ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 184/RC/2016

Asupra recursurilor în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1419/A din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014*, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) noul C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanții-inculpați A., B. și C., împotriva Sentinței penale nr. 1855 din 25 iunie 2014 a Tribunalului București.

A desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (în dauna părții vătămate SC D. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părții vătămate SC D. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (în dauna părții vătămate SC E. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen.; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în dauna părții vătămate SC E. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală noul C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen., (în dauna părții vătămate SC D. România SA), precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen., (în dauna părții vătămate SC E. România SA).

În baza art. 38 lit. a) noul C. pen. rap la art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen. a contopit pedeapsa de 1 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părții vătămate SC D. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură private, (în dauna părții vătămate SC E. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 91 noul C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 noul C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a) - d) noul C. pen.:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

d) să comunice orice schimbare a locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

și alin. (2) lit. d) noul C. pen.

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) noul C. pen. a impus inculpatului obligația de a desfășura pe durata termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 100 de zile, al cărei conținut, precum și instituția la care va fi prestată munca, vor fi stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 și 97 noul C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) noul C. proc. pen. rap. la art. 422 noul C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) noul C. proc. pen., a lăsat nesoluționate acțiunile civile exercitate față de inculpatul A., de către părțile civile SC D. România SA și SC E. România SA, înlăturând astfel obligațiile instituite în sarcina acestui inculpat de către prima instanță, pe latura civilă a cauzei.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, respectiv: pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (în dauna părții vătămate SC D. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 1 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părții vătămate SC D. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, (în dauna părții vătămate SC E. România SA), prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen.; pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, (în dauna părții vătămate SC E. România SA), prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen.

A redus pedepsele aplicate inculpatului B., prin sentința apelată, după cum urmează: cele două pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare, fiecare, la câte 2 ani închisoare, fiecare; iar cele două pedepse de câte 1 an și 4 luni închisoare fiecare, la câte 9 luni închisoare fiecare.

În baza art. 38 lit. a) noul C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul B., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut următoarele:

Referitor la apelul declarat de apelantul-inculpat A., Curtea a reținut că acesta a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală noul C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) noul C. pen., (în dauna părții vătămate SC D. România SA), precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen., (în dauna părții vătămate SC E. România SA), având în vedere cele două acorduri de mediere încheiate cu cele două părți vătămate.

De asemenea, a mai solicitat achitarea în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi noul C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (în dauna părții vătămate SC D. România SA) și al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în dauna părții vătămate SC E. România SA), arătând că la momentul reținut în actul de acuzare ca reprezentând data săvârșirii acestor două infracțiuni, în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 290 vechiul C. pen. nu era incriminat și falsul intelectual prev. de art. 289 vechiul C. pen., așa cum este în noua reglementare penală, care în cuprinsul art. 322 alin. (1) noul C. pen. include și falsul intelectual ce nu mai reprezintă o infracțiune distinctă ca în vechiul C. pen.

Astfel, raportat la situația de fapt reținută în sarcina sa, cu referire la cele două infracțiuni de fals, a apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii disp. art. 322 noul C. pen., în loc de art. 290 vechiul C. pen., modalitățile alternative ale elementului material al laturii obiective al infracțiunii prev. de art. 322 alin. (1) noul C. pen. neregăsindu-se în cauza de față, sens în care se impune achitarea sa pentru aceste două fapte.

Raportat la acest ultim motiv de apel, Curtea a reținut ca situație de fapt următoarele:

Cele două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința apelată, dintre care una în formă continuată, au fost reținute ca fiind săvârșite în legătură cu contractul de închiriere încheiat între acest inculpat și inculpatul B., având ca obiect imobilul proprietatea inculpatului A., prezentat de inculpatul A. în data de 08 iulie 2008, în vederea obținerii unui credit de la partea vătămată SC D. România SA, în legătură cu facturile fiscale ce atestau relații comerciale între cele două societăți comerciale aparținând celor doi inculpați, respectiv, SC F. SRL, (asociat unic A.) și SC G. SRL, (asociat unic B.), pretins emise la datele de 18 august 2008 și 12 septembrie 2008, precum și în legătură cu contractul de închiriere încheiat de cei doi inculpați A. și B. în data de 01 iulie 2008, folosit pentru inducerea în eroare a părții vătămate SC E. România SA

Curtea a observat că modalitatea de săvârșire a infracțiunilor menționate a constat în aceea că inculpatul A. a falsificat înscrisurile enumerate anterior, prin contrafacerea scrierii, ceea ce nu înseamnă a falsifica înscrisul prin imitarea scrisului, ci înseamnă a reproduce conținutul pe care îl are în mod obișnuit, un asemenea înscris adevărat, astfel încât să se creeze aparența unui înscris adevărat.

Cu alte cuvinte, falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii înseamnă reproducerea în mod fraudulos, plăsmuirea, ticluirea unui înscris, atribuindu-se aparența unui înscris sub semnătură privată autentic, real.

Raportat la această modalitate de săvârșire a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură private, Curtea a constatat că în ambele reglementări penale, (art. 290 vechiul C. pen. și art. 322 noul C. pen.), este incriminată această faptă ca reprezentând infracțiunea menționată, astfel încât criticile inculpatului sub aspectul analizat nu pot fi primite ca pertinente.

Practic, prin acțiunea de falsificare a respectivelor înscrisuri, inculpatul A. a prezentat în vederea obținerii unor credite bancare, situații nereale de natură să producă consecințele juridice preconizate, înserate în cuprinsul unor înscrisuri sub semnătură privată care aveau aparența unor înscrisuri reale, datorită folosirii unui tipar real al acestora, al unor formulare tipizate, numai conținutul fiind cel plăsmuit.

În aceste condiții, apărarea inculpatului din apel nu poate fi reținută de către Curte în sensul solicitat de către apelantul-inculpat.

Mai mult, în contextul în care inculpatul A. a încheiat cu părțile vătămate, constituite părți civile, două acorduri de mediere cu referire la cele două infracțiuni de înșelăciune, reținute în sarcina sa, iar cele două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care de asemenea a fost trimis în judecată, au constituit practic mijloacele frauduloase de comitere a infracțiunilor de înșelăciune, este evident că acesta a recunoscut în modalitatea încheierii celor două acorduri de mediere săvârșirea acestor patru infracțiuni.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că orice alte argumente vizând situația de fapt ce a determinat încadrarea juridică în cele două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu se mai impun a fi reluate, aspectele învederate mai sus, criticate de inculpat în apelul formulat, fiind suficiente pentru a răspunde acestor critici.

Curtea a observat pe de altă parte, că inculpatul A. a susținut în cadrul acestui motiv de apel, ideea unei dezincriminări a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în modalitatea de săvârșire reținută în rechizitoriu, raportat la dispozițiile noului C. pen., susțineri care au fost analizate în cele ce preced, astfel încât o nouă relatare a situației de fapt ce a stat la baza acestei încadrări juridice, fiind inutilă.

Raportat la primul motiv de apel, Curtea a reținut că inculpatul A. a încheiat într-adevăr două acorduri de mediere cu părțile vătămate SC D. România SA și SC H. România SRL, în calitate de succesoare în drepturi a SC E. România SA, (potrivit cesiunii de creanță intervenită între cele două părți, cu referire la drepturile derivate din contractul de credit din 29 iulie 2008 asupra părții A., aspect semnalat instanței de apel, prin cererea de la dosar apel, formulată de către SC E. România SA), așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar apel.

Curtea a reținut totodată, cu referire la acest motiv de apel și cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/4/2014 și s-a decis, în aplicarea dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare și că încheierea unui acord de mediere în condițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Această decizie a devenit obligatorie de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) noul C. proc. pen.

În ceea ce privește apelul declarat de apelantul-inculpat B., Curtea a reținut că acesta a solicitat în principal achitarea sa, arătând că este nevinovat, întrucât nu a avut intenția de a înșela băncile, iar în subsidiar, o reindividualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora și a aplicării amenzii penale pentru infracțiunile de fals.

Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția acestui inculpat în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat de către prima instanță, prin simpla raportare la poziția procesuală a inculpatului A. și a inculpatului I.

Astfel, inculpatul A. a înțeles ca în faza procesuală a apelului să încheie acorduri de mediere cu părțile vătămate, constituite părți civile, ceea ce evident denotă o recunoaștere a faptelor din partea sa, iar inculpatul I., cumnatul inculpatului B., a înțeles să se judece conform procedurii simplificate, prev. de art. 320

1

vechiul C. proc. pen.

Revenind însă la apărările acestui inculpat, Curtea a reținut că în perioada iulie 2008 - septembrie 2008, deși cunoștea că nu îndeplinea condițiile necesare pentru a contracta împrumuturi bănești, inculpatul B. alături de inculpatul A. a încercat inițial să obțină un credit în valoare de 330.000 de franci elvețieni, pe numele ultimului, (echivalentul sumei de 736.461 de lei) de la partea vătămată SC D. România SA, folosind în acest sens un contract de închiriere fals pe care cei doi inculpați l-au plăsmuit în scopul de a dovedi că aveau veniturile necesare rambursării acestui împrumut bănesc.

După ce a fost respinsă cererea de acordare a creditului (întrucât partea vătămată a constatat existența unui grad de risc, potențial de fraudă), în vederea realizării aceleiași hotărâri infracționale, și anume de a obține împrumuturi bănești prin folosirea de mijloace frauduloase, cei doi inculpați au contractat de la SC D. România SA două credite bancare, în numele SC G. SRL, deținută de către inculpatul B., creându-i părții vătămate convingerea că urmau să deruleze raporturi comerciale prin intermediul societăților comerciale pe care le dețineau, deși în realitate acest lucru nu era conform cu realitatea.

În plus, inculpații au contrafăcut mai multe facturi fiscale care atestau în mod nereal existența unor tranzacții comerciale între societățile comerciale pe care le dețineau, respectiv SC F. SRL și SC G. SRL pe care le-au folosit pentru retragerea sumei de 40.000 de euro în baza convențiilor de credit din data de 28 august 2008 încheiate între SC G. SRL și inculpații A. și B. în calitate de garanți. Caracterul fals al acestor facturi fiscale este dovedit de faptul că acestea nu au fost înregistrate potrivit dispozițiilor legale în evidențele contabile ale celor două societăți.

Curtea a subliniat că simpla garantare de restituire a împrumuturilor bănești prin instituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil nu este de natură să îl exonereze de răspundere penală pe inculpat, cât timp probele din dosar au stabilit cu certitudine și dincolo de orice îndoială rezonabilă că partea vătămată SC D. România SA nu le-ar fi acordat celor doi inculpați împrumuturi bănești dacă ar fi cunoscut că facturile fiscale prezentate băncii erau false și că în realitate societățile comerciale pe care le dețineau nu derulau relații comerciale.

De asemenea, în cursul lunii iulie 2008, după ce partea vătămată SC D. România SA respinsese cererea inculpatului A. de acordare a unui credit în valoare de 330.000 de franci elvețieni, inculpatul A. s-a adresat părții vătămate SC E. România SA solicitând acordarea unui credit în valoare de 200.000 de franci elvețieni.

Pentru a o convinge pe partea vătămată că deținea veniturile necesare rambursării acestui împrumut, cei doi inculpați au hotărât să depună același înscris fals cu ajutorul căruia încercaseră la începutul lunii iulie 2008 să obțină un credit de la partea vătămată SC D. România SA, respectiv un contract de închiriere fals datat 01 iulie 2008, care atesta că inculpatul A. închiriase un imobil aflat în construcție, nefinisat, nemobilat și neracordat la toate utilitățile, prietenului său inculpatul B., în schimbul incredibilei sume de 14.500 de lei lunar.

În această modalitate a fost încheiat contractul de credit din 29 iulie 2008.

Caracterul fals al acestui contract de închiriere a fost confirmat de probele administrate în cauză, iar în plus, inculpatul A. a recunoscut că încheierea acestuia a fost menită să asigure îndeplinirea condițiilor impuse de bancă în ceea ce privește veniturile necesare obținerii unui credit.

Așa cum s-a subliniat anterior, garantarea restituirii împrumutului bănesc prin instituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil nu este de natură să îl exonereze de răspundere penală pe inculpatul B., cât timp probele din dosar au stabilit cu certitudine și dincolo de orice îndoială rezonabilă că partea vătămată SC E. România SA nu i-ar fi acordat inculpatului A., un împrumut bănesc dacă ar fi cunoscut că acesta nu deținea veniturile pe care le-a comunicat părții vătămate cu prilejul încheierii contractului de credit.

Totodată, în vederea realizării hotărârii infracționale pe care o adoptase, respectiv de obținere a unor împrumuturi bancare prin folosirea unor mijloace frauduloase, inculpatul B. a depus în cursul lunii august 2008 la SC E. România SA o cerere de acordare unui credit în valoare de 208.713 franci elvețieni.

Deși cunoștea că nu deținea veniturile necesare pentru a restitui această sumă, inculpatul a depus la bancă un contract fals care atesta că îi închiriase cumnatului său, inculpatul I., în schimbul sumei de 7.900 de lei lunar, un imobil aflat în construcție, nefinisat și nemobilat pe care îl deținea în comuna Chiajna, sat Roșu, jud. Ilfov.

După cum s-a relevat în cele de mai sus, deși inculpatul B. a negat săvârșirea acestor fapte, apărările sale sunt combătute de atitudinea procesuală a inculpaților A. și I., fiind evidentă conivența infracțională a acestora în săvârșirea faptelor imputate.

Drept urmare, apărările apelantului-inculpat B., referitoare la buna sa credință în contractarea unor credite bancare, au fost cenzurate ca nesincere, fiind contrazise în principal de apărările coinculpaților, implicați în săvârșirea acelorași fapte penale.

În ceea ce privește solicitarea formulată în subsidiar de către același apelant-inculpat, vizând reindividualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată, acesta fiind de altfel motivul pentru care apelul declarat, a fost admis.

Având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 noul C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare din cele patru infracțiuni reținute în sarcina acestui inculpat, rolul său în comiterea lor, contribuțiile infracționale ale celorlalți inculpați în săvârșirea acelorași fapte, atitudinea procesuală a inculpatului, forma continuată a infracțiunilor, numărul actelor materiale, și nu în ultimul rând constatarea că prima instanță i-a aplicat pedepse peste limita medie pentru infracțiunile de înșelăciune și la jumătatea maximului special pentru infracțiunile de fals, precum și faptul că prin Sentința penală nr. 169 din 13 iulie 2012 a Tribunalului Gorj, desființată în parte prin Decizia penală nr. 244 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 145 din 28 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, toate pronunțate în Dosarul nr. x/95/2010, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executare, faptă concurentă cu cele din cauza de față, comisă în împrejurări asemănătoare cu cele din speța dedusă judecății, Curtea a apreciat că se impune o reindividualizare a pedepselor aplicate acestuia în sensul reducerii lor.

Referitor la aplicarea pedepsei amenzii penale pentru fiecare din cele două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, Curtea a considerat, prin raportare la aceleași criterii de individualizare că nu se impune aplicarea unor asemenea pedepse, pedeapsa închisorii fiind singura aptă să determine atingerea scopului prevăzut de lege.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, Curtea a opinat în sensul că în mod corect și legal instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate fi executată decât în regim de detenție, motiv pentru care nu vor opera modificări ale sentinței apelate sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii penale au formulat recurs în casație, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.

În motivarea recursului în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia recurată sub aspectul greșitei încetări a procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen. în dauna persoanei vătămate SC E. România SA.

Astfel, a arătat că instanța de apel a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna persoanei vătămate SC E. România SA și SC D. România SA ca urmare a încheierii acordurilor de mediere prin înțelegere totală între inculpat și SC H. SRL în calitate de cesionar al creanței de către SC E. România SA cu privire la contractul de credit din 29 iulie 2008 și inculpat și SC D. România SA.

A considerat că instanța nu putea dispune încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna persoanei vătămate SC E. România SA față de inculpatul A. întrucât acordul de mediere a fost încheiat cu SC H. SRL în ceea ce privește latura penală și nu cu persoana vătămată SC E. România SA.

SC E. România SA s-a constituit parte civilă cu suma de 278.982,21 franci elvețieni CHF, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin inducerea sa în eroare de către inculpatul A. cu prilejul încheierii convenției de credit din 29 iulie 2008.

Prin sentința penală mai sus precizată Tribunalul București, secția I penală a obligat, între altele, pe inculpat la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă SC E. România SA. Ulterior, în cursul judecății în apel, la termenul din data de 21 aprilie 2015, SC E. România SA a comunicat instanței că nu mai este deținătoarea legală a drepturilor derivate din contractul de credit din 29 iulie 2008 asupra părții A., în cauză fiind cesionată creanța către SC H. SRL, astfel că între SC E. România SA și inculpat nu mai există raport juridic contractual.

La data de 27 august 2015 s-a încheiat un acord de mediere între inculpatul A. prin mandatar J. și SC H. SRL creditor, acționând în calitate de cesionar de drepturi al SC E. România SA. Acordul de mediere a vizat atât latura penală, cât și latura civilă a prezentei cauze. În ceea ce privește latura penală, s-a precizat că părțile hotărăsc să se împace în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune.

Prin încheierea contractului de cesiune de creanță de către SC E. România SA cu SC H. SRL, partea civilă SC E. România SA nu a pierdut și calitatea de persoană vătămată, SC H. SRL fiind o persoană căreia i s-a transmis pe cale convențională doar dreptul la repararea prejudiciului.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) C. proc. pen., dreptul la repararea prejudiciului poate fi transmis pe cale convențională unei alte persoane.

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu dispozițiile art. 1506 și urm. C. civ., potrivit cărora cesiunea de creanță transferă cesionarului drepturile pe care le are în legătură cu creanța cedată, precum și drepturile de garanție și celelalte accesorii ale creanței. În speță, rezultă că s-au cedat toate drepturile în legătură cu suma de bani ce trebuie să o primească persoana vătămată SC E. România SA cu titlu de despăgubire. Astfel, ceea ce a transmis această bancă către SC H. SRL pe cale convențională este doar calitatea sa juridică procesuală în latura civilă a cauzei nu și în latura penală.

Dreptul de a hotărî cu privire la latura penală, în ceea ce privește încetarea procesului penal printr-un acord de mediere, nu îl poate avea decât persoana vătămată întrucât este un drept personal, aspect valabil și pentru împăcare și retragerea plângerii.

Trebuie precizat faptul că nu există un mandat prin care SC H. SRL să fie împuternicită de către persoana vătămată cu privire la posibilitatea împăcării/încheierii unui acord de mediere cu inculpatul în ceea ce privește latura penală. În acest context, având în vedere dispozițiile art. 23 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia în cursul procesului, cu privire la pretențiile civile, inculpatul și partea civilă pot încheia un acord de mediere, dar și faptul că medierea este o cauză sui-generis de încetare a procesului penal, distinctă de împăcare, acordul de mediere se putea încheia separat, la momente diferite, sau prin același act cu SC H. SRL în ceea ce privește latura civilă a cauzei și cu SC E. România SA în calitate de persoană vătămată în ceea ce privește latura penală a cauzei.

Pentru aceste considerente a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea în parte a Deciziei penale nr. 1419 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în ceea ce privește pe inculpatul A. și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În motivarea recursului în casație, inculpatul B. a susținut, cu privire la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. că stabilirea și reținerea de către instanța de fond și de apel a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 322 C. pen. nou este nelegală, față de faptul că infracțiunea prev. de art. 290 din vechiul C. pen. așa cum este definită, prin elementele constitutive nu are corespondență în noul C. pen.

Astfel, a arătat că potrivit art. 290, din vechiul C. pen. - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este definit «Falsificarea unui înscris sub semnătura privata prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îi încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.»

Art. 288, din vechiul C. pen definește Falsul material în înscrisuri oficiale: «Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod, de natura să producă consecințe juridice».

În art. 322 din noul C. pen. se prevede: Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute de art. 320 (identic cu art. 288 din vechiul C. pen.) sau art. 321 (care definește Falsul intelectual - infracțiune pentru care nu a fost trimis în judecată prin Rechizitoriu)

Este, fără putință de tăgadă că înscrisul reținut a fi falsificat - Contractul de închiriere încheiat între inculpat și cumnatul său I., nu a fost falsificat prin una din modalitățile prevăzute la art. 320 - corespondent al vechiului art. 288, ci numai prin teza a II-a din art. 322, noul C. pen. respectiv cea prevăzută de art. 321 noul C. pen. - art. 289 din vechiul C. pen.

Ori pentru aceasta infracțiune, prev de art. 289 vechiul C. pen. nu a fost trimis în judecată prin actul de sesizare.

Este evident că instanța de fond, Tribunalul București a dispus în mod greșit schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni prev. de art. 290 C. pen. vechi, în 2 infracțiuni prevăzute de art. 322 alin. (1), C. pen. nou, încălcând dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (2) din C. pen.

Este de necontestat că elementul material al infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. vechi putea consta doar dintr-o acțiune de alterare a înscrisului sau contrafacere a scrierii sau a semnăturii unui înscris sub semnătură privată.

Astfel, a fost condamnat pentru 2 infracțiuni care nu există.

Mai mult decât atât, acest înscris sub semnătură privată nu a fost folosit și nu a produs nicio consecință juridică, în sensul că nu a fost luat în considerație la analiza de acordare a creditului - motiv pentru care, Banca, în vederea creșterii garanției a instituit un cash colateral în sumă de 25.000 euro, împrumutatul B. primind numai 75.000 euro.

Pe cale de consecință, infracțiunea de înșelăciune este cea prevăzută în alin. (1), din art. 244 C. pen., care prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani, iar nu și alin. (2), așa cum au fost aplicate pedepsele.

Recurentul inculpat B. a susținut, cu privire la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., că în art. 34 lit. b), din C. pen. anterior, în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Rezultă, în cazul concursului de infracțiuni, legea veche prevedea că atât sporirea pedepsei până la maximul ei special cât și adăugarea unui spor de pedeapsă erau facultative.

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Sub aspectul modalității de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, în cauza de față, legea veche este favorabilă condamnatului, întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special și nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În cauza de față, s-au aplicat condamnatului-inculpat, 2 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru 2 infracțiuni de înșelăciune și 2 pedepse de câte 9 luni închisoare pentru 2 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată - fapte care nici nu există în sarcina inculpatului B.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în cazul concursului de infracțiuni, adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor inferior fracției, prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu consecința aplicării unei pedepse rezultante inferioare pedepsei determinate conform art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. - Decizia nr. 27/RC din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai susținut că hotărârile pronunțate în fond și în apel sunt vădit nelegale și cu privire la latura civilă.

Astfel, cu privire la obligația către SC E. România SA, contractul de credit din 19 august 2008, a fost încheiat pentru suma de 208.713 CHF - franci elvețieni.

Din această sumă - care a fost convertită în euro, s-a constituit un cash colateral de 25.000 euro, drept garanție, astfel că suma reală primită a fost de 75.000 euro.

Rata lunară fost stabilită la 900 CHF, plătind 11 rate, respectiv 9.900 CHF.

Din cash-ul colateral în suma de 25.000 euro au fost oprite 56 rate lunare respectiv suma de 50.600 CHF.

Imobilul adus în garanție a fost valorificat prin executare silită, fiind vândut cu suma de 54.000 euro - ceea ce însemna 118.800 CHF.

Totalizând aceste sume achitate în contul contractului de credit rezultă suma de 179.300 CHF, astfel ca în mod cu totul nelegal a fost obligat la plata sumei de 253.358,82 CHF.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2, lit b), C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12, C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, Judecătoria Sectorului 2.

Analizând recursurile în casație declarate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul B., Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului Cod de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează așadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive.

Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

Înalta Curte constată că la dosarul Curții de Apel, se regăsește acordul de mediere încheiat la data de 19 martie 2015 între inculpatul A. și SC D., prin care au convenit asupra laturii penale și a laturii civile a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2014*, în sensul de a înlătura răspunderea penală pentru infracțiunea de înșelăciune și, respectiv de a achita suma reprezentând prejudiciul material cauzat părții civile prin săvârșirea infracțiunii.

De asemenea, la data de 27 august 2015, s-a încheiat acordul de mediere între inculpatul A. și SC H. România SRL, cu privire la împăcarea părților și soluționarea amiabilă a laturii penale și a laturii civile, având ca obiect infracțiunea de înșelăciune.

Totodată, Înalta Curte constată că la data de 25 iulie 2014 a intervenit contractul de cesiune de creanță prin care E. România SA a cesionat către SC H. România SRL creanțele, împreună cu drepturile stipulate în convenția de credit din 29 iulie 2008 și garanțiile constituite prin contractul de ipotecă cu garanție reală imobiliară din 29 iulie 2008.

Astfel, prin contractul de cesiune sus-menționat au fost transferate toate drepturile care derivă din contractul de credit încheiat între inculpatul A. și E. România S.A, inclusiv dreptul de a soluționa pe cale amiabilă latura civilă și latura penală a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2014*, SC H. România SRL fiind succesoarea în drepturi a SC E. România SA Ori, odată cesionate toate drepturile, instanța apreciază că nu se impunea încheierea unui acord de mediere separat, exclusiv cu SC E. România SA referitor la latura penală a cauzei.

Mai mult, Înalta Curte reține că infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune contra patrimoniului, iar persoana vătămată prin săvârșirea unei astfel de infracțiuni este persoana care a suferit o vătămare materială, în speță, SC E. România SA a suferit un prejudiciu în cuantum de 97.000 de euro. Dreptul părții vătămate de a solicita și de a obține suma reprezentând prejudiciul material a fost transferat către SC H. SRL, drept care îi conferă societății succesoare și posibilitatea încheierii unui acord de mediere cu inculpatul, sub aspectul laturii penale și civile a cauzei.

Totodată, potrivit art. 244 alin. (3) C. pen. împăcarea părților, înlătură răspunderea penală. Astfel, atât timp cât între inculpat și succesoarea în drepturi a SC E. România SA a intervenit un acord de mediere valabil, care consfințește învoiala părților și prin care prejudiciul produs va fi acoperit, în mod corect instanța de apel a dispus, sub aspectul laturii penale, încetarea procesului penal față de acest inculpat.

Mai mult, Înalta Curte amintește dispozițiile Deciziei nr. 9 din 2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora "încheierea unui acord de mediere se diferențiază de împăcare prin faptul că poate interveni și numai în ceea ce privește latura penală a procesului penal, în timp ce împăcarea este condiționată atât de stingerea acțiunii penale, cât și de stingerea acțiunii civile, precum și de faptul că ea trebuie să fie totală și necondiționată.

Reglementarea distinctă a încheierii unui acord de mediere în cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. evidențiază caracterul de cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Cu privire la primul motiv de recurs în casație invocat, respectiv că în mod greșit instanțele inferioare au dispus stabilirea și reținerea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 322 C. pen., având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior nu are corespondență în noul C. pen., Înalta Curte constată că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior este incriminată în actuala reglementare în dispozițiile art. 322 noul C. pen., existând identitate sub aspectul elementelor constitutive.

Astfel, fapta inculpatului B., care în cursul lunii august 2008, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin folosirea unui mijloc fraudulos, respectiv un contract de închiriere fictiv încheiat cu inculpatul I., a indus-o în eroare pe partea vătămată SC E. România SA cu prilejul încheierii convenției de credit din 19 august 2008, obținând un împrumut în cuantum de 208.713 franci elvețieni, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de înșelăciune.

Inculpatul B. a falsificat contractul de închiriere în baza căruia a obținut creditul bancar, prin contrafacerea scrierii, adică prin una dintre modalitățile elementului material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, modalități prevăzute expres de dispozițiile art. 320, 321 noul C. pen.

Mai mult, în speță, este îndeplinită și condiția cerută imperativ de dispozițiile legale, înscrisul falsificat să fie folosit în scopul producerii de consecințe juridice, inculpatul a obținut creditul bancar ca urmare a prezentării, ca valabil, a contractului de închiriere fictiv încheiat cu cumnatul său, I. Consecința juridică produsă prin folosirea înscrisului fictiv este obținerea unui credit bancar, deși, în realitate inculpatul nu îndeplinea condițiile necesare pentru a contracta un asemenea credit.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al recursului în casație, stabilirea greșită de către instanța de apel a pedepselor aplicate pentru infracțiunile comise de inculpat, prin faptul că a reținut dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni prevăzute de legea nouă, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite de Curtea de Apel se încadrează în limitele prevăzute de lege, respectiv 2 ani pentru fiecare infracțiune de înșelăciune și 9 luni pentru fiecare infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. prevede pentru infracțiunea de înșelăciune ca limite de pedeapsă, închisoarea între 1 - 5 ani, iar art. 322 alin. (1) C. pen. prevede pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. și a dispus aplicarea unitară a noilor dispoziții legale.

Deși, s-au reținut dispozițiile art. 35 C. pen. referitoare la concursul de infracțiuni, care prevăd un tratament sancționator mai sever, prin aplicarea obligatorie a sporului de pedeapsă de o treime din totalul pedepselor aplicate inculpatului, totuși prin aplicarea unitară a dispozițiilor noului C. pen. s-a stabilit o pedeapsă într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanța de fond.

Astfel, chiar fără aplicarea sporului de pedeapsă facultativ prevăzut de legea veche, pedeapsa rezultantă de executat ar fi fost de 3 ani și 4 luni închisoare, iar potrivit legii noi pedeapsa rezultantă este de 3 ani și 2 luni închisoare.

Cu privire la motivele de recurs în casație invocate de către inculpatul B. referitoare la latura civilă a cauzei, Înalta Curte amintește că în calea de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă. Ori, în speță, pentru a stabili cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii părții vătămate SC E. România SA, ar presupune ca instanța să reaprecieze situația de fapt.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1419/A din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014*.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1419/A din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2016.

Procesat de GGC - NN