ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1845/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea din 27 mai 2011 adresată Tribunalului București, reclamantele S.L. și S.D. au chemat în judecată pe pârâții Subcomisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local sector 1 București, Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Orășenească Otopeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la plata sumei de 1.463.625 euro la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, reprezentând contravaloarea obligației de garanție datorată de ele către SC I.S.

SRL, în baza deciziei civile nr. 2116R din 7 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În motivare, au arătat că, alături de alte persoane, au fost proprietare asupra suprafeței de 5750 mp teren situat în București, str. O., sector 1, înscrisă în titlul de proprietate din 20 decembrie 1995 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor SAI, în baza Legii nr. 18/1991, după autorul lor, S.T. Ulterior, terenul susmenționat a fost vândut către SC I.S.

SRL prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 mai 1996. Prin decizia civilă nr. 2116R din 7 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 27598/299/2006, a fost admis recursul formulat de reclamantul Primarul sectorului 1 București împotriva sentinței civile nr. 12174/2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate din 20 decembrie 1995 și a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 1996. Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție, astfel că ele, în calitate de vânzătoare, au fost obligate la plata sumei de 1.463.625 euro, reprezentând contravaloarea obligației de garanție, către cumpărătoarea evinsă.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 998 C. civ. În timpul procesului, respectiv la data de 13 noiembrie 2011, a decedat reclamanta S.D., care, potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 16 mai 2012, a fost moștenită de cealaltă reclamantă, S.L. Prin sentința civilă nr. 998 din 13 mai 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat acțiunea precizată, ca netimbrată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2012, li s-a pus în vedere reclamantelor să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 63.622 RON, față de valoarea pretențiilor deduse judecății, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 146/1997, republicată.

Cererea de reexaminare la cuantumul taxei judiciare de timbru formulată de reclamante a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 7 noiembrie 2012. Reclamantele au formulat cerere de ajutor judiciar, care a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2013, în sensul că a fost redus cuantumul taxei judiciare la suma de 30.000 RON, ce urma să fie plătită eșalonat în 10 tranșe lunare, de câte 3.000 RON, începând cu luna martie 2012. Cererea de reexaminare la ajutorul public încuviințat, formulată de reclamante, a fost respinsă prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 20 martie 2013. În aceste circumstanțe, reclamantele aveau obligația ca la termenul de judecată acordat în cauză să facă dovada plății a 3 tranșe din taxa de timbru, așa cum s-a dispus prin încheierea de admitere a cererii de ajutor public judiciar, respectiv pentru lunile martie, aprilie și mai 2012. Însă întrucât reclamantele nu s-au conformat dispozițiilor instanței de judecată, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, instanța a dispus anularea cererii, ca netimbrată.

Apelul declarat de reclamanta S.L. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 330A din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, care a desființat hotărârea de primă instanță și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În esență, în motivarea apelului declarat, reclamanta a susținut nelegalitatea hotărârii primei instanțe pe considerentul că, izvorul pretențiilor sale fiind reprezentat de dreptul reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, acțiunea era scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000 și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997. Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a fost justificată și în baza art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 întrucât terenul a fost preluat abuziv de la autorul lor S.T.

în cooperativa agricolă de producție. Apelanta a susținut și că greșit a fost admisă doar în parte cererea de ajutor public judiciar, în condițiile în care este lipsită de orice venit, iar obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru de 30.000 RON reprezintă o sarcină disproporționată față de prețul obținut prin vânzarea terenului. Imposibilitatea de a achita o astfel de taxă de timbru îi împiedică exercițiul dreptului de acces la justiție în sensul dat art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin cauzele Weissman și alții împotriva României, Iorga împotriva României și Rusen contra României.

Prin întâmpinare sa, intimata Subcomisia de aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Consiliului Local al sectorului 1 București a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil întrucât cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru a fost respinsă irevocabil și tot astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a soluției pronunțate în cererea de ajutor public judiciar. Pronunțându-se asupra tuturor acestor susțineri și apărări, instanța de apel a decis că apelul declarat nu este inadmisibil.

În sarcina reclamantei a fost impusă plata unei taxe judiciare de timbru, iar cererea sa de reexaminare a taxei de timbru formulată nu a fost examinată pe fond, ci a fost respinsă pe considerentul că nu se urmărește o reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru, ci o scutire de la plata acesteia, fapt ce implică stabilirea obiectului cauzei, calificarea juridică a cererii, operațiuni ce sunt de competența completului de judecată căruia i s-a repartizat cauza, astfel cum rezultă din încheierea camerei de consiliu din 7 noiembrie 2012. Chiar dacă această încheiere a fost dată fără cale de atac, obiectul cererii de reexaminare nu poate fi exclus de la analiza acestuia în calea de atac a apelului, atâta vreme cât acțiunea a fost anulată ca netimbrată, iar criticile din apel vizează chiar această soluție.

Motivele de apel privind scutirea legală a reclamantei de la plata taxei de timbru în temeiul art. 15 lit. p) și lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru au fost apreciate ca nefondate, reținându-se că obiectul litigiului constă în obligarea pârâților la plata de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale, reglementată prin prevederile art. 998 C. civ., pentru emiterea unui titlu de proprietate anulat pentru neîndeplinirea condițiilor legale de către instanțele judecătorești. În concret, reclamantele au cerut obligarea pârâților la plata sumei de 1.463.625 euro, reprezentând preț indexat cu indicele de inflație și spor de valoare, la care au fost obligate către cumpărătoarea evinsă SC I.S.

SRL, ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 21 mai 1996 la Biroul Notarial Public M. București și a titlului de proprietate din 20 decembrie 1995, pentru suprafața de 5750 mp teren. Conform art. 42 din Legea nr. 1/2000, cererile sau acțiunile în justiție, cererile accesorii și incidentale, precum și întabularea titlurilor de proprietate rezultate din aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a prezentei legi, sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

De asemenea, conform art. 15 lit. p) și lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, sunt scutite de plata taxei de timbru orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd prin legi speciale scutiri de taxă judiciară de timbru și cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente. Curtea a reținut că aceste texte de lege au în vedere acțiunile și cererile accesorii și incidentale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000, cât și cele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, dar nu și cele întemeiate pe dispozițiile art. 998 C. civ.

Ca urmare, acțiunea de față, având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, cu privire la un teren ce a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nu este scutită de plata taxei de timbru, în baza prevederilor legale suscitate.

În continuare, s-a observat că apelanta-reclamantă a formulat în fața primei instanțe cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii/eșalonării taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă prin încheierea din 29 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă dispunând reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru la suma 30.000 RON, a cărei plată a eșalonat-o în 10 tranșe lunare de câte 3.000 RON, începând cu luna martie 2013. Împotriva încheierii a formulat cerere de reexaminare reclamanta, instanța de apel reținând că nici această cerere de reexaminare îndreptată împotriva încheierii de admitere parțială de ajutor public judiciar nu a fost soluționată pe fond, atâta vreme cât a fost respinsă ca tardivă în baza art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008, prin încheierea din 20 martie 2013. Ulterior, în condițiile neachitării de către reclamantă a taxei de timbru, astfel cum a fost redusă și eșalonată prin încheierea din 29 ianuarie 2013, instanța a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată. Instanța de apel a mai arătat că, întrucât examinarea pe fond a motivului de apel privind anularea cererii ca netimbrată, impune și analiza temeiniciei cererii de ajutor public judiciar, în contextul jurisprudențial rezultat din aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, excepția inadmisibilității apelului este neîntemeiată.

Separat de faptul că cererea de reexaminare a încheierii pronunțată în Camera de consiliu din 29 ianuarie 2013, a fost soluționată prin respingere în Cameră de consiliu la data de 20 martie 2013, reclamanta nici nu a fost încunoștințată asupra soluției dată în reexaminare, pentru a se putea considera că neplata taxei judiciare de timbru la primul termen de judecată acordat 13 mai 2013 îi este imputabilă și a se putea face aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. În al doilea rând, prin cauzele Weissman și alții contra României din 24 mai 2006, Nemeti împotriva României din 1 aprilie 2008, Rusen împotriva României din 8 ianuarie 2009 și SC A.D. SRL Baia Mare din 2 noiembrie 2010, definitivă la 11 aprilie 2011, C.E.D.O.

a statuat că prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecăruia dreptul la o instanță, adică dreptul de a sesiza un tribunal în materie civilă care să analizeze orice contestație referitoare la drepturile sale cu caracter civil. Instanța europeană a apreciat că suma costurilor, văzută în lumina circumstanțelor unui caz dat, înțelegând aici și solvabilitatea solicitantului și faza procedurii prin care restricția îi este impusă, sunt factori de care trebuie ținut cont pentru a determina faptul dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care accesul la justiție s-a găsit atins în esența sa.

Cu referire la cazul dedus judecății, instanța de apel a reținut că stabilirea obligației de plată a taxei de timbru este justificată în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, deci, este prevăzută de lege, iar aceasta urmărește un scop legitim, respectiv obținerea resurselor financiare pentru buna administrare a justiției. Cu toate acestea, a apreciat că nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat. Realizarea dezideratului de bună administrare a justiției nu justifică anularea acțiunii ca netimbrată, în speță existând un vădit dezechilibru între scopul vizat și mijloacele folosite, în raport de posibilitățile de plată a taxei de timbru de către reclamantă, care, fiind insuficiente, o aduc în situația de a nu putea supune judecății pretențiile sale cu caracter civil.

În speță, instanța de apel a reținut că își aveau aplicare dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, dat în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cu care, ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații decât cele prevăzute la art. 8 alin. (1) și alin. (2), proporțional cu nevoile solicitantului, în cazurile în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să-i limiteze accesul efectiv la justiție. Or, achitarea unei taxe de timbru eșalonate de câte 3.000 RON lunar în condițiile în care veniturile medii pe membru de familie sunt de 450 RON, o pun, într-adevăr, pe reclamantă în situația de a nu putea beneficia de accesul la justiție, în sensul de a supune pretențiile sale analizei unui tribunal.

Înlăturând, pentru aceste considerente, excepția nulității cererii de chemare în judecată în scopul de a se judeca fondul cauzei în primă instanță, Curtea a făcut aplicare dispozițiilor art. 297 teza a II-a C. proc. civ., desființând sentința și trimițând cauza spre rejudecare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ce a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurentul-pârât a invocat următoarele critici de recurs: - instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, respectiv, pe cele ale art. 18 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cu care determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a acestora se poate formula cerere de reexaminare la aceeași instanță. Cererea se soluționează de către un alt complet, în cameră de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă. Prima instanță a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de către reclamantă, punându-i în vedere acesteia prin încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2012 să facă dovada achitării, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Reclamanta a uzat de calea reexaminării împotriva modului de stabilire a taxei judiciare astfel stabilite, cerere care i-a fost respinsă în mod irevocabil prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2012. Ulterior, reclamanta a formulat cerere de ajutor judiciar, care a fost admisa prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2013, în sensul că a fost redus cuantumul taxei judiciare la 30.000 RON, ce urma să fie plătită în 10 transe lunare începând cu luna martie 2012. Cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva cuantumului redus deja al taxei judiciare a fost respinsă în mod irevocabil prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 20 martie 2013. În aceste condiții, reclamanta avea obligația ca, la termenul de judecată acordat în cauză, să facă dovada achitării a 3 tranșe din taxa judiciară de timbru, însă nu s-a conformat, astfel că, în mod corect tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Tot astfel, în aceste circumstanțe, nu se putea admite ca pe calea apelului să se repună în discuție cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru judecata în primă instanță, criticându-se modalitatea de stabilire a acesteia, și nici modul de soluționare a cererii de reexaminare. Reexaminarea este singura posibilitate prevăzută de lege pentru cel nemulțumit de cuantumul taxei judiciare de timbru la plata căreia a fost obligat, cale de atac specifică la care reclamanta a și apelat. Prin decizia de apel nu se poate concluziona în sensul dorit de reclamantă (că nu ar datora taxele stabilite) fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Indiferent de aspectul tranșat printr-o astfel de hotărâre, cuprinsul său se bucură de prezumția absolută și irefragabilă de legalitate și temeinicie, astfel că nu poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească. - În mod greșit s-a apreciat de către instanța de apel asupra încălcării dreptului reclamantei la apărare și asupra necomunicării încheierii prin care s-a soluționat cererea sa de reexaminare la ajutorul public judiciar, motive reținute în soluționarea favorabilă a apelului . Încheierea respectivă este una irevocabilă, astfel că, potrivit prevederilor 261 alin. (3) C. proc. civ., ea nu se comunică, partea fiind obligată, în condițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să urmărească desfășurarea procesului, cu atât mai mult cu cât avea termenul în cunoștință, conform dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 51 C. proc.

civ. Recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La 24 aprilie 2014 a formulat întâmpinare intimata Comisia municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care și-a argumentat punctul său de vedere în sensul că acțiunea dedusă judecății este una supusă taxelor judiciare de timbru, arătând și că, împotriva modului de stabilire a acestor taxe, legiuitorul a instituit o singură cale specifică de atac, cea a reexaminării, de exercițiul căreia reclamanta a și uzat. La 21 mai 2014 a formulat întâmpinare intimata-reclamantă, solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând că situația sa nu este diferită de aceea a petenților din cauzele Iorga împotriva României sau Rusen împotriva României, în care C.E.D.O.

a stabilit că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, dreptul de acces la justiție al părții fiind restrâns prin obligarea acesteia de a achita o taxă de timbru împovărătoare, până la nivelul la care acest drept a devenit teoretic și iluzoriu. Aceasta a mai arătat că soluțiile pronunțate de C.E.D.O. în cauzele evocate își produc efectele și raportat la dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008, în sensul că rațiunile exonerării de la plata taxei judiciare de timbru subzistă chiar și în prezența limitărilor impuse de legea națională, atunci când aplicarea acestor limitări ar face ca dreptul de acces la justiție al părții să fie restrâns până la nivelul la care acest drept ar deveni teoretic și iluzoriu.

La 26 mai 2014 a formulat întâmpinare Subcomisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local al sectorului 1, solicitând admiterea recursului având în vedere că prin apelul declarat, reclamanta a pus în discuție soluțiile irevocabile ale tribunalului pronunțate asupra cererilor de reexaminare, așadar declarând un apel inadmisibil. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate, potrivit celor ce urmează, recursul declarat urmând a fi admis. Reclamanta s-a adresat instanțelor judecătorești cu o acțiune în daune, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 1.463.625 euro, în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ.

(răspunderea civilă delictuală), acțiune care nu a beneficiat de o examinare pe fond întrucât a fost anulată ca netimbrată. Prin sentința care a dispus această măsură sancționatorie, Tribunalul București a reținut că a stabilit și comunicat reclamantei taxa de timbru datorată potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997, că cererea de reexaminare la taxa de timbru a fost respinsă, că s-au acordat reclamantei facilități la plata taxei judiciare de timbru în condițiile O.U.G. nr. 51/2008, prin reducerea la jumătate și eșalonarea plății restului rămas și că cererea de reexaminare la ajutorul public judiciar a fost, de asemenea respinsă. Chiar în aceste circumstanțe, reclamanta nu a făcut dovada plății nici unei sume din taxa de timbru legal datorată.

Declarând apel împotriva acestei sentințe, reclamanta a criticat-o pentru nelegalitate, apreciind că excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată a fost soluționată eronat doar întrucât în opinia sa, pretenția dedusă judecății era scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și întrucât cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar a fost soluționată fără a se ține cont de toate circumstanțele personale, respectiv de situația de fapt generată de problema supusă judecății în speță (reclamanta fiind obligată la suportarea unei obligații de garanție disproporționată, în opinia sa, față de prețul obținut din vânzarea unui teren).

Așadar, instanța de recurs reține că nu a făcut obiectul criticilor de apel legalitatea măsurii de aplicare a sancțiunii anulării cererii de chemare în judecată pentru netimbrare, spre exemplu pentru motivul survenirii sale prealabilei încuviințării în favoarea reclamantei a unei forme de ajutor public judiciar, aspecte a căror cenzură ar fi intrat în atribuțiile instanței de control judiciar. Dimpotrivă, se constată că ceea ce a fost supus dezbaterii în calea de atac a apelului, respectiv natura timbrabilă sau nu a acțiunii dedusă judecății și modul de soluționare a cererii de ajutor public judiciar, constituie elemente ale judecății de primă instanță care se definitivaseră în fața acesteia, în principiu ele nemaiputând face obiectul cenzurii în căile de atac ordinare și extraordinare ale apelului și recursului.

Astfel, instanța de recurs reține că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

Dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 sunt unele cu caracter special și de strictă interpretare, fiind incidente în ceea ce privește atât determinarea caracterului timbrabil/netimbrabil al acțiunilor (aspect nemenționat expres în textul legii, dar de la sine înțeles, de vreme ce determinarea cuantumului taxei datorate presupune prealabila determinare a datorării acesteia de către subiect, în raport de prevederile legii), cât și în ceea ce privește efectuarea de către instanțele judecătorești a operațiunii de încadrare în tariful legal al taxelor de timbru, în vederea stabilirii în concret a sumelor de plătit. Reexaminarea „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru” reprezintă o cale de atac specială, de retractare, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii determinarea, de către instanța care judecă litigiul, caracterului timbrabil al acțiunii și obligația de plată a taxei judiciare de timbru, respectiv cuantumul acesteia.

Așadar, indiferent după cum partea interesată a uzat sau nu de calea de atac a reexaminării, instanța de recurs apreciază că aspectele menționate mai sus nu mai pot forma, de principiu, obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare (între care și apelul), neexistând un drept de opțiune al părții în această privință. Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă. Prin urmare, măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă fie prin soluționarea reexaminării, fie prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.

Împrejurarea că legiuitorul a reglementat reexaminarea ca o cale de atac internă, ce se judecă în fața altui complet al aceleiași instanțe și nu în mod necesar la instanța ierarhic superioară acesteia, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este ea înțeleasă în termenii art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să justifice, din acest motiv, recunoașterea posibilității dublării controlului judiciar din calea de atac a reexaminării, de acela exercitat prin căile de reformare ale apelului și recursului. Doar în considerarea consecințelor pe care le poate genera asupra dreptului de acces la instanță impunerea unei taxe de timbru nelegale (înțelegând prin aceasta și nedatorate), și, față de exigențele decurgând din jurisprudența C.E.D.O.

conturată în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenție (prin care s-a subliniat că accesul la instanță presupune existența unei căi de a se adresa instanței, care trebuie să fie și efectivă), instanța de recurs admite cu totul excepțional posibilitatea de a critica în căile de atac de reformare elemente ce fac obiectul cererii de reexaminare pentru acele cazuri limită în care această cale specială, deși accesată de parte, nu s-a dovedit a fi și una efectivă întrucât în mod eronat sau abuziv, instanța chemată să o judece, a respins-o fără a o examina în fond.

Examinând în acest cadru legal situația juridică a reclamantei, instanța de recurs reține că la termenul de judecată din 10 septembriie 2012 acesteia i s-a adus la cunoștință de către prima instanță atât obligația de plată a taxei judiciare de timbru, cât și cuantumul sumei datorate, respectiv 63.622 RON, corespunzător pretențiilor solicitate de parte și estimate la suma de 6.043.300 RON, potrivit precizării de la dosar. La același termen de judecată, prin avocatul său, reclamanta a declarat oral că înțelege să atace cu reexaminare dispoziția instanței, iar în ziua imediat următoare, 11 septembrie 2012, a depus la dosar și în scris cererea de reexaminare cuprinzând motivele acesteia prin care, susținea, în esență, că acțiunea formulată este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 1/2000 și ale art. 15 alin. (1) lit. p) și lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Cererea de reexaminare astfel formulată a fost soluționată de un alt complet al aceleiași instanțe prin încheierea din 7 noiembrie 2012, în sensul respingerii sale ca neîntemeiată, fără însă a beneficia de o examinare în fond, instanța învestită reținând că petenta nu a solicitat o reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru, ci o scutire de la plata acestei taxe. S-a apreciat că, întrucât soluționarea unei atare cereri implică stabilirea obiectului cauzei, calificarea juridică a acesteia, rezolvarea sa intră în competența completului de judecată căruia i s-a repartizat cauza.

Prin urmare, în ceea ce privește contestarea obligației de plată a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, se reține că reclamanta a dispus la nivelul legislației interne de o cale de atac, cea a reexaminării, pe care a și accesat-o, dar care nu s-a dovedit a fi una efectivă în cazul său, deoarece, deși elementele contestate prin cererea de reexaminare, caracterul timbrabil al acțiunii, astfel cum fusese determinat de completul învestit cu judecarea acesteia, intrau în sfera controlului ce se exercită pe calea reexaminării, examinarea acestora a fost refuzată de instanța învestită cu judecarea acestei căi de atac sub un motiv cu totul eronat.

Date fiind aceste împrejurări particulare, potrivit precizărilor făcute prin cele de mai sus, Înalta Curte apreciază că apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței de anulare a cererii de chemare în judecată ca netimbrată putea supune cenzurii instanței ierarhice de control judiciar elementele criticate prin cererea de reexaminare, proprii acestei căi speciale de atac de retractare, și de asemenea, că nu a greșit instanța de apel atunci când le-a examinat ea în fond.

Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază criticile recurentului-pârât, prin care s-a criticat înfrângerea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a încheierii irevocabile a Tribunalului București din 7 noiembrie 2012 (de soluționare a cererii de reexaminare la taxa judiciară de timbru), ca fiind nefondate, cum s-a arătat, soluția fiind una excepțională și justificată de împrejurările speciale ce au făcut ca reclamanta să nu poată beneficia, în condițiile legii, de posibilitatea de a contesta în fața unei instanțe independente și imparțiale obligația de plată a unei taxe de timbru stabilite în sarcina sa și a cărei neplată a condus în final la anularea acțiunii sale. În mod cu totul diferit se prezintă situația reclamantei în ceea ce privește soluționarea cererii sale de ajutor public judiciar.

Astfel, față de stabilirea în sarcina sa a obligației de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 63.622 RON, la 21 ianuarie 2013 reclamanta a adresat instanței învestită cu soluționarea acțiunii pe fond, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar prin care, după ce a expus situația financiară a familie sale, a solicitat scutirea de la plata a ½ din cuantumul taxei de timbru, iar pentru diferență, eșalonarea plății. Cererea reclamantei a fost soluționată prin încheierea din camera de consiliu din 29 ianuarie 2013 prin admiterea sa întocmai, potrivit solicitării formulate. Această încheiere este una irevocabilă, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008, potrivit cu care împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Așadar, legea internă nu prevede posibilitatea de a ataca pe calea specială de retractare, a reexaminării, și încheierea care admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cum s-a întâmplat în cazul reclamantei. Nesocotind acest regim juridic al încheierii din 29 ianuarie 2013 a Tribunalului București, Curtea de Apel a permis exercitarea controlului judiciar asupra acesteia, deși în privința actului procedural în discuție nu se mai regăseau rațiuni similare celor ce au justificat posibilitatea cenzurării în apel a elementelor proprii căii de atac a reexaminării împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Pentru a justifica exercitarea controlului judiciar asupra încheierii din 29 ianuarie 2013, de soluționare a cererii reclamantei de acordare a ajutorului public judiciar, se constată că instanța de apel a reținut, pe de o parte, elemente străine pricinii, iar pe de altă parte, situații contrare normelor legale incidente. Astfel, Curtea de apel reține eronat că nici cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva încheierii de soluționare a cererii de ajutor public judiciar nu ar fi fost soluționată pe fond, câtă vreme a fost respinsă ca tardivă, în baza art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008, prin încheierea din 20 martie 2013. Or, această împrejurare este străină istoricului cauzei, observându-se că prin încheierea din 20 martie 2013 a Tribunalului București cererea de reexaminare în discuție a fost respinsă, într-adevăr, însă cu justificarea că, potrivit legii, petenta nu dispune de această cale specială de atac în condițiile în care cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar a fost admisă. Cum s-a arătat, o atare concluzie decurge din reglementarea art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 518/2008. Tot astfel, instanța de apel a mai reținut că reclamanta nu ar fi fost încunoștințată asupra soluției dată cererii sale de reexaminare, pentru a se putea considera că neplata taxei de timbru la primul termen de judecată acordat îi era imputabilă acesteia.

Or, o astfel de apreciere nesocotește, de asemenea, caracterul irevocabil al încheierii ce a soluționat cererea de reexaminare și regula de drept, de aplicabilitate generală sub dispozițiile C. proc. civ. aplicabil speței, dedusă pe baza prevederilor art. 261 alin. (3) C. proc. civ., după care comunicarea hotărârii este în obligația instanței numai în cazul în care este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a unei căi de atac, nu însă și atunci când actul final al judecății este irevocabil, așadar nesusceptibil de exercițiul vreunei căi de atac.

Date fiind toate aceste circumstanțe, instanța de recurs apreciază că nu se justifică recunoașterea de către instanța de apel a posibilității reclamantei de a supune cenzurii, pe calea controlului judiciar în căile de atac de reformare, apel, recurs, a temeiniciei și legalității încheierii de soluționare a cererii de ajutor public judiciar, în pofida reglementării cuprinsă în dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 care stabilește implicit că, în astfel de cazuri, de soluționare favorabilă prin acordarea ajutorului public judiciar solicitat, încheierea pronunțată este irevocabilă, așadar, nesusceptibilă de atacare nici pe calea specială de retractare a reexaminării și, à fortiori, nici pe căile de drept comun de reformare.

Nici jurisprudența C.E.D.O. conturată în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, evocată de către instanța de apel, nu justifică soluția acesteia, observându-se că în cauze precum Weissman împotriva României, Iorga împotriva României, Nemeti împotriva României, instanța de contencios european a reținut și sancționat încălcarea de către Statul Român a dreptului de acces la instanță prin neasigurarea unui cadru legislativ care să permită părților litigante formularea de cereri în vederea acordării de scutiri, reduceri sau eșalonări la plata taxelor judiciare de timbru datorate în proces și care să poată fi adresate unei instanțe independente și imparțiale (așadar nu unei autorități administrative), o atare posibilitate neexistând în legislația română la data procedurii faptelor reclamate.

În cauza Rusen împotriva României, în care faptele s-au petrecut, de asemenea, sub un alt cadru legal decât cel al O.U.G. nr. 51/2008 (respectiv sub reglementarea oferită de dispozițiile art. 74-art. 81 C. proc. civ.), C.E.D.O. a verificat ea însăși condițiile acordării ajutorului public judiciar, observând că, potrivit legislației aplicabile, aprecierea temeiniciei cererii de asistență judiciară se făcea doar de către instanța învestită cu soluționarea litigiului pe fond, partea neavând posibilitatea, în nicio împrejurare, de a o contesta în fața altei instanțe, eventual superioară în grad. Spre deosebire de ipotezele acestor cauze, instanța de recurs reține că O.U.G.

nr. 51/2008, incidentă în privința cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, prevede posibilitatea formulării căii de atac speciale, de retractare, a reexaminării împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar și că, în jurisprudența instanțelor interne această posibilitate a fost recunoscută și admisă chiar împotriva încheierii prin care ajutorul public judiciar a fost încuviințat doar în parte, în alte forme sau în alți termeni decât au fost solicitați de către parte.

Se observă însă că reclamanta din prezenta cauză nu se află în niciuna din aceste ipoteze întrucât cererea sa de ajutor public judiciar, pe care a formulat-o beneficiind de asistență juridică calificată printr-un avocat, a fost încuviințată chiar în forma și termenii în care a fost încuviințată, respectiv prin reducerea cuantumului taxei de timbru datorate la mai mult de jumătate din valoarea acesteia și prin eșalonarea diferenței de plătit. O astfel de încheiere, care, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, nu poate fi contestată pe calea de atac specială de retractare a reexaminării, este irevocabilă, împotriva ei nefiind posibilă nici exercitarea unui control în legalitate și temeinicie prin căile de atac de reformare ale apelului și recursului, astfel după cum a procedat Curtea de Apel București.

Neprezentarea suficient de convingătoare și detaliată a condițiilor care ar fi permis reclamantei suportarea taxei judiciare de timbru pentru acțiunea promovată, care urmărea totuși recuperarea unei obligații de plată comună a 11 persoane, dar pentru judecarea căreia s-a solicitat acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru prin prezentarea situației financiare doar a unuia dintre cei obligați, reclamanta, în condițiile în care partea a beneficiat de asistență calificată din partea unui avocat în fața instanțelor, ori modificarea condițiilor financiare ale solicitantului, ulterior încuviințării cererii sale de ajutor public judiciar (aspect invocat de reclamantă prin cererea de reexaminare formulată la 15 martie 2013) nu justifica deschiderea unei căi de atac împotriva încheierii irevocabile din 29 ianuarie 2013 a primei instanțe, împotriva ori în afara cadrului legal de reglementare dat de prevederile O.U.G.

nr. 51/2008. În considerarea acestor motive, instanța de recurs a apreciat ca fiind întemeiată critica recurentului-pârât prin care a invocat încălcarea de către instanța de apel a caracterului irevocabil al încheierii din 29 ianuarie 2013 a Tribunalului București, circumstanțele cauzei mai sus analizate nejustificând, în acest caz (al cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă), îndepărtarea Înaltei Curți de la jurisprudența sa prin care a stabilit, ca principiu, imposibilitatea dublării controlului (judiciar) din calea de atac de retractare a reexaminării, prin acela exercitat prin căile de atac de reformare sau imposibilitatea cenzurării pe aceste din urmă căi a soluțiilor definitivate în fața instanțelor de fond, în soluționarea chestiunilor incidentale privitoare la acordarea ajutorului public judiciar.

Cum apelul declarat împotriva sentinței de anulare a cererii de chemare în judecată ca netimbrată nu a dedus judecății și alte chestiuni legate de modalitatea în care prima instanță a aplicat această sancțiune, înțelegându-se prin aceasta că asigurarea accesului reclamantei la instanță nu a fost acceptat în condițiile solicitate de parte și încuviințate de tribunal prin încheierea din 29 ianuarie 2013, în considerarea celor mai sus prezentate și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica decizia recurată în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii de primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 330/A din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.L. împotriva sentinței nr. 998 din 13 mai 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2014.