ÎCCJ, decizie (scj.ro #83907)

Înșelăciune. Elemente constitutive. Contract simulat Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului Indice alfabetic: Drept penal - înșelăciune C. pen., art. 215 alin. (1) și (3) Încheierea unui contract simulat de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin inducerea și menținerea în eroare a vânzătorului cu privire la caracterul pur formal al contractului - vânzătorul având convingerea că va redeveni proprietar al imobilului potrivit înțelegerii dintre părți - și vânzarea imobilului de către cumpărător unei terțe persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în dispozițiile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1384 din 13 aprilie 2010 1. Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința nr. 115 din 5 noiembrie 2009, soluționând în fond cauza penală privind pe inculpatul Ț.G.

(subinspector cu atribuții de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani), a constatat lipsa de vinovăție a acestuia pentru toate învinuirile deduse judecății în primă instanță pronunțând, potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., următoarele rezolvări juridice: - achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. („fapta nu este prevăzută de legea penală” având natură contractual-civilă potrivit constatărilor judecătorului cauzei) sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (faptă ilicită constând în inducerea în eroare a părților vătămate G.C.

și G.V. cu prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părților vătămate față de care inculpatul s-a angajat verbal, nepublic, în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obținerii unui împrumut bancar - al operațiunii juridice civile oficiale amintite, în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietății la încălcarea înțelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terțul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.) și de asemenea; - achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. („fapta nu există”) sub aspectul infracțiunilor de uz de fals și fals în declarații prevăzute în art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părților vătămate, folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat. Prin rechizitoriul nr. 106/P/2005 din 1 noiembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, avându-se în vedere probele strânse la urmărirea penală, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ț.G., subinspector cu atribuții de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, sub aspectul învinuirilor că: - a indus în eroare părțile vătămate G.C.

și G.V. cu prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părților vătămate față de care inculpatul s-a angajat verbal, nepublic, în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obținerii unui împrumut bancar - al operațiunii juridice civile oficiale amintite, în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietății la încălcarea înțelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terțul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.

(în conexiune cu incriminarea din art. 215 alin. 1 și 3 C. pen. privind infracțiunea de înșelăciune în convenții) și respectiv; - la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părților vătămate, folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat (în conexiune cu incriminările din art. 291 și art. 292 C. pen. privind infracțiunile uz de fals și fals în declarații) ce s-a pretins a fi fost comise în următoarele împrejurări de fapt: În cursul lunii aprilie 2004, între Ț.G. și soții G.C. și G.V., pensionari, s-a încheiat o convenție verbală conform căreia, în scopul obținerii unui împrumut sub formă de credit ipotecar de la banca B., erau de acord să întocmească un act notarial simulat prin care G.C.

și G.V. îi vindeau în mod formal lui Ț.G. imobilul proprietatea acestora apartament cu 4 camere, iar creditul ipotecar obținut de cumpărător să fie însușit de vânzători cu obligația de a achita ratele la bancă până la scadență - vânzătorii rămânând în fapt și posesori ai imobilului până la achitarea integrală a creditului - urmând să se revină în final la situația inițială tot prin întocmirea unor acte notariale simulate. În baza convenției verbale nepublice sus-menționate, la data de 20 aprilie 2004, la Biroului notarului public L.B., între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 711 conform căruia G.C. și G.V. se obligau să vândă lui Ț.G.

imobilul contra sumei de 21.500 USD - echivalent în lei 726.442.000 lei (rol) - din care se recunoștea formal de vânzători că s-a primit un avans de 9.500 USD - în realitate această sumă nu a fost achitată niciodată - iar restul de preț de 12.000 USD urma să fie achitat de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Cu actul notarial nr. 711 din 20 aprilie 2004, Ț.G.

s-a prezentat la banca B. și a solicitat acordarea unui credit ipotecar în sumă de 12.000 USD, credit ce i-a fost aprobat conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1035 din 11 mai 2004. După aprobarea creditului ipotecar, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004 pentru imobilul sus-menționat cu prețul de 21.500 USD, în care se consemna că avansul în sumă de 9.500 USD s-a achitat anterior potrivit antecontractului, iar diferența de 12.000 USD va fi încasată de vânzători din creditul ipotecar acordat de banca B. până la data de 12 iunie 2004; în acest sens, suma de 12.000 USD a fost virată într-un cont special pe numele vânzătorilor, fiind ridicată de aceștia la data de 14 mai 2004; din suma amintită, Ț.G.

a solicitat sub formă de împrumut echivalentul în lei a 5.000 USD, diferența până la 410.388.000 lei (rol) reprezentând 7.000 USD rămânând vânzătorilor G.C. și G.V. După încheierea operațiunilor juridice și financiar-contabile amintite vânzătorii G.C. și G.V. au achitat lunar rata în sumă de 112 USD - în echivalent lei la cursul zilei - la banca B. până în luna ianuarie 2005 inclusiv, iar în luna februarie 2005 când s-au prezentat pentru achitarea următoarei rate au aflat de achitarea în totalitate a creditului restant de către Ț.G.; după câteva zile au luat cunoștință și de faptul că Ț.G. a înstrăinat imobilul, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005, autentificat la notar public G.T., către cumpărătorul D.N., cu prețul de 980.000.000 lei (rol).

În condițiile amintite, soții G.C.

și G.V., în calitate de persoane vătămate, în considerarea convenției verbale nepublice privind caracterul simulat al actelor autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu numitul Ț.G., au formulat plângere penală sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., înregistrată la data de 22 martie 2005. Pe baza situației de fapt sus-menționate s-a considerat de procuror că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., constând în inducerea în eroare cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, precum și menținerea în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului amintit; de asemenea, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005, Ț.G.

a declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, cunoscând că în realitate actul notarial autentificat sub nr. 889 din 12 mai 2004 era simulat.

Concluzia de ordin juridic amintită a fost justificată de procuror pe constatările în fapt - întemeiate pe plângerea și declarațiile părților vătămate în coroborare cu depozițiile martorilor și celelalte înscrisuri aflate la dosar - atestând că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, inculpatul nu s-a comportat niciun moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat ca un adevărat proprietar contracte pentru utilități (energie electrică, gaze, telefon etc.) și nici contract cu asociația de proprietari aferentă imobilului; de asemenea, nici la încheierea celui de al doilea contract, nr. 304 din 24 februarie 2005, privind înstrăinarea apartamentului către D.N., inculpatul Ț.G.

nu a avut comportamentul unui adevărat proprietar, în sensul că nu l-a însoțit pe cumpărător atunci când acesta a vrut să vadă apartamentul, indicându-i doar adresa și spunându-i că, dacă vrea să-l vadă, să meargă singur, a întocmit pe ascuns formalitățile pentru vânzarea apartamentului, fără a înștiința părțile vătămate în calitatea acestora de chiriași recunoscută în cauză și de acesta (faptele probatorii amintite fiind confirmate în totalitate la cercetarea judecătorească, în cadrul căreia au fost administrate nemijlocit probele în acuzare strânse la urmărirea penală). Curtea de apel, soluționând cauza în fond în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

- în contrarietate cu aprecierea dată faptelor probatorii anterior arătate de către procurorul cauzei - a considerat, cu consecințe juridice sus-menționate, că: - părțile vătămate, prin intermediul fiului lor G.A., au apelat la inculpat pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea lor, în vederea obținerea unui credit imobiliar pe care să-l folosească ulterior în interes personal, sub condiția să rămână în continuare în apartament pe perioada executării contractului amintit; în acest scop, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 20 aprilie 2004 la Biroul notarului public L.B., prin care se obligau să vândă inculpatului apartamentul proprietatea lor la prețul de 21.500 USD; conform antecontractului, părțile vătămate au primit de la inculpat suma de 9.500 USD cu titlu de avans de plată, iar diferența - până la acoperirea integrală a prețului - a fost virată de bancă în contul părților vătămate; - după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ratele la bancă erau plătite de fiul părților vătămate, fiind constituite parțial din sume aferente chiriei provenind de la părțile vătămate, diferența fiind depusă de inculpat;

întrucât ratele nu au fost achitate la timp de fiul părților vătămate - situație atestată de adresele emise de banca B. - inculpatul în calitate de beneficiar al creditului ipotecar a fost trecut în categoria rău-platnicilor, fiind înregistrat ca atare la biroul de credite; - în aceste împrejurări inculpatul s-a hotărât să achite în totalitate creditul restant aferent contractului nr. 1035 din 11 mai 2004 încheiat cu banca B., cerere care i-a fost admisă, achitarea diferențelor fiind conform ordinului de încasare nr. 49171 din 23 februarie 2005; - ulterior, din considerente de ordin financiar, inculpatul a radiat ipoteca instituită inițial asupra apartamentului, procedând la înstrăinarea acestuia, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 304 din 24 februarie 2005, încheiat cu numitul D.N.

În considerarea situației de fapt sus-menționate, soluția de achitare privind infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen. a fost argumentată de instanță pe considerentele că, în conținutul legal al incriminării amintite, legiuitorul a prevăzut ca element material desfășurarea unei activități de inducere sau de menținere în eroare, fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător.

În speță, pentru existența infracțiunii amintite era necesar ca inculpatul să fi folosit la încheierea contractului vreun mijloc de inducere în eroare a părților vătămate, condiție nedovedită ca atare de probele administrate, întrucât achitarea ulterioară a creditului, radierea ipotecii și vânzarea apartamentului către o altă persoană nu pot fi asimilate inducerii în eroare ori manoperelor frauduloase de genul celor incriminate prin art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; ca atare, s-a apreciat că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, ci este de natură civilă. Cât privește infracțiunea de fals în declarații, soluția de achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

(„ fapta nu există”) a fost adoptată de instanță cu motivarea că, la data încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare cu martorul D.N., inculpatul a precizat că este proprietarul apartamentului în baza contractului nr. 889 din 12 mai 2004, contract care nu era anulat printr-o hotărâre definitivă; în consecință, declarația făcută de inculpat în fața notarului prin care a susținut că este proprietarul apartamentului pe care dorește să-l vândă nu este o declarație necorespunzătoare adevărului; prin urmare, nefiind declarate date neadevărate, nu există nici infracțiunea de uz de fals. 2. În cauză au declarat în termen recursuri procurorul și moștenitorii-părți civile G.C., G.V., G.O.

și G.A., criticând hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate, cu solicitarea ca prin reaprecierea probelor administrate să se constate că faptele ilicite sesizate și vinovăția penală a inculpatului subzistă în conexiune cu incriminările din art. 215 alin. (1) și (3), art. 291 și art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., impunându-se schimbarea soluției actuale de achitare cu condamnarea - în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. - și rezolvarea acțiunii civile potrivit art. 346 raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen. Criticile convergente sus-menționate sunt întemeiate. Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenție prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen.

este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat convenția în condițiile stipulate. Cu alte cuvinte, inducerea sau menținerea în eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului; eroarea în care se află partea vătămată este un element esențial al faptei și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea făptuitorului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior. Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credință a inculpatului Ț.G., care profitând de încrederea părților vătămate G.C.

și G.V. le-a determinat să încheie, în favoarea sa, un act notarial, cu consecința deposedării de bunul imobil ce le aparținea, acestea având convingerea că înscrisul avea caracter pur formal. Astfel, inculpatul, cunoscând că părțile vătămate erau în imposibilitate de a-l sprijini din punct de vedere financiar pe fiul lor, martorul G.A., în inițierea unei afaceri pe care acesta și-a propus-o, s-a oferit să-i ajute, venind cu ideea ca aceștia să-i vândă lui, în mod formal, apartamentul ce le aparținea - fapt atestat de declarațiile martorilor - pentru a fi ipotecat ulterior în vederea obținerii unui credit bancar, după derularea contractului amintit, potrivit înțelegerii verbale dintre părți, apartamentul urmând să revină în proprietatea titularilor inițiali.

Părțile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului, motivat de faptul că pe de o parte fiica lor G.O., care a intenționat să-l ajute pe fratele ei, nu a reușit să obțină un asemenea împrumut, iar pe de altă parte, au avut deplină încredere în acesta pentru că îl cunoșteau, fiind vecin de bloc, a copilărit cu fiul lor și totodată știau că lucra la Poliția de Frontieră, iar tatăl său era consilier juridic la o bancă. Deși s-a înțeles cu părțile vătămate, care au acceptat ca vânzarea apartamentului să fie formală, după încheierea contractului în formă autentică inculpatul a înșelat încredea vânzătorilor în sensul că, înainte ca aceștia să achite împrumutul, a depus el diferența de bani la bancă și, în aceste condiții, a revândut imobilul unei alte persoane.

Faptul că în realitate contractul de vânzare-cumpărare a avut un caracter simulat, în coroborare cu declarațiile univoce ale martorilor audiați în cauză, rezultă și din înscrisurile existente la dosar, atestând că aceștia au achitat ratele la împrumutul bancar contractat de inculpat.

De altfel, din analiza comportamentului inculpatului rezultă faptul că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, acesta nu s-a comportat niciun moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat, ca un adevărat proprietar, contracte pentru utilități și nici contract cu asociația de proprietari; de altfel, nici la încheierea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare inculpatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condițiile în care a ascuns calitatea de chiriași a părților vătămate, refuzând să-l însoțească pe cumpărător la identificarea imobilului și prezentarea situației juridice reale a acestuia; prin urmare, dacă părțile vătămate cunoșteau intenția inculpatului de a le valorifica apartamentul, nu ar fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare, nici măcar în formă simulată.

În cauză, vinovăția penală a inculpatului subzistă și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 292 și art. 291 C. pen., în condițiile în care, deși cunoștea că actul încheiat cu părțile vătămate avea un caracter simulat, s-a declarat în fața notarului și a noului cumpărător ca fiind un proprietar autentic al bunului vândut. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de procuror și de moștenitorii-părți civile împotriva sentinței nr. 115 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul Ț.G., a casat sentința penală recurată și rejudecând: În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ț.G.

la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare; în baza art. 292 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele amintite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Conform dispozițiilor art. 346 și art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, prin desființarea în totalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 20 aprilie 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 889 din 12 mai 2004.