ÎCCJ, decizie (scj.ro #83807)

Înșelăciune. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului Indice alfabetic: Drept penal - înșelăciune C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3) Dacă inculpatul care nu a plătit nicio rată din creditele contractate a obținut radierea ipotecilor instituite ca garanție în favoarea băncii creditoare asupra unui bun imobil, în cursul executării contractelor de creditare, prin folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat în fața serviciului de carte funciară, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase cu prilejul executării unui contract prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3515 din 31 octombrie 2012 I. Prin sentința nr. 303 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Arad, Secția penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 65 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D. la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare, iar în baza art. 291 teza a II-a C. pen., la 2 ani închisoare. A contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai mare de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

pe o perioadă de 5 ani. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. A anulat adresa falsificată din 7 septembrie 2005. A obligat pe inculpat să plătească părții civile Banca C. suma de 587.900 lei cu titlu de despăgubiri civile. S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul M.D.

S-a reținut în fapt că, la datele de 10 mai 2005 și 15 iunie 2005, societatea comercială D. - prin administrator M.D., a încheiat două contracte de credit în sumă de 2.000.000 lei, respectiv 600.000 lei, care au fost garantate cu mai multe imobile situate în localitatea I., aparținând atât societății comerciale S., cât și unor persoane fizice - în calitate de garanți ipotecari, printre care și cu imobilul-clădire administrativă cu teren în suprafață de 976 mp, situat în localitatea I., strada R., proprietatea societății comerciale S. Deși creditele contractate erau în derulare, la data de 14 septembrie 2005, inculpatul M.D.

s-a prezentat la Serviciul de Carte Funciară, a depus la registratură - la învinuita G.S., asistent registrator, cererea de radiere, prin care s-a solicitat radierea ipotecilor de rangul I și II, constituite în favoarea Băncii C., asupra imobilului mai sus menționat, precum și o adresă falsificată din 7 septembrie 2005, figurând ca fiind emisă de către Banca C. Învinuita G.S., înainte de a înregistra cererea în registrul general de intrări, a procedat la verificarea tehnică a acesteia, respectiv dacă are număr de înregistrare și dacă a fost semnată și stampilată de reprezentanții băncii, fără a cerceta cu atenție dacă înscrisul însoțitor al cererii de radiere, respectiv adresa băncii, a fost original - așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 7/1996, privind procedura de înscriere în cartea funciară - deși acest aspect era vizibil.

Astfel, cererea a fost înregistrată la 14 septembrie 2005. Urmând circuitul legal, a fost repartizată numitei T.C. - asistent registrator, care după ce a verificat dacă datele din adresa băncii din 7 septembrie 2005 au corespuns cu datele din coala CF - respectiv număr CF, număr top, proprietar, ipotecile, sumele și eventual dacă au fost notate interdicțiile - și după ce a constatat că aceste date au corespuns cu situația din CF, a făcut mențiunea pe cererea de radiere că „nu există piedică în CF”, pentru efectuarea lucrării solicitate. În aceste condiții, învinuitul P.B. - registrator CF, verificând cererea și apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea admiterii acesteia, a pus rezoluția de admisibilitate a acesteia și a repartizat-o numitului M.A.

- asistent registrator, căruia i-a revenit sarcina de a întocmi încheierea de admitere a cererii, fiind astfel redactată încheierea nr. 2725 din 14 septembrie 2005 prin care s-a dispus radierea dreptului de ipoteca de sub C.10 și 11 (foaia C privind sarcinile, nr. crt. 10-11) și interdicția de sub B.26-27 (foaia B privind înscrierile privitoare la proprietate, nr. crt. 26-27). Învinuitul P.B., înainte de a admite cererea de radiere, nu a cercetat cu atenție dacă înscrisul însoțitor al cererii a fost încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, respectiv dacă este în original - așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 7/1996 - deși la o verificare a documentului s-a putut observa acest aspect.

În legătură cu modalitatea de dobândire a adresei false, inculpatul M.D. a declarat că aceasta a fost emisă, în data de 7 septembrie 2005, de către făptuitorii C.H., G.F. și B.I. - angajați ai băncii, actul figurând ca fiind semnat de aceștia. Din cercetările efectuate cu privire la adresa falsificată din 7 septembrie 2005 s-au constatat următoarele: numărul de ieșire al adresei este unul fictiv, neregăsindu-se în Registrul de corespondentă al sucursalei băncii; antetul adresei cu privire la capitalul social al Băncii C. la data de 7 septembrie 2005 nu era corect; conform raportului de constatare tehnico-științifică din 3 aprilie 2008 rezultă faptul că semnăturile, impresiunea ștampilei rotunde și antetul adresei din 7 septembrie 2005 au fost contrafăcute, falsificarea constând în transferul acestora, cu ajutorul mijloacelor electronice, pe suprafața adresei, fiind exclus astfel ca C.H., B.I.

și G.F. - angajați ai băncii să fi semnat sau ștampilat personal această adresă. Prin radierea ipotecilor de rangul I si II constituite în favoarea băncii, a fost anulată una din principalele garanții ale celor două credite scoase între timp în afara bilanțului, deoarece atât împrumutatul, cât și garantul ipotecar au intrat în procedura insolvenței, diminuându-se astfel gradul de acoperire cu garanții a creditelor sub limita prevăzuta de lege și aducând astfel banca în imposibilitatea de a recupera integral creditele restante. Prin urmare, Banca C. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 587.900 lei, reprezentând valoarea la care bunul a fost acceptat în garanție de către bancă.

Față de învinuiții P.B. și G.S. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută în art. 249 alin. (1) C. pen., iar față de făptuitorii G.F., C.H. și B.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt realitatea celor menționate în actul de sesizare. Prin declarația dată în fața instanței, inculpatul a negat vreo formă de participație la obținerea adresei falsificate, susținând că a primit-o de la reprezentanții părții vătămate, martorul C.H.

și B.l., cu care a purtat mai multe discuții pentru a se radia ipoteca, cu scopul de a obține alte împrumuturi cu care să achite ratele contractuale. Starea de fapt descrisă a fost reținută de către instanță din declarația dată de inculpat, care a recunoscut folosirea adresei în condițiile arătate, din declarația martorilor G.F., C.H. , B.l., G.S., P.B., T.C., M.A., T.I., H.M., precum și din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 3 aprilie 2008, care a atestat că semnăturile, impresiunea ștampilei rotunde și antetul adresei din 7 septembrie 2005 au fost contrafăcute, falsificarea constând în transferul acestora, cu ajutorul mijloacelor electronice, pe suprafața adresei, fiind exclus astfel ca C.H., B.l.

și G.F. - angajați ai băncii să fi semnat sau ștampilat personal această adresă. În legătură cu infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., instanța a reținut că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că au fost întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fapta fiind comisă prin aceea că inculpatul, contribuind la falsificarea adresei și folosindu-se de aceasta, a menținut în eroare pe partea vătămată cu privire la existența contractului și derularea acestuia în continuare, în condițiile inițiale, deși prin radierea ipotecii garanția ipotecară a fost diminuată cu suma de 587.900 lei, sumă ce a constituit prejudiciul cauzat părții vătămate.

Cu privire la infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen., instanța a reținut că fapta a fost comisă din culpă de către funcționarii din cadrul Serviciului de Carte Funciară, fiind determinați la comiterea faptei cu intenție de către inculpat, respectiv la radierea din Cartea Funciară a ipotecii constituite în favoarea părții vătămate, cartea funciară fiind un înscris oficial, astfel că s-au reținut și prevederile art. 31 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatului, prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., fiind evident că adresa menționată a fost falsificată în modalitatea arătată, instanța a reținut că inculpatul a participat la comiterea acestei infracțiuni în calitate de complice, formă de participație mai ușoară, întrucât nu s-a probat că inculpatul însuși ar fi autorul falsului; reținându-se comiterea acestei infracțiuni de către inculpat, instanța a avut în vedere că acesta a fost singurul beneficiar al înscrisului falsificat, înscris pe care l-a folosit pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, această din urmă acțiune a inculpatului, care a prezentat înscrisul falsificat la Serviciul de Carte Funciară, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 teza a II-a C. pen.

II. Împotriva sentinței penale a declarat apel, între alții, inculpatul M.D. Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu, în limitele prevăzute în art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele: Potrivit art. 215 alin. ( 1), (2), ( 3) și (5) C. pen., „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate. Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.” Din aceste dispoziții a rezultat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții a fost necesară desfășurarea unei activități de inducere sau menținere în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract.

În cauză, părțile au fost de bună-credință cu prilejul încheierii celor două contracte de credit, inculpatul în calitate de reprezentant al societății comerciale D. garantând cu mai multe bunuri imobile, astfel încât nu s-a putut vorbi de o inducere în eroare. De asemenea, ulterior radierii ipotecii, inculpatul nu a înstrăinat bunul cu care a garantat creditul, partea vătămată ca urmare a neachitării creditului adresându-se instanței comerciale pentru recuperarea datoriei. Astfel, așa cum a rezultat din adresa părții vătămate, pentru recuperarea celor două credite, aceasta s-a înscris în masa credală și a recuperat parte din datorie prin vânzarea unor bunuri imobile. În ceea ce privește bunul mobil în litigiu, acesta a urmat a fi vândut la licitație alături de alte bunuri, motiv pentru care nu s-a putut reține faptul că părții vătămate i s-ar fi produs vreun prejudiciu, fapt esențial pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune.

Partea vătămată s-a adresat instanței pentru recuperarea creditelor, având un titlu executoriu, astfel încât aceasta nu a putut să obțină de două ori aceeași sumă prin constituirea de parte civilă. Mai mult decât atât, după radierea ipotecii, partea vătămată a mai acordat un credit inculpatului, fapt ce a arătat că aceasta nu a fost înșelată. Așa fiind, prin decizia nr. 204/A din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinței nr. 303 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Arad, Secția penală, a desființat sentința apelată și, rejudecând: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., la un an închisoare, iar în baza art. 291 teza a II-a C. pen., la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 348 C. proc. pen., a anulat adresa din 7 septembrie 2005. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm C. civ., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca C. III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs procurorul, criticând-o ca nelegală prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârea este netemeinică, iar în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, în mod greșit inculpatul M.D. fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din comportamentul inculpatului ulterior încheierii celor două contracte a rezultat cu certitudine că nu a fost de bună-credință în momentul semnării acestora, mai exact a avut reprezentarea că societatea în numele căreia a luat creditele nu-și va îndeplini obligațiile contractuale, în primul rând restituirea sumelor împrumutate. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport cu motivul de critică invocat și cu cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., întrucât acest motiv de casare în realitate este incident în ipoteza „când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare” - Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul de față declarat de procuror se privește ca fondat și urmează a fi admis ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen. Aceasta, întrucât cu titlu de premiză se are în vedere că incidența sus-menționatului caz de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune cu necesitate existența unei contradicții esențiale, intrinseci, necontroversate și manifeste între actele, lucrările și probele dosarului și soluția de achitare a intimatului inculpat M.D.

dispusă în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. Se reține că, în esență, motivarea acestei soluții pronunțate de către instanța de apel a fost că părțile (deci și inculpatul intimat M.D.) au fost de bună-credință cu prilejul încheierii celor două contracte de credit și, pe de altă parte, că părții civile nu i s-ar fi produs niciun prejudiciu. În propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că, în raport cu situația de fapt a speței de față, din comportamentul inculpatului ulterior încheierii celor două contracte rezultă cu certitudine că acesta nu a fost de bună-credință în momentul semnării contractelor și a avut reprezentarea că societatea în numele căreia a luat creditele nu-și va îndeplini obligațiile contractuale, în primul rând restituirea sumelor împrumutate.

Prin contractul de credit din 10 mai 2005, Banca C. a creditat societatea comercială D. reprezentată de inculpatul nominalizat în calitate de administrator cu suma de 1 miliard lei vechi, iar prin actul adițional s-a suplimentat linia de credit până la 20 miliarde lei vechi (2.000.000 lei noi). Ulterior, prin contractul de credit din 15 iunie 2005, partea civilă sus-menționată a creditat din nou aceiași societate cu suma de 6 miliarde de lei vechi. Ambele credite au fost garantate cu mai multe bunuri imobile și mobile, printre acestea și imobilul situat în I., strada R., constând în clădire administrativă cu teren în suprafață de 976 mp, proprietatea societății comerciale S. (societate la care era asociată societatea comercială D.).

Asupra acestui imobil s-a instituit o ipotecă de gradul I pentru garantarea primului credit acordat și o ipotecă de gradul II pentru cel de-al doilea credit, ambele ipoteci fiind înscrise pentru a garanta suma împrumutată, dobânzile stabilite, precum și toate costurile aferente creditelor (dobânzi penalizatoare, penalități, comisioane). În ambele contracte valoarea imobilului ipotecat a fost evaluată la 163.729 euro, conform raportului de evaluare din 12 martie 2005 anexat la contractele de credit. Un prim aspect relevant cu privire la reaua-credință a inculpatului intimat nominalizat este faptul că societatea pe care a reprezentat-o nu a plătit nicio rată din cele stabilite prin contracte, deci nu a restituit de bună-voie nimic din valoarea creditului.

Conform celor două contracte, societatea împrumutată avea, printre altele, și următoarele obligații contractuale: să asigure bunurile aduse în garanție pe toată durata creditării, să aducă la cunoștință băncii modificările apărute în situația garanțiilor, iar până la rambursarea integrală a liniei de credit și a costurilor aferente să păstreze și să nu înstrăineze garanțiile care au stat Ia baza acordării împrumutului. Cu toate acestea, inculpatul intimat M.D. nu numai că nu și-a îndeplinit obligațiile luate în numele societății, ci chiar a adus creditorul în situația de a nu mai avea două garanții ce au stat la baza acordării creditului, prin înlăturarea ipotecilor indicate, care s-a realizat în baza adresei falsificate pe care inculpatul a depus-o la Serviciul de Carte Funciară.

Concomitent, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că în mod justificat apărarea inculpatului, constând în aceea că ar fi fost în eroare de fapt, a fost înlăturată de ambele instanțe (atât cea de fond, cât și cea de apel), fiind evident că inculpatul știa că nu au fost restituite creditele, deci banca nu ar fi emis o astfel de adresă de ridicare a ipotecilor care nu corespundea adevărului. De altfel, inculpatul intimat a fost condamnat pentru infracțiunile de fals pentru care a fost trimis în judecată. Relevantă pentru poziția subiectivă a inculpatului intimat M.D.

în momentele încheierii și ale executării contractelor de credit este și situația bunurilor mobile asupra cărora s-a constituit o garanție reală fără deposedare, bunuri aparținând societății debitoare sus-indicate - acestea fiind precizate în anexele la contracte și conform adresei emise de Banca C. și adresei E., dar, ulterior începerii procedurii falimentului prin sentința comercială nr. 2394 din 23 octombrie 2006 a Tribunalului Arad, nu au fost identificate. La aproximativ un an de la încheierea contractelor, prin încheierea nr. 1572 din 26 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a deschis procedura insolvenței societății comerciale S., iar la data de 23 octombrie 2006 s-a început procedura falimentului.

După declanșarea procedurii, inculpatul nominalizat, în calitate de administrator al societății, nu a predat actele lichidatorului numit de către instanță. În fine, o parte din suma restantă a fost recuperată prin vânzarea unor bunuri imobile prin intermediul lichidatorului, iar imobilul la care se referea adresa falsificată folosită de către inculpat, după radierea celor două ipoteci, a fost ipotecat din nou. Prin încheierea nr. 2741 din 15 septembrie 2005 s-a înscris în Cartea Funciară o ipotecă în favoarea Băncii T., pentru a garanta suma de 470.000 lei, plus dobânda aferentă de 15,25% pe an și orice alte cheltuieli decurgând din recuperarea sumelor datorate și a cheltuielilor de judecată, inclusiv cele decurgând din procedurile de executare silită.

Se conchide că Banca T., fiind terț creditor ipotecar de bună-credință, diminuarea garanțiilor acesteia nu era posibilă și, în această situație, partea civilă Banca C. se află în imposibilitatea de a valorifica imobilul ce a constituit una din principalele garanții ale creditelor acordate. Contravaloarea acelui imobil de care a fost privată partea vătămată prin radierea nelegală a celor două ipoteci reprezintă prejudiciul care a fost creat efectiv prin infracțiunea de înșelăciune comisă de către inculpatul intimat M.D.

În consecință, rezultă fără echivoc în planul încadrării juridice că faptele inculpatului expuse mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că inculpatul a menținut în eroare partea vătămată (Banca C.), cu prilejul executării celor două contracte de credit, menținere realizată în așa fel încât, fără a fi în eroare cu privire la situația juridică a bunului imobil ce a constituit o garanție a acordării creditelor, banca nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale în condițiile stipulate. Infracțiunea imputată a fost comisă de către inculpatul intimat în scopul de a obține un folos material injust și a avut ca urmare imediată pricinuirea unei pagube în cuantum mai mare de 200.000 lei.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 204/A din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, a casat, în totalitate, decizia penală recurată și, în parte, sentința nr. 303 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad, Secția penală și, rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în pedepsele componente. A făcut aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. și a redus pedepsele principale aplicate după cum urmează: de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de la 5 ani închisoare la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.; de la 2 ani închisoare la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.; de la 2 ani închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 teza a Il-a C. pen. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală și pe lângă rezultantă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale. Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.