ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4715/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 298/2011 din 18 mai

2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a stabilit competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC

M. SA., prin lichidator judiciar Casa de Insolvență T. SPRL, în contradictoriu

cu pârâtul R.C.I., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că problema juridică asupra căreia

trebuia să se pronunțe în soluționarea prezentului conflict negativ de

competență este legată de stabilirea instanței competente să se pronunțe asupra

unei cereri formulate în numele unei debitoare aflate în procedura insolvenței,

de către lichidatorul judiciar, prin care se urmărește luarea tuturor măsurilor

considerate necesare în vederea conservării și recuperării unui bun aflat în

patrimoniul acesteia, încredințat, în virtutea unor raporturi de muncă, către

un angajat care a refuzat predarea acestuia, la momentul încetării raporturilor

sale cu angajatorul.

Judecătoria a

apreciat că este vorba despre o cerere care, în virtutea prevederilor art. 11

alin. (2) din Legea nr. 85/2006, trebuie să fie soluționată de către

judecătorul sindic care administrează procedura insolvenței debitoarei, în timp

ce Tribunalul Comercial Cluj, în urma precizării valorii obiectului acțiunii,

făcând aplicarea prevederilor art. 581 alin. (2), art. 1 pct. 1 și art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ., a statuat în sensul în care este vorba despre o cerere

de drept comun, competența aparținând, în funcție de criteriul valoric,

judecătoriei.

Curtea de Apel a

constatat că această din urmă abordare este cea corectă, iar, pentru a dispune

în acest sens, a luat act de poziția majoritară a doctrinei și jurisprudenței,

în sensul în care interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 85/2006 trebuie să fie una restrictivă. Curtea de Apel a avut în

vedere faptul că această interpretare a fost îmbrățișată și de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5 din 19 ianuarie 2009, Dosar nr.

30/2008.

Așa fiind, Curtea de Apel

a constatat că tribunalul a pronunțat o soluție legală, raportat la valoarea obiectului

litigiului, constatând că soluționarea acestuia este de competența în primă instanță

a judecătoriei, în raport de prevederile art. 1 pct. 1, raportat la art. 2 pct.

1 lit. a), art. 581 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul R.C.I. a declarat recurs.

Recurentul a apreciat

că instanța s-a pronunțat asupra regulatorului de competență cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii deoarece a ignorat principiul disponibilității consacrat de

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în concret temeiul de drept al cererii de chemare

în judecată, art. 581 C. proc. civ. (ordonanță președințială), scopul declarat al

cererii care era acela de a aduce la îndeplinire o obligație specifică activității

de lichidator judiciar, precum și principiul prevalenței legii speciale față de

cea generală în virtutea căruia competența de soluționare a cererilor aferente procedurii

insolvenței urmează a fi stabilită prin raportare la prevederile Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Astfel, s-a arătat că

se impune modificarea sentinței recurate și trimiterea cererii de ordonanță președințială

formulată de lichidatorul judiciar al SC M. SA aflată în faliment în favoarea Tribunalului

Comercial Cluj, judecătorul sindic.

Examinând cauza în raport

de obiectul cererii și de temeiul de drept al acesteia, Înalta Curte reține ca nefondate

criticile formulate de recurent, subsumate de acesta motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care nu-l constată incident, după cum se va

puncta în continuare:

Așa cum rezultă din dosarul

înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta Casa de Insolvență

T. SPRL (lichidator judiciar al SC M. SA aflată în faliment) a cerut ca pe calea

ordonanței președințiale prevăzută de art. 581 C. proc. civ. să se dispună mai multe

măsuri privitoare la autoturismul de teren X. proprietatea SC M. SA respectiv: interzicerea

utilizării, restituirea către proprietar a autoturismului, a cărții de identitate,

a certificatului de înmatriculare și a cheilor.

Conflictul negativ de

competență ivit între Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Comercial Cluj a fost

corect dezlegat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, observându-se că în speță este vorba de o cerere de drept comun și că

în funcție de criteriul valoric prevăzut de art. 1 pct. 1 C. proc. civ. competența

de soluționare revine judecătoriei.

În analiza sa, judecătorul

care a pronunțat regulatorul de competență a înlăturat argumentul folosit de Judecătoria

Cluj-Napoca pentru declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului Comercial

demonstrând că este eronată, în cauză, interpretarea art. 581 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit căruia instanța competentă la care se introduce cererea de ordonanță

președințială este cea competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, din

perspectiva art. 11 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței, dispoziții care reglementează atribuțiile judecătorului sindic. Făcându-se

în mod necesar trimitere la doctrina și jurisprudența în materia competențelor judecătorului

sindic s-a subliniat că acestea sunt fixate la controlul judecătoresc al administratorului/lichidatorului

judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței,

iar sintagma din urmă nu face altceva decât să evidențieze caracterul exhaustiv

dar și restrictiv al competenței speciale ce aparține judecătorului sindic.

Înalta Curte împărtășește

abordarea și concluzia instanței învestite cu lămurirea aspectelor legate de competența

soluționării cererii de ordonanță președințială, recunoscând că nu poate fi avansat

un alt raționament dintr-o constrângere evidentă, anume aceea a obiectului prezentei

cereri de ordonanță președințială care privește recuperarea unui bun aparținând

societății debitoarei SC M. SA și care transcede procedurii în sine a insolvenței

și implicit atribuțiilor speciale conferite de Legea nr. 85/2006 judecătorului sindic.

În acest context, nu se

poate imputa primei instanțe că a nesocotit principiul prevalenței legii speciale,

acesta fiind neoperant în cauza dedusă judecății în maniera în care este reiterat

de recurentul-pârât și în nici un caz că nu a dat eficiență principiului disponibilității

care guvernează orice litigiu civil, așa cum este acesta consacrat de art. 129

alin. (6) C. proc. civ.

În același timp, Înalta

Curte consideră ca relevante considerațiile instanței Curți de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, care menționează că o altă

concluzie decât cea la care s-a oprit ar implica crearea unui tratament privilegiat

debitorului aflat în insolvență, în afara celui la care se referă Legea nr. 85/2006

și, deloc de neglijat, încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul garantat

de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru ceilalți

participanți la procesul pendinte.

Văzând și dispozițiile

art. 22 alin. (5) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele ale art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.C.I. împotriva sentinței civile nr. 298/2011 din 18 mai 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.