ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2384/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2384/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă,

la data de 11 februarie 2013, sub nr. 5676/3/2013, reclamantul Ministerul

Finanțelor Publice, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, a

chemat în judecată pe pârâta Banca C.R. solicitând tribunalului ca, prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de

480.000 de euro în echivalent RON, la cursul oficial al Băncii Naționale Române

din ziua plății efective, achitată de Ministerul Finanțelor Publice Băncii Comerciale

Române în baza scrisorii de garanție din 15 ianuarie 2007.

Prin sentința

civilă nr. 5212 din 27 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a

Vl-a civilă, în Dosarul nr. 5676/3/2013 s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului Ministerul Finanțelor Publice, invocată

de pârâtă prin întâmpinare și s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au întemeiat cererea

de chemare în judecată pe răspunderea civilă delictuală.

În privința dreptului

substanțial aplicabil cauzei, tribunalul a reținut incidența în cauză a prevederilor

art. 998-999 C. civ. din anul 1864, față de prevederile art. 3 și art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 71/ 2011.

Astfel, potrivit

art. 3 din acest ultim act normativ, faptele juridice săvârșite sau produse înainte

de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute

de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii

lor.

În speța dedusă

judecății, reclamanții au arătat că fapta ilicită constă în neîndeplinirea de către

pârâta Banca C.R. SA a unor obligații procesuale în cadrul procedurii judiciare

desfășurate în dosarele în care au fost pronunțate deciziile civile arătate la pct.

2 lit. a). De asemenea, s-a mai susținut că nu s-a dat curs procedurii disponibilizării

lui T.R.L., deși dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale.

Tribunalul a constatat

că nu s-a dovedit săvârșirea de către pârâtă a niciunei fapte ilicite.

Potrivit art.

1169 C. civ. din anul 1864, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să

o dovedească.

Reclamanții nu

au probat că pârâta ar fi încălcat vreo prevedere legală, în sens larg, care să

fi vătămat drepturile subiective sau interesele legitime ale sale.

În același sens,

al faptului că pârâta nu a săvârșit nicio faptă ilicită care să lezeze drepturile

subiective sau interesele legitime ale reclamanților, s-au avut în vedere și următoarele

prevederi legale:

Potrivit art.

1 alin. (1) din O.U.G. nr. 131/2000 pentru reglementarea situației patrimoniale

a Băncii C.R. SA în litigiile izvorâte din activitatea desfășurată de Banca B. SA

până la data radierii acesteia din registrul comerțului, sumele care fac obiectul

litigiilor în care este parte Banca C.R. SA, litigii izvorâte din activitatea desfășurată

de Banca B. SA până la data radierii acesteia din registrul comerțului, se garantează

irevocabil și necondiționat, în numele statului, de către Ministerul Finanțelor

Publice.

De asemenea, potrivit

art. 2 din același act normativ, în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă se stabilește un cuantum al pretențiilor mai mare decât valoarea

garantată, diferența se acoperă de Ministerul Finanțelor din fondurile constituite

pentru plata despăgubirilor.

În același sens

sunt și prevederile H.G. nr. 909/2000 și ale H.G. nr. 1087/2006.

Aceleași aspecte

menționate în O.U.G. nr. 131/2000 se regăsesc și în scrisoarea de garanție.

Din interpretarea

sistematică a acestor texte legale, tribunalul a constatat că reclamanții garantează

irevocabil și necondiționat sumele la care pârâta Banca C.R. SA ar fi fost obligată

în cadrul unor litigii izvorâte din activitatea desfășurată de Banca B. SA.

Din sintagma folosită,

«garantează irevocabil și necondiționat», rezultă că - indiferent de orice aspecte

sau circumstanțe - reclamanții vor achita sumele la care va fi obligată pârâta în

cadrul unor litigii izvorâte din activitatea desfășurată de Banca B. SA.

Prejudiciul constă

în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei

ilicite săvârșită de o altă persoană.

Cum cele invocate

de reclamanți nu s'jnt fapte ilicite - așa cum s-a arătat mai sus - tribunalul a

reținut că sumele achitate de reclamanți nu constituie un prejudiciu al acesteia,

fiind efectuată o plată legală.

Împotriva sentinței

a declarat apel reclamantul Ministerul Finanțelor Publice - în nume propriu și ca

reprezentat al Statului Român.

Prin decizia civilă

nr. 416 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant Ministerul

Finanțelor Publice în nume propriu și reprezentat al Statului Român împotriva sentinței

civile nr. 5212 din 27 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a

Vl-a civilă.

În motivare, instanța

de apel a reținut că potrivit C. civ. în vigoare la data nașterii raporturilor juridice,

obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorată este executată de

bună-voie.

Ceea ce a solicitat

reclamanta în cazul de față, este de fapt restituirea sumei de 480.000 euro achitată,

în plus, conform susținerilor reclamantei, în baza scrisorii de garanție din 15

ianuarie 2007 (deci în baza unui raport contractual deși în drept invocă dispozițiile

art. 998-999 C. civ.).

Instanța de apel

a constată că din cuprinsul scrisorii de garanție, rezultă că în situația în care

prin hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă și învestită cu formulă executorie

de obligare la plata se stabilește un cuantum al pretențiilor mai mare decât valoarea

garantată de 257.400 dolari SUA diferența se acoperă de Ministerul Finanțelor Publice

din fondurile constituite pentru plata despăgubirilor, iar aceste aspecte sunt menționate

și în dispozițiile legale (reținute de altfel și de instanța de fond) și anume H.G.

nr. 909/2000, H.G. nr. 1087/2006, O.U.G. nr. 131/2000.

Ceea ce a invocat

reclamanta în susținerea cererii sale de restituire a sumei achitată în plus este

culpa procesuală în care s-a aflat Banca C.R. SA cu ocazia soluționării litigiilor,

pe care aceasta Ie-a avut în instanțe cu reclamantul R.L.T. pentru drepturi bănești.

Însă, atât timp

cât plata s-a efectuat de bună voie, aceste aspecte puteau fi invocate, eventual

ca motiv de refuz al efectuării plății pentru suma ce depășea valoarea prevăzută

în scrisoarea de garanție.

Pe de altă parte,

instanța de apel a arătat că, dat fiind raportul juridic dintre părți stabilit în

baza scrisorii de garanție bancară, care ar atrage eventuala răspundere contractuală,

nu pot fi invocate dispoziții legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală

(art. 998-999 C. civ.).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanții Ministerul Finanțelor Publice București și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei

atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată.

Recurenții consideră

că motivarea instanței de apel reflectă aplicarea eronată a dispozițiilor art. 998-999

C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală, reiterând cele arătate în

cererea de apel.

Astfel, după prezentarea

situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenții arată că instanța

de apel nu a avut în vedere faptul că executarea obligației stabilite prin scrisoarea

de garanție nu înlătură însă răspunderea intimatei Băncii C.R. SA pentru culpa procesuală

reținută de Curtea de Apel București în considerentele deciziei nr. 6796 din 28

octombrie 2011 "De altfel, Curtea observă că însăși instanța de recurs a reținut,

în mod justificat, că nu are nici o relevanță această modificare a petitului acțiunii

introductive, cât timp pârâta Banca C.R. nu s-a opus la termenul de judecată la

care acțiunea salariatului reclamant a fost modificată sau la termenul imediat următor

termenului la care a avut loc modificarea (a se vedea considerentele deciziei pronunțate

în recurs)."

Având în vedere

aspectele reținute de Curtea de Apel București în considerentele hotărârilor judecătorești,

recurenții apreciază că în mod eronat instanța de apel nu a avut în vedere faptul

că în cauză sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale

a acestei instituții bancare.

Astfel, instanța

a ignorat faptul că intimata Banca C.R. SA a produs apelantului Ministerul Finanțelor

Publice un prejudiciu constând în achitarea sumei la care a fost obligată aceasta

prin decizia nr. 6796 din 28 octombrie 2011, deși așa cum a menționat anterior aceste

drepturi salariale vizau o cu totul altă perioadă (07 aprilie 2005-06 aprilie 2007)

decât cea avută în vedere la emiterea scrisorii de garanție bancară (2002-2005)

cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește perioada 2002-2004, în considerentele

deciziei nr. 6796 din 28 octombrie 2011, irevocabilă, pronunțată ca urmare a cererii

de revizuire formulată de Banca C.R., Curtea de Apel București a reținut că „Totodată,

prin decizia pronunțată de instanța de recurs, au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței recurate și anume, cele referitoare la excepția autorității de lucru

judecat pentru perioada 31 octombrie 2002-06 aprilie 2004".

De asemenea, recurenții

arată că vinovăția sub forma culpei, ca și condiție a existenței răspunderii civile

delictuale, rezultă din considerentele deciziei nr. 6796 din 28 octombrie 2011,

citate mai sus.

Prin urmare, atitudinea

pasivă a intimatei Băncii C.R. SA, pe care aceasta a adoptat-o în cazul cererilor

modificatoare succesive a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul

R.L.T., deși cunoștea consecințele acestei poziții procesuale, în sensul modificării

obiectului cererii introductive, este asimilată culpei. Culpa intimatei este relevată

de Curtea de Apel București și în considerentele deciziei nr. 1766 din 21

martie 2011.

În ceea ce privește

fapta ilicită, de asemenea, este dovedită existența acesteia. în doctrină, fapta

ilicită este definită ca orice acțiune sau inacțiune care are ca rezultat încălcarea

drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Este de reținut

că nu numai acțiunea poate fi ilicită, ci și inacțiunea. în acest sens, arată că

neîndeplinirea de către intimata Banca C.R. SA a obligațiilor procesuale, reprezintă

fapta ilicită a cărei existență urmează a fi constată de către instanță.

O altă faptă ilicită

reținută de instanțele de judecată, se referă la nerealizarea procedurii disponibilizării

în cazul lui R.L.T., deși dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale.

Astfel, în contextul

în care, instanțele au reținut culpa procesuală aparținând intimatei Băncii C.R.

SA care nu s-a opus la modificarea succesivă a cererii de chemare în judecată, nu

a comunicat instanței de judecată nomenclatorul de funcții, nu a efectuat demersurile

necesare în vederea disponibilizării lui R.L.T., aspecte ce au condus pe de o parte

la acordarea sumelor reprezentând drepturi salariale pentru o altă perioadă (07

aprilie 2005-06 aprilie 2007) decât cea menționată în cererea introductivă (2002-2005),

iar pe de altă parte, la majorarea sumelor solicitate inițial cu titlu de despăgubiri,

consideră că în cauză este îndeplinită și condiția referitoare la existența raportului

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

La termenul de

dezbateri în fond, Înalta Curte a pus în discuție excepția nulității recursului

invocată din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

Față de dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs

invocată din oficiu și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conținutul motivelor

de recurs este identic motivelor de apel, recurenții nefăcând altceva decât să reitereze

în aceeași formă nemulțumirile față de sentința primei instanțe.

Potrivit dispozițiilor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului,

menționarea motivelor de nelegalitate.

Chiar dacă textul

de lege sus-menționat nu prevede în mod expres necesitatea ca aceste critici să

combată soluția instanței de apel, în raport de argumentele de fapt și de drept

avute în vedere de această instanță, este fără dubiu că aceste critici trebuie să

vizeze considerentele instanței anterioare, în caz contrar neexistând fundamentul

exercitării unui control judiciar asupra hotărârii recurate. De la această regulă

se pot abate motivele de ordine publică, ce nu trebuie să aibă legătură în orice

situație cu argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs,

dar această problemă nu se pune în speță, deoarece niciunul dintre motivele de recurs

nu constituie motive de ordine publică.

În esență, curtea

de apel a confirmat soluția pronunțată de tribunal privind respingerea acțiunii

reclamanților, constatând că dat fiind raportul juridic dintre părți stabilit în

baza scrisorii de garanție bancară, care ar atrage eventuala răspundere contractuală,

nu pot fi invocate dispoziții legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Recurenții au

susținut că hotărârea a fost pronunțată de instanța de apel cu aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., însă recursul nu se poate limita la o simplă

indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate

implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Din observarea

criticilor formulate se constată că, motivele invocate de către recurenți în susținerea

recursului lor nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând

aspecte de apreciere ori de stabilire a situației de fapt în cauză.

Astfel, deși recurenții

au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii

atacate, aceștia își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță

a situației de fapt, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea

de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației

de fapt.

Așadar, în cuprinsul

cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa

deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea

punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția

pronunțată în apel în sensul incidenței în speță a dispozițiilor HG nr. 909/2000,

HG nr. 1087/2006 și O.U.G. nr. 131/2000 și la argumentele folosite de instanță în

fundamentarea acesteia.

Simpla nemulțumire

a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în

ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea,

astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului,

lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În cauză, recurenții-reclamanți

Ministerul Finanțelor Publice București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice București nu s-au conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu au dezvoltat vreun

motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând

fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute

de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale

precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererii de recurs formulată

de reclamanții Ministerul Finanțelor Publice București și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

recursului declarat de reclamanții Ministerul Finanțelor Publice București și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile

nr. 416 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 iunie 2014.