ÎCCJ, decizie (scj.ro #83808)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83808) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înșelăciune. Tentativă. Fals în

înscrisuri sub semnătură privată

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic:

Drept penal

-

înșelăciune

-

tentativă

-

fals în înscrisuri sub semnătură privată

C. pen.,

art. 20, art. 215, art. 290

Punerea

în executare a hotărârii de a induce în eroare părțile civile, prin folosirea

unor înscrisuri sub semnătură privată falsificate, înscrisuri prin care se

tinde la dovedirea unor contracte de împrumut care, în realitate, nu au

existat, în scopul de a obține prin pronunțarea unor hotărâri civile a unui

folos material injust constând în echivalentul sumelor consemnate în

contractele de împrumut falsificate și al dobânzilor, dacă infractorul nu a

intrat în posesia sumelor menționate, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de înșelăciune săvârșită prin folosirea de mijloace

frauduloase prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

și ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în

art. 290 C. pen., în concurs real de infracțiuni.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 3557 din 2 noiembrie 2012

Prin sentința penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, inculpatul M.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., la pedeapsa de 5 ani și 6

luni închisoare și interzicerea drepturilor

civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea

pedepsei principale, parte vătămată fiind T.V.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., la pedeapsa de 7 luni închisoare;

- tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și

interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după

executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind Uniunea Ucrainenilor din

România.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute în art.

64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca

pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind

interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării

pedepsei principale.

S-a anulat contractul de împrumut cu dobândă încheiat la data de

14 octombrie 2001 între inculpatul M.D., în calitate de creditor, și debitorul

T.Ș., pentru suma de 80.000 USD, pe o perioadă de 440 de zile, cu dobânda de

10% pe an.

S-a anulat contractul de împrumut întocmit la data de 8 martie

2003, încheiat între inculpatul M.D., în calitate

de creditor, și Uniunea Ucrainenilor din România,

reprezentată

legal de T.Ș. - președinte, în calitate de debitoare, pentru suma de

2.200.000.000 lei vechi, cu termen de restituire la data de 31 martie 2004.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă

T.V., de obligare a inculpatului M.D. la plata

daunelor materiale în sumă de 780.000.000 lei vechi și 1.000.000.000

lei

vechi daune morale.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă

Uniunea Ucrainenilor din România, de obligare a inculpatului M.D. la plata

daunelor morale în cuantum de 100.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

că inculpatul M.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor

de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen. - parte vătămată fiind T.V.; fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5)

C. pen., parte vătămată fiind Uniunea Ucrainenilor din România.

Uniunea Ucrainenilor din România l-a avut

ca președinte pe

numitul T.Ș., în prezent decedat, și ca prim-vicepreședinte,

începând din anul 2000, pe inculpatul M.D., care

a fost exclus

din organizație la 21 noiembrie 2003.

Pe perioada cât a fost membru al Uniunii și a făcut parte din

organele sale de conducere, dar și ulterior, după excludere, între cele două

părți,

Uniunea Ucrainenilor din România,

pe de o parte, reprezentată de președintele T.Ș. și inculpatul M.D., pe de altă

parte, au apărut și mai multe neînțelegeri.

A. Prima solicitare din prezenta cauză, de restituire a unui

împrumut:

După derularea primelor conflicte dintre părți, dar și pe timpul

desfășurării lor, respectiv la data de 8 ianuarie 2004, inculpatul M.D. a

solicitat pe calea unei somații de plată obligarea pârâtului T.Ș. la plata

sumei de 97.643 USD din care 80.000 USD reprezentând sumă împrumutată și 17.643

USD dobândă aferentă de 10% pentru perioada 15 octombrie 2001 - 30 decembrie

2003, prezentând instanței de judecată un înscris sub semnătură privată

intitulat „Contract de împrumut cu dobândă.”

Conform înscrisului sub semnătură privată datat 14 octombrie

2001, înțelegerea dintre părți s-ar fi perfectat la domiciliul numitului M.D.

și avea ca obiect suma de 80.000 USD, ce era împrumutată de către creditorul

M.D. persoanei fizice T.Ș. pe o perioadă de 440 de zile cu o dobândă curentă de

10% pe an.

Judecătoria Suceava, învestită cu soluționarea cauzei, prin

sentința civilă nr. 157 din 22 ianuarie 2004, a respins somația de plată formulată de creditorul M.D., ca nefondată.

După respingerea somației de plată și după decesul numitului

T.Ș., inculpatul, la data de 5 octombrie 2005, s-a adresat din nou instanței de

judecată, solicitând obligarea numitei T.V., în calitate de soție

supraviețuitoare și moștenitoare, la plata sumei de

80.000 USD, reprezentând împrumut nerestituit, invocând același înscris

sub semnătură privată datat 14 octombrie 2001.

Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 947 din 9 martie 2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, apreciind că înscrisul sub semnătură privată

încheiat de reclamant cu debitorul T.Ș. are

valoarea

unui început de dovadă scrisă,

instanța

menționând ca mijloace

de probă și declarațiile martorilor P.G. și H.M.

Împotriva hotărârii sus-menționate, a declarat apel pârâta T.V.,

însă Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 357 din 18 septembrie 2007,

l-a respins, ca nefondat.

B. A doua solicitare de restituire a unui împrumut:

La data de 10 octombrie 2006, inculpatul M.D. s-a adresat

Tribunalului Suceava cu o cerere de chemare în judecată a Uniunii

Ucrainenilor din România, solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de

262.366,24 lei, reprezentând 220.000,00 lei

cu titlu de împrumut și 42.366,24 lei penalități, invocând un alt contract de

împrumut încheiat între el și Uniune.

Conform înscrisului sub semnătură privată datat 8 martie 2003,

înțelegerea dintre părți s-a perfectat tot la domiciliul inculpatului M.D. și

avea ca obiect suma de 2.200.000.000 lei vechi, ce era împrumutată de către

creditorul M.D. persoanei juridice Uniunea Ucrainenilor din România

reprezentată de T.Ș. în calitate de președinte, împrumut ce trebuia restituit

până la 31 martie 2004.

Parchetul a concluzionat că activitatea infracțională de

falsificare a celor două înscrisuri sub semnătură privată a fost desfășurată de

către inculpatul M.D. în următoarele împrejurări:

După excluderea inculpatului M.D. din Uniunea Ucrainenilor din

România și implicit pierderea funcției de prim-vicepreședinte în anul 2003, din

dorința de a se răzbuna, profitând de

faptul

că avea asupra sa formulare tipizate în alb, ce conțineau antetul și

ștampila

Uniunii și semnătura președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, a

completat inițial prin tehnoredactare contractul de împrumut cu dobândă datat

14 octombrie 2001 în care a menționat în mod nereal că a împrumutat numitului

T.

Ș., cu o dobândă de 10% pe an, suma de

80.000 USD și, după ce l-a

folosit în instanță și a constatat că acest

înscris nu are deplină forță probantă, întrucât nu are mențiunea „bun și

aprobat”, a completat prin același procedeu al tehnoredactării un al doilea

contract de împrumut datat 8 martie 2003 pentru suma de 2.200.000.000 lei vechi

între el și Uniunea Ucrainenilor din România, reprezentată de T.Ș.

Instanța de fond,

analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, a constatat aceeași

situație de fapt și de drept ca cea descrisă în rechizitoriu.

Prin

decizia penală nr. 10 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava a

admis

apelurile declarate de părțile civile, a desființat în parte sentința penală și

în rejudecare a fost obligat inculpatul M.D. să

plătească părții civile T.V. suma de 5.000 lei cu titlu de daune

morale

și suma de 781,45 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă

Uniunea Ucrainenilor din România.

S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 233 din 10

noiembrie

2010.

S-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva aceleiași sentințe.

Prin

decizia penală nr. 3529 din 11 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație

și

Justiție a admis recursurile declarate de partea civilă Uniunea Ucrainenilor

din România și inculpatul M.D., a casat decizia penală atacată și a trimis

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.

În rejudecare, prin

decizia nr. 31 din 19 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, Secția penală și

pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de părțile civile Uniunea

Ucrainenilor din România, T.V. și inculpatul M.D. împotriva sentinței penale

nr. 233 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava.

A desființat în parte

sentința penală sus-menționată și, în

rejudecare,

a

condamnat pe inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-

fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C.

pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare;

- tentativă la infracțiunea

de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin.

(1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3

ani

închisoare, parte vătămată fiind T.V.;

-

fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C.

pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C.

pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare;

- tentativă la

infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte

vătămată fiind Uniunea Ucrainenilor din România.

În temeiul art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele

stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani

închisoare.

A admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea civilă T.V. și, în consecință, a obligat

inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul

M.D. să plătească părții civile Uniunea Ucrainenilor din România suma de

2.166,67 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din primă instanță.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs,

în termenul legal de 10 zile prevăzut în

art. 385

3

C. proc. pen., între alții, inculpatul M.D.

Criticile formulate de

recurentul inculpat M.D. vizează greșita condamnare, solicitând achitarea sa

pentru toate infracțiunile reținute în sarcină, în baza art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. - caz de

casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

În

cazul în care nu va fi acceptat primul motiv de recurs, recurentul

inculpat

solicită achitarea pentru infracțiunea prevăzută în art. 20

raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în baza dispozițiilor art.

10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen. - caz de

casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen.

Criticile

aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și

temeinicia deciziei penale atacate prin prisma cazurilor de casare invocate,

conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit

cărora instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de

casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., precum și din perspectiva dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

reține Înalta Curte de Casație și Justiție că recursurile declarate în cauză nu

sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează a

fi expuse în continuare:

Reține Înalta Curte de

Casație și Justiție că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de

fond în baza unei analize atente și obiective a întregului ansamblu probator

administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în condiții de oralitate,

contradictorialitate și nemijlocire în faza de cercetare judecătorească,

faptele au fost just încadrate juridic, fiind comise cu forma de vinovăție

cerută de lege, în mod corect apreciind instanțele inferioare că sunt întrunite

în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute în art. 290 C. pen. - 2 fapte și art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. - 2 fapte.

Vinovăția inculpatului a

fost dovedită fără echivoc în baza unor probe certe, decisive și complete, care

nu lasă loc îndoielii și care contribuie la formarea convingerii instanței că

inculpatul M.D. se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina

sa.

Susținerile inculpatului

în sensul comiterii unei erori grave de fapt ce a avut drept consecință greșita

sa condamnare - caz de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen. - nu au niciun fundament și nu pot conduce la

adoptarea unei soluții contrare celei pronunțate de instanța de fond și

menținută de instanța de prim control judiciar sub aspectul încadrării juridice

a faptelor și a condițiilor tragerii la răspundere penală.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond corespunde conținutului probelor administrate în

cauză, rezultând în esență că pe fondul unor relații conflictuale între Uniunea

Ucrainenilor din România reprezentată de președintele T.Ș. și inculpatul M.D.,

acesta a solicitat pe baza unei somații de plată obligarea pârâtului T.Ș. la

plata sumei de 97.643 USD din care 80.000 USD reprezentând suma împrumutată,

iar diferența reprezentând dobânda aferentă de 10% pe perioada 15 octombrie

2001 - 30 decembrie 2003.

În acest sens inculpatul

a prezentat un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 14 octombrie

2001 care avea ca obiect suma de 80.000

USD

pe care inculpatul M.D. a împrumutat-o persoanei fizice

T.Ș. cu o

dobândă de 10% pe an.

Prin sentința civilă nr.

157 din 22 ianuarie 2004, Judecătoria Suceava a respins somația de plată

formulată de creditorul M.D., însă, ulterior, acesta a formulat o nouă acțiune

la data de 5 octombrie 2005, după decesul numitului T.Ș., solicitând obligarea

numitei T.V., în calitate de soție supraviețuitoare, la plata sumei de 80.000

USD reprezentând împrumut nerestituit.

Prin sentința civilă nr.

947 din 9 martie 2007, Judecătoria Suceava a admis în parte acțiunea formulată

de reclamant și a reținut că înscrisul sub semnătură privată încheiat între

reclamant și debitor are valoarea

unui

început de dovadă scrisă, fiind susținută și de declarațiile martorilor

P.G.

și H.M.

Prin decizia civilă nr.

357 din 18 septembrie 2007, Tribunalul Suceava a

respins calea de atac inițiată de T.V. împotriva sentinței civile

nr.

947 din 9 martie 2007.

Cel de-al doilea

contract de împrumut se referă la suma de 220.000 lei ce a fost acordată de

inculpatul M.D. părții civile Uniunea Ucrainenilor din România reprezentată de

către T.Ș. în calitate de președinte, cu titlu de împrumut.

Astfel,

la data de 10 octombrie 2006, inculpatul M.D. a depus la

Tribunalul Suceava

o

cerere de chemare în judecată a Uniunii Ucrainenilor din România prin care a

solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 262.366,24 lei, reprezentând

220.000 lei contravaloarea împrumutului și diferența de 42.366,24 lei

penalități, invocând un alt contract de împrumut încheiat între el și Uniunea

Ucrainenilor din România.

Ca

și în cazul celuilalt împrumut, inculpatul a depus în fața instanței civile un

înscris sub semnătură privată datat 8 martie 2003 ce avea ca obiect

suma de

2.200.000.000 lei vechi acordată de inculpat Uniunii Ucrainenilor din România

cu titlu de împrumut, cu obligația de restituire până la 31 martie 2004.

Din probele administrate

în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul M.D. este cel care a întocmit

cele două înscrisuri sub semnătură privată, apărările formulate de acesta în

sensul că înscrisurile emană de la debitorul T.Ș., fiind semnate personal de

acesta, așa cum o dovedesc și probele științifice administrate în cauză,

nefiind fondate și reprezentând încercări ale acestuia de a-și diminua

răspunderea penală sau de a fi absolvit de orice penalitate.

Este adevărat că aceste

înscrisuri poartă semnătura președintelui Uniunii Ucrainenilor din România,

T.Ș., însă explicația constă în faptul că inculpatul a folosit la plăsmuirea

înscrisurilor formulare în alb purtând antetul Uniunii Ucrainenilor din România

și fiind ștampilate și semnate de către președintele T.Ș.

În calitate de

prim-vicepreședinte și președinte al organizației teritoriale Suceava a Uniunii

Ucrainenilor din România, inculpatul M.D. a intrat în posesia acestor formulare

în mod legal, pe care însă ulterior Ie-a folosit în cadrul activității

infracționale.

Inculpatul M.D. a

susținut constant că cele două înscrisuri sunt reale și că, deși a avut

calitatea de prim-vicepreședinte al Uniunii Ucrainenilor din România, nu a avut

niciodată formulare în alb cu antetul Uniunii și cu semnătura președintelui

T.Ș., însă, reține Înalta Curte de Casație și Justiție că această poziție a

inculpatului de negare a faptelor este contrazisă de probele administrate în

cauză.

Astfel, Uniunea

Ucrainenilor din România a pus la dispoziția organelor de urmărire penală

documentele contabile ce atestă că Uniunea dispunea de resurse

financiare în anii 2001 și 2003 și nu se

justifica împrumutul unor sume de

bani de la persoane fizice.

A fost depusă și o notă

de control a Curții de Conturi a României care confirmă situația financiară

bună a Uniunii Ucrainenilor din România în perioada respectivă,

rezultând că în anul 2003 Uniunea a

dispus

de venituri totale în sumă de 17.059.679 mii lei.

Poziția procesuală și

apărările formulate de inculpat în litigiile de natură civilă confirmă faptul

că cele două înscrisuri sub semnătură privată au fost falsificate de către

inculpat.

Astfel, rezultă din

înscrisurile existente la dosar că în urma respingerii somației de plată

formulată de inculpatul M.D., instanța motivând că înscrisul doveditor al

contractului nu conține cuvintele „bun și aprobat” și nu este scris de către

împrumutat,

inculpatul a întocmit un alt

înscris sub semnătură privată având ca obiect

împrumutarea Uniunii cu

suma de 220.000 lei și, pentru a-i da forța probantă cerută de lege, „și-a

însușit critica” primei instanțe, înscriind în conținutul actului mențiunea

„bun și aprobat.”

Deși

prima solicitare de restituire a împrumutului a avut loc la data

de 8

ianuarie 2004

când s-a adresat Judecătoriei Suceava, inculpatul nu a amintit

nimic de existența celui de-al doilea împrumut care, conform

înscrisului sub semnătură privată încheiat cu

Uniunea

Ucrainenilor din România,

a avut loc la data

de

8 martie 2003.

Pentru restituirea celui

de-al doilea împrumut acordat Uniunii Ucrainenilor din România, prin președinte

T.Ș., inculpatul s-a adresat instanțelor civile la data de 10 octombrie 2006,

după decesul numitului T.Ș.

Inculpatul a încercat să

dovedească faptul că cele două înscrisuri sub semnătură privată sunt reale,

fiind audiați în acest sens martorii

H.M.,

P.G., M.D. și G.M., însă

declarațiile acestora fiind contradictorii au

fost înlăturate, în mod corect, din ansamblul probator.

Aspectele reținute de

cele două instanțe referitoare la asemănările și deosebirile dintre cele două

înscrisuri, mențiunile nereale din cele două înscrisuri cu privire la data și

locul întocmirii lor, lipsa motivației împrumuturilor, motivația demersurilor

infracționale ale inculpatului deranjat de faptul că a fost îndepărtat din

organizație, ceea ce l-a determinat să se răzbune pe cei ce l-au exclus,

retractarea declarațiilor de către martorii propuși de inculpat care inițial au

susținut pretențiile civile ale inculpatului sunt împrejurări analizate în

amănunțime de către

instanța de fond,

analiză însușită și de Înalta Curte de Casație și Justiție,

fiind

identificată în acest mod activitatea infracțională a inculpatului de plăsmuire

a celor două înscrisuri sub semnătură privată, activitate infracțională ce a

constat în atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În

raport cu aspectele reținute de instanțele inferioare, în baza unor

probe

certe de vinovăție, lipsite de echivoc, apreciază Înalta Curte de Casație și

Justiție că toate criticile formulate de inculpat prin prisma cazului de casare

prevăzut

în

art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Nici

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 12 C. proc. pen.

nu este incident în cauză, apreciind Înalta Curte de Casație și

Justiție că sunt întrunite

elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută

în

art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Apreciază Înalta Curte

de Casație și Justiție că în mod corect cele două instanțe

inferioare au reținut întrunirea elementelor

constitutive atât ale infracțiunii

de tentativă la înșelăciune prevăzută

în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5)

C. pen., cât și ale infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută în art. 290 C. pen. în raport cu cele două contracte de împrumut plăsmuite de către inculpat.

Potrivit dispozițiilor

art. 215 alin. (2) C. pen., înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau

calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu

închisoarea de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el

însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

În cauza dedusă

judecății, mijlocul fraudulos constă în plăsmuirea celor două înscrisuri sub

semnătură privată, faptă ce constituie latura obiectivă a infracțiunii de fals

în înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri care au fost folosite ulterior

pentru inducerea în eroare a părților civile, astfel încât în mod corect au

fost reținute în sarcina inculpatului ambele infracțiuni, respectiv de fals în

înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciune.

Latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute în art. 290 C. pen. constă în acțiunea de falsificare prin vreuna din modalitățile prevăzute în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a

unui înscris.

Pentru

realizarea, sub aspectul laturii obiective, a infracțiunii de fals

în

înscrisuri sub semnătură privată, este necesar ca, pe lângă activitatea de

contrafacere a scrierii sau a subscrierii, înscrisul falsificat să fie folosit

de însuși autorul falsului sau să fie încredințat altei persoane spre folosire.

Prin urmare, simpla

falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu constituie infracțiune,

fapta dobândind caracter penal numai în momentul introducerii în circuitul

civil al înscrisului în scopul producerii unor consecințe juridice.

În cazul infracțiunii prevăzute

în art. 290 C. pen., uzul de fals este absorbit, ca o cerință

esențială, în falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

Infracțiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată este o infracțiune de pericol și se consumă în

momentul când executarea acțiunii de folosire este dusă până la capăt și se

produce urmarea periculoasă a faptei. Latura obiectivă a infracțiunii de fals

în înscrisuri sub semnătură privată presupune, ca urmare periculoasă, crearea

unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege, adică pentru

încrederea publică în veridicitatea înscrisurilor care au capacitatea de a

produce consecințe juridice.

Ca atare, infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca de altfel majoritatea

infracțiunilor de fals în înscrisuri, sunt infracțiuni de pericol și nu sunt de

rezultat.

Or, activitatea

ulterioară a inculpatului, după falsificarea

înscrisurilor

în maniera arătată, se înscrie în încercarea sa de a induce în

eroare

părțile civile în scopul obținerii unui folos material injust, faptă ce

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Urmarea imediată a

infracțiunii constă într-o pagubă ce se produce

în patrimoniul victimei, înșelăciunea fiind o infracțiune contra

patrimoniului

și deci tot ceea ce urmărește făptuitorul este producerea unei pagube.

Astfel, apreciază Înalta

Curte de Casație și Justiție că rezultatul socialmente periculos obținut de

inculpat prin folosirea celor două înscrisuri sub semnătură privată a fost

fructificat în continuare, în instanță, prin acțiunea de inducere în eroare a

părților civile, scopul declarat și care rezultă cu evidență din probele

dosarului fiind acela de a obține în mod injust sume de bani care nu i se

cuveneau.

Din înscrisurile

existente la dosar rezultă că inculpatul a solicitat punerea în executare a

sentinței civile nr. 947 din 9 martie 2007 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 357 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava. Prin încheierea nr. 42 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a dispus

suspendarea provizorie a executării hotărârii judecătorești respective.

Întrucât partea civilă

T.V. a solicitat returnarea sumelor de bani indisponibilizate din contul său

prin procesul-verbal din 7 ianuarie 2008, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc

C.L., s-a consemnat că se va suspenda executarea silită, implicit eliberarea,

distribuirea sumelor până la soluționarea cererii de suspendare formulată în

cadrul recursului.

Din extrasul de cont

intermediar eliberat de Banca C. la data de 21 mai 2010 rezultă că suma de

212.384,06 lei a fost indisponibilizată din contul părții civile T.V. în contul

executorului judecătoresc C.L., reprezentând contravaloarea sumei de 80.000

USD, reprezentând împrumut nerestituit.

Pentru suma de

2.200.000.000 lei vechi inculpatul are deschis pe rolul Judecătoriei Sectorului

1 București o acțiune civilă pentru recuperarea acestei sume, însă judecarea

cauzei a fost suspendată până la soluționarea cauzei penale dedusă judecății.

Întrucât inculpatul nu a

intrat în posesia sumelor de bani în urma demersurilor sale judiciare civile în

care s-a folosit de caracterul fals al înscrisurilor sub semnătură privată,

activitatea infracțională de inducere în eroare nu s-a consumat, ci a rămas

doar în faza tentativei.

În raport cu argumentele

prezentate, reține Înalta Curte de Casație și Justiție că în cauză sunt

întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. constând în plăsmuirea celor două înscrisuri sub semnătură privată având ca obiect două

presupuse împrumuturi de sume de bani acordate de către inculpat lui T.Ș. și

Uniunii Ucrainenilor din România, cât și folosirea acestor înscrisuri în

instanță prin inducerea în eroare a părților vătămate în scopul obținerii în

mod injust a sumelor de 97.643 USD și 2.200.000.000 lei vechi.

Elementul material al

infracțiunii de înșelăciune există distinct de elementul material al

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, activitatea de

falsificare a înscrisurilor și folosirea lor în vederea producerii de

consecințe juridice consumându-se la momentul sesizării instanței, activitatea

ulterioară desfășurată de inculpat de inducere în eroare a părților vătămate în

scopul obținerii unui folos material injust realizând latura obiectivă a

infracțiunii de înșelăciune rămasă în forma tentativei.

Față de toate

argumentele prezentate, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

M.D. împotriva

deciziei nr. 31 din 19

martie 2012 a Curții de Apel Suceava,

Secția

penală și pentru cauze cu minori.

Notă:

Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013,

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.