ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1585/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2008, sub nr. 1015/90/2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC S.T. SRL Baia de Fier, jud. Gorj, a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA - Sucursala Muntenia, din București, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 283.348 lei cu titlu de daune interese, cu posibilitatea măririi sau micșorării câtimii acestora în funcție de rezultatul expertizei contabile ce va stabili prejudiciul încercat de societatea reclamantă. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul din 20 decembrie 2004 prin care acesta din urmă s-a obligat să fabrice furnir estetic prin prelucrarea materialului lemnos adus de reclamantă.
Durata contractului a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2005. Prin adresa nr. 471 din 13 aprilie 2005 pârâta a comunicat reclamantei că, începând cu data de 1 mai 2005, reziliază contractul de procesare. Datorită rezilierii contractului înainte de termen, reclamanta a suferit un prejudiciu prin aceea că nu a mai putut onora contractele cu clienții săi, fiind nevoită să-și restrângă activitatea și să concedieze salariați; cifra de afaceri a scăzut, astfel, sub nivelul anului precedent. Ulterior rezilierii reclamanta a continuat procesarea materialul lemnos cu un alt agent economic, SC S. SA Drăgășani, cu costuri mai mari datorită prețului de procesare mai ridicat și măririi cheltuielilor de transport.
Prin sentința nr. 530 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei si a obligat-o pe pârâtă să îi plătească acesteia suma de 115.873 lei cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 7.364 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că, prin contractul din 20 decembrie 2004, părțile au convenit ca pârâta să fabrice furnir estetic prin prelucrarea materialului lemnos proprietatea reclamantei, durata contractului fiind până la 31 decembrie 2005. Prin adresa nr. 471 din 13 aprilie 2005 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că, urmare a deciziei președintelui societății, începând cu data de 1 mai 2005, sistează fabricarea de furnir estetic și reziliază contractul de prestări servicii.
Este adevărat că părțile nu au stabilit o cantitate minimă lunară de procesat, prin art. 2 din contract prevăzând o producție lunară în funcție de programul propriu de fabricație al pârâtei. Pârâta susține că, din moment ce în contract nu s-a stabilit o cantitate minimă de procesat, avea posibilitatea să sisteze oricând procesarea. Însă, aceasta echivalează cu o clauza de reziliere unilaterală, care nu a fost inserată în contract. Dispoziția contractuală de stabilire în comun a cantității de furnir estetic trebuie interpretată în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sens de încetare a colaborării la inițiativa discreționară a pârâtei. Pe de altă parte, adresa de încetare a colaborării nu este motivată de vreo imposibilitate obiectivă de executare, ci numai prin decizia președintelui societății pârâte.
După încetarea colaborării, reclamanta a continuat procesarea cu o societate comercială din Drăgășani, ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare prin aceea că prețul de procesare si cheltuielile de transport de la locul de procesare la clienți au fost mai mari. Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, reclamanta a suferit un prejudiciu de 101.648 lei, pornind de la profitul mediu net lunar calculat pe perioada ianuarie-aprilie 2005 și raportat la perioada rămasă din contract, respectiv mai-decembrie 2005. Prima instanța a reținut, însă, concluziile expertizei realizate expertul propus de către reclamantă, Dragomir Ion, care a caracterizat individualizat mai bine prejudiciul, arătând ca acesta se compune din diferența de preț de procesare de 39.673 lei, pierderea datorată măririi cheltuielilor de transport de 76.200 lei, precum și profitul nerealizat datorită diminuării veniturilor din vânzarea furnirului procesat.
Găsind un nou procesator reclamanta a fost pusă în situația anterioară rezilierii contractului cu pârâta, cu deosebirea că cheltuielile de procesare și de transport au fost mai mari. În drept, prima instanța a reținut incidența dispoz. art. 1073 si art. 1084 C. civ. Totodată, în ce privește eventualul beneficiu de care reclamanta ar fi fost lipsită, prima instanța a constat că reclamanta nu a făcut dovada că putea procesa o cantitate mai mare de furnir și nici că ar fi avut comenzi neonorate. Împotriva soluției instanței de fond, au promovat apel ambele părți. Reclamanta consideră că s-a făcut o apreciere greșită asupra capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, și a cheltuielilor suplimentare, fără a se avea în vedere că după rezilierea contractului cu pârâta a ajuns în imposibilitatea onorării comenzilor ducând la încetarea contractelor cu clienții săi, fapt reflectat în contabilitatea societății, toate acestea influențând scăderea cifrei de afaceri.
De asemenea, se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind plata daunelor interese compensatorii. Pârâta prin criticile formulate consideră că prima instanță a interpretat greșit clauzele contractului și nu a observat că părțile nu au convenit nici o cantitate lunară garantată de bușteni pe care reclamanta ar fi trebuit să o furnizeze și nici o cantitate de furnir pe care ar fi trebuit să o proceseze și livreze reclamantei. Consideră apelanta pârâtă că obligația sa a fost afectată de o condiție protestativă simplă rezolutorie, contractul nefiind unul ferm iar pretinsa reziliere a fost în realitate doar o înștiințare a reclamantei în legătură cu îndeplinirea condiției protestative simple rezolutorii inserate în art. 2 din contract.
S-a mai criticat sentința și pe aspectul acordării către reclamantă a cheltuielilor de procesare fără ca aceasta să le fi solicitat. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 73 din 1 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei SC E. SA, a schimbat sentința în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 39.678 lei cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 6.341 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în adevăr convenția părților nu a vizat o cantitate de producție fix determinată în sarcina pârâtei, lăsând-o raportată la comanda lunară făcută de reclamantă dar și la condițiile impuse de programul propriu de fabricație al pârâtei.
Făcând referire la dispozițiile art. 1004 și 1006 C. civ., instanța de apel a reținut ca o condiție protestativă simplă clauza referitoare la programul de fabricație al pârâtei, condiție ce nu poate fi folosită drept pretext pentru încetarea programului propriu de fabricație. A mai considerat instanța apelului că această condiție nu poate fi folosită drept pretext pentru încetarea „programului propriu de fabricație”, nefiind argumentată de motive de ordin obiectiv. De asemenea s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul titular și a experților asistenți că la finele anului 2005 comparativ cu anul 2004 reclamanta a avut rezultate financiare foarte bune, iar estimarea nu poate fi o metodă de determinare a cuantumului unui prejudiciu pretins a fi în mod cert suferit.
S-a luat în considerație expertiza lui Dragomir Ion care a invocat și enumerat facturile ce atestă raportul comercial al reclamantei cu pârâta din calcul reieșind că reclamanta a suportat un cost suplimentar de 0,238 lei/mp, apreciind că i se cuvine suma totală de 39.678 lei. Părțile au declarat recurs împotriva soluției instanței de apel. Reclamanta invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., susține că în mod eronat i s-a respins cererea pentru lipsă de apărare, consideră că nu i s-a acordat cheltuielile suplimentare de transport, cu toate că a formulat un motiv de apel care vizează această chestiune, se apreciază de asemenea că decizia nu este motivată. Pârâta susține că instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul încheiat de părți a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ. Confirmarea condiției protestative simple rezolutorii, lipsește de efecte contractul încheiat și exonerează părțile de orice răspundere subsecventă, fapt ignorat de instanța de apel. Recurenta pârâtă mai susține că în mod eronat instanța de apel ar fi solicitat cheltuieli de procesare suplimentare și i le acordă, deși unul dintre motivele de apel a vizat tocmai faptul că prima instanță i-a acordat acesteia mai mult decât a cerut. Recursul reclamantei este nefondat. Din cuprinsul deciziei instanței de apel rezultă că au fost analizate toate criticile formulate răspunzând fiecărui argument relevant în parte. Pe de altă parte nu se poate reține critica potrivit căreia nu i s-a acordat cheltuielile suplimentare de transport, atâta timp cât acestea au constituit unul din motivele de apel ale pârâtei, instanța pronunțându-se strict în limitele în care a fost investită.
Recurenta reclamantă invocă un caz de „minus petito”, având posibilitatea de a solicita aplicarea dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ. Acest capăt de cerere, respectiv daunele compensatorii nu a constituit obiectiv al expertizelor efectuate. Se va înlătura și critica privind dozarea cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 276 C. proc. civ., care în baza căruia instanța are dreptul suveran de a aprecia în ce măsură fiecare parte are dreptul la plata cheltuielilor de judecată, în raport cu soluția de diminuare a despăgubirilor. Deși recurenta reclamantă reiterează motivul de apel vizând critica soluției cu privire la neacordarea sumelor cu titlu de daune aferente beneficiului nerealizat acesta nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs expres prevăzute de art. 304 C. proc.
civ. Nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. din moment ce tocmai în considerarea alin. (2) al acestuia a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea de a depune note scrise. Recursul pârâtei este întemeiat. Instanța de apel a confirmat existența condiției protestative simple rezolutorii inserate la art. 2 invocând corect dispozițiile art. 1004 și 1006 C. civ. numai că prin concluziile trase a schimbat înțelesul lămurit al acestuia, aplicând greșit textele de lege care în realitate lipsește de efecte contractul și exonerează părțile de orice răspundere subsecventă. De asemenea se constată că instanța de apel în mod greșit a reținut că intimata reclamantă ar fi solicitat cheltuieli de procesare suplimentară cu toate că unul din motivele de apel ale pârâtei a vizat tocmai faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât a cerut, fapt ce rezultă din conținutul acțiunii introductive.
Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Baia de Fier, împotriva deciziei nr. 73/ A-C din 1 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA Sucursala Muntenia împotriva aceleiași decizii, modifică în parte decizia, schimbă în tot sentința și respinge acțiunea ca nefondată. Obligă reclamanta la plata sumei de 3.186 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 mai 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.