ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2145/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1677 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-au admis excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat pentru o parte din pretențiile reclamantei; s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva pârâtei A.A.P. ARAD. S-a dispus desființarea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 271 din 8 iunie 1995 încheiat între A.P.A.P.S.

București și pârâtă iar aceasta din urmă a fost obligată la daune interese în sumă totală de 1.758.037,74 lei reprezentând: 15.245,22 lei dobânzi aferente ratelor restante nr. 14-18 inclusiv; penalități de întârziere pentru perioada 2000 – 2005 în sumă de 165.653,22 lei, 17.770,30 lei dividende încasate de pârâtă, prejudicii determinate conform expertizei contabile judiciare în sumă de 1.555.369 lei, și la plata dobânzilor și penalităților calculate conform clauzelor contractuale până la data pronunțării sentinței, 4.000 lei onorariu expert. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 230 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

S-a reținut în considerentele deciziei că nici în contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 271 din 8 iunie 1995 și nici în reglementările legale ce au constituit regimul juridic al acestuia, respectiv Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 88/1997 și respectiv Legea nr. 137/1997 nu sunt prevăzute obligațiile pecuniare ca cele solicitate de reclamantă în acțiune. Împotriva deciziei, reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs care prin decizia nr. 1781 din 23 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admis, casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că asupra contractului nr. 271 încheiat la data de 8 iunie 1995 între A.V.A.S.

București în calitate de vânzător și A.S.A. ARAD în calitate de cumpărător; care a avut la bază Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societăților comerciale și Legea nr. 77/1994 privind constituirea asociațiilor de salariați, sunt aplicabile și dispozițiile O.U.G. nr. 25/2002, fără a exista condiția încheierii unor acte adiționale, între vânzător și cumpărător. În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 255/ A pronunțată la data de 8 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei cu motivarea în esență că în mod corect s-a reținut că termenul de prescripție a fost depășit pentru pretențiile în sumă de 140.504,56 lei, calculate pentru o perioadă de mai mult de 5 ani anterior formulării prezentei acțiuni iar cu privire la celelalte motive de apel a reținut că pretențiile au fost corect calculate de către instanța de fond, având în vedere expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză.

Cu petiția înregistrată la 6 februarie 2009, în termen legal, reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, și pe cale de consecință admiterea în tot a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei și la plata daunelor interese astfel cum au fost precizate, cu menținerea celorlalte dispoziții. Recurenta prin motivele de recurs invocate a criticat hotărârea pentru nelegalitate și a arătat că este incident pct. 8 și 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura acestuia și a pronunțat hotărârea cu încălcarea și greșita aplicare a legii respectiv art. 21 din O.U.G.

nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare. Recurenta a mai arătat că este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină” întrucât instanța a preluat în hotărâre motivarea instanței de fond, fără a analiza în concret criticile aduse de A.V.A.S. hotărârii de fond. A mai arătat recurenta că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit daunele interese datorate de pârâtă ca urmare a rezoluțiunii contractului de privatizare, daune cuantificate de legiuitor, art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002, la nivelul dobânzilor și penalităților datorate de către pârâtă la momentul desființării contractului de privatizare.

Cu privire la daunele interese constând în dividende încasate de pârâtă în perioada de valabilitate a contractului, instanța de apel nu a analizat sentința de fond ci a reținut că pretențiile solicitate de reclamantă au fost corect calculate de către instanță atunci când a admis în parte acțiunea. Recurenta arată că din documentele dosarului rezultă că suma încasată de pârâtă cu titlu de dividende este în cuantum de 194.490,40 lei, instanța acordând numai 17.770,30 lei, motivat de faptul că restul sumei ar fi fost folosită de asociație în vederea achitării unui credit achiziționat cu ocazia privatizării SC A. SA dar potrivit dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 în situația desființării contractului de privatizare se cuvin A.V.A.S.

dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului, fără a distinge după cum a fost folosite aceste sume de către cumpărător. Referitor la pretențiile constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 2.706.669 RON reprezentând prejudicii cauzate A.V.A.S. și evidențiate în raportul de expertiză efectuat la judecata fondului cauzei, recurenta menționează că instanțele nu au arătat care sunt motivele pentru care i s-a cuvenit numai suma de 1.555.369 lei și nu întreaga sumă menționată în raportul de expertiză. Recursul declarat de reclamantă este fondat pentru următoarele considerente: Din analiza deciziei recurate în raport de criticile de nelegalitate invocate de către recurentă și având în vedere decizia de casare nr. 1781 din 23 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, rezultă că în rejudecare instanța de apel cu toate că a reținut că O.G.

nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, art. 2, se aplică și contractelor în derulare, în speță și contractului încheiat de reclamantă cu pârâta, nu a examinat litigiul din punct de vedere al art. 21 din ordonanța anterior menționată. Mai rezultă din analiza deciziei atacate că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns la fiecare critică formulată de către reclamantă, astfel apare ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În concluzie având în vedere faptul că instanța de apel nu a analizat contractul nr. 271 din 8 iunie 1995 încheiat de pârâtă, din punctul de vedere al prevederilor art. 21 din O.G.

nr. 25/2002 aplicabil acestui contract, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 255/ A din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2009.