ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4653/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele Cauzei.

instanțe

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 1 noiembrie 2006 a fost

trimis în judecată inculpatul T.G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de

înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen. și fals în declarații prevăzute de art. 292 C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a indus în

eroare părțile vătămate cu privire la încheierea unui act de vânzare-cumpărare

cu consecințe de deposedare, precum și menținerea în eroare cu prilejul

executării contractului. De asemenea, la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, inculpatul a declarat că este proprietarul imobilului și s-a

folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004,

cunoscând că, în fapt, nu era proprietarul imobilului și că actul notarial

autentificat din 2004, era de fapt, un act simulat.

Numitul T.G.V. este ofițer

de poliție cu gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului Județean

al Poliției de Frontieră Botoșani, iar conform adresei din 26 aprilie 2005 este

încadrat în structurile de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean

al Poliției de Frontieră Botoșani din data de 1 mai 2003.

1.1. La termenul de judecată

din data de 14 decembrie 2007, în fața Curții e Apel Suceava, secția penală, sesizată

prin rechizitoriul sus arătat, T.G.V. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului

Ministrului Administrației și Internelor nr. 617/2003, solicitând sesizarea instanței

de contencios administrativ pentru soluționarea excepției în baza art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

În motivarea excepției

petentul a arătat că ordinul ministrului este un act administrativ individual de

numire a unui anumit polițist în structurile poliției judiciare, iar prin această

operațiune de desemnare specifică se realizează și distincția dintre poliția preventivă

și poliția judiciară.

1.2. Reinvestită cu soluționarea

excepției de nelegalitate, Curtea de Apel Suceava, secția comercială,contencios

administrativ și fiscal prin sentința nr. 39 din 23 ianuarie 2009 a respins-o ca

nefondată, hotărârea devenind irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție București, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2558 din 13

mai 2009, prin care recursul declarat de T.G.V. a fost respins ca nefondat.

1.3. Prin sentința civilă

nr. 25 din 29 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței civile nr.

39 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, formulată de T.G.V. în contradictoriu

cu intimații G.C. și G.V.A., și Ministerul Administrației și Internelor București,

întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut:

Conform prevederilor

art. 322 alin. (5) C. proc. civ.,revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă după

darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică

sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților

(…)”.

În speță s-a apreciat

însă că Ordinul nr. 484/2005 nu a fost reținut de partea potrivnică, ci pur și simplu

nu a fost publicat în M. Of. al României și, ca atare, condiția legală prevăzută

de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu este întrunită.

Având în vedere și că

revizuientul nu a făcut dovada abrogării Ordinului nr. 617/2003, acest act normativ

fiind analizat și cu prilejul judecății în fond a cauzei, conform susținerilor Ministerului

Administrației și Internelor din întâmpinarea depusă la dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție București, prima instanță a respins cererea de revizuire ca

nefondată.

înfățișate de recurentul-revizuent

Împotriva hotărârii instanței

de fond revizuentul T.G.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, recurentul

a susținut că prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt pe deplin incidente

în cauză, contrar celor reținute de prima instanță, în condițiile în care s-a făcut

dovada că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 617/2003, a cărui

excepție de nelegalitate a fost invocată, a fost înlocuit cu Ordinul nr. 484/2005,

modificat și completat prin Ordinul nr. 581/2005.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată

raportat la prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 322

pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prima instanță cu deplin temei a respins

cererea de revizuire cu a cărei soluționare a fost învestită prin decizia nr. 5072/2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prima instanță, în mod

judicios a reținut, față de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. că nici una

dintre cerințele legale pe care acest text de lege le reclamă nu este întrunită

în speță.

Ordinul nr. 617/2003 privind

desemnarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, cu modificările

ulterioare, emis de Ministrul Administrației și Internelor în cadrul prerogativelor

legale conferite nu poate fi considerat, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

un „înscris descoperit după pronunțarea hotărârii” care să nu fi putut fi prezentat,

fiind reținut de partea potrivnică.

Ordinul respectiv, a cărui

nelegalitate a fost invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicat

și irevocabil respinsă (Decizia nr. 2558/2009), este un act administrativ cu caracter

normativ și nicidecum „un înscris”, în sensul de instrumentum, avut în vedere de

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., împrejurările invocate în ceea ce privește înlocuirea

și/sau modificarea lui prin alte ordine ulterioare nefiind de natură a schimba o

atare interpretare și calificare juridică.

Reținând că revizuentul

nu a formulat prin motivele de recurs critici pertinente raportat la soluția și

argumentele primei instanțe, Înalta Curte va respinge așadar recursul de față, ca

nefondat, în temeiul art. 328 C. proc. civ. cu referire la art. 322 pct. 5 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.G.V. împotriva sentinței civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.