ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4715/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 298/2011 din 18 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC M. SA., prin lichidator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul R.C.I., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că problema juridică asupra căreia trebuia să se pronunțe în soluționarea prezentului conflict negativ de competență este legată de stabilirea instanței competente să se pronunțe asupra unei cereri formulate în numele unei debitoare aflate în procedura insolvenței, de către lichidatorul judiciar, prin care se urmărește luarea tuturor măsurilor considerate necesare în vederea conservării și recuperării unui bun aflat în patrimoniul acesteia, încredințat, în virtutea unor raporturi de muncă, către un angajat care a refuzat predarea acestuia, la momentul încetării raporturilor sale cu angajatorul.

Judecătoria a apreciat că este vorba despre o cerere care, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, trebuie să fie soluționată de către judecătorul sindic care administrează procedura insolvenței debitoarei, în timp ce Tribunalul Comercial Cluj, în urma precizării valorii obiectului acțiunii, făcând aplicarea prevederilor art. 581 alin. (2), art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a statuat în sensul în care este vorba despre o cerere de drept comun, competența aparținând, în funcție de criteriul valoric, judecătoriei. Curtea de Apel a constatat că această din urmă abordare este cea corectă, iar, pentru a dispune în acest sens, a luat act de poziția majoritară a doctrinei și jurisprudenței, în sensul în care interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 trebuie să fie una restrictivă.

Curtea de Apel a avut în vedere faptul că această interpretare a fost îmbrățișată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5 din 19 ianuarie 2009, Dosar nr. 30/2008. Așa fiind, Curtea de Apel a constatat că tribunalul a pronunțat o soluție legală, raportat la valoarea obiectului litigiului, constatând că soluționarea acestuia este de competența în primă instanță a judecătoriei, în raport de prevederile art. 1 pct. 1, raportat la art. 2 pct. 1 lit. a), art. 581 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul R.C.I. a declarat recurs. Recurentul a apreciat că instanța s-a pronunțat asupra regulatorului de competență cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii deoarece a ignorat principiul disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în concret temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, art. 581 C. proc. civ. (ordonanță președințială), scopul declarat al cererii care era acela de a aduce la îndeplinire o obligație specifică activității de lichidator judiciar, precum și principiul prevalenței legii speciale față de cea generală în virtutea căruia competența de soluționare a cererilor aferente procedurii insolvenței urmează a fi stabilită prin raportare la prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Astfel, s-a arătat că se impune modificarea sentinței recurate și trimiterea cererii de ordonanță președințială formulată de lichidatorul judiciar al SC M. SA aflată în faliment în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, judecătorul sindic.

Examinând cauza în raport de obiectul cererii și de temeiul de drept al acesteia, Înalta Curte reține ca nefondate criticile formulate de recurent, subsumate de acesta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care nu-l constată incident, după cum se va puncta în continuare: Așa cum rezultă din dosarul înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta Casa de Insolvență T. SPRL (lichidator judiciar al SC M. SA aflată în faliment) a cerut ca pe calea ordonanței președințiale prevăzută de art. 581 C. proc. civ. să se dispună mai multe măsuri privitoare la autoturismul de teren X. proprietatea SC M. SA respectiv: interzicerea utilizării, restituirea către proprietar a autoturismului, a cărții de identitate, a certificatului de înmatriculare și a cheilor.

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Comercial Cluj a fost corect dezlegat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, observându-se că în speță este vorba de o cerere de drept comun și că în funcție de criteriul valoric prevăzut de art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competența de soluționare revine judecătoriei. În analiza sa, judecătorul care a pronunțat regulatorul de competență a înlăturat argumentul folosit de Judecătoria Cluj-Napoca pentru declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului Comercial demonstrând că este eronată, în cauză, interpretarea art. 581 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit căruia instanța competentă la care se introduce cererea de ordonanță președințială este cea competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, din perspectiva art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispoziții care reglementează atribuțiile judecătorului sindic. Făcându-se în mod necesar trimitere la doctrina și jurisprudența în materia competențelor judecătorului sindic s-a subliniat că acestea sunt fixate la controlul judecătoresc al administratorului/lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, iar sintagma din urmă nu face altceva decât să evidențieze caracterul exhaustiv dar și restrictiv al competenței speciale ce aparține judecătorului sindic.

Înalta Curte împărtășește abordarea și concluzia instanței învestite cu lămurirea aspectelor legate de competența soluționării cererii de ordonanță președințială, recunoscând că nu poate fi avansat un alt raționament dintr-o constrângere evidentă, anume aceea a obiectului prezentei cereri de ordonanță președințială care privește recuperarea unui bun aparținând societății debitoarei SC M. SA și care transcede procedurii în sine a insolvenței și implicit atribuțiilor speciale conferite de Legea nr. 85/2006 judecătorului sindic. În acest context, nu se poate imputa primei instanțe că a nesocotit principiul prevalenței legii speciale, acesta fiind neoperant în cauza dedusă judecății în maniera în care este reiterat de recurentul-pârât și în nici un caz că nu a dat eficiență principiului disponibilității care guvernează orice litigiu civil, așa cum este acesta consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. În același timp, Înalta Curte consideră ca relevante considerațiile instanței Curți de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, care menționează că o altă concluzie decât cea la care s-a oprit ar implica crearea unui tratament privilegiat debitorului aflat în insolvență, în afara celui la care se referă Legea nr. 85/2006 și, deloc de neglijat, încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru ceilalți participanți la procesul pendinte. Văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.C.I. împotriva sentinței civile nr. 298/2011 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.