martie 2016 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești, respectiv echilibrarea repartizării dosarelor între cele două secții civile ale instanței, precum și natura litigiului, care implică o analiză pe terenul răspunderii civile delictuale a modului în care a fost afectată sau nu imaginea societății de jurnalism, respectiv portofoliul, vadul comercial sau clientela pierdută de reclamantă ca urmare a pretinsei afectări a imaginii în spațiul public, Curtea de Apel Pitești, secția I Civilă a apreciat că, în cauză, este competentă secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sens în care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă secții.

Prin decizia nr. 217/R-COM din 27 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei privind recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., de intervenienții C., D., E. și F. și de pârâții Sindicatul Liber al Universității Pitești și B., în favoarea secției I Civile.

Constatând apariția conflictului negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la pronunțarea regulatorului de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de conflict a arătat că obiectul prezentei cauze este reprezentat de repararea prejudiciului moral adus reclamantei A. S.R.L., prin defăimarea produsă prin afirmațiile calomnioase făcute în cadrul unor mesaje expediate prin poșta electronică de către pârâți, o persoană fizică și un sindicat. Cererile de intervenție au un obiect similar. La rândul lor, pârâții, pe calea cererii reconvenționale completate, au solicitat obligarea reclamantei și a intervenienților la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului la viața privată, onoare și reputație, respectiv încălcarea dreptului la corespondență.

Se mai arată că, pentru determinarea competenței materiale procesuale în soluționarea recursurilor deduse judecății interesează obiectul cererii principale, cererile incidentale, cum sunt cele de intervenție și cererea reconvențională, urmând a se judeca de către instanța competentă pentru cererea principală, potrivit art. 123 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., iar, pentru stabilirea competenței materiale procesuale nu prezintă relevanță nici calitatea persoanelor și nici natura prejudiciului invocat, ci exclusiv obiectul cererii, acesta fiind cel care, eventual, reclamă o competență specializată.

Cu referire la cauza dedusă judecății, instanța de conflict reține că, în cererea principală, obligația ce rezultă din raporturile dintre părți este una civilă, răspunderea civilă delictuală pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea nu rezultă din activitatea de exploatare a unei întreprinderi, ci dintr-un pretins delict civil. De altfel, pârâții sunt o persoană fizică și un sindicat și nu au calitatea de profesioniști în accepțiunea art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 8 din Legea 71/2011.

Se mai învederează că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., în toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerț", respectiv, "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activitățile de producție, comerț și prestări de servicii". Ca atare, raționamentul care determina, sub imperiul fostului C. civ. și a celui comercial, calificarea acțiunilor în răspundere civilă delictuală drept civile, iar nu ca fapte de comerț, se păstrează, în sensul că delictele civile aparțin tot categoriei de litigii civile, iar nu celor cu profesioniști, întrucât nu se circumscriu activităților de producție, comerț și prestări de servicii ale acestora din urmă.

Subliniind faptul că, în cauză, pretinsul delict civil nu este săvârșit de către profesioniști, instanța de conflict face trimitere și la jurisprudența Î.C.C.J., anterioară noului C. civ. (Decizia nr. 4647/2013 pronunțată de Î C. civ..J., secția I civilă), acțiunile având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale fiind considerate ca având caracter civil, iar nu comercial, chiar dacă erau săvârșite de un comerciant.

Mai mult, se arată că, adoptarea noului C. civ., care a consacrat concepția monistă având drept consecință unificarea dispozițiilor dreptului civil cu cele ale dreptului comercial, nu poate determina o schimbare de viziune în sens invers, neexistând vreo dispoziție legală sau rațiune pentru aceasta.

Revenind la cazul concret dedus judecății, instanța de conflict a reținut că, în structura Curții de Apel Pitești funcționează două secții civile, iar, prin Hotărârea nr. 5/2016, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Pitești a stabilit că, începând cu data de 15 martie 2016, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secții civile, dosarele în materia litigiilor cu profesioniști, indiferent de tribunalul care le-a soluționat pe fond, să fie soluționate de secția a II-a Civilă.

Prin urmare, stabilind criteriul de departajare a competenței între cele două secții civile ale Curții de Apel Pitești, s-a apelat, așadar, la un criteriu ce ține de natura litigiului, urmând ca dosarele în materia litigiilor cu profesioniști să fie atribuite secției a II-a Civilă, în timp ce celelalte litigii de natură civilă propriu-zisă să fie soluționate în continuare de secția I Civilă.

Potrivit doctrinei, stabilirea competenței în raport de obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății se circumscrie noțiunii de competență materială procesuală, astfel încât, determinant în stabilirea competenței materiale procesuale a celor două secții este criteriul ce ține de natura litigiului, iar nu exclusiv calitatea persoanelor implicate în proces, aceea de profesioniști.

Concluzia este determinată atât de hotărârea Colegiului anterior evocată, cât și de interpretarea dată prin Decizia 18/2016 în soluționarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 76/2011.

Prin urmare, calitatea de profesionist a uneia dintre părți nu poate constitui prin ea însăși un astfel de criteriu, un atare criteriu neavând nicio acoperire în dreptul pozitiv, intrând în contradicție cu prevederile art. 122 C. proc. civ.

Așadar, punând în discuție condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de conflict a conchis că litigiul de față nu are natura unui litigiu cu profesioniști, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci aparține materiei civile lato sensu, propriu-zise, ce revine în competența de soluționare a secției I Civile a Curții de Apel Pitești, conform hotărârii de colegiu mai sus amintite.

Totodată, instanța de conflict a reținut că, printr-o altă decizie pronunțată în soluționarea unui alt recurs în interesul legii, respectiv, prin Decizia nr. 17/2018 Înalta Curte a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția I civilă și secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Pitești - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală și este formulată de reclamanta A. S.R.L. care susține că a suferit un prejudiciu în urma defăimării produse prin afirmațiile calomnioase făcute în cadrul unor mesaje expediate prin poșta electronică de către pârâți, o persoană fizică și un sindicat. Cererile de intervenție au un obiect similar. La rândul lor, pârâții, pe calea cererii reconvenționale completate, au solicitat obligarea reclamantei și a intervenienților la plata de daune morale pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului la viața privată, onoare și reputație, respectiv încălcarea dreptului la corespondență.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 71, art. 72, art. 252, art. 253, art. 257, art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1358, art. 1359, art. 1381 și următoarele din C. civ. republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 21, 26 și 30 din Constituția României, art. 8, 9 și 10 din C.E.D.O și art. 94, art. 107, art. 192, art. 194 și următoarele din C. proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

La considerentul nr. 176 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că judecătorul este cel care are atribuția "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii.

Plecând de la acest considerent, Înalta Curte constată că toate cele patru categorii prevăzute de art. 226 din Legea nr. 71/2011 sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea comercială/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist comerciant.

În speță, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care se tinde la apărarea unor drepturi nepatrimoniale specifice personalității umane, ocrotite de art. 252 raportat la art. 257 din C. civ.. Această acțiune nu poate fi circumscrisă noțiunii de exploatare a unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ., de unde rezultă că prezentul litigiu nu are legătură cu realizarea obiectului de activitate al reclamantei, societate comercială, cu atât mai mult cu cât presupușii autori ai acțiunii denigratoare sunt o persoană fizică și un sindicat și nu au calitatea de profesioniști în accepțiunea art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 8 din Legea 71/2011

De asemenea, calitatea de profesionist a uneia dintre părți nu este relevantă pentru determinarea secției competente să soluționeze litigiul, din moment ce, conform deciziei nr. 18/2016, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin urmare, obiectul și temeiul juridic al cererii nu prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii de cauze prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și impun concluzia că litigiul dedus judecății are caracter eminamente civil.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că, în apel, pricina a fost soluționată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, ca instanță civilă de drept comun, iar nu de o instanță specializată.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4), raportate la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanta A. S.R.L., de intervenienții C., D., E. și F. și de pârâții Sindicatul Liber al Universității Pitești și B. împotriva deciziei civile nr. 617 din 06 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Pitești

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Pitești.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.