ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1384/2010

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

Ț.G.V., (subinspector cu atribuții de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, fiul lui V. și M.) a constatat lipsa de vinovăție a acestuia pentru toate învinuirile deduse judecății în primă instanță pronunțând, potrivit dispozițiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., următoarele rezolvări juridice:

- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. („fapta nu este prevăzută de legea penală” având natură contractual-civilă potrivit constatărilor judecătorului cauzei) sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. [faptă ilicită constând în inducerea în eroare a părților vătămate G.C. și G.V.A. cu prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părților vătămate față de care inculpatul s-a angajat verbal nepublic în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obținerii unui împrumut bancar - al operațiunii juridice civile oficiale amintite / în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietății la încălcarea înțelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terțul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.P. din municipiul Botoșani] și de asemenea;

- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. [„fapta nu există”] sub aspectul infracțiunilor de uz de fals și fals în declarații prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părților vătămate folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat.

Referitor la acțiunea civilă în cauză formulată de părțile civile G.C. și G.V.A. – consecutiv rezolvărilor juridice în latura penală a procesului – instanța a hotărât următoarele:

a) respingerea cererii de desființare a contractului autentic de vânzare cumpărare din 24 februarie 2005 încheiat între inculpatul T.G.V. în calitate de vânzător și numitul D.N., în calitate de vânzător având ca obiect apartamentul în litigiu situat în municipiul Botoșani, în conformitate cu dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen. în considerarea soluției de achitare în latura penală în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

b) lăsarea nesoluționată a cererii privind restituirea în natură către părțile civile a apartamentului sus-menționat în conformitate cu dispozițiile art. 346 și 14 alin. (3) C. proc. pen. în considerarea soluției de achitare în latura penală în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. precum și a soluției civile separate de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare inițial din 15 mai 2004 adoptată prin sentința civilă nr. 259 din 13 ianuarie 2006 în Dosar nr. 4041/2005 al Judecătoriei Botoșani, cu motivarea din partea instanței penale că „sentința civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 (.) prin care s-a constatat nulitatea absolută și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 889/2004 nu este definitivă și nu poate produce nici un efect în fața instanței penale”.

Conform art. 193 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată și cererea părților civile privind restituirea de către inculpat a cheltuielilor judiciare efectuate în cauză .

Prin rechizitoriul nr. 106/P/2005 din 1 noiembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, avându-se în vedere probele strânse la urmărirea penală – plângerile părților vătămate (fila 5-19) declarațiile părților vătămate (fila 38-52) declarațiile martorilor G.A.F.,G.A.O., S.E.A., V.E., C.A.N., H.L., T.R.I., Ț.V. (fila 134-160) declarațiile făptuitorului D.N. (fila 127-129) raport de constatare tehnico-științifică al Laboratorului Poligraf Suceava (fila 162-167), sentința civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Botoșani (fila 89-104), documentația aferentă contractului de vânzare-cumpărare nr. 889/2004 (fila 53-61), contract de vânzare-cumpărare nr. 304/2005 (fila 70) declarațiile învinuitului/inculpatului Ț.G.V. (fila 110-118) și celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei – s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ț.G.V. subinspector cu atribuții de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani, sub aspectul învinuirilor că:

a.

a indus în eroare părțile vătămate G.C. și G.V.A. cu prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părților vătămate față de care inculpatul s-a angajat verbal nepublic în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obținerii unui împrumut bancar - al operațiunii juridice civile oficiale amintite / în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietății la încălcarea înțelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terțul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.P. din municipiul Botoșani [în conexiune cu incriminarea din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. privind infracțiunea de înșelăciune în convenții] și respectiv;

b.c. - la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părților vătămate folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat [în conexiune cu incriminările din art. 291 și art. 292 C. pen. privind infracțiunile uz de fals și fals în declarații] ce s-a pretins a fi fost comise în următoarele împrejurări de fapt:

În cursul lunii aprilie 2004 între Ț.G.V. și soții G.C. și G.A., pensionari, primul fiind pictor iar cea de a doua casnică, s-a încheiat o convenție verbală conform căreia în scopul obținerii unui împrumut sub formă de credit ipotecar de la B.C.R. – Sucursala Botoșani erau de acord să întocmească un act notarial simulat prin care G.C. și G.A. îi vindeau în mod formal lui Ț.G.V. imobilul proprietatea acestora apartament cu 4 camere situat în centrul municipiului Botoșani, iar creditul ipotecar obținut de cumpărător să fie însușit de vânzători cu obligația de a achita ratele la bancă până la scadență – vânzătorii rămânând în fapt și posesori ai imobilului până la achitarea integrală a creditului – urmând să se revină în final la situația inițială tot prin întocmirea unor acte notariale simulate.

În baza convenției verbale nepublice sus-menționate la data de 20 aprilie 2004 la Biroului notarului public L.B. din Botoșani între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare conform căruia G.C. și G.A. se obligau să vândă lui Ț.G.V. imobilul situat în municipiul Botoșani, contra sumei de 21.500 DOLARI SUA – echivalent în lei 726.442.000 lei (rol) – din care se recunoștea formal de vânzători că s-a primit un avans de 9.500 DOLARI SUA – în realitate această sumă nu a fost achitată niciodată - iar restul de preț de 12.000 DOLARI SUA urma să fie achitat de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Cu actul notarial din 20 aprilie 2004 Ț.G.V. s-a prezentat la B.C.R. – Sucursala Botoșani și a solicitat acordarea unui credit ipotecar în sumă de 12.000 DOLARI SUA, credit ce i-a fost aprobat conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice din 11 mai 2004.

După aprobarea creditului ipotecar s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai,2004 pentru imobilul sus-menționat cu prețul de 21.500 DOLARI SUA în care se consemna că avansul în sumă de 9.500 DOLARI SUA s-a achitat anterior potrivit antecontractului, iar diferența de 12.000 DOLARI SUA va fi încasată de vânzători din creditul ipotecar acordat de B.C.R. – Sucursala Botoșani până la data de 12 iunie 2004; în acest sens suma de 12.000 DOLARI SUA a fost virată într-un cont special pe numele vânzătorilor fiind ridicată de aceștia la data de 14 mai 2004, potrivit înscrisurilor financiar-contabile și declarații autentice din 14 mai 2004; din suma amintită Ț.G.V. a solicitat sub formă de împrumut echivalentul în lei a 5.000 DOLARI SUA, diferența până la 410.388.000 lei (rol) reprezentând 7.000 DOLARI SUA rămânând vânzătorilor G.C. și G.A.

După încheierea operațiunilor juridice și financiar-contabile amintite vânzătorii G.C. și G.A. au achitat lunar rata în sumă de 112 DOLARI SUA – în echivalent lei la cursul zilei – la B.C.R. – Sucursala Botoșani până în luna ianuarie 2005 inclusiv, iar în luna februarie 2005 când s-au prezentat pentru achitarea următoarei rate au aflat de achitarea în totalitate a creditului restant de către Ț.G.V.; după câteva zile au luat cunoștință și de faptul că Ț.G.V. a înstrăinat imobilul potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 24 februarie 2005, autentificat la notar public G.T.P., către cumpărătorul D.N.  cu prețul de 980.000.000 lei (rol).

În condițiile amintite, soții G.C. și G.A., în calitate de persoane vătămate, în considerarea convenției verbale nepublice privind caracterul simulat al actelor autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu numitul Ț.G.V., au formulat plângere penală sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani la data de 22 martie 2005.

Separat pe cale civilă urmare acțiunii de evacuare pe motivul lipsei de titlu locativ și a calității de proprietar, formulată de ultimul cumpărător D.N. ce a format obiectul Dosarului nr. 4041/2005 al Judecătoriei Botoșani, pârâții au formulat la rândul lor acțiune privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare invocând pe de o parte reaua credință și manoperele viclene întrebuințate la încheierea contractului de către Ț.G.V. iar pe de altă parte cauza falsă a contractului amintit / respectiv lipsa transferului dreptului de proprietate atât timp cât ei nu au vândut în mod real apartamentul actul încheiat fiind doar formal, cu privire la cel de-al doilea contract – Dosar nr. 5768/2005 conexat la prima cauză – litigiu soluționat în primă instanță prin sentința civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Botoșani prin care s-a admis acțiunea în constatare a nulității absolute formulată de G.C. și G.A. (concluzia instanței civile – ce a fundamentat soluția amintită – fiind aceea că voința reală, sinceră, adevărată și voită de părți a fost aceea de a încheia un act public, aparent, în vederea obținerii unui credit bancar, suma împrumutată fiind folosită de ambele părți / actul juridic aparent amintit fiind lipsit de eficiență juridică sub aspectul transferului dreptului de proprietate, fiind fără cauză, scopul nici uneia dintre părți nefiind de a vinde sau de a cumpăra); în cadrul litigiului amintit instanța civilă a mai reținut că – dată fiind excepția procedurală probatorie amintită invocată de pârâtul Ț.G.V. – material există numai actul public, pentru actul secret – înțelegerea reală a părților, faptul că nu s-a achitat nici un avans / faptul că suma luată din bancă nu a constituit un preț și că dina sumă 5000 DOLARI SUA au fost folosiți de pârât – neexistând un înscris dată fiind imposibilitatea morală de preconstituire a acestuia dată de condiția socio-economică familiei G. (pensionari, oameni credincioși, puțini naivi, dată fiind profesia de pictor a lui G.C.) relația de prietenie dintre părți (Ț.V. fiind cavaler de onoare la nunta fiului părților vătămate, apropiat al familiei acestora) statutul social al pârâtului Ț.G.V. (ofițer de poliție, tatăl lucrând ca jurist într-o bancă din localitate).

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, motivat de faptul că Ț.G.V. este ofițer de poliție cu gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Botoșani; ulterior, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o altă lucrare penală având ca obiect aceleași fapte penale reclamate de numiții G.C. și G.V.A. din municipiul Botoșani și avându-se în vedere că între cauze exista legătură de conexitate, acestea au fost reunite sub nr. 106/P/2005;

Pe baza situației de fapt sus-menționate

s-a considerat de procuror că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., constând în inducerea în eroare cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare precum și menținerea în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului amintit / de asemenea, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 24 februarie 005, Ț.G.V. a declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, cunoscând că în realitate actul notarial autentificat din 12 mai 2004 era simulat.

Concluzia de ordin juridic amintită a fost justificată de procuror pe constatările în fapt – întemeiat pe plângerea și declarațiile părților vătămate în coroborare cu depozițiile martorilor și celelalte înscrisuri aflate la dosar - atestând în mod indubitabil că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul nu s-a comportat nici un moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar / în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat ca un adevărat proprietar contracte pentru utilități (energie electrică, gaze, telefon, etc.) și nici contract cu asociația de proprietari aferentă imobilului; de asemenea, nici la încheierea celui de al doilea contract, privind înstrăinarea apartamentului către D.N., inculpatul Ț.G.V. nu a avut comportamentul unui adevărat proprietar, în sensul că nu l-a însoțit pe cumpărător atunci când acesta a vrut să vadă apartamentul, indicându-i doar adresa și spunându-i că, dacă vrea să-l vadă, să meargă singur / a întocmit pe ascuns formalitățile pentru vânzarea apartamentului, fără a înștiința părțile vătămate în calitatea acestora de chiriași recunoscută în cauză și de acesta [faptele probatorii amintite fiind confirmate în totalitate la cercetarea judecătorească, în cadrul căreia au fost administrate nemijlocit în condițiile art. 288–291 C. proc. pen. probele în acuzare strânse la urmărirea penală respectiv: declarațiile părților vătămate (f. 13-14) și ale martorilor G.A.F., G.A.O., S.E.A., V.E. (f. 43-45), C.A.N., H.L., D.N., Ț.V. (f. 60-66), T.R.I. (f. 106), au fost depuse declarațiile autentice ale notarului B.L. și consilierului juridic J.S. (f. 121-124), a fost atașat Dosarul nr. 311/193/2005 al Tribunalului Botoșani, au fost depuse mai multe contracte de credite (filele 128-158)].

Audiat la cercetarea judecătorească cu respectarea garanțiilor procesuale privind dreptul la apărare prevăzute de art. 170 alin. (2), (3) și art. 171 C. proc. pen. inculpatul Ț.G.V. a susținut în apărare că învinuirile aduse acestuia de pretinsele persoane vătămate sunt lipsite de orice conotație penală – reprezentând operațiuni contractuale de natură civilă – în care sens a invocat ca argumente probatorii / justificative: nu inculpatul a determinat persoanele vătămate să vândă imobilul, scopul înstrăinării apartamentului fiind, potrivit propriilor declarații ale părților vătămate acela de a-l ajuta pe fiul lor G.A.F. care „a avut nevoie de o sumă de bani pentru a-și cumpăra o mașină și pentru înființarea unei societăți de transport persoane” / vânzarea-cumpărarea fiind încheiată în baza unui credit ipotecar a impus și îndeplinirea unor formalități prealabile suplimentare cum ar fi evaluarea apartamentului de către bancă, încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004, astfel încât nu se poate susține că vânzătorii ar fi fost în eroare cu privire la transferul dreptului de proprietate / caracterul simulat al actului oficial aparent ori încheierea în cauză a unei vânzări cu pact de răscumpărare, invocate de către vânzători, exclud inducerea sau menținerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării contractului neputând fi dovedite cu martori ci doar printr-un contraînscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat conform art. 1191 și art. 1197 – 1198 C. civ., fiind interzisă folosirea probei cu martori astfel cum a procedat în mod nelegal procurorul ce a efectuat urmărirea penală concluzionându-se astfel că proba testimonială nefiind admisă în speță, declarațiile părților vătămate susținute prin declarațiile membrilor familiilor lor nu pot fundamenta existența convenției secrete sau a pactului de răscumpărare și că / sentința civilă nr. 250 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Botoșani prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic este irelevantă pentru rezolvarea acțiunii penale pendinte în raport cu dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 44 alin. (3) C. proc. pen. / în plus, chiar admițând valabilitatea acestora aprecierea declarațiilor testimoniale potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. atestă că părțile vătămate au primit de la inculpat atât avansul din preț de 9.500 DOLARI SUA cât și diferența de preț de 12.000 DOLARI SUA și ca atare dobândirea în condițiile legale de către inculpat prin vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu.

Curtea, soluționând cauza în fond în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. d) respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen. – în contrarietate cu aprecierea dată faptelor probatorii anterior arătate de către procurorul cauzei - a considerat, cu consecințe juridice sus-menționate că:

- părțile vătămate, prin intermediul fiului lor, G.A.F., au apelat la inculpat pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea lor, în vederea obținerea unui credit imobiliar pe care să-l folosească ulterior în interes personal / sub condiția să rămână în continuare în apartament pe perioada executării contractului amintit; în acest scop au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004 la BNP L.B. din Botoșani prin care se obligau să vândă inculpatului apartamentul proprietatea lor la prețul de 21.500 DOLARI SUA; conform antecontractului, părțile vătămate au primit de la inculpat suma de 9.500 DOLARI SUA cu titlu de avans de plată, iar diferența - până la acoperirea integrală a prețului – a fost virată de bancă în contul părților vătămate;

- după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ratele la bancă erau plătite de fiul părților vătămate, fiind constituite parțial din sume aferente chiriei provenind de la părțile vătămate, diferența fiind depusă de inculpat; întrucât ratele nu au fost achitate la timp de fiul părților vătămate – situație atestată de adresele din 1 noiembrie 2004 și din 19 noiembrie 2004 emise de B.C.R. – inculpatul în calitate de beneficiar al creditului ipotecar a fost trecut în categoria rău-platnicilor fiind înregistrat ca atare la biroul de credite;

- în aceste împrejurări inculpatul s-a hotărât să achite în totalitate creditul restant aferent contractului din 11 mai 2004 încheiat cu B.C.R. - Sucursala Botoșani, cerere care i-a fost admisă, achitarea diferențelor fiind conform ordinului de încasare din 23 februarie 2005 (f. 67 d.u.p.);

- ulterior, din considerente de ordin financiar inculpatul a radiat ipoteca instituită inițial asupra apartamentului, procedând la înstrăinarea acestuia conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 24 februarie 2005, încheiat cu numitul D.N.

În considerarea situației de fapt sus-menționate, soluția de achitare privind infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., a fost argumentată de instanță pe considerentele că în conținutul legal a incriminării amintite, legiuitorul a prevăzut ca element material desfășurarea unei activități de inducere sau de menținere în eroare fără de care persoana

vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător / în speță pentru existența infracțiunii amintite

era necesar ca inculpatul să fi folosit la încheierea contractului vreun mijloc de inducere în eroare a părților vătămate, condiție nedovedită ca atare de probele administrate întrucât achitarea ulterioară a creditului, radierea ipotecii și vânzarea apartamentului către o altă persoană nu pot fi asimilate inducerii în eroare ori manoperelor frauduloase de genul celor incriminate prin art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; ca atare s-a apreciat că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală ci este de natură civilă.

Cât privește infracțiunea de fals în declarații soluția de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. [„fapta nu există„], a fost adoptată de instanță cu motivarea că la data încheierii celui de-al doilea contract de vânzare - cumpărare cu martorul D.N., inculpatul a precizat că este proprietarul apartamentului în baza contractului din 12 mai 2004, contract care nu era anulat printr-o hotărâre definitivă;

în consecință, declarația făcută de inculpat în fața notarului prin care a susținut că este proprietarul apartamentului pe care dorește să-l vândă nu este o declarație necorespunzătoare adevărului; prin urmare, nefiind declarate date neadevărate nu există nici infracțiunea de uz de fals.

Criticile convergente sus-menționate sunt întemeiate.

Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenție prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat convenția în condițiile stipulate.

Cu alte cuvinte inducerea sau menținerea în eroare trebuie să fi avut

un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului

/

eroarea în care se află partea vătămată este un element esențial al

faptei și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea făptuitorului /

prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior.

Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credință a inculpatului Ț.G.V., care profitând de încrederea părților vătămate G.C. și G.V.A. le-a determinat să încheie, în favoarea sa, un act notarial, cu consecința deposedării de bunul imobil ce le aparținea, acestea având convingerea că înscrisul avea caracter pur formal.

Astfel, inculpatul, cunoscând că părțile vătămate erau în

imposibilitate de a-l sprijini din punct de vedere financiar pe fiul lor, martorul

G.A.F., în inițierea unei afaceri pe care acesta și-a propus-o,

s-a oferit să-i ajute, venind cu ideea că aceștia să-i vândă lui, în mod formal,

apartamentul ce le aparținea - fapt atestat de declarațiile martorilor – pentru a fi ipotecat ulterior în vederea obținerii unui credit bancar, după derularea contractului amintit – potrivit înțelegerii verbale dintre părți – apartamentul urmând să revină în proprietatea titularilor inițiali.

Părțile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului, motivat de faptul că pe de o parte fiica lor G.A.O., care a intenționat să-l ajute pe fratele ei, nu a reușit să obțină un asemenea

împrumut, iar pe de altă parte, au avut deplină încredere în acesta pentru că îl

cunoșteau, fiind vecin de bloc, a copilărit cu fiul lor și totodată știau că lucra

la Poliția

de frontieră iar tatăl său era consilier juridic la o bancă din Botoșani.

Deși s-a înțeles cu părțile vătămate, care au acceptat ca vânzarea

apartamentului să fie formală, după încheierea contractului în formă autentică,

inculpatul a înșelat încredea vânzătorilor în sensul că înainte ca aceștia să

achite împrumutul, a depus el diferența de bani la bancă și în aceste condiții a

revândut imobilul unei alte persoane.

Faptul că în realitate contractul de vânzare - cumpărare a avut un caracter simulat, în coroborare cu declarațiile univoce ale martorilor audiați în cauză, rezultă și din

înscrisurile existente la dosar atestând că aceștia au achitat ratele la împrumutul bancar contractat de inculpat.

De altfel, din analiza comportamentului inculpatului rezultă faptul că,

după încheierea contractului de vânzare - cumpărare, acesta nu s-a comportat nici un moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la

apartament nu a încheiat, ca un adevărat proprietar, contracte pentru utilități și

nici contract cu asociația de proprietari;

de altfel, nici la încheierea celui de-al doilea contract de

vânzare - cumpărare, inculpatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condițiile în care a ascuns calitatea de chiriaș a părților vătămate refuzând să-l însoțească pe

cumpărător la identificarea imobilului și prezentarea situației juridice reale a acestuia;

prin urmare dacă părțile vătămate cunoșteau intenția inculpatului de a

le valorifica apartamentul nu ar fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare, nici măcar în formă simulată.

În cauză, vinovăția penală a inculpatului subzistă și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 292 și art. 291 C. pen., în condițiile în care, deși cunoștea că actul încheiat cu părțile vătămate avea un caracter simulat, s-a declarat în fața

notarului și a noului cumpărător ca fiind un proprietar autentic al bunului vândut.

În consecință în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va decide admiterea recursurilor în cauză, casarea sentinței și înlăturarea soluției greșite de achitare adoptate de primă instanță, urmând ca ulterior – prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen. – să se dispună condamnarea inculpatului Ț.G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1) și art. 3 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum și

restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin desființarea în totalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 mai 2004

, potrivit art. 346 rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

și de moștenitorii – părți civile G.C., G.V.A., G.A.O. și G.A.F.

împotriva sentinței penale nr. 115 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul

Ț.G.V.

Casează sentința penală recurată și, rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., condamnă pe inculpatul Ț.G.V. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 291 C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 292 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele amintite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepsei accesorii amintite pe durata termenului de încercare.

Conform dispozițiilor art. 346 și art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor prin desființarea în totalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 aprilie 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 mai 2004.

Obligă intimatul inculpat la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, se va avansa din fondul

M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 aprilie 2010.