ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #131561)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #131561) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înșelăciune. Tentativă. Fals în înscrisuri sub semnătură privată

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic:

Drept penal

înșelăciune

tentativă

fals în înscrisuri sub semnătură privată

C. pen.,

art. 32, art. 244, art. 322

Fapta avocatului de a depune la instanța de judecată, în cadrul unui proces, chitanțe falsificate care atestă, în mod nereal, încasarea unor sume de bani cu titlu de onorariu, în scopul obligării părții adverse de către instanță la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului, nu întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ci numai elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât infracțiunea de înșelăciune constituie o infracțiune contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii în cadrul unor relații cu conținut patrimonial, iar inducerea în eroare a unei autorități nu se include în sfera relațiilor protejate prin incriminarea înșelăciunii.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015

Prin sentința nr. 80 din 12 mai 2015, Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare; în final, inculpatul A. va executa pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (constând în dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., executarea pedepsei complementare aplicate inculpatului va începe la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială organizat de serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei B., pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

A luat act că persoana vătămată Inspectoratul Județean de Poliție C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a desființat înscrisurile falsificate, și anume: chitanțele din 10 februarie 2010, din 6 martie 2010, din 15 aprilie 2010, din 27 mai 2010 și din 2 decembrie 2010 emise de Cabinetul de Avocatură A.

În drept, fapta inculpatului A. constând în depunerea în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010 la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București a cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat, că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu în scopul obligării persoanei vătămate Inspectoratul Județean de Poliție C. de către instanțele judecătorești într-un dosar la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care nu s-a produs din cauza pierderii procesului, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010, a atestat în mod nereal, pe un număr de cinci chitanțe, împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că ar fi încasat suma totală de 53.000 euro, în vederea producerii unor consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a exercita, în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010, activități de asistență juridică specifice profesiei de avocat, prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv de asistență și reprezentare în fața instanțelor judecătorești, când acest drept era suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută în art. 348 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995.

Împotriva sentinței nr. 80 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, au formulat apel procurorul, inculpatul A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.

Examinând apelurile declarate de procuror și de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate, sub următoarele aspecte:

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prima instanță a dispus în mod greșit condamnarea, în cauză fiind incident impedimentul la soluționarea acțiunii penale constând în prescripția răspunderii penale.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat a fost epuizată în luna decembrie 2010. Momentul epuizării rezultă din modalitatea neechivocă în care a fost formulată acuzația, ultimul act de executare reținut în sarcina inculpatului fiind realizat la data de 2 decembrie 2010. Termenul de prescripție generală a răspunderii penale este, atât potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, cât și potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., de 3 ani, raportat la limitele speciale ale pedepsei prevăzute în art. 281 C. pen. anterior, respectiv în art. 348 C. pen. Prin urmare, în decembrie 2013 termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la această infracțiune se împlinise, fără ca în cauză să se fi efectuat vreun act de procedură care să fi fost de natură să întrerupă cursul prescripției. Potrivit art. 123 C. pen. anterior, cursul termenului de prescripție s-ar fi întrerupt numai prin îndeplinirea unui act susceptibil de a fi comunicat învinuitului sau inculpatului, prin urmare prin îndeplinirea unui act în cursul urmăririi penale; or, urmărirea penală a început

in rem

abia la data de 24 februarie 2014 (de altfel, cu privire la o faptă conexă pentru care nici nu s-a exercitat apoi acțiunea penală, dispunându-se clasarea), ulterior împlinirii termenului de prescripție. Prin urmare, la data la care procesul penal a început răspunderea penală pentru exercitarea fără drept unei profesii era deja prescrisă.

În aceste condiții, nici în ipoteza în care legea nouă ar fi, global, aplicabilă acestei fapte, nu ar fi incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit cărora orice act de procedură are efect întreruptiv asupra cursului termenului de prescripție, întrucât o atare întrerupere ar fi trebuit să opereze înăuntrul acestui termen și nu după împlinirea sa; or, așa cum s-a arătat deja, primele acte de procedură s-au desfășurat în cauză în anul 2014, după împlinirea, în decembrie 2013, a acestui termen.

De aceea, privitor la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități se va dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a tentativei la infracțiunea de înșelăciune, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul a fost greșit condamnat, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Instanța de control judiciar apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, în urma unei analize coroborate a probatoriilor. Astfel, s-a reținut că, în perioada 10 februarie 2010 - 2 decembrie 2010, inculpatul a depus la Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București cinci chitanțe în valoare totală de 53.000 euro din care rezulta, în mod eronat, că, în calitate de avocat, ar fi încasat aceste sume cu titlu de onorariu. Depunerea chitanțelor s-a realizat în scopul obligării părții adverse, Inspectoratul Județean de Poliție C., de către instanțele judecătorești într-un dosar la plata cheltuielilor de judecată, rezultat care însă nu s-a produs din cauza faptului că partea asistată de inculpat în calitate de avocat a căzut în pretenții, pronunțându-se o soluție nefavorabilă acesteia.

Fapta astfel descrisă nu realizează tipicitatea infracțiunii de înșelăciune. Aceasta este o infracțiune contra patrimoniului, al cărei specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau unor elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă. De esența acestei infracțiuni este aceea că făptuitorul amăgește, nesocotește încrederea acordată în cadrul unor relații cu conținut patrimonial.

Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități iese din sfera acestor relații protejate prin incriminarea înșelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracțiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiției (Titlul IV) ș.a. Astfel, „inducerea în eroare” a unei autorități aduce în discuție alt tip de relații sociale nesocotite și alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declarații, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate în fața instanțelor este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracțiunii de fals și/sau uz de fals, iar nu infracțiunii de înșelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracțiunii de înșelăciune îl constituie protejarea relațiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracțiunii de fals este diferit și se referă la proteguirea relațiilor sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri.

Infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare din Codul actual (art. 268) are corespondent în infracțiunea de denunțare calomnioasă din Codul anterior, iar analiza conținutului incriminării nu este utilă în raport cu faptele deduse judecății.

În cauză, inculpatul a depus în dosare aflate pe rol chitanțe ce atestau onorarii neîncasate pentru ca instanța să oblige partea adversă la plata acestora. În cadrul proceselor penale ori civile instanțele sunt îndrituite a verifica și cenzura cuantumul onorariilor solicitate în cuprinsul cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. anterior (text în vigoare la data săvârșirii faptei), care arată că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.” Având natura juridică a unor mijloace de probă, înscrisurile (chitanțele) depuse de inculpat în dosarele instrumentate de instanțele civile sunt producătoare de consecințe juridice, iar abilitatea organului judiciar de a modifica întinderea pretențiilor nu nesocotește acest efect. Nici faptul că partea pe care o asista inculpatul-avocat a căzut în pretenții, fiind astfel exclusă o soluție de obligare a părții adverse la acoperirea cheltuielilor de judecată, nu exclude aptitudinea chitanțelor de a fi producătoare de consecințe juridice.

În consecință, conduita infracțională se subsumează infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind întrunite elementele angajării răspunderii penale.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul a ticluit înscrisurile falsificate, respectiv chitanțele ce atestau câtimea onorariului și le-a depus în dosarele în care asigura asistența juridică, acestea fiind apte a produce consecințe juridice, respectiv a genera obligația de plată a părții adverse în procesele în care aceasta din urmă a obținut o soluție nefavorabilă. Fapta astfel descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ceea ce privește aprecierea legii noi ca fiind mai favorabilă și a cuantumului pedepsei principale, instanța de control judiciar reține rigoarea hotărârii primei instanțe și menține în consecință aceste evaluări.

În concret, văzând persoana inculpatului sub aspectul vârstei sale, precum și conduita sa procesuală concretizată în prezentarea în fața instanțelor, timpul scurs de la epuizarea activității infracționale fără reiterarea acesteia, unitatea infracțională pentru care se poate angaja răspunderea penală, instanța de apel apreciază că sunt incidente dispozițiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei, art. 80 și urm. C. pen. De aceea, împrejurarea că limita minimă specială a pedepsei este mai redusă sub imperiul Codului penal anterior devine irelevantă față de criteriul soluției mai favorabile a renunțării la aplicarea pedepsei ce se poate dispune conform legii noi.

Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. cu privire la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, menținând încadrarea juridică a faptei stabilită de prima instanță în dispozițiile art. 322 alin. (1) C. pen., va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de fals și va aplica inculpatului un avertisment.

În ceea ce privește cererea orală a reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu componenta uzului de fals, într-o unică infracțiune, respectiv în aceea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța de control judiciar constată că acuzația a fost formulată distinct pentru cele două infracțiuni, iar acțiunile penale exercitate separat trebuie să obțină o soluție distinctă în cadrul procesului penal. Considerațiile anterioare legate de caracterizarea în drept a activității infracționale susțin imposibilitatea transformării pluralității de infracțiuni într-o unitate legală care să presupună o unică soluție a acțiunii penale. În susținerea acestei concluzii, instanța de control judiciar amintește jurisprudența anterioară în care ruperea unui act de executare dintr-o unitate legală infracțională a presupus pronunțarea unor soluții distincte pentru fiecare infracțiune din concursul generat (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 1276 din 24 aprilie 2012).

Pentru toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelurile declarate de către procuror și inculpat și, în limitele arătate, va desființa soluția primei instanțe.

Apelul declarat de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a constatat în mod corect că acțiunea civilă exercitată în această cauză este inadmisibilă. Caracterul accesoriu al acestei acțiuni o face dependentă, în obiectul său, de acțiunea penală, neputându-se solicita, în latură civilă, decât repararea prejudiciului produs prin faptele pentru care s-a exercitat și acțiunea penală, așa cum prevede expres art. 19 alin. (1) C. proc. pen. Or, în cauză, partea civilă pretinde repararea unui prejudiciu produs prin fapte străine prezentei cauze penale (pentru care procurorul nu a sesizat instanța penală, dispunând, prin rechizitoriu, o soluție de clasare sub aspectul unor infracțiuni de evaziune fiscală și fals privind înscrisuri depuse la Administrația Finanțelor Publice).

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu opinie majoritară:

I. A admis apelurile declarate de procuror și de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 80 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 121 C. pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută în art. 348 C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției generale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului A. un avertisment.