ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1401/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 24

noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a admis excepția insuficientei timbrări a

acțiunii și a anulat acțiunea formulată de reclamanta G.E.U.L. Marea Britanie,

împotriva pârâtei SC R. SA Onești, ca insuficient timbrată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este evaluabilă în bani,

deoarece se solicită restituirea în natură a cantității de 123.530,158 MT de

țiței și, prin urmare sunt incidente dispozițiile art. 220 din Legea nr. 146/1997.

Apelul formulat de G.E.U.L.

a fost admis prin decizia nr. 42 din 19 iunie 2009 de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, care a desființat încheierea

atacată și a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut, în raport de criticile invocate, că

mențiunea privind calea de a atac a recursului din dispozitivul hotărârii

atacate este greșită și că, hotărârea este susceptibilă de a f atacată cu apel

întrucât valoarea cantității de 123.530,158 MT de țiței - așa cum ea a fost

evaluată de chiar reclamantă, în Dosarul de insolvență nr. 449/F/2005, prin

cererea de înscriere a creanței este de 61.114.472,55 dolari SUA, valoare

depășește limita reglementată în cuprinsul art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, s-a

considerat că, în raport de prevederile art. 255 alin. (2), teza 1 C. proc.

civ., încheierea prin care s-a soluționat excepția de netimbrare a acțiunii nu

este lovită de nulitate, câtă vreme reclamantei nu i s-a negat dreptul de

exercitare - pe cale separată - a căii de atac.

Instanța a reținut că

este fondat motivul de apel care a vizat modul în care prima instanță a

soluționat excepția de netimbrare, fiind nesocotite prevederile art. 112 alin.

(1) pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, precum și prevederile art. 20 alin. (2) și (3) din aceeași lege.

În esență, pe acest

aspect, s-a reținut că prima instanță era datoare a-i cere reclamantei să

complinească lipsa din cererea de chemare în judecată - aceea de a determina

valoarea obiectului acțiunii - valoare la care să poată fi stabilit cuantumul

taxei de timbru datorate.

În ceea ce privește

caracterul evaluabil sau nu în bani al acțiunii deduse judecății, instanța a

dat eficiență dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., calificând cererea de

chemare în judecată în raport de scopul urmărit de parte - acela de a reintra

în posesia unei cantități de țiței, pretins a-i fi fost predată pârâtei în baza

unui contract de depozit.

S-a apreciat că

natura dreptului pretins este aceea a unui drept de creanță, în temeiul căruia

se pretinde predarea unui bun fungibil, determinat generic prin cântărire,

caractere ale bunului ce-i permit reclamantei să solicite - în cazul în care

bunul nu mai există - predarea unui produs similar, pârâta nefiind liberată de

obligația de predare, obligație ce este evaluabilă în bani.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precizând că

acestea vizează doar motivarea deciziei, numai în ceea ce privește caracterul

evaluabil în bani al cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se susțin următoarele:

Atât instanța de fond

cât și instanța de apel au calificat greșit natura juridică a acțiunii deduse

judecății ca fiind una evaluabilă în bani.

Recurenta susține că

obiectul acțiunii constă într-o obligație de a face, respectiv în obligarea

pârâtei la restituirea în natură a unei cantități de țiței, proprietatea reclamantei,

provenită din descărcarea a două nave, și care a intrat în depozitul pârâtei

sau, în cazul în care țițeiul nu mai există în natură, pârâta să fie obligată

să-i predea un produs de același fel, în aceeași cantitate și calitate.

Față de acest obiect

se apreciază că cererea nu este evaluabilă în bani deoarece nu se urmărește obținerea

vreunui folos patrimonial, ci numai predarea unui bun lăsat în depozitul

pârâtei și pe care aceasta refuză să-l restituie.

Consideră că în cauză

nu sunt incidente prevederile Legii nr. 146/1997 potrivit cu care o acțiune

este evaluabilă numai atunci când consecința acțiunii constă în transferul unor

valori dintr-un patrimoniu în altul.

De asemenea,

recurenta susține că acțiunea sa este întemeiată pe un drept de creanță născut

din contractul de depozit și anume pe dreptul de a primi înapoi un bun lăsat în

depozit și, nicidecum nu este o acțiune în revendicare, iar instanța nu poate

eluda principiul disponibilității.

La data de 12

februarie 2010, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei de interes în promovarea recursului întrucât a obținut câștig de cauză

în fața instanței de apel, astfel că prin promovarea prezentei căi de atac nu

obține un folos practic.

Pe fondul cauzei a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că acțiunea dedusă judecății

a fost calificată corect ca fiind evaluabilă în bani.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, având în vedere

și întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată următoarele:

Chiar dacă reclamanta

a obținut satisfacție în fața instanței de apel, prin admiterea apelului său,

în contra celor susținute de intimată, justifică un interes în promovarea

prezentei căi de atac, în condițiile în care, în considerentele deciziei

atacate s-a procedat la calificarea demersului său judiciar ca fiind evaluabil

în bani.

Deși, în principiu,

calea de atac a recurentei vizează dispozitivul unei decizii, există situații

în care - prin considerente se tranșează asupra unor chestiuni de drept ce au

legătură directă cu fondul cauzei deduse judecății și care pot beneficia de

autoritate de lucru judecat, putând fi opuse cu succes în fața instanțelor.

În aceste situații,

considerentele unei hotărâri ce pot fi opuse cu autoritate sunt susceptibile de

a face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs, motiv pentru care

nu poate fi primită susținerea intimatei cu privire la lipsa interesului recurentei

în promovarea căii de atac, acesta având interes, în condițiile în care s-a

statuat asupra caracterului evaluabil al cererii sale ce atrage consecințe sub

aspectul stabilirii cuantumului taxei de timbru datorate.

Pe fond, recursul

este nefondat.

Așa cum corect a

reținut și instanța apelului, acțiunea reclamantei este întemeiată pe un drept

de creanță, izvorât dintr-un presupus contract de depozit, respectiv pe dreptul

de a i se restitui un bun lăsat în depozitul pârâtei, care refuză să-l restituie.

Potrivit

dispozițiilor art. 1073 C. civ. - creditorul are dreptul de a dobândi

îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare,

iar conform dispozițiilor art. 1075 C. civ. - orice obligație de a face sau de

a nu face se schimbă în dezdăunare, în caz de neexecutare din partea

debitorului.

Conform prevederilor menționate, chiar

dacă obligația ce-i incumbă pârâtei este una de a face, aceea de a preda o

anumită cantitate dintr-un bun, caracterele bunului îi permit reclamantei ca,

în cazul în care bunul nu mai există, să solicite predarea unui bun similar,

pârâta nefiind liberată de obligația de dezdăunare, ceea ce nu schimbă

caracterul evaluabil în bani.

Știut fiind că acțiunile patrimoniale sunt

cele care au un conținut economic în timp ce, cele nepatrimoniale corespund

unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, fără

conținut economic, susținerea recurentei potrivit cu care folosul urmărit prin

demersul său nu este unul patrimonial este lipsită de fundament.

Cum

dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul său

patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși, în cauza de față, evaluarea

obiectului acestuia este nu numai posibilă dar și necesară.

În baza

considerentelor expuse, Înalta Curte va menține decizia pronunțată de instanța

apelului și, prin urmare, va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă SC R. SA Onești prin lichidator

judiciar S.Q.

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de reclamanta G.E.U.L. împotriva deciziei nr. 42 din 19 iunie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.