ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 a Tribunalului

Buzău, secția comercială

și de contencios

administrativ, a fost admisă acțiunea

A.V.A.S. București și în contradictoriu cu

pârâta Asociația A.G.S.P.

s-

a

dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din data de 31

martie 1997, cu obligarea pârâtei la 31.637,27 lei penalități contractuale

calculate până la 31 octombrie 2008, precum și la plata sumei de 1.764,16 lei

cu titlu de dobânzi și 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul

expertului.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că pârâta, reprezentată la încheierea contractului

prin C.M.V., nu a reușit să achite decât avansul pentru cele 2.247 acțiuni, în

valoare totală de 56.175.000 lei (ROL), reprezentând 20% din capitalul social

al SC A. SA Glodeanu Siliștea, nu și cele 7 rate, eșalonate pentru perioada 28

aprilie 1998 - 28 aprilie 2005, deși reclamanta i-a eliberat acțiunile la

momentul încheierii contractului.

Luând în considerare

culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea contractului și

dispozițiile art. 1020,

1021

C.

civ. precum și concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, instanța a

dispus rezoluțiunea contractului cu obligarea pârâtei la plata penalităților de

întârziere, calculate până la 31 octombrie 2008, data expertizei, și a

dobânzilor aferente, plus 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând

onorariul expertului.

Această sentință a

fost ulterior completată la cererea expertei P.M., prin sentința comercială nr.

456 din 20 martie 2009 a aceleiași instanțe, în sensul că reclamanta A.V.A.S. a

fost obligată să achite expertei diferența de 3.900 lei (RON) rămasă neachitată

din onorariul definitiv de 5.400 lei (RON), această hotărâre făcând parte

integrantă din

sentința

comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 și fiind pronunțată în temeiul

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ.

Împotriva sentinței

completatoare a declarat apel reclamanta, apelul său fiind respins prin decizia

nr. 89 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de apel a

reținut că deși experta depusese instanței de fond (f. 196) o cerere privind

majorarea onorariului la 5.400 lei, justificată cu decontul atașat cererii,

instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri cu ocazia soluționării

fondului, așa încât, cererea expertei corect a fost admisă prin sentința

completatoare apelată, ea fiind și întemeiată deoarece a răspuns tuturor

obiectivelor stabilite de instanță și la obiecțiunile reclamantei.

Împrejurarea că

reclamanta nu este de acord cu aceste concluzii - deși ea nu a apelat și

sentința de fond dată în concordanță cu concluziile expertei - a fost apreciată

de instanța de apel ca nefondată și a nu fi de natură să conducă la schimbarea

soluției.

Nemulțumită de

această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

recurenta critică decizia din apel pentru menținerea soluției de majorare a

onorariului expertei, arătând că aceasta nu a justificat un asemenea onorariu

pentru munca prestată, în condițiile în care ea a ajuns la aceleași valori pe

care și reclamanta le indicase în calculele sale, iar prin răspunsurile date la

obiecțiunile sale în legătură cu O.G. nr. 25/2002, aceasta nu a identificat

„alte prejudicii” în sensul art. 21 alin. (2) din ordonanță și nici nu a

formulat răspunsuri concrete la obiectivele nr. 1-4 inițiale.

Prin întâmpinare,

intimata

P.M.

a

solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând că onorariul său a fost

justificat în raport de volumul de muncă de 178 ore determinat de verificarea

documentelor pe perioada 1997-2002.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Obiectul prezentului

recurs îl formează cererea de majorare a onorariului unui expert, admisă de

instanța de fond printr-o hotărâre complinitoare, pronunțată în temeiul

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., singura ce a format obiectul

căilor de atac din partea reclamantei.

Câtă vreme reclamanta

nu a înțeles să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinței de fond

pronunțată în temeiul probelor administrate, coroborate și cu expertiza

efectuată în cauză Curtea apreciază că ea nu mai poate invoca, în recursul ce

vizează exclusiv onorariul expertului, critici vizând fondul expertizei și

concluziile la care a ajuns expertul deoarece sentința comercială nr. 244 din

13 februarie 2009 a Tribunalului Buzău a intrat în puterea lucrului judecat.

Singurul aspect pe

care recurenta l-ar fi putut pune în discuție ar fi fost justificarea

cuantumului onorariului în raport de munca prestată, aspect pe care instanța de

fond l-a avut în vedere în argumentarea soluției date, dar care vizează

temeinicia soluției și nu nelegalitatea ei, întrucât, potrivit art. 274 alin.

(2) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora plata experților.

În consecință, Curtea

va respinge recursul ca nefondat, urmând a menține decizia din apel ca legală

și temeinică.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 89 din 2 iunie 2009

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2010.