ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10677 din 14
decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3209/180/2010 Judecătoria Bacău a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de
Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău; a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat și excepția de
neconstituționalitate, invocate de pârâții M.O. și M.A.; a respins ca nefondată
acțiunea completată, formulată de reclamanții R.G.M. și R.T. împotriva
pârâților M.O., M.A. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău,
pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din
01 martie 1993 și rectificarea CF nr. AA; a respins ca nefondată cererea
reconvențională formulată de pârâții reclamanți M.O. și M.A. pentru constatarea
nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1997.
Prin decizia civilă
nr. 135 din 03 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3209/180/2010
s-a admis apelul declarat de reclamanții R.G.M. și R.T. împotriva hotărârii primei
instanțe, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea
principală, astfel cum a fost completată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare din 1 martie 1993 încheiat între pârâții M.A. și M.O. în calitate
de cumpărători și SC M. SA în calitate de vânzătoare; a dispus rectificarea CF
nr. AA a Unității Administrativ Teritoriale Bacău în sensul radierii dreptului de
proprietate al pârâților M.A. și M.O. asupra apartamentului situat în Bacău,
str. C.P.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva aceleiași sentințe
a promovat apel pârâtul M.A., iar Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin decizia
civilă nr. 52/A/2013 din 25 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5978/110/2012
a admis excepția inadmisibilității și a respins apelul ca inadmisibil. Prin încheierea
din data de 11 septembrie 2013 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 5978/110/2012
la Dosarul nr. 3209/180/2010. Împotriva deciziei civile nr. 52 din 25 februarie
2012 a Tribunalului Bacău, în termen legal, a declarat recurs apelantul-pârât M.A.
Analizând recursul declarat
de pârâtul M.A. prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., Curtea a reținut
că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Curtea a constatat că
împotriva hotărârii primei instanțe – sentința civilă nr. 10677 a Judecătoriei Bacău
– au formulat apel doar reclamanții, apel soluționat definitiv prin decizia civilă
nr. 135 din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău.
Declararea de către pârâtul
M.A. la data de 26 septembrie 2012 a apelului împotriva hotărârii primei instanțe,
ulterior datei soluționării apelului reclamanților R. – 03 aprilie 2012, s-a făcut
astfel, cum legal a reținut tribunalul, cu încălcarea principiului unicității căii
de atac.
Practica judiciară a decis
în mod constant că dreptul de a folosi o cale de atac este unic și se epuizează
prin exercitarea lui, iar judecata unitară a cauzei impune ca apelurile declarate
împotriva aceleași hotărâri să fie soluționate printr-o singură decizie.
Astfel, în mod corect
tribunalul a constatat că analiza legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe
în cadrul unui nou apel este inadmisibilă.
Analizând recursurile
declarate de pârâții M.A. și M.O. împotriva deciziei nr. 135 din 03 aprilie 2012
pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3209/180/2010 sub aspectul motivelor
de nelegalitate prevăzute strict de art. 304 C. proc. civ., Curtea le-a reținut
ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
S-a invocat de către recurentul-pârât
M.A. că în apel a fost citat legal doar pentru termenul din 26 martie 2012, termen
la care i s-a respins nelegal cererea sa de amânare pentru angajare apărător.
Curtea a constatat, astfel,
că respingerea cererii de amânare pentru angajare apărător s-a dispus legal, în
conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile vizând necitarea
pârâtului M.A. în primă instanță și cele vizând nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare din anul 1997 încheiat între T. și intimații-reclamanți R.
nu pot fi analizate omissio medio pentru prima oară în recurs, întrucât pârâta M.O.
nu a formulat apel în cauză, iar apelul declarat de pârâtul M.A. a fost respins,
ca inadmisibil, prin decizia nr. 52/2013 a Tribunalului Bacău, hotărâre menținută,
așa cum s-a motivat mai sus, prin prezenta decizie.
Astfel, soluția primei
instanțe, de respingere ca nefondată a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat
de către pârâții M. constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare
din 22 iulie 1997 încheiat între SC T. SA Bacău și cumpărătorii R., a rămas irevocabilă.
Prin încheierea din 09
decembrie 2010 pronunțată în dosarul primei instanțe s-a constatat că SC M. SA a
fost radiată din evidențe în urma dizolvării și lichidării, conform extrasului O.R.C.
și a adresei Serviciului de Publicitate Imobiliară, motiv pentru care nu a mai fost
introdusă și citată în cauză.
Nefigurând ca parte în
dosarul primei instanțe, SC M. SA nu a fost trecută pe concept și citată nici în
apel.
De altfel, necitarea unei
părți din proces este motiv de nulitate relativă, care poate fi invocat doar de
acea parte, prejudiciată prin necitare.
În ce privește nulitatea
absolută a contractului de vânzare cumpărare din anul 1993 încheiat între vânzătoarea
SC M. SA și cumpărătorii M., Curtea a reținut următoarele:
Potrivit hotărârilor judecătorești
pronunțate în litigiul soluționat irevocabil prin decizia Curții de Apel Bacău
nr. 2103 din 16 decembrie 1998 dată în Dosarul nr. 3931/1998, s-a constatat și s-a
stabilit cu titlu de putere de lucru judecat pentru părți, așa cum a reținut și
instanța de apel, cadrul legislativ și regimul juridic aplicabil imobilului de locuințe
construit în Bacău, str. E.C.P., în sensul că acesta a fost construit pentru salariații
societăților constructoare de stat, urmând ca apartamentele să le fie repartizate
conform acordului dintre conducerile acestora.
De asemenea, construirea
și transferul dreptului de proprietate asupra apartamentelor s-a aflat sub incidența
prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 și al Legii nr. 85/1992. Ori, potrivit
acestor acte normative (art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990 și art. 19 din
Legea nr. 85/1992) sub sancțiunea nulității absolute, vânzarea locuințelor era obligatoriu
să se realizeze prin intermediul unităților specializate organizate de Primării,
R.F. Bacău transformată ulterior în T. SA Bacău.
Cu toate acestea, SC M.
SA a încheiat un act sub semnătură privată cu soții M.A. și O., act intitulat contract
de vânzare-cumpărare prin care le-a înstrăinat un imobil (apartament) pe care nu
îl avea în proprietate, nu îi fusese repartizat acestei societăți conform protocolului
trilateral B. – A. – M. din 02 octombrie 1991 și pe care nu avea dreptul legal să
îl înstrăineze, întrucât nu avea capacitatea juridică de unitate specializată cerută
de lege.
Încheiat în aceste condiții,
actul este evident nul absolut.
Potrivit dispozițiilor
art. 19 din Legea nr. 85/1992, orice contract încheiat cu nerespectarea dispozițiilor
Decretului-lege nr. 61/1990 este lovit de nulitate absolută, aspect reținut în mod
corect și de către instanța de apel.
Față de aceste considerente,
soluția tribunalului de a constata nulitatea contractului menționat mai sus este
legală.
Legală este și soluția
de rectificare a CF nr. AA a Unității Administrativ Teritoriale în sensul radierii
dreptului de proprietate al recurenților-pârâți M., asupra apartamentului din Bacău,
str. E.C.P., motivat pe de o parte de dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr.
7/1996. Pe de altă parte, soluția este firească, urmare a constatării nevalabilității
titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate
al recurenților asupra acestui apartament.
Față de considerentele
expuse, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 399/2014 din 2 aprilie
2014 a respins recursul formulat de M.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din
25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul 5978/110/2012; a respins
ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 19 Legea nr. 85/1992; a anulat recursul, nefiind promovat de
titularul său M.A.; a respins recursurile formulate de M.O. și M.A. împotriva deciziei
civile 135/A din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău, pronunțată în Dosarul
nr. 3209/180/2010.
Împotriva soluției privind
respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, au formulat
recurs, în cadrul termenului legal pârâții M.A. și M.O. prin care au solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de sesizare
a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 19 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 85/1992.
În susținerea recursului,
recurenții au arătat că la termenul de judecată din data de 19 martie 2014, au invocat
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), (4) și (5)
din Legea nr. 85/1992.
Instanța de recurs în
mod greșit a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale, întrucât
dispozițiile invocate contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1), (2), (3), și (6)
din Constituție referitoare la proprietate deoarece pentru culpa civilă a uneia
dintre părțile contractante este sancționată partea adversă care nu are nici o culpă.
Orice sancțiune civilă
are la bază ideea de vinovăție, însă atragerea răspunderii este condiționată de
culpă.
Recurenții susțin că au
fost aplicate greșit dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că acțiunea
de față nu poate fi soluționată înainte de tranșarea problemei referitoare la cele
două titluri de proprietate, prin compararea acestora.
Recurenții cu privire
la excepția invocată susțin că îndeplinește condițiile de admisibilitate cerute
de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Celelalte considerente ale instanței de apel vizează
fondul excepției, care este de competența instanței de contencios constituțional.
Recursul va fi respins
pentru următoarele considerente:
Excepția de neconstituționalitate
este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale
obișnuite, și, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes,
de aceea Legea nr. 47/1992 prin art. 29 (1)-(3) a stabilit condițiile de sesizare
a Curții Constituționale.
Verificarea condițiilor
prevăzute de lege a fost stabilită în competența instanței în fața căreia a fost
ridicată această excepție, așa încât Curtea de Apel respectând aceste dispoziții,
a verificat cererea recurenților, oprindu-se mai întâi asupra admisibilității căii
de atac a recursului potrivit reglementării din alin. (3) al art. 29 din Legea
nr. 47/1992.
Art. 29 alin. (3) din
lege prevede că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale
printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Rezultă din aceste prevederi
că asupra dispozițiilor normative puse în discuție Curtea Constituțională nu trebuie
să fi analizat dispozițiile invocate, urmare exercitării controlului de constituționalitate.
În cazul de față, instanța
a reținut incidența dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constatând
că prin Decizia nr. 70/2001, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992, situație în care nu este îndeplinită
una dintre condițiile de sesizare a Curții Constituționale.
În consecință, față de
cele ce preced, recursul, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D
E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de pârâții M.A. și M.O. împotriva deciziei nr. 399/2014
din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie
2014.