ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1832/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la 30 octombrie 2013, revizuentul L.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 73 din 7 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a deciziei nr. 1283 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă. În motivare, revizuentul a menționat că instanța a pronunțat decizia criticată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1, pct. 2, pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 9 și pe art. 129 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ.

Prin precizările depuse la termenul din 18 noiembrie 2013, revizuentul a dezvoltat motivele cererii de revizuire formulate împotriva deciziei nr. 1283 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și a deciziei nr. 73 din 7 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, arătând că sentința civilă nr. 779 din 18 ianuarie 1999 a Judecătoriei Iași a fost dată după patru ani de Ia achitarea debitelor către fostul creditor, respectiv Ia 2 decembrie 1995. De altfel, în opinia sa, la acea dată exista autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 9858/1998, prin care se dispusese reintegrarea în imobil a proprietarilor, iar decizia instanței de contencios european, rămasă definitivă la 30 martie 2009, trebuia respectată de instanța de control judiciar.

Revizuentul a mai susținut că, prin decizia pronunțată în recurs, i-a fost încălcat, pentru a doua oară, dreptul la un proces echitabil garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a judecat, efectiv, fondul dreptului său. De asemenea, în opina sa, decizia pronunțată în recurs nu este motivată în drept și este pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor legale. Prin urmare, se impune ca Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să repare prejudiciului material, contractual și moral pe care l-a suferit în cei 15 ani de când a fost privat de exercitarea activității intelectuale, atât de necesară economiei României.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 pct. 1, art. 10 pct. 8, art. 322 pct. 1, pct. 2, pct. 4, pct. 5, pct. 6, și pct. 9, art. 129 pct. 1, pct. 4 și pct. 5 și art. 723 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 40 din 24 februarie 2014 a Curții de Apei Iași, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimații Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice lași și, în consecință, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei nr. 73 din 7 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de L.I.; a fost declinată, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă, competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de același petent împotriva deciziei nr. 1283 din 24 februarie 2012, pronunțată de aceeași instanță.

În motivare, s-a arătat că, prin decizia nr. 73 din 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de L.I. împotriva sentinței nr. 2083 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului lași; a fost admis apelul declarat de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Z.C. și C.Z. și de Biroul Executorului Judecătoresc A.C. împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în parte; reclamantul a fost obligat să plătească acestora câte 2.000 RON, cheltuieli de judecată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; a fost respinsă cererea intimaților Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Z.C. și C.Z. și Biroul Executorului Judecătoresc A.C.

privind plata cheltuielilor de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, reclamantul L.I. a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata sumei de 6.250.000 euro (26.865.625 RON), din care 6.095.986 euro (26.203.595 RON) reprezintă despăgubiri materiale, 84.012 euro (361.126 RON) constituie daune morale, iar 70.002 euro (300.004 RON) sunt alte pierderi. Prin cererea de apel, reclamantul a arătat că fundamentul juridic al pretențiilor sale îl constituie hotărârea C.E.D.O. nr. 30200/2003 și art. 998 C. civ. Raportat la cadrul procesual stabilit de către reclamantul-apelant, conform principiului disponibilității procesului civil, Curtea a reținut că Tribunalul a procedat la o corectă admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.J.

lași, în raport de prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și a celorlalte instituții de stat, La soluționarea acestei excepții, instanța a mai avut în vedere și dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, art. 20, art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituția României, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, din coroborarea cărora a rezultat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigiile de contencios civil, atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când această participare nu este stipulată expres de lege, cum este cazul în speța de față.

Susținerea reclamantului potrivit căreia Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și-ar legitima calitatea procesuală pasivă în cauză, în temeiul hotărârii C.E.D.O. nr. 30200/2003 din 11 octombrie 2007, prin care s-a constatat nesocotirea prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenție, nu a fost primită. Raportat la încălcarea constatată prin această decizie și la motivele care au stat la baza acesteia, instanța a reținut că hotărârea C.E.D.O. nu îi poate conferi, în mod automat, Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. S-a apreciat că, în baza acestei hotărâri, L.I. avea posibilitatea să procedeze la revizuirea hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, care au făcut obiectul controlului instanței de contencios european, conform art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., hotărâri prin care demersurile sale judiciare au fost anulate pentru neplata taxei judiciare de timbru, aferente pretențiilor formulate. Curtea a mai arătat că, în mod corect, instanța nu s-a referit la unele argumente ale reclamantului care vizau temeinicia și legalitatea fondului pretențiilor deduse judecății, și că, din acest punct de vedere hotărârea întrunește exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Referitor la apelul declarat de birourile executorilor judecătorești chemate în garanție, Curtea a reținut că singura parte căzută în pretenții este reclamantul din acțiunea principală, și că acesta trebuie să suporte, la cerere, cheltuielile efectuate de toți ceilalți participanți la proces, inclusiv de cei care au intervenit forțat, la cererea pârâtului.

Analizând excepția de tardivitate cu privire la cererea revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 73 din 7 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanța a constatat că hotărârea a fost comunicată revizuentului la data de 14 iunie 2010, astfel după cum a rezultat din procesul-verbal de comunicare a Dosarului nr. 2219/99/2009 al Curții de Apel lași. Întrucât data comunicării hotărârii reprezintă momentul de la care începe să curgă termenul de 30 zile în care putea fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat că aceasta, fiind depusă la 30 octombrie 2013, este tardiv formulată.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., Curtea a reținut ca revizuentul nu a invocat și nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre penală definitivă de condamnare pentru o infracțiune privitoare la pricină a unui judecător, martor sau expert, care ar fi luat parte la judecată și nici vreun înscris care să fi stat la baza acesteia și care să fi fost declarat fals, în cursul sau în urma judecății, nefăcând, de altfel, nici dovada că un judecător ar fi fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în pricina finalizată prin decizia supusă revizuirii. Referitor la cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., instanța a reținut că, în dezvoltarea motivelor de revizuire, nu s-a invocat niciun act nou deținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, și nici nu s-a precizat dacă a fost desființată sau modificată hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei retractare s-a solicitat. Pentru motivul stipulat de art. 322 pct. 6 din același act normativ, s-a constatat că termenul pentru promovarea cererii de revizuire curge de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacității, în aceste din urmă două cazuri, termenul fiind de șase luni.

În raport de aceste aspecte, s-a remarcat că, și în acest caz, perioada prevăzută de lege pentru promovarea revizuirii a fost depășită, textul de lege menționat instituind acest motiv ca un remediu în favoarea unor categorii de persoane menționate punctual, care nu au fost apărate deloc sau au fost apărate cu viclenie de cei desemnați în acest sens. Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a reținut că termenul de 3 luni la care face referire art. 324 alin. (3) din acest act normativ a fost depășit, în contextul în care hotărârea C.E.D.O. datează din 11 octombrie 2007, fiind publicată în M. Of.

al României, partea I, sub nr. 546/6.08.2009, iar cauza a fost înregistrată abia la 30 octombrie 2013, pe rolul instanței, Având în vedere că prin decizia C.E.D.O., mai sus menționată, pronunțată în cauza Larco și alții contra României, s-a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție prin anularea, ca netimbrată, a acțiunii civile promovate de revizuent împotriva SC B.C.E.M.B. SRL Pașcani, s-a apreciat că, pentru admisibilitatea cererii întemeiate pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ., este necesar, pe de o parte, ca urmările grave ale acestei încălcări să continue să se producă, iar, pe de altă parte, ca acestea să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Așa fiind, s-a apreciat că aceste două condiții cumulative nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece, în pricina finalizată prin decizia supusă revizuirii, petentului i s-a asigurat accesul la o instanță, din moment ce pretenția formulată de acesta, vizând obligarea Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata sumei de 6.250.000 euro (26.865.625 RON), a fost analizată pe fond. Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul L.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. În motivare, recurentul a arătat că instanța, analizând cererea de revizuire cu judecata căreia a fost învestită, nu s-a pronunțat asupra unor dovezi importante în soluționarea cauzei, ci a făcut o descriere amănunțită a aspectelor invocate în întâmpinările depuse de intimații-chemați în garanție, hotărârea fiind întemeiată pe o greșeală de fapt, izvorâtă din interpretarea eronată a probelor.

De asemenea, recurentul a menționat că instanța nu s-a aplecat asupra examinării răspunsurilor la întâmpinările depuse la dosarul cauzei de către intimați și care au vizat motivele cuprinse în dispozițiile art. 322 pct. 1-pct. 9, coroborate cu cele reglementate de art. 324 alin. (1) pct. 1-pct. 5 și alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. În mod greșit s-a pus accentul pe tardivitatea revizuirii, întrucât această cale de atac a fost promovată în baza scrisorii C.E.D.O. prin care s-a constatat că Statul Român, prin reprezentanții săi, a încălcat pentru a doua oară drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, Statul Român a fost apărat cu vrăjmășie de avocatul T.C.D., fost magistrat, care a confirmat ordonanța de adjudecare din 1997, după trecerea unei perioade de patru ani de la achitarea în totalitate a datoriilor către creditor, aspect care se circumscrie dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ. Aserțiunile recurentului au mai vizat și stabilirea eronată de către instanță a faptului că termenul de 3 luni, pentru introducerea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. ar fi fost depășit, cererea fiind promovată în intervalul prevăzut de art. 322 pct. 1 din același act normativ, în baza petiției adresate instanței de contencios european. Recurentul a mai susținut ca, deși instanța a reținut că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu îndeplinește cumulativ condițiile stipulate de acest text de lege pentru admisibilitatea acesteia, sentința nr. 779 din 18 ianuarie 1999 continuă să își producă efectele, întrucât este lipsit de cele mai elementare condiții de trai și muncă de mai bine de 14 ani.

Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente; Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., pe care revizuentul și-a întemeiat recursul, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același act normativ sau atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din această perspectivă, referirea revizuentului la faptul că instanța anterioară nu s-ar fi pronunțat asupra probelor administrate în cauză, excede analizei care poate fi efectuată în recurs, față de aspectul de tardivitate reținut de instanța anterioară în soluționarea cererii de revizuire și de împrejurarea că nu se invocă nesocotirea unor mijloace de probă în tranșarea problemei tardivității.

Motivul de recurs privind omisiunea Curții de a examina răspunsurile la întâmpinare formulate de către revizuent este, de asemenea, nefondat, deoarece, normele care guvernează litigiul, respectiv C. proc. civ. din anul 1865, nu stipulează îndeplinirea unui astfel de act procedural de către petent, pe care instanța să-l cerceteze și să-l aibă în vedere la pronunțarea hotărârii. Totodată, critica ce vizează accentul pus de instanța anterioară asupra tardivității revizuirii formulate împotriva deciziei nr. 73 din 7 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, excepție ce a fost invocată, prin întâmpinare, de intimații Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, este nefondată.

Astfel, aceasta a fost examinată cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Din perspectiva acestui text de lege, din moment ce din dovada de comunicare a deciziei nr. 73 din 7 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a reieșit că aceasta i-a parvenit revizuentului la 14 iunie 2010, când a început să curgă termenul pentru promovarea cererii de revizuire, în mod judicios s-a apreciat că aceasta, fiind depusă la 30 octombrie 2013, a fost promovată cu depășirea perioadei prevăzute de dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc.

civ. Susținerile revizuentului referitoare la aspectele privind apărarea cu vrăjmășie a intimatului Statul Român de către avocatul acestuia și la continuitatea producerii efecteior sentinței nr. 779 din 18 ianuarie 1999 a Judecătoriei Iași nu pot fi primite, întrucât nici acestea nu sunt îndreptate împotriva soluției instanței anterioare, care să poată fi supuse analizei în recurs, și care au fost, de altfel, tranșate de Curtea de Apel prin decizia atacata, inclusiv cu privire la motivul prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, criticile invocate în memoriul de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât nu este incidență niciuna dintre ipotezele acestui text de lege care să atragă sancțiunea nulității actelor de procedură întocmite în cauză, și anume săvârșirea unor neregularități procedurale de către instanță sau nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele sancționate prin celelalte motive de nelegalitate stipulate în art. 304 din acest act normativ, De asemenea, nici cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauză, întrucât recurentul nu a criticat decizia pronunțată în revizuire pentru nelegalitate, ci pentru netemeinicie. Așa fiind, pentru considerentele expuse în precedent, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de revizuentul L.I., ca nefondaL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuentul L.I. împotriva deciziei nr. 40 din 24 februarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2014.