ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10677 din 14 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3209/180/2010 Judecătoria Bacău a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat și excepția de neconstituționalitate, invocate de pârâții M.O. și M.A.; a respins ca nefondată acțiunea completată, formulată de reclamanții R.G.M. și R.T. împotriva pârâților M.O., M.A. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău, pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 01 martie 1993 și rectificarea CF nr. AA; a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți M.O.

și M.A. pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1997. Prin decizia civilă nr. 135 din 03 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3209/180/2010 s-a admis apelul declarat de reclamanții R.G.M. și R.T. împotriva hotărârii primei instanțe, s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea principală, astfel cum a fost completată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 1 martie 1993 încheiat între pârâții M.A. și M.O. în calitate de cumpărători și SC M. SA în calitate de vânzătoare; a dispus rectificarea CF nr. AA a Unității Administrativ Teritoriale Bacău în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților M.A.

și M.O. asupra apartamentului situat în Bacău, str. C.P.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva aceleiași sentințe a promovat apel pârâtul M.A., iar Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 52/A/2013 din 25 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5978/110/2012 a admis excepția inadmisibilității și a respins apelul ca inadmisibil. Prin încheierea din data de 11 septembrie 2013 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 5978/110/2012 la Dosarul nr. 3209/180/2010. Împotriva deciziei civile nr. 52 din 25 februarie 2012 a Tribunalului Bacău, în termen legal, a declarat recurs apelantul-pârât M.A. Analizând recursul declarat de pârâtul M.A. prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., Curtea a reținut că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Curtea a constatat că împotriva hotărârii primei instanțe – sentința civilă nr. 10677 a Judecătoriei Bacău – au formulat apel doar reclamanții, apel soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 135 din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău. Declararea de către pârâtul M.A. la data de 26 septembrie 2012 a apelului împotriva hotărârii primei instanțe, ulterior datei soluționării apelului reclamanților R. – 03 aprilie 2012, s-a făcut astfel, cum legal a reținut tribunalul, cu încălcarea principiului unicității căii de atac. Practica judiciară a decis în mod constant că dreptul de a folosi o cale de atac este unic și se epuizează prin exercitarea lui, iar judecata unitară a cauzei impune ca apelurile declarate împotriva aceleași hotărâri să fie soluționate printr-o singură decizie.

Astfel, în mod corect tribunalul a constatat că analiza legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe în cadrul unui nou apel este inadmisibilă. Analizând recursurile declarate de pârâții M.A. și M.O. împotriva deciziei nr. 135 din 03 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3209/180/2010 sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute strict de art. 304 C. proc. civ., Curtea le-a reținut ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. S-a invocat de către recurentul-pârât M.A. că în apel a fost citat legal doar pentru termenul din 26 martie 2012, termen la care i s-a respins nelegal cererea sa de amânare pentru angajare apărător. Curtea a constatat, astfel, că respingerea cererii de amânare pentru angajare apărător s-a dispus legal, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. Criticile vizând necitarea pârâtului M.A. în primă instanță și cele vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din anul 1997 încheiat între T. și intimații-reclamanți R. nu pot fi analizate omissio medio pentru prima oară în recurs, întrucât pârâta M.O. nu a formulat apel în cauză, iar apelul declarat de pârâtul M.A. a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 52/2013 a Tribunalului Bacău, hotărâre menținută, așa cum s-a motivat mai sus, prin prezenta decizie. Astfel, soluția primei instanțe, de respingere ca nefondată a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat de către pârâții M. constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1997 încheiat între SC T. SA Bacău și cumpărătorii R., a rămas irevocabilă.

Prin încheierea din 09 decembrie 2010 pronunțată în dosarul primei instanțe s-a constatat că SC M. SA a fost radiată din evidențe în urma dizolvării și lichidării, conform extrasului O.R.C. și a adresei Serviciului de Publicitate Imobiliară, motiv pentru care nu a mai fost introdusă și citată în cauză. Nefigurând ca parte în dosarul primei instanțe, SC M. SA nu a fost trecută pe concept și citată nici în apel. De altfel, necitarea unei părți din proces este motiv de nulitate relativă, care poate fi invocat doar de acea parte, prejudiciată prin necitare.

În ce privește nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din anul 1993 încheiat între vânzătoarea SC M. SA și cumpărătorii M., Curtea a reținut următoarele: Potrivit hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul soluționat irevocabil prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 2103 din 16 decembrie 1998 dată în Dosarul nr. 3931/1998, s-a constatat și s-a stabilit cu titlu de putere de lucru judecat pentru părți, așa cum a reținut și instanța de apel, cadrul legislativ și regimul juridic aplicabil imobilului de locuințe construit în Bacău, str. E.C.P., în sensul că acesta a fost construit pentru salariații societăților constructoare de stat, urmând ca apartamentele să le fie repartizate conform acordului dintre conducerile acestora.

De asemenea, construirea și transferul dreptului de proprietate asupra apartamentelor s-a aflat sub incidența prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 și al Legii nr. 85/1992. Ori, potrivit acestor acte normative (art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990 și art. 19 din Legea nr. 85/1992) sub sancțiunea nulității absolute, vânzarea locuințelor era obligatoriu să se realizeze prin intermediul unităților specializate organizate de Primării, R.F. Bacău transformată ulterior în T. SA Bacău. Cu toate acestea, SC M. SA a încheiat un act sub semnătură privată cu soții M.A. și O., act intitulat contract de vânzare-cumpărare prin care le-a înstrăinat un imobil (apartament) pe care nu îl avea în proprietate, nu îi fusese repartizat acestei societăți conform protocolului trilateral B. – A. – M. din 02 octombrie 1991 și pe care nu avea dreptul legal să îl înstrăineze, întrucât nu avea capacitatea juridică de unitate specializată cerută de lege.

Încheiat în aceste condiții, actul este evident nul absolut. Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992, orice contract încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 este lovit de nulitate absolută, aspect reținut în mod corect și de către instanța de apel. Față de aceste considerente, soluția tribunalului de a constata nulitatea contractului menționat mai sus este legală. Legală este și soluția de rectificare a CF nr. AA a Unității Administrativ Teritoriale în sensul radierii dreptului de proprietate al recurenților-pârâți M., asupra apartamentului din Bacău, str. E.C.P., motivat pe de o parte de dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996. Pe de altă parte, soluția este firească, urmare a constatării nevalabilității titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al recurenților asupra acestui apartament.

Față de considerentele expuse, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 399/2014 din 2 aprilie 2014 a respins recursul formulat de M.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul 5978/110/2012; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 Legea nr. 85/1992; a anulat recursul, nefiind promovat de titularul său M.A.; a respins recursurile formulate de M.O. și M.A. împotriva deciziei civile 135/A din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău, pronunțată în Dosarul nr. 3209/180/2010. Împotriva soluției privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, au formulat recurs, în cadrul termenului legal pârâții M.A.

și M.O. prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 85/1992. În susținerea recursului, recurenții au arătat că la termenul de judecată din data de 19 martie 2014, au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 85/1992. Instanța de recurs în mod greșit a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale, întrucât dispozițiile invocate contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1), (2), (3), și (6) din Constituție referitoare la proprietate deoarece pentru culpa civilă a uneia dintre părțile contractante este sancționată partea adversă care nu are nici o culpă.

Orice sancțiune civilă are la bază ideea de vinovăție, însă atragerea răspunderii este condiționată de culpă. Recurenții susțin că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că acțiunea de față nu poate fi soluționată înainte de tranșarea problemei referitoare la cele două titluri de proprietate, prin compararea acestora. Recurenții cu privire la excepția invocată susțin că îndeplinește condițiile de admisibilitate cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Celelalte considerente ale instanței de apel vizează fondul excepției, care este de competența instanței de contencios constituțional.

Recursul va fi respins pentru următoarele considerente: Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale obișnuite, și, în principiu, invocarea ei trebuie să reclame justificarea unui interes, de aceea Legea nr. 47/1992 prin art. 29 (1)-(3) a stabilit condițiile de sesizare a Curții Constituționale. Verificarea condițiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competența instanței în fața căreia a fost ridicată această excepție, așa încât Curtea de Apel respectând aceste dispoziții, a verificat cererea recurenților, oprindu-se mai întâi asupra admisibilității căii de atac a recursului potrivit reglementării din alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Art. 29 alin. (3) din lege prevede că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Rezultă din aceste prevederi că asupra dispozițiilor normative puse în discuție Curtea Constituțională nu trebuie să fi analizat dispozițiile invocate, urmare exercitării controlului de constituționalitate. În cazul de față, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constatând că prin Decizia nr. 70/2001, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 85/1992, situație în care nu este îndeplinită una dintre condițiile de sesizare a Curții Constituționale.

În consecință, față de cele ce preced, recursul, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții M.A. și M.O. împotriva deciziei nr. 399/2014 din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.