CASE OF FORNA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 34999/03 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Norina Consuela Forna („reclamanta”),

Reclamanta este reprezentată de domnul Gheorghe Șuhan, avocat din Iași. Guvernul român („Guvernul”)

La 5 martie 2008, președintele secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 29 § 3 din convenție, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul vor fi examinate împreună.

Reclamanta s-a născut în 1961 și are domiciliul în Iași.

La 21 decembrie 2000, Comisia Județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 („comisia județeană”) a autorizat reclamanta, în calitate de moștenitoare a lui C.C., să intre în posesia unui teren cu o suprafață de 20,4 ha, situat în Rediu, și a dispus punerea în executare a acestei decizii de către autoritățile administrative locale.

Cererile prezentate de reclamantă consiliului local în vederea executării acestei decizii au rămas fără răspuns. Refuzul primăriei de a pregăti documentația necesară dobândirii titlului a împiedicat-o pe reclamantă să obțină un titlu de proprietate.

În 2001, reclamanta a introdus o acțiune împotriva Primăriei Comunei Rediu și împotriva Comisiei Locale din comuna Rediu responsabile pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, prin care acestea să fie obligate să pregătească documentația necesară dobândirii titlului. Aceasta a solicitat, de asemenea, plata zilnică de daune cominatorii până la executarea deciziei.

La 3 februarie 2003, Judecătoria Iași a admis acțiunea și a dispus Comisiei Locale din comuna Rediu să elibereze reclamantei planul cadastral și documentul oficial care să ateste că a intrat în posesia terenului de 20,4 ha, astfel cum s-a specificat în decizia din 21 decembrie 2000. Judecătoria a dispus, de asemenea, plata, în favoarea reclamantei, de către Primăria Comunei Rediu, de daune cominatorii în valoare de 300

La 31 iulie 2003, la cererea reclamantei și în urma unei audiențe cu primarul, în calitatea acestuia de președinte al comisiei locale, executorul judecătoresc a constatat, într-un document oficial, că aceasta din urmă nu a pus în executare hotărârea din 3 februarie 2003. Executorul judecătoresc a somat primăria să execute hotărârea respectivă.

La 1 iulie și 24 noiembrie 2005, reclamanta a solicitat Prefecturii Județului Iași să localizeze un teren de 20,4 ha într-un loc din vecinătatea satului Rediu, întrucât nu exista nici un teren disponibil în Rediu. În cele din urmă, reclamanta și-a modificat cererea, pretinzând un teren de doar 16 ha.

Agenția Domeniilor Statului a informat comisia județeană, la cererea acesteia din urmă, că a localizat un teren vacant de 16 ha, cu identificarea cadastrală T6, T8 și T9, administrat de societatea Agromixt, o societate care era însărcinată cu administrarea proprietăților din domeniul statului.

La 26 iulie 2006, comisia județeană a admis cererea și a modificat decizia din 21 decembrie 2000, prin care reclamanta era autorizată să intre în posesia terenului de 16 ha situat în satul Miroslava, administrat de societatea Agromixt. În continuare, aceasta a precizat că dispozițiile prezentei decizii trebuiau puse în aplicare de către comisia locală din Miroslava, responsabilă pentru aplicarea legilor privind proprietatea.

Comisia Locală din Miroslava și Primăria Comunei Miroslava au introdus o acțiune pentru anularea deciziei respective invocând,

Potrivit reclamantei, P.R.V., Prefectul Județului Iași și președintele comisiei județene din perioada respectivă, și I.V., președintele Agenției Domeniilor Statului din Iași din perioada respectivă, au pretins un teren de 3 ha drept „condiție” pentru executarea deciziei administrative din 26 iulie 2006. În urma unei plângeri depuse de către reclamantă și soțul acesteia la Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și la Direcția Națională Anticorupție, la Procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi funcționari și alte două persoane au fost arestate, inițial pentru o perioadă de treizeci de zile, iar apoi chemate în instanță pentru corupție. Acțiunea penală este pendinte.

La 23 august 2007 și 7 martie 2008, reclamanta a solicitat comisiei județene și comisiei locale din Miroslava executarea deciziei administrative din 26 iulie 2006.

Până în prezent, reclamanta nu a intrat în posesia terenului.

Dreptul intern relevant este descris în hotărârea

În formularul de cerere, reclamanta a menționat un teren de 20,4 ha. În scrisoarea din 10 mai 2008 adresată Curții, reclamanta s-a plâns că, în speță, Comisia Locală din Miroslava a refuzat să execute decizia administrativă din 26 iulie 2006 și să-i permită acesteia să intre în posesia terenului de 16 ha.

În observațiile sale, Guvernul a făcut trimitere la ambele terenuri. Cu toate acestea, în ceea ce privește cererea reclamantei cu titlu de prejudiciu material, a fost luată în considerare valoarea terenului situat în satul Rediu.

Curtea observă că reclamanta și-a modificat cererea în fața autorităților naționale și a fost de acord să pretindă un teren de 16 ha în locul suprafeței de 20,4 ha la care avea dreptul. În urma cererii sale, autoritățile naționale au modificat decizia administrativă. Reclamanta nu a contestat decizia administrativă, astfel cum a fost modificată, și a insistat pentru executarea acesteia. În plus, în corespondența sa ulterioară cu Curtea, aceasta s-a referit la terenul de 16 ha cu excepția pretinsului prejudiciu material pe care l-a menționat în legătură cu terenul mai mare, având o suprafață de 20,4 ha.

Având în vedere faptul că reclamanta s-a plâns în fața Curții cu privire la neexecutarea unei hotărâri definitive, în strânsă legătură cu o decizie administrativă care a fost modificată în conformitate cu cererea acesteia, Curtea consideră că terenul de 16 ha este reglementat de prezenta aplicare.

Reclamanta s-a plâns că neexecutarea hotărârii pronunțate în favoarea ei i-a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din convenție și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc după cum urmează:

Guvernul contestă acest argument.

Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din convenție. De asemenea, Curtea subliniază că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

Guvernul a considerat că neexecutarea hotărârii din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Iași, care a devenit definitivă la 26 mai 2003, se datora unor condiții obiective și nu datorită autorităților. Autoritățile locale nu au acționat cu rea-credință. Agenția Domeniilor Statului a localizat un teren vacant având o suprafață de 16 ha, însă comisia locală din Miroslava nu a autorizat reclamanta să intre în posesia terenului respectiv, întrucât întregul teren de 16 ha era revendicat atât de terți care aveau dreptul, cât și de autoritățile locale.

Reclamanta contestă acest argument. În special, aceasta a susținut că terenul de 16 ha aparținea statului și că Agenția Domeniilor Statului transferase terenul respectiv autorităților locale pentru a-l acorda reclamantei. Nu există nici o legătură între terenul respectiv și posibilele pretenții din partea terților, depuse la autoritățile locale.

Curtea observă că, deși autoritățile aveau obligația de a executa hotărârile judecătorești, în special prin repunerea reclamantei în posesia terenului respectiv în prezenta cauză, hotărârea din 3 februarie 2003 nu a fost executată până în prezent. Cu toate acestea, hotărârea respectivă este în continuare valabilă, întrucât nu a fost introdusă nici o acțiune conform legislației românești pentru modificarea sau anularea acesteia. Instanțele pot pune capăt situației continue de neexecutare, altfel decât prin executare, numai printr-o astfel de anulare sau modificare cu o obligație echivalentă (a se vedea

Având în vedere jurisprudența sa cu privire la acest subiect (a se vedea

Curtea a constatat, în mod frecvent, încălcări ale art. 6 § 1 din convenție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze care au ridicat probleme similare celor din speță (a se vedea, printre altele,

După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie în speță. Prin urmare, au fost încălcate art. 6 § 1 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1.

Art. 41 din convenție prevede:

Reclamanta a încercat să recapete posesia propriului teren. Ulterior, aceasta a solicitat 2

Reclamanta a solicitat, de asemenea, 11

Guvernul consideră, în conformitate cu informațiile prevăzute de Camera Notarilor Publici, că prețul pentru un metru pătrat de teren în Rediu variază între 5,5 EUR pentru terenul

Guvernul a contestat cererea pentru plata cheltuielilor de judecată pe motiv că aceasta era parțial nejustificată, că nu se putea constata nici o legătură de cauzalitate între plata unor cheltuieli și prezenta cauză, că nu exista nici o „planificare” alături de contractul de asistență judiciară, că suma menționată, după cum a admis reclamanta, nu îi fusese încă plătită și că onorariul avocatului era excesiv, având în vedere gradul scăzut de complexitate a cauzei, în conformitate cu jurisprudența consacrată a Curții.

Ținând seama de circumstanțele cauzei și având în vedere declarațiile părților, Curtea consideră că nu poate pronunța o hotărâre cu privire la aspectul aplicării art. 41 din convenție și amână pronunțarea, luând în considerare posibilitatea ajungerii la un acord între statul pârât și reclamantă (art. 75 § 1 din regulamentul Curții).

Declară cererea admisibilă;

Hotărăște că au fost încălcate art. 6 § 1 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1;

Hotărăște că nu se poate pronunța cu privire la aspectul aplicării art. 41;