ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31

martie 2008, sub nr. 1015/90/2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC S.T.

SRL Baia de Fier, jud. Gorj, a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA - Sucursala

Muntenia, din București, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la

plata sumei de 283.348 lei cu titlu de daune interese, cu posibilitatea măririi

sau micșorării câtimii acestora în funcție de rezultatul expertizei contabile

ce va stabili prejudiciul încercat de societatea reclamantă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul din 20 decembrie 2004

prin care acesta din urmă s-a obligat să fabrice furnir estetic prin

prelucrarea materialului lemnos adus de reclamantă. Durata contractului a fost

stabilită până la data de 31 decembrie 2005.

Prin adresa nr. 471

din 13 aprilie 2005 pârâta a comunicat reclamantei că, începând cu data de 1

mai 2005, reziliază contractul de procesare.

Datorită rezilierii

contractului înainte de termen, reclamanta a suferit un prejudiciu prin aceea

că nu a mai putut onora contractele cu clienții săi, fiind nevoită să-și

restrângă activitatea și să concedieze salariați; cifra de afaceri a scăzut,

astfel, sub nivelul anului precedent.

Ulterior rezilierii

reclamanta a continuat procesarea materialul lemnos cu un alt agent economic,

SC S. SA Drăgășani, cu costuri mai mari datorită prețului de procesare mai

ridicat și măririi cheltuielilor de transport.

Prin sentința nr. 530

din 6 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea,

secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei si a obligat-o pe

pârâtă să îi plătească acesteia suma de 115.873 lei cu titlu de despăgubiri,

precum și suma de 7.364 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței, prima instanță a reținut că, prin contractul din 20 decembrie 2004,

părțile au convenit ca pârâta să fabrice furnir estetic prin prelucrarea

materialului lemnos proprietatea reclamantei, durata contractului fiind până la

31 decembrie 2005. Prin adresa nr. 471 din 13 aprilie 2005 pârâta a făcut

cunoscut reclamantei că, urmare a deciziei președintelui societății, începând

cu data de 1 mai 2005, sistează fabricarea de furnir estetic și reziliază

contractul de prestări servicii.

Este adevărat că

părțile nu au stabilit o cantitate minimă lunară de procesat, prin art. 2 din

contract prevăzând o producție lunară în funcție de programul propriu de

fabricație al pârâtei.

Pârâta susține că,

din moment ce în contract nu s-a stabilit o cantitate minimă de procesat, avea

posibilitatea să sisteze oricând procesarea. Însă, aceasta echivalează cu o

clauza de reziliere unilaterală, care nu a fost inserată în contract.

Dispoziția contractuală de stabilire în comun a cantității de furnir estetic

trebuie interpretată în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sens de

încetare a colaborării la inițiativa discreționară a pârâtei.

Pe de altă parte,

adresa de încetare a colaborării nu este motivată de vreo imposibilitate

obiectivă de executare, ci numai prin decizia președintelui societății pârâte.

După încetarea

colaborării, reclamanta a continuat procesarea cu o societate comercială din

Drăgășani, ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare prin aceea că prețul de

procesare si cheltuielile de transport de la locul de procesare la clienți au

fost mai mari.

Potrivit expertizei

contabile efectuate în cauză, reclamanta a suferit un prejudiciu de 101.648

lei, pornind de la profitul mediu net lunar calculat pe perioada

ianuarie-aprilie 2005 și raportat la perioada rămasă din contract, respectiv

mai-decembrie 2005.

Prima

instanța a reținut, însă, concluziile expertizei realizate expertul propus de

către reclamantă, Dragomir Ion, care a caracterizat individualizat mai bine

prejudiciul, arătând ca acesta se compune din diferența de preț de procesare de

39.673 lei, pierderea datorată măririi cheltuielilor de transport de 76.200

lei, precum și profitul nerealizat datorită diminuării veniturilor din vânzarea

furnirului procesat. Găsind un nou procesator reclamanta a fost pusă în

situația anterioară rezilierii contractului cu pârâta, cu deosebirea că

cheltuielile de procesare și de transport au fost mai mari.

În

drept, prima instanța a reținut incidența dispoz. art. 1073 si art. 1084 C.

civ.

Totodată, în ce

privește eventualul beneficiu de care reclamanta ar fi fost lipsită, prima

instanța a constat că reclamanta nu a făcut dovada că putea procesa o cantitate

mai mare de furnir și nici că ar fi avut comenzi neonorate.

Împotriva soluției

instanței de fond, au promovat apel ambele părți.

Reclamanta consideră

că s-a făcut o apreciere greșită asupra capătului de cerere privind beneficiul

nerealizat, și a cheltuielilor suplimentare, fără a se avea în vedere că după

rezilierea contractului cu pârâta a ajuns în imposibilitatea onorării

comenzilor ducând la încetarea contractelor cu clienții săi, fapt reflectat în

contabilitatea societății, toate acestea influențând scăderea cifrei de

afaceri.

De asemenea, se

susține că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind plata

daunelor interese compensatorii.

Pârâta prin criticile

formulate consideră că prima instanță a interpretat greșit clauzele

contractului și nu a observat că părțile nu au convenit nici o cantitate lunară

garantată de bușteni pe care reclamanta ar fi trebuit să o furnizeze și nici o

cantitate de furnir pe care ar fi trebuit să o proceseze și livreze

reclamantei.

Consideră apelanta

pârâtă că obligația sa a fost afectată de o condiție protestativă simplă

rezolutorie, contractul nefiind unul ferm iar pretinsa reziliere a fost în

realitate doar o înștiințare a reclamantei în legătură cu îndeplinirea

condiției protestative simple rezolutorii inserate în art. 2 din contract.

S-a mai criticat

sentința și pe aspectul acordării către reclamantă a cheltuielilor de procesare

fără ca aceasta să le fi solicitat.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 73 din 1 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis

apelul pârâtei SC E. SA, a schimbat sentința în sensul că obligă pârâta la

plata sumei de 39.678 lei cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 6.341

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut că în adevăr convenția părților

nu a vizat o cantitate de producție fix determinată în sarcina pârâtei,

lăsând-o raportată la comanda lunară făcută de reclamantă dar și la condițiile

impuse de programul propriu de fabricație al pârâtei.

Făcând referire la

dispozițiile art. 1004 și 1006 C. civ., instanța de apel a reținut ca o

condiție protestativă simplă clauza referitoare la programul de fabricație al

pârâtei, condiție ce nu poate fi folosită drept pretext pentru încetarea

programului propriu de fabricație.

A mai considerat

instanța apelului că această condiție nu poate fi folosită drept pretext pentru

încetarea „programului propriu de fabricație”, nefiind argumentată de motive de

ordin obiectiv.

De asemenea s-au avut

în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul titular și a

experților asistenți că la finele anului 2005 comparativ cu anul 2004

reclamanta a avut rezultate financiare foarte bune, iar estimarea nu poate fi o

metodă de determinare a cuantumului unui prejudiciu pretins a fi în mod cert

suferit.

S-a luat în

considerație expertiza lui Dragomir Ion care a invocat și enumerat facturile ce

atestă raportul comercial al reclamantei cu pârâta din calcul reieșind că

reclamanta a suportat un cost suplimentar de 0,238 lei/mp, apreciind că i se cuvine

suma totală de 39.678 lei.

Părțile au declarat

recurs împotriva soluției instanței de apel.

Reclamanta invocând

dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., susține că în mod eronat i

s-a respins cererea pentru lipsă de apărare, consideră că nu i s-a acordat

cheltuielile suplimentare de transport, cu toate că a formulat un motiv de apel

care vizează această chestiune, se apreciază de asemenea că decizia nu este

motivată.

Pârâta susține că

instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății, respectiv

contractul încheiat de părți a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a

legii invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Confirmarea condiției

protestative simple rezolutorii, lipsește de efecte contractul încheiat și

exonerează părțile de orice răspundere subsecventă, fapt ignorat de instanța de

apel.

Recurenta pârâtă mai

susține că în mod eronat instanța de apel ar fi solicitat cheltuieli de

procesare suplimentare și i le acordă, deși unul dintre motivele de apel a

vizat tocmai faptul că prima instanță i-a acordat acesteia mai mult decât a

cerut.

Recursul reclamantei

este nefondat.

Din cuprinsul

deciziei instanței de apel rezultă că au fost analizate toate criticile

formulate răspunzând fiecărui argument relevant în parte.

Pe de altă parte nu

se poate reține critica potrivit căreia nu i s-a acordat cheltuielile

suplimentare de transport, atâta timp cât acestea au constituit unul din

motivele de apel ale pârâtei, instanța pronunțându-se strict în limitele în

care a fost investită.

Recurenta reclamantă

invocă un caz de „minus petito”, având posibilitatea de a solicita aplicarea

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ.

Acest capăt de cerere,

respectiv daunele compensatorii nu a constituit obiectiv al expertizelor

efectuate.

Se va înlătura și

critica privind dozarea cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile

art. 276 C. proc. civ., care în baza căruia instanța are dreptul suveran de a

aprecia în ce măsură fiecare parte are dreptul la plata cheltuielilor de

judecată, în raport cu soluția de diminuare a despăgubirilor.

Deși recurenta

reclamantă reiterează motivul de apel vizând critica soluției cu privire la

neacordarea sumelor cu titlu de daune aferente beneficiului nerealizat acesta

nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs expres prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Nu se poate reține încălcarea

dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. din moment ce tocmai în considerarea alin.

(2) al acestuia a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea de a depune note

scrise.

Recursul pârâtei este

întemeiat.

Instanța de apel a

confirmat existența condiției protestative simple rezolutorii inserate la art. 2

invocând corect dispozițiile art. 1004 și 1006 C. civ. numai că prin

concluziile trase a schimbat înțelesul lămurit al acestuia, aplicând greșit

textele de lege care în realitate lipsește de efecte contractul și exonerează

părțile de orice răspundere subsecventă.

De asemenea se

constată că instanța de apel în mod greșit a reținut că intimata reclamantă ar

fi solicitat cheltuieli de procesare suplimentară cu toate că unul din motivele

de apel ale pârâtei a vizat tocmai faptul că instanța de fond a acordat mai

mult decât a cerut, fapt ce rezultă din conținutul acțiunii introductive.

Față de cele arătate

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC S.T. SRL Baia de Fier, împotriva deciziei nr. 73/ A-C

din 1 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâta SC E. SA Sucursala Muntenia împotriva aceleiași decizii,

modifică în parte decizia, schimbă în tot sentința și respinge acțiunea ca

nefondată. Obligă reclamanta la plata sumei de 3.186 lei cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 6 mai 2010.