ÎCCJ, decizie (scj.ro #83811)

Înșelăciune. Complicitate Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului Indice alfabetic: Drept penal - înșelăciune - complicitate C. pen., art. 26, art. 215 alin. (3) În cazul infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen., săvârșită cu prilejul încheierii unui contract, intenția de a induce în eroare trebuie să existe la momentul încheierii contractului atât pentru autor, cât și pentru complice, iar complicitatea presupune existența unui ajutor material sau moral la încheierea contractului, ca moment la care se consumă infracțiunea de înșelăciune. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3673 din 13 noiembrie 2012 Prin încheierea de ședință din 4 noiembrie 2010 , Tribunalul București, Secția I penală, a admis plângerea formulată de petenta societatea comercială M. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 26 aprilie 2010 și, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., a desființat, în parte, ordonanța atacată și a reținut cauza spre judecare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în privința inculpatei C.M., respectiv cu privire la infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în privința inculpatului C.G. S-au menținut celelalte dispoziții ale ordonanței. Cauza a fost reînregistrată la data de 10 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului București, Secția I penală. Prin sentința nr. 838 din 26 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile cu care a fost sesizată instanța, în ceea ce o privește pe inculpata C.M.

din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în ceea ce îl privește pe inculpatul C.G. din infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim, art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata C.M.

la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei închisorii sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, care a constituit termen de încercare stabilit conform art. 86 2 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

2. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim, art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei închisorii sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, care a constituit termen de încercare stabilit conform art. 86 2 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă societatea comercială M. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, către societatea comercială M. la plata sumei de 734.870,53 lei, la care s-a adăugat dobânda legală până la achitarea sumelor, cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 17 ianuarie 2007, între societatea comercială M., reprezentată de V.V., în calitate de vânzător și societatea comercială C., reprezentată de C.M., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2007, având ca obiect cantitatea de 5.000 t var hidratat saci. Conform art. 10 din contract, capitolul „Modalități și condiții de plată”, cumpărătorul avea obligația de a face dovada garanției speciale și anticipate a sumelor necesare anticipării plății, pentru aceasta având obligația de a emite bilet la ordin avalizat, scrisoare de garanție bancară sau filă cec însoțită de angajament de plată al administratorului firmei cumpărătoare (plată anticipată).

Potrivit art. 11 din contract, părțile au stabilit valoarea garanției la suma de 200.000 lei, modificată la data de 10 octombrie 2007, la 1.000.000 lei, odată cu semnarea de către C.M., în calitate de administrator al societății comerciale C., a unui nou angajament de plată. Pentru respectarea clauzelor contractului, C.M. a emis o filă cec și a semnat un angajament de plată, aplicând ștampila societății comerciale C. Instanța de fond reține faptul că, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare și al semnării și emiterii filei cec, C.M. nu avea calitatea nici de asociat, nici de administrator al societății comerciale C., așa cum rezultă din certificatul constatator din 16 aprilie 2010 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, folosind în mod nereal această calitate tocmai pentru a crea reprezentanților societății comerciale M. convingerea că relația comercială se va desfășura în bune condiții.

Instanța de fond reține și că derularea în condiții optime a contractului a fost împiedicată de faptul că inculpata C.M. nu a efectuat plata mărfurilor achiziționate de la societatea comercială M. conform clauzelor contractuale, fapt pentru care vânzătorul a informat-o în permanență cu privire la debitele restante, cuantumul acestora fiindu-i cunoscut. O dovadă în acest sens o constituie semnarea de luare la cunoștință a somațiilor, precum și a angajamentelor luate, toate având ca rezoluție menținerea în eroare a societății vânzătoare. La 3 octombrie 2007, fila cec a fost introdusă la plată în bancă, după ce inculpata C.M. fusese informată despre acest demers atât de societatea comercială M., cât și de funcționarii bancari ai băncii trase.

Tribunalul reține că, având cunoștință despre faptul că nu are disponibil în cont, la data de 5 octombrie 2007, inculpata C.M. a împuternicit, în calitate de asociat unic și administrator al societății comerciale C., calitate pe care nu o avea la momentul respectiv, pe P.X. să efectueze la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București demersuri în vederea depunerii și ridicării de mențiuni în legătură cu cesiunea de părți sociale și schimbare administrator. Având deplină cunoștință de cesiunea societății, i-a determinat pe reprezentanții societății comerciale M. să elibereze o adresă către banca trasă în care să se menționeze că fila cec a fost introdusă la plată din eroare.

La data de 10 octombrie 2007, inculpata C.M., fără a avea calitatea de asociat și/sau administrator al societății comerciale C., pe care și-o asuma în mod nereal, a emis o nouă filă cec, pe care a semnat-o și pe care a aplicat ștampila societății comerciale C. Prin C.G., încă din luna septembrie 2007, a inițiat demersurile pentru găsirea unor persoane disponibile a prelua firma și a semnat un angajament de plată prin care se obliga ca în numele societății să achite săptămânal suma de 30.000 lei. După semnarea angajamentului, inculpata C.M. nu a respectat termenii acestuia, în sensul de a face plăți săptămânal și nu i-a informat pe reprezentanții societății comerciale M. în legătură cu înregistrarea unui incident bancar, respectiv despre faptul că suma de 734.870,53 lei, înscrisă în fila cec, a fost refuzată la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont.

Pentru a da o aparentă tentă de legalitate acțiunilor sale, realizate în numele societății comerciale C., la data de 19 octombrie 2007, inculpata C.M. a devenit, pentru scurt timp, asociat și administrator al societății comerciale C., prin preluarea părților sociale de la S.C. și S.A. La data de 6 noiembrie 2007, fila cec lăsată drept garanție la data de 10 octombrie 2007, completată cu suma de 734.870,53 lei, a fost introdusă la plată în bancă. Fila cec a fost restituită cu refuz pe motivul lipsei totale de disponibil în cont, a faptului că societatea se afla în interdicție bancară și a faptului că fila cec făcea parte dintr-un set de documente retras din circulație. Tribunalul reține din raportul de constatare tehnico-științifică din 7 octombrie 2008 că semnăturile de la rubricile „Semnătura trăgătorului” ale celor două file cec au fost executate de numita C.M.

Pentru a se sustrage de la plata sumelor datorate către societatea comercială M. și de a prejudicia această societate, la data de 9 noiembrie 2007, inculpata C.M., cu ajutorul inculpatului C.G., a cesionat părțile sociale deținute la societatea comercială C. către D.O. și M.D., plătind acestora prin intermediarii B.I. și V.I. suma de 1.000 lei fiecăruia, aspecte confirmate de martori cu prilejul audierii acestora în faza cercetării judecătorești. Tribunalul reține că, deși a fost contrazisă în declarații de toate persoanele implicate în operațiunea de cesionare a firmei, inculpata C.M.

a susținut în faza cercetărilor că îi cunoștea pe cesionari încă din anul 2006, că a primit contravaloarea părților sociale, respectiv suma totală de 274.670 lei, în numerar și că a predat cesionarilor toate documentele având legătură cu activitatea societății comerciale C., inclusiv documentele de evidență contabilă, aspecte neconfirmate și care nasc presupunerea rezonabilă că aceasta, ajutată de soțul său, a cesionat în scop fraudulos părțile sociale ale societății unor persoane „specializate” în astfel de activități ilicite, în condițiile în care, în mod normal, la cesionarea unei societăți comerciale nu se plătesc bani celor care o preiau, ci eventual se primesc astfel de sume.

Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că în contul societății comerciale C., deschis la Banca B. (din care trebuiau onorate sumele înscrise în cecurile emise de inculpata C.M., în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009), nu s-a aflat niciun moment suma de 734.870,53 lei datorată. Cesionarii D.O. și M.D.

nu au derulat după momentul cesiunii operațiunii comerciale prin intermediul societății comerciale C. și nu și-au exercitat prerogativele de asociați și administratori ai firmei, dovadă în acest sens fiind depunerea raportărilor financiare la organul fiscal, faptul că nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar actele societății, conform prevederilor Legii nr. 85/2006, precum și că singura operațiune derulată ulterior datei de 9 noiembrie 2007 pe contul societății, deschis la Banca B., a fost o retragere de numerar, în suma de 25.300 lei, ce a avut loc la data de 12 noiembrie 2007. Fiind audiat în fața judecătorului, V.V., reprezentantul părții vătămate societatea comercială M., a descris modul de derulare a contractului, precum și faptul că la un moment dat a aflat că inculpata nu a achitat o sumă mare, așa încât, în urma unor discuții, aceștia au stabilit să se achite o parte din prejudiciu până în lunile iunie - iulie 2007, dată la care au hotărât să sisteze orice colaborare datorită faptului că debitul acumulat era aproape de șapte miliarde ROL.

Partea civilă a confirmat faptul că erau făcute punctaje și datoriile recunoscute de inculpată, precum și faptul că aceasta i-a lăsat o filă cec necompletată cu scopul ca în situația în care nu se plătește suma restantă, după un anunț prealabil, să introducă fila în circuitul bancar, iar după introducerea acesteia, la rugămintea inculpatei, a făcut o cerere de retragere a filei primind o altă filă cec, de această dată completată cu suma restantă, singura diferență fiind că termenul scadent era peste alte 30 de zile. Reprezentantul părții civile a arătat că inculpatul C.G. a intervenit după introducerea primei file cec, învederând însă că el se ocupa de încărcarea mărfii.

Coroborând probele administrate, tribunalul a reținut următoarele elemente: Activitatea societății comerciale C., reprezentată în fapt de inculpata C.M., ajutată în activitățile comerciale de soțul său inculpatul C.G., a vizat contractul de livrare a varului stins pe care aceasta îl cumpăra de la societatea comercială M. Societatea comercială C. a întâmpinat dificultăți de ordin financiar care au determinat-o să aibă întârzieri la plată către partea civilă. Modul în care s-a derulat activitatea celor doi inculpați justifică reținerea în sarcina acestora a infracțiunii de înșelăciune. În accepțiunea instanței de fond, modul de emitere a filelor cec reprezintă manopere dolosive, ce au condus la inducerea sau menținerea în eroare a părții civile.

S-a observat că partea civilă a precizat că fila cec nu a fost emisă cu scopul unei garanții, ci ca mijloc de plată având în vedere prejudiciul mare acumulat și înțelegerea cu inculpata ca în cazul neachitării, după un aviz prealabil, fila să fie introdusă în circuitul bancar. Partea civilă a fost de acord să facă o cerere pentru retragerea filei cec introduse la plată, la solicitarea inculpaților, în încercarea de a-și recupera totuși în vreo modalitate banii. Acordul părții civile nu exclude participația inculpaților care au înțeles să emită o nouă filă cec completată de această dată cu suma datorată, deși știau că nu au disponibil în cont (verificările contului relevând această împrejurare), așa încât la introducerea la plată și a acestei noi file să se constate că nu există disponibil și, mai mult, că firma este în incidență bancară, iar fila făcea parte dintr-un carnet de instrumente de plată retrase.

Toate elementele de fapt, așa cum au fost descrise și reținute, au determinat instanța de judecată să conchidă în sensul că între părțile implicate, respectiv partea civilă și inculpați, nu au fost doar relații comerciale și eventuale cauze obiective care să justifice lipsa disponibilului din cont, ci o faptă de înșelăciune în convenții prin folosirea unor mijloace frauduloase. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei C.M.

care, prezentând o situație nereală privind bonitatea societății comerciale C., a indus în eroare societatea comercială M. cu ocazia încheierii contractului de cumpărare var stins, eroare în care a menținut-o pe partea civilă pe parcursul derulării contractului emițând mai multe file cec în alb ori completate parțial, fără disponibil bancar, aflându-se în incidență bancară, cesionând societatea ulterior, toate în scopul obținerii unui folos material injust, întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Fapta coinculpatului C.G. de a o ajuta pe inculpata C.M.

în demersurile realizate, fiind evidentă implicarea sa atât în activitățile de administrare a firmei, cât și în cele privind procedurile ulterioare introducerii la plată a primei file cec, el fiind și cel care s-a ocupat de găsirea și perfectarea actelor de cesiune a societății comerciale C., întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, prin decizia nr. 57/A din 24 februarie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați și partea civilă. Împotriva deciziei penale nr. 57/A din 24 februarie 2012 au declarat recurs în termenul legal, între alții, inculpații C.G.

și C.M. În recursul inculpaților se invocă în drept, în principal, motivul de recurs vizând art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Analizând hotărârile recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține: Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, este fondat în ceea ce îl privește pe C.G. și nefondat cu privire la C.M. Critica urmează să fie examinată din perspectiva laturii subiective a conținutului infracțiunii, având în vedere că ambii inculpați au susținut că nu a existat intenția de inducere în eroare a părții vătămate, precum și din punct de vedere al laturii obiective, având în vedere că recurenții au arătat că soluția cu privire la infracțiunea de emitere de cecuri fără acoperire influențează soluția cu privire la infracțiunea de înșelăciune în convenții.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut că infracțiunea asupra căreia au fost învestite și s-au pronunțat este aceea de înșelăciune în convenții. Instanța de fond a reținut cu privire la obiectul judecății că plângerea a vizat numai dispozițiile din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală ce priveau infracțiunea de înșelăciune în convenții, nu și infracțiunea din legea cecului, pentru care s-a dispus o soluție de disjungere. Instanța de fond a mai reținut că toate elementele de fapt, așa cum au fost descrise și reținute, au determinat instanța de judecată să conchidă în sensul că între părțile implicate, respectiv partea civilă și inculpați, nu au fost doar relații comerciale și eventuale cauze obiective care să justifice lipsa disponibilului din cont, ci o faptă de înșelăciune în convenții prin folosirea unor mijloace frauduloase.

La rândul său, instanța de apel a confirmat situația de fapt ce formează obiectul judecății și încadrarea juridică dată acuzației de către instanța de fond. Ambele instanțe au ajuns la concluzia că în drept: 1. Fapta inculpatei C.M. care, prezentând o situație nereală privind bonitatea societății comerciale C., a indus în eroare societatea comercială M. cu ocazia încheierii contractului de cumpărare var stins, eroare în care a menținut-o pe partea civilă pe parcursul derulării contractului emițând mai multe file cec în alb ori completate parțial, fără disponibil bancar, aflându-se în incidență bancară, cesionând societatea ulterior, toate în scopul obținerii unui folos material injust, întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

2. Fapta coinculpatului C.G. de a o ajuta pe inculpata C.M. în demersurile realizate, fiind evidentă implicarea sa atât în activitățile de administrare a firmei, cât și în cele privind procedurile ulterioare introducerii la plată a primei file cec, el fiind și cel care s-a ocupat de găsirea și perfectarea actelor de cesiune a societății comerciale C., întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Concluzia instanțelor de fond și de apel este corectă în ceea ce o privește pe C.M., dar incorectă în ceea ce îl privește pe C.G. Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., infracțiunea de înșelăciune presupune, sub aspectul elementului material, o acțiune de inducere în eroare, acțiune ce poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

În cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții, intenția de a induce în eroare trebuie să existe la momentul încheierii convenției, atât pentru autor, cât și pentru complice. Pentru infracțiunea de înșelăciune problema stabilirii inducerii în eroare la momentul încheierii convenției este esențială pentru a proba vinovăția. Intenția, ca element al laturii subiective, se deduce din latura obiectivă, deoarece se prezumă că inculpatul a acționat în conformitate cu elementul său subiectiv. Elementul subiectiv se probează din întreaga conduită a persoanei acuzate, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanțelor de comitere a faptei. Caracteristic intenției este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei și urmărirea sau acceptarea rezultatului.

Inducerea în eroare a fost corect stabilită față de C.M., deoarece: - la 17 ianuarie 2007, data încheierii contractului, nu avea calitatea de administrator la societatea comercială C., firmă pentru care a semnat convenția. Inculpata C.M. a devenit, pentru scurt timp, asociat și administrator al societății comerciale C., prin preluarea părților sociale de la S.C. și S.A., Ia 19 ianuarie 2007, ulterior emiterii filelor cec de plată a debitului. Dobândirea calității s-a făcut pentru cesionarea părților sociale; - în contul societății comerciale C., deschis la Banca B., din care trebuiau onorate sumele înscrise în cecurile emise de inculpata C.M., în perioada derulării contractului începând de la 1 ianuarie 2007, nu s-a aflat niciun moment suma de 734.870,53 lei datorată; - în executarea contractului, la data de 10 octombrie 2007, inculpata C.M.

a semnat un angajament de plată prin care se obliga ca în numele societății să achite săptămânal suma de 30.000 lei și a emis o nouă filă cec, pe care a semnat-o și pe care a aplicat ștampila societății comerciale C., fără a avea calitatea de asociat și/sau administrator al societății comerciale C.; - la momentul executării contractului, în sensul efectuării plății, a semnat un angajament de plată după ce fila cec fusese refuzată la plată, dar în același timp a cesionat părțile sociale. Nici instanța de fond, nici instanța de apel nu rețin, însă, modul în care C.G. a contribuit la inducerea în eroare a părții vătămate. Faptul de a prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă presupune a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată, activitate ce are drept rezultat crearea celui indus în eroare a unei false reprezentări a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.

Reprezentantul părții civile a arătat că inculpatul C.G. a intervenit după introducerea primei file cec la bancă, deci ulterior încheierii convenției, învederând, însă, că el se ocupa de încărcarea mărfii. Instanțele rețin, de asemenea, contribuția sa în sensul că în luna septembrie 2007, la nouă luni de la încheierea contractului, a căutat persoane cărora soția sa să Ie cesioneze firma C. Până la acest moment nici în plângerea părții vătămate, nici în motivările instanțelor de fond și de apel nu se precizează dacă inculpatul a avut o contribuție la negocierea contractului a cărui încheiere formează obiectul acuzației de înșelăciune. În lipsa dovedirii unui sprijin moral sau material la încheierea contactului, moment la care se consumă infracțiunea de înșelăciune, conduita ulterioară a inculpatului nu are caracterul complicității la înșelăciune.

Conform art. 26 C. pen., complicitatea poate fi definită ca fiind acea formă a participației penale care constă în înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană. Legiuitorul, stabilind participația pentru sprijinul dat la săvârșirea faptei, exclude complicitate posterioară consumării infracțiunii, săvârșirii faptei. Chiar dacă intenția avută la încheierea contractului este probată și prin conduita ulterioară a părților, care poate dovedi scopul inducerii în eroare, pentru existența complicității la înșelăciune trebuie să existe un act de sprijin sau o contribuție, morală ori materială, la încheierea contractului.

În lipsa altor date, actele soțului nu există la data contractului. Probele indică faptul că, ulterior încheierii contractului, C.G. a încărcat marfa provenind de la societatea comercială M., iar în luna septembrie 2007 și-a ajutat soția să găsească persoane cărora să le cesioneze părțile sociale la societatea comercială C. Conduita astfel descrisă nu se poate circumscrie faptei de înșelăciune, care face obiectul acuzației. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către inculpatul C.G. împotriva deciziei nr. 57/A din 24 februarie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a Il-a penală, a casat în parte decizia nr. 57/A din 24 februarie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a Il-a penală și, în parte, sentința nr. 838 din 26 octombrie 2011, pronunțată de către Tribunalul București, Secția I penală, în ceea ce îl privește pe acest inculpat, și rejudecând: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim, art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. A respins, ca nefondat, recursul declarate de către inculpata C.M.