ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1315/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2202/R din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant P.V.M.; s-a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a obligat pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința din 12 iunie 2008 emisă de I.C.I.M. București; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București.

Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat cerere de revizuire, în termen legal, apelantul-reclamant P.V.M., cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 4986 din 2 iulie 2009, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de temeiul juridic invocat în susținerea acesteia, respectiv art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În dezvoltarea acestei cereri, astfel cum a fost precizată, s-a arătat că prevederile deciziei atacate nu corespund întocmai cu prevederile pronunțării, înscrise la data judecării în condica de ședință.

Se precizează că, în forma în care este înscrisă în condică, admiterea recursului este explicită, fără indicarea vreunei restricții sau excepții, deci pentru totalitatea celor recurate. Apariția în redactarea din 24 aprilie 2009 a obligației Casei de Pensii de a recalcula drepturile la pensie, însă nu pentru toate perioadele solicitate și pentru care s-a câștigat recursul, ci numai pentru una din ele (perioada F), este cu atât mai greu de înțeles cu cât însăși motivarea Deciziei nr. 2202/R/2009, argumentează pentru validarea la recalculare a perioadei 23 iulie - 23 iulie 1948 și 01 februarie - 01 aprilie 1949. Astfel, pentru prima din aceste perioade se constată „că s-au încasat niște venituri în iulie și august, fără a se preciza perioadele pentru care s-au primit aceste venituri”.

Or, chiar din actele respective rezultă salariul pe oră de 38,37 lei; pontajul în ore în luna respectivă defalcat pe ore normale, ore cu spor de 50%, ore cu spor 100%; reținerile pentru impozitul și C.A.S. aferent. Pentru cea de a doua perioadă (B) în actul nr. 21117 din 15 martie 1949 sunt înscrise toate elementele definitorii și anume nr. deciziei ministeriale de încadrare, funcția și categoria de încadrare, precum și salariul brut atribuit.

Analizând cererea de revizuire formulată, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Criticile aduse de revizuient deciziei din recurs se referă exclusiv la modul greșit în care ar fi fost modificată în recurs decizia primei instanțe sub aspectul calculului sumei datorate cu titlu de pensie, invocându-se o contrarietate între cuprinsul pronunțării din data de 6 aprilie 2009 menționată în condică și motivarea din Decizia nr. 2202 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în soluționarea recursului împotriva sentinței civile nr. 7638 din 9 decembrie 2008. Or, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. se referă la hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. Prin urmare, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se pronunță prin raportare la hotărâri definitive sau irevocabile potrivnice, ceea ce presupune că acestea au fost pronunțate în dosare diferite, căci numai în această ipoteză se poate vorbi despre hotărâri care au devenit definitive sau irevocabile și care sunt potrivnice. Motivul întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., permite revizuirea în cazul în care se ajunge la situația ca același proces să fie soluționat de două ori, pronunțându-se hotărâri contradictorii.

Pentru a se putea invoca acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză, hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același dosar, ci în dosare diferite, în al doilea dosar să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat. Astfel fiind, nu este admisibilă revizuirea în ipoteza în care hotărârile s-au pronunțat în cadrul aceluiași proces, ca și atunci când excepția puterii lucrului judecat a fost ridicată în al doilea proces.

În asemenea ipoteze partea poate exercita calea recursului. Prin urmare, apare ca inadmsibilă o cerere de revizuire care tinde la modificarea dispozitivului unei hotărâri, astfel cum este menționat în condica de ședință, în raport de considerentele aceleași hotărâri, căci nu este îndeplinită condiția contrarietății între două hotărâri pronunțate în cauze diferite. Pe de altă parte, nu se poate ca, pe calea revizuirii, să se invoce aspecte de nelegalitate a soluției pronunțată în fond sau în căile de atac, căci motivele de revizuire, limitativ prevăzute în art. 322 C. proc. civ., nu cuprind o astfel de posibilitate.

Susținerea revizuientului în sensul că, prin admiterea recursului său, au fost considerate ca fondate toate criticile sale din recurs și, prin urmare, trebuiau să îi fie recunoscute drepturile pentru toate perioadele solicitate, aspect care ar fi în contradicție cu mențiunea de modificare numai în parte a sentinței atacate, nu constituie un argument care să se încadreze în motivul de revizuire menționat, căci nici acesta nu privește o altă hotărâre, ci se raportează la eventuale greșeli de redactare a deciziei din recurs. Pentru aceste argumente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2202/R din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2010.