ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4653/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele Cauzei. 1. Soluția primei instanțe Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 1 noiembrie 2006 a fost trimis în judecată inculpatul T.G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a indus în eroare părțile vătămate cu privire la încheierea unui act de vânzare-cumpărare cu consecințe de deposedare, precum și menținerea în eroare cu prilejul executării contractului.

De asemenea, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul a declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, cunoscând că, în fapt, nu era proprietarul imobilului și că actul notarial autentificat din 2004, era de fapt, un act simulat. Numitul T.G.V. este ofițer de poliție cu gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, iar conform adresei din 26 aprilie 2005 este încadrat în structurile de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani din data de 1 mai 2003. 1.1. La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2007, în fața Curții e Apel Suceava, secția penală, sesizată prin rechizitoriul sus arătat, T.G.V.

a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 617/2003, solicitând sesizarea instanței de contencios administrativ pentru soluționarea excepției în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004. În motivarea excepției petentul a arătat că ordinul ministrului este un act administrativ individual de numire a unui anumit polițist în structurile poliției judiciare, iar prin această operațiune de desemnare specifică se realizează și distincția dintre poliția preventivă și poliția judiciară. 1.2. Reinvestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, Curtea de Apel Suceava, secția comercială,contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 39 din 23 ianuarie 2009 a respins-o ca nefondată, hotărârea devenind irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție București, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2558 din 13 mai 2009, prin care recursul declarat de T.G.V.

a fost respins ca nefondat. 1.3. Prin sentința civilă nr. 25 din 29 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 39 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, formulată de T.G.V. în contradictoriu cu intimații G.C. și G.V.A., și Ministerul Administrației și Internelor București, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut: Conform prevederilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ.,revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…)”.

În speță s-a apreciat însă că Ordinul nr. 484/2005 nu a fost reținut de partea potrivnică, ci pur și simplu nu a fost publicat în M. Of. al României și, ca atare, condiția legală prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu este întrunită. Având în vedere și că revizuientul nu a făcut dovada abrogării Ordinului nr. 617/2003, acest act normativ fiind analizat și cu prilejul judecății în fond a cauzei, conform susținerilor Ministerului Administrației și Internelor din întâmpinarea depusă la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție București, prima instanță a respins cererea de revizuire ca nefondată. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-revizuent Împotriva hotărârii instanței de fond revizuentul T.G.V.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurentul a susținut că prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, contrar celor reținute de prima instanță, în condițiile în care s-a făcut dovada că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 617/2003, a cărui excepție de nelegalitate a fost invocată, a fost înlocuit cu Ordinul nr. 484/2005, modificat și completat prin Ordinul nr. 581/2005. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată raportat la prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prima instanță cu deplin temei a respins cererea de revizuire cu a cărei soluționare a fost învestită prin decizia nr. 5072/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prima instanță, în mod judicios a reținut, față de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. că nici una dintre cerințele legale pe care acest text de lege le reclamă nu este întrunită în speță. Ordinul nr. 617/2003 privind desemnarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, cu modificările ulterioare, emis de Ministrul Administrației și Internelor în cadrul prerogativelor legale conferite nu poate fi considerat, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. un „înscris descoperit după pronunțarea hotărârii” care să nu fi putut fi prezentat, fiind reținut de partea potrivnică. Ordinul respectiv, a cărui nelegalitate a fost invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicat și irevocabil respinsă (Decizia nr. 2558/2009), este un act administrativ cu caracter normativ și nicidecum „un înscris”, în sensul de instrumentum, avut în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., împrejurările invocate în ceea ce privește înlocuirea și/sau modificarea lui prin alte ordine ulterioare nefiind de natură a schimba o atare interpretare și calificare juridică. Reținând că revizuentul nu a formulat prin motivele de recurs critici pertinente raportat la soluția și argumentele primei instanțe, Înalta Curte va respinge așadar recursul de față, ca nefondat, în temeiul art. 328 C. proc. civ. cu referire la art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.G.V. împotriva sentinței civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.