ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin cererea
înregistrată la data de 2 februarie 2010, pe rolul Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.H. SRL Fetești a
chemat în judecată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând
anularea Ordinului nr. 245/2008 pentru aprobarea unor tarife aplicate de C.N.A.D.N.R.
SA, emis de Ministerul Transporturilor și publicat în M. Of. nr. 167/4.03.2008,
în ceea ce privește prevederile din anexa nr. 5, Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4242 din 29 octombrie
2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel
prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 245/2008,
au fost aprobate tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre de la
F.-C., aplicabile pentru vehiculele înmatriculate în România sau în alte state,
tarife prevăzute în anexa nr. 5.
Prin anexa nr. 5 a Ordinului
nr. 245/2008, cu privire la stabilirea unor tarife de trecere pentru utilizarea
podului peste Dunăre de la F.-C., s-a stabilit un tarif abuziv pentru autovehiculele
cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone și cu minimum 4
axe, respectiv 68 RON.
Instanța a reținut că
acest tarif este plătit în prezent inclusiv de riverani și indiferent de sensul
de mers, dus sau întors.
Curtea a constatat că
ordinul atacat a fost emis în temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) lit. a), ale
art. 47 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 lit. p) din O.G. nr. 19/1997
privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ale art. 1
1
alin. (3) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului
de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și
completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 367/2007 privind
organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor
art. 41 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 43/1997, pentru transporturile care se efectuează
pe baza autorizației speciale de transport emise de administratorul drumului pe
care se efectuează transportul, se aplică tarife suplimentare de utilizare a drumurilor,
stabilite în funcție de masa totală sau de masa pe axă, de dimensiunile de gabarit
ale autovehiculelor și de distanța parcursă, propuse de administratorii drumurilor
publice și aprobate prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor
și locuinței, pentru drumurile de interes național.
De asemenea, potrivit
dispozițiilor art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, pe rețeaua unde este perceput
tariful de utilizare, se poate aplica și tariful de trecere numai pentru utilizarea
podurilor, tunelurilor și trecătorilor de munte.
Instanța a reținut că
față de aceste dispoziții legale, se poate observa că atât tarifele de utilizare
a rețelei de drumuri naționale din România, cât și tarifele de trecere pentru utilizarea
podurilor, tunelurilor și trecătorilor de munte au fost instituite prin actele normative
care au stat la baza emiterii Ordinul ministrului transporturilor nr. 245/2008,
acte normative în vigoare și totodată legale. Prin ordinul anterior menționat a
fost aprobat doar cuantumul tarifelor de utilizare a zonei autostrăzilor și drumurilor
naționale, tarifele de trecere pentru utilizarea podurilor, tunelurilor și trecătorilor
de munte.
A stabilit Curtea, că
anexa nr. 5 a Ordinului ministrului transporturilor nr. 245/2008 aprobă tarifele
de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la F.-C., aplicabile pentru vehiculele
înmatriculate în România sau în alte state, tarife care fost instituite de actele
normative care reprezintă temeiul juridic al emiterii ordinului contestat.
Tarifele contestate de
reclamantă în speță nu se percep pentru utilizarea autostrăzii ci sunt încasate
strict pentru utilizarea podurilor dunărene (peste brațul Borcea și peste Dunăre)
la F.-C.
Totodată prima instanță
a considerat că dispozițiile ordinului contestat sunt în deplină concordanță cu
cele ale Directivei nr. 62/1999/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind
taxarea vehiculelor grele de marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri potrivit
cărora „peajele și drepturile de utilizare nu sunt percepute cumulativ pentru utilizarea
aceluiași sector de drum. Totuși, Statele membre pot să aplice peaje pe rețelele
unde drepturile de utilizare sunt percepute, pentru utilizarea podurilor, tunetelor
și trecătorilor montane”. Potrivit dispozițiilor aceleiași directive „peajele și
drepturile de utilizare sunt aplicate fără discriminare, direct sau indirect, în
funcție de naționalitatea transportatorului, de origine sau destinația transportului”.
Mai mult decât atât, potrivit
dispozițiilor art. 9 din Directiva 62/1999/ CE, Statele membre au posibilitatea
să aplice taxe specifice „impuse vehiculelor sau încărcăturilor cu greutăți sau
dimensiuni necorespunzătoare”.
Instanța a constatat că
legislația națională specifică, transpune în mod corespunzător și respectă în totalitate
prevederile Directivei nr. 62/1999/CE.
Potrivit dispozițiilor
art. 41 alin. (4) lit. a), ale art. 47 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul
drumurile, republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu
cele ale art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 84/2003 pentru înființarea C.N.A.D.N.R.
SA prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din
România, sumele încasate în urma aplicării tarifelor se constituie venit la dispoziția
C.N.A.D.N.R. SA și nu se fac venit la bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
astfel cum în mod eronat susține reclamanta, fiind utilizate pentru finalizarea
lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale,
precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate
în acest scop, inclusiv pentru plăți generate de contractele de parteneriat public-privat
încheiate în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor.
Astfel că, a apreciat
Curtea, aserțiunile reclamantei potrivit cărora tariful de trecere pentru utilizarea
podului peste Dunăre la F. este stabilit în mod abuziv nu pot fi reținute deoarece
tarifele de trecere sunt percepute în mod diferențiat, în funcție de categoria de
vehicul, și reflectă costurile cauzate de vehiculele rutiere.
De asemenea, instanța
a mai reținut că prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii
nr. 1058/2009, privind modificarea anexelor nr. 4 și nr. 5 la Ordinul
ministrului transporturilor nr. 245/2008, au fost introduse tarife pentru 50, respectiv
100 treceri cu o reducere de 20%, respectiv 30%, care au intrat în vigoare începând
cu data de 20 noiembrie 2009.
Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
invocând ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc.
civ. și susținând, în esență, următoarele critici:
- hotărârea pronunțată
este nelegală, instanța de fond ignorând faptul că ordinul atacat încalcă principiul
proporționalității, care rezultă din conținutul dispozițiilor reglementării europene,
Directiva 1992/62CE, art. 7 pct. 9, potrivit cărora „Taxele de trecere au la bază
principiul recuperării doar a costurilor infrastructurii. Mai precis, taxele medii
ponderate se raportează la costurile de construcție și costurile de operare, de
întreținere și dezvoltare a rețelei rutiere respective. De asemenea, taxele medii
ponderate pot include o rentabilitate a investițiilor sau o marjă de profit bazată
pe condițiile pieței”;
- prevederile Ordinului
nr. 245/2008 nu respectă textul și spiritul Directivei 1999/62/CE, aspect care nu
a fost luat în seamă de instanța de fond, motiv pentru care hotărârea care a fost
pronunțată este nelegală;
- sentința de fond este
nelegală deoarece s-a reținut în mod eronat că prevederile ordinului a cărui anulare
a fost cerută, ar respecta rigorile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională
în administrație publică, ale Legii nr. 554/2004 privind liberul acces la informațiile
de interes public și ale Legii nr. 24/2000 privind normale de tehnică legislativă,
susținându-se că acesta încalcă principiul transparenței decizionale și principiul
motivării actelor administrative.
2.2. Ministerul Transporturilor
și Infrastructurii a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului
ca fiind lipsit de obiect, în considerarea faptului că Ordinul nr. 245/2008 a fost
abrogat prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 568/2010
pentru aprobarea unor tarife aplicate de C.N.A.D.N.R. SA.
2.3. Societatea comercială
recurentă a depus concluzii scrise, susținând că abrogarea unui act administrativ
cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc, nu poate lipsi
de obiect acțiunea în contencios administrativ, legalitatea acestuia fiind verificată
în raport cu data la care a fost adoptat, invocând în acest sens decizia nr. 4959/2010
a secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Soluția instanței de
recurs
Analizând soluția instanței
de fond, prin prisma recursului formulat, susținerile părților și a dispozițiilor
legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Referitor la susținerea
autorității publice intimate, potrivit căreia recursul a rămas fără obiect ca urmare
a abrogării actului administrativ cu caracter normativ atacat, instanța de recurs
reține că este neîntemeiată.
Într-adevăr, prin
art. 7 din Ordinul nr. 568/2010, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 504/20.07.2010,
a fost abrogat Ordinul nr. 245/2008, ambele fiind emise de Ministerul Transporturilor
și Infrastructurii, însă, abrogarea reprezintă operațiunea juridică în urma căreia
actul administrativ cu caracter normativ este lipsit de efectele sale juridice pentru
perioada care urmează după data adoptării sau emiterii actului administrativ abrogator.
Altfel spus, actul administrativ
cu caracter normativ va continua să producă efecte juridice până la data abrogării
sale, bucurându-se de prezumția de legalitate până la aceeași dată, în timp ce o
cerere de anulare a acestuia urmărește tocmai înlăturarea acelor efecte pentru motive
care țin de nerespectarea condițiilor de legalitate a actului, anterioare sau concomitente
emiterii sau adoptării.
Pe fond, în cauză, este
necontestat că Ordinul nr. 245/2008 fusese adoptat în temeiul art. 41 alin. (4)
lit. a) și art. 47 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, a art. 10 lit. p) din O.G. nr. 19/1997
privind transporturile, republicată, art. 1
1
alin. (4) din O.G. nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de
drumuri naționale din România.
Într-adevăr, potrivit
art. 1
1
din O.G. nr. 15/2002 „(1) Începând cu data de 1 iulie 2002 se
introduc tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier. (2) Pentru toate
autovehiculele de transport marfă, având masa maximă admisă de 12 tone sau mai mare,
tarifele menționate la alin. (1) se vor aplica etapizat, conform anexei nr. 1. (3)
Pentru toate autovehiculele de transport marfă având masa maximă admisă sub 12 tone
și pentru toate autovehiculele de transport persoane, indiferent de masa maximă
admisă, tarifele menționate la alin. (1) se vor aplica etapizat, conform anexei
nr. 2”.
Or, prin anexa nr. 5 la
Ordinul nr. 245/2008, ministerul de resort a aprobat tarifele de trecere pentru
utilizarea podului peste Dunăre de la F.-C., aplicabile vehiculelor înmatriculate
în România sau în alte state, în anexă fiind enumerate categoriile de vehicule și
tarifele corespunzătoare.
De menționat că, prin
niciuna din susținerile și criticile formulate, societatea comercială recurentă
nu a susținut că Ordinul nr. 245/2008, anexa nr. 5 ar fi nelegal, în raport cu dispozițiile
legale în temeiul cărora a fost emis.
Or, potrivit dispozițiilor
generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările
și completările ulterioare, precum și a principiilor constituționale, actul administrativ
cu caracter normativ, precum în cauza de față, reprezintă instrumentul juridic prin
intermediul căruia puterea executiv administrativă organizează executarea legii
în vederea realizării interesului general stabilit de puterea legislativă.
Astfel fiind, rezultă
că puterea judecătorească, potrivit competențelor constituționale și legale privind
controlul de legalitate al actelor administrative, este obligată să verifice conformitatea
acestora în raport cu dispozițiile legale pentru organizarea executării sau pentru
aplicarea în concret, în baza cărora au fost adoptate sau emise.
Așa cum a reținut și instanța
de fond, instanța de recurs constată că Ordinul nr. 245/2008 este conform cu dispozițiile
legale în temeiul cărora a fost emis, enumerate mai sus.
De menționat că dispozițiile
legale respective nu au fost declarate neconstituționale, iar societatea comercială
nu a susținut că vreuna dintre aceste dispoziții legale ar fi neconstituțională,
neinvocând o astfel de excepție.
În recursul formulat,
societatea comercială reclamantă a susținut, în esență, invocând Directiva 1999/62/CE,
că ordinul în cauză nu respectă spiritul acestei directive și nici principiul proporționalității,
ceea ce este neîntemeiat deoarece Ordinul nr. 245/2008 a fost modificat ulterior
prin Ordinul nr. 1058/2009, fiind introduse tarife pentru 50 și, respectiv, 100
de treceri, cu reduceri de 20% și respectiv, 30%.
De asemenea, instanța
de recurs reține că sunt neîntemeiate și susținerile potrivit cărora adoptarea Ordinului
nr. 245/2008 s-ar fi făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003, Legii
nr. 554/2001 și Legea nr. 24/ 2001, care nu au fost dovedite, rămânând simple aserțiuni.
În concluzie, pentru considerentele
prezentate mai sus, recursul este nefondat, fiind respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC A.H. SRL Fetești împotriva sentinței civile nr. 4242 din 29 octombrie 2010
a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 octombrie 2011.