ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2373/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9126 din 11 iunie 2009

judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu

pârâta Asociația P.A.S.A.B. și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare

cumpărare acțiuni din 1997; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei

de 8.435,79 lei dobânzi și penalități, precum și la plata penalităților

contractuale în continuare de la 16 aprilie 2009 până la rămânerea definitivă a

hotărârii; a respins ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta A.V.A.S. a solicitat rezoluțiunea

contractului de vânzare cumpărare acțiuni încheiat cu pârâta pentru neplata

unor rate stabilite pentru acțiunile deținute de pârâtă la SC A. SA Brăilești.

S-a reținut că pârâta nu a achitat ratele 8-10 din contract, la termenele

stipulate, fiind incidente prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ.,

dispunându-se în consecință rezoluțiunea contractului dintre părți.

Judecătorul fondului a mai reținut

că reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei atât la plata penalităților și

dobânzilor contractuale, cât și la daunele interese cauzate prin rezoluțiunea

contractului. În temeiul art. 969 – art. 970 C. civ., precum și a art. 21 alin.

(11) din O.G. nr. 25/2002, raportata la prevederile contractuale, a fost

apreciată temeinicia cererii reclamantei în ce privește plata penalităților de

întârziere și a dobânzilor aferente, constatându-se plata cu întârziere de

către pârâtă a ratelor 6-10 din contract. Judecătorul fondului a stabilit, de

asemenea, că penalitățile de întârziere se datorează în continuare până la data

rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză, dat fiind caracterul

contractual al acestor penalități, precum și a faptului că prin aceeași

sentință s-a dispus și rezoluțiunea contractului. În ce privește dobânzile, s-a

apreciat că în raport de clauzele contractuale, acestea dobânzi de datorează

doar până la data scadenței fiecărei rate, ulterior scadenței, în cazul

neplății ratei respective, urmând a se plăti penalități.

Au fost respinse pretențiile

reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor interese cauzate

prin rezoluțiunea contractului, judecătorul reținând că în perioada derulării

relațiilor contractuale pârâta nu a încasat dividende, precum și că nu au fost

identificate alte prejudicii, reclamanta nedetaliind în ce ar consta acestea.

Sentința de fond a fost apelată de

către reclamanta A.V.A.S., care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în

parte a sentinței pronunțate de judecătorul fondului.

Apelanta nu a depus motivele de fapt

și de drept pe care își întemeia cererea de apel.

Prin decizia comercială nr. 526 din

10 decembrie 2009 pronunțată de completul de apel din cadrul Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, apelul reclamantei A.V.A.S. a fost respins

ca nefondat.

În cuprinsul deciziei, completul de

apel a reținut că au fost corect stabilite dobânzile datorate de pârâtă,

clauzele contractuale stabilind clar voința părților de a limita calculul

acestor dobânzi până la data scadenței ratei asupra cărora se calculează,

ulterior urmând a fi calculate penalități de întârziere, în caz de neplată.

Corect a fost respinsă și pretenția reclamantei în ce privește dividendele

aferente perioadei de desfășurare a contractului, raportul de expertiză

efectuat în cauză atestând că pârâta nu a încasat asemenea sume.

În ce privește celelalte pretinse

daune interese, completul de apel a reținut că expertul nu a putut identifica

asemenea daune, reclamanta nefiind în măsură să precizeze în ce ar consta.

Reclamanta A.V.A.S. a formulat recurs

împotriva deciziei pronunțate de completul de apel, criticând această decizie

din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta susține greșita aplicare

a legii în ce privește neacordarea daunelor interese, în conformitate cu

prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002, arătând că textul legal impune

efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea întinderii acestui

prejudiciu. Mai arată că expertiza efectuată la fond nu a analizat și actele

aflate la sediul pârâtei. Critică, totodată, considerentul reținut de

instanțele inferioare că nu ar fi cuantificat prejudiciul, în condițiile în

care chiar textul legal impune efectuarea expertizei pentru determinarea sa.

Reclamanta solicită, în consecință,

admiterea apelului și casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru efectuarea unei expertize de specialitate.

Deși legal citată, intimata nu a

formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele acordate.

Nu au fost administrare probe în

această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate se apreciază că recursul nu este

fondat.

Nu poate fi reținută o greșită

aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002. Este

adevărat că textul legal prevede că se va stabili pe calea unei expertize

financiar-contabile cuantumul prejudiciului suferit ca urmare a desființării

contractului de vânzare cumpărare acțiuni. Această prevedere legală nu

înlătură, însă, obligația reclamantei de a indica în mod concret actele,

faptele și operațiunile care au determinat prejudiciul pretins. În condițiile

în care reclamanta pretinde că a suferit un prejudiciu, ea trebuie să

dovedească, în conformitate cu art. 1169 C. civ., care anume acte, fapte,

operațiuni sunt la baza prejudiciului pretins, adică trebuie să dovedească

actele, faptele, operațiunile pretins prejudiciabile, săvârșite de pârâtă. Este

de reținut că instanțele inferioare nu au solicitat reclamantei să cuantifice

acest prejudiciu, cuantificare care, evident, se realiza pe calea expertizei.

Reclamanta trebuia să indice elementele pretins prejudiciabile din activitatea

pârâtei care să fie analizate de expert. Or, reclamanta nu indicat elementele

ce trebuiau analizate de către expert din punct de vedere financiar-contabil,

pentru a se stabili eventualul prejudiciu.

Faptul neanalizării de către expert

a unor probe, pretins deținute de către pârâtă, reprezintă un aspect de

netemeinicie al sentinței de fond, ce putea fi invocat în faza apelului. El nu

reprezintă, însă, o critică de nelegalitate a deciziei de apel, astfel încât nu

poate fi supus analizei în recurs.

În consecință, pentru considerentele

reținute și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este

legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 526 din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2010.