ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1401/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a admis excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a anulat acțiunea formulată de reclamanta G.E.U.L. Marea Britanie, împotriva pârâtei SC R. SA Onești, ca insuficient timbrată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este evaluabilă în bani, deoarece se solicită restituirea în natură a cantității de 123.530,158 MT de țiței și, prin urmare sunt incidente dispozițiile art. 220 din Legea nr. 146/1997. Apelul formulat de G.E.U.L. a fost admis prin decizia nr. 42 din 19 iunie 2009 de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care a desființat încheierea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în raport de criticile invocate, că mențiunea privind calea de a atac a recursului din dispozitivul hotărârii atacate este greșită și că, hotărârea este susceptibilă de a f atacată cu apel întrucât valoarea cantității de 123.530,158 MT de țiței - așa cum ea a fost evaluată de chiar reclamantă, în Dosarul de insolvență nr. 449/F/2005, prin cererea de înscriere a creanței este de 61.114.472,55 dolari SUA, valoare depășește limita reglementată în cuprinsul art. 282 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, s-a considerat că, în raport de prevederile art. 255 alin. (2), teza 1 C. proc. civ., încheierea prin care s-a soluționat excepția de netimbrare a acțiunii nu este lovită de nulitate, câtă vreme reclamantei nu i s-a negat dreptul de exercitare - pe cale separată - a căii de atac.

Instanța a reținut că este fondat motivul de apel care a vizat modul în care prima instanță a soluționat excepția de netimbrare, fiind nesocotite prevederile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, precum și prevederile art. 20 alin. (2) și (3) din aceeași lege. În esență, pe acest aspect, s-a reținut că prima instanță era datoare a-i cere reclamantei să complinească lipsa din cererea de chemare în judecată - aceea de a determina valoarea obiectului acțiunii - valoare la care să poată fi stabilit cuantumul taxei de timbru datorate. În ceea ce privește caracterul evaluabil sau nu în bani al acțiunii deduse judecății, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 84 C. proc.

civ., calificând cererea de chemare în judecată în raport de scopul urmărit de parte - acela de a reintra în posesia unei cantități de țiței, pretins a-i fi fost predată pârâtei în baza unui contract de depozit. S-a apreciat că natura dreptului pretins este aceea a unui drept de creanță, în temeiul căruia se pretinde predarea unui bun fungibil, determinat generic prin cântărire, caractere ale bunului ce-i permit reclamantei să solicite - în cazul în care bunul nu mai există - predarea unui produs similar, pârâta nefiind liberată de obligația de predare, obligație ce este evaluabilă în bani. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., precizând că acestea vizează doar motivarea deciziei, numai în ceea ce privește caracterul evaluabil în bani al cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se susțin următoarele: Atât instanța de fond cât și instanța de apel au calificat greșit natura juridică a acțiunii deduse judecății ca fiind una evaluabilă în bani. Recurenta susține că obiectul acțiunii constă într-o obligație de a face, respectiv în obligarea pârâtei la restituirea în natură a unei cantități de țiței, proprietatea reclamantei, provenită din descărcarea a două nave, și care a intrat în depozitul pârâtei sau, în cazul în care țițeiul nu mai există în natură, pârâta să fie obligată să-i predea un produs de același fel, în aceeași cantitate și calitate.

Față de acest obiect se apreciază că cererea nu este evaluabilă în bani deoarece nu se urmărește obținerea vreunui folos patrimonial, ci numai predarea unui bun lăsat în depozitul pârâtei și pe care aceasta refuză să-l restituie. Consideră că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 146/1997 potrivit cu care o acțiune este evaluabilă numai atunci când consecința acțiunii constă în transferul unor valori dintr-un patrimoniu în altul. De asemenea, recurenta susține că acțiunea sa este întemeiată pe un drept de creanță născut din contractul de depozit și anume pe dreptul de a primi înapoi un bun lăsat în depozit și, nicidecum nu este o acțiune în revendicare, iar instanța nu poate eluda principiul disponibilității.

La data de 12 februarie 2010, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului întrucât a obținut câștig de cauză în fața instanței de apel, astfel că prin promovarea prezentei căi de atac nu obține un folos practic. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că acțiunea dedusă judecății a fost calificată corect ca fiind evaluabilă în bani. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, având în vedere și întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată următoarele: Chiar dacă reclamanta a obținut satisfacție în fața instanței de apel, prin admiterea apelului său, în contra celor susținute de intimată, justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, în condițiile în care, în considerentele deciziei atacate s-a procedat la calificarea demersului său judiciar ca fiind evaluabil în bani.

Deși, în principiu, calea de atac a recurentei vizează dispozitivul unei decizii, există situații în care - prin considerente se tranșează asupra unor chestiuni de drept ce au legătură directă cu fondul cauzei deduse judecății și care pot beneficia de autoritate de lucru judecat, putând fi opuse cu succes în fața instanțelor. În aceste situații, considerentele unei hotărâri ce pot fi opuse cu autoritate sunt susceptibile de a face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs, motiv pentru care nu poate fi primită susținerea intimatei cu privire la lipsa interesului recurentei în promovarea căii de atac, acesta având interes, în condițiile în care s-a statuat asupra caracterului evaluabil al cererii sale ce atrage consecințe sub aspectul stabilirii cuantumului taxei de timbru datorate.

Pe fond, recursul este nefondat. Așa cum corect a reținut și instanța apelului, acțiunea reclamantei este întemeiată pe un drept de creanță, izvorât dintr-un presupus contract de depozit, respectiv pe dreptul de a i se restitui un bun lăsat în depozitul pârâtei, care refuză să-l restituie. Potrivit dispozițiilor art. 1073 C. civ. - creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar conform dispozițiilor art. 1075 C. civ. - orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunare, în caz de neexecutare din partea debitorului. Conform prevederilor menționate, chiar dacă obligația ce-i incumbă pârâtei este una de a face, aceea de a preda o anumită cantitate dintr-un bun, caracterele bunului îi permit reclamantei ca, în cazul în care bunul nu mai există, să solicite predarea unui bun similar, pârâta nefiind liberată de obligația de dezdăunare, ceea ce nu schimbă caracterul evaluabil în bani.

Știut fiind că acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic în timp ce, cele nepatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, fără conținut economic, susținerea recurentei potrivit cu care folosul urmărit prin demersul său nu este unul patrimonial este lipsită de fundament. Cum dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși, în cauza de față, evaluarea obiectului acestuia este nu numai posibilă dar și necesară. În baza considerentelor expuse, Înalta Curte va menține decizia pronunțată de instanța apelului și, prin urmare, va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă SC R. SA Onești prin lichidator judiciar S.Q. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E.U.L. împotriva deciziei nr. 42 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.