ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2145/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1677

din 10 iulie 2006 a Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ,

s-au admis excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea

de lucru judecat pentru o parte din pretențiile reclamantei; s-a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva

pârâtei A.A.P. ARAD.

S-a dispus desființarea

contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 271 din 8 iunie 1995

încheiat între A.P.A.P.S. București și pârâtă iar aceasta din urmă a fost

obligată la daune interese în sumă totală de 1.758.037,74 lei reprezentând:

15.245,22 lei dobânzi aferente ratelor restante nr. 14-18 inclusiv; penalități

de întârziere pentru perioada 2000 – 2005 în sumă de 165.653,22 lei, 17.770,30

lei dividende încasate de pârâtă, prejudicii determinate conform expertizei

contabile judiciare în sumă de 1.555.369 lei, și la plata dobânzilor și

penalităților calculate conform clauzelor contractuale până la data pronunțării

sentinței, 4.000 lei onorariu expert.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 230

din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

S-a reținut în

considerentele deciziei că nici în contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni

nr. 271 din 8 iunie 1995 și nici în reglementările legale ce au constituit

regimul juridic al acestuia, respectiv Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 88/1997 și

respectiv Legea nr. 137/1997 nu sunt prevăzute obligațiile pecuniare ca cele

solicitate de reclamantă în acțiune.

Împotriva deciziei,

reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs care prin decizia nr. 1781 din

23 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a fost admis, casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de recurs a reținut, în esență, că asupra contractului nr. 271

încheiat la data de 8 iunie 1995 între A.V.A.S. București în calitate de

vânzător și A.S.A. ARAD în calitate de cumpărător; care a avut la bază Legea nr.

58/1991 privind privatizarea societăților comerciale și Legea nr. 77/1994

privind constituirea asociațiilor de salariați, sunt aplicabile și dispozițiile

O.U.G. nr. 25/2002, fără a exista condiția încheierii unor acte adiționale,

între vânzător și cumpărător.

În rejudecare, Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 255/ A pronunțată la data

de 8 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei cu motivarea în

esență că în mod corect s-a reținut că termenul de prescripție a fost depășit

pentru pretențiile în sumă de 140.504,56 lei, calculate pentru o perioadă de

mai mult de 5 ani anterior formulării prezentei acțiuni iar cu privire la

celelalte motive de apel a reținut că pretențiile au fost corect calculate de

către instanța de fond, având în vedere expertiza tehnică de specialitate

efectuată în cauză.

Cu petiția înregistrată la 6

februarie 2009, în termen legal, reclamanta A.V.A.S. București a declarat

recurs și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea

apelului, și pe cale de consecință admiterea în tot a cererii de chemare în

judecată în sensul obligării pârâtei și la plata daunelor interese astfel cum

au fost precizate, cu menținerea celorlalte dispoziții.

Recurenta prin motivele de

recurs invocate a criticat hotărârea pentru nelegalitate și a arătat că este

incident pct. 8 și 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanța interpretând

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura acestuia și a pronunțat

hotărârea cu încălcarea și greșita aplicare a legii respectiv art. 21 din

O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a mai arătat că

este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

respectiv când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină” întrucât

instanța a preluat în hotărâre motivarea instanței de fond, fără a analiza în

concret criticile aduse de A.V.A.S. hotărârii de fond.

A mai arătat recurenta că

obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit daunele interese

datorate de pârâtă ca urmare a rezoluțiunii contractului de privatizare, daune

cuantificate de legiuitor, art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002, la nivelul

dobânzilor și penalităților datorate de către pârâtă la momentul desființării

contractului de privatizare.

Cu privire la daunele

interese constând în dividende încasate de pârâtă în perioada de valabilitate a

contractului, instanța de apel nu a analizat sentința de fond ci a reținut că

pretențiile solicitate de reclamantă au fost corect calculate de către instanță

atunci când a admis în parte acțiunea.

Recurenta arată că din

documentele dosarului rezultă că suma încasată de pârâtă cu titlu de dividende

este în cuantum de 194.490,40 lei, instanța acordând numai 17.770,30 lei,

motivat de faptul că restul sumei ar fi fost folosită de asociație în vederea

achitării unui credit achiziționat cu ocazia privatizării SC A. SA dar potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 în situația desființării

contractului de privatizare se cuvin A.V.A.S. dividende încasate de cumpărător

în perioada de valabilitate a contractului, fără a distinge după cum a fost

folosite aceste sume de către cumpărător.

Referitor la pretențiile

constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 2.706.669 RON reprezentând

prejudicii cauzate A.V.A.S. și evidențiate în raportul de expertiză efectuat la

judecata fondului cauzei, recurenta menționează că instanțele nu au arătat care

sunt motivele pentru care i s-a cuvenit numai suma de 1.555.369 lei și nu

întreaga sumă menționată în raportul de expertiză.

Recursul declarat de

reclamantă este fondat pentru următoarele considerente:

Din analiza deciziei

recurate în raport de criticile de nelegalitate invocate de către recurentă și

având în vedere decizia de casare nr. 1781 din 23 mai 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, rezultă că în rejudecare

instanța de apel cu toate că a reținut că O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri

de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a

societăților comerciale, art. 2, se aplică și contractelor în derulare, în

speță și contractului încheiat de reclamantă cu pârâta, nu a examinat litigiul

din punct de vedere al art. 21 din ordonanța anterior menționată.

Mai rezultă din analiza

deciziei atacate că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns la fiecare

critică formulată de către reclamantă, astfel apare ca fiind întemeiat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În concluzie având în vedere

faptul că instanța de apel nu a analizat contractul nr. 271 din 8 iunie 1995

încheiat de pârâtă, din punctul de vedere al prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002

aplicabil acestui contract, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 255/ A din 8 decembrie

2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Casează decizia recurată și

trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2009.