Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 346/2008

HOTĂRÂRE
05.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 346/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 octombrie 2004, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta A. P.A.S. A. Vlaici pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 ianuarie 1997 și obligarea pârâtei la plata de daune interese în sumă de 346.703.466 lei reprezentând dobânzi și penalități calculate până la data de 6 noiembrie 2003, urmând ca suma să fie majorată cu penalitățile calculate până la data desființării contractului, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 3869 din 26 septembrie 2005, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat de poștă din 23 ianuarie 1997, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 11.550.000 lei dobânzi calculate la ratele 5 și 6 din contract; 335.153.466 lei penalități pentru neplata ratelor 2, 3, 4, 5 și 6 din contract și a obligat la plata în continuare a penalităților de întârziere aferente ratelor 2, 3, 4, 5 și 6 din contract până la data de 26 septembrie 2005. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 599 din 24 noiembrie 2006, a respins, ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârâtă. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta A.V.A.S.

- București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, rejudecarea apelului în vederea efectuării unei expertize financiar contabile pentru a se stabili întinderea prejudiciului și a daunelor interese ce i-au fost provocate și i se cuvin. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea probatoriilor administrate în cauză în raport de susținerile pe care reclamanta le reiterează prin recursul de față se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a se putea dispune casarea hotărârii atacate așa cum se solicită. În speță, se constată că, reclamanta a solicitat prin acțiune, în finalul cererii sale, încuviințarea probei cu expertiză financiar contabilă care să stabilească prejudiciul creat A.V.A.S.

de către pârâta cumpărătoare, fără să facă nici o precizare privind cuantumul eventual al acestuia, care consideră că îi este datorat de pârâtă. Cum, instanțele nu au fost practic sesizate cu un capăt de cerere cu un obiect anume indicat de reclamantă privind întinderea prejudiciului ce consideră că i-a fost pricinuit, corect prin hotărârea ce se atacă s-a reținut că solicitarea probei cu o expertiză care să stabilească pretenția reclamantei nu se justifică în cauză. Cu alte cuvinte, nu se justifică o dispoziție a instanțelor pentru efectuarea unei expertize financiar contabile, cât timp reclamanta nu a indicat în mod expres, care este suma pe care o pretinde cu titlul de despăgubiri pentru repararea prejudiciului pricinuit de cumpărător.

Astfel că, cererea recurentei reclamate, reiterate și în recursul de față, de a se administra expertiză contabilă, care să-i stabilească cuantumul daunelor interese reprezentând prejudiciu suferit din nerespectarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, nu poate fi primită nici în această fază procesuală, cât timp acest capăt de cerere nu a fost indicat în întinderea sa prin acțiunea introductivă. În consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta de A.V.A.S. București împotriva Deciziei comerciale nr. 599 din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3015/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7008 din 22 mai 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclam
ÎCCJ 2008-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1033/2008
data desființării contractului. Tribunalul a constatat că rezilierea contractului a operat la data de 9 iunie 2003, urmare notificării intenției de reziliere unilaterală de către reclamantă pârâtei a contractului de vânzare cumpărare de acț
ÎCCJ 2008-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 111/2008
Asupra recursului din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, secția comercială, la 23 februarie 2005, reclamanta A.V.A.S. București în contradictoriu cu pârâta A.S.P. Brașov a
ÎCCJ 2010-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2373/2010
Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 9126 din 11 iunie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de
ÎCCJ 2009-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 126/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2004 reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta A.A.Z.C.P. solicitând ca în baza sentinței ce se va p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă