CASE OF RUSEN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 38151/05 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, doamna Sanda Rusen („reclamanta”), a sesizat Curtea la 7 octombrie 2005 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („convenția”).

Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamanta susține că anularea acțiunii sale pentru neplata taxelor judiciare de timbru a adus atingere dreptului său de a accede la o instanță.

La 6 octombrie 2006, președintele secției a treia a hotărât să comunice Guvernului capătul de cerere privind art. 6 § 1 din convenție. În conformitate cu art. 29 § 3 din convenție, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună.

Reclamanta s-a născut în 1937 și are domiciliul în București.

Aceasta este pensionată, iar veniturile sale lunare se ridicau, în 2005, la 1

În 2001, în urma vânzării unui imobil care făcea parte din comunitatea sa de bunuri împreună cu a fostului său soț, aceasta a obținut 25

La 24 martie 2005, reclamanta a introdus o acțiune civilă împotriva fiului său R.N. pentru a primi suma de 12

Prevalându-se de veniturile sale reduse, la 12 mai 2005, reclamanta a solicitat să fie scutită de plata acestei taxe. Aceasta a anexat un certificat de la serviciul de taxe și impozite pentru a dovedi că nu obținea alte venituri și că nu deținea nici bunuri imobile.

Prin încheierea din 19 mai 2005, Judecătoria București a constatat că reclamanta primea o pensie în valoare de 1

Ședința pe fond a avut loc la 16 iunie 2005, dată la care reclamanta a solicitat judecătoriei să stabilească un nou termen pentru ca aceasta să poată plăti suma solicitată. Cu toate acestea, fără să se pronunțe cu privire la această cerere și având în vedere că reclamanta nu plătise suma cerută, Judecătoria București i-a anulat acțiunea pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Instanța a obligat-o, de asemenea, să plătească 2

Reclamanta nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri.

Datorită dificultăților financiare întâmpinate, după vânzare, reclamanta a locuit în calitate de chiriaș într-un apartament pentru care fiul său a plătit chiria timp de aproximativ șase luni și a fost evacuată datorită imposibilității de a-și plăti chiria. De atunci, aceasta nu mai are domiciliu stabil.

Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru

Art. relevante se citesc după cum urmează:

Codul de procedură civilă, în forma la momentul respectiv

Art. relevante se citesc după cum urmează:

Instanța va cerceta cererea [de asistență judiciară], putând solicita în legătură cu aceasta lămuriri și dovezi părților sau informații scrise autorităților competente;

Asupra cererii, instanța se va pronunța, fără dezbateri, prin încheiere dată în camera de consiliu.”

„Codul de procedură civilă

Adnotarea de la art. 79 este redactată după cum urmează:

Pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată de către un avocat pe motivul imposibilității formulării unei căi de atac împotriva încheierii cu privire la cererea de asistență judiciară, Curtea Constituțională a considerat că, datorită specificului domeniului reglementat și din motive de celeritate, în mod contrar dreptului comun în materie de încheieri, cea privind asistența judiciară nu poate face obiectul nici unei căi de atac.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care transpune în dreptul român Directiva 2003/8/CE a Consiliului European, publicată în Jurnalul Oficial la 25 aprilie 2008

Articolele relevante se citesc după cum urmează:

Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.”

Reclamanta susține că anularea acțiunii sale prin decizia din 16 iunie 2005 a Judecătoriei București pentru neplata taxelor judiciare de timbru i-a încălcat dreptul de a accede la o instanță. Aceasta invocă art. 6 § 1 din convenție, care se citește după cum urmează:

Guvernul consideră că reclamanta a acceptat valoarea sumei pe care trebuia să o plătească, ținând seama de faptul că aceasta a solicitat amânarea cauzei pentru a plăti taxele judiciare de timbru. Guvernul susține că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, ținând seama de faptul că aceasta nu a introdus recurs împotriva hotărârii din 16 iunie 2005, în pofida valorii mici a taxelor judiciare de timbru, respectiv 37

Reclamanta respinge acest argument, afirmând că taxele judiciare de timbru pe care trebuia să le plătească se ridicau la 10

Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, art. 35 § 1 din convenție nu impune reclamanților decât epuizarea căilor de atac disponibile în mod normal și suficiente în ordinea juridică internă pentru a le permite să obțină reparația pentru încălcările pretinse. Aceste căi de atac trebuie să aibă un grad suficient de certitudine, în practică precum și în teorie, fără de care le-ar lipsi caracterul efectiv și accesibilitatea dorite [

Curtea observă că reclamanta a utilizat calea de atac care îi era disponibilă în temeiul art. 75 și urm. C. proc. civ. și că aceasta a obținut o reducere a sumei care trebuia plătită cu titlu de taxe judiciare de timbru. În continuare, Curtea observă că decizia astfel pronunțată este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, nici separat, nici în același timp cu hotărârea pronunțată cu privire la fond (a se vedea supra, pct. 15-17). În această privință, Curtea observă că Guvernul nu a prezentat exemple din jurisprudență care să demonstreze că, în cazul formulării unui recurs împotriva hotărârii de anulare a unei acțiuni, instanța astfel învestită este competentă pentru a se pronunța cu privire la cererea de scutire. În aceste împrejurări, Curtea consideră că formularea unui recurs împotriva hotărârii din 16 iunie 2005 a Tribunalului București de anulare a acțiunii pentru neplata taxelor judiciare de timbru nu este o cale de atac eficientă în sensul art. 35 § 1 din convenție.

Prin urmare, este necesar să se respingă excepția Guvernului. De asemenea, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din convenție și că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

Argumentele părților

Guvernul nu contestă că dreptul reclamantei de a accede la o instanță a fost supus unor limitări, dar consideră că acestea urmăreau un scop legitim și că exista un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Acesta reamintește că condiționarea accesului la o instanță de anumite cheltuieli de procedură nu reprezintă în sine o încălcare a dreptului la un proces echitabil [

Guvernul atrage apoi atenția asupra faptului că alte țări impun taxe judiciare de timbru cuprinse între 5 și 8% din obiectul acțiunii (Polonia, Lituania, Ungaria) și că în multe alte țări plata acestora este impusă în avans, la fel ca în România (Norvegia, Belgia, Polonia, Italia, Lituania, Danemarca și Austria).

În afară de aceasta, Guvernul face referire la cauza

Reclamanta respinge acest argument și consideră că limitarea este disproporționată.

Motivarea Curții

Curtea face referire la jurisprudența sa în materia accesului la o instanță, în special la cauzele

Curtea observă că acțiunea introdusă de reclamantă pentru a obține restituirea sumei primite de fiul său în urma vânzării apartamentului a fost anulată pentru neplata taxelor judiciare de timbru. Curtea observă, de asemenea, că în legislația română valoarea taxelor judiciare de timbru se calculează sub forma unui procent din valoarea în litigiu. Prin urmare, aceasta este proporțională cu valoarea solicitată.

Conform susținerilor Guvernului, Curtea consideră că a existat o limitare a dreptului reclamantei de a accede la o instanță și că aceasta urmărea un scop legitim, și anume limitarea cererilor în justiție abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiției [

Curtea observă că veniturile reclamantei erau la momentul cererii de scutire în valoare de 1

În continuare, Curtea consideră necesar să examineze dacă, în cazul reclamantei, aprecierea făcută de Judecătoria București nu a restrâns dreptul reclamantei de a accede la o instanță într-o asemenea măsură încât acesta să devină teoretic și iluzoriu.

Curtea reamintește că, atunci când o instanță trebuie să se pronunțe cu privire la o cerere de scutire, autoritățile naționale sunt în principiu mai competente decât instanța națională pentru a aprecia elementele de probă prezentate în fața sa și, în speță, pentru a estima capacitățile reclamantului de a plăti taxele judiciare de timbru datorate. Chiar și o motivare relativ succintă poate să nu ridice probleme în ceea ce privește art. 6 § 1, cu condiția ca instanțele să ia în considerare situația personală a reclamantului (

Curtea observă că, deși a făcut referire la veniturile reduse ale reclamantei, instanța nu a acordat decât o reducere la jumătate a taxelor judiciare de timbru datorate, sumă care se ridica la 10

În această privință, Curtea consideră că, spre deosebire de afirmațiile Guvernului, instanța nu pare să fi ținut seama suficient de situația personală a reclamantei și nu observă nici un criteriu care să poată explica că, deși a constatat situația de persoană pensionată a reclamantei, cu venituri reduse și fără bunuri imobile, a fost necesar ca instanța să stabilească o sumă de plată atât de ridicată în raport cu veniturile sale (a se vedea,

În afară de aceasta, aprecierea temeiniciei cererii de asistență judiciară introduse de judecătorie este definitivă și nu poate fi contestată de către persoana în cauză (a se vedea

Curtea observă că, la 24 aprilie 2008, au intrat în vigoare noi dispoziții privind asistența judiciară în materie civilă. Acestea prevăd în prezent praguri minime, sub nivelul cărora asistența judiciară este acordată integral, și posibilitatea formulării unui recurs împotriva deciziei pronunțate la instanța superioară în grad (a se vedea supra, pct. 18).

Având în vedere aceste observații și după efectuarea unei aprecieri globale a faptelor, Curtea consideră că, în speță, statul nu și-a îndeplinit obligația de a garanta reclamantei accesul la o instanță.

Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din convenție.

Art. 41 din convenție prevede:

Reclamanta solicită suma pretinsă și instanțelor interne, și anume 12

Guvernul reiterează excepția ridicată cu privire la admisibilitatea cauzei și solicită Curții să respingă cererea reclamantei ținând seama, de asemenea, de faptul că suma nu face obiectul cererii din fața Curții și că, în afară de aceasta, nici o instanță nu a stabilit valoarea creanței în litigiu. Guvernul

Curtea observă că temeiul acordării unei reparații echitabile constă în faptul că reclamanta nu a avut acces la o instanță, cu încălcarea art. 6 § 1 din convenție.

Pe baza elementelor de care dispune, Curtea concluzionează că reclamanta nu a demonstrat că pretinsul prejudiciu material ce i-a fost cauzat a fost rezultatul efectiv al respingerii acțiunii sale pentru neplata taxelor judiciare de timbru [a se vedea,

Curtea reamintește jurisprudența sa constantă, potrivit căreia, atunci când un reclamant este victima unei încălcări a art. 6 din convenție, acesta trebuie situat într-o situație similară celei în care s-ar fi aflat în cazul în care nu ar fi fost încălcate cerințele acestei dispoziții [

În speță, Curtea reamintește că art. 322 pct. 9 C. proc. civ. permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant (hotărârea

Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că redresarea cea mai potrivită pentru reclamantă ar fi rejudecarea sau redeschiderea, la cererea acesteia, a procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor art. 6 din convenție (a se vedea

Reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor de procedură efectuate în fața instanțelor naționale sau în fața Curții.

Declară cererea admisibilă;

Hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenție;

Respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile.