ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea A.V.A.S. București și în contradictoriu cu pârâta Asociația A.G.S.P. s- a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din data de 31 martie 1997, cu obligarea pârâtei la 31.637,27 lei penalități contractuale calculate până la 31 octombrie 2008, precum și la plata sumei de 1.764,16 lei cu titlu de dobânzi și 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că pârâta, reprezentată la încheierea contractului prin C.M.V., nu a reușit să achite decât avansul pentru cele 2.247 acțiuni, în valoare totală de 56.175.000 lei (ROL), reprezentând 20% din capitalul social al SC A. SA Glodeanu Siliștea, nu și cele 7 rate, eșalonate pentru perioada 28 aprilie 1998 - 28 aprilie 2005, deși reclamanta i-a eliberat acțiunile la momentul încheierii contractului. Luând în considerare culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea contractului și dispozițiile art. 1020, 1021 C. civ. precum și concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, instanța a dispus rezoluțiunea contractului cu obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate până la 31 octombrie 2008, data expertizei, și a dobânzilor aferente, plus 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului.

Această sentință a fost ulterior completată la cererea expertei P.M., prin sentința comercială nr. 456 din 20 martie 2009 a aceleiași instanțe, în sensul că reclamanta A.V.A.S. a fost obligată să achite expertei diferența de 3.900 lei (RON) rămasă neachitată din onorariul definitiv de 5.400 lei (RON), această hotărâre făcând parte integrantă din sentința comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 și fiind pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ. Împotriva sentinței completatoare a declarat apel reclamanta, apelul său fiind respins prin decizia nr. 89 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de apel a reținut că deși experta depusese instanței de fond (f. 196) o cerere privind majorarea onorariului la 5.400 lei, justificată cu decontul atașat cererii, instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri cu ocazia soluționării fondului, așa încât, cererea expertei corect a fost admisă prin sentința completatoare apelată, ea fiind și întemeiată deoarece a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanță și la obiecțiunile reclamantei. Împrejurarea că reclamanta nu este de acord cu aceste concluzii - deși ea nu a apelat și sentința de fond dată în concordanță cu concluziile expertei - a fost apreciată de instanța de apel ca nefondată și a nu fi de natură să conducă la schimbarea soluției.

Nemulțumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică decizia din apel pentru menținerea soluției de majorare a onorariului expertei, arătând că aceasta nu a justificat un asemenea onorariu pentru munca prestată, în condițiile în care ea a ajuns la aceleași valori pe care și reclamanta le indicase în calculele sale, iar prin răspunsurile date la obiecțiunile sale în legătură cu O.G. nr. 25/2002, aceasta nu a identificat „alte prejudicii” în sensul art. 21 alin. (2) din ordonanță și nici nu a formulat răspunsuri concrete la obiectivele nr. 1-4 inițiale.

Prin întâmpinare, intimata P.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând că onorariul său a fost justificat în raport de volumul de muncă de 178 ore determinat de verificarea documentelor pe perioada 1997-2002. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta: Obiectul prezentului recurs îl formează cererea de majorare a onorariului unui expert, admisă de instanța de fond printr-o hotărâre complinitoare, pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., singura ce a format obiectul căilor de atac din partea reclamantei.

Câtă vreme reclamanta nu a înțeles să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinței de fond pronunțată în temeiul probelor administrate, coroborate și cu expertiza efectuată în cauză Curtea apreciază că ea nu mai poate invoca, în recursul ce vizează exclusiv onorariul expertului, critici vizând fondul expertizei și concluziile la care a ajuns expertul deoarece sentința comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Buzău a intrat în puterea lucrului judecat. Singurul aspect pe care recurenta l-ar fi putut pune în discuție ar fi fost justificarea cuantumului onorariului în raport de munca prestată, aspect pe care instanța de fond l-a avut în vedere în argumentarea soluției date, dar care vizează temeinicia soluției și nu nelegalitatea ei, întrucât, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc.

civ. judecătorii nu pot micșora plata experților. În consecință, Curtea va respinge recursul ca nefondat, urmând a menține decizia din apel ca legală și temeinică. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 89 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.