ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2012

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea actelor

și lucrărilor de față, constată următoarele:

P

rin cererea de chemare în judecată reclamanta A.V.A.S. a

solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese în sumă de 446.899,08

lei, din care 117.895,08 dobânzi aferente ratelor 6 și 7 din contractul de

vânzare cumpărare acțiuni nr. 937 din 27 iunie 1997, ce urmează a fi

recalculate și 329.004 lei penalități întârziere aferente acelorași rate;

obligarea pârâtei la plata daunelor interese reprezentând prejudiciul cauzat A.V.A.S.

ca urmare a desființat contractului de vânzare cumpărare acțiuni; reținerea de

către A.V.A.S. sumelor achitate de cumpărător cu orice titlu în contul

contractului vânzare cumpărare acțiuni.

Prin sentința comercială nr.

10344 din 08 octombrie 2008 judecătorul din cadrul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.V.A.S. în

contradictoriu cu pârâta SC L. SRL și a obligat pârâta la plata sumei de

446.899,08 lei cu titlu dobânzi și penalități de întârziere; a respins ca

neîntemeiat capătul 2 cerere și ca lipsit de interes capătul 3 de cerere.

În pronunțarea acestei sentințe

instanța de fond a reținut, că în materia răspunderii civile contractuale în

raport de art. 969 și art. 1073 C. civ. creditorul trebuie să dovedească existența

contractului și neîndeplinirea obligațiilor asumate de partea cocontractantă,

fiind reținută culpa societății pârâte în neîndeplinirea propriilor obligații,

constând în plata la scadență ratelor aferente contractului de vânzare

cumpărare acțiuni.

Instanța de fond a apreciat ca

neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata

prejudiciului cauzat ca urmare

a

desființării contractului,

față de concluziile raportului de expertiză care nu a evidențiat un asemenea

prejudiciu.

A fost considerat ca lipsit de

interes capătul de cerere referitor la reținerea sumelor achitate cu orice

titlu de pârâta – cumpărătoare, instanța reținând că prin formularea unei

asemenea cereri reclamanta nu ar obține nici un folos practic.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți.

În motivarea apelului,

reclamanta a arătat că în mod greșit judecătorul fondului a respins capătul de

cerere vizând obligarea pârâtei la suportarea prejudiciului cauzat ca urmare a

desființării contractului, invocând prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002,

potrivit cărora în cazul desființării contractului cumpărătorul este obligat la

plata daunelor interese, daune care ar fi putut fi stabilite prin efectuarea

unei expertize care să analizeze gestiunea defectuoasă a societății comerciale

privatizate. în consecință, reclamanta a solicitat efectuarea unei noi

expertize financiar contabile.

Reclamanta a mai formulat

critici și cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată, constatând în

onorariul de expertiză.

În motivarea apelului său,

pârâta a arătat că textul de lege invocat de reclamantă în susținerea cererii

introductive este ambiguu, judecătorul fondului obligând-o la plata unor daune,

fără a se constata prejudiciul. Or, susține pârâta era obligatoriu a se

constata un prejudiciu pentru a putea fi obligată la plata dobânzilor și a

penalităților de întârziere.

De asemenea, prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta A.V.A.S.,

apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de judecătorul

fondului cu privire la capetele 2 și 3 din cererea introductivă.

În ședința publică din data de

20 mai 2009 a fost respinsă solicitarea apelantei reclamante de efectuare a unei

noi expertize financiar contabile, apreciindu-se că nu se impune efectuarea

unei noi lucrări de specialitate în raport de concluziile primului raport de expertiză

precum și de împrejurarea că nu s-a putut preciza în ce constă prejudiciul

suportat de apelanta reclamantă, neputând fi reținute susținerile acesteia în

sensul că dacă ar exista prejudiciul acesta s-ar identifica prin raportul de

expertiză.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 271 din 10 iunie 2009, a respins ca neîntemeiat apelul pârâtei

SC L. SRL și a admis apelul reclamantei A.V.A.S. BUCUREȘTI,

a schimbat sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 467.745 lei reprezentând dobânzi și penalități și 600 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență, cu privire la

apelul pârâtei, legalitatea și temeinicia sentinței în raport de criticile

formulate iar cu privire la apelul reclamantei au fost reținute, ca întemeiate,

criticile referitoare la limitarea de către instanța de fond a sumei acordate

fără a ține seama de concluziile raportului de expertiză și la cele privind

neacordarea cheltuielilor de judecată în raport de art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S. București, cât și pârâta SC

L. SRL BRAȘOV.

Recurenta – reclamantă

A.V.A.S. București solicită

admiterea recursului, casarea deciziei atacate trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului său în vederea administrării probei cu expertiza contabilă

pentru determinarea daunelor interese conform O.G. nr. 25/2002.

Recurenta –

reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. reproșând instanței de apel interpretarea și aplicarea

eronată a dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de

urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a

societăților comerciale.

Argumentându-și

această critică recurenta - reclamantă precizează că în aplicarea art. 21 din

O.G. nr. 25/2002 legiuitorul a avut în vedere, pe lângă daunele constând în

penalități și dobânzi calculate la rate scadente și neachitate și cele constând

în eventuale prejudicii cauzate societății comerciale privatizate sau A.V.A.S. BUCUREȘTI

printr-o administrare defectuoasă, stabilirea și întinderea daunelor învederate

urmând a se face pe baza unei expertize de specialitate.

Recurenta –

reclamantă arată că din acest punct de vedere, soluția instanței de apel, de

respingere a cererii sale de efectuare a unei expertize a fost pronunțată cu

încălcarea art. 21 alin. (3) din O.G. nr. nr. 25/2002.

Precizează recurenta

– reclamantă că dreptul său de a-și proba susținerile privind determinarea

prejudiciului printr-o expertiză contabilă este un drept recunoscut de norma specială

pentru determinarea prejudiciilor care pot fi solicitate în cadrul acesteia,

solicitarea de efectuare a unei noi expertize fiind legitimă în raport de

dispozițiile legale invocate.

Cu privire la capătul

de cerere referitor la reținerea sumelor achitate cu orice titlu de cumpărător

în contul contractului desființat recurenta – reclamantă reiterează instanței faptul

că această solicitare a fost făcută în baza dispozițiilor art. 21 alin. (1) din

O.G. nr. 25/2002.

Recurenta – pârâtă își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., reproșând instanței de apel interpretarea și aplicarea eronată de

către instanță a art. 3 din actul adițional din 3 iulie 2000 la contractul de

vânzare – cumpărare nr. 937 din 27 iunie 1997 și a art. 21 din O.G. nr. 25/2002

pe fondul inexistenței prejudiciului.

Prin încheierea de ședință

de la 28 septembrie 2010 Înalta Curte a admis cererea formulată de pârâta SC L.

SRL BRAȘOV, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a art. 2 și art. 21 din Legea nr. 506/2002 de aprobare a O.G. nr. 25/2002 iar

prin decizia nr. 1536 din 6 decembrie 2011 Curtea Constituțională a respins ca

neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată.

Înalta Curte examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, constată că ambele recursuri sunt

nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

Întrucât ambele recurente

critică interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 21 din O.G. nr.

25/2002 – este adevărat, din perspective diferite – este necesar a se stabili

cu prioritate conținutul și sfera de aplicare a evocatului text legal.

Conform art. 21 :

- (1) În cazul

desființării contractului pe cale convențională sau judiciară Autoritatea va

reține de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului,

reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice

titlu, până la desființarea acestuia.

(1

1

) în

cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, pentru

prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata

daunelor-interese constituite din:

a) sumele

reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și

neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile

datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale;

b) sumele

reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a

contractului;

c) sumele prevăzute

de H.G. nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite

consultanților de către A.P.A.P.S. în cadrul Programului pentru Ajustarea

Sectorului Privat (PSAL).

(1

2

)

Prevederile

alin. (1) și

(l

1

)

se

aplică și proceselor în curs de judecată având ca obiect desființarea

contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2) Pentru prejudiciile

cauzate societății de către cumpărător, aceasta poate cere instanței

judecătorești daune-interese.

(3) Stabilirea

prejudiciilor și a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum

și a celor provocate Autorității se va face, la solicitarea

societății/Autorității, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice

și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni.

(4) Cheltuielile

aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de

societate sau, după caz, de Autoritate și vor fi recuperate de la cumpărător.

Rezultă așadar, cu

evidență, din economia art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002 că numai

societatea poate cere de la cumpărător, pe cale judiciară, daune interese

pentru prejudiciile suferite.

Or, în speță, acest tip de

daune – interese este solicitat de A.V.A.S.,căruia nu-i sunt însă opozabile

evocatele dispoziții legale, dată fiind calitatea sa de cumpărător.

Față de acest raționament

orice discuție legată de oportunitatea unei noi expertize este lipsită de

fundament.

Trebuie remarcat faptul că

instanța de apel, în interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 21

din O.G. nr. 25/2002 a făcut cuvenita distincție între cele două categorii de

daune – interese ce pot fi solicitate raportându-se corect la conținutul

acestora – tipul de prejudiciu – cât și la subiecții, în drept, să le solicite.

Din aceste considerente

criticile ambelor recurente referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a

art. 21 din O.G. nr. 25/2002 vor fi respinse ca nefondate.

Critica recurentei

– pârâte referitoare la încălcarea de către instanța de apel a voinței părților

astfel cum aceasta a fost exprimată în art. 3 din actul adițional datat 3 iulie

2000 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 937/1997 nu poate fi examinată în

acest stadiu procesual întrucât aceasta nu a făcut obiectul analizei instanței

de apel.

În considerarea celor ce

preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ambele

recursuri ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

recurenta – reclamantă A.V.A.S. BUCUREȘTI și de pârâta SC L. SRL Brașov

împotriva deciziei nr. 271 din 10 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.