ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2373/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 9126 din 11 iunie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociația P.A.S.A.B. și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare acțiuni din 1997; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.435,79 lei dobânzi și penalități, precum și la plata penalităților contractuale în continuare de la 16 aprilie 2009 până la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta A.V.A.S.

a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare acțiuni încheiat cu pârâta pentru neplata unor rate stabilite pentru acțiunile deținute de pârâtă la SC A. SA Brăilești. S-a reținut că pârâta nu a achitat ratele 8-10 din contract, la termenele stipulate, fiind incidente prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ., dispunându-se în consecință rezoluțiunea contractului dintre părți. Judecătorul fondului a mai reținut că reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei atât la plata penalităților și dobânzilor contractuale, cât și la daunele interese cauzate prin rezoluțiunea contractului. În temeiul art. 969 – art. 970 C. civ., precum și a art. 21 alin. (11) din O.G. nr. 25/2002, raportata la prevederile contractuale, a fost apreciată temeinicia cererii reclamantei în ce privește plata penalităților de întârziere și a dobânzilor aferente, constatându-se plata cu întârziere de către pârâtă a ratelor 6-10 din contract.

Judecătorul fondului a stabilit, de asemenea, că penalitățile de întârziere se datorează în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză, dat fiind caracterul contractual al acestor penalități, precum și a faptului că prin aceeași sentință s-a dispus și rezoluțiunea contractului. În ce privește dobânzile, s-a apreciat că în raport de clauzele contractuale, acestea dobânzi de datorează doar până la data scadenței fiecărei rate, ulterior scadenței, în cazul neplății ratei respective, urmând a se plăti penalități. Au fost respinse pretențiile reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor interese cauzate prin rezoluțiunea contractului, judecătorul reținând că în perioada derulării relațiilor contractuale pârâta nu a încasat dividende, precum și că nu au fost identificate alte prejudicii, reclamanta nedetaliind în ce ar consta acestea.

Sentința de fond a fost apelată de către reclamanta A.V.A.S., care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței pronunțate de judecătorul fondului. Apelanta nu a depus motivele de fapt și de drept pe care își întemeia cererea de apel. Prin decizia comercială nr. 526 din 10 decembrie 2009 pronunțată de completul de apel din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, apelul reclamantei A.V.A.S. a fost respins ca nefondat. În cuprinsul deciziei, completul de apel a reținut că au fost corect stabilite dobânzile datorate de pârâtă, clauzele contractuale stabilind clar voința părților de a limita calculul acestor dobânzi până la data scadenței ratei asupra cărora se calculează, ulterior urmând a fi calculate penalități de întârziere, în caz de neplată.

Corect a fost respinsă și pretenția reclamantei în ce privește dividendele aferente perioadei de desfășurare a contractului, raportul de expertiză efectuat în cauză atestând că pârâta nu a încasat asemenea sume. În ce privește celelalte pretinse daune interese, completul de apel a reținut că expertul nu a putut identifica asemenea daune, reclamanta nefiind în măsură să precizeze în ce ar consta. Reclamanta A.V.A.S. a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de completul de apel, criticând această decizie din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta susține greșita aplicare a legii în ce privește neacordarea daunelor interese, în conformitate cu prevederile art. 21 din O.G.

nr. 25/2002, arătând că textul legal impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea întinderii acestui prejudiciu. Mai arată că expertiza efectuată la fond nu a analizat și actele aflate la sediul pârâtei. Critică, totodată, considerentul reținut de instanțele inferioare că nu ar fi cuantificat prejudiciul, în condițiile în care chiar textul legal impune efectuarea expertizei pentru determinarea sa. Reclamanta solicită, în consecință, admiterea apelului și casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize de specialitate. Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele acordate. Nu au fost administrare probe în această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate se apreciază că recursul nu este fondat. Nu poate fi reținută o greșită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002. Este adevărat că textul legal prevede că se va stabili pe calea unei expertize financiar-contabile cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare acțiuni. Această prevedere legală nu înlătură, însă, obligația reclamantei de a indica în mod concret actele, faptele și operațiunile care au determinat prejudiciul pretins. În condițiile în care reclamanta pretinde că a suferit un prejudiciu, ea trebuie să dovedească, în conformitate cu art. 1169 C. civ., care anume acte, fapte, operațiuni sunt la baza prejudiciului pretins, adică trebuie să dovedească actele, faptele, operațiunile pretins prejudiciabile, săvârșite de pârâtă.

Este de reținut că instanțele inferioare nu au solicitat reclamantei să cuantifice acest prejudiciu, cuantificare care, evident, se realiza pe calea expertizei. Reclamanta trebuia să indice elementele pretins prejudiciabile din activitatea pârâtei care să fie analizate de expert. Or, reclamanta nu indicat elementele ce trebuiau analizate de către expert din punct de vedere financiar-contabil, pentru a se stabili eventualul prejudiciu. Faptul neanalizării de către expert a unor probe, pretins deținute de către pârâtă, reprezintă un aspect de netemeinicie al sentinței de fond, ce putea fi invocat în faza apelului. El nu reprezintă, însă, o critică de nelegalitate a deciziei de apel, astfel încât nu poate fi supus analizei în recurs.

În consecință, pentru considerentele reținute și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 526 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.