ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2008

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția comercială, sub nr. 1900 din 9 octombrie 2003 reclamanta A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) a solicitat obligarea pârâților V.T.I., V.S. (B.), S.V.I.E., V.D., V.G., U.M. și P.A. la plata contravalorii în lei a sumei de 22.197.361,68 dolari S.U.A. la cursul de schimb leu/dolari S.U.A. din data plății plus dobânda legală de la data înregistrării prezentei și până la plata efectivă, în temeiul dispozițiilor art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 38 lit. d), art. 39 alin. (2) din același act normativ, art. 998 și art. 1003 C. civ., art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 și art. 378 C. com.

- Reclamanta își motivează în fapt acțiunea arătând că în anul 1993 pârâții au înființat societatea comercială G.T.I. SA. Această societate a contractat un credit pentru desfășurarea activității privind importul de țiței pe data de 19 iulie 1995 când a încheiat cu B. SA convenția de lucru nr. 133/1995 modificată prin addendumurile nr. 1 din 29 decembrie 1995, 2 din 20 mai 1996, ¾ iunie 1996 și 4 din 01 ianuarie 1997 pentru un plafon inițial de 22.000.000 dolari S.U.A. diminuat ulterior la 15.555.000 dolari S.U.A. Pârâții acționari au aprobat în A.G.A. semnarea convenției de lucru și a addendumurilor ulterioare însușindu-și toate condițiile înserate în aceste acte și pe cele pe care și le-a asumat societatea.

Neplata creditului la scadență a condus la preluarea acestui activ bancar pentru valorificarea de către A.V.A.B. prin contractul de cesiune din 24 iunie 1999. Din valorificarea garanțiilor constituite, A.V.A.B. a recuperat până la data de 4 martie 2003 suma de 4.304.157.784 lei, imposibilitatea acoperirii integrale datorându-se pârâților acționari și administratori ai societății care prin actele și faptele săvârșite cu rea credință, împreună și separat, prin hotărârile și modul de administrare, au condus societatea cu încălcarea oricăror reguli de gestionare a afacerii. Curtea de Apel București, la termenul din 24 februarie 2004, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții V.T.I., V.S.

(B.), S.V.I.E., V.D. și V.G., P.A., U.M., C.M.J. curator al minorei V.T.I. și V.T.I.J., reținând că reclamanta A.V.A.B. a cunoscut întinderea pagubei la 17 iulie 2003, data la care a avut loc ultimul act de executare și la care a fost certă imposibilitatea valorificării ultimelor garanții, termenul de prescripție nefiind împlinit. Prin încheierea din 25 martie 2004 cauza a fost suspendată în baza art. 23 din Legea nr. 47/1992 și sesizată Curtea Constituțională cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 45 teza ultimă, art. 46, 47, 48 alin. (3) și alin. (5), art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998, ridicată de pârâtul V.T.I. Prin decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția invocată, cauza fiind repusă pe rol.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 148 din 27 iunie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de A.V.A.S. În considerentele hotărârii pronunțate, judecătorul fondului reține argumentele care urmează: - de esența răspunderii civile delictuale este comiterea unei fapte ilicite prin care se încalcă o obligație instituită prin lege iar faptele arătate de reclamantă se situează în mare parte pe tărâmul raporturilor juridice contractuale, fapt ce exclude răspunderea civilă delictuală; - faptele precizate la pct. 1 din acțiune și anume cele cu privire la încălcarea obligațiilor contractuale asumate de societate prin participarea cu aport în bani și în natură la capitalul social al SC G.O.

SA urmată de cesionarea acțiunilor către pârâtul V.T.I. nu sunt „culpabile” și nu prezintă legătură, de cauzalitate cu prejudiciul suferit de B.; - și pentru faptele menționate de reclamantă la pct. 2, 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată se rețin aceleași argumente cu completarea că exercitarea dreptului acționarilor din G.C. SA atât în ce privește majorarea capitalului G.O. SA, G.G. SA, G.D. SA cât și al aprobării „cesiunii” acțiunilor deținute la aceste societăți de G.C.

SA către acționarii persoane fizice se înscrie în exercițiul normal al dreptului, nefiind de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, chiar dacă ar fi produs o vătămare a drepturilor B.; - conform expertizei contabile, în perioada utilizării creditului, administratorii nu au utilizat veniturile societății în interes propriu sau al altor societăți la care erau direct interesați, nefăcându-se cheltuieli în detrimentul activității societății; - schimbarea sediului social al societății comerciale nu reprezintă o faptă ilicită iar îndeplinirea unei activități permise de lege reprezintă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, reclamanta neprobând intenția la care face referire; - schimbarea strategiei declarate și agreată de creditor în sensul schimbării pieței de desfacere a produselor procesate, reprezintă o afirmație neargumentată, pârâții beneficiind de prezumția de bună credință, strategia prin definiție fiind o orientare generală într-o anumită etapă a activității unei societății, circumscrisă activităților permise de lege; - la producerea prejudiciului au concurat faptele altor persoane (intervenția statului ca terț) și evenimentele exterioare imprevizibile: prețul țițeiului, devalorizarea leului, fapte care exclud vinovăția; - nederularea exporturilor prin aceeași bancă,

cu consecința efectuării de către pârâți a unor cheltuieli administrative neeconomicoase nu a fost dovedită; - reclamanta nu a dovedit că pârâții s-au sustras achitării datoriilor scadente sau că au derulat operațiuni de export sau în legătură directă cu exportul prin alte bănci pentru a se avea în vedere o eventuală culpă menționată la cap. VII art. 71 pct. g și h din convenție; - susținerea reclamantei cu privire la schimbarea destinației sumelor încasate din comercializarea produselor care au avut ca sursă de finanțare plafonul de lucru acordat de B. a fost înlăturată, vinovăția pârâților neputând fi reținută câtă vreme plata sumei de un milion dolari S.U.A. către B. s-a făcut din contul G.C.

SA deschis la B., situație în care fără avizul acestei bănci nu se debita contul societății; - în materia răspunderii civile delictuale criteriul în selecția factorilor contributivi la producerea prejudiciului îl constituie cel oferit de lege, cerință pe care legea o impune comercianților în raport de care se reține existența cauzelor care înlătură caracterul ilicit al faptei și vinovăția și anume: îndeplinirea unei activități permisă de lege (plata către B.) și consimțământul victimei. Apărările pârâților privind existența prejudiciului sau cuantumul redus al acestuia față de cel pretins de reclamanți, nu s-au mai analizat față de caracterul de titlu executoriu al contractului de cesiune de creanță, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 și nici apărarea în sensul inoperabilității titlului în lipsa formulării unei contestații la titlu conform art. 400 alin. (2) C. proc. civ., ca de altfel nici apărările raportate la valoarea redusă obținută de A.V.A.S. în executarea silită a bunurilor gajate. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., invocând și incidența art. 304 1 C. proc. civ., după cum urmează: Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.: Prima instanță cu încălcarea art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ., nu a pus în discuția părților cadrul legal prin prisma căruia urmau a fi analizate faptele și actele care atrag răspunderea pârâților față de faptul că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 și 39 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998 și că activul bancar, creanța neperformantă este activ al statului supus valorificării în condițiile legii speciale O.U.G. nr. 51/1998 instanța greșit analizând acțiunea numai în raport de prevederile art. 998 – art. 999 C. civ. Motivul dezvoltat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Și acest motiv referă la greșita calificare a acțiunii și greșita interpretare a prevederilor art. 38 lit. d) din O.U.G.

nr. 51/1998, temeiul în drept al acțiunii, dispoziție legală specială care nu deplasează automat problema răspunderii categoriei de debitori avută în vedere de legiuitor pe tărâmul dreptului comun, în sensul de a dovedi răspunderea acționarilor / administratorilor independent și indiferent de culpa societății debitoare la care aceștia au avut calitatea prevăzută de lege, ajungându-se la situația particulară ca pentru partea din creanța ce a fost valorificată debitorul cedat să răspundă iar pentru partea din creanță nevalorificată, obiect al acțiunii de față, debitorii prevăzuți de art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998 să nu răspundă datorită cauzelor exoneratoare stabilite judiciar. Intimații U.M.

și V.T.I. și-au exprimat opiniile cu privire la recurs prin întâmpinările depuse la dosar, solicitând respingerea recursului. Intimatul M.U. susține că nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998 și analiza globală a pârâților pe care o face acțiunea și recursul este contrară atât prevederilor art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998 cât și art. 998 C. civ., texte pe care instanța le-a avut în vedere. Intimatul V.T.I., arată că recurenta confundă răspunderea civilă delictuală unde vinovăția trebuia dovedită cu alte categorii de răspundere unde operează prezumția de culpă, că art. 38 lit. d) din O.U.G.

nr. 51/1998 subordonează și răspunderea specială principiilor consacrate de art. 998 C. civ., însă numai pentru partea de credit nerestituit la scadență și nu pentru tot creditul, fiind evident că acea parte de credit este preluată la datoria publică internă și pentru a cărei recuperare s-a prevăzut o răspundere specială, cu o procedură distinctă și accelerată, recurenta nefăcând dovada preluării la datoria publică internă, a sumelor pentru care au fost acționați în justiție. Opinia Înaltei Curți Motivele de recurs expuse sunt întemeiate pentru considerentele care urmează: La 9 octombrie 2003, Curtea de Apel a fost investită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 38 lit. d) din O.U.G.

nr. 51/1998 republicată dar și de dispozițiile art. 998 și 1003 C. civ., această instanță socotindu-se investită cu soluționarea unui litigiu conform cu regulile speciale de procedură instituite de capitolul IX din ordonanță (art. 44 – art. 49). Că este așa, în pofida duratei procesului, și deci contrar celerității accentuate instituită prin regulile speciale de procedură o dovedesc încheierile de ședință care fac trimitere la procedura specială, ca de exemplu încheierea din 6 noiembrie 2003 și încheierea din 24 februarie 2004 prin care s-a rezolvat excepția prescripției invocată de pârâți și mai ales încheierea de admitere de către această instanță a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 – art. 48 din O.U.G.

nr. 51/1998. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004, a respins excepția de neconstituționalitate. În considerentele deciziei, cu privire la natura litigiilor care fac obiectul procedurii speciale de soluționare reglementată de O.U.G. nr. 51/1998, se apreciază în sensul că dispozițiile legale criticate „instituie norme de procedură care vizează faza de executare a unor titluri deja constituite și se aplică numai pentru viitor”. Deși general obligatorie, decizia Curții Constituționale a fost ignorată de instanța de fond, aceasta continuând judecata după pronunțarea ei fără a fi preocupată de clarificarea existenței sau nu în cauza de față a titlului executoriu care să justifice incidența procedurii instituită prin cap. IX din O.U.G.

nr. 51/1998, încălcând astfel, într-adevăr, prevederile art. 129 alin. (4) invocate de recurentă, fapt ce atrage casarea hotărârii atacate. Potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe cesionate potrivit legii, A.V.A.S., precum și orice alte înțelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanțelor preluate. Art. 39 alin. (2) prevede că pentru debitorii prevăzuți de art. 38 lit. b), d) și e) titlul executoriu îl constituie hotărârea prin care instanța competentă în vederea stabilirii răspunderii a stabilit această răspundere și că executarea silită va putea începe după rămânerea definitivă a hotărârii.

Înalta Curte, constatând că instanța de fond, contrar prevederilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., a finalizat judecata cauzei prin pronunțarea unei decizii în loc de sentință, după procedura instituită prin textele de lege din O.U.G. nr. 51/1998 ce au făcut obiect al controlului de constituționalitate dar în absența unui titlu executoriu pentru categoria de debitori prevăzută de art. 38 lit. d), va admite recursul în raport de prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și va casa hotărârea astfel pronunțată. Reținând conform art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998 cauza pentru soluționarea pe fond, Înalta Curte va stabili termen în acest sens la 11 martie 2008. La termenul astfel acordat se va pune în discuția părților actul care constituie titlu executoriu pentru categoria de debitori definiți de art. 38 lit. d) din O.U.G.

nr. 51/1998, cadrul procesual în care trebuie să se judece pe fond acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, instanța căreia îi revine competența de soluționare a acestei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998, art. 998 și 1003 C. civ. Față de motivele de nelegalitate care au atras casarea hotărârii atacate cu consecința reținerii în condițiile art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, celelalte critici formulate nu s-au mai analizat în considerarea priorității de examinare instituită de prevederile art. 137 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 148 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia recurată și reține cauza pentru soluționare în fond. Fixează termen pentru soluționare în fond la 11 martie 2008, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2008.