ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83807)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83807) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înșelăciune. Elemente constitutive

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului

Indice

alfabetic:

Drept penal

înșelăciune

C. pen.,

art. 215 alin. (1), (2) și (3)

Dacă inculpatul

care nu a plătit nicio rată din creditele contractate a obținut radierea

ipotecilor instituite ca garanție în favoarea băncii creditoare asupra unui bun

imobil, în cursul executării contractelor de creditare, prin folosirea unui

înscris sub semnătură privată falsificat în fața serviciului de carte funciară,

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase cu prilejul executării unui

contract prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 3515 din 31 octombrie 2012

I. Prin

sentința nr. 303 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Arad, Secția penală, în baza

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 42 și art. 65 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D. la 10 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a),

b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza

art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același

inculpat la 5 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C.

pen., la 2 ani închisoare, iar în baza art. 291 teza a II-a C. pen., la 2 ani

închisoare.

contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai mare de 10 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în

art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b și c) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege.

anulat adresa falsificată din 7 septembrie 2005.

obligat pe inculpat să plătească părții civile Banca C. suma de 587.900 lei cu titlu

de despăgubiri civile.

S-a

reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a fost

pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul M.D.

S-a

reținut în fapt că, la datele de 10 mai 2005 și 15 iunie 2005, societatea

comercială D. - prin administrator M.D., a încheiat două contracte de credit în

sumă de 2.000.000 lei, respectiv 600.000 lei, care au fost garantate cu mai

multe imobile situate în localitatea I., aparținând atât societății comerciale

S., cât și unor persoane fizice - în calitate de garanți ipotecari, printre

care și cu imobilul-clădire administrativă cu teren în suprafață de 976 mp,

situat în localitatea I., strada R., proprietatea societății comerciale S.

Deși

creditele contractate erau în derulare, la data de 14 septembrie 2005,

inculpatul M.D. s-a prezentat la Serviciul de Carte Funciară, a depus la

registratură - la învinuita G.S., asistent registrator, cererea de radiere,

prin care s-a solicitat radierea ipotecilor de rangul I și II, constituite în

favoarea Băncii C., asupra imobilului mai sus menționat, precum și o adresă

falsificată din 7 septembrie 2005, figurând ca fiind emisă de către Banca C.

Învinuita

G.S., înainte de a înregistra cererea în registrul general de intrări, a

procedat la verificarea tehnică a acesteia, respectiv dacă are număr de

înregistrare și dacă a fost semnată și stampilată de reprezentanții băncii,

fără a cerceta cu atenție dacă înscrisul însoțitor al cererii de radiere,

respectiv adresa băncii, a fost original - așa cum prevăd dispozițiile Legii

nr. 7/1996, privind procedura de înscriere în cartea funciară - deși acest

aspect era vizibil.

Astfel,

cererea a fost înregistrată la 14 septembrie 2005. Urmând circuitul legal, a

fost repartizată numitei T.C. - asistent registrator, care după ce a verificat

dacă datele din adresa băncii din 7 septembrie 2005 au corespuns cu datele din

coala CF - respectiv număr CF, număr top, proprietar, ipotecile, sumele și

eventual dacă au fost notate interdicțiile - și după ce a constatat că aceste

date au corespuns cu situația din CF, a făcut mențiunea pe cererea de radiere

că „nu există piedică în CF”, pentru efectuarea lucrării solicitate.

În

aceste condiții, învinuitul P.B. - registrator CF, verificând cererea și

apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea admiterii

acesteia, a pus rezoluția de admisibilitate a acesteia și a repartizat-o

numitului M.A. - asistent registrator, căruia i-a revenit sarcina de a întocmi

încheierea de admitere a cererii, fiind astfel redactată încheierea nr. 2725

din 14 septembrie 2005 prin care s-a dispus radierea dreptului de ipoteca de

sub C.10 și 11 (foaia C privind sarcinile, nr. crt. 10-11) și interdicția de

sub B.26-27 (foaia B privind înscrierile privitoare la proprietate, nr. crt.

26-27).

Învinuitul

P.B., înainte de a admite cererea de radiere, nu a cercetat cu atenție dacă

înscrisul însoțitor al cererii a fost încheiat cu respectarea formelor

prescrise de lege, respectiv dacă este în original - așa cum prevăd

dispozițiile Legii nr. 7/1996 - deși la o verificare a documentului s-a putut

observa acest aspect.

În

legătură cu modalitatea de dobândire a adresei false, inculpatul M.D. a

declarat că aceasta a fost emisă, în data de 7 septembrie 2005, de către

făptuitorii C.H., G.F. și B.I. - angajați ai băncii, actul figurând ca fiind

semnat de aceștia.

Din

cercetările efectuate cu privire la adresa falsificată din 7 septembrie 2005

s-au constatat următoarele: numărul de ieșire al adresei este unul fictiv,

neregăsindu-se în Registrul de corespondentă al sucursalei băncii; antetul

adresei cu privire la capitalul social al Băncii C. la data de 7 septembrie

2005 nu era corect; conform raportului de constatare tehnico-științifică din 3

aprilie 2008 rezultă faptul că semnăturile, impresiunea ștampilei rotunde și

antetul adresei din 7 septembrie 2005 au fost contrafăcute, falsificarea

constând în transferul acestora, cu ajutorul mijloacelor electronice, pe

suprafața adresei, fiind exclus astfel ca C.H., B.I. și G.F. - angajați ai

băncii să fi semnat sau ștampilat personal această adresă.

Prin

radierea ipotecilor de rangul I si II constituite în favoarea băncii, a fost

anulată una din principalele garanții ale celor două credite scoase între timp

în afara bilanțului, deoarece atât împrumutatul, cât și garantul ipotecar au

intrat în procedura insolvenței, diminuându-se astfel gradul de acoperire cu

garanții a creditelor sub limita prevăzuta de lege și aducând astfel banca în

imposibilitatea de a recupera integral creditele restante.

Prin

urmare, Banca C. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma

de 587.900 lei, reprezentând valoarea la care bunul a fost acceptat în garanție

de către bancă.

Față de

învinuiții P.B. și G.S. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută în art. 249 alin. (1) C. pen., iar față de făptuitorii

G.F., C.H. și B.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 246 C. pen. raportat la art. 248

C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt realitatea celor

menționate în actul de sesizare.

Prin

declarația dată în fața instanței, inculpatul a negat vreo formă de

participație la obținerea adresei falsificate, susținând că a primit-o de la

reprezentanții părții vătămate, martorul C.H. și B.l., cu care a purtat mai

multe discuții pentru a se radia ipoteca, cu scopul de a obține alte

împrumuturi cu care să achite ratele contractuale.

Starea

de fapt descrisă a fost reținută de către instanță din declarația dată de

inculpat, care a recunoscut folosirea adresei în condițiile arătate, din

declarația martorilor G.F., C.H.

B.l., G.S., P.B., T.C., M.A., T.I., H.M., precum și din concluziile raportului

de constatare tehnico-științifică din 3 aprilie 2008, care a atestat că

semnăturile, impresiunea ștampilei rotunde și antetul adresei din 7 septembrie

2005 au fost contrafăcute, falsificarea constând în transferul acestora, cu

ajutorul mijloacelor electronice, pe suprafața adresei, fiind exclus astfel ca

C.H., B.l. și G.F. - angajați ai băncii să fi semnat sau ștampilat personal

această adresă.

În

legătură cu infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., instanța a reținut că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că

au fost întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fapta

fiind comisă prin aceea că inculpatul, contribuind la falsificarea adresei și

folosindu-se de aceasta, a menținut în eroare pe partea vătămată cu privire la

existența contractului și derularea acestuia în continuare, în condițiile

inițiale, deși prin radierea ipotecii garanția ipotecară a fost diminuată cu

suma de 587.900 lei, sumă ce a constituit prejudiciul cauzat părții vătămate.

privire la infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.

pen., instanța a reținut că fapta a fost comisă din culpă de către funcționarii

din cadrul Serviciului de Carte Funciară, fiind determinați la comiterea faptei

cu intenție de către inculpat, respectiv la radierea din Cartea Funciară a

ipotecii constituite în favoarea părții vătămate, cartea funciară fiind un

înscris oficial, astfel că s-au reținut și prevederile art. 31 alin. (2) C. pen.

În ceea

ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută

în sarcina inculpatului, prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C.

pen., fiind evident că adresa menționată a fost falsificată în modalitatea

arătată, instanța a reținut că inculpatul a participat la comiterea acestei

infracțiuni în calitate de complice, formă de participație mai ușoară, întrucât

nu s-a probat că inculpatul însuși ar fi autorul falsului; reținându-se

comiterea acestei infracțiuni de către inculpat, instanța a avut în vedere că

acesta a fost singurul beneficiar al înscrisului falsificat, înscris pe care

l-a folosit pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, această din urmă

acțiune a inculpatului, care a prezentat înscrisul falsificat la Serviciul de Carte Funciară, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals

prevăzută în art. 291 teza a II-a C. pen.

II.

Împotriva sentinței penale a declarat apel, între alții, inculpatul M.D.

Din

analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și din

oficiu, în limitele prevăzute în art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de

apel a constatat următoarele:

Potrivit

art. 215 alin. (

1), (2), (

3) și (5)

C. pen., „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a

obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a

pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea

săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace

frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul

fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind

concursul de infracțiuni.

Inducerea

sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării

unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu

ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează

cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo

arătate.

Înșelăciunea

care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10

la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”

Din

aceste dispoziții a rezultat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în

convenții a fost necesară desfășurarea unei activități de inducere sau

menținere în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract.

În

cauză, părțile au fost de bună-credință cu prilejul încheierii celor două

contracte de credit, inculpatul în calitate de reprezentant al societății

comerciale D. garantând cu mai multe bunuri imobile, astfel încât nu s-a putut

vorbi de o inducere în eroare.

asemenea, ulterior radierii ipotecii, inculpatul nu a înstrăinat bunul cu care

a garantat creditul, partea vătămată ca urmare a neachitării creditului

adresându-se instanței comerciale pentru recuperarea datoriei.

Astfel,

așa cum a rezultat din adresa părții vătămate, pentru recuperarea celor două

credite, aceasta s-a înscris în masa credală și a recuperat parte din datorie

prin vânzarea unor bunuri imobile. În ceea ce privește bunul mobil în litigiu,

acesta a urmat a fi vândut la licitație alături de alte bunuri, motiv pentru

care nu s-a putut reține faptul că părții vătămate i s-ar fi produs vreun

prejudiciu, fapt esențial pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune.

Partea

vătămată s-a adresat instanței pentru recuperarea creditelor, având un titlu

executoriu, astfel încât aceasta nu a putut să obțină de două ori aceeași sumă

prin constituirea de parte civilă. Mai mult decât atât, după radierea ipotecii,

partea vătămată a mai acordat un credit inculpatului, fapt ce a arătat că

aceasta nu a fost înșelată.

Așa

fiind, prin decizia nr. 204/A din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara,

Secția penală, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul

declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinței nr. 303 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Arad, Secția penală, a desființat sentința apelată și, rejudecând:

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a

achitat pe inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza

art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același

inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C.

pen., la un an închisoare, iar în baza art. 291 teza a II-a C. pen., la un an

închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit

pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza

art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4

ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

În baza

art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe

durata termenului de încercare.

În baza

art. 348 C. proc. pen., a anulat adresa din 7 septembrie 2005.

În baza

art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm C. civ., a respins

acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca C.

III.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs procurorul, criticând-o ca

nelegală prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

alin.

(1) pct. 17

C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.

În

dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârea este netemeinică, iar

în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, în mod greșit inculpatul M.D. fiind

achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

întrucât din comportamentul inculpatului ulterior încheierii celor două

contracte a rezultat cu certitudine că nu a fost de bună-credință în momentul

semnării acestora, mai exact a avut reprezentarea că societatea în numele

căreia a luat creditele nu-și va îndeplini obligațiile contractuale, în primul

rând restituirea sumelor împrumutate.

Examinând

actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport cu motivul de critică

invocat și cu cazul de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., întrucât acest motiv de casare în realitate este incident în ipoteza „când s-a

comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de achitare” - Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul de față

declarat de procuror se privește ca fondat și urmează a fi admis ca atare în

baza dispozițiilor art. 385

pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen.

Aceasta,

întrucât cu titlu de premiză se are în vedere că incidența sus-menționatului

caz de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune cu necesitate existența unei contradicții esențiale, intrinseci,

necontroversate și manifeste între actele, lucrările și probele dosarului și

soluția de achitare a intimatului inculpat M.D. dispusă în baza art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

reține că, în esență, motivarea acestei soluții pronunțate de către instanța de

apel a fost că părțile (deci și inculpatul intimat M.D.) au fost de

bună-credință cu prilejul încheierii celor două contracte de credit și, pe de

altă parte, că părții civile nu i s-ar fi produs niciun prejudiciu.

În

propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că,

în raport cu situația de fapt a speței de față, din comportamentul inculpatului

ulterior încheierii celor două contracte rezultă cu certitudine că acesta nu a

fost de bună-credință în momentul semnării contractelor și a avut reprezentarea

că societatea în numele căreia a luat creditele nu-și va îndeplini obligațiile

contractuale, în primul rând restituirea sumelor împrumutate.

Prin

contractul de credit din 10 mai 2005, Banca C. a creditat societatea comercială

D. reprezentată de inculpatul nominalizat în calitate de administrator cu suma

de 1 miliard lei vechi, iar prin actul adițional s-a suplimentat linia de

credit până la 20 miliarde lei vechi (2.000.000 lei noi).

Ulterior,

prin contractul de credit din 15 iunie 2005, partea civilă sus-menționată a

creditat din nou aceiași societate cu suma de 6 miliarde de lei vechi.

Ambele

credite au fost garantate cu mai multe bunuri imobile și mobile, printre

acestea și imobilul situat în I., strada R., constând în clădire administrativă

cu teren în suprafață de 976 mp, proprietatea societății comerciale S.

(societate la care era asociată societatea comercială D.). Asupra acestui

imobil s-a instituit o ipotecă de gradul I pentru garantarea primului credit

acordat și o ipotecă de gradul II pentru cel de-al doilea credit, ambele

ipoteci fiind înscrise pentru a garanta suma împrumutată, dobânzile stabilite,

precum și toate costurile aferente creditelor (dobânzi penalizatoare,

penalități, comisioane). În ambele contracte valoarea imobilului ipotecat a

fost evaluată la 163.729 euro, conform raportului de evaluare din 12 martie

2005 anexat la contractele de credit.

Un prim

aspect relevant cu privire la reaua-credință a inculpatului intimat nominalizat

este faptul că societatea pe care a reprezentat-o nu a plătit nicio rată din

cele stabilite prin contracte, deci nu a restituit de bună-voie nimic din

valoarea creditului.

Conform

celor două contracte, societatea împrumutată avea, printre altele, și

următoarele obligații contractuale: să asigure bunurile aduse în garanție pe

toată durata creditării, să aducă la cunoștință băncii modificările apărute în

situația garanțiilor, iar până la rambursarea integrală a liniei de credit și a

costurilor aferente să păstreze și să nu înstrăineze garanțiile care au stat Ia

baza acordării împrumutului.

toate acestea, inculpatul intimat M.D. nu numai că nu și-a îndeplinit

obligațiile luate în numele societății, ci chiar a adus creditorul în situația

de a nu mai avea două garanții ce au stat la baza acordării creditului, prin

înlăturarea ipotecilor indicate, care s-a realizat în baza adresei falsificate

pe care inculpatul a depus-o la Serviciul de Carte Funciară.

Concomitent,

Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că în mod justificat apărarea

inculpatului, constând în aceea că ar fi fost în eroare de fapt, a fost

înlăturată de ambele instanțe (atât cea de fond, cât și cea de apel), fiind

evident că inculpatul știa că nu au fost restituite creditele, deci banca nu ar

fi emis o astfel de adresă de ridicare a ipotecilor care nu corespundea

adevărului. De altfel, inculpatul intimat a fost condamnat pentru infracțiunile

de fals pentru care a fost trimis în judecată.

Relevantă

pentru poziția subiectivă a inculpatului intimat M.D. în momentele încheierii

și ale executării contractelor de credit este și situația bunurilor mobile

asupra cărora s-a constituit o garanție reală fără deposedare, bunuri

aparținând societății debitoare sus-indicate - acestea fiind precizate în

anexele la contracte și conform adresei emise de Banca C. și adresei E., dar,

ulterior începerii procedurii falimentului prin sentința comercială nr. 2394

din 23 octombrie 2006 a Tribunalului Arad, nu au fost identificate.

aproximativ un an de la încheierea contractelor, prin încheierea nr. 1572 din

26 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a deschis procedura insolvenței

societății comerciale S., iar la data de 23 octombrie 2006 s-a început

procedura falimentului.

După

declanșarea procedurii, inculpatul nominalizat, în calitate de administrator al

societății, nu a predat actele lichidatorului numit de către instanță.

În

fine, o parte din suma restantă a fost recuperată prin vânzarea unor bunuri

imobile prin intermediul lichidatorului, iar imobilul la care se referea adresa

falsificată folosită de către inculpat, după radierea celor două ipoteci, a

fost ipotecat din nou. Prin încheierea nr. 2741 din 15 septembrie 2005 s-a

înscris în Cartea Funciară o ipotecă în favoarea Băncii T., pentru a garanta

suma de 470.000 lei, plus dobânda aferentă de 15,25% pe an și orice alte

cheltuieli decurgând din recuperarea sumelor datorate și a cheltuielilor de

judecată, inclusiv cele decurgând din procedurile de executare silită.

conchide că Banca T., fiind terț creditor ipotecar de bună-credință, diminuarea

garanțiilor acesteia nu era posibilă și, în această situație, partea civilă

Banca C. se află în imposibilitatea de a valorifica imobilul ce a constituit

una din principalele garanții ale creditelor acordate.

Contravaloarea

acelui imobil de care a fost privată partea vătămată prin radierea nelegală a

celor două ipoteci reprezintă prejudiciul care a fost creat efectiv prin

infracțiunea de înșelăciune comisă de către inculpatul intimat M.D.

În

consecință, rezultă fără echivoc în planul încadrării juridice că faptele

inculpatului expuse mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că inculpatul a menținut în eroare

partea vătămată (Banca C.), cu prilejul executării celor două contracte de

credit, menținere realizată în așa fel încât, fără a fi în eroare cu privire la

situația juridică a bunului imobil ce a constituit o garanție a acordării

creditelor, banca nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale în condițiile

stipulate. Infracțiunea imputată a fost comisă de către inculpatul intimat în

scopul de a obține un folos material injust și a avut ca urmare imediată

pricinuirea unei pagube în cuantum mai mare de 200.000 lei.

Față de

considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de procuror împotriva deciziei nr. 204/A din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, a casat, în totalitate, decizia penală recurată și,

în parte, sentința nr. 303 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad,

Secția penală și, rejudecând:

descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în pedepsele componente.

A făcut

aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. și a redus pedepsele principale aplicate

după cum urmează: de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă

de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de

la 5 ani închisoare la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C.

pen.; de la 2 ani închisoare la 2 luni închisoare pentru complicitate la