ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpații A. și B. și de partea civilă Municipiul Cluj-Napoca - prin Primar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 181 din 9 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. și s-au impus acestuia obligațiile prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 93 alin. (3) C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. și s-au impus acestuia obligațiile prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 93 alin. (3) C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Pe latură civilă, inculpații au fost obligați în solidar la plata către partea civilă Municipiului Cluj-Napoca prin primar a sumei de 166.855 lei, despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că între inculpatul A. și partea civilă Municipiului Cluj-Napoca, prin primar, există mai multe litigii civile cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x nr. 4, compus din casă cu 30 de apartamente, teren aferent în suprafață de 791 mp și curte în suprafață de 422 mp. Dintre cele 30 de apartamente, unul este întabulat în favoarea Companiei Naționale "Loteria Română", două apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar restul de apartamente sunt întabulate în favoarea statului român și aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca (23 de locuințe și 4 spații cu altă destinație). Dreptul de proprietate al statului român a fost dobândit în baza Decretului nr. 92/1950, acesta fiind întabulat inițial în favoarea numiților C. și D., în părți egale.

Prin două hotărâri judecătorești definitive vol. 1 -, respectiv decizia civilă nr. 277/A/2003 a Curții de Apel E.ești (dosar nr. x/2002) și decizia civilă nr. 130/A/2008 a Curții de Apel Cluj (dosar nr. x/2007), F. (antecesorul inculpatului A.) a obținut, ca urmare a constatării de către instanțe a nelegalității deciziei de naționalizare emise în baza Decretului nr. 92/1950, două cote părți de 1/8 din imobilul menționat (în total 1/4), în calitate de moștenitor al numiților G. (mama sa) și H. (unchiul său), cei doi fiind la rândul lor moștenitorii fostului coproprietar D.

În calitate de moștenitori ai lui F. (fost avocat în Baroul Cluj), inculpatul A., fratele său I. și mama lor J., dețin cota parte de 1/4 din imobilul situat în Cluj-Napoca, strada x,.

În acest context, inculpatul a acționat în judecată partea civilă solicitând, în mai multe rânduri, obligarea acesteia la plata cotei de 1/8 din suma încasată de Municipiul Cluj-Napoca cu titlu de chirie de la chiriașii imobilului menționat, cotă ce le revenea inculpatului, fratelui acestuia și mamei sale în calitate de moștenitori ai defunctului F.. O astfel de acțiune civilă a fost înregistrată de către inculpat la data de 17.02.2014, când a solicitat obligarea părții civile la plata cotei de 1/8 din suma de 22.070 lei, reprezentând chiria încasată de Municipiul Cluj-Napoca în perioada februarie 2013 - noiembrie 2013.

Prin sentința civilă nr. 7473 din data de 10 iulie 2014 (voi. 1 - f. 12), Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea inculpatului și celorlalți doi reclamanți și a obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca să plătească reclamanților, cu titlu de chirie aferentă lunilor februarie 2013 - noiembrie 2013, suma de 2.758 lei.

După obținerea sentinței menționate, inculpatul A. a cedat, contra sumei de 500 lei, creanța de 2.958 lei (2.758 lei contravaloare chirii + 200 lei cheltuieli de judecată), către inculpatul B. În contractul de cesiune de creanță datat 14.08.2014, domiciliul inculpatului B. este indicat în mod nereal ca fiind în Cluj-Napoca, str. y, nr. 5, apartament care aparține în realitate inculpatului A. (inculpatul B. domiciliază în Sighetu Marmației). Ulterior, cesionarul creanței - inculpatul B. l-a angajat ca avocat pe unul dintre cedenții creanței, inculpatul A. și, prin intermediul acestuia, în data de 26.08.2014, a adresat Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești K. și L., o cerere de executare silită a debitorului Municipiul Cluj-Napoca, solicitând poprirea conturilor debitorului, pentru suma de 2.958 lei + cheltuieli de executare. Cererea de executare silită a făcut obiectul dosarului execuțional nr. x/2014 al S.C.P.E.J. K. și L.

Drept cheltuială de executare a fost invocat onorariul avocațial în faza de executare silită, pretins încasat de inculpatul A. de la inculpatul B., în cuantum de 80.000 lei, onorariul fiind vădit disproporționat față de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat. Ca justificare, inculpatul A. a depus la dosarul execuțional nr. 577/2014 o împuternicire avocațială emisă în baza unui pretins contract de asistență juridică căruia i s-a atribuit numărul "153" din 24.08.2014 și o chitanță fără număr și dată, conform căreia ar fi primit de la inculpatul B. suma de 80.000 lei reprezentând onorariu . Aparent, așa cum se poate observa din examinarea copiei împuternicii avocațiale, data contractului de asistență juridică este consemnată cu un alt instrument de scris.

Ca urmare, la data de 16.09.2014, executorul judecătoresc K. emite încheierea nr. 577/2014/2, stabilind totalul debitului datorat de Municipiul Cluj-Napoca, la suma de 83.413 lei (creanța de 2.958 lei fixată prin titlul executoriu, onorariul avocațial de 80.000 lei pentru faza de executare silită și 455 lei onorariul executorului judecătoresc și taxe).

În ziua următoare, la 17.09.2014, executorul judecătoresc a poprit conturile debitorului Municipiul Cluj-Napoca, deschise la Trezoreria Cluj, până la concurența sumei de 83.413 lei, iar în data de 29.09.2014, prin ordinul de plată nr. 210 (voi. 1 - f. 19), Municipiul Cluj-Napoca a achitat în contul S.P.C.E.J. K. suma de 83.413 lei; în data de 30.09.2014, suma pentru care conturile au fost poprite a intrat în posesia reprezentantului biroului executorului judecătoresc, persoană care, la rândul ei, a înmânat suma inculpatului A. . În data de 20.02.2014, inculpatul A., în numele său și al reclamanților I. și J., a înregistrat o altă acțiune civilă la Judecătoria Cluj-Napoca (dosar nr. x/2014), învederând instanței că cei trei reclamanți dețin împreună, în baza deciziei civile nr. 130/A/2008 a Curții de Apel Cluj, cota de 1/8 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, , imobil în care locuiesc mai mulți chiriași și întrucât Municipiul Cluj-Napoca încasează chiria pentru întregul imobil, a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata cotei de 1/8 din suma de 2.747 lei, reprezentând chiria încasată de Municipiul Cluj-Napoca în perioada ianuarie 2013 - octombrie 2013.

Prin sentința civilă nr. 6960 din data de 1 iulie 2014 (vol 1 - f. 20), Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea reclamanților și a obligat pârâtul Municipiul Cluj-Napoca să plătească reclamanților, cu titlu de chirie aferentă lunilor ianuarie 2013 - octombrie 2013, suma de 2.747 lei. Ulterior, inculpatul A. a cedat, contra sumei de 500 lei, creanța de 2.947,46 lei (2.747,46 lei contravaloare chirii + 200 lei cheltuieli de judecată), către inculpatul B.

S-a reținut că în contractul de cesiune de creanță datat 01.09.2014, domiciliul inculpatului B. este indicat, din nou, în mod nereal ca fiind în Cluj-Napoca, str. y,  ap. 50, apartament care aparține în realitate inculpatului A. (inculpatul B. domiciliind în Sighetu Marmației).

Apoi, inculpatul B. l-a angajat ca avocat pe inculpatul A. (unul dintre cedenții creanței) și, prin intermediul acestuia, în data de 04.09.2014, s-a adresat Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești K. și L., cu o cerere de executare silită a debitorului Municipiul Cluj-Napoca, solicitând poprirea conturilor debitorului, pentru suma de 2.947,46 lei + cheltuieli de executare, cerere înregistrată sub nr. 583/2014 al S.C.P.E.J. K. și L. . Inculpatul B. a solicitat ca și cheltuieli de executare, onorariul pe care a pretins că l-a achitat inculpatului A., în sumă de 80.000 lei, onorariu ce este vădit lipsit de proporționalitate raportat la obiectul cererii și munca depusă de avocat.

În susținerea cererii, inculpatul A. a depus la dosarul execuțional nr. x/2014 o împuternicire avocațială emisă în baza unui contract de asistență juridică, având numărul 136 din 01.09.2014 și o chitanță conform căreia ar fi primit de la inculpatul B. suma de 80.000 lei reprezentând onorariu . Ca urmare, la data de 07.10.2014, executorul judecătoresc L. a emis încheierea nr. 583/2014/2, debitul total datorat de Municipiul Cluj-Napoca, fiind stabilit la suma de 83.442,46 lei (creanța de 2.947,46 lei stabilită prin titlul executoriu, onorariul avocațial de 80.00 lei pentru faza de executare silită și 495 lei onorariul executorului judecătoresc și taxe). Ulterior, la 08.10.2014, executorul judecătoresc a poprit conturile debitorului Municipiul Cluj-Napoca, deschise la Trezoreria Cluj, până la concurența sumei de 83.442 lei (voi. 1 - f. 28), iar în data de 16.10.2014, prin ordinul de plată nr. 242, Municipiul Cluj-Napoca a achitat în contul S.P.C.E.J. K. suma de 83.442,46 lei; în data de 17.10.2014 suma pentru care conturile au fost poprite a intrat în posesia reprezentantului biroului executorului judecătoresc, persoană care, la rândul ei, a înmânat suma inculpatului A. .

S-a reținut că starea de fapt nu a fost contestată din punct de vedere al derulării evenimentelor, inculpatul A., singurul care a dat declarații în cauză, arătând că a procedat astfel neurmărind obținerea unui folos injust, ci acționând astfel față de conduita părții civile care, contrar sentințelor civile obținute încă din 2009, când s-a înregistrat primul litigiu, "continuă să folosească în mod abuziv acest imobil". Apoi, inculpatul a mai învederat faptul că, deși potrivit legii civile un singur coproprietar nu poate să folosească întreg imobilul, partea civilă continuă să o facă și, de aceea, a apreciat că "pentru a obliga primăria la respectarea hotărârilor civile pronunțate cu privire la dreptul meu de creanță este necesar să cer executarea silită a acesteia și cu privire la cheltuielile de executare. Pentru a sancționa partea civilă am vândut creanța coinculpatului". Mai mult, inculpatul a recunoscut că a urmărit ca executând partea civilă pentru o sumă mai mare, pe viitor, aceasta își va modifica comportamentul.

S-a apreciat că problema ce se impune a fi lămurită este fictivitatea atât a contractelor de cesiune de creanțe întocmite, cât și a onorariilor vădit disproporționate pretins achitate.

S-a reținut că în cursul urmăririi penale inculpatul A. nu a propus martori cu privire la aceste aspecte (inculpatul A., cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat a arătat că depune la dosar un set de înscrisuri și că "în momentul în care B. mi-a plătit onorariile de câte 80.000 lei fiecare, au fost de față mai multe persoane pe care le pot propune ca martori, dacă este cazul" și că abia în faza cercetării judecătorești inculpatul a propus în vederea audierii și în apărarea sa pe martorii E., M. pentru primul act material și respectiv, martorul O. pentru cea de-a doua faptă.

Analizând depozițiile martorilor propuși de către inculpatul A., s-a apreciat că aceasta sunt vădit subiective, fiind date "pro causa".

Au fost evidențiate în declarațiile primilor doi martori, care se presupune că au asistat la același eveniment, contradicții evidente și importante. Astfel, martorul E. a intrat în biroul inculpatului A., a văzut masa plină de bani, apreciind că sunt în jur de 100.000 lei, știind sigur "din discuțiile purtate de inculpați" că acești bani reprezintă onorariu avocațial în legătură cu problemele cu municipalitatea. De asemenea, martorul a afirmat că i s-a permis să asiste la discuțiile dintre inculpați, că i s-a părut normal acest lucru, că inculpatul A. i-a spus despre persoana din biroul său că este om de afaceri, numele de B. l-a aflat din discuțiile purtate, persoana nefiindu-i prezentată.

De asemenea, martorul susține că a mai asistat și la alte discuții dintre inculpatul A., în calitate de avocat, și alți clienți, dar nu își aduce aminte conținutul acestora, însă, audiat la 4.05.2017, după aproape doi ani de la eveniment și-a amintit, în mod surprinzător și neverosimil nu numai de conținutul convorbirii, dar chiar și de numele contractantului, cu toate că acesta nu i-a fost prezentat, motivul invocat fiind acela că martorul are "o memorie bună".

În continuare, s-a analizat declarația martorului M., care a arătat că l-a vizitat pe inculpatul A. împreună cu martorul E. în cursul lunii august 2014 și care, audiat la data de 4.05.2017, a arătat în schimb că nu a asistat la nicio discuție între inculpați, că a dedus că persoana care se afla în biroul inculpatului A. se numea B., pentru că așa îi spunea inculpatul A., că a stat aproximativ 10 minute în biroul inculpatului și că, într-adevăr, a văzut bancnote de 100 de lei pe biroul inculpatului și a dedus că este vorba de o sumă mare de bani, dar nu știe ce reprezintă această sumă. Mai mult, acest martor a afirmat că martorul E. a stat în biroul la fel de mult timp și că au asistat la aceleași împrejurări.

Conchizând cu privire la aceste aspecte, instanța de fond a constatat că neconcordanțele evidente și importante se referă la identitatea persoanei care se afla în biroul inculpatului, cât și la destinația sumei de bani, fiind evident date pro causa.

În ceea ce-l privește pe martorul O., s-a reținut că acesta s-a prezentat pentru a fi audiat abia după ce s-a dispus amendarea sa și a declarat că se află în relații de prietenie cu inculpatul A., fratele acestuia fiind avocatul său de 9-10 ani. Mai mult, acesta a afirmat că inculpatul A. a vrut să-i vândă o creanță întrebându-l dacă are bani, dar martorul a răspuns negativ și a aflat ulterior că inculpatul i-a vândut creanța coinculpatului B., pe care l-a cunoscut în biroul inculpatului A. și despre care știa că lucrează în construcții. Martorul a mai arătat că este vorba de aceeași creanță și că a fost abordat de către inculpatul A. cu aproximativ doi ani înainte de a fi vândută lui B., ceea ce în mod evident nu este posibil față de data sentinței civile ce constituie titlu executor. La rândul său, martorul a învederat faptul că a intrat în biroul inculpatului doar pentru a-l saluta, cum, de altfel, obișnuia să facă, și că a văzut mulți bani pe biroul inculpatului, care i-a spus că domnul B. dorește să-l angajeze într-o cauză.

S-a apreciat că depoziția martorului este subiectivă, cu atât mai mult, cu cât acesta a recunoscut că, după ce a fost citat ca martor, a luat legătura cu inculpatul și s-a deplasat la biroul acestuia unde a fost informat cu privire la motivul pentru care a fost propus ca martor. Coroborând probele administrate în cauză, Curtea a constatat că s-a dovedit dincolo de orice tăgadă caracterul fictiv al contractelor de concesiune și că cele două onorarii a câte 80.000 lei nu au fost achitate.

Pe lângă aspectele evidente legate de disproporționalitatea onorariilor pretins a fi fost achitate, precum și de diferențele vizibile între creanțe și sumele modice obținute ca urmare a cesionării acestora, în ambele cazuri 500 lei și necomunicate cu rea-credință părții civile (cu toate că din declarația martorului O. rezultă că întrebarea inculpatului a fost dacă acesta are bani) s-au observat o serie de neconcordanțe cu privire la numerele ce apar pe contracte, cel depus la dosar fiind numerotat cu 133 (f 208 volI, dos.u.p.), în timp ce la dosarul execuțional fusese depusă împuternicirea avocațială cu numărul 153, emis în baza contractului nr. 153/24.08.2014, la emiterea unei chitanțe fără număr și dată și domiciliul nereal al inculpatului B., trecut de ambele dăți.

Instanța de fond a apreciat că un alt aspect ce se coroborează cu restul probelor, că este împrejurarea că inculpatul B., care a înțeles să se sustragă atât de la urmărirea penală, cât și de la judecată, a beneficiat efectiv în perioada 2010-2014 de venituri în sumă de 134.925 lei, aspect dovedit prin procesului-verbal întocmit de inspectorul antifraudă din cadrul ANAF - Direcția de combatere a Fraudelor, astfel că, este greu de crezut că acesta a putut să achite suma de 160.000 lei în decurs de o săptămână în comparație cu veniturile obținute în decursul a patru ani.

S-a reținut că apărătorul inculpatului B. a încercat să acrediteze ideea, aceasta nefiind însă dovedită, că inculpatul s-ar fi ocupat cu cămătăria și de aceea ar fi avut bani cash, proveniți din restituirea împrumuturilor. Aceste aspecte nu au fost însă confirmate și sunt în defavoarea inculpatului, reprezentând venituri nelegal obținute. Mai mult, din actele de la dosar, a rezultat că cei doi inculpați au mai încheiat și alte contracte de cesiune, fiind vorba și de alte sume mari achitate cu titlu de onorariu avocațial, dosare instrumentate de Judecătoria Cluj-Napoca, amintindu-se aici cu titlu de exemplu dosarul nr. 12.788/211/2015 - suma de 60.000 lei, fiind greu de crezut că inculpatul B., raportat la veniturile pe care le realiza, era în măsură să achite astfel de sume.

Apoi, s-a observat că prin sentința civilă nr. 728 din 26.01.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost apreciată ca nelegală întreaga executare silită desfășurată în dosarul execuțional nr. x/2014, constatându-se că acel contract de cesiune încheiat este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, iar prin sentința civilă nr. 897 din 28.01.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de partea civilă, fiind reduse cheltuielile de executare din dosarul execuțional nr. x/2014 la suma de 250 lei.

Apoi, nu este lipsit de importanță nici faptul că inculpatul A. nu a făcut dovada raportării la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a sumelor primite cu titlu de onorarii avocațiale, deși au depășit suma de 15.000 euro.

Conchizând, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția celor doi inculpați, care prin activitatea lor infracțională au indus în eroare partea civilă cu scopul de a obține un folos patrimonial injust.

În drept,s-a constatat că fapta inculpatului A., care în data de 14.08.2014, a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanță cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanță asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfințite prin sentința civilă nr. 7473 din 10.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, și a cheltuielilor de judecată (suma de 2.958 lei), iar ulterior, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanței, avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocațial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în fața SCPEJ K. și L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant și nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare și executat silit pentru suma de 83.413 lei, iar ulterior, în data de 01.09.2014 a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanță cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanță asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfințite prin sentința civilă nr. 6960 din 01.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x,  și a cheltuielilor de judecată (suma de 2.947,46 lei), iar ulterior, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanței - avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocațial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în fața SCPEJ K. și L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant și nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare și executat silit pentru suma de 83.442,46 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Fapta inculpatului B., care, în data de 14.08.2014 a încheiat, în calitate de cesionar, un contract de cesiune de creanță cu cedentul A., având ca obiect drepturile de creanță asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfințite prin sentința civilă nr. 7473 din 10.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x, și a cheltuielilor de judecată (suma de 2.958 lei), iar ulterior, a apelat la serviciile cedentului creanței - avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocațial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în fața SCPEJ K. și L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant și nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare și executat silit pentru suma de 83.413 lei, iar ulterior, în data de 01.09.2014 a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanță cu cedentul A., având ca obiect drepturile de creanță asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfințite prin sentința civilă nr. 6960 din 01.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x,  și a cheltuielilor de judecată (suma de 2.947,46 lei), iar ulterior, a apelat la serviciile cedentului creanței - avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocațial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în fața SCPEJ K. și L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant și nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare și executat silit pentru suma de 83.442,46 lei, întrunește elementele constitutive infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

S-a apreciat că în cazul ambilor inculpați sunt îndeplinite condițiile infracțiunii în formă continuată, actele materiale fiind comise într-un interval de timp scurt, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, având același modus operandi și împotriva aceluiași subiect pasiv, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice din concurs de infracțiuni, într-o singură infracțiune în formă continuată.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., împrejurările concrete de comitere a faptei, contribuția reală a fiecăruia dintre inculpați, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, prejudiciul cauzat fiind relativ mare, de scopul urmărit, scop ce rezultă din însăși declarația inculpatului A., conduita celor doi inculpați, inculpatul A. negând comiterea vreunei fapte penale, iar inculpatul B., sustrăgându-se atât de la urmărire penală cât și de la judecată.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților, s-a constatat că nu au antecedente penale, au studii superioare, inculpatul A. profesând ca avocat în cadrul Baroului Cluj și sunt relativ tineri.

Față de cele de mai sus, s-a apreciat că o pedeapsă de doi ani închisoare pentru inculpatul A. și respectiv de 1 an și 6 luni pentru coinculpat, ambele pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul incriminator, sunt în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea acestora.

Apoi, văzând circumstanțele personale arătate mai sus, s-a apreciat că, în cazul ambilor inculpați aplicarea pedepselor este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpații nu vor comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea strictă și specializată a conduitei acestora, astfel că, s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 91 și urm. C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că partea civilă a formulat pretenții în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpaților la plata întregului prejudiciu cauzat acestora în sumă de 924.740 lei, încasate în mod nelegal prin înființarea popririi asupra conturilor părții civile în mai multe rânduri.

S-a reținut că potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, în speța de față, suma de 166.855 lei. S-au constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar cu privire la această sumă, conform art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., potrivit căruia, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane și cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De altfel, s-a reținut că prejudiciu cauzat nu a fost recuperat, cu toate că au fost pronunțate hotărârile civile amintite, inculpatul A. precizând și cu ocazia încercării unei medieri cu partea civilă că dorește realizarea unei compensări și s-a dispus admiterea în parte a acțiunii civile promovate de partea civilă Municipiului Cluj-Napoca prin primar și au fost obligați inculpații în solidar la plata către partea civilă a sumei de 166.855 lei, despăgubiri civile

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, inculpații B. și A. și partea civilă Municipiul Cluj Napoca.

Partea civilă Municipiul Cluj Napoca a depus cererea de apel, fără a preciza motivele pe care se întemeiază.

Apelul inculpatului B. a vizat temeinicia soluției de condamnare, acesta solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II din C. proc. pen., având în vedere că fapta nu a fost comisă cu intenție.

În dezvoltarea motivelor de apel a solicitat reaprecierea probatoriului administrat și constatarea faptului că cele două contracte de asistență judiciară sunt reale și că onorariile au fost efectiv achitate, existând la dosar chitanțe, facturi și declarațiile fiscale depuse de acesta.

S-a arătat că situația de fapt indică existența unui abuz de drept, iar nu a unei infracțiuni, lipsind latura obiectivă deoarece nu a fost prezentată o faptă mincinoasă ca una reală sau invers, nu au fost efectuate manopere dolosive, ci au fost folosite pârghii legale cu scopul de a determina partea civilă să-i respecte inculpatului A. dreptul de proprietate.

A mai arătat că inculpatul A. a încercat să determine primăria să-i respecte dreptul de proprietate, abuz de drept care a fost sancționat prin întoarcerea executării silite.

Cu privire la latura civilă, a solicitat lăsarea nesoluționată a acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. și următoarele, subliniind totodată că admiterea laturii civile ar conduce la apariția a două titluri de creanță pentru aceeași sumă.

Criticile formulate de inculpatul A. vizează, de asemenea, temeinicia sentinței atacate pe motiv că nu a existat nicio acțiune de inducere în eroare, solicitându-se achitarea potrivit dispozițiilor art. 16 lit. b) teza II din C. proc. pen.

În motivele de apel s- a susținut că acțiunea de a pune în executare conform prevederilor art. 622 și următoarele din C. proc. civ., precum și cesiunea unei creanțe prin încheierea unui contract, nu sunt fapte prevăzute de legea penală, fiind reglementate de C. proc. civ., respectiv C. civ. Așadar, litigiile cu partea civilă sunt de natură civilă și în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea sa, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că atât contractul de cesiune creanță, cât și contractul de asistență juridică, nu au fost încheiate fictiv. Activitatea de a reprezenta un client în fața organelor de executare silită este o operațiune prevăzută de legea specială, iar faptul că partea civilă nu a respectat hotărârile judecătorești și nu și-a îndeplinit obligațiile rezultă din probele administrate în dosar.

A susținut că declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond sunt reale, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că aceștia au dat declarații pro cauza.

Având în vedere că instanța de judecată s-a pronunțat în contestațiile la executare al căror obiect au fost contractele de cesiune, a apreciat că litigiul este unul civil și se impune achitarea sa.

A menționat că nu există nicio dispoziție legală care să îi interzică să încaseze un onorariu, chiar exorbitant, dispozițiile C. proc. civ., prevăd posibilitatea diminuării acestui onorariu în fața instanței de executare.

Pe latură civilă, a menționat că instanța de fond l-a obligat să achite, în solidar, cu coinculpatul, suma de 166.000 lei în condițiile în care i se reproșează că a încheiat două contracte juridice pentru două sume în cuantum de câte 80.000.

La termenul de judecată din 5 iunie 2018 apelantul inculpat A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., pe motiv că această dispoziție încalcă prevederile art. 16 din Constituția României, întrucât conține o dispoziție contradictorie în sensul că, instanța de apel este obligată să reaudieze martorii care au dat declarații în fața instanței de fond, în ipoteza în care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare pe aceste declarații, dar nu și în caz de condamnare.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 252/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. și B. pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., în concurs real, respectiv a două infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 14.08.2014, inculpatul A. a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanță cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanță asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfințite prin sentința civilă nr. 7473 din 10.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru imobilul din Cluj-Napoca, str. x,  și a cheltuielilor de judecată (suma de 2.958 lei).

Ulterior, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanței, avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocațial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în fața SCPEJ K. și L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant și nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare și executat silit pentru suma de 83.413 lei.

De asemenea, la data de 01.09.2014, același inculpat A. a încheiat, în calitate de cedent, un contract de cesiune de creanță cu cesionarul B., având ca obiect drepturile de creanță asupra debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", drepturi consfințite prin sentința civilă nr. 6960 din 01.07.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reprezentând contravaloarea chiriilor percepute de debitor pentru același imobil și a cheltuielilor de judecată (suma de 2.947,46 lei).

Procedând în aceeași modalitate, cesionarul B. a apelat la serviciile cedentului creanței, avocatul A., căruia i-a achitat în mod fictiv un onorariu avocațial în cuantum de 80.000 lei, pentru a-l "reprezenta" în fața SCPEJ K. și L. în procedura executării silite împotriva debitorului "Municipiul Cluj-Napoca", onorariul exorbitant și nejustificat pentru serviciile prestate fiind cuprins în debitul stabilit în sarcina Municipiului Cluj-Napoca, debitorul fiind astfel indus în eroare și executat silit pentru suma de 83.442,46 lei.

Procedând la reevaluarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că situația de fapt este probată cu înscrisuri, nefiind contestată de inculpați în aspectele sale obiective.

Astfel, Înalta Curte reține că între inculpatul A. și partea civilă Municipiul Cluj Napoca subzistă o situație litigioasă în legătură cu drepturile asupra imobilului situat în Cluj Napoca, str. x , situație care a generat numeroase litigii civile, atestate de hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Relevante în cauză sunt sentințele civile nr. 7473 din 10.07.2014 și nr. 6960 din 01.07.2014, ambele pronunțate de Judecătoria Cluj Napoca, prin care s-a admis cererea reclamanților A., I. și J. și s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Cluj Napoca la plata către reclamanți a sumelor de 2.758 lei, respectiv de 2.747 lei, reprezentând sume din chirii încasate de Municipiul Cluj Napoca și cuvenite reclamanților.

Ulterior obținerii titlurilor executorii, inculpatul A. a cesionat contra sumei de 500 lei fiecare, ambele creanțe către inculpatul B., fiind încheiate contracte de cesiune de creanță la data de 14.08.2014, respectiv 01.09.2014.

Subsecvent încheierii contractelor de cesiune, inculpatul B., a formulat succesiv cereri de executare silită prin intermediul inculpatului A. -avocat, în calitate de reprezentant legal al său, cereri înregistrate la data de 26.08.2014, respectiv 04.09.2014, pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești K. și L., constituindu-se dosarele execuționale nr. 577/2014 și nr. 583/2014. În ambele dosare au fost incluse drept cheltuieli de executare, onorarii avocațiale în valoare de 80.000 lei fiecare, fiind depuse în acest scop contracte de asistență judiciară și chitanțe.

La data de 16.09.2014, prin încheiere, executorul judecătoresc a stabilit în dosarul execuțional nr. x/2014, totalul debitului datorat la suma de 83.413 lei, din care creanța rezultând din titlul executoriu în cuantum de 2.958 lei, onorariul avocațial de 80.000 lei și 455 lei onorariul executorului judecătoresc și taxe, iar la data de 17.09.2014 a instituit poprire asupra conturilor debitorului deschise la Trezorerie, suma fiind achitată în contul SPCEJ K. la 29.09.2014 și remisă inculpatului A. la 30.09.2014.

De asemenea, prin încheierea dată în dosarul execuțional nr. x/2014, la data de 07.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit totalul debitului datorat la suma de 83.442,46 lei, din care creanța rezultând din titlul executoriu în cuantum de 2.947,46 lei onorariul avocațial de 80.000 lei și 495 lei onorariul executorului judecătoresc și taxe, iar la data de 08.10.2014 a instituit poprire asupra conturilor debitorului deschise la Trezorerie, suma fiind achitată în contul SPCEJ K. la data de 16.10.2014 și remisă inculpatului A. la 17.10.2014.

Prin sentința civilă nr. 728 din 26.01.2015, Judecătoria Cluj Napoca a constatat nelegalitatea executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al SPCEJ K. și L., apreciind ca lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, contractul de cesiune de creanță.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 897 din 28.01.2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia civilă nr. 448/A din 28.04.2015 a fost admisă în parte contestația la executare formulată de Municipiul Cluj Napoca și au fost reduse cheltuielile de executare, onorariul avocațial fiind redus la 250 lei.

Aspectul de fapt controversat în cauză este reprezentat de caracterul real sau fictiv al contractelor de asistență juridice încheiate, cât și al chitanțelor doveditoare privind plata onorariilor, inculpații susținând, contrar acuzării, că acestea atestă operațiuni reale, cu precizarea că scopul urmărit a fost acela de a determina partea civilă ca pe viitor să respecte drepturile inculpatului A. asupra imobilului în cauză, ceea ce constituie în opinia acestora un abuz de drept, iar nu infracțiunea de înșelăciune.

Premergător oricărei analize asupra caracterului fictiv sau simulat al înscrisurilor menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că faptele, astfel cum sunt descrise în concret, nu realizează tipicitatea infracțiunii de înșelăciune, infracțiune contra patrimoniului, al cărei specific constă în aceea că, în urma unor manopere dolosive ale făptuitorului sau prin apelarea la alte elemente frauduloase, victima inducerii în eroare se angajează într-o conduită prejudiciabilă.

De esența acestei infracțiuni este aceea că făptuitorul amăgește, nesocotește încrederea acordată în cadrul unor relații cu conținut patrimonial, or, fapta care stă la baza acuzaților aduse inculpaților constă în aceea că au folosit, prin depunerea în dosarele execuționale, contracte de asistență judiciară și chitanțe ce nu atestă operațiuni reale, partea civilă fiind executată silit inclusiv pentru sume ce reprezintă onorarii avocațiale pretins fictive.

Prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități judiciare iese din sfera acestor relații protejate prin incriminarea înșelăciunii (art. 244, Titlul II), însă este proteguită în cadrul altor infracțiuni cum sunt cele de fals (Titlul VI), contra înfăptuirii justiției (Titlul IV) ș.a. Astfel, "inducerea în eroare" a unei autorități aduce în discuție alt tip de relații sociale nesocotite și alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declarații, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Folosirea înscrisurilor falsificate într-un dosar execuțional ce face obiectul unei executări silite ar putea constitui o faptă prevăzută de legea penală subsumată infracțiunii de fals și/sau uz de fals, iar nu infracțiunii de înșelăciune. Concluzia rezultă din aceea că obiectul juridic al infracțiunii de înșelăciune îl constituie protejarea relațiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracțiunii de fals este diferit și se referă la proteguirea relațiilor sociale în legătura cu valoarea încrederii publice acordate anumitor categorii de înscrisuri. În același sens, în practica instanței supreme, s-a statuat că fapta avocatului de a depune la instanța de judecată, în cadrul unui proces, chitanțe falsificate care atestă, în mod nereal, încasarea unor sume de bani cu titlu de onorariu, în scopul obligării părții adverse de către instanță, la plata cheltuielilor de judecată, nu întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și 2 C. pen., ci numai elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât infracțiunea de înșelăciune constituie o infracțiune contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii în cadrul unor relații cu conținut patrimonial, iar inducerea în eroare a unei autorități nu se include în sfera relațiilor protejate prin incriminarea înșelăciunii (decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015, publicată pe site-ul www.scj.ro).

Mai mult, în cazul infracțiunii de înșelăciune, bunul ce constituie folosul material injust iese din posesia sau detenția subiectului pasiv și intră în sfera de dispoziție a făptuitorului ca rezultat al inducerii în eroare a acestuia, care astfel este determinat să ia o dispoziție patrimonială păgubitoare. Or, în cauză, paguba nu apare ca un efect direct al amăgirii, ea nu provine dintr-un act de voință al executorul judecătoresc sau al părții civile -debitor în procedura executării silite, ci din maniera abuzivă în care inculpații și-au exercitat drepturile în cadrul acestei faze a procesului civil.

Astfel, inculpatul A. a depus în dosarele de executare chitanțe ce atestau onorarii pretins neîncasate pentru ca executarea să poarte și asupra plății acestora cu titlu de cheltuieli de executare. Or, potrivit dispozițiilor art. 6 din Lege 188/2000 "Executorii judecătorești nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competența lor decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.", dispoziții ce coroborate cu cele prev. de art. 56 din același act normativ, potrivit cărora refuzul de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b)-i) se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, rezultă că punerea în executare a unui titlu executoriu, atribuție prev. de art. 7 lit. a) nu poate face obiectul unui refuz.

În conformitate cu art. 622 alin. (3) C. proc. civ., executarea silită are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare, onorariul avocatului în faza de executare silită, fiind una din cheltuielile enumerate expres de art. 669 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, art. 669 alin. (4) C. proc. civ. statuează în sensul că:

"Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta...".

Așa cum rezultă din interpretarea literară a textelor incidente, doar instanța de executare este îndrituită a verifica și cenzura cuantumul onorariilor solicitate în cuprinsul cheltuielilor de executare potrivit criteriilor reglementate de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei."

Având natura juridică de mijloace de probă, înscrisurile (chitanțele) depuse de inculpat în dosarele de executare sunt producătoare de consecințe juridice, fiind prezumate ca atestă plata onorariilor consemnate în cuprinsul acestora, până la proba contrară.

Ca atare, dispozițiile legale aplicabile în procedura executării silite nu confereau executorului judecătoresc posibilitatea de a refuza punerea în executare a cheltuielilor de executare, implicit a onorariului avocațial, dar nici reducerea acestora, chiar și în contextul în care acesta ar fi sesizat caracterul exorbitant, nejustificat de mare în raport cu debitul principal al acestuia, ceea ce probabil s-a și întâmplat, disproporția fiind una vădită, aptă de a genera suspiciuni cel puțin cu privire la scopul urmărit prin solicitarea respectivelor onorarii. Inducerea în eroare, ca element constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, lipsește în contextul în care executorul nu a procedat la includerea cheltuielilor de executare constând în onorariul avocațial și la punerea în executare inclusiv a acestei sume de bani ca rezultat al amăgirii sale asupra realității acestei cheltuieli, ci în urma respectării dispozițiilor legale incidente de la care nu avea posibilitatea să deroge.

În ceea ce privește pretinsa inducere în eroare a debitorului, partea civilă Municipiul Cluj Napoca, Înalta Curte observă, pe de o parte, că virarea sumei de bani în urma popririi conturilor s-a produs independent de voința sa, iar, pe de altă parte, aceasta a utilizat toate remediile procesuale pentru a împiedica executarea sumei respective prin introducerea de contestații la executare, în cadrul cărora a solicitat și suspendarea provizorie a executării, ceea ce atestă că a contestat tocmai caracterul cert al creanței. De altfel, părții civile i-au fost admise cererile formulate, însă din motive independente de inculpați, executarea a avut loc înainte de soluționarea acestora. Se remarcă faptul că partea civilă a solicitat și întoarcerea executării, aceasta fiind soluționată în favoarea sa, conduita inculpaților în faza de executare fiind sancționată prin maniera de soluționare a acestor litigii civile. Așadar, dincolo de faptul că inducerea în eroare a debitorului în procedura executării silite prin folosirea unor înscrisuri doveditoare, chiar având caracter nereal, nu poate constitui element material al infracțiunii de înșelăciune, în considerarea relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea acesteia, faptele nici nu au avut aptitudinea de a amăgi partea civilă asupra caracterului cert al creanței.

De altfel, motivarea primei instanțe vizează exclusiv caracterul fictiv al contractelor încheiate și caracterul nereal sau, cel puțin, exorbitant al onorariului avocațial atestat de chitanțele folosite în procedura executării silite, aspecte de fapt ce ar fi avut relevanță în contextul în care acțiunea penală ar fi fost exercitată pentru infracțiunea de fals.

Ca atare, fapta, astfel cum este descrisă în actul de sesizare, ce constituie obiectul judecății așa cum este definit de art. 371 C. proc. pen., nu este prevăzută de legea penală. Conduita inculpatului A. s-ar putea subsuma infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă analiza elementelor de fapt și de drept privind angajarea răspunderii penale pentru aceasta excede obiectului judecății, în contextul în care acuzația a fost formulată explicit doar sub aspectul inducerii în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase, fără o acuzație distinctă sub aspectul falsificării înscrisurilor sub semnătură privată, folosite în vederea producerii unei consecințe juridice. Or, art. 244 alin. (2) teza finală C. pen. menționează expres:

"Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.", infracțiunea de fals fiind o infracțiune autonomă pentru care procurorul nu a exercitat acțiunea penală în cauza de față, astfel încât orice altă analiză privind caracterul real sau fictiv al celor consemnate în înscrisurile depuse în procedura executării silite excede obiectului judecății și ar presupune în mod necesar o modificare completă, de substanță, a situației de fapt, ceea ce ar încălca dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil. Principiul separației funcțiilor judiciare interzice instanței a determina eventuala faptă penală comisă de o manieră care să modifice obiectul judecății printr-o schimbare de încadrare juridică în cauză din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate ridicată de apelantul inculpat A., Înalta Curte reține că în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza, în contextul în care, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Se reține că excepția de neconstituționalitate vizează prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., potrivit cărora "Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare..." pe motiv că această dispoziție încalcă prevederile art. 16 din Constituția României, deoarece instanța de apel ar trebui să fie obligată să reaudieze martorii care au dat declarații în fața instanței de fond și în ipoteza în care prima instanță și-a întemeiat soluția de condamnare pe aceste declarații.

Din analiza textului de lege criticat și a motivelor invocate de către apelant, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege, în condițiile în care dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu obiectul cauz