ÎCCJ, decizie (scj.ro #83907)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83907) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înșelăciune. Elemente constitutive. Contract

simulat

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic:

Drept penal

-

înșelăciune

C. pen.,

art. 215 alin. (1) și (3)

Încheierea unui

contract simulat de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin inducerea și

menținerea în eroare a vânzătorului cu privire la caracterul pur formal al

contractului - vânzătorul având convingerea că va redeveni proprietar al

imobilului potrivit înțelegerii dintre părți - și vânzarea imobilului de către

cumpărător unei terțe persoane, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune prevăzută în dispozițiile art. 215 alin.

(1) și (3) C.

pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.

1384 din 13 aprilie 2010

1.

Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința nr.

115 din 5 noiembrie 2009, soluționând în fond cauza penală privind pe

inculpatul

Ț.G. (subinspector cu atribuții de poliție judiciară în cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani), a constatat lipsa

de vinovăție a acestuia pentru toate învinuirile deduse judecății în primă

instanță pronunțând, potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen.,

următoarele rezolvări juridice:

- achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

(„fapta nu este prevăzută de legea penală” având natură contractual-civilă

potrivit constatărilor judecătorului cauzei) sub aspectul infracțiunii de

înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (faptă

ilicită constând în inducerea în eroare a părților vătămate G.C. și G.V. cu

prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de

vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părților

vătămate față de care inculpatul s-a angajat verbal, nepublic, în mod mincinos

că va respecta caracterul simulat - destinat obținerii unui împrumut bancar -

al operațiunii juridice civile oficiale amintite, în realitate inculpatul

procedând la scurt timp de la dobândirea proprietății la încălcarea înțelegerii

verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu

către terțul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare

subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public

G.T.) și de asemenea;

- achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

(„fapta nu există”) sub aspectul infracțiunilor de uz de fals și fals în

declarații prevăzute în art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că la

data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005

inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părților vătămate,

folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12

mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial

simulat.

Prin

rechizitoriul nr. 106/P/2005 din 1 noiembrie 2006 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, avându-se în vedere probele strânse la urmărirea

penală, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului

Ț.G., subinspector cu atribuții de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, sub aspectul învinuirilor că:

-

a

indus în eroare părțile vătămate G.C. și G.V. cu prilejul încheierii și

executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca

obiect apartamentul bun comun proprietatea părților vătămate față de care

inculpatul s-a angajat verbal, nepublic, în mod mincinos că va respecta

caracterul simulat - destinat obținerii unui împrumut bancar - al operațiunii

juridice civile oficiale amintite, în realitate inculpatul procedând la scurt

timp de la dobândirea proprietății la încălcarea înțelegerii verbale nepublice

arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către

terțul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare

subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public

G.T. (în conexiune cu incriminarea din art. 215 alin. 1 și 3 C. pen. privind

infracțiunea de înșelăciune în convenții) și respectiv;

- la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a

declarat proprietar autentic al imobilului părților vătămate, folosindu-se în

acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, deși

știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat (în

conexiune cu incriminările din art. 291 și art. 292 C. pen. privind infracțiunile

uz de fals și fals în declarații) ce s-a pretins a fi fost comise în

următoarele împrejurări de fapt:

În cursul lunii

aprilie 2004, între Ț.G. și soții G.C. și G.V., pensionari, s-a încheiat o

convenție verbală conform căreia, în scopul obținerii unui împrumut sub formă

de credit ipotecar de la banca B., erau de acord să întocmească un act notarial

simulat prin care G.C. și G.V. îi vindeau în mod formal lui Ț.G. imobilul

proprietatea acestora apartament cu 4 camere, iar creditul ipotecar obținut de

cumpărător să fie însușit de vânzători cu obligația de a achita ratele la bancă

până la scadență - vânzătorii rămânând în fapt și posesori ai imobilului până

la achitarea integrală a creditului - urmând să se revină în final la situația

inițială tot prin întocmirea unor acte notariale simulate.

În baza convenției

verbale nepublice sus-menționate, la data de 20 aprilie 2004,

la Biroului

notarului public

L.B., între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 711

conform căruia G.C. și G.V. se obligau să vândă lui Ț.G. imobilul contra sumei

de 21.500 USD - echivalent în lei 726.442.000 lei (rol) - din care se

recunoștea formal de vânzători că s-a primit un avans de 9.500 USD - în

realitate această sumă nu a fost achitată niciodată - iar restul de preț de

12.000 USD urma să fie achitat de cumpărător la data autentificării

contractului de vânzare-cumpărare.

Cu actul notarial nr.

711 din 20 aprilie 2004, Ț.G. s-a prezentat la banca B. și a solicitat

acordarea unui credit ipotecar în sumă de 12.000 USD, credit ce i-a fost

aprobat conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1035

din 11 mai 2004.

După aprobarea

creditului ipotecar, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din

12 mai 2004 pentru imobilul sus-menționat cu prețul de 21.500 USD, în care se

consemna că avansul în sumă de 9.500 USD s-a achitat anterior potrivit antecontractului,

iar diferența de 12.000 USD va fi încasată de vânzători din creditul ipotecar

acordat de banca B. până la data de 12 iunie 2004; în acest sens, suma de

12.000 USD a fost virată într-un cont special pe numele vânzătorilor, fiind

ridicată de aceștia la data de 14 mai 2004; din suma amintită, Ț.G. a solicitat

sub formă de împrumut echivalentul în lei a 5.000 USD, diferența până la

410.388.000 lei (rol) reprezentând 7.000 USD rămânând vânzătorilor G.C. și G.V.

După încheierea

operațiunilor juridice și financiar-contabile amintite vânzătorii G.C. și G.V.

au achitat lunar rata în sumă de 112 USD - în echivalent lei la cursul zilei -

la banca B. până în luna ianuarie 2005 inclusiv, iar în luna februarie 2005

când s-au prezentat pentru achitarea următoarei rate au aflat de achitarea în

totalitate a creditului restant de către Ț.G.; după câteva zile au luat

cunoștință și de faptul că Ț.G. a înstrăinat imobilul, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005, autentificat la notar public

G.T., către cumpărătorul D.N., cu prețul de 980.000.000 lei (rol).

În condițiile

amintite, soții G.C. și G.V., în calitate de persoane vătămate, în considerarea

convenției verbale nepublice privind caracterul simulat al actelor autentice de

vânzare-cumpărare încheiate cu numitul Ț.G., au formulat plângere penală sub

aspectul infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen., înregistrată la data de 22 martie 2005.

Pe baza

situației de fapt sus-menționate

s-a considerat de procuror că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art.

215 alin. (1) și (3) C. pen., constând în inducerea în eroare cu privire la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, precum și menținerea în eroare

cu prilejul încheierii și executării contractului amintit; de asemenea, s-a

reținut  că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute

în art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că, la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005, Ț.G. a

declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul

de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, cunoscând că în realitate actul

notarial autentificat sub nr. 889 din 12 mai 2004 era simulat.

Concluzia de ordin

juridic amintită a fost justificată de procuror pe constatările în fapt -

întemeiate pe plângerea și declarațiile părților vătămate în coroborare cu

depozițiile martorilor și celelalte înscrisuri aflate la dosar - atestând că,

după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004,

inculpatul nu s-a comportat niciun moment ca un proprietar adevărat al bunului

dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat

l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu

privire la apartament nu a încheiat ca un adevărat proprietar contracte pentru

utilități (energie electrică, gaze, telefon etc.) și nici contract cu asociația

de proprietari aferentă imobilului; de asemenea, nici la încheierea celui de al

doilea contract, nr. 304 din 24 februarie 2005, privind înstrăinarea

apartamentului către D.N., inculpatul Ț.G. nu a avut comportamentul unui

adevărat proprietar, în sensul că nu l-a însoțit pe cumpărător atunci când

acesta a vrut să vadă apartamentul, indicându-i doar adresa și spunându-i că,

dacă vrea să-l vadă, să meargă singur, a întocmit pe ascuns formalitățile

pentru vânzarea apartamentului, fără a înștiința părțile vătămate în calitatea

acestora de chiriași recunoscută în cauză și de acesta (faptele probatorii

amintite fiind confirmate în totalitate la cercetarea judecătorească, în cadrul

căreia au fost administrate nemijlocit probele în acuzare strânse la urmărirea

penală).

Curtea de apel,

soluționând cauza în fond în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (3)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. - în contrarietate cu aprecierea dată faptelor probatorii anterior arătate

de către procurorul cauzei - a considerat, cu consecințe juridice

sus-menționate, că:

- părțile vătămate,

prin intermediul fiului lor G.A., au apelat la inculpat pentru încheierea unui

contract de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea lor, în vederea obținerea

unui credit imobiliar pe care să-l folosească ulterior în interes personal, sub

condiția să rămână în continuare în apartament pe perioada executării

contractului amintit; în acest scop, au încheiat antecontractul de

vânzare-cumpărare  autentificat sub nr. 711 din 20 aprilie 2004 la Biroul

notarului public L.B., prin care se obligau să vândă inculpatului apartamentul

proprietatea lor la prețul de 21.500 USD; conform antecontractului, părțile

vătămate au primit de la inculpat suma de 9.500 USD cu titlu de avans de plată,

iar diferența - până la acoperirea integrală a prețului - a fost virată de

bancă în contul părților vătămate;

- după încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, ratele la bancă erau plătite de fiul

părților vătămate, fiind constituite parțial din sume aferente chiriei

provenind de la părțile vătămate, diferența fiind depusă de inculpat; întrucât

ratele nu au fost achitate la timp de fiul părților vătămate - situație

atestată de adresele emise de banca B. - inculpatul în calitate de beneficiar

al creditului ipotecar a fost trecut în categoria rău-platnicilor, fiind

înregistrat ca atare la biroul de credite;

- în aceste

împrejurări inculpatul s-a hotărât să achite în totalitate creditul restant

aferent contractului nr. 1035 din 11 mai 2004 încheiat cu banca B., cerere care

i-a fost admisă, achitarea diferențelor fiind conform ordinului de încasare nr.

49171 din 23 februarie 2005;

-

ulterior, din considerente de ordin financiar, inculpatul a radiat ipoteca

instituită inițial asupra apartamentului, procedând la înstrăinarea acestuia,

conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 304 din 24

februarie 2005, încheiat cu numitul D.N.

În

considerarea situației de fapt sus-menționate, soluția de achitare privind

infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen.

a fost argumentată de instanță pe considerentele că, în conținutul legal al

incriminării amintite, legiuitorul a prevăzut ca element material desfășurarea

unei activități de inducere sau de menținere în eroare, fără de care persoana

vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător. În

speță, pentru existența infracțiunii amintite

era necesar ca inculpatul

să fi folosit la încheierea contractului vreun mijloc de inducere în eroare a

părților vătămate, condiție nedovedită ca atare de probele administrate,

întrucât achitarea ulterioară a creditului, radierea ipotecii și vânzarea

apartamentului către o altă persoană nu pot fi asimilate inducerii în eroare

ori manoperelor frauduloase de genul celor incriminate prin art. 215 alin. (1)

și (2) C. pen.; ca atare, s-a apreciat că fapta săvârșită nu este prevăzută de

legea penală, ci este de natură civilă.

Cât

privește infracțiunea de fals în declarații, soluția de achitare în baza art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. („ fapta nu există”) a fost adoptată de

instanță cu motivarea că, la data încheierii celui de-al doilea contract de

vânzare-cumpărare cu martorul D.N., inculpatul a precizat că este proprietarul

apartamentului în baza contractului nr. 889 din 12 mai 2004, contract care nu

era anulat printr-o hotărâre definitivă; în consecință, declarația făcută de

inculpat în fața notarului prin care a susținut că este proprietarul

apartamentului pe care dorește să-l vândă nu este o declarație necorespunzătoare

adevărului; prin urmare, nefiind declarate date neadevărate, nu există nici

infracțiunea de uz de fals.

declarat în termen recursuri procurorul și moștenitorii-părți civile G.C.,

G.V., G.O. și G.A., criticând hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate,

cu solicitarea ca prin reaprecierea probelor administrate să se constate că

faptele ilicite sesizate și vinovăția penală a inculpatului subzistă în

conexiune cu incriminările din art. 215 alin. (1) și (3), art. 291 și art. 292

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., impunându-se schimbarea soluției

actuale de achitare cu condamnarea - în conformitate cu dispozițiile art. 345

alin. (2) C. proc. pen. - și rezolvarea acțiunii civile potrivit art. 346

raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen.

Criticile convergente

sus-menționate sunt întemeiate.

Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenție

prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen. este necesar ca inducerea sau

menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi

încheiat convenția în condițiile stipulate.

Cu alte cuvinte, inducerea sau menținerea în eroare trebuie să

fi avut

un rol hotărâtor în determinarea

persoanei la încheierea contractului;

eroarea în care se află partea

vătămată este un element esențial al

faptei

și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea făptuitorului;

prezentarea

frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a

inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau

de a o menține în eroarea produsă anterior.

Din examinarea materialului probator administrat în cauză

rezultă în mod indubitabil reaua-credință a inculpatului Ț.G., care profitând

de încrederea părților vătămate G.C. și G.V. le-a determinat să încheie, în

favoarea sa, un act notarial, cu consecința deposedării de bunul imobil ce le

aparținea, acestea având convingerea că înscrisul avea caracter pur formal.

Astfel, inculpatul, cunoscând că părțile vătămate erau în

imposibilitate de a-l sprijini din punct de vedere

financiar pe fiul lor, martorul

G.A., în inițierea unei afaceri pe care

acesta și-a propus-o,

s-a oferit să-i

ajute, venind cu ideea ca aceștia să-i vândă lui, în mod formal,

apartamentul

ce le aparținea - fapt atestat de declarațiile martorilor - pentru a fi

ipotecat ulterior în vederea obținerii unui credit bancar, după derularea

contractului amintit, potrivit înțelegerii verbale dintre părți, apartamentul

urmând să revină în proprietatea titularilor inițiali.

Părțile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului,

motivat de faptul că pe de o parte fiica lor G.O., care a intenționat să-l

ajute pe fratele ei, nu a reușit să obțină un asemenea

împrumut, iar pe de altă parte, au avut deplină încredere în acesta

pentru că îl

cunoșteau, fiind vecin de bloc, a copilărit cu fiul lor și

totodată știau că lucra

la Poliția

de Frontieră, iar tatăl său era consilier juridic la o bancă.

Deși s-a înțeles cu părțile vătămate, care au acceptat ca

vânzarea

apartamentului să fie formală,

după încheierea contractului în formă autentică

inculpatul a înșelat

încredea vânzătorilor în sensul că, înainte ca aceștia să

achite împrumutul, a depus el diferența de bani

la bancă și, în aceste condiții, a

revândut imobilul unei alte persoane.

Faptul că în realitate contractul de vânzare-cumpărare a avut un

caracter simulat, în coroborare cu declarațiile univoce ale martorilor audiați

în cauză, rezultă și din

înscrisurile

existente la dosar, atestând că aceștia au achitat ratele la împrumutul bancar

contractat de inculpat.

De altfel, din analiza comportamentului

inculpatului rezultă faptul că,

după încheierea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, acesta nu s-a comportat niciun

moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al

creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele

lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la

apartament nu a încheiat, ca un adevărat proprietar, contracte pentru

utilități și

nici contract cu asociația de proprietari; de altfel, nici

la încheierea celui de-al doilea contract de

vânzare-cumpărare

inculpatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condițiile în care a

ascuns calitatea de chiriași a părților vătămate, refuzând să-l însoțească pe

cumpărător

la identificarea imobilului și prezentarea situației juridice reale a acestuia;

prin urmare, dacă părțile vătămate

cunoșteau intenția inculpatului de a

le valorifica apartamentul, nu ar

fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare, nici măcar în formă simulată.

În cauză, vinovăția penală a inculpatului subzistă și pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 292 și art. 291 C. pen., în

condițiile în care, deși cunoștea că actul încheiat cu părțile vătămate avea un

caracter simulat, s-a declarat în fața

notarului

și a noului cumpărător ca fiind un proprietar autentic al bunului vândut.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de

procuror și de moștenitorii-părți civile

împotriva sentinței nr. 115 din 5 noiembrie

2009 a

Curții de Apel Suceava, Secția penală

și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul

Ț.G., a casat sentința penală recurată

și rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a

condamnat pe inculpatul Ț.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 291

C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare; în baza art.

292 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare,

iar în conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele amintite, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 6

luni, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. și a

făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

iar conform art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea pedepsei accesorii

pe durata termenului de încercare.

Conform dispozițiilor art.

346 și art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus restabilirea situației

anterioare săvârșirii infracțiunilor, prin desființarea în totalitate a antecontractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 20 aprilie 2004 și a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 889 din 12 mai 2004.